Spete pretentii comerciale. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 2/A-
Ședința publică din 07 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
-, judecător
- -, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de reclamanta C 2001,cu sediul în C, str. -, -.21,.A,.4, județul A și de pârâta DIRECȚIA SILVICĂ PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.943/C din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, venit spre rejudecare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanta- reclamantă - 2001 SRL prin avocat și apelanta- pârâtă Direcția Silvică P, prin avocat, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatându-se apelurile în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra acestora.
Av. având cuvântul pentru apelanta- reclamantă - 2001 SRL, solicită admiterea apelului și obligarea pârâtei la plata sumei în cuantumul stabilit de expert conform variantei I și a cererii de majorare formulate de către reclamantă. Precizează că, cuantumul penalităților de întârziere este de 1%/zi de întârziere și nu de 0,1% așa cum greșit s-a reținut. La dosar există contractul și două adrese emise de pârâtă care confirmă cuantumul penalităților. Arată că au cerut majorarea câtimii pretențiilor conform penalităților de 1% și au timbrat la valoare.
Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Av. având cuvântul pentru apelanta-pârâtă Direcția Silvică P, solicită respingerea apelului formulat de reclamantă, arătând că la dosar există două înscrisuri, ambele poartă aceiași dată, iar în caz de dubiu, se aplică contractul care este cel mai favorabil debitorului, deci cel în cuantum de 0,1 %.
Cu privire la apelul lor, arată că potrivit art.40 alin.3 din OUG nr.59/2000 care prevede incompatibilitatea angajatului unității silvice de a intra în raporturi cu acesta, contractul încheiat este lovit de nulitate absolută deoarece administratorul reclamantei este și angajat al pârâtei în funcția de inginer silvic principal, deci funcționar public. Urmează ca instanța să stabilească dacă în speță este vorba de o nulitate absolută sau relativă, facă de existența acestei interdicții, asociatul unic al reclamantei neavând dreptul să facă un contract între societatea lui și angajatorul său.
În cazul în care se trece peste această susținere, solicită a se avea în vedere că penalitățile sunt în cuantum de 0,1% pe zi, nu se poate invoca propria culpă a administratorului, penalitățile sunt produse chiar de el, el fiind cel care plătea din partea pârâtei către reclamantă.
Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantei- reclamante, având cuvântul pe apelul pârâtei, arată că nu poate fi vorba în speță de nulitate absolută, împotriva reprezentantului societății reclamante nu s-a luat nici o măsură legală. Cu privire la nulitatea relativă, solicită a se reține că s-a invocat în afara termenului prevăzut de lege.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 3.01.2007, reclamanta - " 2001" SRL Cac hemat în judecată pe pârâta Direcția Silvică P solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 139.070,72 lei penalități întârziere și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul având ca obiect execuție lucrări silvice/lucrări în pepinieră și de împădurire), cu nr.6/23.02.2004.
Conform art.5.1.4. pârâta avea obligația achitării facturilor în termen de 30 de zile de la primire, în caz contrar, urmând a suporta penalități în cuantum de 1%, în raport de dispozițiile art.6.3.
Deoarece, nici în urma concilierii efectuate nu și-a îndeplinit obligația de plată, se impune obligarea acesteia prin intermediul instanței de judecată.
În susținere, s-au depus acte (4-47).
Prin întâmpinarea formulată la 21.02.2007, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că procentul penalităților este de 0,1%, iar nu de 1%, cum, eronat, a susținut reclamanta, calculul sumei fiind mult mai mic.
De asemenea, a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat plata sumei de 12.084,81 RON, cu titlu de lipsă folosință a imobilelor construite și ocupate abuziv de către reclamantă, fiind vorba de "Atelierul .".
În susținere, s-au depus înscrisuri (61-74).
Prin Încheierea din 18.04.2007, Tribunalul Comercial Argeș,a dispus disjungerea cererii reconvenționale formându-se un nou dosar cu nr-, cu motivarea că pretențiile respective derivă dintr-un alt raport juridic, fără legătură cu acțiunea principală.
În dosarul inițial, s-au încuviințat probe cu înscrisuri, interogatorii și expertiză contabilă.
La data de 3.10.2007, reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii pretențiilor, solicitând suma de 143.249,45 lei, rezultată din raportul expertului contabil (158).
Prin concluziile scrise, depuse la data de 8.10.2007, pârâta a invocat excepția de nulitate absolută a contractului nr.6/23.02.2003, pe temeiul art.40 alin.3 OUG nr.59/2000, care prevede incompatibilitatea angajatului unității silvice de a intra în raporturi cu acesta, în virtutea calității sale de administrator sau asociat al unei societăți comerciale, cu activitate concurentă.
Or, în speță, administratorul - 2001 SRL este și angajat al Ocolului Silvic - inginer silvic principal, astfel că trebuia să se obțină să angreneze societatea pe care o reprezintă în raporturi juridice cu unitatea al cărei angajat este.
Încălcarea acestei interdicții este o cauză de nulitate absolută, ce duce, implicit la nulitatea contractului.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr.943/C/10.10.2007 a respins excepția nulității absolute a contractului invocată de pârâtă și a admis acțiunea precizată, obligând pârâta la plata sumei de 20.552,57 lei penalități întârziere către reclamantă și a sumei de 475 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest fel, instanța de fond a reținut, mai întâi asupra excepției, netemeinicia acesteia, cu motivarea bazată pe concepția dreptului modern privind teoria proporționalității efectelor nulității în raport cu cauzele ce au determinat-o, în scopul de a mărgini nulitatea numai la efectele ce contravin legii, celelalte fiind menținute în scopul de a apăra actul juridic, după înlăturarea celor nelegale.
În această concepție, nulitatea totală intervine numai dacă clauzele ce contravin legii au constituit cauza principală și determinantă încheierii actului juridic iar norma încălcată ocrotește un interes general obștesc.
Dimpotrivă, s-a considerat că nulitatea relativă sancționează nerespectarea la încheierea actului, a unei norme juridice de ordine privată.
Instanța de fond, analizând textul invocat, art.40 OUG nr.59/2000, a constatat că norma încălcată nu are caracter imperativ, pentru a putea fi admisibilă excepția invocată, art.48 din același act, prevăd, doar, că persoanele ce încalcă legile și regulamentele specifice silviculturii răspund disciplinar, contravențional, civil sau penal, în funcție de natura și gravitatea faptei săvârșite
Tot astfel, art.58, prevede că personalului silvic i se aplică dispozițiile art.65 alin.2, lit.j Legea 188/1999 - R, referitoare la abaterile disciplinare.
Prin urmare, contractul semnat de angajatul pârâtei nu devine nul absolut prin efectul încălcării normei de incompatibilitate, deci, nici clauza penală, cuprinsă de acesta nu este nulă absolut, urmând a fi aplicate sancțiunile menționate.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, reclamanta a executat lucrările stipulate în contractul nr.6/23.02.2004, sens în care a emis facturi a căror plată nu a fost achitată în termenul stabilit, motiv pentru care se impune suportarea plății penalități pentru întârzierea înregistrată.
Însă, și aici, instanța a apreciat că trebuie făcută discuție cu privire la procentul invocat, în raport de dispozițiile art.983 Codul civil, ce reglementează principiul"in dubio pro debitori", în sensul că, "atunci când există îndoială convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă". Ca atare, a fost considerat ca justificat cuantumul de 0,1% și nu cel de 1%, luându-se în considerare suma din varianta a II-a a raportului de expertiză contabilă, respectiv 20.552,57 lei, cu acest titlu.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel, ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de apel, reclamanta a criticat sentința în sensul că, în mod greșit instanța a interpretat și aplicat dispozițiile art.983 cod civil obligând-o pe pârâtă la un cuantum al penalităților mai mic decât cel solicitat, fără a avea în vedere că acest text se completează cu cel al art.1312 Cod civil, după cum nici toate probele administrare în cauză, din care s-ar fi putut trage concluzia că părțile au dorit să sancționeze neîndeplinirea obligațiilor din contract cu 1% penalități și nu cu 0,1%.
De asemenea, instanța de fond nu motivează pentru ce anume a înlăturat probele depuse de reclamantă, deși, avea o asemenea obligație.
În speță, s-a menționat necesitatea solicitării de relații la Direcția Silvică P și Națională a Pădurilor - Romsilva, pentru a se verifica cuantumul penalităților.
În susținere, s-au depus înscrisuri (177-189), solicitându-se, admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii variantei I din expertiza contabilă.
În dezvoltarea motivelor sale de apel (cale de atac calificată la termenul din 16.01.2008, apel, în loc de recurs), pârâta a criticat hotărârea în sensul că, în mod greșit, a fost respinsă excepția nulității absolute a contractului de prestări servicii, în sensul eronatei calificări dată sancțiunii nulității ca fiind relativă și nu absolută, în raport de caracterul normei încălcate.
Or, interesul ocrotit la edictarea normei respective este cel public și, ca atare, și caracterul interdicției de ordine publică.
A doua critică vizează analiza greșită a situației determinante în întârzierea plăților provocată de chiar reprezentantul legal al reclamantei, ce are această dublă calitate, de reprezentant al pârâtei și ordonator de plăți al reclamantei, în sensul că nu s-a ținut cont de conflictul de interese și invocarea propriei culpe în vederea obținerii de penalități.
Astfel, se impune admiterea apelului său, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii principale.
Prin Încheierea din 30.01.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa dispus repunerea cauzei pe rol pentru soluționarea acesteia în complet de divergență, determinat de interpretarea naturii contractului încheiat de părți și întinderii penalității convenite prin contract.
La repunerea pe rol a cauzei în data de 13.02.2008, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, în raport de natura juridică a contractului încheiat între părți, având ca obiect exploatarea domeniului public, împrejurare ce a determinat revenirea asupra divergențelor menționate anterior.
Reprezentanții părților, au precizat că, în cauză, este vorba de un contract comercial, ce intră sub incidența reglementărilor din dreptul comercial, respectiv a art.3,7 și 56 Cod comercial, chiar dacă parte este o autoritate publică, iar domeniul este public și nu privat, sens în care competența de soluționare revine, în primă instanță Tribunalului comercial și nu instanței de contencios administrativ - fiscal.
Prin decizia nr.22/A/C, Curtea de APEL PITEȘTIa admis apelurile, a anulat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș - Complet specializat în contencios administrativ fiscal.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, curtea a reținut că Prin contractul nr.6/23.02.3004 încheiat între Direcția Silvică P - în calitate de achizitor ( autoritate contractantă) și - 2001 SRL C - în calitate de executant, s-a cuvenit prestarea de lucrări în pepinieră și de împădurire a căror natură, fel, cuantum și localizare în teren se regăsesc în Anexa nr.1, a contractului, deci, a unor lucrări din domeniul public al statului, iar nu privat al unității administrative respective.
Ca atare, parte a contractului a cărui nulitate se solicită este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din încheierea unui contract ce vizează domeniul public al statului, astfel că soluționarea acestuia determină competența de jurisdicție a instanței speciale - contencios administrativ, iar nu a dreptului comun, respectiv dreptul comercial, conform susținerii părților în sensul aplicării art.56 Cod comercial.
De asemenea interesul ocrotit este, așa cum a afirmat însăși apelanta - pârâtă, un interes public, domeniul silviculturii cuprinzând activitățile ce au ca obiective gospodăria fondului forestier național, gestionarea pădurilor și fondului cinegetic și salmonicol precum și cele de cercetare științifică și proiectare silvică, la nivel central și teritorial.
Deci, societatea reclamantă în calitate de autoritate contractantă este investită cu exercițiul autorităților publice, potrivit legii, administrând proprietatea statului.
Astfel, litigiile privind actele administrative încheiate de autoritățile publice, se soluționează de către tribunalele administrativ - fiscale, potrivit reglementării cuprinse în legea specială la art.10 alin.(1) (Legea 554/2004).
Neobservând aceste aspect, instanța de fond, investită inițial cu soluționarea litigiului, a încălcat competența de soluționarea materială a altei instanțe, sens în care hotărârea sa este anulabilă.
Împotriva acestei decizii, s-a formulat recurs de către reclamanta - 2001 SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că, în mod greșit, a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza completului specializat în contencios administrativ, deoarece, în speță, nu este vorba despre un "act administrativ", astfel că nu sunt incidente prevederile legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte de Casație și Justiție - prin decizia nr.3028/22.10.2008 a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecata pe fond a apelurilor, cu motivarea că, în realitate, sunt aplicabile prevederile comerciale și nu ale contenciosului administrativ.
Cauza a fost înregistrată sub nr-, părțile - prin apărător - nemaisolicitând alte probe în susținerea căilor de atac.
Examinând apelurile, prin prisma criticilor aduse, în raport de probatoriul administrat și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, curtea, reține că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Față de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, instanța va răspunde, cu prioritate, excepției invocate de apelanta-pârâtă, vizând nulitatea absolută a contractului nr.6/23.02.3004, pe temeiul art.40 alin.3 din OUG nr.59/2000, ca urmare a conflictului de interese în calitatea de angajat silvic a reprezentantului reclamantei și cea de asociat - administrator la societatea comercială - pârâtă cu activitate în domeniu, în persoana d-lui.
Într-adevăr, potrivit art.40 alin.3 din OG nr.59/2000, calitatea de personal silvic angajat al unei unități silvice ce administrează fond forestier proprietate publică a statului, este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau salariat al unei societăți comerciale care desfășoară activitate concurențială sau cu care sunt stabilite relații.
Or, așa cum corect a interpretat judecătorul fondului, norma prevăzută de textul menționat mai sus - nu este una de ordine publică, imperativă, astfel încât încălcarea ei să fie sancționată cu nulitatea absolută.
Acestă reglementare se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1994, care, la art.65 alin.2 lit.j) stipulează, că reprezintă abatere disciplinară încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri,incompatibilități, conflicte de interes și interdicții stabilite de legi.
De aici, rezultă, fără dubii, că fapta săvârșită de - de a semna un contract în privința căruia ambele părți cunoșteau interdicția impusă de lege - este de natură disciplinară, sancționată ca atare, ceea ce nu poate conduce la nulitatea contractului ca efect al încălcării unei dispoziții de incompatibilitate.
De altfel, apelanta-pârâtă este ea însăși în culpă, sub acest aspect, având în vedere că avea cunoștință despre situația pe care o invocă, la acest moment, ca motiv de nulitate și nu s-a prevalat de ea refuzând încheierea contractului. Nici pe parcursul derulării prezentului litigiu nu s-a făcut dovada că împotriva angajatului său - - s-ar fi luat vreo măsură față de fapta comisă.
Prin urmare, calificarea dată sancțiunii în cauza de față de către instanța de fond este apreciată ca răspunzând dispozițiilor legale în baza cărora s-a motivat punctul de vedere exprimat, excepția invocată de Direcția Silvică A urmează a fi respinsă ca nefondată și, implicit, critica conținută de apelul acesteia, pe aceleași considerente
În ceea ce privește critica din apelul formulat de reclamanta - 2001 SRL, vizând reținerea greșită de către instanța de fond a "îndoielii" privind suma stabilită cu titlu de penalități întârziere din contractul nr.6/23.02.2004, respectiv de 0,1%, în loc de 1%, se apreciază de asemenea ca nefondată.
Or, pentru a înlătura orice dubiu și a stabili cu certitudine că voința ambelor părți a fost de a stabili cuantumul penalităților la 1% și nu 0,1%, aceasta trebuie să depună la dosar dovada că înscrisul-reprezentând 3 a contractului, ce conține clauza penală, este însușit, prin semnătură de ambele părți contractante.
Susținerea apelantei-reclamante că mai multe societăți comerciale au semnat, în aceeași perioadă, contracte în care cuantumul penalităților era de 1%, nu poate conduce la concluzia că și pârâta a fost de acord cu acest procent.
Într-adevăr, ambele contracte depuse de părțile în litigiu sunt semnate și ștampilate de acestea, însă, deși, reclamanta a susținut că pârâta ar fi înlocuit fila 3 din contract, nu s-a înscris în fals împotriva acesteia.
În această ipoteză, în mod justificat, judecătorul fondului a făcut aplicarea art.983 Cod civil, interpretând convenția în favoarea pârâtei, pe care a obligat-o la plata sumei de 20.552,57 lei penalități întârziere și nu de 143.249,45 lei cum a solicitat aceasta, dar fără a aduce dovezi concludente.
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul art.296 Cod pr.civilă, urmează să respingă ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta C 2001,cu sediul în C, str. -, -.21,.A,.4, județul A și de pârâta DIRECȚIA SILVICĂ PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.943/C din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
16.01.2009
Red.IB
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Polixenia Mincă
