Spete pretentii comerciale. Încheierea 217/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

ÎNCHEIEREA Nr. 217/

Ședința publică din10 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

Grefier - -

S-a luat în examinare cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 229/A/Com/25.10.2007 pronunțată în dosar nr. 5801.- al Curții de APEL TIMIȘOARA, formulată de petenta - TRANS SRL, în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect restituire cauțiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petentă av. și av. în reprezentarea intimatei.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul petentei depune precizare de cerere prin care solicită a se lua act de renunțarea la soluționarea capătului de cerere referitor la restituirea cauțiunii și completarea dispozitivului hotărârii în acest sens pentru suspendarea executării hotărârii civile nr. 451/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, pentru care a solicitat inițial completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 229/A/Com/25.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 5801.-.

De asemenea depune la dosar copia deciziei privind suspendarea provizorie a executării silite în cadrul dosarului execuțional înregistrat sub nr. 74/2008 de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați -- Z până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite din cadrul apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 451/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-; copia deciziei nr. 229/A/Com/25 oct.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 5801.-, din care câte 1 ex. se comunică reprezentantei intimatei.

Având în vedere că în dosarul nr. 5801.-, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 229/A/Com/25.10.2007, s-a consemnat o cauțiune în cuantum de 50.000 lei, și întrucât reprezentantul petentei prin precizarea de cerere depusă la acest termen solicită a se lua act de renunțarea la soluționarea primului capăt de cerere, apreciază că se impune ca respectiva cauțiune să fie luată în considerare pentru suspendarea executării sentinței de fond pe durata rejudecării apelului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Av. solicită admiterea cererii de completare a dispozitivului Ordonanței Președințiale din data de 24.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA și restituirea cauțiunii consemnată în acest dosar, în cuantum de 41.300 lei. Apreciază că i se cuvine restituirea acesteia cauțiuni de îndată, cu atât mai mult cu cât apelanta a declarat expres că nu urmărește obligarea petentei la despăgubiri pentru eventuale prejudicii, așa cum reiese din întâmpinarea depusă în cadrul dosarului nr- având ca obiect tot o cerere de suspendare a executării silite.

Av. solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, menționând că nu are un temei juridic bine precizat. La dosar există o cerere de restituire a cauțiunii care însă a fost respinsă.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:

Prin cererea de completare a dispozitivului hotărârii, reclamanta - Trans SRL, a solicitat să se pronunțe o Încheiere prin care să se dispună 1) completarea Deciziei Civile nr. 229/A/Com/25.10.2007 pronunțată în dosarul nr. 5801.- al Curții de APEL TIMIȘOARA, în sensul restituirii cauțiunii de 50.000 lei consemnată în acest dosar; 2) completarea Ordonanței Președințiale din data de 24.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA, în sensul restituirii cauțiunii de 41.300 lei consemnată în dosarul -.

În motivare se arată că prin Încheierea din data de 05.07.2007 pronunțată în dosarul nr. 5801.- al Curții de APEL TIMIȘOARAs -a admis cererea de suspendare a executării silite a sentinței civile nr. 451/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 5801/Com/2006.

Reclamanta precizează că a consemnat, ca o dovadă a bunei credințe de netergiversare a executării silite, o cauțiune în cuantum de 50.000 lei, în virtutea căreia s-a pronunțat Încheierea menționată, așa cum reiese din recipisa de consemnare nr. 265/03.07.2007 enunțată în însăși cuprinsul respectivei Încheieri.

Cu toate acestea, prin Decizia Civilă nr. 229/A/Com/25.10.2007, pronunțată în dosarul nr. 5801.- al Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța a omis să se pronunțe asupra sorții respectivei cauțiuni.

Pe de altă parte, arată reclamanta, intimata-apelantă a declarat expres că nu urmărește obligarea reclamantei la despăgubiri pentru eventuale prejudicii, așa cum reiese din întâmpinarea depusă de aceasta în cadrul dosarului nr-, având ca obiect tot o cerere de suspendare a executării silite, formulată de reclamantă în cadrul unui alt ciclu procesual, adică în perioada dintre pronunțarea Deciziei în apel (a cărei completare o solicită) și până la pronunțarea Deciziei nr. 1812/27.05.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar nr-, în recurs, când s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a deciziei civile nr. 229/A/Com/25.10.2007, pronunțată în dosarul nr. 5801.- al Curții de APEL TIMIȘOARA (a cărei completare se solicită).

Această întâmpinare a fost anexată la cererea de restituire a cauțiunii înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 15.04.2008, însă nu i s-a dat curs din considerentul că instanța a omis să soluționeze problema restituirii cauțiunii prin decizia a cărei completare se solicită, aspecte față de care consideră că se impune admiterea primului capăt de cerere așa cum a fost formulat.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta precizează că a consemnat cauțiunea în cuantum de 41.300 lei, așa cum reiese din recipisa de consemnare nr. -/1 din data de 04.06.2008 depusă în original la dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect cererea de suspendare a executării silite pe calea Ordonanței Președințiale, până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite în apel, după casarea cu trimitere spre rejudecare la care s-a făcut referire, așa cum rezultă din cererea depusă prin registratură la data de 05.06.2008.

Reclamanta precizează că cererea de suspendare a executării silite în apel, obiect al dosarului nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA, a fost soluționată anterior cererii de suspendare a executării silite pe calea Ordonanței Președințiale. Astfel, prin decizia civilă nr. 136/A/23.06.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis cererea reclamantei, dispunând inclusiv restituirea cauțiunii aferente în cuantum de 35.550 lei, consemnată prin recipisa nr. -/1 din 20.06.2008, cererea de suspendare a executării silite pe cala Ordonanței Președințiale, soluționată la termenul din data de 24.06.2008 rămânând fără obiect.

Cu toate acestea, se arată că instanța a omis și de această dată, ca prin Ordonanța Președințială să soluționeze soarta cauțiunii consemnate de reclamantă, la care a făcut mai sus referire.

În drept invocă dispozițiile art. 278-280, art. 281, art. 281 indice 3, art. 723, indice 1.proc.civ.

Această cauză a fost repartizată inițial Completului 3 al Secției Comerciale, care în ședința publică din 28 august 2008 dispus scoaterea cauzei de pe rol și transpunerea ei pe rolul Completului de judecată Com.1, având în vedere că acest complet este investit cu soluționarea apelului declarat de petenta - Trans SRL împotriva sentinței civile nr. 451/12.03.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar 5801/Com/2006.

La termenul din data de 10.11.2008, reprezentantul reclamantei - Trans SRL a depus precizare de cerere, prin care solicită a se lua act de renunțarea la soluționarea capătului de cerere referitor la restituirea cauțiunii și completarea dispozitivului hotărârii în acest sens pentru suspendarea executării hotărârii civile nr. 451/12.03.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, pentru care a solicitat, inițial, completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 229/A/Com/25.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 5801.-.

În acest sens apreciază că respectiva cauțiune se impune a fi luată în considerare pentru suspendarea executării sentinței de fond pe durata rejudecării apelului.

Având în vedere că petenta - Trans SRL a renunțat la primul capăt de cerere privind suspendarea executării sentinței civile nr. 451/12.03.2007 a Tribunalului C-S, instanța de față rămânând investită doar cu petitul 2 al cererii reclamantei care vizează completarea dispozitivului Ordonanței Președințiale nr. 21/24.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA nr- în sensul restituirii cauțiunii de 41.300 lei depusă în acest dosar, Curtea urmează a lua act de această renunțare. De asemenea,urmează a admite cererea precizată a petentei și a dispune restituirea cauțiunii depusă în dosarul nr- și înregistrată în Registrul de valori al instanței la poziția 65/2008 raportat la dispozițiile art. 723 ind.1 alin.3 proc.civ. potrivit căruia cauțiunea se eliberează la cerere de către instanța care a soluționat fondul cererii prin hotărâre irevocabilă sau de îndată de către instanța care a stabilit plata cauțiunii. Cum Completul 1 al Curții de APEL TIMIȘOARAa fost investit cu soluționarea acestei cereri prin încheierea de ședință din 28 august 2008 pe care părțile nu au contestat-o, pentru soluționarea unitară a cauzelor aflate pe rolul acestei instanțe privind aceleași părți dar și pentru soluționarea cu celeritate a cererii de restituire a cauțiunii, instanța urmează a admite cererea precizată a reclamantei, a dispune completarea dispozitivului Ordonanței Președințiale - sentința civilă nr. 21/24.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- în sensul că se va dispune restituirea cauțiunii de 41.300 lei consemnată de reclamanta petentă în acest dosar și înscrisă în Registrul de valori al instanței la poziția 65/2008 și va lua act de renunțarea reclamantei petente la judecarea petitului 1 al cererii sale privind restituirea cauțiunii de 50.000 lei din dosarul nr. 5801.-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea precizată formulată de - Trans SRL. cu sediul în comuna Ip, nr. 3. jud. S, cod poștal -, în contradictoriu cu - SRL, cu sediul în T, str. - nr.9,.3, jud.

Dispune completarea dispozitivului Ordonanței Președințiale - Sentința civilă nr. 21/24.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în sensul că dispune restituirea cauțiunii consemnată de reclamanta - Trans SRL în sumă de 41.300 lei înscrisă în Registrul de valori al instanței la poziția 65/2008.

Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea petitului 1 al cererii privind restituirea cauțiunii de 50.000 lei din dosar nr. 5801.-.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

RED./12.11.2008

TEHNORED./2 EX/13.11.2008

Se comunică 2 ex. - - Trans SRL

- - SRL

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Încheierea 217/2008. Curtea de Apel Timisoara