Spete pretentii comerciale. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.2/MF.
Ședința publică din 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului maritim fluvial promovat de către apelanta reclamantă ADMINISTRAȚIA SA, cu sediul în Port, Gara Maritimă, județul C, împotriva deciziei civile nr.12/MF/07.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr.49/MF/2004, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC " & " SRL, cu sediul în C,-, județul C și intimații chemați în garanție - S, cu sediul în B, str.-, nr.21, sector 1 și SA - reprezentată prin lichidator judiciar & CO, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 03 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a de posibilitatea apelantei reclamante ADMINISTRAȚIA SA să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10 aprilie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Reclamanta ADMINISTRAȚIA SA Cac hemat în judecată pe pârâta SC " & " SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.295.181.954 lei vechi, reprezentând pagube cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale și cheltuieli de judecată.
S-a motivat că, părțile au încheiat contractul nr.1360/A 2000 prin care reclamanta a asigurat pârâtei folosința temporară a infrastucturii Porturilor C, M și Midia pentru navele aparținând pârâtei, iar pentru aceste prestații au fost emise facturi cu valoare de 1.295.181.954 lei care nu au fost plătite.
Prin sentința civilă nr.101/MF/16 aprilie 2004 Tribunalul Constanța - Secția maritimă și fluvială, dată în fond după casarea dispusă prin decizia nr.12/MF/12 iunie 2003 a Curții de APEL CONSTANȚA - a fost respinsă acțiunea reclamantei Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime"SA C, prin care solicitase obligarea pârâtei & SRL C la plata sumei de 4.148.742.726 lei tarif bazin și cheiaj și 19.007.880 lei contravaloarea energiei electrică, despăgubirile solicitate fiind în legătură cu motonava.
Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea pârâtei de chemare în garanție a AVAS
În argumentarea acestei soluții instanța de fond a reținut că, suma solicitată cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată pârâtei pentru nava, nu poate fi acordată, deoarece reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale dintre părți, facturile a căror plată a solicitat-o reclamanta nefiind acceptate la plată de pârâtă și fiind ulterior fax-ului nr.791/2001 (fila 35 dosar 127/MF/2002), prin care pârâta solicita conectarea navei la rețeaua electrică.
În ceea ce privește suma de 4.148.742.726 lei solicitată în temeiul dispozițiilor art.998 Cod civil, instanța de fond a respins cererea cu motivarea că, reclamanta nu a cerut daune echivalente tarifelor de bazin și cheiaj, ci contravaloarea prestațiilor efectuate pentru nava, ceea ce presupune existența unui raport contractual, raport pe care reclamanta nu l-a dovedit.
Nefiind dovedite îndeplinirea elementelor ce condiționează răspunderea civilă delictuală, despăgubirile în cuantum de 2.326.661.776 lei solicitate pe acest temei au fost respinse ca nefondate, iar pentru diferența de 1.841.088.830 lei cu care reclamanta își majorase câtimea pretențiilor solicitate în temeiul dispozițiilor art.998 Cod civil, instanța de fond a reținut că, prin încheierea din 3 martie 2004 s-a admis excepția de inadmisibilitate decurgând din neîndeplinirea concilierii prevăzută în art.7201Cod procedură civilă și pentru această sumă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.12/MF din 7 martie 2005 a Curții de APEL CONSTANȚA - Secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de apel a apreciat că, în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei pentru 1.841.088.830 lei deoarece aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii concilierii prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă și pentru această sumă, decurgând din facturile emise pe perioada iulie 2002 - mai 2003, cererea reprezentând o modificare a acțiunii și nu o mărire a câtimii pretențiilor, așa încât era nevoie de o nouă conciliere.
În ceea ce privește celelalte despăgubiri s- apreciat că, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, că pârâta nu este proprietara navei deoarece, deși semnat actul de adjudecare al navei din 22 decembrie 2000 în calitate de adjudecator, ea nu a achitat prețul, iar transferul de proprietate urma să opereze după livrarea navei.
Cum în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată - la fond reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată pentru folosirea infrasctructurii portuare, iar în apel, plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea cheltuielilor portuare, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Prin decizia nr.3353 din 2 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Administrația Porturilor Maritime SA C împotriva deciziei nr.12/MF din 7 martie 2005 a Curții de APEL CONSTANȚA - Secția Comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscală pe care a casat-o și a trimis-o spre rejudecarea apelului Curții de APEL CONSTANȚA.
Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut:
Cât privește fondul cauzei curtea apreciază că decizia din apel, însușindu-și motivarea instanței de fond, a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală și în contradicție cu cele dezlegate irevocabil prin decizia nr.12/MF/12 iunie 2003 a Curții de APEL CONSTANȚA (dosar 428/MF/2003) dată în recursul soluționat în primul ciclu procesual și care erau obligatorii pentru instanța căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare, după cum prevăd dispozițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.
Astfel, s-a reținut în argumentarea primei decizii de casare că, greșit s-a reținut că nu poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei pentru utilizarea infrastructurilor portuare, deoarece acesteia i s-a predat nava la 1 februarie 2001, iar între părți există un contract cadru de utilizare a infrastructurii portuare, contract în baza căruia beneficiarul navei - în cazul când ar fi intervenit schimbări în lista navelor - avea obligația să înștiințeze Administrația, lucru pe care pârâta nu l-a făcut.
S-a reținut, de asemenea, că în ceea ce privește angajarea serviciilor oferite de reclamantă, altele decât cele referitoare la utilizarea infrastructurii portuare (contravaloarea energiei electrică), acestea au fost solicitate de către pârâtă pe bază de comandă fermă, ceea ce implică în mod necesar și legal răspunderea acesteia pentru plata serviciilor prestate, indiferent că nava este sau nu în proprietatea acesteia.
Ignorând toate aceste dezlegări care au determinat instanța de recurs să caseze cu trimitere spre rejudecare, în fond după casare atât instanța de fond, cât și apelul, stabilesc că nu poate fi antrenată răspunderea pârâtei pentru că nu este proprietara navei, pentru că nu există raporturi contractuale și că nu-s întrunite nici condițiile răspunderii delictuale.
În atare situație curtea apreciază că decizia din apel este nelegală, ea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă, motiv pentru care recursul a fost admis, decizia casată pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, iar cauza trimisă spre rejudecare pentru a da posibilitatea părților să-și facă apărări pe cuantumul prejudiciului majorat la 24 septembrie 2003, antrenarea răspunderii pârâtei pentru plata energiei livrate urmare comenzii făcute filele 35,36 fond - dosar 127/MF/2002), precum și pentru utilizarea infrastructurilor portuare fiind irevocabil stabilită prin decizia 12/MF/2003 a Curții de APEL CONSTANȚA.
Cât privește critica întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă curtea apreciază că nu mai poate fi analizată, întrucât aceste dispoziții au fost abrogate prin Legea 219/2005.
În fond după casare în condițiile art.315 Cod procedură civilă - față de dispoziția din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care s-a dispus casarea cu trimitere a deciziei pentru a da posibilitatea părților să-și facă apărări pe:
1) cuantumul prejudiciului majorat la 24 septembrie 2003;
2) antrenarea răspunderii pârâtei pentru plata energiei livrate urmare a comenzilor făcute;
3) pentru utilizarea infrastructurilor portuare,
s-a dispus o expertiză tehnică care să probeze cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că:
1) nava nu a fost în nici un moment proprietatea pârâtei și nu i s-a transmis acesteia un drept de uzufruct, locațiune - astfel că nu a putut să utilizeze;
2) documentele invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor nu îndeplinesc condițiile prevăzute de nr.425/1998 și nr.HG731/1997 - și nu au fost recunoscute de pârâtă, nu se află în registrele contabile și au fost refuzate la plată;
3) nu se poate aprecia nici asupra altui mod de stabilire a unui prejudiciu cert, pentru că reclamanta nu a făcut dovada unor costuri pentru menținerea danei în operare și nici că putea fi ocupată și prin acest fapt al neocupării nu s-a putut realiza tariful solicitat;
4) atâta timp cât pârâta nu era proprietarul navei, obligația de plată nu cade în sarcina sa chiar dacă cheltuielile urmează nava, dar plata se efectuează de proprietarul său. În perioada pentru care se solicită plata prestațiilor portuare, nava a aparținut.
Analizând criticile invocate de reclamantă prin apel, în raport de probele administrate în cauză după casare, instanța constată că, prin apel s-au invocat ca motive de nelegalitate și netemeinicie:
1) apelanta critică sentința pentru că s-a admis excepția inadmisibilității decurgând din art.7201Cod procedură civilă, considerând că, pentru modificarea cererii de chemare în judecată nu era necesar să fie îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de acest articol;
2) sub al doilea aspect reclamanta critică hotărârea motivat de împrejurarea că, prima instanță ar fi dedus greșit obiectul judecății, precizând că în apel, prin acțiunea promovată nu este vorba de o acțiune în stabilirea dreptului de proprietate, că între părți există o legătură contractuală în urma căreia s-a creat un prejudiciu, că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale și că obiectul dosarului îl reprezintă plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea cheltuielilor portuare care suportă două feluri de răspunderi contractuală și delictuală.
Apelul este fondat.
Cu privire la primul motive de apel - acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.315 Cod procedură civilă în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probesunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În ce privește excepția inadmisibilității cererii modificate pentru lipsa procedurii prealabile prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că -"în ce privește necesitatea unei noi proceduri de conciliere prevăzută de art.7201Cod procedură civilă pentru câtimea cu care s-au majorat pretențiile pe parcursul procesului, curtea apreciază că soluția instanțelor este greșită, deoarece se creează reclamantului o situație mai grea decât cea a pârâtului care a formulat o cerere reconvențională și pentru că legiuitorul a prevăzut expres în art.7205Cod procedură civilă că nu mai este necesară o altă încercare de conciliere în acest caz".
Așa fiind, acest motiv de apel este întemeiat potrivit art.315 Cod procedură civilă pentru că problema de drept a fost dezlegată de instanța de recurs și este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel:
Potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Pe de altă parte, potrivit art.315 Cod procedură civilă, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În cauză, temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 Cod civil.
Acest temei de drept se coroborează cu problema de drept dezlegată de instanța de recurs prin decizia civilă nr.12/MF din 12 iunie 2003 - a Curții de APEL CONSTANȚA că "în cauză se poate recurge la angajarea răspunderii delictuale și pentru acest motiv a fost casată cu trimitere cauza".
În fine prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3353/2 noiembrie 2006 s-a stabilit, de asemenea, obligatoriu pentru judecătorii fondului în condițiileart.315 Cod procedură civilă " poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei și că angajarea serviciilor oferite de reclamantă, altele decât cele referitoare la utilizarea infrastructurii portuare, acestea au fost solicitate de către pârâtă pe bază de comandă fermă, ceea ce implică în mod legal răspunderea acesteia pentru plata serviciilor prestate, indiferent că nava este sau nu în proprietatea sa.
Din cele ce preced rezultă că, cererea de chemare în judecată are douăcapete de cerere;
- unul referitor larăspunderea delictuală a pârâteipentru utilizarea infrastructurii portuare de către nava în sumă de 750.606 ROL;
-unul referitor larăspunderea contractuală- pentru contravaloarea energiei electrice consumate de navă pe perioada cât pârâta a comandat expres această prestație - 19.007.880 lei vechi.
Cu privire la răspunderea civilă delictuală:
Potrivit art.998 cod civil delictul este orice fapt săvârșit cu intenție prin care se cauzează un prejudiciu, care trebuie reparat integral de autor.
Art.998 și 999 Cod civil statuează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, stabilind în același timp și condițiile generale pentru toate felurile de răspundere civilă delictuală.
Aceste condiții sunt:
a) existența unei fapte ilicite;
b) existența unui prejudiciu;
c) existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;
d) existența vinovăției faptei.
Fapta ilicită reprezintă un act de conduită prin săvârșirea căruia se încalcă normele dreptului obiectiv, cauzează prejudiciu dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Pentru a fi atinsă răspunderea delictuală este necesar ca reclamantul în condițiile art.1169 Cod civil să dovedească prin mijloace de probă condițiile generale ale răspunderii delictuale.
Pe de altă parte art.46 Cod comercial arată că, obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată,facturi acceptate, corespondență, telegrame,registrele părților, martori, precizează în fine că ele se mai probează și prin orice mijloace de probă aduse de legea civilă.
Din art.46 Cod comercial rezultă că legiuitorul comercial reglementează factura subaspectul forței sale probante.Astfel în contra emitentului factura face proba în tot ce se referă la cuprinsul său, independent de faptul dacă a fost sau nu acceptată. Indiferent de atitudinea adoptată de destinatar, factura se analizează ca o declarație unilaterală de voință a expeditorului.
În contra destinatarului factura face proba numai dacă este acceptată.
Explicația acestei dispoziții legale constă în aceea că, nimeni nu-și poate preconstitui mijloace de dovadă împotriva unui terț fără concursul acestuia.
Pentru ca factura să-i fie opozabilă ca instrument probator, destinatarul trebuie să restituie expeditorului factura acceptată.
În fine, simpla tăcere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite.
În cauză, pe tot parcursul judecății și în concluziile scrise depuse în rejudecarea apelului, reclamanta a susținut că face dovada pentru pretențiile în sumă de 1.841.088.830 lei cu facturile nr.- din 31.07.2002; nr.- din 30.08.2002; nr.- din 30.09.2002; nr.- din 31.10.2002; nr.- din 30.11.2002; nr.- din 30.12.2002; nr.- din 31.03.2003; nr.- din 30.04.2003 și nr.- din 30.05.2003.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză - facturile sus citate:
a) nu au fost acceptate la plată de către pârâtă;
b) nu au fost recunoscute de pârâtă;
c) au fost refuzate la plată în mod expres.
Cum,potrivit art.46 Cod comercial numai facturile acceptate la plată au forță probantă împotriva destinatarului și cum în cauză s- dovedit că pârâta nu le-a acceptat la plată și dimpotrivă le-a refuzat expres - se constată că reclamantul nu și-a dovedit acțiunea prin facturile depuse la dosarpentru că ele nu constituie mijloace de probă în dreptul Comercial.
Cu privire la capătul de cerere privind răspunderea contractuală pentru suma de 19.007.880 lei vechi.
Reclamanta susține că în baza comenzii făcute de pârâtă a alimentat cu energie electrică nava.
Răspunderea contractuală este obligația debitorului de a repara prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a îndatoririlor valabile născute dintr-un contract.
Este unanim acceptat că, pentru a fi în prezența acestui tip de răspundere se cere întrunirea cumulată a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa sau greșala debitorului.
Prima cerință esențială ce rezultă din art.1082 Cod civil este existența prejudiciului.
Pe de altă parte în practică s-a decis că, comanda urmată de executare poate echivala cu un contract.
Din cele ce preced rezultă că pentru a dovedi că pârâta i-a cauzat reclamantei o pagubă în sumă de 19.007.880 lei, reprezentând energie electrică cu care a fost alimentată nava în baza comenzii pârâtei, reclamanta trebuiea să dovedească în condițiile art.1169 Cod civil, elementele răspunderii contractuale mai sus analizate.
În cauză reclamanta, a făcut dovada comenzii, adică a contractului încheiat între părți.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză se precizează că, deși facturile emise pentru plata acestei sume nu au fost acceptate la plată și deci nu constituie mijloc de probă în condițiile art.46 Cod comercial -deoarece această energie a fost comandată și consumată de pârâtă (chiar în interesul proprietarului navei ) este necesar a se achita suma aceastor prestații pentru furnizarea energiei electrice de 1.900.8 lei RON.
Instanța își va însuși punctul de vedere al expertului și va constata că, reclamanta a făcut dovada că pârâta a comandat furnizarea de energie electrică navei, iar aceasta a furnizat energie electrică în valoarea stabilită de expert.
Va fi înlăturată susținerea pârâtei că nu este proprietara navei și ca atare nu poate plăti cheltuielile ei pentru că, în cauză, este vorba despre o răspundere contractuală, iar potrivit art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Reluând asupra celor de mai sus se constată că apelul este fondat, urmând ca în baza art.296 Cod procedură civilă să fie admis și schimbată în parte încheierea din 3 martie 2004 a Tribunalului Constanța și sentința civilă nr.101/MF din 16 aprilie 2007 a aceleași instanțe, în sensul că va fi respinsă excepția inadmisibilității decurgând din dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă.
Va fi admisă în parte acțiunea, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei sume de 1.900.8 lei RON, vor fi mențiunte celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată din recurs și rejudecarea apelului, pentru că așa au fost solicitate prin concluziile scrise.
În recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție reclamanta a plătit un onorariu de 5.000 RON, iar în rejudecare la apel 5.950 lei - în temeiul art.274 alin.3 Cod procedură civilă, instanța va reduce aceste onorarii pentru că - în raport cu suma pentru care a fost admisă acțiunea, respectiv 1900,8 lei, onorariile sunt nepotrivit de mari - la suma de 5.000 lei.
La această sumă se va adăuga taxa de timbru pentru suma pentru care a fost admisă acțiunea, care este în sumă de 160 lei.
Reluând în baza art.274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 5.160 lei - compusă din 5.000 lei onorariu avocat asstfel cum a fost redus de instanță și 160 lei - taxă de timbru - raportată la suma pentru care a fost admisă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul maritim fluvial promovat de către apelanta reclamantă ADMINISTRAȚIA SA, cu sediul în Port, Gara Maritimă, județul C, împotriva deciziei civile nr.12/MF/07.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr.49/MF/2004, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC " & " SRL, cu sediul în C,-, județul C și intimații chemați în garanție - S, cu sediul în B, str.-, nr.21, sector 1 și SA - reprezentată prin lichidator judiciar & CO, cu sediul în C,-, județul
Schimbă în parte încheierea din 3 martie 2004 și sentința civilă nr.101/MF din 16 aprilie 2004 a Tribunalului Constanța, în sensul că:
Respinge excepția inadmisibilității decurgând din dispozițiile art.7201Cod procedură civilă.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1900,8 lei RON despăgubiri reprezentând c/v energiei electrice.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.274 alin.3 Cod procedură civilă, micșorează onorariile de avocat pentru reclamantă de la suma de 10.950 lei la 5.000 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.160 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.jud.hot.
red.jud.dec./11.04.2008
tehnoredact.gref.
6 ex./15 Aprilie 2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica
