Spete pretentii comerciale. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 150
Ședința publică din data de 18 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Turculeț Ana Maria
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta SC SRL - prin administrator, cu sediul în municipiul B,-, -.1,.17, județul B, împotrivasentinței nr. 1309 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal,reclamantă fiind SC SRL B - Punct de lucru în Municipiul - S,- C, județul
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 11 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și, când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi, 18 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 21 ianuarie 2009 sub nr-, reclamanta " " Bac hemat în judecată pe pârâta "" L B, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 35089,88 lei, echivalentul 7828 Euro plus, calculați la cursul mediu BNR al lunii ianuarie 2008 +2%, sumă neachitată la terminarea lucrărilor și a sumei de 28530 lei reprezentând contravaloare neachitată din factura - din 01.08.2007, precum și penalități de întârziere în sumă de 63619,88 lei plus cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și asistență juridică.
Reclamanta a arătat că în temeiul contractului nr. 328/31.07.2007,
societatea s-a obligat să livreze și să monteze sisteme de tâmplărie din aluminiu marca "" cu geam termopan, pentru obiectivul indicat de pârâtă, respectiv " comerciale și birouri" situat în B, B-dul -, lângă Spitalul de copii, contract încheiat și înregistrat sub nr. 328/31.07.2007 la sediul punctului său de lucru din S, plata urmând a se realiza la S, la sediul reclamantei din-.
Potrivit art. 10 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, în afara domiciliului pârâtului, mai sunt competente în cererile privitoare la obligațiile comerciale, instanța locului unde a luat naștere sau aceea a locului plății.
În motivarea acțiunii sale reclamanta a arătat că, potrivit art. 4.1. din contract, privind modalitatea de plată și art. 3.1 din acesta, la data livrării tâmplăriei pe șantier beneficiarul urma să achite suma de 12660 Euro plus la cursul BNR +2%. Cu factura - din 01.08.2007 i-a facturat pârâtei, contravaloarea tâmplăriei de aluminiu în valoare de 12660 Euro plus, factură predată sub semnătură la "" B care a plătit- doar parțial, respectiv suma de 20000 lei, echivalentul a 5217,37 Euro abia în 7.12.2007, după o întârziere de peste 120 de zile, conform extrasului de cont din data de 7.12.2007, rămânând de achitata suma de 7443 Euro, sumă ce nu a fost achitată nici până în prezent.
A arătat reclamanta că i-a facturat pârâtei contravaloarea avansului pentru geamul termopan, cu factura nr. -/7.08.2007,adică suma de 34900,89 lei (echivalentul a 9052 Euro plus ), care a fost achitată tot cu întârziere, în data de 6.09.2007, conform extrasului de cont, depus la dosar.
Deși pârâta nu și- respectat obligațiile de plată asumate prin contract la art. 4.1, ceea ce a dus la întârziere din vina exclusivă a pârâtei, societatea reclamantă a înțeles să realizeze lucrarea, mai puțin tocul, cerceveaua și geamul termopan pentru 5 ferestre mobile. Dar, pârâta, nici până în prezent nu i-a achitat suma restantă din avans de 7443 Euro, la care societatea reclamantă a plătit și, plus suma finală de 7828 Euro plus, reprezentând manopera de prelucrare și montaj și contravaloarea materialelor - sumă stabilită prin contract.
A mai menționat reclamanta că obiectivul la care a executat aceste lucrări este în folosință, iar pârâta, deși a încasat banii, nu a plătit integral lucrarea executată, acest fapt demonstrând reaua credință a pârâtei în executarea contractului.
În drept, reclamanta și- întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969 cod civil și art. 1073 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta "" LBa invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, având în vedere că, art.5 Cod procedură civilă prevede că " cererea se face la domiciliul pârâtului", în cauza de față, Tribunalul Botoșani, iar art. 7 Cod procedură civilă prevede că "cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal", în cauza de față, Tribunalul Botoșani.
Prin încheierea de ședință din data de 23 martie 2009, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava.
Prin sentința nr. 1309 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta "" B și ca urmare a fost obligată pârâta să îi plătească acesteia suma de 63.619,88 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, 63.619,88 lei penalități de întârziere și cheltuieli de judecată în sumă de 3796,98 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 31.07.2007, părțile au încheiat contractul nr. 328/2007 prin care reclamanta s-a obligat să livreze și să monteze sisteme de tâmplărie din aluminiu, marca "" cu geam termopan pentru obiectivul " comerciale și birouri" situat în B, b-dul -, lângă Spitalul de copii." Conform art. 4.1 din contract, pârâta trebuia să achite reclamantei un avans de 12.660 Euro, în momentul lansării comenzii de geam termopan, suma de 9052 Euro iar diferența de 7828 Euro, la recepția lucrării. Pentru avansul reprezentând contravaloarea tâmplăriei de aluminiu, reclamanta a încheiat factura nr. -/01.08.2007 pe care pârâta a achitat-o numai parțial, rămânând de achitat suma de 7443 Euro. Pentru suma de 9052 Euro, reprezentând avans pentru geamul termopan, reclamanta a emis factura nr. -/07.08.2007 care a fost achitată la data de 06.09.2007. De asemenea, pârâta nu a achitat nici suma de 7828 Euro, care trebuia achitată la data recepției lucrării.
Din procesele verbale de recepție încheiate între părți la data de 06.09.2007 și 03.10.2007, a rezultat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract iar lucrările au fost recepționate de către pârâtă.
De altfel, pârâta nu a negat faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, dar susține că nu are obligația a plăti sumele de bani solicitate de reclamantă, întrucât aceasta și-a îndeplinit cu întârziere obligațiile asumate iar lucrările efectuate sunt de proastă calitate. A mai arătat pârâta că numitul, deși este prepusul său, nu avea calitatea de a prelua materiale și a recepționa lucrări executate și, oricum, nu își recunoaște semnătura de pe înscrisul numit "proces verbal de predare primire" de la fila 16 dosar.
Pârâta nu a dovedit nici unul dintre aspectele menționate în întâmpinarea formulată deși instanța a admis probele solicitate de către aceasta, respectiv proba testimonială cu martorul și proba cu o expertiză tehnică de specialitate pentru a se stabili calitatea lucrărilor efectuate de către reclamantă. Față de situația că pârâta nu a asigurat prezența martorului în instanță și a refuzat să achite avansul din onorariul expertului judiciar, deși i s-a pus în vedere prin adresă, instanța a decăzut-o din aceste probe.
În conformitate cu dispozițiile art. 969 din Codul civil"Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante"iar dispozițiile art. 970 alin. 1 din același act normativ stabilesc că"convențiile trebuie executate cu bună-credință".
Întrucât reclamanta a făcut dovada că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de vânzare cumpărare nr. 328/31.07.2007 iar pârâta nu și-a îndeplinit integral obligația de achitare a contravalorii bunurilor livrate și lucrărilor executate, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 63.619,88 lei.
Cât privește cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța a constatat că, în art. IV "Modalități de plată" din contract la pct. 4.2, părțile au convenit ca "în cazul în care beneficiarul nu își va îndeplini obligația de plată ce îi revine, acesta va suporta penalități de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea mărfii neplătite, dar nu mai mult de această valoare."
Față de cele arătate, instanța a constatat că și această cerere este întemeiată și a obligat pârâta, la plata sumei de 63.619,88 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.796,98 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta "", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, pârâta a arătat că nu s-au putut administra toate probele pe le propusese în fața primei instanțe întrucât la termenul din 29 iunie 2009, completul II de judecată, care la toate termenele anterioare a ținut ședințele la orele 11,00, a ținut de această dată ședința la ora 9,00, fapt pentru care, reprezentanții pârâtei fiind absenți, nu au mai putut depune probele și nu au putut depune concluzii în apărare.
Totodată, a susținut pârâta că și pe baza probelor aflate la dosarul cauzei, prima instanță nu a pronunțat o soluție temeinică și legală, sentința fiind criticabilă din mai multe puncte de vedere, respectiv:
- referitor la excepția ridicată în legătură cu competența teritorială a instanței de judecată, nu s-a ținut cont de faptul invocat de pârâtă și anume că, în momentul contractării, lucrările achiziționate nu erau certe și determinate, urmând ca aceste condiții de certitudine și determinare să se realizeze la data livrării pe șantier, în B, dată și loc unde se va face și plata. În această situație, competența teritorială judecării cauzei ar fi a Tribunalului Botoșani, conform art. 1104 Cod civil;
- instanța de fond, în mod eronat a reținut că pârâta trebuia să achite în avans suma de 12.660 Euro. După cum reiese din art. 4.1 din contractul nr. 328 din 31 iulie 2007, suma de 12.660 Euro trebuia achitată la data livrării tâmplăriei pe șantier, termenul de predare a lucrării fiind 25.08.2007. Or, la data de 06.09.2007, conform procesului verbal de recepție, reclamanta încă mai avea de executat structura de montaj și de livrat rame uși;
- de asemenea, la data de 03.10.2007, conform procesului verbal, reclamanta mai executa montaje, menționând că 22 sticle rămân depozitate urmând a fi montate ulterior acestei date;
- s-a mai arătat că prima instanță a reținut în mod eronat că din procesele verbale rezultă că reclamanta și-a achitat obligațiile asumate prin contract, lucrarea trebuia finalizată și predată la data de 25.08.2007, din procesele verbale constatându-se vă mai sunt materiale de livrat și montaje de executat. Mai mult, prin adresa reclamantei nr. 576/23.11.2007 trimisă "", beneficiarul construcției, reclamanta a confirmat că începând cu data de 26.11.2007 va mai executa anumite lucrări de montaj, precum și faptul că nu a asigurat încă unele materiale (5 rame mobile, geamuri termopan). Tot în acest act reclamanta a propus ca facturile restante să fie achitate după ce se va efectua recepția lucrării;
- instanța a reținut, contrar celor arătate de pârâtă, că aceasta nu ar fi negat faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, punctul lor de vedere contrar fiind exprimat la pct.2 din întâmpinare;
- instanța de fond a ignorat total procesul verbal de inspecție încheiat la data de 02.08.2007 de către Inspectoratul Județean de Construcții B și raportul de neconformitate încheiat de expert la lucrările executate de reclamantă. Au fost constatate grave abateri de la normele privind calitatea în construcții, dispunându-se ca remedierea acestor abateri să se facă în prezența proiectantului și a Inspectoratului în Construcții
Față de cele prezentate, întrucât reclamanta nu și-a achitat obligațiile contractuale, investitorul și beneficiarul final fiind obligat să termine lucrările cu altă firmă, nu se poate aprecia dacă și cât ar mai avea de plată către reclamantă.
În drept, pârâta și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 282 - 298 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare (filele 22- 24 dosar), intimata reclamantă "" a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât criticile formulate sunt neîntemeiate.
Apelanta a propus, în dovedire, probele cu expertiza tehnică și proba testimonială. Instanța a admis prin încheierea din 12 octombrie 2009, proba cu expertiza tehnică, punându-i-se în vedere apelantei să facă dovada achitării avansului către expert în sumă de 1.000 lei.
Această solicitare a fost reiterată la termenul de judecată din 12 noiembrie 2009, când li s-a pus din nou în vedere reprezentanților pârâtei - apelante să își îndeplinească obligația de a plăti onorariul provizoriu stabilit în cuantum de 1.000 lei.
Prin cererea depusă la dosar la data de 09 decembrie 2009 (fila 31), apelanta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a putea achita avansul către expertul numit, motivat de faptul că în contextul crizei de pe piața construcțiilor se încasează cu dificultate facturile emise pentru lucrările executate.
Curtea a apreciat că motivele invocate nu sunt întemeiate, dat fiind cuantumul redus al onorariului provizoriu, raportat la cifra de afaceri - astfel încât a dat eficiență dispozițiilor art. 170 alin. 3 Cod procedură civilă și a dispus decăderea apelantei din proba cu expertiză.
Din analiza motivelor de apel, a considerentelor sentinței apelate și a probelor administrate în cauză, urtea constată că apelul este nefondat.
În mod corect a procedat prima instanță la decăderea pârâtei din probele încuviințate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 170 Cod procedură civilă.
Față de incidența dispozițiilor art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, nu poate fi reținută excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, acesta fiind instanța locului unde a luat naștere obligația comercială.
În ce privește susținerile pârâtei apelante referitoare la neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contract, acestea sunt lipsite de suport probator și în mod corect au fost înlăturate.
Ca urmare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va fi respins apelul ca nefondat, păstrându-se sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECI DE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta "" - prin administrator, cu sediul în municipiul B,-, -.1,.17, județul B, împotrivasentinței nr. 1309 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar -), reclamantă fiind "" B - Punct de lucru în Municipiul - S,- C, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 18 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red. - - -
Jud.fond:
Tehnodact.
3 ex.
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Turculeț Ana Maria