Spete pretentii comerciale. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 17
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe apelant - - R V - PUNCT DE LUCRU I și pe intimat - - SRL, intimat, având ca obiect pretenții, apel formulat împotriva sentinței civile nr. 1567/com/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 15.02.2010, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului comercial d e față:
Prin sentința comercială nr. 1567/COM/ 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta R V - Punct de lucru I cu sediul ales în I, Calea nr. 33, județul I, în contradictoriu cu pârâta cu sediul în H, șos. H - -, nr. 8, județul
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 147.603,41 lei reprezentând contravaloare marfă conform facturilor emise în perioada 16.12.2008 - 27.03.2009.
A fost respinsă acțiunea comercială formulată de reclamanta R V - Punct de lucru I cu sediul ales în I, Calea nr. 33, județul I în contradictoriu cu pârâtul cu domiciliul în comuna, Siscani, județul
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4713 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de distribuție nr. 8217/21.01.2008 reclamanta continuând însă să livreze marfă și după încetarea contractului.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de plată a mărfii distribuite de reclamantă, acumulându-se un debit de 147.603,41 lei, conform facturilor anexate și precizărilor depuse la termenul din 20.10.2009.
Toate facturile pe care reclamanta își întemeiază cererea sunt acceptate la plată de petenta prin urmare fac dovada pretențiile reclamantei potrivit art. 42 Cod comercial.
Instanța a reținut că petentul s-a obligat în solidar cu potrivit art. 61 din contract, însă facturile depuse la dosar nu poartă vreo mențiune că s-ar fi emis în baza respectivului contract; mai mult și reclamanta susține că o parte sunt emise în baza contractului și o parte nu.
În condițiile în care la dosarul cauzei nu există nici măcar comenzi scrise, emise potrivit art. 4.1 din contract, care trebuiau să preceadă facturile, instanța nu are nici un element, în afara simplelor susțineri ale reclamantei, în baza căruia să stabilească care facturi sunt emise în baza contractului și care nu, pentru a putea stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cuantumul debitului la care poate fi obligat în solidar și petentul.
Față de situația de fapt reținută văzând în drept și dispozițiile art. 1 și 42 Cod comercial raportat la art. 969, 1073 și 1087 cod civil și art. 3 din nr.OG 9/2000 instanța a admis acțiunea în parte în contradictoriu cu pârâta ținând cont că pârâta a mai achitat o parte din debit potrivit extrasului de cont emis de BRD 498/06.08.2009.
Pentru considerentele expuse anterior a fost respinsă însă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta ca parte căzută în pretenții și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces constând în taxe de timbru și onorariu avocat.
Împotriva sentinței comerciale nr. 1567/COM/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia declarat apel reclamanta RVc riticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întucât, în mod greșit fidejusorul nu a fost obligat, în solidar cu pârâta SRL, la plata sumei de -,21 lei din valoarea totală a debitului de 147.603,41 lei la plata căruia a fost obligată pârâta SRL.
Astfel, în temeiul art. 2.1. din Contractul de distribuție nr. 8217/ 21.01.2008 perioada de valabilitate a acestui contract era de șase luni începând cu data semnării lui, respectiv începând cu data de 21.01.2008. Întrucât niciuna din părți nu a denunțat acest contract conform art. 2.2. s-a prelungit valabilitatea lui pe încă o perioadă de șase luni până la data de 20.01.2009.
, cel care a semnat și ca reprezentant al - parte semnatară a Contractului de distribuție nr. 8217/ 21.01.2008 - nu și-a exprimat voința sa de a nu mai răspunde ca fidejusor pentru noua perioadă de prelungire a contractului, obligația sa rămânând în continuare valabilă.
Așa cum se arată în art. 14.3 alin. 2 al Contractului de distribuție nr. 8217/ 21.01.2008, debitorul fidejusor a primit un exemplar în original și cunoștea toate prevederile contractului.
Prima instanță a pretins că pe facturi să fie trecut numărul de contract. Nici un text de lege nu impune ca pe facturile de livrare de marfă să fie înscris numărul contractului de vânzare-cumpărare ori de distribuție.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, nici pârâta și nici pârâtul fidejusor nu au ridicat nici o contestațiune cu privire la împrejurarea că facturile emise până la data de 20 ianuarie 2009 nu ar fi în temeiul contractului.
Prima instanță, încălcând prevederile art. 1199 și ale art. 1203 din Codul civil, a refuzat să tragă prezumția simplă ca toate facturile emise în perioada de valabilitate a contractului sunt emise în temeiul unor livrări executate în baza contractului, situație în care debitul la facturile din perioada de valabilitate a contractului este garantat prin fidejusiunea pe care și-a asumat-o pârâtul.
Debitul în valoare de -,21 lei pe care solicită să fie obligat a-l plăti și fidejusorul provine din facturile emise din data de 16.12.2008 până la facturile din 20.01.2009, așa cum sunt arătate în noua anexă "Facturi neachitate - livrări în baza contractului de distribuție nr. 8217/21.01.2008" atașată la precizări.
Perioada de valabilitate a Contractului de distribuție nr. 8217/21.01.2008 este între 21.01.2008 - 20.01.2009 inclusiv.
Solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii promovate în contra fidejusorului-pârât și a obligării acestuia la plata sumei de -, 21 lei din valoarea totală a debitului în solidar cu SRL fără beneficiul de discuțiune.
Legal citați intimații nu au depus întâmpinare.
În apel nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
În baza contractului de distribuție nr. 8217/ 21.01.2008 încheiat între apelanta - în calitate de furnizor, pârâta - SRL, în calitate de distribuitor și, în calitate de fidejusor al - - SRL, furnizorul s-a obligat să vândă produse de morărit și panificație cuprinse în oferta sa, către distribuitor, pe bază de comandă fermă anticipată, care trebuia efectuată cu 24 ore înainte de livrare (art. 1.1 și 1.2 din contract).
s- obligat să răspundă solidar cu distribuitorul dacă acesta
nu-și va achita datoriile scadente și să renunțe la beneficiul de discuțiune prevăzut de art. 1662 Cod civil, conform celor stipulate în art. 6 din contractul de distribuție nr. 8217/21.01.2008.
Durata de valabilitate a contractului a fost stabilită la 6 luni de la data semnării lui de către părți - 21.01.2008 (art. 2.1. din contract), cu posibilitatea reînnoirii pe o perioadă similară, în situația în care niciuna din părți nu l-a denunțat la data expirării lui. Cum contractul nu a fost denunțat, perioada sa de valabilitate a fost între 21.01.2008 - 20.01.2009.
Potrivit art. 42 Cod comercial: " În obligațiile comerciale codebitorii sunt ținuți solidar, afară de stipulație contrară, iar potrivit alineatului 2, aceeași prezumție există și în contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligație comercială".
Articolul 969 Cod civil instituie principiul pacta sunt servanda, convențiile legal încheiate având putere de lege între părțile contractante.
Curtea reține că obligația de plată a fidejusorului își are izvorul în contractul de distribuție nr. 8217/ 21.01.2008, care a fost semnat de fidejusor fiindu-i opozabil, cu toate consecințele decurgând din art. 42 alineat 2 Cod comercial.
În raport de aceste considerente, soluția tribunalului este nelegală atunci când se reține lipsa oricăror elemente pe baza cărora să se stabilească cuantumul debitului de plată căruia fidejusorul trebuie obligat solidar cu debitorul principal.
Obligația de plată a fidejusorului își are sorgintea în contractul de distribuție, întrucât contractul este actul juridic prin conținutul căruia părțile își asumă drepturi, dar și obligații și sunt ținute de respectarea lor, întocmai ca prin lege, potrivit art. 969 Cod civil.
Comanda scrisă emisă potrivit art. 4.1. din contract nu poate constitui o condiție prealabilă pentru emiterea facturii, astfel cum a reținut tribunalul, ea nefiind evidențiată la art. 3 "Prețul de vânzare și modalitățile de plată".
Această formalitate a comenzii scrise avea menirea de a garanta fermitatea comenzii, aspect dedus din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 4.1. din contract cu cele ale art. 1.1. și 1.2. care reglementează "Obiectul contractului".
Potrivit art. 3.1. și 3.2. din contract, prețul va fi înscris de furnizor în facturile ce vor fi predate distribuitorului cu ocazia livrării produselor iar prin semnarea facturilor ce însoțesc produsele livrate, se certifică recepția calitativă și cantitativă a produselor iar prețul acestora se consideră definitiv și irevocabil acceptat de către distribuitor.
În raport de clauzele contractuale, Curtea reține că pentru produsele livrate în baza facturilor emise în perioada de valabilitate a contractului - 16.12.2008 - 20.01.2009 - fidejusorul este ținut să plătească debitul, în solidar cu pârâta - SRL, conform dispozițiilor art. 42 alineat 2 Cod comercial.
Urmează ca, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă să fie admis apelul formulat de reclamanta - - RVî mpotriva sentinței nr. 1567/COM/ 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași care va fi schimbată în parte în sensul, admiterii acțiunii formulate de reclamanta - - R V în contradictor cu pârâtul care va fi obligat să plătească reclamantei, în solidar cu pârâta - - SRL suma de 115.683,31 lei din valoarea totală de 147.603,41 lei datorate de pârâta - SRL.
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelante.
Curtea reține că, în fața instanței de fond, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor însă, în apel, nu a reiterat solicitarea vizând obligarea fidejusorului și la plata cheltuielilor de judecată de la fond. În acest context, Curtea va analiza cererea de acordare a cheltuielilor de judecată doar în aceste limite ale investirii.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată partea căzută în pretenții, respectiv intimatul, să-i plătească apelantei suma de 1967 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta - RVî mpotriva sentinței nr. 1567/COM/ 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite acțiunea comercială formulată de reclamanta - - R V în contradictor cu pârâtul.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, în solidar cu pârâta - SRL suma de -,21 lei - din valoarea totală de -,41 lei, datorată de - SRL.
celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul să-i plătească apelantei suma de 1967 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.02.2010.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
-
Red.
Tehnoredact.
2 ex.
24.02.2010
Tribunalul Iași:
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu
