Spete pretentii comerciale. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 162/

Ședința publică din data de 22 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta - IMPORT EXPORT SA împotriva sentinței civile nr. 912/28.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 1899/COM/2006 al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SA, având ca obiect pretenții.

dezbaterilor și concluziile părților au fost inserate în încheierea de ședință din 15.09.2008, când pronunțarea s-a amânat pentru termenul de azi, această încheiere făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 912/28.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 1899/COM/2006, Tribunalul Timișa respins excepțiiile prematurității cererii și a prescripției dreptului la acțiune; a admis în parte cererea formulată de reclamanta - SA L împotriva pârâtei - IMPORT - EXPORT SA; a obligat pârâta la plata sumei de 3.629.864.000 cu titlul de preț și la plata sumei de 1.795.338.732 lei cu titlul de dobândă legală și a respins în rest pretențiile reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă, reclamanta - SA Las olicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta - IMPORT EXPORT SA B la plata sumei de 3.629.861.400 lei ROL cu titlu de preț, 1.795.338.732 lei ROL cu titlu de dobândă comercială legală, 111.203.817 lei cu titlu dobândă convențională și 1.004.853.768 lei ROL cu titlu de daune-interese convenționale, cu cheltuieli de judecată - în total 6.541.257.716 lei ROL, respectiv 654.125,77 lei RON.

În motivare reclamanta a arătat că în anul 2002 s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare comercială (sub nr. 2327/09.04.2002), prin care reclamanta se obliga să livreze obiecte sanitare și plăci ceramice, iar pârâta se obliga la plata acestora în termenii și condițiile convenite ale contractelor menționate, că relațiile comerciale s-au desfășurat în condiții reciproc avantajoase până în luna iunie 2002 și au intrat într-o criză majoră în cursul lunilor octombrie-decembrie 2002, respectiv februarie 2003 din cauza neplății de către pârâtă a mărfurilor livrate deja, că în vederea rezolvării situației pe cale amiabilă s-a încheiat convenția înregistrată sub nr. 8464/06.12.2002 prin care s-au eșalonat la plată până la data de 30.06.2003 datoriile scadente ale pârâtei și dobânzile penalizatoare, ocazie cu care s-au reluat livrările către pârâtă, livrări care au durat până la 03.02.2003 și că cu toată înțelegerea de care a dat dovadă reclamanta, pârâta nu și-a onorat obligațiile asumate, astfel că la data de 04.02.2003, sub nr. 805 s-a încheiat între părți oad oua convenție de scadențare a datoriilor ajunse deja la 7.347.518.050 lei cu obligarea pârâtei de a returna marfa aflată în stocul ei.

Reclamanta mai arată că eșalonarea plății restante se făcea, conform convenției, în rate egale începând cu data de 01.03.2003 și până la data de 31.12.2003, că în urma returnării mărfurilor datoria pârâtei s-a redus la 3.629.861.400 lei, că prin noua convenție pârâta se obliga la plata unei dobânzi penalizatoare de 1 % pe an și la 9 % pe an daune-interese, că la data de 08.12.2003 prin convocator înregistrat sub nr. 12534 invitat pârâta la o conciliere directă însă aceasta nu s-a prezentat, iar prin convocatorul înregistrat sub nr. 3250 din 10.05.2004 a invitat-o la o nouă conciliere directă care s-a materializat prin din 07.06.2004 când au fost convenite anumite proceduri, proceduri respectate de către reclamantă dar nesoldate cu plata prețului datorat de către debitoare. Din nou la data de 23.07.2004, sub nr. 4813 convocat-o pe pârâtă la conciliere directă pentru data de 18.08.2004 dar aceasta nu s-a prezentat deși a semnat confirmarea de primire a scrisorii recomandate, în perioada mai 2002 - decembrie 2005 între părți desfășurându-se proceduri penale legate de Legea CEC-ului și a biletului la ordin.

Pârâta - IMPORT EXPORT SA B a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția prematurității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune.

În motivare arată că cele 3 adrese de convocare la conciliere directă nu îndeplinesc condițiile de legalitate, astfel, adresa nr. 12534/08.12.2003 a fost comunicată pârâtei la data de 15.12.2003 iar data fixată pentru întâlnire a fost stabilită pentru 29.12.2003, în urma adresei nr. 3250/10.05.2004 reprezentanții pârâtei s-au prezentat la sediul reclamantei iar rezultatul discuțiilor a fost consemnat în din 07.06.2004 urmând ca până la data următoarei întâlniri - 02.07.2004, reclamanta să transmită pârâtei toată documentația necesară clarificării aspectelor menționate în din 07.06.2004 însă reclamanta nu a transmis această documentație, astfel încât pârâta cu adresa nr. 1004/30.06.2004 a anunțat reprezentanții reclamantei că nu se poate prezenta la întâlnire însă adresa a rămas fără răspuns, și că a revenit cu adresa nr. 1027/17.07.2004 solicitând trimiterea documentației.

Pârâta mai arată că prin ultima adresă transmisă, reclamanta solicită suma de 3.629.861.336 ROL reprezentând contravaloare marfă livrată în perioada 22.08.2002 -03.02.2003 iar prin prezenta acțiune, pretențiile depășesc cu mult cuantumul arătat în ultima invitație la conciliere, ajungând la suma de 6.541.257.716 ROL, încălcând astfel disp. art. 720 alin.2 Cod procedură civilă, care prevăd că "reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale, și temeiul lor legal, precum și toate documentele pe care se sprijină acestea".

În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a arătat că la dosarul cauzei nu sunt atașate facturile din care să reiese cuantumul pretențiilor solicitate, ci doar un tabel cuprinzând aceste facturi din studierea căruia rezultă cu claritate data emiterii facturilor, respectiv în perioada 19.08.2002 - 03.02.2003 și, având în vedere data introducerii acțiunii, respectiv 23.02.2006, reiese că sumele ce reies din toate aceste facturi sunt prescrise, de la data scadenței până la data introducerii cererii de chemare în judecată trecând mai mult de 3 ani.

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta nu a depus la dosar o situație exactă din care să reiese cu claritate cuantumul pretențiilor financiare precum și modul în care acestea au fost cuantificate, că aceasta a refuzat să facă o verificare cantitativă și valorică cu privire la returul de marfă care a avut loc și definitivarea situației contabile în vederea stabilirii unei creanțe certe, pretextând nerespectarea termenelor de finalizare a returului și considerând necesară rezolvarea litigiului pe alte căi, decât cele amiabile.

În ce privește dobânda solicitată se arată că aceasta este de două feluri: legală (stabilită prin lege), și contractuală sau convențională (stabilită prin convenția părților), că prin ambele contracte de vânzare-cumpărare încheiate între părți, la cap.V, lit.b, alin.2, părțile stabile! c ca, în cazul întârzierii la plată, cumpărătorul "se obligă la plata dobânzii prețului datorat, de la data scadenței plății și până la plata totală a sumei datorate, deci contractul stabilește dobânda legală conform art. 43 com. și OG.9/2000 -", că prin convenția încheiată la 04.02.2003 părțile înțeleg să modifice, prin semnarea acesteia, această clauză contractuală stabilind la pct.4 al convenției, că debitul restant va fi achitat de către debitoare până la data de 31.12.2003, iar asupra "restului de plată, se va aplica dobânda penalizatoare de 1 %, care se va plăti în mod egal, reeșalonat odată cu rata" iar la pct.5 al aceleiași convenții se prevede că, în cazul în care debitul nu va fi achitat până la data de 31.12.2003 sau "debitorul va înregistra restanțe -, asupra sumelor de plată restante se vor calcula daune interese de 9 % -".

Raportat la cele de mai sus, Tribunalul Timișa reținut că între părțile litigante s-au derulat relații comerciale în baza a 2 contracte de vânzare-cumpărare comercială prin care reclamanta se obliga să vândă obiecte sanitare și plăți ceramice, pârâtei revenindu-i obligația contractuală de plata prețului mărfii livrate. Relațiile comerciale dintre părți s-au desfășurat începând din anul 2002 în condiții avantajoase, respectiv cu îndeplinirea obligațiilor contractuale în modul convenit, până la sfârșitul lunii octombrie 2002 când pârâta a încetat să-și îndeplinească obligația contractuală de plată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a invocat în primul rând excepția prematurității acțiunii susținând că nu au fost respectate prevederile art. 720 Cod procedură civilă, în sensul că nu s-a parcurs procedura prealabilă a concilierii directe și că față de această situație acțiunea nu poate fi admisă.

S-a apreciat de către instanța de fond că susținerile pârâtei în ceea ce privește parcurgerea acestei proceduri legale prevăzută de dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă față de înscrisurile depuse la dosar privind convocarea la conciliere directă la data de 29.12.2003, 07.06.2004, 18.08.2004 și față de faptul că însăși pârâta a recunoscut că a fost convocată chiar solicitând un termen de întâlnire după concediul de odihnă, nu se poate reține că procedura nu a fost respectată, mai exact că reclamanta nu a făcut demersurile necesare în vederea încheierii unei negocieri directe și a încercării de soluționare pe cale amiabilă a litigiului. Culpa de a nu se fi realizat o negociere, respectiv o conciliere directă între părți aparține în exclusivitate pârâtei care, primind convocarea pentru concilierea directă a invocat faptul că perioada de convocare este "nepotrivită". în aceste condiții, evident concilierea directă nu s-a putut desfășura, fără însă ca reclamanta să poată fi învinuită de nerespectarea prevederilor art. 720 Cod procedură civilă.

Pârâta a invocat de asemenea excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că facturile au fost emise în perioada 19.08.2002 - 03.02.2003, iar prezenta acțiune a fost introdusă la 23.02.2006 conform datei înscrise pe ștampila de înregistrare la registratura Tribunalului Timiș, situație în care s-a depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958.

Pârâta a apreciat că susținerile reclamantei în sensul că părțile au convenit în scris modificarea scadențelor facturilor restante nu poate determina întreruperea termenului de prescripție, invocând în acest sens art. 1 aliniat ultim din Decretul 167/1958 potrivit căruia: "orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă". purtate între părți care au avut ca efect modificarea termenelor scadente de plată al facturilor restante, nu poate fi considerate ca fiind o abatere de la reglementarea legală a prescripției, această modificare a termenelor scadente s-a făcut ca urmare a unei convenții între părți, convenție care are putere de lege între acestea.

Instanța de fond a mai reținut că pârâta a recunoscut încheierea convențiilor de eșalonare a plăților și a acceptat indirect, că a recunoscut și debitul existent fără însă a fi de acord că această recunoaștere a dreptului la acțiune întrerupe cursul prescripției. Interpretarea pârâtei în ceea ce privește întreruperea cursului prescripției este eronată și nu ține seama de prevederile art.7 alin.3 din Decretul 167/1958 întrucât raportul juridic ce s-a născut între cele două părți litigante a fost afectat de termen, respectiv prin convenția părților s-au stabilit alte termene de plată, de comun acord, ceea ce duce la concluzia că pârâta a recunoscut debitul existent, recunoaștere ce duce implicit la întreruperea termenului de prescripție (art.l6, lit.a din Decretul 167/1958).

În esență apărarea pârâtei se bazează pe excepții și mai puțin pe probleme legate de fondul cauzei cu privire la care trebuie reținut că față de înscrisurile depuse la dosar rezultă cu certitudine existența debitului și acceptarea acestuia atât prin semnarea facturilor fiscale emise cât și prin recunoașterile ulterioare ale pârâtei. Faptul că însăși pârâta solicită o reeșalonare a plăților restante prin faxul expediat reclamantei, duce în mod obligatoriu la concluzia existenței debitului restant.

Față de aceste considerente și văzând dispozițiile art. 969,970,1073 cod civil, art. 43 cod comercial, art. 720 Cod procedură civilă, art.3, art.16, art.17 din Decretul 167/1958, prima instanță a respins excepția prematurității cererii, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune și a admis în parte cererea reclamantei în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 3.629.864.000 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 1.795.338.732 lei cu titlu dobândă legală, respingând în rest pretențiile reclamantei ca neîntemeiate, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 9227,78 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - IMPORT - EXPORT SA B, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea apelului astfel cum este formulat, modificarea în tot a sentinței atacată și în consecință respingerea acțiunii reclamantei ca prematur introdusă.

În motivarea apelului s-a arătat că prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția prematurității acțiunii, pe care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, pe considerentul că nu se poate reține culpa intimatei reclamante de a nu fi îndeplinit procedura concilierii prealabile, atâta vreme cât pârâta a invocat că perioada de convocare este nepotrivită.

Pârâta apelantă a arătat că nu a susținut că unicul motiv al nerealizării unei concilieri a fost doar faptul că datele stabilite unilateral de catre SA pentru conciliere erau nepotrivite, ci faptul că aceasta nu i-a pus niciodată la dispoziție documentele din care să rezulte temeiul pretențiilor formulate prin adresele de convocare. Astfel, prin convocarea nr. 12534/08.12.2003, prin care se stabilea ca dată de întâlnire 29.12.2003 (în perioada sărbătorilor de iarnă, când reprezentantul legal al societății nici nu se afla în țară) se susține că datoria pârâtei se bazează pe un număr de 47 de facturi ce nu au fost atașate convocatorului, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 720 indice 1 Cod procedură civilă, de a anexa toate actele doveditoare pe care se sprijină pretențiile sale.

Se apreciază că procedura de conciliere nu a fost respectată de catre intimata reclamantă, deoarece prin convocatoarele transmise sunt stabilite unilateral date de întâlnire în care era evidentă imposibilitatea de prezentare a Import Export SA și deși aceasta din urmă a avut o atitudine pozitivă, afirmându-șo deschiderea și disponibilitatea pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, nu a primit răspuns de la reclamantă pentru stabilirea de comun acord a unei date de întâlnire. Se mai arată că reclamanta nu i-a prezentat documente justificative ale pretențiilor sale, încălcând dispozițiile imperative ale art. 720 indice 1 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pârâta apelantă arată că în măsura în care instanța va depăși excepția mai sus invocată, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii ca prescrisă, arătând că prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, pe care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată apreciind că raportul juridic a fost afectat de termen. Raportat la cele două convenții de care se prevalează intimata, respectiv cea din 06.12.2002 și din 04.02.2003, solicită să se observe că nicăieri în conținutul ultimei convenții, cea din 04.02.2003, părțile nu stabilesc eșalonarea plăților, cu atât mai cu cât în cuprinsul acesteia la pct. 3 se stabilea că pe 12.02.2002 urma să se facă confruntarea financiar contabilă pentru a se stabili eventualul debit rămas în urma returului de marfă făcut de pârâtă, iar la pct. 4 se menționează că "la data de 15.02.2003, părțile vor încheia o convenție separată de plată, care va conține reeșalonarea restului de plată al debitorului dacă se stabilea existența unui rest de plată, însă o altă convenție nu s-a mai încheiat. Pe de altă parte, din studierea tabelului depus de către reclamantă cu cererea de chemare în judecată, reiese data emiterii facturilor, respectiv în perioada 19.08.2002 - 03.02.2003, ceea ce raportat la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 23.02.2006 - conform ștampilei Tribunalul Timiș, conduce la aprecierea că toate aceste facturi sunt prescrise, de la data scadenței până la data introducerii cererii de chemare în judecată trecând mai mult de 3 ani.

Apelanta consideră că prin stabilirea altor date scadente ale facturilor, reclamanta intimată, în mod eronat, a apreciat contrar dispozițiilor legale invocate, că procesele verbale sau convențiile încheiate de părți au putere de lege, determinând alt moment de la care ar putea să curgă prescripția extinctivă. Mai consideră că reclamanta nu poate opune nici aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. a din Decretul 167/1958, prevalându-se de faptul că la nivelul lunii decembrie 2002 și februarie 2003, părțile de comun acord, au încheiat convenții de eșalonare a plăților, recunoscând în acest fel debitul către reclamantă.

Astfel, art. 16 lit. a precizează că "recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția" întrerupe cursul prescripției, iar consecința întreruperii acestui curs este că "după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție" (art. 17 alin. 2 din Decretul 167/1958). Se susține că și dacă s-ar calcula termenul de prescripție de la ultima convenție, respectiv din data de 04.02.2003, este împlinit termenul de 3 ani la data de 04.02.2006, iar acțiunea este depusă ulterior acestei date limită, în consecință fiind prescrisă.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta apelantă - IMPORT - EXPORT SA solicită admiterea apelului astfel cum este formulat, modificarea în tot a sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că instanța de fond a reținut în mod eronat că pârâta a recunoscut că datorează sumele solicitate la plată de către reclamantă. Arată că prin convenția nr. 805/04.02.2003 încheiată între părți, se stabileau punctual următoarele:

- până la 07.02.2003, pârâta trebuia să comunice către reclamanta - SA L situația valorică și faptică a stocului de marfă,

- la 10.02.2003, stocul comunicat urma să fie returnat,

- la 12.02.2003 trebuia să se facă confruntarea financiar contabilă dintre facturile - livrări, refacturările - returnări, pentru a se stabili eventualul debit rămas în urma returului de marfă,

- la 15.02.2003 urma să se încheie o nouă convenție, care să conțină reeșalonarea restului de plată stabilit în cadrul confruntării financiar - contabile.

Apelantă precizează că din punctele stabilite prin convenție, s-au realizat doar primele două, astfel, ulterior comunicării către reclamantă a situației valorice și faptice a stocului de marfă, pârâta apelantă a efectuat returul de marfă direct către depozitele SA sau al distribuitorilor indicați de acesta. C de-al treilea punct, confruntarea financiar contabilă, nu s-a realizat până la data formulării recursului. În cadrul acestei întâlniri trebuia să se definitiveze efectuarea facturilor cu mărfurile de pârâtă către dealerii, întrucât returul se efectuase pe bază de avize de însoțire a mărfii, iar facturile de retur nu fuseseră întocmite în totalitate. Consideră că trebuia să se verifice corectitudinea prețurilor la care se facturase parțial marfa returnată din perioada februarie - martie, deoarece în facturile de retur era înscris un preț mai mic decât în cele de achiziție. Ulterior acestor operații, părțile trebuiau să efectueze un punctaj contabil pentru a stabili dacă în urma returului ar mai fi rămas un eventual debit.

Apelanta învederează instanței faptul că - SA a refuzat să facă verificările cantitative și valorice solicitate de pârâtă cu privire la retur și definitivarea situației contabile, susținând că acesta s-a realizat cu ocazia încheierii convențiilor, însă convențiile au fost anterior efectuării returului și chiar prin convenția nr. 805/04.02.2003, părțile se obligau să confrunte situațiile contabile ulterior definitivării returului.

Se mai invocă că în mod greșit a reținut instanța certitudinea existenței debitului și acceptarea acestuia de către SRL prin semnarea și ștampilarea facturilor emise de SA, deoarece nici una din cele 47 de facturi nu poartă semnătura șio ștampila SRL.

Societatea apelantă subliniază faptul că 7 din cele 47 de facturi sunt facturi de diferență de curs valutar, în condițiile în care marfa din facturile pentru care se calculase diferența de curs valutar fusese returnată.

Pârâta apelantă arată că a solicitat în mod constant, prin toate adresele menționate, documentele justificative ale reclamantei și, după cum reiese și din ultimul proces verbal încheiat la data de 07.06.2004, între părți au rămas o serie de aspecte foarte importante, chiar reclamanta fiind de acord cu efectuarea unui punctaj contabil pentru a se stabili existența unei datori certe a pârâtei.

Cu privire la capătul 2 de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aceasta solicită să fie respins, ca urmare a respingerii capătului de cerere privind debitul.

În apel în cauză a fost dispusă de către instanța de apel, pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părți, la solicitarea pârâtei apelante, efectuarea unei expertize contabile, părțile depunând la dosar concluzii scrise.

Prin concluziile scrise de la dosar, pârâta apelantă a arătat că:

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a precizat că potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție curge de la data la care se naște dreptul la acțiune, in cazul de fata de la data la care obligația de plata a devenit scadenta.

Așa-zisul debit reprezintă însumarea a 45 de facturi pretins neachitate, neputându-se vorbi despre o obligație de plata globala, întrucât facturile sunt emise, respectiv scadente la date diferite, pentru fiecare dintre acestea curgând termene de prescripție distincte.

O parte importanta dintre facturile solicitate la plata in instanța nu se regăsesc in convențiile încheiate intre părți, astfel încât nu este incidenta o eventuala întrerupere a cursului prescripției.

Acest aspect reiese din răspunsul expertului la obiecțiunea nr. 2 din "Răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza contabila" depus la termenul din 28.01.2008, expertul întocmind un tabel cu facturile ce nu au făcut obiectul convențiilor încheiate intre părți si cu privire la care s-a formulat prezenta acțiune. Este vorba despre 24 de facturi care însumează 217.852,37 RON, facturi care erau scadente începând cu data 28.12.2002 pana la data 03.02.2003.

Având in vedere data scadenta, faptul ca nu a intervenit nicio cauza de întrerupere a prescripției extinctive, precum si data introducerii cererii de chemare in judecata, reiese faptul ca suma de 217.852,37 RON este prescrisa.

In ceea ce privește facturile care se regăsesc in convenții, se apreciază, de asemenea, ca se refera la sume pentru care a intervenit prescripția extinctiva, pentru următoarele considerente:

Prin convențiile încheiate intre părți la data de 06.12.2002, respectiv 04.02.2003, IMPORT EXPORT a recunoscut existenta unei creanțe. Aceasta recunoaștere a întrerupt cursul prescripției, in sensul înlăturării prescripției scurse anterior si începerii unei alte prescripții extinctive. Un nou termen de prescripție a început sa curgă cel mai tarziu de la data recunoașterii, adică datele încheierii convențiilor.

Susținerile sunt in sensul începerii curgerii termenului de prescripție de la așa-zisele date stabilite de părți pentru eșalonarea debitului. Pârâta apreciază ca aceasta interpretare este greșita pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește convenția nr. 805 din 04.02.2003, aceasta nu a menționat facturile care însumau debitul, nu a stabilit termene de eșalonare a plaților, ci doar faptul ca părțile se vor întâlni la o data ulterioara (15.02.2003), pentru a încheia o convenție in acest sens.

Așadar, pe de o parte, chiar daca s-ar aprecia ca, prin convenția din 06.12.2002, părțile au stabilit anumite termene de eșalonare a plătii, prin acordul lor ulterior, din 04.02.2003, părțile au înțeles sa revină asupra acestui aspect, pe care au convenit sa il reglementeze după efectuarea returului de marfa si confruntării financiar - contabile, iar pe de alta parte, întrucât in a doua convenție nu sunt enunțate facturile care însumează debitul, singura data ce ar putea fi interpretata in sensul întreruperii cursului prescripției ar fi data încheierii convenției, 04.02.2003, iar pana la data de 23.02.2006, data introducerii acțiunii, a fost depășit termenul de 3 ani.

Mai mult, chiar daca am aprecia ca părțile au stabilit prin convențiile încheiate anumite termene de plata, acestea nu reprezintă termene suspensive, care ar putea sa afecteze momentul devenirii scadente a obligațiilor.

Astfel, un argument decisiv in sprijinul ideii ca obligațiile de plata erau scadente chiar si la momentul încheierii convențiilor si considerate de părți prin acele convenții ca fiind scadente este faptul ca la sumele pretinse au fost calculate dobânzi. Astfel cum rezulta din contractele încheiate intre părți (cap. V lit b), obligația de plata a dobânzii curge de la data scadentei plătii. Or, din moment ce au fost stabilite dobânzi chiar si pentru perioada anterioara încheierii convențiilor, înseamnă ca obligația era scadenta, părțile neconvenind amânarea datei scadente, ci doar, cel mult, o eșalonare a sumei. După cum reiese din convențiile încheiate de pârti, suma ce făcea obiectul acestora includea si dobânzi. Prin urmare, daca părțile ar fi înțeles sa stabilească alte date scadente, conform contractului aceste dobânzi nu ar fi trebuit sa curgă.

Ceea ce este esențial insa este faptul ca un nou termen începe sa curgă de la momentul recunoașterii in cazul întreruperii cursului de prescripție prin recunoaștere. Prin urmare termenul de prescripție a început sa curgă cel mai târziu de la data de 04.02.2003, deci era împlinit la momentul introducerii cererii de chemare in judecata.

In ceea ce privește fondul cauzei, pârâta susține că IMPORT EXPORT nu datorează nicio suma de bani, astfel incit pretinsa creanța invocata de către intimata-reclamanta nu există.

In primul rând, pârâta, in repetate rânduri, atât prin discuțiile purtate cu reprezentanții in vederea unei concilieri directe, cat si ulterior introducerii acțiunii a contestat existenta vreunui debit, solicitând insistent ca sa arate pe ce îsi întemeiază pretențiile, insa aceasta nu a pus la dispoziție facturile ce formau așa-zisul debit nici in cadrul discuțiilor prealabile, nici nu le-a atașat acțiunii de chemare in judecata, anexând doar un tabel cuprinzând aceste facturi, întocmit unilateral.

Societatea pârâtă nu a primit marfa facturata prin 17 (nu 16, cum eronat a reținut expertul) din cele 45 de facturi solicitate la plata. Cele 17 facturi însumează 194.067,01 RON (192.681,44 RON, suma evidențiata de expert, + 1.385,57 RON, reprezentând valoarea facturii nr.-/10.12.2002, pe care expertul a omis-o). Prin urmare, din moment ce intimata-reclamanta nu a livrat bunurile, nu poate solicita contravaloarea acestora.

Având in vedere ca pârâta nu are obligația probării unui fapt negativ, si anume acela ca nu a primit bunurile a căror contravaloare se solicita, sarcina probei revenea intimatei-reclamante. Proba livrării efective a bunurilor se impunea a fi efectuata cu avize de însoțire semnate/stampilate de recepție, scrisoare de trăsura semnata/stampilata de un reprezentant al subscrisei, etc. proba care nu a fost efectuata.

In "Răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza contabila", depus pentru termenul din 23.06.2008, la obiecțiunea nr. 2, expertul, depășindu-si atribuțiile, arata ca "[] semnătura de primire atesta predarea facturii de către delegatului care a ridicat marfa.

Pe de o parte se arată faptul ca nu era sarcina expertului de a stabili daca mărfurile au fost sau nu livrate, expertul depășindu-si din acest punct de vedere atribuțiile. Pe de alta parte, semnarea facturii nu atesta livrarea efectiva a mărfii, ci doar primirea facturii de către o persoana. Persoanele semnatare ale facturilor respective nu au avut calitatea de angajat sau delegat al pârâtei. Aceste persoane nu au fost mandatate sa ridice marfa de la

IMPORT EXPORT a returnat către marfa in valoare de 211.675,52 RON, marfa ce nu a fost stornata de către, fiind solicitata contravaloarea acesteia prin prezenta acțiune.

Astfel, prin convenția nr. 805/04.02.2003 se stabileau punctual următoarele:

 pana la 07.02.2003 pârâta trebuia sa comunice către situația valorica si faptica a stocului de marfa marca;

 pana la 10.02.2003 stocul comunicat urma sa fie returnat;

 pe 12.02.2003 trebuia sa se facă confruntarea financiar contabila dintre facturile-livrări, refacturari - returnări pentru a se stabili eventualul debit rămas in urma returului de marfa;

 pe 15.02.2003 părțile urmau sa încheie o noua convenție de plata care sa conțină reeșalonarea restului de plata stabilit in cadrul confruntării financiar - contabile.

Din punctele stabilite prin convenție s-au realizat doar primele doua, respectiv comunicarea stocului de marfa si returul acesteia către depozitele si ale distribuitorilor indicate de acesta.

C de-al treilea punct - confruntarea financiar contabila - nu s-a mai realizat, implicit nu s-a putut stabili daca exista un eventual debit.

Referitor la acest aspect, in raportul de expertiza si răspunsurile la obiecțiunile formulate de pârâtă, expertul concluzionează astfel: "comparând cantitățile returnate înscrise in avizele de însoțire a mărfii cu cantitățile pentru care s-au întocmit facturi de storno, rezulta ca OMC ANTITATE DE MARFA NU A FOST DE CATRE INTIMATA" (vezi pg.13 din "Răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza" depus la termenul din 26.11.2007)

Referitor la marfa returnata si nefacturata, expertul identifica doua situații:

a) avize cuprinzând marfa returnata pentru care a putut identifica factura de achiziție

b) avize cuprinzând marfa returnata pentru care nu a putut identifica factura de achiziție.

a) In ceea ce privește prima situație expertul arata ca "pentru produsele regăsite pe facturile emise de, valoarea nestornata de este de 1.512.541.529,65 ROL (1.271.043.302,23 ROL + TVA), respectiv 151.254,15 RON (anexa nr.3). Aceasta valoare va reduce debitul pe care Import Export il are fata de - " (vezi pg.3 la "Răspunsul la obiecțiuni" depus pentru termenul din 05.05.2008)

b) Cu privire la cea de-a doua situație, in "Răspunsul la obiecțiuni formulate la raportul de expertiza", depus pentru termenul din 23.06.2008, expertul arata ca "din punct de vedere contabil, nu este corect sa se storneze unei persoane cantități superioare celor facturate. Daca, in fapt, au fost returnate de către Import Export SRL dealerilor societății comerciale SA cantități superioare de marfa decât cele achiziționate direct de la, acestea trebuiau facturate de către Import Export către societatea care a acceptat produsele" (răspuns la obiecțiunea nr. 1 - pct. 3).

Se arată că, prin convenția nr. 805/04.02.2003, primul pas a fost ca "pana la 07.02.2003 subscrisa trebuia sa comunice către situația valorica si faptica a stocului de marfa marca ". Așadar, avea cunoștința de situația exacta a mărfii ce forma stocul. IMPORT EXPORT si nu a avut nicio obiecție cu privire la cantitățile de marfa marca ce urmau sa-i fie returnate, indiferent daca marfa fusese achiziționată direct sau nu. Esențial este ca aceasta marfa a fost returnata către depozitele sau ale dealer-ilor, indicate de acesta. Daca aceste cantități de marfa urmau sa fie stornate de sau facturate de subscrisa urma sa se stabilească in urma confruntării financiar-contabila dintre facturile-livrări, refacturari - returnări - punctul 3 din convenție, care insa nu a mai avut loc.

Prin urmare, marfa fiind acceptata de către, aceasta societate fie trebuia sa procedeze la stornare, fie, daca a acceptat-o, trebuia sa achite contravaloarea sa. Daca s-ar accepta prima varianta, ar însemna ca din suma totala solicitata de către ar trebui scăzuta aceasta valoare. Daca s-ar accepta a doua varianta, ar însemna ca datorează pârâtei contravaloarea mărfii returnate in plus, intervenind compensarea legala intre crenatele reciproce ale celor doua societăți comerciale.

Expertul a evidențiat cantitățile de marfa pentru care nu a identificat factura de proveniența emisa de - SA doar cantitativ, nu si valoric. Valoarea produselor returnate de subscrisa intimatei-reclamante, insa necuantificate de expert se ridica la suma totala de 60.421,37 RON (valoare rezultata din cuantificarea acestor cantități raportat la prețul la care - Sa a făcut returul pentru aceleași produse).

Pe de alta parte, având in vedere tocmai efectuarea acestui retur de marfa, este logic ca marfa returnata făcea parte din ultimele facturi de livrare, astfel incit intimata reclamanta, in eventualitatea existentei unui debit al subscrisei, trebuia sa solicite la plata facturile neachitate, insa exigibile, întrucât o factura emisa, insa ulterior stornata ca urmare a faptului ca marfa facturata prin ea a fost returnata, nu poate fi solicitata la plata.

In concluzie, din expertiza efectuata in cauza rezulta cu certitudine următoarele aspecte: conform convenției încheiate intre parți, in privința încetării raportului comercial existent, s-a hotărât stornarea întregii cantități de marfa marca aflata in stocul societății. IMPORT EXPORT Experta a stabilit valoarea mărfii returnate pentru care a putut identifica valoarea de achiziție la suma de 151.254,15 RON. Tot experta a identificat existenta unei cantități de marfa returnata a cărei valoare noi a fost cuantificată la suma de 60.421,37 RON.

Prin întreg raportul de expertiza efectuat in cauza, experta confirma faptul ca pârâta a returnat o cantitate de marfa mai M decât cantitatea de marfa primita de la conform facturilor, marfa primita si acceptata de si de dealer-ii pe care ni i-a indicat aceasta.

Din valoarea totala solicitata prin cererea de chemare in judecata se impune a fi scăzuta si suma de 1.930,17 RON, reprezentând valoarea paleților nefacturați de intimate-reclamanta. A se vedea in acest sens raportul de expertiza depus la termenul din 18.06.2007 (vezi punctele 4 si 5 din răspunsul la obiecțiunea nr.2 din "Răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiza depus pentru termenul din data de 23.06.208).

De asemenea, se impune a fi scăzuta si valoarea showroom-ului a cărui amenajare a fost impusa subscrisei pentru expunerea produselor marca este cuantificat de expert la 27.927, 85 RON (vezi anexa 1 la "Răspuns la obiecțiunile la expertiza", depus pentru termenul din data de 26.11.2007).

Se face precizarea ca aceasta reprezintă doar valoarea produselor marca expuse in showroom, nu si costurile materialelor si manoperei, pe care expertul a omis sa le cuantifice.

Suma de 24.088,79 RON se impune de asemenea a fi scăzuta din valoarea totala solicitata prin cererea de chemare in judecata.

Aceasta reprezintă contravaloarea cec-urilor nr. -, respectiv - din anul 2001, prin care s-a achitat de către IMPORT EXPORT. către o parte din marfa livrata, fiind considerate in mod greșit stinse debite ale altei societăți. Faptul ca este vorba despre doua societăți comerciale diferite reiese foarte clar din codurile unice de înregistrare ale acestor societăți, si anume: - - CUI-ul subscrisei si - - CUI-ul societății al cărui debit a fost stins. (vezi răspuns la obiecțiunea nr.6 din "Răspuns la obiecțiunile la expertiza", depus pentru termenul din data de 26.11.2007).

Suma de 679,85 lei este, de asemenea, nedatorata, ea reprezentând diferența de curs valutar. Or, este incorect sa se calculeze diferența de curs valutar pentru facturi stornate.

Având in vedere cele expuse mai sus, reiese faptul ca suma de 362.986,14 RON solicitata de intimata-reclamanta este mult mai decât suma achitata de către pârâtă coroborata cu contravaloarea mărfii returnate, având in vedere si marfa nelivrata, precum si alte sume evidențiate de expert, si anume 456.530,04 RON.

Astfel:

- Suma solicitata: 362.986,14 RON

- Marfa nelivrata: 194.067,01 RON

- Marfa returnata si nestornata, inclusiv paleti: 213.605,60 RON (si anume: 151.254,15RON - reprezentând marfa identificata de experta ca nestornata pentru care a identificat prețul de achiziție, 60.421,37RON, reprezentând valoarea produselor returnate pentru care experta nu a identificat prețul de achiziție, 1.930,17 RON, reprezentând valoarea nestornata a paletilor)

- Valoare showroom: 27.927, 85 RON

- Suma achitata si scăzuta in mod greșit din debitul altei societăți: 24.088,79 RON

- Facturi de diferența de curs valutar: 679,85 RON

In ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, se arată ca aceasta nu este datorata, de vreme ce este datorat debitul principal.

Pe de alta parte, având in vedere faptul ca debitul principal nu a putut fi justificat prin înscrisuri si stabilit nici măcar prin intermediul unei expertize contabile, se apreciază ca nici dobânda legala nu ar putea fi calculata asupra unui debit incert.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului schimbarea, hotărârii atacate in sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune si in subsidiar respins.

S-a solicitat suportarea de către intimate-reclamanta a cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu constând in suma de 10.000 RON, achitata pentru efectuarea expertizei.

Reclamanta a depus și ea concluzii scrise la dosar, în care a invederat următoarele:

- din actele dosarului de fond, precum si din considerentele Sentinței civile nr. 912/28.04.2006 pronunțate de către Tribunalul Timiș, rezulta ca apărarea paratei-apelante s-a axat pe invocarea excepțiilor, prin aserțiuni nedovedite legate de returul in plus de marfa si au culminat cu renunțarea la proba cu expertiza contabila pe care a solicitat-o;

- la solicitarea expertei desemnate in cauza, pentru care au formulat doua rânduri de obiective, parata-apelanta nu a prezentat acte (fise de cont etc) cu explicația ca din motive organizatorice nu are posibilitatea (fila 12-13 din Raportul de expertiza contabila depus la termenul din 18.06.2007);

- deși a cerut ca obiectiv (pct.8) stabilirea valorii produselor folosite in expozițiile efectuate de către ea, nu a prezentat nici un document (situații de lucrări, procese-verbale de recepție, cantități de materiale) așa cum se atesta de către experta (fila 8 Raport din 18.06.2007) sau ele sunt inexacte, prezintă necorelări si neconcordante (filaa 4-5 răspuns obiecțiuni la data de 22.11.2007). acte prezentate după 8 luni de la prima solicitare

- toate actele majore necesare efectuării expertizei dispuse in cauza, au fost prezentate si date in copii exclusiv de către reclamantă, lucru recunoscut in raportul de expertiza si in răspunsurile la obiecțiuni;

- ceea ce este si mai grav, este constatarea expertei ca un număr de 22 facturi fiscale emise de către "" SA in valoare de 194.592,97 lei nu sunt înregistrate in contabilitatea IMPORT-EXPORT (filele 5.6,7 din răspunsul la obiecțiuni din data de 22.11.2007);

- la fel de este si constatarea expertei (fila ultima din răspunsul la obiecțiuni din data de 22.11.2007) ca un plus de 32 de avize de însoțire (fata de cele 33 inițiale) i-au fost înmânate la data de 25.10.2007, deci la 1 an si 8 luni de la data introducerii cererii de chemare in judecata a paratei-apelante (23.02.2006) respectiv la 11 luni de la data introducerii expertului in cauza si la 6 luni după ce raportul de expertiza a fost deja depus;

- in aceeași linie de gravitate se înscrie si aserțiunea expertei care constata ca o parte din produsele returnate de către nu au fost livrate de către SA (fila 2 de la răspunsul la obiecțiuni din data de 05.05.2008);

- se descoperă, cu ocazia efectuării expertizei ca parata-apelanta si-a schimbat forma juridica din SRL in SA si si-a schimbat de mai multe ori sediul social, astfel ca o parte din facturile noastre au fost remise la doua societăți diferite, fiecare cu cate un alt cod fiscal, ceea ce naște bănuieli legitime cu privire la corectitudinea înregistrărilor financiar-contabile de către parata-apelanta;

- marfa returnata de către nu a ajuns niciodată la reclamantă ea fiind preluata de către dealerii acesteia, SRL T, SA B si SRL B care si-au făcut propriile recepții, au stampilat avizele de însoțire a mărfurilor si au avut latitudinea de a refuza mărfuri necorespunzătoare calitativ ori prost ambalate

- in ciuda acestor evidente constatate nemijlocit si inserate in raportul de expertiza si in doua rânduri de răspunsuri la obiecțiuni, experta statuează ca valoarea mărfii nestornata de către SA si returnata de IMPORT EXPORT este de 147.681,52 lei diminuând creanța noastră, din, cu 40,685 %, ceea ce este evident contrar tuturor actelor si documentelor analizate.

- probele (in speța suspusa judecații fiind vorba in principal de expertiza si răspunsurile la obiecțiuni) sunt complete ori incomplete, convingătoare ori neconvingătoare. In același sens, probele sunt apreciate in exclusivitate de către judecător.

Reclamanta solicită respingerea ca netemeinic si nefondat apelul IMPORT EXPORT SA B si menținerea sentinței civila apelata cu cheltuielile de judecata stabilite de instanța de fond.

In subsidiar, în condițiile in care se va aprecia ca răspunsul la obiecțiuni al expertei din data de 05.05.2008 preleva asupra întregului raport de expertiza contabila depus la termenul din data de 18.06.2007, se solicită admiterea in parte a apelului paratei-apelante, obligarea acesteia la plata sumei de 215.304,88 lei cu titlu de preț, a sumei de 179.533,87 lei cu titlu de dobânzi legale si a sumei de 9.227,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in fond.

Examinând apelul declarat de pârâtă prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va reține următoarele:

Apelanta pârâtă critică în primul rând sentința apelată pentru faptul că acțiunea reclamantei nu a fost respinsă fie ca prematură, fie ca prescrisă de instanța de fond, întrucât în opinia apelantei nu a fost îndeplinită de către reclamantă procedura concilierii prealabile prevăzute de art. 720/1 pr. civ. iar creanța invocată de către reclamantă este prescrisă.

Cu privire la aceste excepții, Curtea constată că apelul este nefondat, în mod corect prima instanță constatând îndeplinită în cauză procedura prealabilă prevăzută de art. 720/1 pr. civ. de către reclamantă

Astfel, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că susținerile pârâtei în ceea ce privește parcurgerea procedurii prealabile legale prevăzută de dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă sunt nefondate, față de înscrisurile depuse la dosar privind convocarea la conciliere directă la data de 04.03.2003, 29.12.2003, 07.06.2004, 18.08.2004 și față de faptul că însăși pârâta a recunoscut că a fost convocată pentru conciliere directă. Faptul că nu s-a ajuns la un acord între părțile din proces cu privire la pretențiile invocate de către reclamantă nu echivalează cu lipsa acestei proceduri prealabile, reclamanta încercând soluționarea litigiului pe cale amiabilă, conform prevederilor art. 720 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește această excepție, Curtea constată că, așa cum a reținut și prima instanță, nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, având în vedere înțelegerile dintre părți și recunoașterea de către pârâtă a debitului datorat reclamantei.

Așa cum chiar pârâta recunoaște prin concluziile scrise de la dosar, prin convențiile încheiate intre părți la data de 06.12.2002, respectiv 04.02.2003, IMPORT EXPORT a recunoscut existenta unei creanțe. Aceasta recunoaștere a întrerupt cursul prescripției, in sensul înlăturării prescripției scurse anterior si începerii unei alte prescripții extinctive. Pârâta a susținut că un nou termen de prescripție a început sa curgă cel mai târziu de la data recunoașterii, adică datele încheierii convențiilor.

Curtea observă că prin convenția încheiată între părți la data de 06.12.2002 ( 14-16 din dosarul primei instanțe) pârâta a recunoscut că datorează reclamantei suma de - lei, adică -, 45 Euro, cu titlu de preț, părțile stabilind termene pentru achitarea acestei datorii conform anexei la această convenție, termenul final de plată fiind 30.05.2003.

Ulterior, la data de 04.03.2003, părțile au încheiat o nouă convenție, prin care pârâta recunoștea o datorie de 7.347.518.050 lei către reclamantă ( 18-19 din dosarul primei instanțe). Este adevărat că în această convenție se preciza că pârâta avea marfă pe stoc și că acest stoc urma a fi returnat, pe cheltuiala pârâtei, urmând a avea loc o compensare a sumelor datorate în funcție de acest aspect.

Este la fel de adevărat că părțile au prevăzut că până la data de 15.02.2003 vor încheia o convenție separată de plată, prin care debitul urma să fie reeșalonat la plată până la data de 31.03.2003, iar această convenție nu s-a mai încheiat.

Susținerea pârâtei că singura data ce ar putea fi interpretata in sensul întreruperii cursului prescripției ar fi data încheierii convenției, 04.02.2003, este nefondată, în condițiile în care prin convenția anterioară, respectiv cea din 06.12.2002 s-a stabilit că întregul debit urma să fie achitat până la data de 30.05.2003.

În aceste condiții, prescripția nu putea să înceapă să curgă decât de la această dată (30.05.2003), dat fiind că numai din acel moment reclamanta putea pretinde plata în urma reeșalonării datoriei.

Pe de altă parte, prin convenția din 04.02.2003, reeșalonarea datoriei s-a realizat până la data de 31.12.2003, astfel că atât prețul, cât și dobânzile puteau fi solicitate de către reclamantă numai începând cu această din ultimă dată.

Cum acțiunea reclamantei a fost introdusă la data23.02.2006, fapt care rezultă din ștampila de înregistrare la Tribunalul Timiș, aceasta nu este prescrisă, fiind introdusă în termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958.

În ceea ce privește fondul cauzei, pentru stabilirea raporturilor juridice dintre părți și a sumelor datorate între cele două părți prin derularea raporturilor comerciale, în cauză a fost efectuată în apel o expertiză contabilă, care, împreună cu răspunsurile expertului contabil la obiecțiunile formulate de părți, vor fi luate în considerare de instanța de apel, având în vedere faptul că această expertiză a avut la bază documentele contabile puse la dispoziția expertei de către părți.

Curtea reține că între părțile litigante s-au derulat relații comerciale în baza a 2 contracte de vânzare-cumpărare comercială prin care reclamanta se obliga să vândă obiecte sanitare și plăți ceramice, pârâtei revenindu-i obligația contractuală de plata prețului mărfii livrate. Astfel, la data de 01.03.2002, între părți s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare comercială, prin care reclamanta se obliga să livreze obiecte sanitare și plăci ceramice, iar pârâta se obliga la plata acestora în termenii și condițiile convenite ale contractelor menționate ( 5-13 din dosarul primei instanțe).

Relațiile comerciale dintre părți s-au desfășurat normal la început; ulterior, din cauza neplății de către pârâtă a mărfurilor livrate deja, au apărut neînțelegeri. În vederea rezolvării situației pe cale amiabilă, așa cum s-a arătat mai sus, între părți s-a încheiat convenția înregistrată sub nr. 8464/06.12.2002 prin care s-au eșalonat la plată până la data de 30.06.2003 datoriile scadente ale pârâtei și dobânzile penalizatoare, ocazie cu care s-au reluat livrările către pârâtă, livrări care au durat până la 03.02.2003. Pârâta nu și-a onorat obligațiile asumate, astfel că la data de 04.02.2003, sub nr. 805, s-a încheiat între părți oad oua convenție de scadențare a datoriilor, ajunse între timp la 7.347.518.050 lei vechi, cu obligarea pârâtei de a returna marfa aflată în stocul ei.

Părțile au convenit cu acest prilej ca eșalonarea plății restante să se facă, conform convenției, în rate egale începând cu data de 01.03.2003 și până la data de 31.12.2003, termenul final de plată fiind 31.12.2003.

Așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, din evidențele contabile ale reclamantei și din calculele făcute în urma emiterii facturilor de către părți, a plăților efectuate și a returnărilor de marfă înregistrate în contabilitatea părților rezultă un sold de 362.986,14 RON, sumă cu care pârâta figurează debitoare în evidențele contabile ale reclamantei ( 87 din dosarul instanței de apel).

Experta contabilă concluzionează însă, prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosar pentru termenul din 05.05.2008 că din această sumă ar trebui scăzută suma de 147.681,52 RON, reprezentând valoarea mărfii nestornată de către reclamantă, dar returnată de către pârâtă, conform avizelor de însoțire a mărfii ( 179 din dosarul instanței de apel), fapt pentru care Curtea va reduce cu această valoare debitul pe care pârâta îl are față de reclamantă.

De asemenea, din suma totală solicitată de reclamantă se impune a fi scăzuta si valoarea showroom-ului a cărui amenajare a fost impusa pârâtei prin contract pentru expunerea produselor marca, valoare cuantificată de expert la 27.927, 85 RON (anexa 1 la "Răspuns la obiecțiunile la expertiza", depus pentru termenul din data de 26.11.2007, precum și fila 218 din dosarul instanței de apel).

Curtea reține și că prin cec-urile nr. -, respectiv - din anul 2001, prin care s-a achitat de către pârâtă către reclamantă o parte din marfa livrata, fiind considerate in mod greșit stinse debite ale altei societăți. În acest sens, din probele dosarului rezultă că reclamanta a înregistrat numai în parte faptul că cu aceste cecuri au fost stinse datorii ale pârâtei față de reclamantă, pentru motivul că ar proveni de la o altă societate, deși era vorba despre stingerea unor datorii ale pârâtei față de reclamantă.

În acest sens, așa cum rezultă din expertiză și din răspunsul expertei la obiecțiuni din suma totală datorată de pârâtă reclamantei ar trebui scăzută și suma de 15.597,19 RON, diferență între suma acceptată de reclamantă ca fiind stinsă și valoarea integrală a celor două cec-uri, încasate în întregime de către reclamantă (fila 217 dosar).

În aceste condiții, Curtea constată că debitul total al pârâtei față de reclamantă este în prezent de 151.779,58 RON, sumă rezultată din scăderea din debitul solicitat de reclamantă a sumelor de bani arătate mai sus și care justifică diminuarea datoriei pârâtei față de reclamantă.

Susținerile pârâtei că nu ar mai datora nici o sumă de bani reclamantei sunt nefondate, având în vedere cele arătate mai sus, concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, precum și faptul că pentru facturile refuzate la plată acestea au fost acceptate prin semnare de către delegații pârâtei.

Pentru motivele arătate mai sus, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va admite în parte apelul declarat de pârâta - IMPORT - EXPORT SA împotriva sentinței civile nr. 912/28.04.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1899/2006, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei - SA L împotriva pârâtei și va obliga pârâta la plata sumei de 151.779,58 RON cu titlu de preț, cu dobânzi legale pe perioada 31.12.2003 - 27.02.2006, urmând a se menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Având în vedere prevederile art. 274-276. pr. civ. dată fiind admiterea în parte a acțiunii reclamantei și cheltuielile de judecată efectuate de părți (9227,78 taxe judiciare plătite de reclamantă în primă instanță și 4898 taxe judiciare și 10000 onorariu pentru expertiză, suportate de pârâtă în apel) se vor compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți în primă instanță și apel și va fi obligată reclamanta la plata sumei de 5.670,22 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de pârâta - IMPORT - EXPORT SA împotriva sentinței civile nr. 912/28.04.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1899/2006.

Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei - SA L împotriva pârâtei și obligă pârâta la plata sumei de 151.779,58 RON cu titlu de preț, cu dobânzi legale pe perioada 31.12.2003 - 27.02.2006.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți în primă instanță și apel și obligă reclamanta la plata sumei de 5.670,22 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22.09.2008.

PRESEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red./21.10.2008

Dact./22.10.2008/4 ex.

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu

#Judecator Florin Motiu

Spete pretentii comerciale. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Timisoara