Spete pretentii comerciale. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2413/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 203
Ședința publică de la 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta pârâtă SC SRL și de apelantul reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 12215 din data de 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.04.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 15.04.2009, apoi la 22.04.2009 când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor comerciale de față, reține următoarele:
Prin sentința comercială 12215/13.11.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantului pentru suma de 97.593,72 Euro și a respins ca fiind prescrisă acțiune pentru această sumă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SRL și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 301.663,78 Euro.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că la data de 1 martie 2002 între societatea și pârâtă s-a încheiat un contract de prestări servicii, cu durată până la 1 martie 2007, contract în baza căruia societatea prestatoare a emis către pârâtă o serie de note de debit în valoare totală de 472.423,08 Euro. L data de 11 aprilie 2006 între societatea prestatoare, în calitate de cedent și reclamant, în calitate de cesionar, s-a încheiat un contract de cesiune de creanță prin care a fost transmisă reclamantului parte din creanță, în sumă de 399.197,5 Euro. Î anexa la acest contract se menționează întreaga sumă ce este datorată de pârâtă, prin anexă debitorul cedat, pârâta din prezenta cauză, acceptând cesiunea, menționând totodată, sub semnătură și ștampilă, confirmarea întregii datorii.
În raport de aceste probe, judecătorul fondului a apreciat că, în condițiile în care datoria a fost recunoscută de reprezentantul legal și înregistrată în contabilitate, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară efectuată la solicitarea pârâtei, apărarea acestei părți în sensul inexistenței din punct de vedere juridic a creanței este nefondată. A fost înlăturată și apărarea pârâtei referitoare la revocarea recunoașterii, motivat de faptul că a fost dată din eroare, constatându-se că nu a fost dovedită această susținere.
A fost înlăturată și apărarea pârâtei referitoare la inopozabilitatea cesiunii, fiind reținut că operațiunea juridică a fost acceptată de ea, precum și faptul că necesitatea formei autentice este prevăzută pentru acceptare pentru a fi opozabilă celorlalte categorii de terți.
În ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, judecătorul a reținut că potrivit art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de trei ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, același act normativ prevede că recunoașterea întrerupe cursul prescripției. În speță s-a observat că notele de debit sunt emise în perioada 30.06.2002 - 31.12.2005. Creanța a fost recunoscută de pârâtă, dar această recunoaștere s-a făcut, pentru o parte din sumă după împlinirea termenului de prescripție (pentru notele emise în perioada 30.06.2002 - 31.03.2003). S-a apreciat că recunoașterea făcută după împlinirea termenului de prescripție transferă obligația în sfera obligațiilor naturale, a obligațiilor civile imperfecte, ce nu pot fi sancționate juridic.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 97.593,72 Euro. Apelantul a susținut că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului ca fiind prescrisă acțiunea pentru suma arătată, în condițiile în care recunoașterea de datorie făcută de pârâtă are valoarea unei novații obiective care transformă obligația civilă imperfectă în obligație civilă propriu - zisă.
Apelanta pârâtă SC SRL a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii pretențiilor reclamantei.
În motivare, apelanta pârâtă a formulat următoarele critici:
- judecătorul a soluționat greșit excepția prescrierii dreptului material la acțiune; apelanta pârâtă a susținut că prescripția trebuie analizată în raport de data introducerii acțiunii, moment la care era prescrisă suma de 312.374,32 Euro; mai susține că recunoașterea nu poate avea efect întreruptiv de prescripție în condițiile în care a fost revocată prin adresa nr. 346/07.11.2007;
- judecătorul fondului a făcut o greșită apreciere a probatoriului, prin acceptarea expertizei extrajudiciare; or, susține apelanta administrarea probelor se face în fața instanței, iar judecătorul a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile;
- judecătorul a reținut greșit existența unei datorii a sa către reclamant; se susține că reclamantul, în calitate de cesionar, trebuia să-și probeze pretențiile bănești numai prin depunerea titlului de creanță din care să rezulte creanța cedată; se invocă prevederea art. 1391C.civ. potrivit căreia la strămutarea unei creanțe predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului;
- notele de debit întocmite de cedenta nu au fost acceptate prin semnare și ștampilare, nefiind, deci, titluri de creanță, cu atât mai mult cu cât nu rezultă efectuarea unor prestații pentru societate, ci numai cheltuieli personale ale angajaților;
- hotărârea este netemeinică și pentru motivul respingerii greșite a excepției de neexecutare, notele contabile depuse de reclamant evidențiind, așa cum a arătat, doar cheltuieli ale firmei cedente, iar prestări servicii pentru societate;
- hotărârea este nelegală și raportat la faptul că la ultimul termen de judecată, precum și în concluziile scrise a invocat nulitatea contractului de prestări servicii, motivat de faptul că nu există un preț al serviciilor prestate.
Apelanta pârâtă a solicitat, prin cererea de apel, și suspendarea executării sentinței de fond, fiindu-i pus în vedere consemnarea cauțiunii în cuantum de 10 % din suma contestată, precum și obligația achitării taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri; la termenul din data de 25.02.2009, apelanta pârâtă a învederat că nu mai insistă în soluționarea cererii de suspendare. S-a constatat nerespectarea dispozițiilor referitoare la legala timbrare a cererii de suspendare, cererea fiind anulată ca netimbrată, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 246/1997.
Prin întâmpinare, apelantul reclamant a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtă, arătând că nu poate fi reținută critica acesteia referitoare la calcularea termenului de prescripție în raport de data introducerii acțiunii; raportul de expertiză extrajudiciară a fost întocmit chiar la solicitarea pârâtei, fiindu-i, deci opozabil; creanța a fost înregistrată în contabilitatea societății, în mod regulat din 2002 până în 2006; nu era necesară pronunțarea asupra cererii pârâtei de constatare a nulității contractului, în condițiile în care această cerere nu a fost formulată pe calea unei cereri reconvenționale.
Apelanții au administrat proba cu înscrisuri. Apelanta pârâtă a solicitat și efectuarea unei expertize tehnice contabile, probă la care a renunțat în ședința publică din data de 18.03.2009.
Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că apelurile nu sunt fondate.
În ce privește apelul declarat de reclamant, se reține că în mod corect a apreciat judecătorul fondului prescrierea dreptului material la acțiune pentru pretențiile față decare se împlinise termenul de prescripție la data recunoașterii datoriei. Nu poate fi reținută critica reclamantului în sensul că recunoașterea de datorie transformă obligația civilă imperfectă în obligație civilă propriu-zisă. Practica judecătorească și doctrina de specialitate au statuat în mod constant că ceea ce s-a prescris rămâne prescris, chiar dacă ulterior s-a recunoscut debitul. Ceea ce recunoaște legea este dreptul creditorului a cărui creanță s-a prescris de a reține plata voluntară efectuată de debitor, aceasta din urmă neavând dreptul de a cere restituirea sumei. Dar, simpla recunoaștere nu poate înlătura efectul de împlinire a termenului de prescripție.
În ce privește apelul declarat de pârâtă se rețin următoarele:
Nu poate fi reținută critica pârâtei referitoare la greșita soluționare a excepției prescrierii dreptului material la acțiune. Judecătorul fondului a stabilit în mod corect că termenul de prescripție pentru creanța invocată de reclamant se calculează în raport de data actului de recunoaștere de datorie, semnat și ștampilat de pârâtă, prin reprezentant legal, la momentul încheierii contractului de cesiune de creanță. Nu poate fi reținută nici susținerea acestei părți referitoare la revocarea recunoașterii de datorie (fila 43 dosar fond), din cuprinsul acesteia rezultând că revocarea are la bază lipsa unor documente justificative pentru pretențiile reclamantului. Or, așa cum s-a constatat prin probele administrate, notele de debit care au fondamentat pretenția reclamantului au fost înregistrate în contabilitatea societății pârâte în mod constant, pe toată perioada derulării contractului de prestării servicii. Se mai reține că părțile din contractul de prestări servicii au hotărât, de comun acord, încetarea contractului, fără ca pârâta să invoce vreun moment neexecutarea acestui contract (fila 222 dosar fond).
În consecință, recunoașterea făcută de pârâtă are deplină valoare juridică în ce privește întreruperea termenului de prescripție pentru sumele ce se încadrau în acest termen la emiterea actului de recunoaștere.
Este înlăturată și critica referitoare la valorificarea unor probe ce nu au fost administrate direct și nemijlocit în fața judecătorului. În speță, actul care a fost valorificat este reprezentat de un raport de expertiză extrajudiciară, efectuat pentru auditul societății pârâte, act care, așa cum s-a dovedit prin probele administrate a fost solicitat de către asociatul majoritar al pârâtei, SC F & I SA, fiind aprobat în adunarea generală extraordinară a acesteia.
Pe de altă parte, acest raport a făcut verificări în contabilitatea pârâtei, concluzionând cu privire la anumite aspecte înregistrate în evidențele contabile referitoare la existența și înregistrarea creanței datorate. Or, potrivit art. 45.com. registrele comerciantului constituie probe chiar împotriva acelui comerciant. În lumina acestei dispoziții legale, și constatând că raportul a făcut doar o verificare a acestor registre contabile ale pârâtei, în mod corect judecătorul fondului a dat valoare probatorie înscrisului prezentat de reclamantă.
Critica referitoare la necesitatea remiterii titlului de creanță de la cedent la cesionar la încheierea contractului de cesiune de creanță nu are relevanță asupra fondului litigiului, acesta aspect privind relația dintre cedent și cesionar, dar neafectând obligația de plată a debitorului cedat. La momentul încheierii contractului de cesiune de creanță debitorul cedat (pârâta din prezenta cauză) putea recunoaște datoria, ori putea să refuze recunoaștere; dar în nici un moment, nici chiar la încheierea contractului debitorul nu putea condiționa poziția sa față de datorie de predarea/remiterea către cesionar a titlului de creanță.
Nu poate fi reținută critica referitoare la excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă ca fiind greșit soluționată de judecătorul fondului. Se reiterează faptul că notele contabile emise de societatea prestatoare au fost înregistrate lunar în contabilitatea pârâtei, fără obiecțiuni. De asemenea, pe toată perioada derulării relației comerciale (2002 - 2006) nu a existat o manifestare din partea pârâtei în sensul atenționării prestatoarei pentru emiterea facturilor în lipsa prestațiilor. Totodată, la momentul încetării relațiilor contractuale, pârâta nu a invocat vreun motiv legal de neexecutarea contractului de către prestatoare, contractul încetând în baza principiului "mutuus consensus, mutuus dissensus".
În consecință, se reține corecta soluționare de către judecătorul fondului a problemei de drept referitoare la excepția de neexecutarea contractului de către prestatoarea.
În ce privește notele de debit emise de prestatoare, se reține că, într-adevăr, acestea nu poartă semnătura și ștampila pârâtei. Dar ele au fost înregistrate în contabilitatea societății, iar potrivit art. 46.com. așa cum s-a precizat, registrele comerciantului fac dovadă împotriva acestuia. Deci, prin înscrierea notelor de debit în contabilitate se prezumă acceptarea lor de către pârâtă, potrivit textului legal menționat.
Nu poate conduce la înlăturarea obligației de plată aspectele reținute în actul de control - raport de inspecție generală, încheiat de inspectori din cadrul Administrației Finanțelor Publice Sector 2. în acest raport se reține înscrierea greșită a notelor contabile în registrele societății, cu mențiunea că notele de debit nu sunt acte recunoscute din punct de vedere financiar pe teritoriul național. Se reține că societatea prestatoare are sediul în Principatul, astfel încât se poate presupune că nu avea cunoștințele necesare pentru întocmirea corectă a actelor contabile conținând obligația de plată a pârâtei pentru serviciile prestate. Dar, pârâta, societate cu sediul în România, având deci naționalitate română, avea obligația de a cunoaște normele fiscale necesare pentru înscrierea în evidențele contabile a plăților efectuate de societate. Astfel, încă de la prima notă de debit emisă de societatea prestatoare, pârâta era obligată să aducă la cunoștința primei părți despre necesitatea emiterii facturilor în vederea înscrierii corecte în contabilitate. Or, pârâta nu a acționat în acest sens, ci a înregistrat în contabilitate notele de debit, deși cunoștea sau trebuia să cunoască dispozițiile în materie financiară ce guvernează înregistrările contabile și actele justificative. Se apreciază, deci, că pârâta invocă propria culpă în ținerea contabilității pentru a obține recunoașterea inexistenței creanței către reclamant.
Se mai reține, totodată, că raportul de inspecție nu a constatat cu titlu general greșita înregistrare în contabilitate a acestor note de debit, ci greșita includere a cheltuielilor făcute în baza acestor note ca fiind cheltuieli deductibile. Raportul de control a statuat că nu poate fi încadrate în categoria cheltuielilor deductibile, nefiind însoțite de documentele justificative prevăzute de lege. Dar, acest aspect nu conduce la înlăturare sau inexistența obligației de plată. Constituie doar o culpă a societății în ce privește neținerea unei evidențe contabile în condițiile legii.
În ce privește conținutul notelor de debit, se constată că acestea cuprind cheltuieli atât în legătură cu clauzele contractuale (ex. consultanță financiară și contabilă, înscriere la diverse expoziții și târguri, etc.) cât și cheltuieli cu deplasarea angajaților prestatoarei în vederea realizării obiectului contractului de prestări servicii. În măsura în care pârâta a înscris în contabilitatea proprie aceste cheltuieli, fără a obiecta, se prezumă că și sumele reprezentând deplasările și alte anexe ale angajaților prestatoarei intrau în obligația de plată a pârâtei.
Cu privire la ultima critică a pârâtei se reține că solicitarea de constatare a nulității contractului de prestări servicii a fost formulată la ultimul termen de judecată, după închiderea dezbaterilor, cu ocazia acordării cuvântului pe fond. Acest motiv a fost dezvoltat, ulterior, prin notele scrise depuse la dosar în termenul de amânare a pronunțării. Or, după administrarea probelor și închiderea dezbaterilor nu se mai pot formula cereri noi. În consecință, în mod corect judecătorul fondului nu a analizat această susținere a pârâtei, nefiind sesizat în mod procedural cu o cerere reconvențională, legal timbrată, în termenul prevăzut expres de Codul d e procedură civilă pentru un asemenea demers.
Pentru toate considerentele reținute, constatându-se că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 296.pr.civ. apelurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul, cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocați ȘI ASOCIAȚII, din B, Intrarea nr. 5, parter,. 2, sector 5 și pârâta SC SRL, cu sediul în B,-, sector 2 împotriva sentinței comerciale nr. 12215/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/4ex.
22.05.2009.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu
