Spete pretentii comerciale. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 20/2009
Ședința publică din 10 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de pârâta - S SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2480 din 20.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimata reclamanta - - TRANS SRL prin lichidator judiciar Consult având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat, apelanta achitând taxa judiciară de timbru în valoare de 2488 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 2480 din 20 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluja fost admisă cererea de chemare în judecată introdusă de către creditoarea - - TRANS SRL prin lichidator judiciar împotriva pârâtei - SRL.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 167.007,11 RON debit restant precum și 2.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în baza relațiilor contractuale derulate între părți, reclamanta a emis facturile fiscale depuse în probațiune în valoare totală de 193.401,78 RON, din care pârâta a achitat doar suma de 26.394,67 RON, rămânând un rest de plată solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată. Conform înscrisului depus la dosar, ce poartă ștampila pârâtei și semnătura reprezentantului legal (20), - SRL a recunoscut integral debitul invocat.
În baza înscrisurilor depuse în probațiune, instanța a apreciat că reclamanta a dovedit existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei, situație în care revenea pârâtei sarcina de a dovedi stingerea debitului, prin unul dintre mijloacele de stingere a obligațiilor acceptate în dreptul privat. Pârâta nu a administrat nici o probă însă în acest sens, situație în care, în baza art. 969.civ. cererea de chemare în judecată va fi admisă, iar pârâta va fi obligată la plata debitului invocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL C-N solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării la plata sumei de 19.447,11 RON, sumă ce reprezintă creanța reală a intimatei - TRANS SRL și nu la plata sumei de 167.001,11 RON, cât s-a menționat în hotărârea primei instanțe.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta apelantă arată că între părți s-au derulat relații comerciale de vânzare-cumpărare de mărfuri (anvelope) și prestări servicii de transport în perioada 2005-2007, sub forma emiterii de facturi fiscale pentru produsele vândute sau serviciile prestate după caz, urmate însă de plata acestora de către apelantă. Plățile s-au efectuat atât în numerar, cât și prin virament bancar sau prin valorificarea unor bilete la ordin.
În această situație hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât din evidențele contabile rezultă că din totalul produselor achiziționate de la intimată precum și al serviciilor prestate apelantei a rămas neachitată doar suma de 19.447,11 RON sumă care este evidențiată și în fișa contului furnizorului - TRANS, emisă la data de 1 iulie 2008 și înregistrată sub nr. 2349/4 iulie 2008.
Acest document ce atestă derularea relațiilor comerciale dintre părți a fost ignorat de către intimată și nu a fost depus nici în dosarul cauzei. În acest înscris sunt cuprinse și facturile pe care își întemeiază pretențiile reclamanta în următorul mod: în decursul anului 2007 apelanta a efectuat o serie de plăți către intimată în sumă de - RON, o plată mult mai mare decât suma pretinsă prin cererea introductivă. Aceste plăți sunt atestate de chitanțele emise de însăși reclamanta intimată precum și de ordinele de plată anexate memoriului de apel.
Reclamanta intimată a dat dovadă de rea-credință atunci când a depus la dosarul cauzei înscrisul ce reprezenta o pretinsă recunoaștere a datoriei deoarece acesta nu provine de la reprezentantul legal al apelantei respectiv administratorul statutar și nu este semnat de către acesta. Înscrisul este comunicat prin fax și indică doar numele administratorului statutar fără nici o semnătură așa încât nu poate fi considerat ca exprimând în mod valabil voința apelantei.
În concluzie, creanța intimatei față de apelantă nu este certă, fiind stinsă prin plată, anterior inițierii prezentului litigiu, cu excepția sumei de 19.447,11 RON pe care urmează să o achite, așa încât soluția primei instanțe este parțial nelegală și netemeinică impunându-se schimbarea acesteia în sensul diminuării creanței la suma sus arătată.
Reclamanta apelantă prin întâmpinare (187-190) a invocat excepția nulității recursului și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe.
În susținerea poziției procesuale se arată că hotărârea pronunțată de prima instanță este susceptibilă de calea de atac a recursului deoarece aceasta a fost indicată expres de către prima instanță așa încât apelul formulat de pârâta intimată este o cale de atac pe care aceasta nu era legal îndreptățită să o utilizeze. Pe de altă parte chiar dacă s-ar aprecia cu toleranță că apelul ar fi în realitate un recurs, termenul de "apel" fiind o eroare de redactare, acest script ar trebui să se subscrie prevederilor art. 299 și următoarele Cod procedură civilă care reglementează calea extraordinară de atac a recursului.
Din această perspectivă, în conformitate cu prevederile art. 3021alin (1) lit c Cod procedură civilă, cererea de recurs ar fi trebuit să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 303 alin (1) Cod procedură civilă recursul nu a fost motivat în termenul de recurs așa încât se impune aplicarea sancțiunii nulității acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de prevederile art. 306 Cod procedură civilă.
În concluzie, în speță pârâta - SRL nu a declarat recurs în forma imperativ cerută de art. 302 alin (1) Cod procedură civilă, nu și-a motivat recursul în condițiile art. 3021alin (1) Cod procedură civilă și nu a respectat nici termenul prevăzut de art. 301 alin (1) Cod procedură civilă astfel încât, prin raportare la încălcarea acestor norme imperative și-a asumat riscul sancțiunii nulității recursului prevăzută de art. 306 Cod procedură civilă, sens în care a invocat doctrina și jurisprudența în materie.
În ceea ce privește fondul cauzei, se arată că din lecturarea apelului declarat rezultă că pârâta formulează apărări de fond la care legal fusese îndreptățită în fața primei instanțe unde a fost legal citată și unde nu a formulat nici o apărare pierzând acest drept în actualul stadiu procesual.
Ulterior, prin concluziile scrise depuse intimata și-a reconsiderat poziția invocând prevederile art. 296 Cod procedură civilă și solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Pentru a-și justifica această poziție procesuală arată că, deoarece apelanta nu a cerut dovezile la care face referire în cadrul apelului în condițiile art. 112, 115 și 132 Cod procedură civilă în fața primei instanțe, acestea nu vor mai putea fi invocate în cursul judecării apelului, sancțiunea legală fiind aceea de decădere a părții din dreptul de aom ai solicita. În concret, apelanta nu a formulat în fața primei instanțe nici o cerere, nu a invocat nici o excepție și nu a solicitat administrarea vreunei probe așa încât este neîndoielnic faptul că hotărârea primei instanțe se bucură de deplină legalitate și temeinicie.
În ceea ce privește probele noi depuse cu ocazia soluționării recursului aceasta arată că nu justifică susținerile apelantei fiind străine de obiectul cauzei și pe cale de consecință irelevante și neconcludente. În concret, din lectura instrumentele de plată depuse (chitanțe și ordine de plată) nu rezultă efectiv stingerea prin plată a creanței deoarece nu poartă mențiunea facturii, număr, dată care a fost achitată cu respectivele chitanțe și nu se referă la facturile care fac obiectul litigiului.
Un ultim aspect invocat este acela că, facturile depuse prezintă date diferite iar stingerea prin plată a acestora s-a făcut la o dată anterioară emiterii facturilor ceea ce nu poate fi apreciată ca o plată valabilă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În privința căii de atac și a termenului de declarare a acesteia, operează principiul legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, iar nu de cele dispuse de instanța de judecată.
Pornind de la această premisă Curtea reține că în speță acțiunea cu care a fost investită prima instanță are caracterul unei cereri în materie comercială a cărui obiect are o valoare de peste 1 miliard lei așa încât competența de soluționare în primă instanță revine potrivit art. 2 pct 1 lit a din Codul d e procedură civilă Tribunalului comercial.
La rândul său calea de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță este aceea a apelului care se judecă de Curtea de apel potrivit dispozițiilor art. 3 pct 2 din Codul d e procedură civilă.
Așadar menționarea din eroare în dispozitivul hotărârii a posibilității formulării unei căi de atac pe care legea nu o acordă, nu creează părții dreptul de a formula împotriva hotărârii calea de atac respectivă.
Drept urmare, toate susținerile reclamantei intimate cu privire la calea de atac a recursului precum și excepția nulității acestuia pe considerentele acolo invocate, sunt neîntemeiate urmând a fi respinse pentru cele mai sus arătate.
Odată stabilită calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe urmează a se analiza în raport de aceasta și efectele acestei căi de atac.
Unul din efectele importante ale apelului este și efectul devolutiv. Astfel, apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond. Problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel, care va statua atât în fapt cât și în drept. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în prima instanță.
În principiu, devoluțiunea este totală, completă fiind însă limitată de două reguli, exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum apellatum"și "tantum devolutum quantum indicatum".
Efectul devolutiv nu vizează, cu necesitate, toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei instanțe, ci numai aceea care sunt criticate expres sau implicit de către apelant. Așadar, efectul devolutiv poate fi limitat prin voința apelantului, care poate relua pretențiile sale din prima instanță în totalitate sau numai parțial. Însă, în stabilirea întinderii devoluțiunii trebuie să ne raportăm nu numai la cererea de apel ci și la întâmpinarea intimatului.
Mai mult, art. 292 Cod procedură civilă permite părților să se folosească în instanța de apel d e motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță chiar dacă nu au fost arătate în cererea de apel și în întâmpinare.
În speța concretă cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, procedura de citare fiind legal îndeplinită însă, pârâta apelantă nu a formulat întâmpinare și nu a invocat nici un mijloc de probă în combaterea acțiunii introductive.
Cu toate acestea, datorită efectului devolutiv al apelului ea poate să se folosească în fața instanței de apel d e toate apărările și mijloacele de probă pe care le putea propune în fața primei instanțe.
Drept urmare, toate susținerile intimatei în sensul în care ar trebui înlăturate susținerile apelantei și mijloacele de probă ce atestă plata parțială a creanței nu pot fi primite în cauză.
fiind aceste aspecte de ordin procesual urmează ca instanța de apel să procedeze la o analizare a fondului cauzei din perspectiva tuturor actelor și mijloacelor de probă depuse de părți.
Procedând la rejudecarea în apel a cauzei, Curtea reține că este neîndoielnic faptul că între părți s-au derulat raporturi comerciale pe o durată îndelungată de timp respectiv 2005-2007.
Aceste relații comerciale s-au derulat sub forma simplificată a emiterii de facturi fiscale pentru produsele vândute sau serviciile prestate, după caz, urmată potrivit actelor depuse în apel d e plata acestora de către pârâta apelantă. Plățile s-au efectuat atât în numerar cât și prin virament bancar sau prin valorificarea unor bilete la ordin.
În dovedirea pretențiilor deduse judecății reclamanta intimată a invocat o creanță de 167.007,11 lei reprezentând în fapt o restanță la plată a următoarelor facturi: -, -, -, -, -, 0022, 0023, -, -, -, 0055, -, -, toate emise în cursul anului 2007, valoarea totală a acestora fiind de 193.401,78 lei din care susține reclamanta intimată că a achitat o parte dintre ele apelantei respectiv suma de 26.394,67 lei rămânând restanță nejustificată la plată suma pentru care a formulat acțiunea de față.
la plata facturilor mai sus arătate erau stabilite la data emiterii acestora astfel încât în conformitate cu prevederile art. 1361 -1362 cod civil și art. 43 Cod comercial susține reclamanta că trebuiau achitate de către pârâtă.
Deoarece față de reclamantă s-a deschis procedura insolvenței fiind numit în calitate de lichidator - acesta a somat la data de 29 februarie 2008 pârâta să achite datoria iar în data de 26 iunie 2008 aceasta din urmă prin adresa emisă recunoaște întreaga datorie.
Pe de altă parte, pârâta susține că o parte din facturile invocate de către reclamanta intimată au fost achitate prin chitanțe în cuprinsul cărora sunt indicate în mod expres facturile pentru a căror plată se fac încasările.
Totodată, din evidențele contabile ale pârâtei apelante rezultă că la începutul lunii februarie 2007 aceasta nu înregistra datorii față de reclamantă așa încât toate plățile ulterioare pe care le-a dovedit cu înscrisurile anexate în apel trebuie imputate asupra facturilor emise de reclamantă începând cu luna februarie 2007, perioadă ce include și facturile pretins neachitate. În lipsa unei convenții între părți imputația plății s-a făcut asupra datoriei mai vechi, în ordinea cronologică a emiterii facturilor de către reclamantă, conform prevederilor art. 1113 Cod civil, ținând seama și de unele retururi de produse și facturi stornate, operațiuni de asemenea evidențiate din punct de vedere contabil.
Deoarece reclamanta nu a făcut dovada înregistrării în evidențele sale contabile a tuturor plăților efectuate și dovedite de către pârâta apelantă prin exercitarea căii de atac, instanța a procedat la analizarea operațiunilor și plăților dintre părți în baza actelor existente la dosar.
Potrivit înscrisurilor înscrise în probațiune (9-186) dosar nr- totalitatea raporturilor comerciale dintre reclamantă și pârâtă sunt circumscrise următoarelor date.
Intimata reclamantă a emis către apelantă facturi în sumă totală de 598,042.24 lei în timp ce cea din urmă a achitat suma de 579,030.23 lei rezultând o diferență între suma totală facturată și cea achitată de 19,012.01 lei. Este de reținut că pârâta apelantă a făcut dovada înregistrării în evidențele sale contabile a tuturor facturilor emise de reclamantă și a plăților efectuate.
Pe de altă parte, facturile care au constituit suportul cererii introductive de instanță au fost parțial achitate după cum urmează: factura fiscală nr. -/28 februarie 2007, fila 5 dosar fond, în cuantum de 14,018.20 lei a fost achitată prin următoarele instrumente: a) chitanța nr. -/13 martie- suma de 3,400 lei; b) chitanța nr. -/23 martie 2007- suma de 5,000 lei; c) chitanța nr. -/26 martie 2007-suma de 4,500 lei; d) chitanța nr. -/28 martie 2007-suma de 4,500 lei; factura fiscală nr. -/16 martie 2007, fila 6 dosar fond, în cuantum de 21,933.96 lei a fost achitată prin următoarele instrumente de plată: a) chitanța nr. -/4 aprilie 2007-suma de 5000 lei; b)chitanța nr. -/12 aprilie 2007-suma de 5000 lei; c) chitanța nr. -/13 aprilie 2007- suma de 5000 lei; d) OP nr. 1558/19 aprilie 2007-suma de 6200 lei; e) chitanța nr. -/16 aprilie 2007-5000 lei, din suma facturată în cuantum de 21,933.96 s-a achitat suma de 26,200 lei; factura fiscală nr. -/26 aprilie 2007 fila 7 dosar fond, în cuantum de 25,771.83 lei a fost achitată prin următoarele instrumente de plată:a) OP nr. 1578/27 aprilie 2007-suma de 11,100 lei; b) girat de intimata - TRANS SRL, în favoarea - - suma de 12,000 lei; c) OP nr. 1583/3 mai 2007- suma de 5,000 lei, din suma facturată de 25,771.83 achitat suma de 28,100 lei; factura fiscală nr. -/25 aprilie fila 8 dosar fond, în cuantum de 29,333.50 lei a fost achitată prin următoarele instrumente: a) chitanța nr. -/3 mai 2007-suma de 3,100 lei; b) chitanța nr. -/15 mai 2007-suma de 3,500 lei; c) chitanța nr. -/18 mai 2007-suma de 5,000 lei; d) chitanța nr. -/21 mai 2007-suma de 5,000 lei; e) chitanța nr. -/28 mai 2007- suma de 5,000 lei; f) girat de intimata - TRANS SRL, în favoarea - suma de 3,500 lei, din suma facturată de 29,333.50, a achitat suma de 25,100 lei, factura fiscală nr. -/25 mai 2007, fila 9 dosar fond, în cuantum de 12,138.00 lei, a fost achitată prin următoarele instrumente: a)OP nr. 1637/28 mai 2007-suma de 5,500 lei; b) OP nr. 1639/28 mai 2007-suma de 10,000 lei, c) chitanța nr. -/29 mai 2007-suma de 5,000 lei, din suma facturată de 12,138.00 lei a achitat suma de 20,500 lei.
Începând cu luna iunie 2006, la solicitarea expresă a reprezentantului intimatei - TRANS SRL, a efectuat plăți strict în numerar, după cum urmează: 0022/26 iunie 2007 (10) în cuantum de 31,253.21 lei; 0023/27 iunie 2007 (11) în cuantum de 10,281.60 lei; nr. -/29 iunie 2008 (12) în cuantum de 3,960 lei; factura nr. -/4 iulie 2007 (13) în cuantum de 7,318.50 lei; factura nr. -/5 iulie 2007 (14) în cuantum de 7,318.50 lei; factura 0055/21 iulie 2007 (15), în cuantum de 14,758.86 lei; factura nr. -/3 august 2007 (16) în cuantum de 10,281.60 lei; factura nr. -/9 august 2007 (17), în cuantum de 5,033 lei.
Au mai fost achitate cu următoarele chitanțe, eliberate de către reprezentantul intimatei, la sediul recurentei, după cum urmează: OP nr. 1688/26 iunie 2007 suma de 2,100 lei; chitanța nr. -/26 iunie 2007 suma de 5,000 lei; chitanța nr. -/27 iunie 2007 suma de 4,950 lei; chitanța nr. -/28 iunie 2007 suma de 4,880 lei; chitanța nr. -/3 iulie 2007 suma de 5,000 lei, chitanța nr. -/4 iulie 2007, suma de 5,000 lei, chitanța nr. -/5 iulie 2007, suma de 5,000 lei; chitanța nr. -/6 iulie 2007-suma de 4,860 lei; chitanța nr. -/9 iulie 2007, suma de 4,740 lei; chitanța nr. -/10 iulie 2007-suma de 5,000 lei, chitanța nr. -/11 iulie 2007, suma de 5,000 lei, chitanța nr. -/12 iulie 2007, suma de 5,000 lei; chitanța nr. -/14 iulie 2007, suma de 5,000 lei, chitanța nr. -/16 iulie 2007, suma de 5,000 lei, chitanța nr. -/19 septembrie 2007, suma de 5,000 lei.
Din suma totală facturată de intimata - TRANS SRL, către recurentă, în intervalul 26 iunie 2007-9 august 2007 de 90,204.67 lei, aceasta a achitat suma de 71,530.00 lei, rămânând un rest de 18,674.67 lei neachitat.
Susținerile intimatului potrivit cărora o parte din instrumentele de plată depuse în probațiune nu se referă la facturile care fac obiectului litigiului, sunt reale însă acestea nici nu a fost avute în vedere de către instanță ci doar sub aspectul dovedirii împrejurării că între părți s-au derulat raporturi comerciale încă din anul 2005 deci anterior perioadei în care au fost emise facturile în litigiu.
Nu în ultimul rând susținerile intimatei în sensul că, o serie de facturi (-; - și - ) au fost emise la date ulterioare emiterii chitanțelor invocate respectiv la datele de 30 martie 2007, 23 aprilie 2007 și respectiv 25 mai 2007 nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate de vreme ce aceste facturi poartă date diferite după cum ele au fost depuse în probațiune de către reclamantă respectiv pârâtă. Astfel, pârâta a depus facturile sus arătate, însă ele poartă alte date respectiv 28 februarie 2007 și nu 30 martie 2007 cum susține reclamanta, 16 martie 2007 iar nu 23 aprilie 2007 și respectiv 25 aprilie 2007 și nu 25 mai 2007.
Veridicitatea susținerilor pârâtei apelante rezultă din faptul că aceasta le-a și înregistrat în contabilitate în timp ce reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă ceea ce duce la concluzia că datele inserate în ele sunt nereale.
Cât privește faptul că prin înscrisul depus la fila 20 dosar fond pârâta ar fi recunoscut datoria, instanța a apreciat că acest înscris nu poate fi o dovadă deoarece pe de o parte el nu emană de la reprezentantul legal al pârâtei respectiv administratorul statutar care ar fi trebuit să semneze această adresă iar pe de altă parte înscrisul fiind comunicat doar prin fax și indicând doar generic numele reprezentantului legal fără nici o semnătură nu poate fi considerat ca exprimând în mod valabil voința pârâtei.
Din toate considerentele mai sus expuse, Curtea ajunge la concluzia că în speță creanța invocată de reclamantă prin cererea introductivă nu este certă fiind stinsă prin plată cu mult înainte de promovarea acțiunii așa încât în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă raportat la art. 969, 1092 și următoarele Cod civil art. 1113 Cod civil și respectiv art. 1361 și următoarele Cod civil, hotărârea primei instanțe va fi schimbată în parte și rejudecând cauza urmează a se admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - - TRANS SRL prin lichidator judiciar - C-N împotriva pârâtei - SRL C-N în sensul obligării pârâtei să achite reclamantei suma de 19.447,11 RON reprezentând diferență plată contravaloare mărfuri și servicii prestate și neachitate.
Reclamanta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată să plătească pârâtei suma de - lei cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta - SRL C N cu sediul în C-N- județul C împotriva sentinței comerciale nr. 2480 din 20.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în parte și în consecință: admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - - TRANS SRL cu sediul în Calea nr. 70 30 județul C prin lichidator împotriva pârâtei și obligă pârâta să achite reclamantei suma de 19.447,11 RON.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de - lei cheltuieli de judecată parțiale.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
6 ex./26.02.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu
