Spete pretentii comerciale. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 18/A/2008
Ședința publică de la 22 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr.216/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.4361/2005.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru intimatul reclamant - RO SRL, lipsă fiind pârâta apelantă - SRL.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură din partea av. adresă prin care arată că faptul că a declarat calea de atac în numele societății apelante, a exercitat în baza dispozițiilor art.69 al.2 cod pr.civilă, în baza mandatului deținut în fața instanței de fond. In cauză nu există nici un act din partea apelantei reclamantă reconvențională de alegere a domiciliului în România,la sediul profesional. Pentru această fază procesuală nu are încheiat contract de asistență cu apelanta, în condițiile nr.51/1995.Alăturat a restituit dovada de citare a apelantei,cu credința că aceasta va fi citată la sediul ei comercial, purtând și mențiunea timbrării căii de atac.
Avocat pentru intimata reclamantă - RO SRL susține că la fila 107 este procură specială.
Instanța apreciază că odată ales sediul procedural în țară societatea apelantă urmează a fi citată la acest sediu, până la schimbarea acestuia în conformitate cu art.98 cod pr.civilă. În speță, pârâta nu a notificat schimbarea sediului ales astfel că procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe excepția netimbrării apelului.
Reprezentantul intimatului reclamant - RO SRL solicită anularea ca netimbrată a apelului.
Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Prin sentința comercială nr.2161/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiua fost admisă acțiunea reclamantei - - SRL Mediaș, împotriva pârâtei - - SRL și a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtului împotriva reclamantei. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 36263 euro în lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și -,83 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat contractul privind furnizarea de semifabricate și încălțăminte, fila 14, pentru o perioadă de 1 an, 25.01.2002-25-01.2003, reînnoit la scadență, conform acordului părților până la 25.01.2005.
Părțile au derulat raportul contractual în condiții de reciprocitate a executării obligațiilor asumate, până când pârâta a refuzat în cursul anului 2004 achitarea a 7 facturi, reprezentând contravaloarea livrărilor de marfă, conform facturilor externe, în sumă de 36.263 euro, filele 3-9.
Deși invitată la conciliere directă, în conformitate cu dispozițiile art.720/1 cod pr.civilă, fila 32, pârâta nu s-a prezentat la data stabilită, fila 35.
Comunicarea invitației s-a făcut la sediul comercial, 8, 25013 (Bs), reședința indicată alături de sediul legal pe toate actele ce provin de la pârâtă, filele 96, 97, 99, 109, 111, 112, 115, 116 acte depuse la dosarul cauzei de către aceasta.
Invitația de conciliere, fila 32, îndeplinește condițiile impuse de art.720/1 cod pr.civilă, care în care excepția invocată de pârâtă la ultimul termen de judecată, se va respinge ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, probele administrate, respectiv interogatoriul pârâtei și expertiza contabilă, filele 127-177 demonstrează că în raportul contractual rec,amanta a respectat termenul de reexport stabilit de Autorizația de perfecționare activă nr.91/20002, fiecare reexport de produse compensatorii este însoțit de și decont justificativ depus de Mediaș.
În raportul tehnic de expertiză, se evidențiază respectarea condițiilor de livrare atât pentru materiile prime importate - CIP și respectiv pentru produsele compensatorii rezultate, s-au respectat normele de consum medii declarate autorității vamale, operațiunile efectuate în regim de perfecționare activă au fost înregistrate corect în contabilitate ceea ce a condus la concluzia că au fost respectate clauzele contractuale de către reclamantă.
Expertiza stabilește, prin comparație cu datele puse la dispoziție de părțu (anexa 5) că anterior livrărilor celor 7 facturi ce fac obiectul acțiunii principale, societatea pârâtă a acceptat tacit și achitat prețuri ale manoperei superioare sau egale cu cele cuprinse în facturile la care se face referire, la 138.
Nu s-a putut dovedi prin nici un mijloc de probă că reclamanta a livrat produse realizate din materia primă importantă de la societatea pârâtă altor comercianți.
Conform clauzelor contractuale pârâta, în calitate de furnizor, avea obligația să conteste de îndată prestatorului reclamantă, viciile, deformările, sau lipsurile în procesul de lucru a materialelor sau produselor pct.7.3 contract, precum și să examineze produsele imediat ce ajung în propriile spații și să reclame prestatorului lipsurile sau defectele găsite, pct.10.3.
Reclamația trebuia făcută în scris, cu descrierea defectelor sau lipsurilor în decurs de 20 de zile de la data sosirii produselor la furnizor.
După această dată, nicio reclamație nu va mai fi acceptată și produsele vor fi considerate definitiv acceptate de către furnizor, pct.10.3.
Pârâta nu a înregistrat o astfel de reclamație, cum de altfel nu a putut dovedi niciuna din pretențiile solicitate în cererea reconvențională.
Cererea reclamantei reconvențională privind efectuarea unei contraexpertize a fost sancționată conform dispozițiilor art.170 al.1 și 3 din codul d e pr.civilă, după ce instanța a acordat mai multe termene pentru îndeplinirea obligației de plată, obligație pe care nici după un termen de 3 luni nu s-a îndeplinit.
Potrivit art.723 cod pr.civilă drepturile procedurale trebuie exercitate de bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Ca atare, compensarea de drept invocată în cererea reconvențională nu îndeplinește condițiile art.1144 cod civil, respectiv reciprocitatea obligațiilor.
Nici celelalte pretenții nu au putut fi dovedite în contextul obligațiilor structurale.
Așa fiind, instanța în temeiul art.969.970 și art.1073 cod civil, acțiunea reclamantei se găsește fondată și va fi admisă astfel cum a fost formulată.
Cererea reconvențională, față de dispozițiile citate și în raport cu dispozițiile art.1169-1170 cod civil se va respinge ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta și a solicitat desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că nu se motivează și nu se soluționează în fond cererea reconvențională formulată de pârâtă, întemeiată pe utilizarea de către reclamantă fără drept a mărcii industriale. Se mai critică sentința și prin greșita soluționare a excepției nulității procedurii concilierii. Instanța de fond a procedat greșit la decăderea pârâtei la proba expertizei cu 3 experți contabile și nu a dat curs obiecțiunilor pârâtei față de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză. Sentința e criticată și sub aspectul greșitei stabilirii a cheltuielilor de judecată.
În drept s-a invocat dispozițiile art.296, 297 cod pr.civilă.
Prin citativul întocmit la 31.01.2008 s-a dispus citarea pârâtei la domiciliul ales în conformitate cu dispozițiile art.114/1 alin.4 cod pr.civilă, raportat la art.93 cod pr.civilă. Pârâta și-a ales domiciliul prin procura specială depusă în fața instanței de fond (107, dosar Tribunalul Sibiu ). Tot pârâta ar fi avut obligația de a anunța schimbarea domiciliului, în conformitate cu dispozițiile art.92 cod pr.civilă. Susținerea avocatului potrivit căreia nu există nici un act potrivit căruia pârâta reclamantă reconvențională și-a ales domiciliul la sediul său profesional este infirmată de procura specială menționată. În materia stabilirii sediului (domiciliul ales) este irelevantă încheierea unui contract de asistență juridică între pârâta reclamantă reconvențională și avocatul menționat.
Curtea de Apel constată că, deși legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 6003,43 lei și timbru judiciar de 5 lei, pârâta apelantă nu s-a conformat acestor dispoziții.
În aceste condiții Curtea de Apel urmează să admită excepția netimbrării de către pârâtă a apelului și în temeiul art.20 din 146/1997 să anuleze drept netimbrat apelul de față.
Întrucât reclamanta intimată - - SRL Mediaș a achitat avocatului angajat pentru aoa păra în apel un onorariu de 4998 lei (11) pârâta apelantă va fi obligată în temeiul art.298, rap. la art.274 cod pr.civilă să plătească reclamantei intimate această sumă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
In numele legii
DECIDE
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.2161/C/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului - - SRL suma de 4.998 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. ex.2/14.03.08.
Jud.fond: -
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie