Spete pretentii comerciale. Decizia 19/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.19
Ședința publică din 2 februarie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de pârâta apelantă - A SRL împotriva sentinței civile nr.1911/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - -, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta apelantă, avocat, iar pentru reclamanta intimată, avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei apelante depune la dosar copia recipisei nr.-/1, cererea de consemnare a cauțiunii și copia facturilor reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta pârâtei apelante solicită, în principal, admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind prematură, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
În motivare se arată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, respingând toate cererile de probațiune formulate de pârâtă și care vizau încuviințarea unor probe pertinente, utile și concludente cauzei. Astfel, prima instanță a respins în mod nejustificat cererea sa de a fi obligată reclamanta să depună originalul contractului de împrumut deși, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, a contestat validitatea traducerii înscrisurilor, în cauză existând două traduceri diferite ale aceluiași contract, traduceri care au fost efectuate pe baza unei fotocopii a contractului. De asemenea, instanța de fond a respins și cererea prin care a solicitat ca în cauză să fie efectuată o traducere independentă, de către un traducător autorizat.
Cu privire la prematuritatea cererii de chemare în judecată, reprezentanta pârâtei apelante arată că prima instanță a respins această excepție, deși în cauză nu a fost posibilă realizarea unei concilieri efective din culpa reclamantei, care nu le-a comunicat nici un răspuns la cererea sa prin care a solicitat stabilirea altui termen pentru conciliere.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelului în sensul respingerii excepției prematurității acțiunii ca neîntemeiată și respingerea solicitării de realizare a unei noi traduceri a contractului de împrumut, ca nefiind utilă cauzei, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, solicită amânarea pronunțării cauzei pentru a face dovada cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că reclamanta și-a îndeplinit obligația de a încerca o conciliere directă cu pârâta așa cum rezultă din faptul că pârâta a primit invitația în data de 25.03.2008, conform dovezii poștale primite, respectiv cu 20 de zile înainte de data la care urma să aibă loc concilierea. Faptul că pârâta a solicitat amânarea datei întâlnirii nu are nici un fel de relevanță juridică, aceasta având la dispoziție chiar mai mult timp decât termenul prevăzut de lege de 15 zile, pentru a-și contacta asociații.
Referitor la cererea reclamantei de numire a unui traducător autorizat, reprezentantul reclamantei intimate arată că aceasta nu este întemeiată, între cele două traduceri ale contractului neexistând nici o diferență, iar o nouă traducere ar fi inutilă din moment ce pârâta nu a contestat nici unul din elementele esențiale ale pretențiilor sale, recunoscând că a contractat creditul, cuantumul creditului cât și faptul că datoria este scadentă. De asemenea, s-a mai arătat că pârâta a primit un exemplar al contractului de împrumut cu ocazia semnării acestuia.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că se opune la cererea de amânare a pronunțării cauzei.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1911/29.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de prematuritate pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, a admis acțiunea comercială formulată de creditoarea - Olanda, împotriva debitoarei - SRL A, pentru pretenții și a obligat pârâta debitoare la plata, către creditoare, a sumei de 1.650.403 USD debit principal cu titlu de împrumut și a sumei de 1.424.366,56 USD dobânda calculată până la 17.03.2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 135.511,48 lei, reținând că a data de 31.07.2003 părțile au încheiat contractul de împrumut modificat prin Actul Adițional din 22 iunie 2004 prin care creditoarea a oferit debitoarei o linie de credit, iar în baza acestuia debitoarea a retras următoarele sume: 250.000 USD la data de 10.07.2003; 336.403 USD la data de 28.07.2003; 250.000 USD la data de 26.09.2003; 250.000 USD la data de 12.11.2003; 289.000 USD la data de 23.11.2003; 100.000 USD la data de 22.06.2004 și 175.000 USD la data de 06.07.2004.
Potrivit art. 4.1. din contractul de împrumut pentru suma împrumutată
societatea debitoare datora creditoarei o dobândă convențională de 20% pe
an, calculată de la data la care suma este primită în contul
împrumutatului debitor până la momentul restituirii efective a sumei
împrumutate.
În conformitate cu art. 6.1. din contractul de împrumut, debitul trebuia restituit în rate egale, în cuantum de 500.000 USD fiecare, începând cu aprilie 2005, scadența plăților fiind ultima zi a lunii respective, însă, până la momentul formulării acțiunii debitoarea nu a achitat nici o din suma împrumutată.
Cum prima a împrumutului în sumă de 500.000 USD era nerestituită și foarte aproape de împlinirea termenului de prescripție, creditoarea i-a trimis debitoarei o invitație la conciliere pentru data de 14 aprilie 2008, în condițiile prevăzute de art. 720 cod procedură civilă, invitație primită de debitoare la data de 25.03.2008, conform dovezii tipizate poștale și confirmată prin adresa nr. 63/03.04.2008. Prin această adresă debitoarea a solicitat creditoarei stabilirea unei noi date de conciliere, motivată de dorința "acționarilor companiei tutelare" care negociaseră clauzele contractuale, de a participa la discuțiile dintre părți, însă, nefiind din România și având nevoie de viză pentru intrarea în România, au cerut amânarea întâlnirii la o dată neprecizată.
Creditoarea a răspuns negativ acestei solicitări, menținându-și invitația pentru data de 14.04.2008 și atrăgând atenția debitoarei că invitația la conciliere își va produce oricum efectele, deoarece prezența la conciliere a reprezentanților firmei titulare nu era imperios necesară. De asemenea, creditoarea și-a manifestat disponibilitatea unei negocieri viitoare pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă și a anunțat debitoarea despre intenția formulării unei acțiuni la instanță.
Debitoarea nu a mai purtat nici o corespondență ulterioară cu creditoarea în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, deși acest fapt era posibil pe toată perioada judecății, astfel că instanța a constatat că procedura inițiată de creditoare în vederea concilierii pe cale amiabilă a litigiului îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 720 cod procedură civilă, invitația la conciliere și adresa ulterioară fiind semnate de casa de avocatură desemnată de reprezentanții societății creditoare să se ocupe de litigiul de față, conform împuternicirii avocațiale atașate.
Instituția concilierii prealabile în forma reglementată de art. 720 cod procedură civilă nu condiționează valabilitatea acesteia de rezultat, de termene, mijloace sau modalitățile de manifestare a voinței părților.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, deși se invocă aspecte de ordin formal ale contractului de împrumut și ale actului adițional la acesta în forma tradusă în limba română, debitoarea nu a indicat în mod expres care sunt aceste diferențe, ci doar a exemplificat cu două alineate din contract care, în esență, exprimă același lucru. Debitoarea nu a negat nici cuantumul sumei împrumutate, nici pe cea a scadenței, nici data restituirii primei tranșe de împrumut, nici cuantumul ratelor sau al dobânzilor. De asemenea, instanța a mai constatat că nu a fost sesizată cu o acțiune în anulare pentru a studia în amănunt clauzele contractului, aspectele ce se impuneau a fi studiate fiind legate strict de cuantumul creanței, caracteristicile acesteia, scadență, dobânzi. De altfel, exemplificarea diferențelor rezultate din traducerea actului sunt nesemnificative și țin de talentul traducătorului de a adapta traducerea la limba română, una dintre variante având o formulare mai greoaie ce rezidă din lipsa de preocupare a traducătorului de ordonare a cuvintelor pentru o înțelegere mai ușoară de către cititorul român.
Astfel, instanța a constatat că creanța are caracter cert, lichid, exigibil și, în considerarea disp. art. 969 și 970 Cod Civil, a disp. art. 977 și urm. cod civil privind interpretarea convențiilor și art. 43 Cod Comercial, precum și în considerarea faptului că acțiunea de față a fost comunicată la instanță prin poștă la data de 29.04.2008, deci anterior prescripției primei rate de 500.000 USD, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta - A SRL, solicitând admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Arad, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind prematură și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea apelului, pârâta apelantă arată că prima instanță a admis cererea reclamantei fără a intra în cercetarea fondului, în sensul art.297 Cod procedură civilă, deoarece nu a cercetat modul de formare a contractului și a respins toate cererile de probațiune formulate, care vizau încuviințarea unor probe pertinente, utile și concludente cauzei.
Astfel, prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a invocat excepția prematurității cererii reclamantei, iar pe fond a contestat validitatea traducerii contractului de împrumut, în cauză existând două traduceri diferite ale aceluiași contract motiv pentru care a solicitat ca în cauză să fie efectuată o traducere independentă, cerere care a fost respinsă de prima instanță.
Apelanta arată și faptul că traducerile au fost efectuate pe baza unor fotocopii a contractului, drept pentru care a solicitat instanței de fond să oblige reclamanta să depună la dosar originalul contractului, dar și această cerere le-a fost respinsă.
Pârâta susține, de asemenea, lipsa rolului activ al judecătorului la soluționarea cauzei în primă instanță, dezinteresul judecătorului rezultând din respingerea tuturor cererilor de probațiune.
Referitor la excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată, apelanta arată că instanța de fond în mod eronat a respins această excepție, având în vedere că în cauză nu a fost posibilă realizarea unei concilieri efective din culpa reclamantei, care nu a comunicat nici un răspuns la cererea sa prin care a solicitat stabilirea altui termen pentru conciliere.
Pârâta apelantă mai susține că a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, a arătat fără echivoc că înscrisul depus la dosar diferă esențial față de acordul părților și era necesară prezentarea originalului contractului, or, reclamanta nu a fost în măsură să prezinte originalul contractului așa cum o obligă în mod imperativ art.139 Cod procedură civilă.
Reclamanta intimată - a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivare, reclamanta intimată arată că apelanta nu a solicitat niciodată primei instanțe cercetarea modului de formare a contractului, iar cererile de probațiune formulate de apelantă la prima instanță și care vizau modul de formare a contractului trebuiau respinse deoarece nu sunt nici concludente, nici pertinente și cu atât mai puțin utile cauzei. Intimata mai susține că reclamanta intimată i-a dat cu împrumut o sumă de bani, cu o dobândă de 20% per an, respectând un anumit scadențar de rambursare, fapt necontestat de apelantă, iar dobânda de 20% este la sumele împrumutate și nu depinde de obținerea unui profit de către împrumutată, modul în care au decurs negocierile și cum s-a ajuns la convenirea clauzelor contractuale fiind chestiuni irelevante.
Cu privire la motivul invocat de apelantă că există variante diferite de traducere, reclamanta intimată arată că ambele traduceri au fost realizate de traducători autorizați și nu există în fapt nici o diferență între sensul celor două traduceri.
Referitor la susținerea apelantei că reclamanta avea obligația "de a depune traducerea contractului de împrumut redactat în limba engleză în copie certificată", intimată arată că a făcut mai mult decât atât, respectiv a depus originalul traducerii contractului de împrumut și a actului adițional.
Reclamanta intimată arată, cu privire la prematuritatea cererii sale, că este în linia argumentelor absurde ce au fost invocate, o minimă logică juridică impunând respingerea acestei susțineri. De fapt, Codul d e procedură civilă este cât se poate de clar: creditorului îi revine sarcina de a stabili data și locul întâlnirii, urmând ca apoi să-l convoace pe debitor, această procedură fiind respectată întocmai, iar prin faptul că apelanta a înțeles să nu se prezinte, iar apoi să invoce o pretinsă neîndeplinire a procedurii concilierii nu reprezintă decât o nouă dovadă a relei credințe cu care apelanta pârâtă a acționat de la acordarea creditului și până în prezent.
În ceea ce privește motivul invocat de apelantă privind "lipsa rolului activ al judecătorului la soluționarea cauzei", se arată că instanța de fond a reținut în mod corect că probatoriile solicitate de apelantă nu erau nici concludente, nici pertinente și nici utile cauzei, iar cererea de audiere a persoanelor care au negociat contractul este, de asemenea, neconcludentă, nepertinentă și inutilă cauzei.
Intimata a concluzionat că precizarea apelantei conform căreia reclamanta trebuia să depună actul său constitutiv și certificatul de rezidență fiscală este o dovadă de rea credință sau de necunoaștere a legii.
Analizând apelul declarat din prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 295 Cpc, în limita investirii, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Prin motivele de apel, dar și cum rezultă din actele dosarului și din ceea ce a reținut prima instanță, contractul ce stă la baza litigiului nu a fost prezentat în original în instanță și nici nu s-a stabilit că un exemplar ar fi fost înmânat pârâtei apelante. Aprecierile privind traducerile diferite ale aceluiași contract trebuiau făcute de prima instanță raportat la clauzele contractuale și nu la talentul și exprimarea traducătorului, fapt care duce la concluzia unei interpretări unilaterale a clauzelor cuprinse în acesta.
Raportat la traducerea efectuată în baza unei fotocopii a contractului, instanța de apel a constatat din cele depuse la dosar că acestea nu sunt lizibile în întregime, iar reprezentantul reclamantei, cu ocazia cuvântului pe fond a arătat că are "originalul asupra sa și dacă este cazul îl poate arăta" însă nu a procedat astfel.
Aceeași inadvertență se regăsește și în faza procedurii concilierii prealabile, când traducerea acolo anexată nu este aceeași cu cea prezentată instanței și nici nu s-a depus o copie, în engleză, a contractului, certificată. Nu s-a ținut cont de dispozițiile prevăzute nici de disp. art. 139 Cpc alin. 1 și 2 care stabilește modul de confruntare a originalului cu copia, mai ales în condițiile speței.
Raportat la acest aspect, cât și în ceea ce privește cuprinsul 18 dosar de fond prin care se arată că astfel s-a efectuat invitația la conciliere, această procedură nu a respectat prevederile stipulate în cuprinsul disp. art. 720/1 și urm. Cpc. În alin 2 al art. 720/1 Cpc se prevede, în mod imperativ faptul că: În scopul arătat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal,precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Ori, din înscrisurile cauzei aceste acte nu rezultă că ar fi fost comunicate, nerealizându-se astfel, scopul pentru care legiuitorul a înțeles să insereze cu titlu de obligativitate efectuarea acestei proceduri.
De asemenea, din corespondența părților rezultă că s-a încercat stabilirea unei alte date pentru a se discuta pretențiile părților, nearătate în convocare, însă refuzul reclamantei de a realiza efectiv concilierea a fost comunicat după data stabilită inițial.
Totodată, din actele depuse la dosarul cauzei, nu există nici o precizare privind schimbarea formei societății reclamante. Astfel că nici din acest punct de vedere nu s-a stabilit dacă este sau nu aceeași persoană juridică, dacă sunt reprezentanți cei nominalizați anterior sau dacă înscrisul de la fila 31 dosar este sau nu întocmit legal și însușit de părți.
În plus față de aceste aspecte, prima instanță, raportat la disp. art. 129 Cpc trebuia să verifice dacă, raportat la datele din contract și la convenția părților, conform art. 969. civ. față de data introducerii cererii de chemare în judecată, debitul era sau nu parțial prescris.
Un alt motiv de critică a sentinței privește necercetarea fondului pricinii din perspectiva susținută de apelantă, referitor la modul de formare a contractului dar și la cererile în probațiune, respinse, de prima instanță.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că, raportat la criticile aduse sentinței de către pârâtă și în baza disp. art. 297 Cpc, se impune desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond aceleiași instanțe.
Cu această ocazie, prima instanță va analiza atât aspectele semnalate mai sus cât și criticile ce țin de fondul litigiului care nu au mai fost cuprinse și analizate în prezenta decizie, față de incidența motivelor de desființare prezentate supra.
-se pe fondul litigiului culpa procesuală, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, ele urmând a fi analizate odată cu judecarea fondului.
Cum însă, s-a desființat hotărârea titlu executor și s-a revenit la situația inițială, Curtea constată că nu există nici o justificare în menținerea obligativității reținerii cauțiunii, astfel că, se va dispune restituirea cauțiunii în sumă de 82.836 RON consemnată la CEC Bank - Sucursala T, cu recipisa nr.-/1 din data de 17.12.2008, către pârâta - A SRL, prin și Asociații.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta - A SRL, cu sediul în A, str. -, nr.1-3,.2,.3, jud. A împotriva sentinței civile nr.1911/2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Arad.
Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 82.836 RON consemnată la CEC Bank - Sucursala T, cu recipisa nr.-/1 din data de 17.12.2008, către pârâta - A SRL, prin și Asociații.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red./02.03.09
tehn./ 4 ex./03.03.09
Primă instanță: Tribunalul Arad, judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu
