Spete pretentii comerciale. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția Comercială
Operator nr.2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 182/
Ședința publică din 13.10.2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra judecării apelului formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1471/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimata - SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.10.2006 care face parte integrantă din prezenta decizie când în vederea depunerii de concluzii scrise, a fost amânată pronunțarea pentru termenul de azi, 13.10.2008.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1471/PI/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a admis cererea formulată de reclamanta - SRL, in contradictoriu cu pârâta -, aceasta din urmă fiind obligată față de reclamantă la 82.743, 23 lei, prejudiciu produs prin avansuri ridicate și nereturnate, la 8.858,19 lei prejudiciu produs prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate la 9.484,64 lei dobândă legală aferentă sumelor de mai sus, calculate până la 01.05.2007, ce se va aplica în continuare până la achitarea integrală a debitului. Totodată a fost obligată pârâta față de reclamantă la 12.400,05 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta - solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 82.743,23 RON cu titlu de prejudiciu produs prin avansurile ridicate de la societate și nereturnate, la 8.858,19 RON cu titlu de prejudiciu produs prin efectuarea unor cheltuieli de către pârâtă în interes personal, utilizând fondurile societății reclamante și la 9.484,64 RON dobândă legală aferentă debitului, calculată până la data de 01.05.2007, solicitând a fi obligată și la plata în continuare a dobânzii, până la achitarea efectivă a debitului.
In motivare, se arată că, în cursul anului 2003 fost înființată - " " SRL în care pârâta - a avut calitate de asociat și administrator alături de; că, la data de 17.03.2006 pârâta a cesionat părțile sociale către, modificându-se actul constitutiv al societății prin care pârâta a renunțând la calitatea de asociat și administrator. In perioada 2004 - 2005, aceasta a ridicat sumele solicitate prin petitul cererii fără a le returna societății reclamante.
In sprijinul afirmațiilor sale, reclamanta a depus înscrisurile la care face referire în motivare și a solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat în principal, excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că, sumele care au fost ridicate la data de 23.04.2004 sunt prescrise prin împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 al.1 din Decr.167/1958; totodată, apreciază că litigiul nu este de natură comercială ci este specific dreptului muncii, caz în care nu pot fi solicitate penalități și dobânzi. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că, toate deciziile pe care le-a luat în perioada 15.07.2003 - 17.03.2006 au fost, cu consultarea prealabilă a celuilalt asociat, iar sumele pe care le-a ridicat le-a folosit în interesul societății (de ex. telefoanele mobile personale, cheltuieli curente etc.), solicitând instanței să pună în vedere reclamantei să precizeze ce înțelege prin "interes social".
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, instanța a reținut următoarele:
Pârâta, a deținut calitatea de asociat și administrator la societatea reclamantă, de la înființarea acesteia în anul 2003 până la data de 17.03.2006 când a cesionat părțile sociale și a renunțat la funcția de administrator. Din documentele și înregistrările contabile, astfel cum se arată în raportul de expertiză contabilă ( fila 158) rezultă că, aceasta a ridicat cu titlul de avansuri spre decontare mai multe sume, din care a justificat o mică parte a acestora, expertul făcând o defalcare a lor, raportat la termenul de prescripție de 3 ani, calculat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv a avut în vedere perioada cuprinsă în intervalul 23.04.2004 - 23.04.2007. Suma rezultată și care reprezintă prejudiciul adus societății reclamante, este mai mare decât cea solicitată prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, respectiv de 109.590,13 RON, reclamanta neînțelegând să-și majoreze pretențiile față de constatările expertizei.
Litigiul nu este unul de muncă, așa cum susține pârâta, faptele sale încadrându-se în neînregistrarea în contabilitatea societății a sumelor ridicate, prin încălcarea disp.Legii 22/1969 și 2230/1969, ale Legii 82/1991 și ale art.80 din Legii 31/1990 rep..
Nu a putut fi admisă prescripția dreptului la acțiune, sumele solicitate și calculate de expertiză vizând, așa cum s-a mai arătat, perioada 23.04.2004 - 23.04.2007 ( data introducerii cererii), respectiv în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.
Pârâta, deși legal citată, nu a propus probe pentru a justifica afirmațiile făcute în întâmpinare și nu a avut obiecțiuni la expertiza efectuată și comunicată acesteia.
Din înscrisurile existente la dosar, s-a reținut culpa acesteia în nedecontarea sumelor ridicate și efectuarea de cheltuieli în interes personal, din fondurile societății, incidente fiind disp.art.72,79, 80 din Legea 31/1990 rep. cât și ale art.1508 civ. astfel că s-a dispus obligarea pârâtei la sumele ridicate și nereturnate, la plata cheltuielilor efectuate în interes personal din fondurile societății și la dobânzi legale aferente debitului.
Văzând și disp.art.274 pr.civ. s-a reținut culpa procesuală a pârâtei care a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta -, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii apelate iar pe fond respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare recurenta arată că societatea - SRL a chemat-o in judecata, arătând că în calitatea sa de director comercial încadrat al societății in perioada lunilor 15.07.2003-01.04.2006 a ridicat din societate anumite sume de bani "avans spre decontare", pe care nu le-a putut justifica cu chitanțe eliberatoare, in cuantum de 82.743,23 lei.
De asemenea, a mai solicitat sa fie obligată la plata sumei de 8.858,19 lei, sumă ce ar reprezenta cheltuieli pe care recurenta le-ar fi făcut in scopuri personale din fondurile societății si înregistrate chipurile, nelegal in evidenta societății.
Cea de-a treia suma in cuantum de 9.484,64 lei a fost solicitată cu titlu de dobânda legala aferentă debitului.
Arată recurenta că, împreună cu a înființat societatea comerciala cu răspundere limitata - SRL, la data de 15.07.2003, ambii fiind asociați in părți egale in cadrul acestei societăți precum si administratori. Mai mult, a fost angajat in cadrul societății pe funcția de director comercial, fiind remunerata in acest sens.
La data de 17.03.2006 a cedat părțile sale sociale integral către tatăl celuilalt asociat, respectiv către numitul. De asemenea, in calitatea pe care o avea in cadrul acestei societăți, respectiv cea de director comercial, și-a depus demisia iar societatea, prin reprezentanții săi legali, i-au semnat nota de lichidare a datoriilor către societate. Din această nota de lichidare, rezultă faptul ca recurenta nu are nici un fel de datorii față de societatea reclamantă.
Prin acțiunea înaintată Tribunalului Timiș, societatea a formulat o acțiune în pretenții față de recurentă în calitate de persoană fizică, prin urmare litigiul de față fiind un litigiu specific dreptului muncii. Potrivit art. 281 din Codul muncii "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor de muncă precum și a cererilor privind raporturile juridice între parteneri sociali stabilite potrivit prezentului cod.", iar art.26 pct.7 din Codul muncii, "situațiile financiare anuale sunt însoțite de raportul administratorilor".
Ori, atât recurenta cat si au fost asociați si administratori ai reclamantei, iar in aceasta calitate au semnat rapoartele contabile anuale fără obiecțiuni. Mai mult, din bilanțul anului 2006 (anul retragerii sale din societate) rezulta faptul ca profitul societății a fost de 87.770 Ron, din care ea nu a ridicat nici un leu.
In motivarea acțiunii sale, reclamanta a invocat legea 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții si răspunderea in legătura cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste.
De asemenea, s-a invocat 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materale ale organizațiilor socialiste, Aceste acte normative, pe care își motivează instanța de fond hotărârea apelata, nu pot fi aplicate in speța de fata întrucât sunt aplicabile persoanelor care au avut calitatea de gestionari in cadrul fostelor unități socialiste de stat (care in prezent nu mai exista).
Reclamanta având față de recurentă, in calitate de persoana fizica, fost angajată a societății, aceste pretenții bănești, competentă in soluționarea litigiului este instanța de drept al muncii.
Totodată, in motivarea hotărârii apelate se invocă legea 82/1991 care la art.6 revede că "documentele justificative care stau la baza înregistrărilor in contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat precum si a celor care le-au înregistrat in contabilitate". Art. 11 din aceeași lege arată că răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective".
Ori in cadrul societății atât recurenta cât si au avut calitatea de asociați si administratori cu aceleași drepturi si obligații. Ambii au vizat bilanțurile trimestriale si anuale, au angajat contabil al societății si au fost de acord cu toate înregistrările contabile. Recurenta nu a avut calitatea de gestionar niciodată si nu a avut alte drepturi sau alte obligații in cadrul societății decât a avut actualul reprezentant al - SRL, respectiv.
Pe de altă parte, se arată în cererea de chemare in judecată si se validează prin raportul de expertiză contabilă fără vreun suport legal, faptul ca exista in contabilitate, suma de 82.743.23 lei ridicată de către recurentă cu titlu de avans spre decontare si nejustificată prin chitanțe si facturi. Referitor la această sumă de bani, recurenta arată că asociatul, cetățean, este vărul său primar și se află în majoritatea timpului în Ungaria iar în aceste condiții când trebuia să facă diferite plăți, îi telefona și-i spunea ce sume de bani să ridice din bancă sau din societate pentru a face plățile pe care el le indica.
De asemenea, i se solicita recurentei cu titlu de cheltuieli efectuate în interes personal, suma de 8.858,19 lei, arătând că această sumă reprezintă facturi de mobilier, zugrăveli etc. pe care expertiza contabilă a preluat-o ca atare din petitul acțiunii, conchizând fără nici un fel de temei legal că această sumă, deși se regăsește în contabilitate, reprezintă o cheltuială făcută în interesul său personal deși reclamanta nu dovedește prin nimic această afirmație.
Suma de 9.484,64 lei se solicită de la recurentă cu titlu de dobândă legala aferentă debitului. Atât in doctrină cât si in practica judiciară s-a statuat faptul că, atunci când este vorba de o sumă de bani solicitată cu titlu de pretenții de la o persoana fizică, la suma datorată se aplică indicele de inflație, iar atunci când debitorul este o persoană juridică, la suma datorată se percepe rata de scont la nivelul de referința a BNR.
Așadar, in calitate de asociat si administrator alături de in perioada 15.07.2003- 17.03.2006 au luat împreună toate deciziile referitoare la banii societății, iar apelanta nu a beneficiat decât de salariul de director comercial pe care l-a încasat, si nu a ridicat din societate nici un fel de dividende, deși i se cuveneau. In această calitate de director comercial, a demisionat din cadrul societății, iar reprezentanții legali ai acesteia, la data de 01.04.2006 au semnat fără obiecțiuni nota de lichidare a datoriilor față de societate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prin acțiunea care a făcut obiectul judecății în prima instanță, apelanta s-a îndreptat împotriva fostei asociate și administratoare a societății, d-na - neavând nici o pretenție de la directorul comercial al societății.
Faptele ilicite reclamate de reclamanta intimată prin acțiune sunt fapte pe care nu le putea săvârși un director comercial, ci numai un administrator sau asociat, intimata acuzând-o pe pârâta apelantă că a ridicat bani din casieria societății sau din contul bancar al acesteia, bani pe care nu i-a restituit. Un director comercial nu are acces direct la casa societății sau la conturile sale bancare. Administratorul poate ridica însă bani din casă și din contul societății.
Instanța de fond a reținut în mod corect că litigiul judecat este unul comercial, astfel încât sentința apelată a fost pronunțată de o instanță competentă material.
Apelanta nu că ar fi ridicat sumele arătate din casierie, în motivarea apelului apelanta recunoscând că a ridicat sume de bani din casierie sau din bancă dar afirmând că aceste sume au fost ridicate în mod licit și fără lezarea intereselor societății.
Așa după cum se poate vedea din documentele contabile atașate acțiunii și din concluziile expertizei realizate în prima instanță, sumele ridicate au fost cheltuite în interes strict personal.
În speță sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii delictuale a apelantei. Răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată odată ce sunt întrunite următoarele condiții: să existe un prejudiciu cert și nereparat; să existe o faptă ilicită; să existe raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; să existe culpă. Pârâta a cheltuit sume de bani aparținând societății pe mobilier (dulap, birou și canapea) care nu se află în inventarul societății, pe materiale de construcții care au fost folosite la amenajarea propriei locuințe, pe instalații sanitare (cabină de duș, ușă pliantă, rezervor wc) care de asemenea nu se regăsesc la sediul societății.
Concret, prejudiciul suferit de societate și a cărei reparare instanța de fond a dispus-o este următorul: suma de 82.743,23 Ron, reprezintă prejudiciul produs prin avansurile ridicate de la - SRL, nereturnate nici până în prezent, suma de 8.858,19 Ron, reprezintă prejudiciul produs prin efectuarea unor cheltuieli de către pârâtă, care nu au fost făcute în interesul societății, utilizând fondurile societății - SRL.
Pârâta în calitate de asociată a societății a întrebuințat capitalul societății în folosul său, încălcând dispozițiile art. 79 și 80 din /1990, iar în calitate de administrator al societății nu și-a îndeplinit obligațiile de mandatar al societății cu buna credință și diligența unui proprietar, încălcând astfel dispozițiile art. 72 din /1990.
Este evident că prin comiterea faptelor ilicite menționate pârâta a cauzat prejudiciile mai sus menționate societății.
Vinovăția pârâtei în comiterea faptelor prejudiciabile este dincolo de orice îndoială. De altfel, pârâta nu a contestat în primă instanță concluziile raportului de expertiză care o incriminează și nici nu a propus probe concrete în favoarea ei.
În cauză au fost audiați martorii - economista societății în perioada iulie 2003 - martie 2006, și - prieten cu părțile.
Prin declarația dată, martorul a arătat că apelanta avea încheiat contract de muncă cu societatea în calitate de administrator și că pentru această muncă era remunerată, că atât în ce o privește pe martoră cât și pe apelantă, în contract și în cartea de muncă era trecută o sumă cu titlu de salariu dar ambele primeau mai mulți bani, că apelanta îi spunea că s-a ridicat o anumită sumă de bani pentru anumite cheltuieli ale societății sau că erau bani solicitați de dl. iar martora întocmea ordinele de plată.
Martora a mai arătat că sediul societății era într-un apartament închiriat și toate facturile pentru utilități erau emise pe numele proprietarei dar plătite de societate, că a arătat apelantei că nu sunt semnate situațiile contabile de către dl. care de câte ori venea la societate verifica încasările și plățile efectuate însă nu le semna deși era o persoană tipicară, că deși la sfârșitul anului 2005 societatea realizase un profit de peste 60.000 roni și în mod normal ambii asociați ar fi trebuit să hotărască distribuirea acestuia, dl. a fost cel care a stabilit că profitul rămâne nerepartizat în cursul anului 21006 și după depunerea bilanțului, atât martora cât și apelanta au plecat din societate
Mai arată martora că niciodată dl. nu s-a plâns de faptul că s-au efectuat anumite plăți sau că nu ar fi bani în societate.
Prin declarația sa, martorul a arătat că nu știe ca dl. să fi avut vreo pretenție bănească față de apelantă ei fiind rude, știe că au existat discuții între părți când apelanta și-a dat demisia și a plecat din societate, că aproape tot anul 2005 dl. a stat în România la sediul societății, unde stătea de altfel de fiecare dată când venea în țară cu câte unul dintre părinți și că de fiecare dată banii pentru orice cheltuială erau dați de d-na.
De asemenea, martorul a arătat că la data la care apelanta și-a dat demisia și a plecat din societate, părțile sociale au fost cedate tatălui lui, numitul, și nu știe ca acesta să fi avut vreo pretenție la apelantă, că banii pe care-i primea dl. de la apelantă erau din societate și că acesta i-a cerut apelantei să cumpere atât bunuri alimentare cât și orice alte bunuri pe societate pentru a se scade cheltuielile societății.
Analizând apelul din prisma criticilor formulate și a probelor administrate în cauză, raportat la art. 295 Cpc, în limitele cererii de apel, Curtea constată că acesta este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei: decizia de încetare a contractului individual de muncă a apelantei ( 14), notă de lichidare a datoriilor ( 15), pe care se face mențiunea că apelanta pârâtă la data la care și-a dat demisia acceptată conform semnăturii de către și ștampilei societății aplicate pe aceasta la data de 1. 04 2006, declarațiile martorilor audiați în instanță, rezultă că apelanta, în calitate de director comercial al societății a efectuat plăți, a ridicat sume de bani din casierie și din bancă.
Nu se face referire și la faptul că la data retragerii din societate, datorită activității desfășurate de fostul director comercial al acesteia apelanta, societatea a realizat un profit de peste 60.000 lei, nerepartizat, motiv care a dus la retragerea din societatea apelantei și demisia acesteia din funcția deținută.
Același aspect rezultă și din copiile chitanțelor depuse la dosarul de fond de către reclamantă: filele 49, 55 ordine de plată pe care s-a efectuat mențiunea calității de director economic al apelantei, confirmate de extrasele de cont. Pe celelalte chitanțe și facturi nu se face decât referirea la nume fără a se menționa calitatea de administrator sau de director economic.
Nici una dintre părți nu a contestat faptul că celălalt administrator al societății cu puteri depline ar fi contestat vreuna dintre plăți, facturi, situații financiare sau evidențe contabile, deși avea această calitate.
Mai mult, materialele de construcție și facturile au folosit renovării apartamentului care servea drept sediu social al societății, fapt dovedit prin înscrisuri sau declarațiile martorilor, aspect care s-a efectuat în interesul desfășurării activității comerciale.
Ca urmare, având în vedere că din întreg ansamblul probator administrat în cauză rezultă că activitatea s-a desfășurat de către apelantă în calitatea sa de director economic al societății, Curtea apreciază că prezentul litigiu se poartă între societatea comercială - prin reprezentant și apelanta - în calitate de fost angajat al societății, astfel că litigiul nu este unul de drept comercial având ca obiect pretenții, ci este de competența Secției Civile - Litigii de Muncă, urmând ca, raportat la disp. art. 295, 297. apelul să fie admis, să fie anulată sentința apelată și se va trimite cauza spre competentă soluționare pe fond la Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Față de faptul că nu s-a soluționat fondul cauzei, în prezenta cale de atac nu se vor acorda cheltuieli de judecată părților, urmând ca acestea să fie analizate și acordate în cadrul soluționării pe fond a cauzei, raportat la culpa părții ce va fi considerată responsabilă pentru pricinuirea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta, domiciliată în T,-,.3,.303, jud. T, cu sediul procedural ales în T,-,.8 A la av. -, împotriva sentinței civile nr. 1471/18.12.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - SRL cu sediul în T,-, jud. T și sediul procedural ales la. & Asociații din T,-, jud.
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre competentă soluționare pe fond la Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - - -
RED. /29.10.2008
TEHNORED. /4 EX./29.10.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
PREȘEDINTE:
Se comunică 2 ex.: - - SRL
-
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Dorin Ilie Țiroga
