Spete pretentii comerciale. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 17
Ședința publică de la 02 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelant MUNICIPIUL I - PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI I în contradictoriu cu intimat REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DE -CANAL I, intimat CONSILIUL JUDEȚEAN I, având ca obiect pretenții, apel formulat împotriva sentinței nr. 304/CA/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 02.03.2009, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr.304/CA din 4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a respins excepția nelegalității Hotărârii nr. 28/2000 a Consiliului Județean I invocată de către pârâtul Municipiul I, prin Primar, în contradictoriu cu reclamanta I și pârâtul Consiliul Județean I ca neîntemeiată.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată de către aceasta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta I, cu sediul în municipiul I, str. - nr. 6, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul I, prin Primar, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul I, b-dul. - cel M și nr. 11.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de:
- 88.417,11 lei cu titlu de preț neachitat al serviciilor furnizate pe luna iulie 2004;
- 70.599,54 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 30.08.2004 - 31.05.2007, urmând ca acestea să fie calculate până la data achitării prețului serviciilor prestate în valoare de 88.417,11 lei.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.432,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul Iac hemat în judecată pârâtul Municipiul I prin Primarul Municipiului I pentru a fi obligat la plata sumei de 88.417,11 lei reprezentând prețul facturii neachitate aferentă lunii iulie 2004, la plata sumei de 70.599,54 lei penalități calculate la factura lunii iulie 2004 urmând a curge până la data achitării integrale a prețului și la plata sumei de 4.432,53 lei reprezentând cheltuieli de judecată, aceste obligații derivând din executarea contractului nr. 2500/1995, reactualizat în anul 2002, încheiat între părți pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu potabilă și canalizare.
Pârâtul a depus întâmpinare invocând excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean I nr. 28/1000 prin care s-a aprobat regulamentul pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu și canalizare și prin care s-a impus plata unei taxe pentru colectarea apelor meteorice, deși la acel moment nu exista temei legal pentru perceperea unei astfel de taxe.
A mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului I susținând că parte în contractul invocat de reclamantă este Primăria I și nu Municipiul
Pe fond pârâtul solicită respingerea acțiunii atât pentru preț cât și pentru penalități.
Cum Hotărârea nr. 28/2000 a fost emisă de Consiliul Județean I, instanța a dispus citarea acestuia spre a se îndeplini cerințele art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța va soluționa prioritar excepțiile de procedură în ordinea dedusă din caracterul și efectele pe care le produc, în proces diferitele excepții. Astfel, instanța constată că în raport de principiul sus-menționat este prioritară excepția de nelegalitate a I nr. 28/2000 invocată de pârâți.
Este însă esențială precizarea că I nr. 28/2000 a făcut obiectul verificării legalității pe calea controlului judiciar în cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 4492/2001 soluționată prin sentința civilă nr. 71/14.01.2003 în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamanta Asociația "Grupul Asociațiilor de proprietari și Locatari" I în contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean I, hotărâre rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Asociația "Grupul Asociațiilor de Proprietari și Locatari" I, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 838/15.09.2003 dată de Curtea de APEL IAȘI.
Față de considerentele mai sus enunțate excepția de nelegalitate a I nr. 28/2000 nu este întemeiată și va fi respinsă, deoarece această hotărâre a făcut obiectul verificării legalității în fața instanțelor judecătorești competente iar hotărârea irevocabilă prezumă că a stabilit adevărul și legal nu mai este posibilă verificarea legalității acestei hotărâri.
Nu este însă întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului I și pe cale de consecință va fi admisă acțiunea împotriva acestui pârât.
Finalitatea acestei soluții rezidă în faptul că părți semnatare ale contractului nr. 2500/15.03.2002 sunt I în calitate de furnizor și Primăria Municipiului I în calitate de beneficiar (client), act semnat de Primarul Municipiului I, reprezentant legal al unității administrativ teritoriale, respectiv a Municipiului
Ambele părți și-au asumat obligații contractuale manifestând voința în stare de angajament juridic iar semnarea actului de Primarul Municipiului I confirmă participarea lui în calitate de reprezentant legal al Municipiului I în raporturile juridice conform dispozițiilor Legii nr. 215/2001.
Pe fond acțiunea este întemeiată.
Pârâtul a contestat validitatea I care reglementează tocmai aspectele esențiale ale contractului de furnizare a apei potabile și industriale, evacuarea apelor uzate și meteorice, precum și epurarea apelor uzate, deși o recunoaște explicit așa cum rezultă din prevederile art. 13 al contractului susmenționat.
Din probatoriul administrat rezultă că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale iar pentru încasarea prețului aferent lunii iulie 2004 s-a emis factura nr. -/31.07.2004 dar care, la scadență nu a fost achitată integral, astfel că beneficiarul va fi obligat și la plata penalităților de întârziere conform clauzei penale stipulate la art. 6 din convenția părților.
În cursul judecății pârâtul nu a făcut dovada stingerii obligațiilor de plată a prețului și penalităților ce fac obiectul prezentei acțiuni, deși pârâtul a făcut plata parțială a facturii în discuție, refuzând diferența pretinsă.
Pe cale de consecință acțiunea este fondată și va fi admisă dându-se eficiență dispozițiilor art. 59 Cod comercial și art. 1361 cod civil privind plata prețului și dispozițiilor art. 1066 Cod civil coroborate cu cele de la art. 6 din contract referitoare la plata penalităților.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul va suporta și cheltuielile de judecată făcute de reclamantă conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Municipiul I prin Primarul Municipiului I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
În fapt, Municipiul I prin Primarul Municipiului Iaf ost chemat în judecată de către Regia Autonomă Județeană de -Canal I pentru a fi obligat la plata sumei de 88417 RON reprezentând contravaloarea apei meteorice colectate în luna iulie 2004 și a sumei de 70599 RON penalități aferente facturilor pentru luna iulie 2004.
1) Reiterează apelantul, în temeiul art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, excepția absolută a nelegalității Hotărârii Consiliului Județean I nr.28/2000 prin care a fost aprobat Regulamentul pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu și canalizare și prin care s-a impus plata unei taxe pentru colectarea apelor meteorice.
2) Reiterează apelantul excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului I întrucât în contractul invocat de reclamantă părțile contractante sunt Primăria I și I, așa încât Municipiul I este terț față de contract și nu poate fi obligat în temeiul contractului la plata sumelor pretinse de reclamantă.
3) Reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unor sume aferente unei facturi pe care susține că ar fi emis-o în luna iulie 2004, însă nu depune copia facturii a cărei plată se solicită.
reclamanta în cererea de chemare în judecată faptul că factura a fost emisă în temeiul contractului nr.2500/1995. Solicită a se observa că acest contract încheiat în anul 1995, dincolo de faptul că a fost încheiat cu Primăria, iar nu cu pârâtul din prezentul dosar, a încetat la data de 15.03.2002 când a fost încheiat un alt contract între aceleași părți și având același obiect (ambele contracte au fost depuse la dosarul instanței de către reclamantă). Contractului încheiat la data de 15.03.2002 i-au încetat efectele la data de 15.03.2003 conform art.3 din contract, așadar la data emiterii facturii nu exista un contract valabil în temeiul căruia reclamanta să poată emite facturi. Neexistând contract prin care apelantul să se fi obligat la a plăti serviciile de colectare a apei meteorice în luna iulie 2004 înseamnă că nu există izvor al obligației de a plăti aceste servicii, prin urmare factura a fost emisă fără a avea un temei legal.
Arată apelantul că I nu face precizări cu privire la forma de calcul folosită pentru a determina contravaloarea serviciilor de colectare a apelor meteorice pentru a putea fi verificată corectitudinea facturii de către client.
Cât privește anexele la contractul inițial prin care se comunică I suprafețele beneficiare ale serviciilor I acestea nu sunt semnate decât de directorii direcțiilor din Primăria I, deci nu sunt însușite de către conducătorul instituției.
Mai mult decât atât din înscrisurile pe care reclamanta le-a atașat cererii de chemare în judecată nu rezultă nici măcar că serviciile de colectare și epurare a apei meteorice ar fi fost prestate pentru a se putea pretinde plata acestor servicii, pârâtul nu are nici un motiv să creadă că reclamanta a prestat serviciul de colectare și cel de epurare a apelor economice. După cum rezultă din "anexele" la contract pentru o Mp arte din suprafețele luate în calcul nu există canalizare și atunci cum puteau fi colectate apele pluviale, cu atât mai mult cu cât pe suprafețele neasfaltate apa intră direct în pământ, neexistând posibilitatea fizică de a colecta acele ape.
În ceea ce privește factura emisă de reclamantă, ea face dovada deplină doar împotriva emitentului și numai în situația în care ar fi fost acceptată de pârât (nu este cazul în dosarul de față) ar fi făcut dovada și împotriva beneficiarului.
4) În ceea ce privește suma cerută cu titlul de penalități reclamanta nu precizează cum a ajuns la acest cuantum, din listele depuse de reclamantă nu rezultă suma solicitată, ci alte sume, așa încât apelantul solicită ca reclamanta să facă precizări vis-a-vis de această sumă.
Prin întâmpinare I (fostă ) a solicitat respingerea apelului pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesual-pasive a Municipiului I, solicită respingerea acesteia. În conformitate cu prevederile art.19 alin.1 și art.21 alin.1 din Legea nr.215/2001, cu modificările ulterioare, rezultă că Municipiul I are capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
În ceea ce îl privește pe Primarul Municipiului I, solicită respingerea excepției lipsei capacității procesuale pasive invocată cu privire la acesta. Conform prevederilor Legii nr.215/2001, cu modificările ulterioare, Primarul este reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale în raporturile juridice cu celelalte autorități.
Prin decizia nr.506/CA/10.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost respins ca tardiv recursul formulat de Municipiul I împotriva sentinței civile nr.304/CA/4.03.2008 a Tribunalului Iași, în partea privitoare la respingerea excepției de nelegalitate a Hotărârii nr.28/2000 a Consiliului Județean I, excepție reiterată prin motivele de apel formulate.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză și raportându-le la motivele de apel formulate, cu excepția celui vizând excepția nelegalității Hotărârii nr.28/2000 a Consiliului Județean I, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.21 din Legea nr.215/2001, Municipiul I, reprezentat de primar, este o persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind titularul drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public sau privat în care aceștia sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condițiile legii.
Față de dispozițiile legale anterior citate și având în vedere și dispozițiile art.77 ale aceleiași legi potrivit cărora primăria este numai o structură funcțională cu activitate permanentă, care soluționează problemele curente ale colectivității locale, Curtea reține că Primăria I nu poate fi parte contractantă, deoarece nu are capacitate procesuală de folosință pentru a putea fi parte în judecată, conform dispozițiilor art.41 alin.1 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că Municipiul I, reprezentat prin Primarul Municipiului I are calitate procesuală pasivă în cauză, contractul dintre I și Primăria Municipiului I, ca structură funcțională cu autoritate permanentă, fiind semnat de Primarul Municipiului I, în calitate de reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale, Municipiul
Și motivele de apel formulate pe fondul cauzei sunt nefondate.
Între părți, respectiv I și Primăria Municipiului I s-a încheiat contractul nr.2500 din 15.03.2002, pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu potabilă și canalizare.
Este de necontestat faptul că reclamanta-intimată (fostă ) are statut de comerciant și că, pentru prestația ce o execută, este îndreptățită a încasa prețul stabilit de autoritatea competentă, respectiv de Consiliul Județean I, care, prin Hotărârea nr.28/2000 a aprobat Regulamentul pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare cu și canalizare și prin care s-a impus plata unei taxe pentru colectarea apelor meteorice.
Este, de asemenea, de necontestat, faptul că reclamanta-intimată administrează sistemul de colectare a apelor uzate și meteorice din municipiul I, de care beneficiază toate persoanele fizice și juridice ce locuiesc sau își desfășoară activitatea pe raza acestei unități administrativ-teritoriale, serviciu ce face parte din categoria celor reglementate de Legea nr.51/2006.
Cum prestația nu poate fi legalmente sau convențional una gratuită, este normal ca beneficiarii să suporte costurile presupuse de întreținerea acestui sistem de colectare a apelor uzate și meteorice, cost care îmbracă forma unui preț sau tarif și nu forma unui impozit sau a unei taxe, așa cum în mod nejustificat susține apelantul.
Prin urmare, sunt nefondate, pentru argumentele anterior expuse, toate criticile referitoare la neacceptarea la plată a facturii emise de intimata-reclamantă și la neindicarea formulelor de calcul privind contravaloarea acestor servicii.
Ca atare, ca beneficiar al prestației, Municipiul I trebuie să plătească prețul aprobat de Consiliul Județean I pentru aceste servicii, așa încât toate apărările apelantului care vizează împrejurări ce ar determina temeiuri ori cauze ale refuzului de plată a prețului prestației (cum ar fi faptul că apa meteorică intră în pământ și nu este preluată de sistemul de canalizare) sunt nefondate.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, apelantul-pârât datorează prețul aferent lunii iulie 2004, pentru care s-a emis factura nr.-/31.07.2004, beneficiarul urmând a datora penalități conform clauzei penale prevăzute la art.6 din contractul părților. Prin urmare, și toate criticile în acest sens sunt nefondate.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul comercial d e față și va păstra ca temeinică și legală hotărârea apelată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului I, invocată de Municipiul I, prin Primarul Municipiului
Respinge apelul formulat de pârâtul Municipiul I, prin Primarul Municipiului I, împotriva sentinței civile nr.304/CA din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția Comercială și contencios Administrativ, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
- -
26.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană