Spete pretentii comerciale. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 19

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu

JUDECĂTOR 3: Maria Necșulescu

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă - SRL împotriva sentinței nr.4146 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B, ADS B, - SRL B, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă - SRL prin avocat și intimata pârâtă - SRL B prin avocat, lipsind intimatele pârâte MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B, ADS B și COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei cu chitanța nr.- din 9 ianuarie 2007 și timbru judiciar de 0,15 lei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare, acordându-se cuvântul părților prezente.

Avocat având cuvântul pentru recurenta reclamantă a pus concluzii de admitere a recursului casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj pentru competentă soluționare, conform art.10 alin 9 Cod pr. civilă.

Avocat pentru intimata pârâtă - SRL B a învederat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 5, 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, solicitând respingerea recursului, considerând competent cu soluționarea Tribunalul București.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

La 1 iunie 2007 reclamanta - SRL a solicitat să fie obligați pârâții MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, ADS B, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI și - & SRL B la plata sumei de 100.100 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aceea că reclamanta a efectuat cheltuieli pentru a participa la licitația din 19.04.2004 pentru concesionarea unui de apă amenajat piscicol în localitatea, jud.D, a contractat un credit și a suportat cheltuieli de acordare a acestuia, fără însă a-l putea folosi, iar pârâta - SA SRL Bad istrus puietul din fondul piscicol în litigiu printr- exploatare irațională a acestuia și după încheierea contractului de asociere în participațiune din 30.06.2004 cu Compania Națională de Administrare a Fondului.

In motivare, reclamanta a arătat că după ce a încheiat cu ADS la 10.03. 2003, un contract de asociere în participațiune pentru 260,33 ha de apă în satul, comuna, jud.D, la licitația din 19 04 2004 obținut concesionarea acestuia.

La 27.05.2004, prin Ordinul 391 Ministerul Agriculturii a transferat luciul de apă mai sus amintit prin administrarea ADS, în cea a. Aceasta din urmă a încheiat la 30 06 2004 un contract de asociere în participațiune cu pârâta - & SRL.

Prin decizia nr.5004 din 18 10 2005, Inalta C de Casație și Justiție a admis recursul împotriva sentinței nr.740 din 19.11.2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA și a anulat Ordinul 391 din 27 mai 2004 emis de Ministerul Agriculturii.Totodată, prin decizia nr.159 din 29 04 2005, Curtea de APEL CRAIOVAa admis apelul, a schimbat sentința nr.1279/ 5 11 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj și a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune din 30.06.2004, obligând Compania Națională de Administrare a Fondului să încheie contract de concesiune cu rec1amanta - i SRL.

Ca urmare a actelor administrative ilegale mai sus arătate și a faptului că fondul piscicol a fost exploatat irațional de către - SRL & CONSUL SRL, rec1amanta a suferit un prejudiciu de 100.100 lei. Astfel, aceasta a investit pentru cumpărarea caietului de sarcini pentru participarea la licitație și a contractat un credit pe care nu l-a folosit.Pe de altă parte, puietul din luciul de apă în litigiu a pierit din cauza modului nejudicios în care a avut loc exploatarea sa.

La 25.06.2007, pârâta ADS a formulat întâmpinare, invocând necompetența teritorială a Tribunalului Dolj, având în vedere dispozițiile art.5 și art.9 proc.civ. și faptul că toți pârâții au sediul în mun.B.Totodată a fost invocată și prematuritatea formulării acțiunii, în considerarea art.720 ind.l proc.civ. Pe fond, pârâta a solicitat să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

La 5.11.2007 a formulat întâmpinare și Compania Națională de Administrare a Fondului. Aceasta a invocat lipsa calității sale procesuale pasive pentru că nu a avut raporturi juridice cu reclamanta, anterior datei de 27.06.2006 când a încheiat cu aceasta contractul de concesiune nr.124.

Prin sentința nr. 4146/13.11.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis excepția de necompetență teritorială formulată de pârâta Agenția Domeniilor Statului și s-a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului București formulată de reclamanta - SRL.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este investită cu soluționarea unei acțiuni personale în dezdăunare, întemeiată pe dispozițiile art.998-999 civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind irelevant faptul că luciul de apă în litigiu se află în raza Tribunalului Dolj.

S-a mai reținut că toți pârâții au sediile în mun.B, astfel că în temeiul dispoz.art.5 proc.civ. competența judecării acțiunii prin care reclamanta pretinde ca aceștia să o despăgubească cu 100.100 RON pentru prejudiciile ce i le-au cauzat, revine Tribunalului București.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta - SRL, care a arătat că instanța în mod greșit a admis excepția de necompetență teritorială, deoarece cererea de despăgubire este fundamentată pe un fapt ilicit cauzator de prejudiciu, iar conform art.10 alin.8 pr.civ, în această situație există o competență alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța în circumstanța căreia s-a săvârși acel fapt.

Potrivit art.12 pr.civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel că excepția invocată de pârâtă nu este întemeiată.

Recursul este fondat.

Prejudiciul material și moral solicitat de reclamantă a fi reparat de către pârâte cuprinde anumite cheltuieli (cumpărarea caietului de sarcini, contractarea creditului, garanția depusă la licitație) precum și contravaloarea puietului distrus de către - SRL B printr-o exploatare irațională, taxele de pescuit încasate de acesta de la pescarii sportivi.

Este adevărat că toți pârâții au sediile în B, însă dispozițiile art.5 pr.civ reglementează o competență teritorială relativă, iar potrivit art.10 pr.civ. în afara instanței domiciliului (sau sediului) pârâtului mai sunt competente instanțele fie de la locul unde obligația comercială a luai naștere sau aceea a locului plății (art.10 pct.4), fie în circumscripția căreia s-a săvârșit faptul ilicit în cererile ce izvorăsc dintr-un astfel de fapt.

În speță, reclamanta a susținut că cererea de despăgubiri izvorăște atât din faptul ilicit al pârâtei - SRL B care a exploatat nerațional luciul de apă al lacului, comuna, situat în raza teritorială a Tribunalului Dolj, cât și din obligațiile comerciale născute din licitația organizată pentru concesionarea unor active printre care și luciul de apă al lacului de acumulare.

Așadar, în speță sunt incidente dispozițiile art.10 alin.4 și alin.8 pr.civ. - instanța unde a luat naștere obligația sau este locul plății ca și instanța unde s-a săvârșit faptul ilicit, este Tribunalul Dolj.

Între două instanțe deopotrivă competente- Tribunalul București (în temeiul art.5 pr.civ) și Tribunalul Dolj (în temeiul art.10 pct.4 și 8.pr.civ.), reclamantul are alegerea potrivit art.12 pr.civ. iar în speță reclamanta - SRL a ales Tribunalul Dolj, prin înregistrarea cererii la această instanță.

Prin urmare, în mod greșit tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența ignorând că era deopotrivă competentă în temeiul art. 10 pct.4 și 8.pr,civ, așa încât în temeiul art.304 pct.9 și art. 312.pr.civ se va admite recursul, se va casa sentința, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare pentru continuarea judecății Tribunalului Dolj, Secția Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL cu sediul în comuna, Județul D, împotriva sentinței nr.4146 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE B cu sediul în B,-, sector1, ADS B cu sediul în B,-, sector 1, - SRL B cu sediul în B,-, sector3, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI cu sediul în B,-, sector 4.

Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalul Dolj - Secția Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Ianuarie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.TD/4 ex./21.01.2008

Jud.fond

Tehnored.MP

11 Ianuarie 2008

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Ecaterina Moleanu, Maria Necșulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 19/2008. Curtea de Apel Craiova