Spete pretentii comerciale. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 188/2009

Ședința publică de la 3 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa

JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de către reclamanta - 2000 SRL împotriva sentinței civile nr. 2030/2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe intimata-pârâtă - GAZ SRL, având ca obiect pretenții.

Se constată că la data de 2 decembrie 2009 au depus la dosarul cauzei concluzii scrise atât apelanta cât și intimata.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 2.030 din data de 17 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta 2000 C-N împotriva pârâtei GAZ S DE, având ca obiect pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut acțiunea precizată formulată de reclamanta 2000 C-N nu este întemeiată.

Astfel, a arătat instanța de fond, în contractul de execuție de lucrări nr. 10/18.10.2004 încheiat între cele două părți nu au fost prevăzute penalități de întârziere, termenul de execuție a fost fixat pentru data de 15.12.2006 prin actul adițional nr. 2/09.06.2006, iar prin art. 2 s-a stabilit 9 tranșe de lucrări, fiecare având un termen de execuție propus.

În privința penalităților în sarcina executantului pârât, instanța de fond a reținut că prin art. 4 din actul adițional nr. 2/2006 s-a stabilit că nerespectarea termenelor de execuție al oricărei tranșe se penalizează cu 0,14% din valoarea tranșei respective din valoare contractului, dacă lucrarea nu va fi predată la data de 15.11.2006, pe zi de întârziere, iar prin art. 9 din același act adițional s-a prevăzut că termenele de execuție nu curg în situația în care executarea lucrărilor nu a fost posibilă din culpa clientului.

A mai arătat instanța de fond că la data de 15.12.2006 între părți s-a încheiat un proces-verbal de constatare nr. 470/15.12.2006 în cuprinsul căruia executantul a motivat de ce nu s-a respectat termenul de execuție final pentru 15.12.2006, respectiv faptul că lucrările de execuție au fost contractate cu mai multe firme, aceasta determinând întârziere și pentru lucrările contractate cu pârâta.

Instanța de fond a relevat și faptul că din procesul-verbal preliminar încheiat între părți la data de 03.05.2007 rezultă că termenul pentru finalizarea lucrărilor din interiorul hotelului au fost decalate pentru 15.05.2007, iar cele din exterior pentru 26.05.2007, situație în care graficul de execuție nr. 23/23.01.2007, unde pârâta a stabilit termenul de execuție pentru data de 30.04.2007 și-a pierdut actualitatea. De altfel, prin adresa nr. 268/09.06.2009 reclamanta, în subsidiar, și-a restrâns pretențiile la nivelul sumei de 155.876 lei, reprezentând penalitățile pentru perioada 16.05.2007 - 29.05.2007, în raport cu cele stabilite în procesul-verbal de recepție preliminar din 03.05.2007.

De asemenea, valoarea contractului luat în calcul la stabilirea penalităților de către reclamantă a fost 7.952.772 lei la care penalitățile de 0,14 % pe zi se ridică nivelul sumei de 11.134 lei/zi de întârziere.

În aceste condiții, tribunalul a considerat că penalitățile trebuiau calculate la valoarea lucrărilor rămase neexecutate la recepția din 29.05.2007, deoarece așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal nr. 7/10.01.2007, părțile au renegociat clauzele contractului inițial menționând că pentru lucrările nefinalizate se vor calcula și percepe penalități.

În consecință, tribunalul a apreciată că s-a renunțat la clauza inițială din art. 4 actului adițional nr. 2/09.06.2006, de-a se calcula penalitățile la valoarea întregii lucrări, stabilită la nivelul sumei de 7.952.772 lei, iar întrucât valoarea lucrărilor rămase neexecutate la 29.05.2007 nu a fost stabilită, nu se pot acorda penalități nici măcar în parte.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta 2000 C-N, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtei a sumei de 311.752 lei cu titlu de penalități de întârziere contractuale, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de execuție de lucrări nr. 10/18.10.2004 pentru executarea de către aceasta din urmă a unui hotel - bază de tratament în localitatea jud. M, iar prin actul adițional nr. 2/09.06.2006 termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit pentru 15.12.2006. Lucrările au fost recepționate la data de 29.05.2007, ocazie cu care s-a încheiat și procesul-verbal de recepție finală nr. 1 prin care reclamanta a acceptat recepția, dar cu stabilirea unor termene de rezolvare a obiecțiunilor, iar pârâta recunoscând că lucrările au fost finalizate cu întârziere și cu o serie de dificultăți.

În aceste condiții, în conformitate cu art. 4 din actul adițional nr. 2/18.10.2004, reclamanta a calculat penalități în cuantum de 0,14 % pe zi de întârziere din valoarea contractului. Ulterior, a menționat reclamanta, printr-un grafic de execuție a lucrărilor s-a stabilit un nou termen de predare la data de 30.04.2007, dar nici acesta nu a fost respectat de către pârâtă, astfel că aceasta datorează penalități de întârziere datorate neexecutării contractului.

Având în vedere această stare de fapt, reclamanta apreciază că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor, substituindu-se prin propria interpretare voinței părților manifestate atât prin contractul inițial cât și prin actele adiționale.

În drept a invocat dispozițiile art. 969 și urm. Cod civil.

În concluziile scrise, reclamanta a reiterat cele menționate în cuprinsul apelului formulat, menționând în privința penalităților de întârziere că prin procesul-verbal nr. 7/10.01.2009, acestea au fost achitate de către pârâtă prin deducerea de comun acord a sumelor pe care și le datorau.

Prin întâmpinarea depusă, ( 18 - 19) cât și în concluziile scrise, pârâta GAZ S DE s-a opus admiterii apelului, susținând că întârzierea executării lucrărilor se datorează reclamantei și faptului că nu și-a respectat obligația de plată a lucrărilor executate, astfel că solicită menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

A rezultat din probele administrate în fața instanței de fond că părțile, de comun acord, au stabilit noi termene de predare a lucrărilor, modificând astfel dispozițiile contractuale inițiale.

Se arată în cuprinsul acțiunii introductive că inițial, penalitățile au fost calculate pentru intervalul 1 mai 2007 - 29 mai 2007.

Din cuprinsul procesului-verbal preliminar încheiat la data de 3 mai 2007 rezultă că termenele de finalizare a lucrărilor (interior și exterior) a fost decalat, de comun acord.

Așa cum a sesizat și instanța de fond, graficul de execuție nr. 23/23.01.2007 nu a mai fost respectat de părți.

Întârzierea în executare, ce ar fi putut genera obligația de plată a penalităților nu s-a mai produs, termenul fiind modificat de comun acord.

În această situație, corect s-a stabilit că pârâta nu datorează penalități de întârziere.

Față de cele menționate anterior, se va respinge apelul și se va păstra în întregime hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta 2000 C-N împotriva sentinței civile nr. 2.030 din 17 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

--- - - - - -

Red.

Dact./4 ex./20.01.10

Jud.fond. Șt..

Președinte:Radu Rareș Dușa
Judecători:Radu Rareș Dușa, Delia Marusciac

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Cluj