Spete pretentii comerciale. Decizia /2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ./MF.
Ședința publică din 20 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
Pe rol soluționarea apelului maritim fluvial declarat de apelanta reclamantă -- ROMÂNEASCĂ - -, cu sediul în B, sect. 2, Bd. - I, nr.31-33, împotriva Sentinței civile nr. 61/MF/9.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți -, cu sediul House, 112,SRL, cu sediul în C,-, jud. C, -SRL, cu sediul în C,-, jud. C și- -, cu sediul în B, sect.3,-, -01, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză la data de 06 mai 2009, la data de 13 mai 2009 și la data de 20 mai 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelului maritim fluvial de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamanta - Asigurarea Românească - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Amira, - SRL și - - obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 272.727 lei cu titlu de despăgubire, precum și a dobânzii legale aferente creanței pretinse și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 24.03.2006, nava, sub pavilion de nord, a părăsit Portul C cu destinația - și din cauza condițiilor meteo nefavorabile ce au condus la ruperea amarajului mărfii încărcate pe punte a rezultat pierderea unei părți din marfă.
Învederează reclamanta că, în calitate de asigurător al - Internațional SRL care a fost prejudiciată prin pierderea a 15 tractoare, a plătit asiguratului o despăgubire de 272.727 lei prin ordinul de plată din data de 26.05.2006 și astfel, că în temeiul art. 22 din Legea 136/1995, s-a subrogat în drepturile asiguratului împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
De asemenea susține că, potrivit raportului de expertiză maritimă extrajudiciară efectuat la solicitarea sa, cauza principală care a condus la pierderea mărfii este amararea necorespunzătoare, cu materiale uzate, fără a se monta stante și fără amararea individuală a fiecărui tractor.
Se mai arată că, în raport de dispozițiile art. 425 și 501 Cod comercial răspunderea aparține paznicului juridic, respectiv a managerului navei, iar potrivit art. 1 pct. 2 din Convenția Internațională privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, termenul de proprietar de navă are înțelesul de proprietar, navlositor, manager și operator al unei nave maritime, sens în care sunt și prevederile art. 1.1.2 din Codul Internațional de Management.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969 Cod civil, art. 3, 42, 43, 425, 501 Cod comercial, Legea 136/1995, OG 9/2000.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta - -s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasivecu motivarea că la data producerii evenimentului asigurat nava nu avea un contract de asigurare valabil, acesta fiind reziliat pentru neplata primei de asigurare din data de 17.03.2006.
Pârâtele -, în calitate de agent al armatorului în Portul C și, în calitate de manager al navei, au invocat pe calea întâmpinării lipsa calității procesuale pasivepentru considerentul că nu au fost parte în contractul de asigurare și nici nu au săvârșit vreo faptă ilicită de natură să atragă răspunderea lor. Consideră cele două pârâte că în cauză calitate procesuală pasivă nu poate avea decât armatorul proprietar al navei.
La termenul de judecată din data de 23.04.2008, pârâta - - a invocat excepția de necompetență generală a instanțelor române în raport de clauza înserată în booking-note-ul din 20.03.2006, cauza fiind de competența arbitrajului londonez.
Prin Încheierea de ședință din data de 24.04.2008, instanța a respins ca nefondată excepția necompetenței generale a instanțelor române în soluționarea litigiului, iar în temeiul art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - -, - SRL și - SRL, considerentele acestor soluții fiind prezentate în încheierea menționată.
Prin Sentința civilă nr.61/MF din data de 09.10.2008,Tribunalul Constanța a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SRL, - SRL și - -.
A respins acțiunea formulată de reclamanta - Asigurarea Românească - -, în contradictoriu cu pârâtele, - SRL și - -, ca fiind promovată față de persoane lipsite de calitate procesuală.
A respins acțiunea formulată de reclamanta - Asigurarea Românească - în contradictoriu cu Amira, ca nefondatăși a obligat reclamanta către pârâtele SRL și - SRL la plata sumei de 4760 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 24.03.2006, orele 1620, nava, sub pavilion coreean, încărcată cu cherestea și tractoare, a părăsit Portul C, iar la scurt timp, datorită condițiilor meteo nefavorabile (vânt de 7-8 pe scara ), nava a întâmpinat valuri mari care au făcut-o să ruleze și să tangheze violent. În aceste condiții, nava a fost lovită de două valuri succesive și s-a înclinat la tribord aproximativ 400, poziție în care a stat cca. 20 de minute. În acest interval de timp, câteva legături ale mărfii s-au rupt și cca. 140 mc de cherestea și 15 tractoare aflate pe covertă s-au pierdut în mare. Ulterior, nava și-a redus înclinarea, iar comandantul a luat hotărârea de a se întoarce în Portul C în vederea refacerii stivuirii mărfii rămase pe covertă.
Această situație de fapt a fost reținută din protestul de mare întocmit de căpitanul navei (fila 49) și din jurnalul de bord (fila 51) și nu a fost contestată de către părți.
Cele 15 tractoare pierdute în mare, care aparțineau societății Internațional SRL, erau asigurate la - -, conform contractului de asigurare probat cu polița nr. -/21.03.2006 (filele 41-42).
Prejudiciul suferit de asiguratul - Internațional SRL a fost recuperat prin încasarea de la asigurătorul - - a unei indemnizații în sumă de 272.727 lei.
După plata acestei despăgubiri, reclamanta - - a efectuat un raport de expertiză tehnică maritimă care a concluzionat că "amararea necorespunzătoare, cu materiale uzate, fără a se monta stante și fără amararea individuală a fiecărui tractor au constituit principalele cauze care au condus la ruperea amarajului, la numai 30 de minute după ieșirea din port, precum și pierderea parțială a încărcăturii de pe coverta navei".
În temeiul dispozițiilor art. 22 alin 1 din Legea 136/1995, asigurătorul - -, în limitele indemnizației plătite și din momentul plății, s-a subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, drepturile sale exercitându-se așa cum ar fi putut fi exercitate de către asigurat în lipsa raporturilor de asigurare, asigurătorul beneficiind de toate drepturile asiguratului împotriva terțului.
Așadar, a constatat prima instanță că acțiunea în regres se judecă după regulile care guvernează raporturile dintre asigurat și terți, adică dintre - Internațional SRL, pe de o parte, și armatorul Amira, managerul SRL, agentul navei - SRL și asigurătorul navei, - -, pe de altă parte.
La termenul de judecată din data de 12.03.2008 și prin notele depuse la data de 16.09.2008, reclamanta a precizat că temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
Prin urmare, a reținut tribunalul că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Prima condiție a fost găsită ca fiind îndeplinită în cauză, însă nu și cea referitoare la existența faptei ilicite.
A arătat prima instanță că reclamanta nu a precizat în ce constă fapta ilicită săvârșită de fiecare dintre pârâți, dar din considerentele acțiunii și din apărările formulate pe parcursul judecății s-a dedus că aceasta constă în executarea superficială de către echipajul navei, sub supravegherea comandantului, a armării mărfii de pe covertă, fapt care a condus la pierderea acesteia.
Însă, pârâtele SRL, SRL și asigurătorul navei - - - nu au avut atribuții în ceea ce privește armarea mărfii și deci nu au săvârșit fapta ilicită imputată de reclamantă, împrejurarea în care excepția lipsei calității lor procesuale pasive a fost admisă.
Astfel, între - Internațional SRL și pârâta - SRL, în calitate de reprezentant al armatorului, s-a încheiat contractul de navlosire sub forma booking-note (fila 33) din care rezultă că pârâta nu a încheiat contractul în nume propriu, ci a acționat în numele și pe seama armatorului, respectiv a pârâtei Amira.
Mai mult, pârâta - SRL, în calitate de agent al armatorului, nu a avut atribuții legate de stivuirea mărfii pentru a fi posibilă antrenarea răspunderii sale delictuale.
În aceeași situație se află și pârâta care este managerul navei și, potrivit contractului încheiat cu armatorul Amira, acționează doarîn calitate de agent, pentru și în numele armatorilor (filele 248-249).
În justificarea calității procesuale pasive a pârâtelor - SRL și, reclamanta a invocat prevederile art. 425 Cod comercial (răspunderea ului pentru pierderea sau stricăciunea lucrurilor) și art. 501 Cod comercial (răspunderea proprietarului de ), însă aceste pârâte nu au nici calitatea de și nici de proprietar al navei, astfel că normele legale menționate nu le sunt aplicabile.
nu justifică calitatea procesuală nici prin prisma dispozițiilor art. 1 pct. 2 din Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime, cât timp nu a avut atribuții în legătură cu stivuirea mărfii.
În ceea ce o privește pe pârâta - -, s-a constatat că, pe lângă lipsa oricărei obligații izvorâte din contractul de transport maritim, implicit de fixare (armare) a mărfii transportate, nu avea, la data producerii evenimentului maritim, un contract de asigurare valabil încheiat cu nava.
În acest sens, s-a reținut că, potrivit poliței nr. 024CT/15.06.2005 (fila 52), prima de asigurare se plătește în 4 rate, ultima având scadența la data de 16.03.2006.
Conform secțiunii 3.15 din Condițiile generale de asigurare, "în cazul în care asiguratul nu achită primele restante nici în termen de 20 de zile de la data scadentă, contractul de asigurare se reziliază automat. Rezilierea operează ab initio începând cu data până la care s-au achitat primele de asigurare".
Din corespondența electronică purtată de - - cu armatorii navei (filele 285-293) rezultă că aceștia din urmă au fost notificați pentru neachitarea ultimei rate din prima de asigurare și întrucât nu a fost plătită în termenul de 20 de zile de la scadență, contractul de asigurare a fost reziliat.
Fiind în prezența unui pact comisoriu de gradul III, nu era necesară intervenția instanței judecătorești pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești de desființare a contractului.
Obligația de a efectua stivuirea mărfurilor pe navă, operațiune ce constă în repartizarea, așezarea și fixarea mărfii în magaziile și pe puntea navei, revine comandantului, dar fiindcă el este desemnat de către armator, armatorul este cel care este ținut răspunzător de daunele pricinuite printr-o stivuire defectuoasă care afectează buna stare de navigabilitate a navei.
Potrivit conosamentului aflat la fila 214, care nu prevede nici o clauză de exceptare de răspundere a armatorului, pârâta Amira are calitatea de armator, dar și, și prin urmare avea îndatorirea să ia măsuri de fixare (armare) a mărfii, în așa fel încât și în condițiile unor intemperii mărfurile să fie transportate în bune condiții.
Prin urmare, pârâta Amira ar răspunde pentru mărfurile pierdute în mare, dar în temeiul contractului de transport dovedit prin conosament, fapta ilicită constând în încălcarea unei obligații concrete contractuale și nu a uneia legală, cu caracter general.
Prin urmare, a apreciat tribunalul că atât timp cât suntem în prezența unei răspunderi contractuale, nu se poate angaja răspunderea delictuală a armatorului Amira, care este subsidiară celei contractuale, împrejurare în care acțiunea formulată împotriva sa fundamentată pe răspunderea civilă delictuală urmează să fie respinsă.
Referitor la incidența în cauză a prevederilor art. 1000 alin. 1 Cod civil, s-a precizat că aceste dispoziții legale au fost indicate, în mod eronat, drept temei juridic al solidarității pârâtelor (fila 62), în condițiile în care fundamentul juridic acțiunii a fost precizat ca fiind art. 998-999 Cod civil, ori în raport de acest fundament, temeiul solidarității nu putea fi decât art. 1003 cod civil și nicidecum art. 1000 alin. 1 Cod civil.
Privit doar ca temei al solidarității pasive, nu se mai impune examinarea incidenței art. 1000 alin. 1 Cod civil prin prisma analizării noțiunilor de pază și de paznic al lucrului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta - ROMÂNEASCĂ - -, în temeiul art.282 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. cu privire la acțiunea formulată împotriva armatorului navei, Amira,
Instanța de fond a apreciat pe de o parte ca "potrivit conosamentului aflat la fila 214, care nu prevede nici o clauză de exceptare de răspundere a armatorului, pârâta are calitatea de armator, dar și și prin urmare avea îndatorirea să ia măsuri de fixare (armare) a mărfii, în așa fel încât și în condițiile unor intemperii mărfurile să fie transportate în bune condiții", iar pe de altă parte a apreciat "cât timp suntem în prezenta unei răspunderi contractuale, nu se poate angaja răspunderea delictuală a armatorului, care este subsidiară celei contractuale, împrejurare în care acțiunea formulată împotriva sa fundamentată pe răspunderea civilă delictuală urmează a fi respinsă".
Or, după cum a învederat în mod expres în fața instanței de fond, temeiul de drept precizat de către reclamanta - apelantă pentru introducerea acțiunii în instanță este art. 998 - 999 Cod civil, deci răspunderea delictuală.
În conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr.136/1995 privind asigurările reasigurările în România, "asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei".
Așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.2241 din 8 iulie 2003, acțiunea în regres a asiguratorului pentru despăgubiri împotriva persoanelor vinovate de producerea pagubei este o acțiune în răspundere delictuală.
Acțiunea în regres a asiguratorului contra celor răspunzători de producerea prejudiciului derivă din subrogarea în drepturile asiguratului.
Subrogarea asiguratorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri are la bază un raport juridic delictual și nu unul contractual.
Nici nu ar putea fi altfel, în condițiile în care reclamanta - apelantă, în calitate de societate asiguratoare a societății care a avut mărfurile pe nava respectivă în vederea efectuării transportului, nu a avut nici un fel de relație contractuală cu armatorul navei.
Consideră apelanta că în cauză sunt îndeplinite în totalitate condițiile necesare pentru existența răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului (probat cu documentele aflate la dosar), existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
În condițiile în care fapta culpabilă a armatorului, în executarea contractului de transport a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, necontestat de către părți, cuantumul prejudiciului nefiind contestat de părți, consideră că instanța de fond a greșit în cadrul pronunțării sentinței apelate, situație care impune schimbarea în tot a acesteia și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
2. cu privire la acțiunea formulată împotriva asiguratorului de răspundere civilă al armatorului navei în cauză, - -.
Instanța de fond a considerat că asiguratorul - - nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a avut atribuții în ceea ce privește armarea mărfii și deci nu a săvârșit fapta ilicită imputată de către reclamantă.
Consideră apelanta că soluția dată de către instanța de fond este greșită pentru motivele care urmează:
În conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România "în asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil".
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 42 din aceeași lege "Drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare".
Prin urmare, pârâta - intimată - - are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind asiguratorul armatorului navei, chemat de asemenea în judecată.
Cu privire la existența în vigoare a contractului de asigurare în momentul incidentului respectiv, consideră că acesta era în vigoare, producând efecte atât între asigurat și asigurator cât și între asigurator și terți.
Între - - și ST & s-a încheiat contractul de asigurare nr.024CT/15.06.2005 pentru răspunderi de tip pentru nava.
- - a invocat lipsa calității procesual pasive, aceasta consideră ca fiind reziliat contractul de asigurare încheiat sub nr. 024CT/15.06.2005 deoarece ST & nu ar fi achitat ultima care avea dată scadentă pe 16.03.2007.
În primul rând intimata - pârâtă nu dovedește faptul că acest contract de asigurare a fost reziliat în sensul depunerii la dosarul cauzei a unei hotărâri judecătorești prin care instanța judecătorească să dispună sau să constate rezilierea acestui contract.
Intimata - pârâtă invocă prevederile din contractul de asigurare care stipulează faptul ca "în cazul în care Asiguratul nu achită primele restante nici în termen de 20 de zile de la data scadentă contractul de asigurare se consideră reziliat automat".
Acest articol din contract nu poate fi interpretat drept un pact comisoriu de gradul IV singurul în măsură să ducă la rezilierea unui contract fără intervenția instanței de judecată.
Pentru a fi în prezența unui pact comisoriu de gradul IV în contract trebuia menționat expres faptul că "în caz de neexecutare contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă".
În cazul de față nu suntem în prezența unui astfel de pact comisoriu și în consecință pentru a se realiza acest contract pârâta trebuia să introducă o acțiune în instanță.
Nu suntem în prezența pactului comisoriu de gradul patru deoarece societatea pârâtă nu a menționat în cuprinsul contractului că acesta se va rezilia fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă.
Societatea pârâtă a menționat în contract doar că în caz de neplată contractul va fi reziliat. În acest caz suntem în prezența unui pact comisoriu de gradul II. Acest pact comisoriu, conform literaturii de specialitate, cuprinde următoarea clauză:"în cazul în care o parte nu-și va executa obligațiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desființat". În cazul acestui pact comisoriu instanța de judecată va pronunța o hotărâre prin care se constată rezilierea respectivului contract.
Astfel, întrucât nu există o hotărâre judecătorească de constatare a rezilierii contractului respectiv, acesta va produce efecte în continuare.
Mai mult decât atât, nu poate fi vorba despre o reziliere expresă, adică despre un pact comisoriu de gradul III, deoarece acest contract în cuprinsul Condițiilor de asigurare, pe lângă clauza menționată anterior mai prevede și faptul că:" ratei de primă în termenul de păsuire specificat atrage după sine suspendarea temporară de efectelor contractului de asigurare. Contractul de asigurare se repune în vigoare începând cu ora 0 zilei următoare achitării primelor de asigurare restante".
Deci în cazul neplății unei rate se întrerupe temporar contractul până la data achitării respectivei sume, neputând fi vorba în cazul unei asemenea formulări despre existența unui pact comisoriu.
De asemenea faptul că în mesajul e-mail transmis de către intimata pârâtă - - în data de 26.03.2006 (la 2 zile de la data incidentului) aceasta a menționat că datorită faptului că nu a intrat în cont suma de bani solicitată, contractul de asigurare este întrerupt temporar și că va fi reluat la ora 00.00 zilei următoare efectuării plății.
Prin intermediul acestor mesaje, chiar societatea pârâtă recunoaște faptul că nu a operat o reziliere ci doar o întrerupere temporară, astfel că susținerile societății pârâte în sensul că acest contract era reziliat sunt nefondate.
3. cu privire la acțiunea formulată împotriva pârâtelor SRL și a - SRL.
Codul civil, respectiv art. 1000 alin.1 și Codul comercial, respectiv art. 425 și art. 501, stabilesc faptul că răspunderea aparține paznicului juridic, respectiv managerului navei.
Potrivit art. 1 pct. 2 din Convenția Internațională privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime din 1976 "termenul proprietar de navă va avea înțelesul de proprietar, navlositor, manager și operator al unei nave maritime" iar potrivit art. 1 pct. 5 "răspunderea proprietarului de navă va include răspunderea într-o acțiune formulată împotriva navei înseși".
Răspunderea proprietarului - managerului navei se angajează potrivit art. 2 pct.1 lit. e) și pentru "creanțele privind preluarea, distrugerea sau predarea în bună stare a mărfii de pe navă".
Totodată potrivit art.1.1.2. din Codul Internațional de Management "Companie înseamnă proprietarul navei sau oricare altă organizație sau persoană, cum ar fi managerul sau agentul de închiriere în regim de bareboat, care și-a asumat răspunderea pentru operarea navei de la proprietar și a acceptat să se achite de toate sarcinile și responsabilitățile impuse prin cod".
Pentru toate aceste motive, consideră apelanta că cele două pârâte au calitate procesuală pasivă.
În susținerea apelului nu au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatele legal citate, au depus întâmpinare potrivit art.308 al.2 din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată de intimata - SRL s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apreciază hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța ca temeinică și legală. Pârâta intimată - SRL a avut calitatea de agent maritim în Portul C al armatorului proprietar al navei, astfel cum corect a reținut instanța de fond. În consecință, răspunderea ei pentru producerea riscului asigurat și despăgubirea asiguratului nu poate fi antrenată, de vreme ce nu este parte în contractul de asigurare și nici nu i se poate imputa săvârșirea unei fapte ilicite de natură să atragă răspunderea sa civilă delictuală. SRL a avut calitatea de manager. Prin urmare nici ea nu a fost parte în contractul de asigurare și nici nu a săvârșit o faptă ilicită care să-i atragă răspunderea contractuală sau delictuală, de ar fi fost cazul. Ca atare, reclamanta care s-a subrogat în drepturile asiguratului despăgubit de ea nu se poate îndrepta împotriva managerului navei invocând existența răspunderii sale civile delictuale, decât în măsura în care probează existența faptei ilicite proprii a acestuia. Or, nici aceasta pârâta nu a avut ca obligație derivând din contractul său de mandat cu armatorul proprietar al navei, încărcarea, stivuirea și armarea mărfii pe navă. Ca atare, o astfel de faptă nu a fost săvârșită decât de nava și răspunderea noastră nu putea fi antrenată.
Nici codul internațional de management privind exploatarea în siguranță a navelor și prevenirea poluării și nici Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțele maritime, 1976 nu sunt incidente în cauză. De altfel, trimiterile la acest două acte se face numai în referire la definițiile care la cuprind. Dar, acestea sunt aplicabile numai în domeniul limitat în care cele două acte juridice reglementează. În cauză nu este vorba nici de poluare și nici de o limitare a răspunderii privind creanțele maritime, limitarea pe care am putea-o invoca noi, numai. Este vădit, din înscrisurile depuse la dosar că și managerul - SRL nu este altceva decât un agent în portul C al armatorului și nicidecum managerul navei, dincolo de
La rândul său intimata - a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă apelul ca nefundat și să se mențină sentința ca fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța de fond în mod temeinic și legal a respins acțiunea reclamantei față de - socotind că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
- - a încheiat contractul de asigurare nr.024CT/15.06.2005 pentru răspunderi de tip pentru nava. Acest contract de asigurare este supus legii române și instanțele de judecată competente române, însă el reglementează exclusiv raporturile contractuale de asigurare între societatea și pârâtele și și nu raporturile contractuale de transport între persoana păgubită reprezentată de reclamantă și pârâta. În acest sens, art. 42 din Legea asigurărilor nr.136/1995 stabilește clar că "asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare".
Se pune problema determinării obligațiilor ce îi revin din contractul de asigurare. Perioada acoperită de acest contract era 17.06.2005 - 16.06.2006, în condițiile plății ratelor primei de asigurare, cu respectarea termenelor de plată stabilite în contractul de asigurare.
Acest contract este materializat prin polița de asigurare și prin condițiile de asigurare atașate poliței.
Un contract de asigurare este, prin excelență, un contract aleatoriu, adică la încheierea acestuia părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract. Aceasta deoarece obligațiile asumate de asigurat și asigurator depind de un eveniment viitor și incert. Caracterul aleatoriu este esențial la contractul de asigurare: dacă evenimentul ar fi cert, iar momentul cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând a fi acoperit cu certitudine de către asigurator. În acest considerent se stabilește și la plata primei de asigurare în avans, adică înainte de producerea riscului.
Facilitatea plății primei de asigurare și în rate ține de caracterul succesiv al contractului de asigurare, care nu înlătură însă caracterul esențial aleatoriu: contractul este împărțit în 4 etape, fiecare de primă trebuie plătită înainte de începerea asigurării pentru perioada următoare, respectiv înainte de producerea unui risc asigurat.
În speță, cea de a IV - a de primă aferentă poliței avea termen scadent data de 16.03.2006. Acest termen de plată nu a fost respectat și în fapt asigurații pârâții și nu au plătit niciodată această ultimă de prima. Pârâtele și au avut cunoștință încă de la semnarea contractului de condițiile în care plățile pot fi efectuate astfel încât riscul asigurat, odată produs, să fie acoperit de asigurator. La data pierderii mărfii 24.03.2006, data a IV - a de prima nu era plătită. Altfel spus, răspunderea nu poate opera în situația în care producerea riscului a devenit deja certă și cunoscută părților, iar prima de asigurare neîncasată. A considerat că asiguratorul trebuie să răspundă pentru o daună certă și să recupereze prima de asigurare datorată din eventuala despăgubire ar însemna să se înlăture caracterul aleatoriu al contractului de asigurare, adică însăși esența contractului. Nu se poate interpreta astfel un contract de asigurare.
Conform condițiilor de asigurare atașate poliței - secțiunea 3.15."Plata primelor de asigurare":"În cazul în care asiguratul nu achită primele restante nici în termen de 20 de zile de la data scadentă, contractul de asigurare se reziliază automat. Rezilierea operează "ab initio" începând cu data până la care s-au achitat primele de asigurare". Aceste prevederi ale condițiilor de asigurare erau cunoscute asiguraților pârâți încă de la data semnării contractului de asigurare. În acest sens, societatea a și comunicat, în data de 25.03.2006 și cu revenire în datele de 26.03.2006, 27.03.2006 și 28.03.2006, brokerului de asigurare al asiguraților pârâți Broker de Asigurare și asiguratului, suspendarea efectelor contractului de asigurare începând cu data de 17.03.2006, iar în data de 10.08.2006 s-a făcut încă o reiterare, pentru înlăturarea oricăror interpretări, cu privire la rezilierea contractului de asigurare și a poliței nr.024CT/15.06.2005 din data de 17.03.2006.
În opinia intimatei este evident în aceste condiții că la data producerii evenimentului care a dat naștere solicitării de despăgubiri a reclamantei, respectiv 23.03.2006, nava nu avea un contract de asigurare valabil, acesta fiind reziliat pentru neplata primei de asigurare din data de 17.03.2006.
Examinând apelul prin prisma criticilor aduse, a probelor administrate și în conformitate cu dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește angajarea răspunderii patrimoniale a armatorului Amira, reclamanta a arătat că se întemeiază pe dispozițiile art.998- 999.civ. coroborate cu dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.136/1995.
Deși a reținut în mod corect că
- armatorul este cel care este ținut răspunzător de daunele pricinuite printr-o stivuire defectuoasă care afectează buna stare de navigabilitate a navei și că potrivit conosamentului de la fila 214, nu este prevăzută nicio clauză de exceptare de răspundere a armatorului,
- este învestită cu o acțiune în regres formulată de asiguratorul bunurilor,
- asigurătorul beneficiază de toate drepturile asiguratului împotriva terțului,
în mod greșit prima instanță a concluzionat că nu se poate angaja răspunderea delictuală a pârâtei Amira pentru mărfurile pierdute în mare, atât timp cât obligația acesteia rezultă dintr-un contract.
Prima instanță a ignorat faptul că pretențiile în speța de față nu au fost solicitate de proprietarul bunurilor, - Internațional SRL, parte în contractul de transport, care putea într-adevăr să ceară obligarea armatorului la plata despăgubirilor, întemeindu-se pe răspunderea juridică contractuală, dată fiind relativitatea efectelor contractului.
persoane, străine de contract, nu pot invoca răspunderea contractuală pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-au avut de suferit ca urmare a neexecutării ori a executării necorespunzătoare a unui contract încheiat de alte persoane. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, terții pot apela la răspunderea civilă delictuală, în măsura în care sunt întrunite condițiile pentru această răspundere.
În cauza de față dreptul asigurătorului la acțiunea în regres împotriva terțului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizației plătite și este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurător și asigurat.
Așa fiind, subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual și nu unul contractual.
Având în vedere neîndeplinirea de către Amira în calitate de armator proprietar al navei, a obligației ce-i revenea în temeiul contractului de transport dovedit prin conosament, de a lua măsurile de fixare a mărfii în așa fel încât aceasta să fie transportată în condiții bune chiar și în caz de intemperii, se constată existența faptei sale ilicite, cauzatoare de prejudiciu, ca urmare a producerii evenimentului de navigație asigurat și, deopotrivă, a culpei acestei părți.
Omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități, neluarea unei măsuri, atunci când această activitate ori această măsură trebuie întreprinsă de către o anumită persoană, fizică sau juridică, angajează răspunderea acelei persoane și pentru neglijență, ca manifestare a culpei, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.998 și 999.civ.
Îndeplinirea în cauză a elementelor răspunderii civile delictuale ( existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul ) în ceea ce o privește pe pârâta Amira a fost dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv protestul de mare întocmit de căpitanul navei, jurnalul de bord, raportul de expertiză tehnică maritimă, facturi fiscale, contractul de asigurare nr.-/21.03.2006, ordine de plată a indemnizației în sumă de 272.727 lei.
Pentru considerente arătate, acțiunea îndreptată împotriva pârâtei Amira în calitate de armator proprietar al navei este întemeiată, urmând a fi admisă.
Referitor la acțiunea îndreptată împotriva - -, în calitate de asigurator de răspundere civilă al armatorului navei, Curtea constată că prima instanță, deși a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, din considerentele pe care le-a prezentat rezultă că a analizat pe fond pretenția reclamantei, reținând că la data producerii evenimentului maritim nu era un contract de asigurare valabil încheiat pentru nava, cel invocat de reclamantă fiind reziliat ca urmare a pactului comisoriu de gradul III, pentru neplata ultimei rate din prima de asigurare.
Având în vedere că - - a încheiat contractul de asigurare nr.024CT/15.06.2005 pentru răspunderi de tip pentru nava, aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, potrivit dispozițiilor art.41 și art.42 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, fapt pentru care va fi respinsă excepția invocată de aceasta.
Va fi înlăturată apărarea pârâtei potrivit căreia la data producerii evenimentului care a dat naștere solicitării de despăgubire, respectiv la 23.03.2006, contractul de asigurare era reziliat din cauza neplății ratei a patra din prima de asigurare, scadentă la 17.03.2006 precum și motivarea primei instanțe conform căreia contractul de asigurare conține un pact comisoriu de gradul III, astfel că nu era necesară intervenția instanței judecătorești pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești de desființare a contractului.
Conform clauzelor contractuale ( pct.3.15 ) în cazul în care asiguratul nu achită primele restante nici în termen de 20 de zile de la data scadentă, contractul de asigurare se reziliază automat. Rezultă că părțile au inserat în contractul de asigurare nr. 024CT/15.06.2005 un pact comisoriu de gradul II, al cărui efect este mai puțin energic, pentru rezilierea contractului fiind necesară intervenția instanței de judecată. În acest sens este conținutul corespondenței electronice purtată de pârâtă cu armatorul navei, din care rezultă că acesta a fost înștiințat că nu a achitat ultima din prima de asigurare, motiv pentru care contractul de asigurare este întrerupt temporar, și că va fi reluat la ora 00.00 zilei următoare efectuării plății. De asemenea, pârâta nu a făcut dovada că i-a transmis armatorului navei o declarație unilaterală de rezoluțiune a contractului.
Având în vedere că pârâta - - nu a prezentat o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi dispus rezilierea contractului de asigurare, apărarea acesteia urmează să fie respinsă ca nefondată.
Va fi respinsă și apărarea pârâtei - - în sensul că nu poate fi obligată la despăgubire întrucât acoperirea a răspunderii armatorului pentru marfa transportată este numai pentru răspunderea contractuală, cea care se naște dintr-un contract de transport și niciodată pentru cea delictuală, deoarece după cum am arătat mai sus, reclamanta din cauză nu putea să se întemeieze direct pe contractul de transport încheiat de armatorul navei cu proprietarul mărfii, fiind terț față de acesta. Însă prejudiciul ce trebuie acoperit este rezultat din neîndeplinirea unei obligații contractuale asumate de armator față de asiguratul reclamantei.
Față de cele de mai sus, Curtea constată că acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele Amira și - - este fondată, acestea urmând să fie obligate în solidar ( în conformitate cu dispozițiile art.42 din Legea nr.136/1995 ), în favoarea reclamantei, la plata sumei de 272.727 lei ( reprezentând despăgubirea achitată pentru prejudiciul cauzat ca urmare a producerii evenimentului maritim din data de 24.03.2006 ) și a dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a debitului ( în conformitate cu dispozițiile OG nr.9/2000 ).
Soluția primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - SRL și - SRL și la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în favoarea acestora va fi păstrată, în mod corect aceasta reținând că cele două pârâte nu au calitatea de și nici de proprietar al navei, ci în calitate de manager al navei, respectiv agent al armatorului, acționau pentru și în numele acestuia, potrivit clauzelor contractuale.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă apelul va fi admis, schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul respingerii ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive a - - și admiterii acțiunii în contradictoriu cu pârâtele și - -, care vor fi obligate în solidar, în favoarea reclamantei, la plata sumei de 272.727 lei reprezentând despăgubirea achitată pentru prejudiciul cauzat ca urmare a producerii evenimentului maritim din data de 24.03.2006, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a debitului. Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii.
În temeiul dispozițiilor art.274 pr.civ. vor fi obligate în solidar pârâtele și - - la plata sumei de 21.967 lei în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul maritim fluvialdeclarat de apelanta reclamantă- ROMÂNEASCĂ - -, cu sediul în B, sect. 2, Bd. - I, nr.31-33, împotrivaSentinței civile nr. 61/MF/9.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul House, 112,SRL, cu sediul în C,-, jud. C, -SRL, cu sediul în C,-, jud. C și- -, cu sediul în B, sect.3,-, -01.
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a - - și admite acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele și - -.
Obligă pârâtele în solidar, în favoarea reclamantei, la plata sumei de 272.727 lei reprezentând despăgubirea achitată pentru prejudiciul cauzat ca urmare a producerii evenimentului maritim din data de 24.03.2006, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a debitului.
celelalte dispoziții ale hotărârii.
Obligă în solidar pârâtele și - - la plata sumei de 21.967 lei în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.hot.
tehnoredactat dec.jud.-- -/2ex
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis
