Spete pretentii comerciale. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 20/A-

Ședința publică din 04 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței nr.1130/C din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, precum și cererea de suspendare a executării sentinței, intimată-reclamantă fiind SA- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, cu sediul în P,-,.17, jud.A.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata prin avocat, lipsă fiind apelanta.

Procedura, legal îndeplinită.

Apelul scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatei depune la dosar concluzii scrise și copia facturii nr.143/2009, reprezentând onorariu avocat. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat. Referitor la cererea de suspendare a executării sentinței, aceasta rămâne fără obiect dacă dosarul rămâne la acest termen în pronunțare.

Constatându-se apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Excepțiile privind competența și prescripția dreptului la acțiune, invocate de apelantă în fața tribunalului sunt neîntemeiate, instanța de fond în mod corect respingându-le. Astfel, dispozițiile art.12 Cod procedură civilă dau posibilitate reclamantului de a alege instanța competentă din punct de vedere teritorial, SA alegând ca instanță competentă teritorial, Tribunalul Comercial Argeș. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, precizează că dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002 nu sunt incidente în cauză, așa cum nici dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 nu sunt aplicabile, întrucât bunul a ieșit din patrimoniul societății la data de 1 septembrie 2005. Precizează că de la această dată curge termenul de prescripție de 3 ani și nu de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Pe fondul cauzei, în mod corect a fost apreciată valoarea bunurilor, ca fiind cea de circulație a lor și nu valoarea contabilă.

Pe cererea de suspendare, așa cum a mai susținut, solicită respingerea ca rămasă fără obiect.

CURTEA:

Deliberând asupra apelului de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 25.02.2008, reclamanta P - reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT Pac hemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 240.000 lei Ron contravaloarea activului "Moară ", județul A și a suprafeței de teren de 1398,04, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în anul 2000 societatea a fost privatizată conform OUG nr.88/1997 - modificată prin Legea nr.99/1999 și Legea nr.137/2002, fiind încheiat Contractul de privatizare nr.AG nr.21/2000. La momentul privatizării în patrimoniul său exista și activul "Moară " și terenul de 1398,04, activ care, în baza hotărârilor judecătorești irevocabile, anexate prezentei, au fost redate foștilor proprietari.

Ca atare, devin incidente dispozițiile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002, respectiv ale art.324alin.2 din OUG nr.88/1997, privind acordarea despăgubirilor corespunzătoare activelor ieșite din patrimoniul său.

În susținere, s-au depus înscrisuri (3-27) și s-a solicitat proba cu expertiză contabilă.

Pârâta, legal citată, prin întâmpinarea formulată la data de 27.03.2008, a solicitat respingerea acțiunii, în principal pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, urmând a fi declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția comercială, conform art.10 pct.1 Cod pr.civilă, pe excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, la valoarea pretențiilor solicitate, conform art.20 din Legea nr.146/1997-R, pe prescripția dreptului material la acțiune, în temeiul art.39 din Legea nr.137/2002 - modificată, iar, pe fond, ca neîntemeiată, cu motivația că prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile, trebuie inventariat la valoarea contabilă a acelor bunuri înregistrate în evidențele contabile și avută în vedere în situația patrimonială a societății, la data privatizării.

Deci, din această valoare, s-ar cuveni reclamantei despăgubiri în proporție de 90,19%, diferența urmând a fi suportată de ceilalți acționari ai societății.

Tribunalul Comercial Argeș - prin încheierea din 15 mai 2008 a respins excepțiile invocate de pârâtă și a admis proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă.

La data de 27.11.2008, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 527.544,20 Ron, rezultată în temeiul expertizei efectuate în cauză.

Tribunalul Comercial Argeș - prin sentința comercială nr.1130/C/27.11.2008 a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost majorată și a obligat pârâta la plata sumei de 527.544, 20 lei despăgubiri și 4.800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din 15.05.2008 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă și a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize care să stabilească valoarea de circulație a întregului activ "Moara ", inclusiv terenul. Expertiza întocmită de către expertul tehnic și la care nu s-au formulat obiecțiuni, a stabilit valoarea de circulație a activului la suma de 527.544,20 lei, sumă în raport de care reclamanta și-a majorat câtimea obiectului cererii.

Potrivit art. 32/4 din OUG nr.88/1997, modificată prin Legea nr.99/1999 "instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. 1 despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societățile comerciale către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile."

Cum în cauza de față sunt aplicabile aceste dispoziții legale, întrucât societatea reclamantă s-a privatizat în anul 2000 în baza OUG nr.88/1997 modificată, iar activul "Moara " a ieșit din patrimoniul său în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prezenta acțiune este întemeiată, așa cum a fost majorată câtimea obiectului, și, pe cale de consecință, a fost admisă ca atare și obligată pârâta să plătească reclamantei cu titlu de despăgubire cuvenită în temeiul dispozițiilor legale mai sus citate, suma de 527.544,20 lei, calculată la valoarea de circulație și nu la valoarea contabilă cum greșit solicita pârâta.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat apel, în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, totodată, suspendarea executării sentinței până la soluționarea prezentei căi de atac.

Astfel, apelanta a menționat că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței, încălcând dispozițiile art.5 teza I, coroborate cu cele ale art.10 pct.1 Cod pr.civilă, precum și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.12 Cod pr.civilă, fără a avea în vedere cele două criterii invocate de aceasta, respectiv domiciliul pârâtului și locul executării contractului - sediul vânzătorului, contul fiind deschis la Trezoreria Statului, sector 1 B - conform clauzei 6.1.1. din Contractul nr./15.06.2000.

Un alt aspect este greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune, prin aceea că, din dispozițiile textelor art.39 din Legea nr.137/2002 - modificată și art.3228din OUG nr.88/1997 - modificată, data nașterii dreptului o reprezintă momentul din care au rămas irevocabile hotărârile invocate de reclamantă, astfel că, raportat la ambele texte legale, acțiunea este prescrisă (și pentru termenul de 1 lună și pentru cel de 3 luni).

De asemenea, având în vedere momentul nașterii dreptului material al reclamantei la acțiune, se constată împlinit inclusiv termenul general de prescripție, prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

Pe fondul cauzei, apelanta a criticat sentința prin aceea că, în mod greșit, prima instanță a acordat despăgubiri la valoarea de circulație a activelor, deși, nu există nici o mențiune în art.324din Legea nr.99/1999 - privind acordarea despăgubirilor.

Astfel, nu s-a observat că prin contractul de vânzare acțiuni nr. AG.21/15.06.2000, AVAS a vândut numai 90,19% din valoarea capitalului social al reclamantei, deci, la această valoare ar fi trebuit făcută despăgubirea.

Ca atare, este nefiresc și inevitabil ca numai AVAS să suporte repararea întregului prejudiciu, nu și acționarii.

Examinând sentința, prin prisma criticilor aduse în raport de probatoriul administrat și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, curtea reține că apelul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței, curtea o apreciază ca neîntemeiată, în raport de dispozițiile art.8 Cod pr.civilă, potrivit cu care este instituită o regulă specială a competenței teritoriale în cauzele în care pârâta este o instituție publică, mai concret, o competență alternativă, fie a instanței din capitala țării sau a celei din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul.

Ca atare, dispozițiile art.5 și 10 invocate de apelantă nu-și au aplicare, în cauza dedusă judecății, excepția fiind corect respinsă de prima instanță.

Nici excepția netimbrării la valoarea litigiului nu este justificată având în vedere că reclamanta este supusă dispozițiilor Legii nr.85/2006, lege specială care cuprinde mențiunea expresă că acțiunile lichidatorului sunt scutite de orice taxă de timbru.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea constată că nici una din dispozițiile invocate de apelanta-pârâtă, respectiv cea conținută de art.39 din Legea nr.137/2002 - referitoare la termenul de 1 lună, nici cea conținută de art.3228din OUG nr.88/1997 - modificată, referitoare la termenul de 3 luni, nu sunt aplicabile prezentei cauze, acestea fiind prevăzute de legiuitor numai cu privire la operațiunile și actele juridice generate de aplicarea celor două acte normative în procesul de privatizare.

Or, în speță, litigiul este născut din aplicarea principiului general al răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, determinând incidența dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958, respectiv a termenului general de prescripție de 3 ani.

În ceea ce privește momentul de la care curge acest termen de prescripție, curtea consideră că acesta este momentul de la care bunul a ieșit efectiv din patrimoniul intimatei-reclamante.

Prin urmare, este logic, ca reclamanta să nu poată solicita despăgubiri pentru un bun asupra căruia deținea posesia, pe care-l exploata și obținea venituri, decât în momentul la care s-a predat această posesie, așa cum a statuat și ICCJ prin decizia nr.137/18.01.2006, la acest moment înregistrându-se - în mod real - prejudicierea reclamantei.

De asemenea, în lipsa unor prevederi din legea specială, vizând recuperarea prejudiciului pentru imobilul retrocedat în natură fostului proprietar, este firesc, a fi aplicat termenul general de prescripție, respectiv de 3 ani, în cauză, acesta urmând a fi calculat începând cu 1.09.2005, dată la care a fost încheiat procesul-verbal de predare a imobilului Moară către foștii proprietari (77) și, implicit, născut interesul reclamantei pentru a fi despăgubită corespunzător.

În ceea ce privește fondul cauzei, criticile apelantei-pârâte sunt, de asemenea, nefondate și argumentele se regăsesc în conținutul dispozițiilor art.324din Legea nr.99/1999, potrivit cu care"instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobilepreluate de stat, plătind acestora o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".

Având în vedere acest text, curtea constată că statul garantează societatea privatizată cu privire la integritatea patrimoniului transmis, și nu pe acționari.

În consecință, nu poate fi primită critica apelantei prin care susține că răspunderea sa trebuia să fie limitată la procentul de 90,19% din valoarea bunului.

Curtea consideră că prin sintagma "echivalentul bănesc al prejudiciului" se înțelege valoarea integrală a prejudiciului. Această interpretare o deducem din principiul general al răspunderii contractuale, conform căruia debitorul este ținut să răspundă pentru toate daunele previzibile. Regula arătată este prevăzută în art.1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese cuprind pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit.

Pe de altă parte, curtea constată că obligația de despăgubire prevăzută de art.324, arătat mai sus, este o aplicare a răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, iar potrivit art.1341 Cod civil, vânzătorul este răspunzător în acest caz, fiind ținut de restituirea prețului și a daunelor interese; text care trebuie coroborat cu art.1344 Cod civil, potrivit căruiadacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.

În concluzie, reclamantul este îndreptățit, potrivit textelor arătate mai sus, să primească o despăgubire care să acopere întregul prejudiciu suferit, adică prețul plătit cât și sporul de valoare intervenit între perioada încheierii contractului și momentul la care a fost evins.

Față de considerentele expuse, curtea, în temeiul art.296 Cod pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.

Întrucât la acest termen a fost soluționat fondul căii de atac, cererea de suspendare a executării sentinței atacate, a rămas fără obiect.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, va fi obligată pârâta la plata sumei de 450 lei, cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței nr.1130/C din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- și cererea de suspendare a executării sentinței, ca rămasă fără obiect, intimată-reclamantă fiind SA- PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, cu sediul în P,-,.17, jud.A.

Obligă pe apelantă la plata sumei de 450 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

10.03.2009

Red.IB

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Pitesti