Spete pretentii comerciale. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 16/A/2010
Ședința publică de la 17 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Olimpia Maria Stânga
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de reclamanta - - D împotriva sentinței nr.2214/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar -.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și față de împrejurarea că apelanta reclamantă solicită judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința nr.2214/CA/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.-, a fost admisă în parte acțiunea comercială formulată și precizată, înaintată de reclamanta - - D, în faliment, prin lichidator judiciar - Expert D în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic - D, și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4790,96 lei reprezentând penalități de întârziere aferente contravalorii energiei termice furnizată în perioada 31.07.2006-30.06.2008.
În rest acțiunea a fost respinsă, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Între reclamanta D și pârâtul Liceul Teoretic D s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.409/01.10.2003, în temeiul căruia, cea dintâi i-a prestat celei din urmă, servicii de furnizare a energiei termice, împrejurare în care s-au emis și o serie de facturi (14-15; 18-30).
S-a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată la termen a contravalorii serviciilor prestate, motiv pentru care în temeiul clauzelor contractuale, reclamanta este îndreptățită să perceapă penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat- art.18 lit.a din contract.
În speță, verificând cuantumul penalităților datorat de pârât, pentru perioada 31.02.2006- 30.06.2008, instanța a reținut că acesta este de 4790,96 lei și nu de 149.228, 54 lei, așa cum susține reclamanta (53-56).
S-a motivat că, deși reclamanta și-a precizat acțiunea pentru perioada 31 iulie 2007 - 30 iunie 2008, acesta include în calcul și penalitățile aferente facturilor emise în perioada martie 2003 - 30 iulie 2006 (49-52).
Potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.167/1985, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege; odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar art.3 din același act normativ stabilește că termenul de prescripție este de trei ani.
S-a reținut că, întrucât facturile trebuiau achitate în termen de 30 zile de la data emiterii acestora (art.12 din contract), de la data scadenței acestora, a început să curgă și termenul pentru calculul penalităților.
Prin urmare, s-a conchis că pentru perioada martie 2003 - 30 iulie 2006, debitul în sumă de 154.017,58 lei (149.228,54 lei - 4790,96 lei), este prescris- acțiunea fiind introdusă la data de 28 mai 2009.
În consecință, acțiunea s-a apreciat a fi parțial întemeiată, pârâtul datorând suma de 4790,96 lei, la plata căreia a fost obligat, în considerarea textelor legale anterior enunțate, precum și în baza dispozițiilor art.969 și 1073 cod civil, în rest acțiunea fiind respinsă.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată cu motivarea că nu au fost justificate.
Împotriva acestei sentințe, SP Expert D, în calitate de lichidator judiciar al - - D, a declarat recurs, în termen și motivat.
Pe cale de excepție, a solicitat calificarea căii de atac ca fiind apelul, raportat la valoarea litigiului, ce depășește 100.000 lei, în baza art.282 pr.civ. și, în consecință, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată, în sensul obligării pârâtului-intimat și la plata sumei de 144.437,58 lei, reprezentând penalități de întârziere conform facturilor nr.385/31.07.2006 în valoare de 7.023,97 lei, nr.664/31.08.2006 în valoare de 7.055,11 lei, nr.914/30.09.2006 în valoare de 7.135,55 lei, nr.17787/31.10.2006 în valoare de 85.885,79 lei și nr.17983/30.11.2006 în valoare de 37.334,16 lei, cu cheltuieli de judecată.
A motivat că excepția nu a fost pusă în discuția părților, că pârâtul căruia i s-au remis facturile fiscale ce cuprind valoarea penalităților aferente debitului restant achitat cu întârziere, nu le-a refuzat la plată conform art.19 din contractul de prestări servicii nr.409/01.10.2003.
A susținut lichidatorul judiciar că instanța de fond nu a ținut cont de data plății debitului restant de către pârât, dată de la care curge termenul de prescripție de 3 ani și că a precizat acțiunea ținând cont tocmai de data plății efective a debitului, iar pârâtul nu a contestat întinderea și nici modul de calcul al penalităților de întârziere și nici nu s-a prezentat la concilierea directă la care a fost convocat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.282 pr.civ.
Prin încheierea din 17.02.2010, calea de atac a fost recalificată apel.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, se constată următoarele:
Asupra dreptului reclamantei de percepere de penalități de întârziere egale cu cele utilizate, pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, în ipoteza neplății la termen a contravalorii serviciilor prestate, părțile au convenit în art.18 lit.a din contractul de prestări servicii nr.409/01.10.2003 (14).
Instanța de fond a reținut în mod corect, făcând aplicarea prev.art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958, că pentru o parte din debitul pretins cu titlu de penalități de întârziere dreptul la acțiune s-a prescris.
Cu toate acestea a considerat în mod greșit că e prescrisă acțiunea, în privința penalităților de întârziere în sumă de 1713,30 lei cuprinse în totalul facturii nr.17983 din 30.11.2006, aferente facturii nr.21653/30.04.2006 (52). Astfel, conform clauzei contractuale înscrisă în art.12 din contract, factura trebuia achitată în termen de 30 de zile de la emiterea acesteia, respectiv până la 30.05.2006, scadență de când a început să curgă și termenul pentru calculul penalităților.
Or, acțiunea a fost înregistrată la 28.05.2009, astfel că sub aspectul debitului parțial la care s-a făcut anterior referire, nu operează prescripția.
În rest criticile apelantei, din perspectiva nerefuzării facturii la plată nu sunt fondate.
Așa fiind, în temeiul art.296 pr.civ. va fi admis apelul reclamantei și se va schimba parțial sentința atacată, în sensul că va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei și suma de 1713,30 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Cheltuielile de judecată în apel nu vor fi acordate, apelanta neprezentând nicio dovadă a efectuării lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta - - D, în faliment, prin lichidator - Expert D împotriva sentinței nr.2214/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.- și în consecință:
Schimbă parțial sentința atacată.
Obligă pe pârâtul Liceul Teoretic să plătească reclamantei și suma de 1713,30 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.4ex/25.02. 2010
Jud.fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Olimpia Maria Stânga
