Spete pretentii comerciale. Decizia 177/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 177/R-
Ședința publică din 15 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Judecător: - - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta- - - PRIN SUC.O SUPERIOR, cu sediul în Râmnicu V,-, Județul V, împotriva sentinței nr. 865/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția Comercială și Contencios Administartiv Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă- SRL B -cu sediul în B,-, Județul V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier -juridic G pentru recurenta - reclamantă, în baza împuternicirii de reprezentare juridică de la dosar, lipsă fiind intimata - pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr. 3446/15.02.2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, în sumă de 4,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei, având cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond. Pune în vedere recurentei prin reprezentant, să facă precizarea cu privire la natura litigiului.
Consilier - juridic G, având cuvântul pentru recurenta - reclamantă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. Apreciază că litigiul este de natură comercială.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta "" B - Sucursala O Superior a chemat în judecată pe pârâta "" B, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile părților, să oblige pe pârâtă să predea reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 135,26. din care 94,22. ocupat de construcții, teren ce face parte din suprafața totală de 39.491,29. proprietatea reclamantei situată în B pct."G Lotrului - Autobază"; să se constate că reclamanta a devenit proprietară prin accesiune asupra părții din construcția edificată de către pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei; să fie obligată pârâta la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului ocupat pe cei trei ani anteriori introducerii cererii, precum și pe viitor până la eliberarea terenului.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Brezoi, întrucât obiectul litigiului are o valoare de sub un miliard lei ROL.
Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei să respecte proprietatea și posesia pârâtei asupra unei suprafețe de 70. ce face parte din terenul în suprafață de 1503,41. situat în B, pct."G Lotrului", dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 26 din 15 ianuarie 2006.
Prin sentința nr.865 din 22 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că litigiul dintre părți are un caracter civil, nefiind supus jurisdicției comerciale pentru următoarele considerente:
Din redactarea art.3 alin. 1 Cod comercial, rezultă că operațiunile asupra imobilelor sunt de natură civilă, ele neconstituind acte de comerț.
Este adevărat că atunci când imobilele sunt înglobate într-un fond de comerț, iar litigiul poartă asupra transmisiunii fondului de comerț, acesta are o natură comercială, însă speța de față nu are acest obiect.
În speță, litigiul se poartă asupra unor raporturi de vecinătate, derivând din pretinsa ocupare de către pârâtă a unei suprafețe din terenul proprietatea reclamantei.
Or, acest fapt nu poate fi socotit ca având natură comercială nici din interpretarea art.4 Cod comercial, care conferă o prezumție de comercialitate a contractelor și obligațiunilor unui comerciant, pentru că nu are nici o legătură cu exercitarea comerțului, respectiv a obiectului de activitate al părților în litigiu.
Față de aceste considerente de fapt, constatând natura civilă a raporturilor juridice dintre părți născute din exercitarea atributelor drepturilor de proprietate imobiliară, tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței civile competente, care, în raport de dispozițiile art.13 Cod procedură civilă, este Judecătoria Brezoi, județul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta "" B - prin Sucursala "O Superior", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1) Greșit instanța de fond a dispus declinarea competenței acestei cauze în favoarea Judecătoriei Brezoi, în condițiile în care potrivit art.4 și art.56 Cod comercial litigiul este de natură comercială, având în vedere că părțile în litigiu sunt societăți comerciale (comercianți), iar bunurile imobile în litigiu se află în fondul de comerț al acestora.
În fapt, atât societatea reclamantă, cât și intimata-pârâtă sunt comercianți, iar bunurile imobile în litigiu fac parte din fondul de comerț al unuia dintre litiganții comercianți, astfel încât litigiul este comercial.
Recurenta învederează în susținerea recursului că toate faptele/actele săvârșite de către pârâta "" B cu privire la terenul în litigiu, respectiv construcția unei părți din restaurant pe terenul proprietatea "" A au fost săvârșite tocmai în vederea exercitării comerțului său. În acest sens, bunurile care fac obiectul material al acțiunii reclamantei sunt o parte din fondul de comerț al acesteia (terenul care trebuie grănițuit și care este ocupat în prezent de către pârâtă, construcția edificată pe terenul proprietatea reclamantei).
2) În speță, nu putea fi reținută nici susținerea intimatei-pârâte referitoare la valoarea litigiului, evaluată provizoriu la valoarea de aproximativ 1300 lei, deoarece art.2 pct.1 lit. "a" din Codul d e procedură civilă arată că "Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani", iar în raport de primul capăt al acțiunii sale, și anume acela de grănițuire (stabilirea liniei de hotar dintre două imobile ce fac parte din fondul de comerț al celor două societăți comerciale), care este neevaluabil în bani, litigiul se încadrează la art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, sens în care instanța competentă este Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și nu Judecătoria Brezoi, cum greșit a dispus instanța de fond.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, soluția de declinare fiind în esență corectă, însă Curtea urmează să substituie motivării instanței de fond propria motivare.
Astfel, instanța de fond a apreciat că litigiul de față are natură civilă, sens în care instanța competentă este Judecătoria Brezoi, argumentare căreia Curtea nu-i subscrie.
Apreciind ca întemeiată argumentarea recurentei din primul motiv de recurs, Curtea apreciază că litigiul de față are natură comercială, evaluabilă în bani, dar că, în raport de criteriul valoric statuat de art.2 pct.1 lit.a proc.civ. și de pragul de 1 miliard stabilit de acest text, competența de soluționare a cauzei revine într-adevăr Judecătoriei Brezoi.
Deși acțiunea formulată de reclamant aparent are două capete de cerere, respectiv: o acțiune în grănițuire și o acțiune în revendicare, calificarea juridică pe care Curtea o dă acesteia, în raport de dispozițiile art.84 proc.civ. este aceea de acțiune în revendicare.
Astfel, în ceea ce privește primul capăt, în accepțiunea pe care legiuitorul o dă prin art.584 Cod civil, acțiunea în grănițuire constituie o operațiune de determinare, prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe pentru a se delimita fondul asupra căruia poartă dreptul de folosință.
În considerarea caracterului său pur tehnic, grănițuirea nu presupune existența în sarcina reclamantei a obligației de a proba calitatea sa de proprietară a terenului pentru care a solicitat delimitarea hotarului față de terenul vecinului, or, în speță, din modul de formulare a acțiunii, rezultă că reclamanta tinde tocmai la recunoașterea dreptului său de proprietate, iar nu la o simplă delimitare materială, astfel încât acțiunea sa nu poate fi calificată altfel decât ca o acțiune în revendicare, eventual cu un capăt subsidiar, respectiv grănițuire.
În raport de această calificare urmează a se stabili caracterul civil sau comercial al litigiului și în consecință competența de soluționare a acestuia.
Raporturile juridice obiective, care sunt reglementate de Codul comercial și supuse legii comerciale, sunt cele prevăzute de art.3 Cod comercial, respectiv acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice, în sens larg fapte de comerț, prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii, în scopul obținerii de profit.
Deși enumerarea din art.3 Cod comercial nu este limitativă, încadrarea în sfera de aplicare a legii comerciale și a altor fapte de comerț, se face după criteriul obiectiv, oferit ca reper de art.3 Cod comercial.
Art.4 Cod comercial instituie însă o prezumție relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul întocmit.
Ori, niciuna dintre excepțiile de mai sus nu este incidentă cauzei.
Astfel, acțiunea în revendicare imobiliară de față, deși întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, prin care reclamanta, societate comercială solicită instanței să oblige pe pârâta, de asemenea societate comercială, să predea reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 135,26. din care 94,22. ocupat de construcții, teren ce face parte din suprafața totală de 39.491,29. ce face parte din fondul de comerț al reclamantei, situat în B pct."G Lotrului - Autobază" are o natură comercială, iar competența de soluționare a cauzei revine instanței comerciale, în speță, față de valoarea obiectului, Judecătoriei potrivit art.1 pct.1 Cod procedură civilă.
În acest sens, se reține că bunurile care fac obiectul material al acțiunii reclamantei constituie parte integrantă dintr-un fond de comerț, fie al acesteia, fie al pârâtei (terenul care trebuie grănițuit și care se pretinde a fi ocupat în prezent de către pârâtă, construcția edificată).
Este de necontestat apartenența imobilului în cauză la un fond de comerț, înseși faptele pretinse a fi săvârșite de către pârâta "" B cu privire la terenul în litigiu, respectiv construcția unei părți din restaurant pe terenul proprietatea "" fiind săvârșite în vederea exercitării comerțului său.
Având în vedere că părțile în litigiu sunt societăți comerciale (comercianți), iar bunurile imobile în litigiu se află în fondul de comerț al acestora, nu se poate reține că litigiul se încadrează în categoria litigiilor esențialmente civile, ce formează una din excepțiile de la art.4.
Nu poate fi reținut argumentul invocat de recurentă în motivul doi de recurs, potrivit căreia primul capăt al acțiunii sale, și anume acela de grănițuire (stabilirea liniei de hotar dintre două imobile ce fac parte din fondul de comerț al celor două societăți comerciale) este neevaluabil în bani, iar litigiul se încadrează la art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, sens în care instanța competentă este Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și nu Judecătoria Brezoi, cum greșit a dispus instanța de fond.
Curtea a reținut sub acest aspect că, în fapt, acțiunea reclamantei constituie o veritabilă acțiune în revendicare, acțiune patrimonială și evaluabilă în bani, iar nu o simplă acțiune în grănițuire (care implică doar operațiunea materială de stabilire a liniei de hotar dintre două imobile, fără a se pune însă în discuție proprietatea).
De altfel, chiar dacă s-ar reține că acțiunea formulată de reclamant are două capete de cerere, respectiv: o acțiune în grănițuire și o acțiune în revendicare, nu s-ar putea reține că grănițuirea este capătul principal, fiind evident că principalul este acțiunea în revendicare, în raport de care urmează a se stabili instanța competentă, față de celelalte capete funcționând regula prevăzută de art.17 proc.civ. care dă cererile accesorii și incidentale în competența instanței învestite cu soluționarea cererii principale.
Cum valoarea litigiului, evaluată provizoriu în vederea timbrării este de aproximativ 1300 lei (fila 5 din acțiune), deci inferioară pragului prevăzut de art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă, instanța competentă este Judecătoria, în speță, Judecătoria Brezoi.
Reținându-se că soluția Tribunalului este corectă, deși cu substituirea motivării, în baza art.312 proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta "" B, prin Sucursala "O Superior" Râmnicu V, împotriva sentinței nr.865 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/25.02.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim
