Spete pretentii comerciale. Decizia 162/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 897/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 162
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
Grefier - -
********************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelantele-chemate în garanție SC R - și SC - împotriva sentinței comerciale nr.3986/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR - și intimata pârâtă CFR MARFĂ -
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 martie 2009 și 26 martie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Curtea asupra apelurilor comerciale de față:
Prin sentința comercială nr. 3986 din 19 martie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a chematei în garanție SC -. A admis cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE - B, și a obligat-o pe pârâta - MARFĂ - B la plata de despăgubiri în sumă de 11.955.612.400 lei vechi. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și le-a obligat pe chematele în garanție SC - B și - la plata în solidar a sumei de 11.955.612.400 lei vechi. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 15.142,13 lei noi și pe chematele în garanție să plătească în solidar pârâtei aceeași sumă cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă este neîntemeiată, față de faptul că raportul juridic delictual ce face obiectul cererii de chemare în judecată s-a născut între reclamantă și pârâtă, aceasta din urmă având paza juridică a vagoanelor implicate în accidentul feroviar invocat de reclamantă, fără ca raporturile juridice născute între pârâtă și chematele în garanție să fie opozabile reclamantei.
A apreciat ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție SC - B, în raport de faptul că pârâta și-a întemeiat cererea de chemare în garanție pe raportul civil delictual născut între aceste părți, în cadrul căruia osiile defecte ce au intrat în componența vagoanelor implicate în accident au fost fabricate de chemata în garanție. Sub acest aspect, prima instanță a reținut că excepția vizează în fapt fondul cererii de chemare în garanție.
Tribunalul a apreciat, cu respectarea principiului disponibilității, că reclamanta și-a ales ca temei de drept al cererii dispozițiile articolelor 998 - 1000 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală pentru fapte personale și pentru paza juridică a lucrului.
A constatat că la 15 august 2004, în capătul X al stației Gugești aflat pe magistrala feroviară 500 de la km. 183+100 la km. 182+100, din compunerea trenului de marfă nr. 91552 aparținând pârâtei a deraiat un vagon de ambele boghiuri, alte trei vagoane au deraiat, s-au răsturnat și au luat foc, iar un vagon a luat foc. Conform raportului de cercetare nr-, întocmit de Autoritatea Feroviară Română, prima instanță a reținut că s-a stabilit drept cauză a accidentului ruperea fusului de osie în zona de tranziție dintre fusul osiei și zona obturatorului, ca urmare a depășirii limitei de rezistență la oboseală a materialului cauzată de un defect de fabricație. Din același raport de cercetare a reținut și că defectul de fabricație nu a fost depistat cu ocazia controalelor efectuate de fabricant, respectiv de SC - B și nici în exploatare cu ocazia controlului ultrasonic efectuat la 6 august 2004 în stația de către reprezentanții celor două chemate în garanție, vinovăția pentru producerea accidentului aparținând societății comerciale care a fabricat osia cu defect și societății comerciale care a avut vagonul în reparație capitală.
Tribunalul a reținut, potrivit dispozițiilor OG nr. 21/20003, că autoritatea feroviară română este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, cu atribuții privind cercetarea evenimentelor și accidentelor feroviare, iar potrivit articolelor 65 și 69 din Instrucțiunile 003 emise de ministrul Transporturilor, măsurile stabilite în urma cercetării sunt obligatorii pentru toți agenții economici implicați în producerea accidentului feroviar.
Prima instanță a reținut, pe lângă constatările din acest raport, și cercetările penale efectuate în cauză, în cadrul cărora s-a efectuat o expertiză tehnică ce a confirmat constatările, organele de cercetare penală stabilind existența cazului fortuit care nu exclude însă atragerea răspunderii civile delictuale.
Față de aceste probe, a reținut ca dovedită existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, precum și îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii în temeiul articolului 1000 alineat 1 Cod civil, pârâta având paza juridică a bunului.
Tot sub aspect delictual, prima instanță a reținut existența raporturilor juridice civile delictuale între pârâtă și cele două chemate în garanței, constatând că osia din pricina căreia s-a produs accidentul feroviar a fost fabricată de B, iar vagonul implicat în evenimentul feroviar a fost reparat și modernizat de SC -, defectul de fabricație putând fi observat de către personalul responsabil cu siguranța circulației, ceea ce implică pentru pârâtă culpa levisima.
Sub aspectul prejudiciului, a reținut că nici pârâta și nici chemata în garanței nu au contestat existența și întinderea acestora, tribunalul făcând aplicarea articolului 998 - 1000 cod civil și a articolului 60 Cod procedură civilă, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale prin admiterea cererii de chemare în garanței și a cererii de chemare în garanție. A făcut și aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă.
Împotriva cestei sentințe, în termen legal au declarat apeluri chematele în garanție, apelul SC - B fiind motivat, iar motivele de apel fiind depuse de SC - 19 iunie 2008. Ambele apeluri au fost înregistrate sub același număr unic la 12 mai 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, SC - a invocat prevederile articolului 60 alineat 1 Cod procedură civilă și a susținut că partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții, instituția chemării în garanție întemeindu-se pe existența unei obligații și fiind la îndemâna celor care au transmis altora un drept subiectiv, dacă o atare transmitere se face cu titlu oneros.
Apelanta a susținut că, pentru promovarea unei astfel de cereri, partea interesată trebuie să dovedească existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori a unei obligații de despăgubire.
A susținut că, în materie comercială, chemarea în garanție poate fi folosită numai de cel care și-a asumat o obligație de despăgubire printr-un contract de vânzare - cumpărare, astfel cum reiese din dispozițiile articolelor 1336 și 1337 Cod civil.
Prin prisma acestor argumente, a susținut că pârâta avea posibilitatea legală de a formula cerere de chemare în garanție numai împotriva SC -, întrucât numai aceasta i-a transmis cu titlu oneros un drept subiectiv în legătură cu care există obligația de garanție sau de despăgubire.
A criticat hotărârea instanței de fond pentru că se întemeiază pe raportul de cercetare întocmit de, raport întocmit fără a se cerceta în mod concret evenimentul și din care nu reiese în mod clar dacă ruperea osiei a fost efectul sau doar cauza acestui produs.
A criticat hotărârea și pentru că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a instituției cazului fortuit, iar sub acest aspect apelanta a susținut că definiția juridică a cazului fortuit prevede că acesta este reprezentat de situația, starea, sau împrejurarea în care acțiunea sau inacțiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput și nici urmărit, care se materializează în energii (!) și a cărei intervenție nu a putut fi prevăzută. Față de această definiție, a apreciat cazul fortuit drept acea cauză care înlătură caracterul penal al faptei și vinovăția făptuitorului, cu consecința înlăturării și a răspunderii civile.
O altă critică vizează modul în care instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, apelanta susținând că, în raport de rezoluția din 11 iunie 2007, pronunțată în dosarul penal nr.27/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul, s-a constatat că nu există nici o faptă ilicită, lipsind astfel premisa antrenării răspunderii civile delictuale.
În final, a apreciat că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unor raporturi juridice între pârâtă și chematele în garanție, întrucât între pârâtă și apelantă nu a existat nici un raport juridic.
Apelul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 282 și urm. Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, SC - criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că intimata reclamantă a indicat drept temei al pretențiilor sale prevederile articolelor 998 - 1000 Cod civil, excluzând astfel din sfera de analiză juridică prevederile contractului de acces pe infrastructura feroviară, contract încheiat între pârâtă și reclamantă. Dând eficiență juridică acestui temei, instanța a admis cererea reclamantei în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și paza juridică a vagoanelor, dar nu a observat că intimata pârâtă, în susținerea cererii de chemare în garanție a formlulat un temei de drept mixt, atât contractual cât și delictual, invocând prevederile articolelor 1073-1088, articolelor 998 - 1003 și articolelor 969 și urm. Cod civil.
Sub acest aspect, apelanta a susținut că din punct de vedere procedural cele două forme de răspundere nu se pot cumula în cadrul aceleiași acțiuni.
Prin referire la răspunderea civilă contractuală și la contractul de achiziționare, modernizare și vânzare de vagoane CFR Marfă, încheiat la 5 septembrie 2003 între Leasing, SC - și CFR MARFĂ -, apelanta a susținut că părțile au inclus în contract o clauză compromisorie, de natură să excludă competența instanțelor statale potrivit articolul 3433alineat 1 Cod procedură civilă, competența de soluționare a litigiilor rezultate din sau legate de contract revenind Camerei Internaționale de Comerț.
Apelanta a arătat că, ulterior invocării acestei clauze compromisorii, instanța i-a cerut pârâtei să-și precizeze cererea de chemare în garanție formulată împotriva ambelor societăți, iar intimata pârâtă a ales temeiul răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la termen, iar instanța de fond a reținut în hotărârea pronunțată existența acestui tip de răspundere civilă.
Apelanta a susținut că, pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale, era necesar să fie analizate și dovedite condițiile generale ale acestui tip de răspundere, respectiv existența unei fapte ilicite a SC -, existența unui prejudiciu produs pârâtei, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției SC - în modalitatea intenției, a neglijenței sau a imprudenței cu care a acționat.
Apelanta a susținut că în cauză nu există nici o faptă ilicită pe care să fi săvârșit-o cu vinovăție, întrucât toate evenimentele feroviare s-au produs din aceeași cauză directă, respectiv ruperea fusurilor de osie, osii produse de SC - A evocat concluziile rapoartelor de expertiză ale, ale expertizelor judiciare dispuse în cursul cercetărilor penale efectuate, concluziile acestora convergând spre același rezultat, respectiv defectul de fabricație al osiei și calitatea necorespunzătoare a structurii osiei, în condițiile în care aceasta nu era o osie nouă, ci una recondiționată prin sudură, fapt interzis cu desăvârșire de normele tehnice privind siguranța feroviară.
Sub același aspect, a arătat că osiile pe care apelanta SC - le-a montat pe vagoanele aparținând pârâtei în cadrul operațiunilor de reparare și modernizare a acestora, conform contractului la care s-a făcut referire, au fost produse de către chemata în garanție SC - B, în temeiul contractului economic - din 14 ianuarie 2003 încheiat între cele două chemate în garanție, la data producerii accidentelor osiile aflându-se în perioada de garanție de 5 ani oferite de producător.
Tot sub același aspect, apelanta a susținut că în baza acestui contract, odată cu documentele de conformitate, SC - Bal ivrat și osiile montate în cutii de osie sigilate, SC - neavând nici măcar posibilitatea de a identifica tipul de osie, cu consecința lipsei evidente și neechivoce a vinovăției sale.
A subliniat faptul că singura referire la vinovăția sa se regăsește în capitolul VIII al raportului, raport în care este evocată nerespectarea obligațiilor contractuale, însă acestea nu au aplicabilitate în cauză în raport de precizarea de către intimata pârâtă a temeiului răspunderii, temei care este delictul și nu contractul.
Din acest punct de vedere, a apreciat criticabilă hotărârea primei instanțe, care și-a însușit concluziile raportului, a admis astfel incidența temeiurilor răspunderii contractuale, caz în care trebuia să facă și aplicarea clauzei compromisorii stipulate în contractul dintre apelantă, intimata pârâtă și LEASING.
A criticat hotărârea primei instanțe și pentru că a fost pronunțată cu înlăturarea fără nici o motivație a apărărilor formulate de apelantă, ca și a celorlalte probe aflate la dosarul cauzei. De asemenea, a criticat hotărârea pentru că s-a întemeiat pe raportul de cercetare tehnică al, care nu era obligatoriu nici pentru părți și nici pentru instanța de judecată.
Apelanta a susținut că nu se poate reține caracterul ilicit al faptei sale, după cum nu se poate reține legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, răspunderea civilă delictuală a SC - purtând exclusiv asupra activităților efectuate de aceasta în legătură cu operațiunile de reparare și modernizare. Or, în funcție de rapoartele de expertiză efectuate în cauză, reiese neîndeplinirea obligațiilor de către angajații SC - B, nici una dintre aceste obligații neavând legătură cu SC -.
În ce privește fapta ilicită, a susținut că aceasta este imputabilă exclusiv SC - și constă în montarea pe vagoane, alături de osiile vechi recondiționate prin sudură, și a rulmenților neconservați și vechi, fapta având ca urmare directă producerea evenimentului de cale ferată.
În raport de aceste argumente, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile articolelor 998 - 999 Cod civil pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale.
Apelul este întemeiat în drept și pe dispozițiile articolului 282 și urm. Cod procedură civilă.
La 18 iunie 2008, intimata reclamantă a formulat întâmpinare împotriva apelului formulat de SC - B, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
La 11 septembrie 2008 formulat întâmpinare împotriva ambelor apeluri și intimata pârâtă, solicitând respingerea acestora ca nefondate.
La termenul din 4 decembrie 2008, apelanta SC - a formulat cerere de suspendare a judecății apelurilor întemeiată pe dispozițiile articolului 244 alin1 punctul 2 Cod procedură civilă, în raport de decizia penală nr. 2186 din 18 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în dosarul nr-.
Cauza a fost repusă pe rol și s-a pus în vedere apelantelor să depună dovezi privind începerea urmării penale, însă aceste dovezi nu au fost depuse la dosar până la termenul din 12 martie 2009, când Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecății.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelurile ca întemeiate și le va admite în limitele și pentru următoarele considerente:
Curtea va grupa criticile și le va răspunde prin considerente comune.
Se reține că instanța de fond, dând eficiență principiului disponibilității și luând act de poziția exprimată de intimata pârâtă la termenul din 9 ianuarie 2008, analizat cererea de chemare în garanție sub aspectul răspunderii civile delictuale.
A reținut că între pârâtă și cele două chemate în garanție s-au stabilit raporturi juridice ce atrag răspunderea civilă delictuală, limitându-se la a reține ca dovedită vinovăția apelantelor-chemate în garanție în raport de concluziile raportului.
Sub acest aspect, Curtea a înlăturat criticile legate de însușirea de către instanța de fond a concluziilor acestui raport, având în vedere că raportul a fost depus la dosar și analizat în cadrul probei cu înscrisuri, a fost coroborat cu celelalte mijloace de probă, fundamentând convingerea instanței în condițiile în care în sistemul de drept românesc nu există o ierarhie a probelor.
Numai că instanța de fond s-a limitat la afirmarea raporturilor juridice delictuale și la vinovăția chematelor în garanție, fără a preciza care sunt elementele de natură a antrena răspunderea civilă delictuală. Astfel, nu au fost precizatefaptele iliciteimputate fiecărei chemate în garanție și nici nu s-ar indicat în ce constă vinovăția fiecăreia dintre părți.
Din referirile făcute de instanța de fond la raportul, reiese că se impută greșeala săvârșită la fabricarea osiei care s-a rupt și greșeala săvârșită la nedepistarea acestui defect de fabricație. Or, faptele respective nu se circumscriu delictului civil, ci delictului contractual.
Astfel, dacă s-ar reține că la originea accidentului se află o osie ruptă în urma unui defect de fabricație, fapta ar putea antrenarăspunderea contractualăa SC - B față de SC - pentru neexecutarea corespunzătoare a contractului economic nr. - din 14 ianuarie 2003. Dacă s-ar reține deopotrivă drept cauză a accidentului nedepistarea defectului de fabricație de către SC -, fapta ar putea antrena răspunderea contractuală a SC pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor decurgând din contractul de achiziționare, modernizare și vânzare de vagoane de CFR Marfă, încheiat la 5 septembrie 2003 între LEASING, SC - și intimata pârâtă.
Așadar, în ambele cazuri răspunderea ar fi contractuală, iar instanța de fond a extins în mod nepermis, peste cadrul procesual fixat de parte, efectele răspunderii civile contractuale, asimilând ilicitul contractual celui delictual.
Cererea de chemare în garanție a fost astfel în mod greșit admisă prin raportare la delictul civil, în condițiile în care singurul element indiscutabil este prejudiciul produs intimatei - reclamante și pe care intimata - pârâtă este ținută să-l repare,lipsind chiar premisa răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită.
Este întemeiată și critica formulată de SC - B cu privire la modul în care instanța de fond, făcând referire la rezoluția pronunțată în dosarul penal de organul de urmărire penală, a apreciat asupra efectelor cazului fortuit.
Pe de o parte, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor articolului 22 Cod procedură civilă,hotărârea definitivă a instanței penaleare autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În cauză, însă, nu s-a făcut nici o dovadă a existenței vreunei hotărâri penale definitive care să statueze asupra faptei, asupra făptuitorului și asupra vinovăției acestuia, făcându-se referire la o rezoluție a parchetului, care, însă, nu se circumscrie situației prevăzute de articolul 22 Cod procedură penală pentru a fi invocată de către instanța civilă.
Pe de altă parte, și dacă s-ar fi dovedit, cu expertizele efectuate în cursul cercetării/urmăririi penale (care în speță au caracter extrajudiciar) și cu alte probe administrate, existența cazului fortuit, soluția primei instanțe încă era criticabilă, întrucâtdispozițiile articolului 1083 Cod civil conferă caracter exonerator de răspundere civilă și cazului fortuit, ceea ce exclude condiția referitoare la vinovăție ca element al răspunderii.
Conchizând, Curtea apreciază că în privința cererii de chemare în garanție instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor articolelor 998 - 999 Cod civil și a acordat în mod eronat eficiență cererii de chemare în garanție, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la cererea de garanție câtă vreme temeiul juridic al cererii este cel delictual și nici condițiile admiterii cererii în despăgubire, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale relative la faptă și la vinovăție, prevăzute de articolele 998 - 999 Cod civil.
În consecință, în temeiul articolelor 295-296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelurile, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție. Pe cale de consecință, chematele în garanție necăzând în pretenții, împotriva acestora nu se poate face aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă, astfel că va fi înlăturată obligația acestora de plată a cheltuielilor de judecată în fond.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelantele-chemate în garanție SC R -, cu sediul ales în B, din str.-. -, nr. 14 sector 5, și în B,-, Județ O și SC -, cu sediul ales în B, Str. -. - nr. 14 sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.3986/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR - B, cu sediul ales în G,-, Județ G și intimata pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ -, cu sediul în B,- sector 1.
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție.
Înlătură obligația chematelor în garanție de plata cheltuielilor de judecată în fond.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
7 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
