Spete pretentii comerciale. Decizia 219/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 219
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
GREFIER - -
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 26 august 2006 și care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceiași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind apelul formulat de pârâta AVAS B, cu sediul procesual ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 4285 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - C, cu sediul în C,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.4285/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - - împotriva pârâtului AVAS B, fiind obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.197.754,12 RON reprezentând despăgubiri, precum și la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și 145.000 lei taxă timbru și onorariu expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că față de obiectul acțiunii, plata unor despăgubiri în temeiul art.99/1999 și Legii 137/2002, termenul de prescripție este termenul general de 3 ani și curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care fost obligată - - la restituirea imobilelor în litigiu.
In ceea ce privește excepția procesului rău condus, pârâta AVAS nefiind introdusă în cauză pentru ca hotărârile judecătorești de restituire să-i fie opozabile, instanța a reținut faptul că la data respectivă proprietarul imobilelor retrocedate era reclamanta -, care nu cunoștea soarta procesului, pârâta nedovedind că în situația în care ar fi fost introdusă în dosarele respective ar fi avut mijloace pentru respingerea pretențiilor terților, condiție necesară potrivit dispozițiilor art.1351 civ..
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare, potrivit căreia instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciului, dar nu integral, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.324alin. 2 din Legea nr.99/1999, instituțiile publice implicate vor plăti societății comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură către foștii proprietari a imobilelor deținute de societatea comercială, prin efectul unei hotărâri judecătorești.
În speță, contractul de privatizare al reclamantei - - a fost încheiat în anul 1999, astfel că art.324din Legea 99/1999, își găsește aplicabilitatea.
In ceea ce privește valoarea exactă a pretențiilor reclamantei, aceasta a fost stabilită prin expertiza de specialitate efectuată în cauză de expert.
Instanța a constatat că reclamanta și-a timbrat acțiunea pentru suma de 1.197.754,12 RON, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art.20 alin4 din Legea nr. 146/1997, cererea a fost soluționată în limitele taxei judiciare de timbru achitată de reclamantă.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, prin aceeași cerere solicitând și suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului.
Prin Încheierea din 03 iunie 2008, s-a dispus suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului.
Sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub aspectul nelegalității, s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței de fond, prematuritatea cererii de chemare în judecată, timbrarea parțială a cererii introductive, excepția prescrierii dreptului la acțiune, respingerea greșită a excepției procesului rău condus.
Referitor la critica privind necompetența teritorială a Tribunalului Dolj, s-a arătat că litigiul dedus judecății aparține jurisdicției comerciale, potrivit art.324din OUG 88/1997, art.43alin.3 din OUG/1997, art.40 alin.1 din Legea 137/2002, art.56 com. și art.72010pr.civ. iar în baza art.5 și art.10 pct.1, competența teritorială aparține instanței de la domiciliul pârâtului, respectiv instanța locului prevăzut în contract pentru executarea contractului, fie chiar în parte, a obligațiunii.
În speță, locul executării contractului, plata prețului, este sediul recurentei, respectiv municipiul B, astfel că instanța competentă este Tribunalul București -Secția Comercială.
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată a fost greșit respinsă, neverificându-se condițiile impuse de dispozițiile art.72010pr.civ. în convocare nefiind menționată data concilierii, precum și documentele justificative pe baza cărora se solicitau pretențiile, precum și respectarea termenelor de 15 zile, respectiv 30 de zile, prevăzute de lege.
Dispozițiile art.20 alin.4 din Legea 146/1997 au fost greșit aplicate, cererea introductivă nefiind timbrată în mod corespunzător, situație în care trebuia aplicată sancțiunea prevăzută de dispozițiile art.20 alin.3 -anularea cererii ca insuficient timbrată, mai ales că reclamanta a formulat o singură cerere de despăgubiri pentru toate cele 17 imobile, iar art.324din OUG 88/1997 consideră prejudiciul ca un tot unitar.
Tot greșit, susține recurenta, a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune care a fost motivată pe dispozițiile art.36 din Legea 137/2002R și art.3228din OUG 88/1997, în speță aplicându-se termenul special prevăzut de aceste acte normative de o lună, ori 3 luni de la data nașterii dreptului, respectiv data la care hotărârile de restituire au rămas definitive și irevocabile și nu termenul de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul Lege 167/1958, deoarece prin cererea de despăgubiri se valorifica un drept conferit de OUG 88/1997.
Referitor la soluția de respingere a excepției procesului rău condus, s-a arătat că în cazul în care ar fi fost chemată în judecată, în procesele de restituire, ar fi susținut interesele societății privatizate, în sensul respingerii acțiunilor.
Sub aspectul netemeiniciei, s-a susținut că prejudiciul trebuia limitat la valoarea contabilă a bunurilor înregistrate în contabilitate la data privatizării și nu la valoarea de piață. Prejudiciul trebuia apreciat în raport de valoarea cu care se reduce capitalul social, respectiv valoarea contabilă.
Mai mult, apelanta pârâtă a arătat că a deținut 39,98 % din acțiuni, astfel că în acest procent ar trebui să despăgubească societatea, diferența urmând să fie suportată de ceilalți acționari, fiind fără temei legal obligarea AVAS la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deținut de stat la societatea intimată.
Efectele hotărârii de retrocedare trebuie să fie suportate și de ceilalți acționari, deoarece potrivit art.3 alin.3 din Legea 31/90, acționarii răspund numai până la concurența capitalului social subscris și nicidecum mai mult.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că excepția de necompetență teritorială este relativă și trebuia invocată la tribunal înainte de intrarea în judecarea fondului, sub sancțiunea decăderii. Numai dacă această excepție se invoca la fond și era greșit soluționată, putea face obiectul unei critici în apel.
Excepția prematurității acțiunii a fost corect soluționată, la dosar (fila 109) fiind adresa nr.946/18.11.2003 prin care apelanta pârâtă a fost convocată pentru data de 10 decembrie 2003, la sediul societății, fiind anexate hotărârile judecătorești irevocabile pentru imobilele restituite.
Problema timbrajului a fost irevocabil clarificată prin Decizia nr.1401/19.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nemaiputând face obiectul cercetării în rejudecarea litigiului.
Intimata reclamantă a mai arătat că în mod corect tribunalul a considerat că termenul de prescripție este de 3 ani și nu termenul special prevăzut de OUG 88/1997 și Legea 137/2002, nefiind vorba de o operațiune de privatizare, ci o cerere în pretenții pentru repararea prejudiciului echivalent cu valoarea bunurilor imobile retrocedate, fiind aplicabile dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958, cum de altfel, este practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Critica referitoare la respingerea excepției procesului rău condus nu a fost dezvoltată, nearătându-se în ce a constat nelegalitatea și netemeinicia soluției, tribunalul reținând în mod corect că AVAS nu a făcut dovada că dacă ar fi fost parte, ar fi determinat respingerea acțiunii de retrocedare a imobilelor, nearătându-se culpa societății în derularea respectivelor litigii.
Cu privire la motivele de fond, intimata reclamantă a arătat că în mod corect instanța a obligat apelata pârâtă la plata unei despăgubiri care reprezintă contravaloarea imobilelor, făcând o corectă aplicare a dispozițiilorart.324alin.2 din Legea 99/1999, potrivit cărora despăgubirile ce se acordă reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor, de unde reiese că legiuitorul a avut în vedere o reparare integrală și nu parțială a prejudiciului.
S-a mai arătat că dispozițiile Legii 31/1990 nu sunt aplicabile, întrucât răspunderea AVAS nu este determinată de calitatea de acționar și de instituție publică ce reprezintă statul în procesul de privatizare.
În apărare, intimata reclamantă a depus copia contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 01.09.1999 și un set de hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie.
Părțile au depus concluzii scrise.
Apelul este nefondat.
Litigiul dedus judecății aparține jurisdicției comerciale și a fost soluționat de secția comercială a tribunalului.
Cât privește încălcarea competenței teritoriale, se constată că apelanta pârâtă a invocat dispozițiile art.5 teza 1 pr.civ. care reglementează situația în care pârât este o persoană fizică.
În speță, cererea este îndreptată împotriva AVAS- instituție publică a statului, fiind incidente dispozițiile art.8 pr.civ. potrivit cărora competența aparține instanței din capitala țării sau cele din reședința județului de la sediul reclamantului.
Textul reglementează o competență alternativă și nu o competență teritorială exclusivă cum a susținut apelanta, situație în care alegerea o are reclamantul, iar cererea a fost introdusă la instanța din reședința județului unde își are sediul reclamanta - Tribunalul Dolj, astfel că este nefondată critica ce vizează pronunțarea sentinței de o instanță necompetentă.
Apelanta pârâtă a fost convocată la conciliere (filele 109-111 dosar fond), în cuprinsul convocării nr.946/18.11.2003, fiind menționată data concilierii-10.12.2003, cât și precizarea că suma pretinsă reprezintă despăgubiri ca urmare a restituirii unor imobile potrivit hotărârilor judecătorești anexate. Așadar, s-a respectat termenul de 15 zile, iar documentele justificative au fost comunicate.
Nerespectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării concilierii, până la introducerea acțiunii, nu afectează legalitatea hotărârii, deoarece scopul concilierii este acela de a rezolva pe cale amiabilă litigiul, ori din atitudinea procesuală a apelantei pârâte nu reiese că s-ar fi ajuns la această soluție.
Prin acțiunea introductivă se solicită despăgubiri pentru restituirea imobilelor prezentate în anexă (fila 8- dosar fond), unde se precizează suma de 265.967.670 lei, iar instanța de fond a pus în vedere reclamantei, prin încheierea din 11 iunie 2003(fila 102-dosar fond), să timbreze cererea introductivă cu 14.790.000 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar.
La filele 101 și 108 dosar fond se află chitanțele de achitare a taxei de timbru de 10.000.000 lei ROL, respectiv 4.790.000 lei ROL și timbrul judiciar de 50.000 lei, astfel că cererea introductivă a fost timbrată corespunzător.
După efectuarea expertizei, reclamanta și-a majorat, în temeiul art.132 alin 2 pct.2 pr.civ. câtimea obiectului acțiunii, după care a micșorat această câtime în limita taxei judiciare de timbru achitate, astfel că instanța în mod corect a soluționat cererea în limitele achitării taxei judiciare de timbru, nefiind incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea 147/1996, cum greșit a susținut apelanta, ci dispozițiile art. 20 alin4 din aceiași lege.
Corect a fost respinsă și excepția prescripției dreptului material la acțiune, termenul este cel general de 3 ani, prevăzut de Decretul Lege 167/1958 și nu cel prevăzut de OUG 88/1997 și Legea 137/2002, întrucât obiectul acțiunii nu este contestarea unui act sau operațiune ce derivă din legile ce reglementează procesul de privatizare, ci se solicită repararea prejudiciului cauzat intimatei reclamante ulterior procesului de privatizare, prin retrocedarea unor imobile.
Apelanta pârâtă nu a arătat în ce a constat conducerea greșită a litigiilor de retrocedare și care ar fi fost mijloacele de apărare și probele pe care le-ar fi invocat în respectivele litigii și ar fi determinat respingerea acțiunilor de restituire a imobilelor, mai ales că legiuitorul a prevăzut expres obligația AVAS de a despăgubi societatea în astfel de situații.
Sub aspectul netemeiniciei sentinței, criticile apelantei sunt nefondate, valoarea despăgubirilor reprezintă contravaloarea imobilelor de care a fost deposedată intimata reclamantă, constând în valoarea de circulație a acestora.
OUG 88/1997 modificată prin Legea 99/1999, în art.324prevede în mod expres că instituția publică plătește societății o despăgubire ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituire, ori acesta reprezintă valoarea de circulație a bunului și nu valoarea contabilă, cum greșit s-a susținut.
Legea 137/2002 la art.30, limitează cuantumul despăgubirilor la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, însă potrivit alin.3 al aceluiași articol, pentru contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii 137/2002, rămân aplicabile prevederile art.324din OUG 88/1997.
Prin urmare, dacă Legea 137/2002 limitează cuantumul despăgubirilor ce se acordă pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin restituirea în natură a unor imobile, contractul de privatizare al - - Caf ost încheiat în anul 1999, așa încât în speță sunt aplicabile dispozițiile art.324din OUG 88/1997, care nu prevăd o limită a despăgubirilor.
Nu prezintă relevanță, procentul de participare la capitalul social al AVAS, întrucât despăgubirile sunt acordate în baza dispozițiilor legale enunțate, avându-se în vedere calitatea de instituție publică a statului cu atribuții în procesul de privatizare și nu calitatea de acționar al societății, dispozițiile Legii 31/1990R nefiind aplicabile în speță.
În baza art.296 pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 pr.civ, apelanta pârâtă va fi obligată la 26.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul procesual ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 4285 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - C, cu sediul în C,-, județul
Obligă apelanta pârâtă AVAS B la 26.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă - -
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2008
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. jud. 4 ex./30.09.2008
jud.fond.
04 2008
tehnored.
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu
