Spete pretentii comerciale. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 196
Ședința publică din 8 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a reluat în examinare, în complet de divergență, apelul declarat de reclamanta Air B, prin administrator judiciar Expert B, împotriva sentinței civile nr. 411/ din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Bank - Sucursala
La apelul nominal se prezintă av. pentru reclamanta apelantă și av. pentru pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că nu s-au formulat alte cereri, se acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul societății apelante arată că își susține cererea de apel potrivit concluziilor orale de la termenul din 3 noiembrie 2009, în sensul că solicită admiterea căii ordinare de atac și schimbarea în tot a hotărârii tribunalului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, le solicită doar pe cele din primă instanță.
Reprezentanta pârâtei intimate arată, de asemenea, că-și menține concluziile formulate la același termen de judecată, în sensul respingerii apelului și păstrarea în tot a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată, depunând la dosar note de ședință cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 411/ din 7 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității de reprezentant al societății reclamante ca neîntemeiată, respingând, totodată, și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Air B, prin administrator judiciar Expert B, împotriva pârâtei Bank - Sucursala T având ca obiect pretenții.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în temeiul art. 998-999 Cod civil, art. 3191Cod procedură civilă, raportat la art. 403 alin. 3 și 4 și art. 404 alin. 2 din același cod, prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului la 17 aprilie 2008 societatea reclamantă a solicitat obligarea băncii pârâte la plata penalităților datorate furnizorului extern potrivit facturii nr. 6033/05.09.2009, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu de expert, în motivare arătând că la data de 3 mai 2005 pârâta a obținut suspendarea executării deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005, urmărind tergiversarea executării silite a debitul de 332.356,36 și 250.123.500 lei (ROL), reținut prin decizia suspendată în cadrul contestației în anulare promovate. S-a apreciat că, întrucât cererea de suspendare a fost formulată cu rea-credință, pârâta trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat societății, constând în imputarea, de către furnizor, a penalităților contractuale în cuantum de 1,35% pe zi întârziere. Ulterior, reclamanta a indicat cuantumul pretențiilor ca fiind de 848.951,39 lei (RON), la data de 31 martie 2009 aceasta precizându-și despăgubirile solicitate, în raport de concluziile raportului de expertiză, la suma de 882.743,24 lei (RON), reprezentând penalități de 1,35% calculate asupra debitului reținut prin titlul executoriu - decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 pentru perioada 3 mai 2005-29 iunie 2005.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, suspendarea executării nefiind imputabilă băncii, în speță nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, între părți sentințe irevocabile ce stabilesc ilegalitatea executării silite. La 31 martie 2009 ea a invocat și lipsa hotărârii adunării creditorilor cu privire la susținerea demersului administratorului judiciar solicitând, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant al reclamantei.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică, specialitatea contabilitate, în vederea stabilirii cuantumului debitului reclamat, raportul de expertiză fiind întocmit de către expert. În ceea ce privește obiecțiunile pârâtei, acestea au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, constatându-se depunerea raportului la biroul local de expertize, conform reglementărilor legale, susținerile băncii privitoare la întocmirea pretins neprofesională a raportului constituindu-se în argumente pentru efectuarea unei alte expertize, instanța neputând solicita specialistului să revină asupra părerii exprimate. Referitor la cererea de suplimentare a probatoriului, solicitată de ambele părți, judecătorul fondului a constatat neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 138 din Codul d e procedură civilă, concomitent cu neutilitatea unor probe suplimentare raportat la obiectul cererii cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța.
Din probele administrate tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 fost admis recursul societății reclamante, fiind modificată în tot sentința atacată, în sensul validării popririi față de terțul poprit Banca de Credit și Dezvoltare - Sucursala T (actuala Bank ), până la concurența sumei totale de 332.356,36 sau echivalentul în lei la data popririi, plus 250.123.500 ROL, reprezentând creanță datorată, inclusiv cheltuielile de executare. Prin încheierea nr. 7 din 3 mai 2005 fost admisă cererea pârâtei, dispunându-se suspendarea provizorie a executării deciziei menționate, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestația în anulare promovată de bancă, condiționat de plata unei cauțiunii de 10% din valoarea obiectului cererii până la data de 4 mai 2005. Ulterior, prin decizia civilă nr.108/R din 29 iunie 2005 aceeași instanță a respins contestația în anulare.
Reclamanta a pretins că în urma suspendării deciziei în intervalul 3 mai 2005-29 iunie 2005 fost obligată să execute cu întârziere obligația asumată față de un furnizor extern, acesta percepându-i penalități în cuantum de 1,35% pe zi întârziere. Totodată, a apreciat că neexecutarea deciziei în intervalul amintit este imputabilă băncii pârâte, aceasta formulând cu rea-credință cererea de suspendare în cadrul contestației în anulare.
Excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar a fost respinsă de tribunalul ca neîntemeiată, cât timp dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 85/2006 permit practicianului să formuleze și să susțină acțiuni în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați, instanța neidentificând temeiul legal ce ar supune decizia acestuia de formulare a unei astfel de cereri de chemare în judecată, prealabil sesizării instanței, aprobării adunării creditorilor.
Cu referire la fondul cererii, s-a observat că reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru exercitarea cu rea-credință a unui drept procesual, în speță solicitând suspendarea provizorie a unei hotărâri atacate cu contestație în anulare. Potrivit art. 723 din Codul d e procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, iar partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv va răspunde pentru pagubele cauzate. Aceasta înseamnă că exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim constituie un abuz de drept, care trebuie sancționat. că o greșeală de gândire sau o eroare de apreciere nu poate duce la concluzia că cererea de chemare în judecată este abuzivă, instanța stabilind, în funcție de fiecare caz în parte, în ce măsură acțiunea a fost făcută în condiții care să justifice greșeala gravă sau reaua-credință. În speță, tribunalul a constatat că cererea pârâtei nu numai că nu s-a întemeiat pe o eroare de apreciere, dar interesul legitim a fost recunoscut prin admiterea acesteia, ipoteză ce exclude, prin ea însăși, exercitarea cu rea-credință a dreptului procesual.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel reclamanta Air B, prin administrator judiciar Expert B, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată, și obligarea pârâtei intimate la plata sumei de de 882.743,24 lei (RON), reprezentând plata parțială a facturii nr. 6033/05.05.2005, adică acoperirea prejudiciului suferit de societate pentru întârzierea abuzivă a executării silite a deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2009 Tribunalului Timiș, prejudiciu determinat prin aplicarea penalitărților de 1,35% pe zi de întârziere calculate asupra debitului specificat în hotărârea judecătorească menționată pe perioada suspendării (3 mai 2005-29 iunie 2005), cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282-298 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 969-970, art. 998-999 Cod civil, art. 43-46 Cod comercial, art. 403 alin. 3 și 4 și art. 404 alin. 2 Cod procedură civiă.
Pârâta intimată Bank - Sucursala T, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a depus note de ședință (care constituie, de fapt, întâmpinare la apelul reclamantei), prin care a solicitat respingerea căii de atac, în principal, pe cale de excepție, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant și, în subsidiar, pe fond, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Prin acțiunea promovată Air B, prin administrator judiciar, a solicitat obligarea băncii pârâte la plata parțială a facturii nr. 6033/05.09.2005 reprezentând penalități datorate către un furnizor extern, calculate pentru perioada în care intimata a beneficiat de suspendarea executării deciziei civile nr. 92/R/2005, susținând că prin suspendarea obținută s-ar fi urmărit tergiversarea executării silite.
Excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar se impunea a fi primită întrucât, recomandarea practicianului de susținere a unui litigiu cu o valoare patrimonială de nivelul celui solicitat de apelantă, trebuia să fie validată de adunarea creditorilor, organ deliberativ cu atribuții de control și decizie în materia insolvenței. În lipsa dovezii unui astfel de mandat, continuarea acestui demers procesual, fără autorizarea organului deliberativ competent, atrage nulitatea măsurii dispuse de administratorul judiciar, cu consecința respingerii căii de atac și, implicit, a cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 instanța de judecată a admis cererea de validare a popririi față de terțul poprit Bank, până la concurența sumei totale de 332.356,36 sau echivalentul în lei la data popririi, plus cheltuielile de judecată în faza de executare. Apelanta, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc G din T, a început și a finalizat cu succes executarea silită a intimatei în dosarul de executare nr. 37/2005, astfel: a) la data de 16 august 2005 s-a virat din contul terțului poprit, deschis la. în contul indicat de executor suma de 1.160.504,93 lei (RON), reprezentând obligațiile stabilite în titlul executoriu, împreună cu toate cheltuielile de executare; b) la data de 15 noiembrie 2005 s-a virat din același cont suma de 48.877,17 lei (RON), reprezentând actualizarea titlului executor cu rata inflației, împreună cu toate celelalte cheltuieli de executare. În consecință, reclamanta a încasat integral titlul executoriu, înainte de 5 septembrie 2005, dată de la care calculează pretinsul prejudiciu, aspect ce rezultă din confirmarea adresată terțului poprit la 24 octombrie 2008 privind virarea sumei în contul creditoarei, adresa - Direcția Juridică nr. 12850/05.11.2005 prin care se confirmă operațiunea de virare a sumei de 48.877,17 lei (RON), extrasul contului băncii din 11 noiembrie 2005, note de contabilitate și extrase program ReGIS de confirmare a efectuării plății.
Momentul actului juridic al plății este atestat direct și prin considerentele sentinței civile nr. 2278 din 8 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara. De asemenea, prima pagină a dosarului de executare nr. 37/2005 al Biroului Executorului Judecătoresc G conține titlul executoriu, pe care apare mențiunea "a fost restituit titlul/obligația executată". Mai mult decât atât, însăși reclamanta recunoaște încasarea titlului executor la o dată anterioară perioadei pentru care se solicită acoperirea prejudiciului, astfel cum rezultă din adresa din 20 septembrie 2005, emisă sub semnătura d-lui. Este de reținut faptul că Judecătoria Sectorului 2 B, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu în data de 3 noiembrie 2008 în dosarul nr-, a reținut, cu putere de lucru judecat, următoarele: "Verificând actele și lucrările dosarului nr-, instanța constată că executarea silită a creanței constatate împotriva SC. Bank prin decizia civilă nr. 92/R/25.03.2005 a Tribunalului Timișa fost demarată în anul 2005 de către executorul judecătoresc G din T, Banca Națională a României virând în contul acestuia suma pretinsă inițial, la data de 13 mai 2005, de 1.160.504 lei (11.605.049.283 ROL). Din procesul-verbal de distribuție a prețului întocmit la 10 august 2005 [.] rezultă că executorul judecătoresc a procedat la actualizarea creanței, conform procesului-verbal [.], solicitând virarea sumei de 39.627,17 lei direct în contul creditoarei. Din cuprinsul adresei nr. 12850/15.11.2005 a și extrasele de cont anexate [.] rezultă că banca centrală și-a îndeplinit această obligație. În raport de cele reținute, se pare că, într-adevăr, creanța rezultând din Decizia civilă nr. 92JRJ2005 a Tribunalului Timișs -a stins prin plată cu doi ani înainte de a fi cesionată către [.] RR Turism [.]."
Pe de altă parte, actualizarea titlului executor reprezintă unica posibilitate a creditorului de acoperire a prejudiciului derivat dintr-o executare cu întârziere a unei obligații. Regula în această materie o constituie inadmisibilitatea reparării unui prejudiciu a doua oară. Astfel, prin procesul-verbal încheiat la 10 octombrie 2005 de către executorul judecătoresc s-a stabilit suma aferentă actualizării titlului executoriu în temeiul dispozițiilor art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă, și anume 48.877,17 lei, sumă care a fost integral achitată. În aceste condiții, orice solicitare având ca obiect acoperirea unui prejudiciu derivând din întârzierea la plata titlului executoriu are un caracter vădit abuziv și trebuie să fie tratată ca atare.
În primul rând, contractul încheiat cu furnizorul extern, respectiv actul adițional din 3 mai 2005, sunt întocmite în scop evidentpro causa. În al doilea rând, pentru ca apelanta să se poată regresa împotriva intimatei pentru un prejudiciu de tipul celui pretins, este necesar să demonstreze, în prealabil, plata efectuată către partenerul străin a acestor penalități contractuale. În al treilea rând, nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsa faptă și prejudiciul reclamat, întrucât stabilirea, asumarea și, eventual, plata unor penalități de întârziere la acest nivel extrem de ridicat, reprezintă exclusiv manifestarea liberei voințe în gestionarea afacerilor comerciale de către fostul administrator statutar al Air B, cu toate riscurile alegate și nu poate fi imputat unor terți.
Prin contractul de cesiune de creanță din 22 februarie 2008 reclamanta a cesionat titlul executoriu către RR Turism Conform art. 2 alin. 2 din acest contract, creanța trece din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile și accesoriile (garanțiile) pe care i le conferă aceasta cedentului la momentul semnării convenției. Cu alte cuvinte, în categoria "accesorii" se includ toate drepturile subsecvente titlului executoriu și născute în legătură cu acesta, cum ar fi daunele derivate dintr-o eventuală executare cu întârziere a acestuia. În aceste condiții, societatea apelantă nu mai deține nicio calitate de a acționa în temeiul titlului executor, întrucât a înțeles să înstrăineze toate drepturile aferente.
După executarea silită a terțului poprit și încasarea integrală atât a sumelor prevăzute în titlul executoriu, cât și a actualizării acestora, în cadrul unei contestații la executare, Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 6798/2005, a pronunțat sentința civilă nr. 2278 din 8 martie 2006, rămasă irevocabilă, prin care a dispus întoarcerea executării, restabilirea situației anterioare pornirii executării silite, respectiv restituirea sumei de 1.160.504,92 lei (332.356,36 ) virată de în contul executorului judecătoresc, obligând intimata Air B și la plata cheltuielilor de judecată de 33.486,52 lei. Față de dispoziția instanței de întoarcere a executării, banca intimată are împotriva fostei creditoare un drept de creanță cert, lichid și exigibil, constatat printr-un titlu executoriu.
În loc să-și preconstituie sursele necesare îndestulării creanței băncii, la data de 22 februarie 2008 apelanta cesionează titlul executoriu către RR Turism B, al cărui reprezentant legal este rudă cu reprezentantul legal al reclamantei. La aproape trei ani de la încasarea titlului executoriu, cesionarul acestuia a declanșat un nou dosar de executare silită, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc din C, în cadrul contestației formulate banca obținând suspendarea executării silite, invocând același argumente ca și cele iterate în prezenta acțiune. Văzând faptul că i-au fost paralizate astfel actele de executare, RR Turism Bad epus o altă cerere de executare silită, de data aceasta la Biroului Executorului Judecătoresc - din B, unde s-a solicitat și obținut din nou suspendarea executării.
Ca urmare a plății titlului executor intimata are doi debitori, Air B și Hotel 2002 În timp ce titlul de creanță împotriva celei din urmă societăți derivă din calitatea băncii de terț poprit într-o validare a popririi, cu alte cuvinte, originea acestei crenațe este însuși dreptul de regres, titlul de creanță împotriva apelantei derivă din dispunerea întoarcerii executării. Conform art. 4041alin. 1 din Codul d e procedură civilă, întoarcerea executării este îndeplinită la momentul restabilirii situației anterioare. Or, nu s-a produs o întoarcere a executării, în înțelesul dispozițiilor mai sus citate, întrucât plata titlului executoriu nu s-a restituit intimatei pentru a putea discuta despre o nouă executare, aspect ce rezultă din mențiunea operată pe ultima pagină a sentinței de întoarcere a executării, de organul de executare: "restituit titlul, creditorul nu a încasat nicio sumă de bani".
Titularul unei creanțe cu mai mulți codebitori solidari va înscrie creanța în toate tabelele la valoarea nominală și nu se va reduce valoarea din niciun tabel, până când creditorul nu va fi plătit în integralitate în bani sau în bunuri. Înscrierea creanței băncii în ambele tabele de creanțe ale codebitorilor solidari, aflați în insolvență, reprezintă o aplicație a principiului solidarității obligațiilor, având doi sau mai mulți debitori, conform art. 42 din Codul comercial, coroborat cu art. 1039 -1056 din Codul civil. Prin urmare, intimata este cea care are un titlu de creanță împotriva apelantei și nu invers.
Principiul "nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obține protecția judiciară a unui drept", reprezintă o garanție a respectării regulilor de conviețuire socială (morală) în raporturile juridice civile. Acest principiu reprezintă, practic, un refuz la acțiune pentru cei care urmăresc să se folosească în fața instanței de actele lor imorale, încercând să obțină astfel un titlu. Or, în speța de față, reclamanta apelantă își invocă propria turpitudine în susținerea acțiunii, ceea ce nu poate fi admis. Așa cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 92/R/25.03.2005 instanța de judecată a admis recursul băncii, a casat sentința atacată și, rejudecând cauza pe fond, a admis cererea de validare a popririi față de terțul poprit Bank - Sucursala T până la concurenta sumei totale de 332.356,36 sau echivalentul în lei la data popririi, plus cheltuielile de judecată în faza de executare. .-se cu rea-credință pe o evidentă eroare de redactare a dispozitivului acestei decizii, apelanta a considerat în mod netemeinic că intimata, în calitate de terț poprit împotriva căruia s-a validat poprirea, ar răspunde cu bunurile proprii pentru datoria debitorului urmărit. În temeiul acestei interpretări, Air B, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc G, a început executarea silită direct împotriva bunurilor proprii ale terțului poprit, executare ce a fost finalizată cu succes. Ulterior, Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 6798/2005, a pronunțat sentința civilă nr. 2278/08.03.2006, rămasă irevocabilă, prin care a dispus întorcerea executării, restabilirea situației anterioare pornirii executării silite, respectiv restituirea sumei de 1.160.504,92 RON (332.356.36 ) virată de, în considerente reținându-se următoarele: "cu toate că executarea silită era suspendată, la data de 22.06.2005, executorul judecătoresc, la cererea creditoarei, revine cu adresă pentru înființarea popririi către Aceasta răspunde executorului, solicitând contul în vederea virării sumei la 20.07.2005, iar la 25.07.2007 confirmă înființarea popririi asupra contului Bank până la concurența sumei de 1.160.504,92 lei în favoarea creditoarei." De asemenea, se mai arată că "la data de 10.08.2005 executorul judecătoresc încheie un proces-verbal de distribuire a sumei executate prin poprire, iar Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 8060/15.09.2005, dispune anularea acestuia. Mai mult, la 04.10.2005 se adresează - T, pentru reactualizarea sumei de executate, încheie proces-verbal de actualizare la 10.10.2005, apoi solicită poprirea conturilor contestatoarei pentru diferența de 48.878,17 lei."
Incorectitudinea apelantei rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 460 Cod procedură civilă. Astfel, dacă s-a validat poprirea, terțul poprit va fi obligat să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului. Prin urmare, norma legală nu se referă la obligația terțului poprit de a plăti creditoarei suma datorată de debitor din fonduriile proprii ale terțului. De asemenea, din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cadrul contestației la executare, ce a format obiectul dosarului nr. 6798/2005 al Judecătoria Timișoara, a reieșit că debitoarea Hotel 2002 T nu a mai efectuat operațiuni prin conturile curente deschise la banca intimată în cursul anului 2005. La data 24 februarie 2005 Tribunalul Timișa deschis procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva societății menționate. În aceste condiții, este evident că reclamanta din prezenta cauză a urmărit un scop vădit imoral prin executarea băncii pârâte. Or, susținerea unei astfel de acțiuni ar fi posibilă doar prin sfidarea efectului negativ al autorității de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească și prin ignorarea calității apelantei de debitor al băncii în cadrul procedurii de întoarcere a executării silite. În concluzie, având în vedere sentința de întoarcere a executării, Air B invocă propria turpitudine în susținerea prezentei acțiuni, încercând să obțină astfel un titlu împotriva intimatei, ceea ce este inadmisibil.
Prin notele de ședință depuse la termenul din 8 decembrie 2009, intimata a reiterat excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar, susținând că, în conformitate cu art. 11 alin. 2 ultima teză din Legea insolvenței, pentru aducerea la îndeplinire a atribuțiilor administratorului judiciar/lichidatorului este necesar controlul creditorilor, exprimat prin decizii ale organelor acestora. Rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să prevadă acest text de lege a fost tocmai aceea că interesul creditorilor este cel mai bine exprimat prin deciziile organelor acestora (adunarea creditorilor și/sau comitetul creditorilor), acestea din urmă fiind în măsură să aprecieze oportunitatea demarării anumitor proceduri/cereri/acțiuni sau altor activități care privesc patrimoniul societății debitoare. De altfel, și în doctrina de specialitate s-a reținut că prin atribuirea expresă a oportunității deciziilor manageriale în sarcina exclusivă a creditorilor, se sporește rolul adunării creditorilor în procedura insolvenței și este degrevat judecătorul-sindic de atribuțiile străine activității jurisdicționale. În aceste condiții, cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții ale apelantei Air B - aflată în procedura insolvenței -, cu o valoare patrimonială considerabilă formulate împotriva băncii intimate, trebuia să fie validată de organele creditorilor cu atribuții de control și decizie în materia insolvenței, în lipsa dovezii unui astfel de mandat continuarea acestui demers procesual atrăgând nulitatea măsurii dispuse de practician, cu consecința respingerii apelului și, implicit, a acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant.
Examinând apelul declarat de reclamanta Air B, prin administrator judiciar Expert B, împotriva sentinței civile nr. 411/ din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, prin prisma motivelor invocate în fața primei instanțe, raportat la alin. 2 al art. 292 din Codul d e procedură civilă, a apărărilor pârâtei intimate, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, în temeiul art. 295 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să fie admis ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, ulterior precizată, societatea apelantă, prin administrator judiciar, a solicitat obligarea intimatei Bank - Sucursala T la plata parțială a facturii nr. 6033/05.09.2005, reprezentând penalități datorate către un furnizor extern, calculate pentru perioada în care banca pârâtă a beneficiat de suspendarea executării deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005 Tribunalului Timiș, respectiv 3 mai 2005-29 iunie 2005, susținând că prin suspendarea obținută aceasta i-a cauzat un prejudiciu în cuantum de 882.743,24 lei.
Într-adevăr, ca urmare a admiterii recursului declarat de Air B împotriva sentinței civile nr. 9691 din 1 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 12156/2004, tribunalul a casat hotărârea atacată și, în urma rejudecării cauzei, a admis cererea de validare a popririi față de terțul poprit Banca de Credit și Dezvoltare (actuala Bank ) până la concurența sumei totale de 332.356 sau echivalentul în lei la data popririi, plus 250.123.500 lei (ROL), reprezentând creanță datorată, inclusiv cheltuielile de judecată în executare.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri irevocabile, intimata a promovat mai multe acțiuni în instanță împotriva societății apelante, prin încheierea nr. 7 dată în camera de consiliu din 3 mai 2005 în dosarul nr. 4647/2005 Tribunalul Timiș dispunând suspendarea provizorie a executării silite a deciziei civile susmenționate până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației în anulare, cale extraordinară de atac ce a fost respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 198/R din 29 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4675/COM/2005 al aceleiași instanțe.
Este de necontestat faptul că în intervalul cuprins între data suspendării executării deciziei de validare a popririi și data respingerii contestației în anulare formulată de pârâta intimată, reclamanta apelantă a fost în imposibilitate de a duce la executare silită cele statuate irevocabil de către instanța de judecată, respectiv de a-și recupera creanța de 332.356, precum și suma de 250.123.500 lei (ROL). De asemenea, în pofida dispoziților lipsite de echivoc ale art. 3711din Codul d e procedură civilă, care statuează că bligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie și doar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel; executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare, banca pârâtă nu a dat curs celor dispuse de tribunal prin decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 doua zi după pronunțarea acestei hotărâri judecătorești. În această situație, apelanta a fost nevoită să demareze în dosarul nr. 37/2005 executarea silită a creanței deținute, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc G din T, executare ce s-a finalizat, după cum însăși intimata o arată prin notele de ședință depuse la termenul din 3 noiembrie 2009, astfel: a) la data de 16 august 2005 s-a virat din contul terțului poprit, deschis la. în contul indicat de executor suma de 1.160.504,93 lei (RON), reprezentând obligațiile stabilite în titlul executoriu, împreună cu toate cheltuielile de executare; b) la data de 15 noiembrie 2005 s-a virat din același cont suma de 48.877,17 lei (RON), reprezentând actualizarea titlului executor cu rata inflației, împreună cu toate celelalte cheltuieli de executare. Ca atare, apărările intimatei în sensul că societatea reclamantă ar fi încasat integral creanța stabilită prin titlul executoriu, înainte de 5 septembrie 2005, dată de la care calculează pretinsul prejudiciu, sunt neîntemeiate, despăgubirile apelantei fiind calculate pentru o perioadă anterioară (3 mai 2005-29 iunie 2005).
Paguba pe care Air Bor eclamă și a cărei acoperire o solicită a fost generată tocmai datorită faptului că pârâta nu a respectat prevederile legale în vigoare și dispozițiile statuate în cuprinsul unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță română. Or, prin Hotărârea din 24 martie 2005 în Cauza Șandor împotriva României, proces în care s-a pus problema respectării dreptului reclamantei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de la Strasboug a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți [Immobiliare împotriva Italiei (), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V]. În speța dedusă judecății, cu toate că reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu este nici acum executată din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre. Mai recent, prin Hotărârea din 11 noiembrie 2007 în Cauza Constantin împotriva României, statul român a fost din nou condamnat de către instanța europeană, tot pentru încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție, reținându-se în sarcina sa faptul că autoritățile naționale nu au oferit asistență de o manieră adecvată reclamantului în demersurile sale pentru obținerea executării unei hotărâri judecătorești a Curții de APEL TIMIȘOARA.
În conformitate cu principiile consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cele dispuse în mod irevocabil de instanțele naționale trebuie aduse la îndeplinire într-un termen rezonabil, Curtea statuând în mod constant că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp (a se vedea Hotărârile împotriva Rusiei, Cererea nr. 59498/00, alin. 34, din 7 mai 2002; Immobiliare împotriva Italiei susmenționat, alin. 63 și 66, și împotriva Greciei din 19 martie 1997, de hotărâri și decizii 1997-II, pag. 510 - 511, alin. 40), fiind responsabilitatea fiecărui Stat contractant să-și creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin având în vedere îndatoririle autorităților sale, în calitate de depozitare ale forței publice în materie de executare. Sarcina Curții Europene este numai aceea de a examina dacă, în speță, măsurile luate de autoritățile românești au fost adecvate și suficiente (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea în Cauza Ignaccolo- împotriva României, alin. 108, Cererea nr. 31679/96, 2000-I). De aceea, prin Hotărârea din 17 iunie 2003 (cauza Ruianu împotriva României) Curtea a reținut că întrucât autoritățile române nu au luat măsurile necesare în scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, acestea au lăsat prevederile art. 6 alin. 1 din Convenție fără efect, și a constatat că și în această cauză a avut loc o încălcare a articolului amintit.
Prejudiciul a cărui acoperire a solicitat-o apelanta este cauzat de faptul că în temeiul contractului încheiat cu societatea cipriotă Air System. încă din 1 decembrie 2001 și a actului adițional din 3 mai 2005, în situația în care până la data de 31 mai 2005 reclamanta nu reușea să diminueze creditul furnizor până la limita sumei de 250.000 euro ori nu era în măsură să-și achite facturile neplătite până la data menționată sau la scadență, aceasta era obligată să plătească partenerului extern, cu titlu de despăgubiri, penalități de 1,35% pe zi de întârziere aplicate la suma restantă, cuantumul penalităților putând depăși suma facturată. Dat fiind faptul că societatea reclamantă, ca urmare a neexecutării benevole, în condițiile art. 371 din Codul d e procedură civilă, de către pârâta intimată a celor dispuse irevocabil prin decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 Tribunalului Timiș și a imposibilității executării silite a creanței deținute în perioada cuprinsă între data suspendării executării deciziei de validare a popririi și data respingerii contestației în anulare, a fost în imposibilitate de a-și respecta propriile angajamente contractuale legal asumate față de partenerul străin (caracterulpro causaal acestor acte nefiind dovedit în niciun fel de către bancă), cocontractantul, la data de 5 septembrie 2005, i-a emis factura nr. 6033/2005 pentru valoarea de 300.000 euro cu tiltu de "penalitate conform 1 dec. (parțială), contract 2001", sumă care, potrivit extrasului de cont eliberat de banca emitentă a ordinului de plată extern și factura având aplicată mențiunea "plătit" de către Banca România - Sucursala B, a fost achitată integral la 30 septembrie 2005, afirmațiile pârâtei referitoare la neplata acestor penalități contractuale către partenerul străin nefiind susținute de vreo probă.
În această situație, este evident faptul că datorită culpei băncii intimate, care nu a respectat dispozițiile legii și cele ale unei hotărâri judecătorești irevocabile, apelanta a suferit un prejudiciu patrimonial, adică un rezultat negativ ca urmare a faptei ei ilicite, fiindu-i încălcat un drept subiectiv, nu doar un simplu interes (cu toate că și acesta dă drept la reparațiune, în anumite condiții), paguba îndeplinind toate condițiile cerute de lege pentru a putea solicita acoperirea ei, și anume: 1) este certă, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare - lucru care rezultă fără putință de tăgadă nu numai din încrisurile la care s-a făcut referire mai sus, ci și din conținutul raportului de expertiză contabilă efectuat în primă instanță de dl. expert, care a concluzionat că cuantumul penalităților de 1,35% pe zi de întârziere calculate asupra debitului reținut prin decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 Tribunalului Timiș pentru perioada 3 mai 2005-29 iunie 2005 este de 260.235,03, adică 882.743,24 lei; deși suma plătită de apelantă partenerului comercial cipriot a fost mai M, respectiv 300.000, este evident că aceasta nu are dreptul să-i impute intimatei întreaga sumă achitată cu titlu de despăgubiri, ci doar proporțional cu creanța deținută în temeiul titlului executoriu obținut, și la care avea dreptul încă din data de 26 martie 2005; 2) paguba nu a fost reparată, ceea ce impune în sarcina pârâtei obligația acoperirii prejudiciului cauzat.
În materie de răspundere civilă delictuală funcționează două principii general recunoscute: a) autorul pagubei este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, ci și beneficiul nerealizat, el răspunzând atât pentru prejudiciile previzibile, cât și pentru cele neprevizibile, gravitatea vinovăției neconstituind un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirii; altfel spus, autorul pagubei este obligat să acopere integral prejudiciul, chiar și pentru cea mai ușoară culpă; b) în principiu, repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură și doar în cazul în care acest lucru nu este posibil legiuitorul impune ca repararea să se facă prin echivalent.
Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, în aprecierea caracterului ilicit al faptei urmând a fi avute în vedere nu numai normele juridice, ci, deopotrivă, și normele de conviețuire socială în măsura în care acestea reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însuși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Chiar dacă este de la sine înțeles că orice faptă comisivă care întrunește condițiile ilicitului constituie o faptă ilicită, este faptă ilicită și omisiunea, inacțiunea ilicită, care reprezintă neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de o anumită persoană, cum este cazul nerespectării de către intimata pârâtă a celor dispuse printr-o hotărâre judecătorească executorie și, prin aceasta, cauzarea unor prejudicii patrimoniale societății reclamante. Altfel spus, inacțiune constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, cerință legală care nu a fost respectată, această inacțiune reprezentând, în fapt, "o acțiune" împotriva legii, de natură a angaja răspunderea patrimonială a autorului său.
De asemenea, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este de netăgăduit în condițiile în care în urma neachitării sumelor prevăzute în decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 la momentul la care legea impunea aceasta, reclamantei i-a fost cauzată o pagubă certă de 260.235,03, echivalentul a 882.743,24 lei la cursul din data de 23 februarie 2009, inacțiunea băncii fiind cea care a provocat acest prejudiciu. Tocmai de aceea, afirmațiile intimatei din cuprinsul primelor note de ședință potrivit cărora nu ar exista nicio legătură de cauzalitate între pretinsa faptă și prejudiciul reclamat, întrucât stabilirea, asumarea și, eventual, plata unor penalități de întârziere la acest nivel extrem de ridicat, reprezintă exclusiv manifestarea liberei voințe în gestionarea afacerilor comerciale de către fostul administrator statutar al Air B, nu pot fi reținute de către De altfel, acesta a fost și sensul avut în vedere de legiuitor atunci când prin art. 998 și 999 cod civil a statuat că orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Având în vedere că pârâta este o societate bancară, trebuie avut în vedere că potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși, faptele licite sau ilicite săvârșite de organele sale obligând însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Din această normă se poate conchide că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce le revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, cum este cazul în speță.
Răspunderea civilă delictuală pentru întârzierea executării unei hotărâri judecătorești a fost expres prevăzută de legiuitorul român în alin. 2 al art. 404 din Codul d e procedură civilă, care statuează că în cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi de la 50 lei la 700 lei. Din acest motiv apărările intimatei în sensul că actualizarea titlului executor reprezintă unica posibilitate a creditorului de acoperire a prejudiciului derivat dintr-o executare cu întârziere a unei obligații (această actualizare având loc, în temeiul dispozițiilor art. 3712alin. 3 din același cod, prin procesul-verbal din 10 octombrie 2005, executorul judecătoresc stabilind că suma aferentă actualizării deciziei de validare a popririi este de 48.877,17 lei, care a fost integral achitată de bancă), prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta urmărind repararea unui prejudiciu a doua oară, nu pot fi primite, partea făcând confuzie între actualizarea debitului, operațiune juridică ce poate fi realizată atât pe calea procedurii reglementate de art. 3721din Codul d e procedură civilă, cât și pe calea unei acțiuni separate, adresată instanței competente, și repararea pagubei cauzată prin executarea de bunăvoie, dar cu întârziere a obligației stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie, sau prin întârzierea în executarea silită a titlului, fie prin formularea unei contestații la executare în condițiile art. 399 și următ. din același cod, fie prin promovarea unei căi extraordinare de atac (cum este și contestația în anulare), concomitent cu obținerea unei suspendări provizorii a executării hotărârii ce constituie titlu executoriu ori a unei suspendări dată în temeiul art. 403 alin. 1 sau a art. 3191din cod. Chiar dacă inițial, tribunalul, ca instanță competentă să soluționeze contestația în anulare promovată de intimata Bank, a admis cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii a cărei anulare contestatoarea o solicita, în mod greșit prima instanță a apreciat că cererea pârâtei, întrucât nu s-a întemeiat pe o eroare de apreciere, interesul său legitim fiind recunoscut prin admiterea acesteia, ipoteză ce exclude, prin ea însăși, exercitarea cu rea-credință a dreptului procesual, determină ca acțiunea reclamantei să nu fie întemeiată, raportat la prevederile art. 723 din Codul d e procedură civilă. Aceasta, motivat de faptul că judecătorul fondului, pe de o parte, nu a ținut seama de temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv art. 998-999 Cod civil, art. 3191Cod procedură civilă, raportat la art. 403 alin. 3 și 4 și art. 404 alin. 2 din același cod, iar pe de altă parte, nu a avut în vedere faptul că, în cele din urmă, contestația în anulare a fost respinsă de instanță, astfel că, și în situația suspendării provizorii a executării hotărârii atacate pe această cale extraordinară, partea în culpă trebuie să suporte eventualele prejudicii cauzate creditorului.
Deși este adevărat că prin contractul din 22 februarie 2008 reclamanta apelantă a cesionat creanțele pe care le avea împotriva Bank potrivit deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005 Tribunalului Timiș către cesionarul RR Turism B, iar în conformitate cu art. 2 alin. 2 din acest contract, creanța trece din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile și accesoriile (garanțiile) pe care i le conferă aceasta cedentului la momentul semnării convenției, cesiunea fiind notificată debitorului cedat la data de 26 februarie 2008, nu pot fi primite apărările intimatei referitoare la faptul că, în categoria "accesorii" se includ și daunele derivate dintr-o eventuală executare cu întârziere a obligației de plată, ceea ce ar determina ca societatea apelantă să nu mai dețină vreo calitate de a acționa în temeiul titlului executor, deoarece respectiva cesiune nu produce niciun efect în privința dreptului de creanță născut direct în patrimoniul reclamantei ca urmare a cauzării unei pagube prin neexecutarea la timp a celor statuate printr-o hotărâre irevocabilă. Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 1396 din Codul civil, vânzarea sau cesiunea unei creanțe cuprinde accesoriile creanței, precum cauțiunea, privilegiul și ipoteca, adică numai acele drepturi care au luat naștere în patrimoniul cedentului și sunt grefate pe acea creanță și care, fără aceasta, nu ar mai exista, soluția fiind dată de principiulaccesorium sequitur principallem. Or, dreptul invocat de apelantă în prezentul litigiu nu este unul accesoriu creanței cesionate, ci un drept independent, ce își are izvorul în fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârșită de intimată. Tocmai de aceea, și plata sumei cuprinsă în titlul executoriu, pe calea executării silite demarată de societatea creditoare, ulterior respingerii contestației în anulare și, implicit, a încetării măsurii de suspendare provizorie dispusă de tribunal prin încheierea de ședință nr. 7 din data de 3 mai 2005, nu produce vreo consecință asupra creanței reclamate, care continuă să existe, soarta ei nedepinzând în niciun fel de soarta juridică a creanței ce a format obiectul cesiunii.
Tot astfel, este lipsit de relevanță juridică în cauză împrejurarea, reală de altfel, că după executarea silită a băncii intimate și încasarea integrală atât a sumelor prevăzute în titlul executoriu, cât și a actualizării acestora, în cadrul unei contestații la executare, Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 6798/2005, a pronunțat sentința civilă nr. 2278 din 8 martie 2006, rămasă irevocabilă, prin care a dispus întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare, obligând apelanta și la plata cheltuielilor de judecată de 33.486,52 lei. Aceasta, întrucât creanța pârâtei s-a născut cu mult ulterior cauzării unei pagube în patrimoniul reclamantei prin neexecutarea deciziei civile nr. 92/R din 25 martie 2005, iar cesiunea titlul executoriu către RR Turism B, societate care ulterior a deschis mai multe dosare de executare silită, nu poate produce efectele invocate de intimată. De altfel, tocmai pentru că în prezent, ca urmare a plății debitului, pârâta are doi debitori, respectiv Air B și Hotel 2002 T, iar întoarcerea executării nu a fost încă realizată, aspect ce rezultă din mențiunea operată pe ultima pagină a sentinței judecătoriei d e către organul de executare - "restituit titlul, creditorul nu a încasat nicio sumă de bani" -, titularul unei creanțe cu mai mulți codebitori solidari având dreptul să-și înscrie creanța în toate tabelele la valoarea ei nominală și nu se va reduce valoarea din niciun tabel până când creditorul nu va fi plătit în integralitate, în numerar sau în bunuri, în prezent banca intimată apare înscrisă în ambele tabele de creanțe ale codebitorilor solidari, aflați în procedura insolvenței, astfel cum dispune expres art. 70 din Legea nr. 85/2006, modificată. Pe de altă parte, art. 52 din același act normativ, prevede că eschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Curtea apreciază că în speță nu poate fi invocat cu succes nici principiulnemo auditur propriam turpitudinem allegans, care, într-adevăr, constituie o garanție a respectării regulilor de conviețuire socială (morală) în raporturile juridice civile, el reprezentând, practic, un refuz la acțiune pentru cei care urmăresc să se folosească în fața instanței de actele lor imorale, încercând să obțină protejarea unui drept. Or, nu se poate suține cu temei că în cauza de față reclamanta apelantă și-ar invoca propria turpitudine în susținerea acțiunii în despăgubiri doar pentru simplul motiv că intimata apreciază că aceasta, întemeindu-se cu rea-credință pe o eroare de redactare a dispozitivului deciziei tribunalului, a considerat în mod nejustificat că banca, în calitate de terț poprit împotriva căruia s-a validat poprirea, ar răspunde cu bunurile proprii pentru datoria debitorului urmărit.
Articolul 460 din Codul d e procedură civilă statuează că acă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi, terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, putând fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei. Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.
Ca atare, consecința validării popririi este operarea unei cesiuni de creanță, terțul poprit devenind, prin efectul validării, debitor al creditorului popritor. Sentința de validare, prin ea însăși, constituie un titlu împotriva terțului poprit, în sensul că în cazul în care acesta nu s-a conformat, în mod nejustificat, hotărârii de validare, creditorul poate urmări, în baza acelei hotărâri, direct pe terțul poprit, fără a mai fi necesar un alt proces contra lui.
Nu în ultimul rând, nici excepția lipsei calității de reprezentant al societății reclamante pentru administratorul judiciar nu este întemeiată, ea fiind corect respinsă de prima instanță în condițiile în care, pe de o parte, potrivit art. 20 lit. l) din Legea insolvenței, una dintre principalele atribuții ale practicianului este și aceea a încasării creanțelor, urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii colective, precum și formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați. Chiar dacă teza finală a alin. 2 al art. 11 arată că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea, deciziile manageriale putând fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora, nu înseamnă că pentru formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect acoperirea unei pagube, fie ea și una însemnată, practicianul desemnat de tribunal ar avea nevoie de validarea organele creditorilor cu atribuții de control și decizie în materia insolvenței, în lipsa dovezii unui astfel de mandat continuarea demersului procesual atrăgând nulitatea măsurii dispuse, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant. Interpretarea dată de intimată textului art. 11 alin. 2 este una eronată, legiuitorul român, prin adoptarea acestei norme, nefăcând altceva decât să renunțe la concepția tradițională impusă de fosta Lege nr. 64/1995, care atribuia judecătorului-sindic rolul principal în procedura de executare colectivă, considerându-l administratorul general al procedurii. de reformare a statutului și de reconfigurare a rolului judecătorului-sindic începută prin modificările aduse Legii reorganizării judiciare și a falimentului prin Legea nr. 99/1999, în urma cărora judecătorul-sindic nu mai era văzut ca un administrator general al procedurii, atribuțiile propriu-zise de administrare fiind preluate de practicianul în reorganizare și lichidare, sindicul devenind o autoritate judecătorească având îndatorirea de a asigura efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege și de a apăra drepturile și interesele părților, a continuat prin noua Lege a insolvenței care a separat în mod clar atribuțiile jurisdicționale de cele de administrare și gestionare a averii debitorului, prin aceasta realizându-se, implicit, o degrevare a judecătorului de insolvență de o serie întreagă de îndatoriri ce nu erau proprii profesiei sale de magistrat. Acesta este, de altfel, și sensul alin. 2 al art. 11 din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte, niciun alt text din acest act normativ nu supune decizia practicianului de introducere a unei astfel de cereri de chemare în judecată, prealabil sesizării instanței, aprobării adunării creditorilor sau comitetului acestora, cum fără temei afirmă, doar, pârâta.
Totodată, constatând culpa procesuală a intimatei, la cererea apelantei Air B, văzând și dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga pârâta intimată la plata sumei de 5.000 lei către societatea reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță, reprezentând onorariu de expert potrivit chitanțelor de plată seria -, nr. -/21.01.2009 și seria -, nr. -/30.03.2009 (filele 188 și 229 dosar de fond), onorariul de avocat solicitat atât prin concluziile de la primă instanță, cât și prin cererea de apel nefiind dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat reclamanta Air B, prin administrator judiciar Expert, cu sediul în B,-, -.1,. 3,. 14, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 411/ din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în consecință:
Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Air B, prin administrator judiciar, împotriva pârâtei intimate Bank -Sucursala T, cu sediul procedural ales în B,--8, Clădirea House,. 8, Intrarea de Vest, sector 1, la., astfel cum a fost ea precizată, și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 882.743,24 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâta intimată să plătească apelantei reclamante suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată, în sensul respingerii apelului
declarat de reclamanta Air
B, prin administrator judiciar Expert
, împotriva sentinței civile nr. 411/
din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș
în dosarul nr-.
GREFIER
Red. /29.12.2009
Dact. /31.12.2009 - 4 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Opinie separată
În opinia mea se impunea respingerea pe fond a apelului declarat de reclamanta Air B, prin administrator judiciar Expert B, împotriva sentinței civile nr. 411/ din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- pentru următoarele considerente:
Reclamanta apelantă Air Baî ncasat integral titlul executoriu înainte de data de 5 septembrie 2005, data emiterii facturii nr. 6033 de către furnizorul extern Air.
Pârâta intimată a plătit titlul executoriu, respectiv decizia civilă nr. 92/R din 25 martie 2005 Tribunalului Timiș în cadrul executării silite prin poprire executare finalizată de către Biroul Executorului Judecătoresc G din T în dosarul de executare silită nr. 37/2005 înainte de data de 5 septembrie 2005.
Momentul actului juridic al plății este atestat și prin considerentele sentinței civile nr. 2278/8 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6798/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 72/R/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
S-a menționat că la data de 18 august 2005 BNR confirmă virarea din contul Bank în contul Biroului Executorului Judecătoresc deschis la CEC. Sucursala Taa celeiași sumei de 1.160.504,93 lei.
La data de 10 august 2005, executorul judecătoresc încheie procesul verbal de distribuire a sumei executată prin poprire, Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 8060/15.09.2005 dispune anularea acestui proces verbal. Cu toate acestea, executorul judecătoresc, în urma cererii formulate în scris de către creditoare solicită CEC T la data de 23 septembrie 2005 reconsemnarea sumei virate de către BNR la dispoziția sa. La 4 octombrie 2005 se adresează - T pentru reactualizarea sumei de executat. . proces verbal de actualizare la 10 octombrie 2005, apoi solicită BNR poprirea conturilor contestatoarei pentru diferența de 48.878,17 lei. BNR confirmă înființarea popririi la 18 octombrie 2005 pentru această diferență apoi la 15 noiembrie 2005, faptul că s-a virat în contul Biroului Executorului Judecătoresc
Printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 2278 din 8 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 6798/2005 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 72/R din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Bank SA - Sucursala T în contradictoriu cu intimata Air
A anulat executarea silită efectuată în dosarul execuțional 37/2005 al Biroului Executorului Judecătoresc
A dispus întoarcerea executării, restabilirea situației anterioare pornirii executării silite, respectiv restituirea sumelor de 1.160.504,92 RON (11.605.049.283 ROL) și 48.877,17 RON virate de BNR din conturile contestatoarei deschise la această bancă - în contul executorului judecătoresc G deschis la CEC - Sucursala
A respins contestația față de intimatul Biroului Executorului Judecătoresc G din
A obligat intimata Air să plătească contestatoarei suma de 33.486,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Debitul reținut în sarcina pârâtei intimate Bank prin decizia civilă nr. 92R din 25 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 9705/COM/2004 nu mai există întrucât s-a dispus întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare pornirii executării silite astfel că este nelegală calcularea și pretinderea sumei de 882.743,24 lei cu titlu de penalități de întârziere de 1,35% calculate asupra debitului reținut prin decizia civilă nr. 92 din 25 martie 2005 și perioada suspendării acestei hotărâri.
Față de dispoziția instanței de întoarcere a executării, pârâta intimată Bank are împotriva fostei creditoare Air un drept de creanță cert, lichid și exigibil constatat printr-un titlu executoriu, reprezentat de sentința de întoarcere a executării.
Se reține de asemenea că pentru ca reclamanta apelantă Air să poată introduce o acțiune în regres împotriva pârâtei intimate era necesar să demonstreze în prealabil plată efectuată de către Air către furnizorul extern a penalităților contractuale.
Pentru aceste motive, apreciez că se impunea respingerea apelului declarat de reclamanta Air B, reprezentată prin administrator judiciar Expert B și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș.
JUDECĂTOR
- - -
Red /06.01.2010
Dact. /07.01.2010
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
