Spete pretentii comerciale. Decizia 22/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 22/A/2009
Ședința publică de la 13 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta Banca Comercială Română, Sucursala Județeană G împotriva sentinței nr.127/2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr.2795/COM/2003.
Se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise atât din partea apelantei cât și din partea intimatei - SRL Tg.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 6 martie 2009, prin care s-a dispus amânarea pronunțării, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Constată că prin acțiunea formulată în dosar nr. 2795/COM/2003 al Tribunalului Gorj, reclamanta - SRL Tg.J a chemat în judecată pe pârâta Banca pe pârâta banca Comercială Română - Sucursala Județeană G, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor cu care a prejudiciat-o prin sustragerea cash-flow-lui, ilegal, din contul curent, pentru acoperirea unor debite inexistente și perceperea de dobânzi la sume cu care nu a fost creditată în afara contractului încheiat și care pot fi cuantificate numai prin expertize.
În motivarea acțiunii a arătat că între părți s-au încheiat două contracte de scont și anume contractul nr.670/19.09.2002 și contractul nr.723/9.10.2002 având ca obiect achiziționarea ( scontarea) de către BCR a creanțelor pe care le avea reclamanta de încasat, materializate în 20 de bilete la ordin emise de - SRL Tg. J, câte 10 pentru fiecare contract în valoare totală de 11 miliarde lei, bilete văzute de emitent și avalizate de pârâtă. de aceste raporturi juridice reclamanta are contractată cu pârâta conform contractului nr.176 din 11.03.2002 o linie de credit cu un plafon de 4 miliarde lei.
Se susține că pe parcursul derulării contractului de scont pârâta din neglijență nu a introdus la plată biletele la ordin și și-a provocat un prejudiciu care nu poate fi reținut în sarcina reclamantei, prejudiciu pe care în mod abuziv l-a acoperit prin virarea sumei corespunzătoare din linia de credit a reclamantei. Operațiunea o afectează pe reclamantă și prin perceperea de dobânzi, deoarece banca consideră această operațiune ca un credit acordat reclamantei pentru stingerea unui prejudiciu pe care nu l-a produs.
Biletele la ordin au fost avalizate de pârâtă și în conformitate cu prevederile actului normativ menționat, pârâta ca avalist al acestora trebuia să suporte această plată. Faptul că pârâta a avalizat biletele la ordin este fără echivoc rezultând din cele două contracte de scont.
Reclamanta mai susține că a încercat concilierea cu pârâta dar aceasta prin notificarea din 15 octombrie 2003 somat-o să efectueze plăți fiind amenințată cu executarea silită a garanțiilor imobiliare și formularea unor acțiuni în justiție întemeiate pe legea falimentului și că pârâta interpretează în mod greșit dispozițiile art.VIII din contractele de scont pentru că numai în cazul în care trasul nu achită biletul la ordin și aceasta se întâmplă numai o dată cu constatarea refuzului plății obligatului principal printr-un act de protest, banca va iniția o acțiune cambială de regres.
De asemenea, apreciază că pârâta interpretează greșit contractele de cesiune a cash-flow-lui care i-ar permite să retragă sumele ce-i intră în contul curent pentru garantarea sumelor prin contractul nr.723/9.10.2002 și contractul nr.670/19/19.09.2002 pe care le apreciază a fi contracte de credit dar în realitate sunt contracte de scont și în această situație contractele de cesiune a cash-flow-lui sunt nule de drept pentru că sunt contracte accesorii fără contract principal neavând obiectul determinat și cauză, garantând obligații inexistente.
Pe cale de consecință, având în vedere crearea de bancă a unui prejudiciu exprimat la miliarde de lei reprezentând sume încasate necuvenit și împiedicarea derulării unor contracte comerciale cu partenerii interni și externi, solicită obligarea pârâtei la plata acestor sume așa cum va rezulta din expertiză. În subsidiar, solicită ca instanța:
- să constate nulitatea absolută a celor două contracte de cesiune de cash - flow;
- să suspende până la soluționarea litigiului orice formă de exercitare asupra patrimoniului societății;
- să constate ca fiind executate obligațiile reclamantei față de pârâtă în ceea ce privește linia de credit - contractului nr.176 din 11.03.2002, chiar prin operarea compensațiunii;
- să dispună scoaterea de sub ipotecă a tuturor bunurilor imobile cu care s-a garantat această linie de credit.
Prin întâmpinare pârâta solicită respingerea acțiunii cu motivarea că reclamanta interpretează în mod restrictiv raporturile juridice existente între părți, limitându-se numai la clauzele din contractele de scont fără a analiza toate aspectele juridice asupra cărora s-a format acordul de voință al părților.
Deși, este adevărat că între părți a fost încheiat un contract prin care, având în vedere natura juridică a titlurilor de credit, au fost stipulate clauzele speciale din materia dreptului cambial însă încheierea unui asemenea contract nu înlătura natura juridică de contract de credit/ de împrumut a acestuia conform principiului stabilit prin art.951 Cod civil. Acest principiu al interpretării tuturor clauzelor contractuale impune analiza contractelor de cesiune a cash - flow- lui încheiat în favoarea pârâtei pentru garantarea rambursării celor două contracte de scont precum și a tuturor celorlalte accesorii ale contractului de credit.
Cu privire la existența avalului dat de pârâtă, aceste susțineri ale reclamantei nu pot fi reținute deoarece nu există niciun document din care să rezulte intenția băncii de a garanta ea însăși cu obligația de rambursare a unui credit ce incumbă tocmai propriul să debitor, în speță fiind cazul unei erori materiale existente la pct.2 liniuța ultimă din contractul de scont și o asemenea obligație, chiar și în ipoteza absurdă a asumării sale, ar fi nulă în baza art.1010 Cod civil. Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile imperative de fond și de formă pentru existența în mod valabil a unui val așa cum prevede Legea nr.58/1934 modificată prin Legea nr.83/1994.
Cu privire la natura juridică a contractului de scont acesta este un credit bancar așa cum este definit din art.3 lit.g din Legea nr.59/1998, căci banca s-a angajat să achiziționeze un titlu care să încorporeze o creanță, pentru care a acordat un împrumut comercial astfel că reclamanta în mod greșit pretinde că, contractul de scont este un contract de cesiune de creanță decurgând din biletele la ordin.
Cu privire la constatarea nulității absolute a celor două contracte de cesiune de cash - flow încheiate în favoarea pârâtei, cererea este neîntemeiată întrucât prin contractele de scont banca a acordat un credit bancar și cele două contracte de cesiune cash- flow produc toate efecte prevăzute de lege.
Prin precizările de la fila 85 din dosar, pârâta a arătat că linia de credit în valoare de 4 miliarde lei acordată prin contractul nr.176 din 11.03.2002 a funcționat după sistemul "revolving" în limita plafonului de 4 miliarde de lei până la data de 25.09.2003 când a fost trecută la restanță deoarece nu mai îndeplinea condițiile de prelungire prin act adițional conform normelor BCR, iar conform susținerilor băncii calculul creanței a fost următorul: dobânda curentă de acordare până la intrarea la restanță - 1.178.759.260 lei; dobândă restantă până la 31.01.2004 - 736.199.711 lei; creditul de 4 miliarde lei este trecut ilegal la restanță iar dobânda aferentă neachitată este de 612.873.710 lei.
Cu privire la creditul de scont acordat prin contractul nr.670/19.09.2002 arată că 6 bilete la ordin s-au decontat la scadență, că începând cu 17.03.2003 celelalte 4 bilete au trecut la restanță și odată cu trecerea la restanță în mod automat conform normelor interne și în baza contractului de cesiune de cash-flow, programul informatic al băncii având comanda " recuperare automată restanțe" a trecut la rambursarea creditului restant în valoare de 2,2 miliarde lei plus dobânzile aferente restante în sumă de 86.778.857 lei și suma totală încasată a provenit din 1.781.250.000 lei încasări în contul curent al clientului debitor și 505.528.857 lei, trageri din linia de credit ( care reprezintă tot încasări în contul curent al clientului debitor și neconsumate la sfârșitul zilei ).
Cu privire la creditul de scont în sumă de 5,5 miliarde lei acordat prin contractul nr.723/9.10.2002, acesta a fost trecut integral la restanță începând din data de 2.04.2003 iar dobânda aferentă restantă calculată până la 31.10.2004 este de 1.455.797.283 lei în prezent creanța care rezultă din acest contract este integral trecută în afara bilanțului ( contractul de scont a fost investit cu formulă executori).
La data de 31.01.2004 creanța reclamantei față de pârâtă este de 11.568.670.994 lei rezultând din contractul nr.176 din 11.03.2002 și contractul nr.723/9.10.2002.
Reclamanta a răspuns la întâmpinarea pârâtei ( fila 88 dosar) precizând la pct.B că obiectul cererii de chemare în judecată este nerespectarea obligațiilor contractuale și abuzul pârâtei în ceea ce privește contractul de credit nr.176 din 11.03.2002, iar invocarea celorlalte contracte, contractele de scont ca și contractele de cash - flow pentru ca pârâta să-și motiveze abuzul raportându-se la acestea și ca reclamanta să probeze că motivele acesteia nu au niciun fundament.
Susținerea pârâtei că nu a avalizat biletele la ordin este nefondată, din moment ce în contractele de scont se menționează că au fost avalizate iar dacă BCR nu și-a aplicat ștampila pe toate biletele la ordin nu este culpa reclamantei.
Prin sentința nr.127 din 24 iunie 2005 Tribunalului Gorj pronunțată în dosar nr.2795/COM/2003 s-a admis acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta să-i plătească 759.251.300 lei plus 7.866.226 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel a reținut că prin contractul nr.176 din 11.03.2002 pârâta a acordat reclamantei o linie de credit cu un plafon de 4 miliarde lei, iar ulterior s-au încheiat contractul nr.723/9.10.2002 și contractul nr.670/19.09.2002 de scont, prin care pârâta încasa creanța p care reclamanta la rândul ei o încasa de la - SRL Tg.J materializată prin 20 bilete la ordin. A mai reținut că din raportul nou de expertiză rezultă că - SRL Tg.J a avut lichidități în contul deschis la banca pârâtă, astfel că pârâta putea să încaseze sumele înscrise în biletele la ordin ce au făcut obiectul contractelor de scont încheiate între părți, pentru ratele scadente pe care reclamanta le avea de plătit la linia de credit, însă în mod nelegal banca a reținut din contul reclamantei suma de 438.112.351 lei și a indisponibilizat suma de 2.200.000.000 lei din linia de credit a reclamantei. Conform expertizei a reținut că pârâta nu a valorificat în mod nejustificat 14 bilete la ordin în sumă de 7.700.000.000 lei, deși - SRL Tg.J a avut la termenul scadent al biletelor la ordin bani în cont, și reclamanta avea la linia de credit o datorie de numai 1.361.887.649 lei. Așa cum a stabilit expertul reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 4.795.251.300 lei din care 2.200.000.000 lei contravaloarea a 4 bilete la ordin neexecutate de bancă și diminuată linia de credit; 53.428, 98 lei dobândă penalizatoare pentru creditul de scont; 381.683.853 lei dobânda pentru linia de credit micșorată din culpa băncii cu cele 2.200.000.000 lei; suma de 1.007.700.015 lei, reprezentând dobânda calculată de expertiză, pentru retragerea nejustificată din cont a sumei de 2.200.000.000 lei la nivelul dobânzii aplicate de bancă, 205.296.627 lei dobândă calculată pentru reținerea nejustificată din contul reclamantei a sumei de 438.112.351 lei; suma de 908.142.307 lei reprezentând lipsirea dreptului de folosință a sumelor reținute din linia de credit și contul reclamantei precum și prejudiciu moral.
În acest fel pârâta nu a respectat clauzele contractului de scont trecând direct la executarea din contul reclamantei, pentru o sumă de 2,2 miliarde lei la care s-a adăugat penalități și dobânda restantă la linia de credit în sumă de 438.112.351 lei.
În urma compensației sumei pe care reclamanta o datora băncii și a sumei calculate ca fiind prejudiciu calculat de bancă reclamantei, rezultă o sumă de 759.251.300 lei pe care banca o are de plătit reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta arătând că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se susține că reclamanta a beneficiat de un credit, sub forma liniei de credit, în sumă de 4 miliarde lei, conform contractului nr.176 din 11.03.2002, iar creditul a fost garantat cu ipotecă unu conform contractelor de garanței imobiliară existente la dosar, cu garanția reală mobiliară, sub forma contractului de cesiune de creanță, a încasărilor cash - flow-lui rezultat din desfășurarea activității în mod curent de către reclamantă prin contul de disponibilități deschis la BCR, înscrisă în arhiva electronică de garanții reale imobiliare, iar în prezent aceasta este trecută integral la restanță întrucât reclamanta intimată nu mai îndeplinea condițiile de creditare.
Părțile au încheiat contractul nr.670/19.09.2002 și contractul nr.723/9.10.2002, de scont, care au fost garantate cu garanții reale imobiliare sub forma contractului de cesiune de creanță a încasărilor din cash- flow -ul rezultat din desfășurarea activității în mod curent de către reclamantă prin contul de disponibilități deschis la apelantă conform contractelor de credit nr.670/2002 și 723/2002 înscrise în arhiva electronică de garanții reale mobiliare.
Cum contractul nr.670/19.09.2002 a ajuns la restanță, banca în baza contractului de cesiune de creanță cash- flow-ului a trecut la debitarea contului curent cu sumele datorate potrivit art.2,4,5 și 6 din acest contract. Este adevărat că legea cambiei și biletului la ordin obligă banca să valorifice biletele la ordin, dar nu prevede nicio sancțiune pentru nevalorificarea lor. În atare situație, banca este acoperită prin garanțiile constitutive, respectiv prin contractul de cesiune de creanță a cash-flow-ului potrivit art.2 din contract, iar cesionarea s-a făcut în mod irevocabil și necondiționat. Cum cele două contracte de scont care fac obiectul litigiului, au fost garantate cu bilete la ordin emise de - SRL Tg.J și girate de către intimata reclamantă în favoarea apelantei și cu contracte de cesiune a cash-flow-ului, decizia privind executarea unui instrument de garantare sau a altuia aparține creditorului. Cele două garanții au același potențial de punere în executare, alegerea unei căi sau alteia, în vederea realizării creanțelor băncii împotriva debitoarei reclamante aparține exclusiv creditoarei intimate.
Referitor la cele 2 contracte de scont, se impută instanței că reține numai contractul nr.670/19.09.2002 și contractul nr.723/9.10.2002 dar nu are în vedere și contractele de cesiune a cash-flow-ului încheiate între părți, contracte care sunt accesorii contractelor de scont și au putere de lege între părți.
Se apreciază, de asemenea, că instanța este în eroare considerând că o dată cu girarea biletului la ordin, remiterea lor și plata agio - ului s-au onorat obligațiile asumate fără a avea în vedere că, contractul de scont este un contract de credit și fără ca să aibă în vedere prevederile Legii nr.58/1934 modificată prin Legea nr.83/1994 asupra cambiei și biletului la ordin, potrivit cărora toate persoanele implicate în cambie, mai ales că sunt în calitate de temporari beneficiari, răspund solidar privind plata cambiei. are nu numai funcția de a transmite cambia ci și pe aceea de a garanta pe dobânditorii lor succesivi. cambiei va putea cere plata întregii sumei de bani de la oricare dintre persoanele care au pus semnătura pe cambie, oricare ar fi situația lor juridică din cadrul complexului de obligații cambiale, fără să fi constrâns să respecte vreo ordine în alegerea debitorului urmărit. El se va putea îndrepta împotriva tuturor debitorilor cambiali deodată, nu numai a onora dintre ei sau numai a unuia singur art.52 din legea citată.
Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în dreptul comun în materie de solidaritate, în dreptul cambial plata făcută de unul dintre debitorii cambiali nu stinge obligația și nu face să dispară solidaritatea. Transferul de creanțe în cazul cambiei presupune obligația permanentă pentru fiecare deținător al cambiei de a răspunde solidar, pentru plata cambiei l scadență ( pct.110 normele nr.6/1994 a BNR).
În concluzie banca a acordat reclamantei două contracte de credit în sumă de câte 5,5 miliarde lei fiecare, care ajunse la scadență nu au fost rambursate și încheindu-se cu acest debitor o garanție suplimentară de cesiune de creanță a cash-flow-ului înscrisă la arhiva de garanții mobiliare reale conform Legii nr.99/1999 a recuperat o parte din aceste creanțe din sumele ce se aflau în contul curent în baza acestor contracte, iar tribunalul nu le-a luat în considerare.
De asemenea, instanța a confundat scontul cu avalul căci în cauză nu există niciun aval dat de apelantă.
Ulterior, și-a dezvoltat motivele de apel invocând două excepții:
- excepția inadmisibilității cererii pentru că în art.4 din contractele de cesiune a cash-flow-ului reclamanta a renunțat la orice cale de atac asupra eventualei decizii luate de bancă prin debitarea contului de disponibilități, până la achitarea obligațiilor provenite din contractele de credit și având în vedere decizia băncii de a executa silit contul de disponibilități reclamanta avea la îndemână contestația la executare ce trebuia introdusă la 15 zile de la data la care reclamanta a luat cunoștință de faptul că banca proceda la executarea contului de disponibil. Mai mult decât atât, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea băncii la plata prejudiciului rezultat din sustragerea cash-flow-ului și în această situație trebuie să fie avute în vedere dispozițiile Legii nr.58/1934 modificată prin Legea nr.83/1994 și normele - cadru nr.6/1994 emise de BNR și potrivit art.62 din lege reclamanta avea la îndemână nu acțiunea pendinte ci opoziția la executare, opoziție care se adresează judecătoriei care a investit cambia cu formula executorie;
- excepția necompetenței materiale căci potrivit prevederilor de lege mai sus invocate calea legală pentru soluționarea cauzei este contestația la executare, competența materială aparținând în speță Judecătoriei Tg.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că cele prezentate de banca apelantă sunt false și tendențioase, că intimata a beneficiat de un singur contract de credit, contractul nr.176 din 11.03.2002 iar contractul nr.670 din 19.09.2002 și contractul nr.723 din 9.10.2002 sunt contracte de scont așa cum sunt intitulate prin care apelanta a achiziționat de la intimata reclamantă creanțele de 11 miliarde lei emise sub forma biletelor la ordin de emitentul - SRL Tg. debitorul cedent al reclamantei. celor două contracte de scont a fost aceea de a garanta la scadență pe beneficiarul reclamant pentru creditele utilizate și nerambursate la termen.
La punctul 2, în ambele contracte, se stipulează că biletele la ordin au fost văzute la data de 27.08.2002, de emitent și avalizat de BCR G pentru reclamantă, iar mai sus în contracte sunt prezentate scadentele fiecărui ordin de plată în valoare de 5,5 milioane lei. Deși nu a urmărit termenele, apelanta pârâtă insistă să numească contractele ca fiind de credit și nu de scont, pretinzând că s-a ajuns la restanțe și ca atare a trecut la debitarea contului curent al beneficiarului pentru a-și recupera creanțele, dobânzile și penalitățile deși neglijența proprie este evidentă constatată de toți experții cauzei.
Când s-au înregistrat restanțele, cedentul - SRL Tg.J dispunea de credite de peste 30 miliarde lei, încât pârâta putea sconta lejer biletele la ordin dar a preferat să utilizeze datele din calculator trecând la utilizarea contului reclamantei, deși cu ușurință se putea constata că datoriile, dobânzile au fost trecute la restanțe prin notele de contabilitate întocmite greșit.
Nici contractele de cesiune a cash- flow-ului nu justifică greșeala recurentei de a nu sconta biletele la ordin din disponibilul aflat în contul cedentului - SRL Tg.
Dacă n-ar fi existat banii în contul trasului la scadență pentru achitarea biletului la ordin, pârâta trebuia să inițieze o acțiune cambială împotriva reclamantei, ceea ce nu a făcut, deși în art.VII din contractele de scont se stipulează clauza. Nici n-a contestat conform legii titlu de credit.
Prin Decizia nr.346/14.12.2005 din dosar nr.3959/COM/2005 Curtea de Apel Craiovaa admis apelul pârâtei BCR - Sucursala G, a schimbat sentința atacată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei doar suma de 55.000 lei (RON) valoarea biletului la ordin cu scadență la 17 martie 2003( fila 14), respingând celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Craiovaa reținut că, așa cum rezultă din conținutul celor două contracte de scont, prin ele s-au transmis biletele la ordin prin gir în conformitate cu dispozițiile art.106 raportat la art.14 și următoarele din Legea nr.58/1934, modificată, coroborate cu art.88 și următoarele din Normele - cadru nr.6/1994 BNR. Punctul nr.92 din normele - cadru enunțate prevede că "girarea titlului către o societate bancă poartă denumirea de scontare și constituie o modalitate prin care posesorul cambiei își poate procura prin gir bani mai înainte de scadență."
În raport de această definiție prevăzută de lege, faptul că în contractele de cash- flow se menționează " garantarea contractelor de credit ", fără a se folosi sintagma " contracte de scont", nu schimbă natura obligațiilor părților în legătură cu plata biletelor la ordin, ca izvorând din Legea nr.58/1934 modificată și normele - cadru menționate. Aceste contracte de cash - flow reprezintă o garanție suplimentară dată băncii și în același timp o modalitate a acesteia de a-și încasa creanțele în situația în care la scadență biletele la ordin nu sunt onorate la plată ( de către tras), direct din linia de credit a beneficiarului. Așa cum susține chiar apelanta pârâtă trebuie avute în vedere toate contractele încheiate între părți ce trebuie interpretate unele prin altele și în această situație obligațiile din contractele de cash - flow ale reclamantei nu intrau în funcțiune decât după aplicarea dispozițiilor art.VII din contractele de scont în conformitate cu legea cambiei și biletelor la ordin enunțată.
În acest context s-a apreciat că deși este fără dubiu că banca este în culpă, întrucât la scadență nu a introdus la plată biletele la ordin, conform Legii nr.58/1934 modificată, normelor BNR și a art.VIII din contractele de scont totuși girantul nu este exonerat de răspundere în condițiile în care trasul la termenele stipulate nu avea bani în cont.
În acest sens, avându-se în vedere dispozițiile art.106 raportat la art.41 din Legea nr.58/1934 modificată, potrivit căruia posesorul unei cambii plătibilă la o zi fixă sau la un anume termen de la data emisiunii sau de la vedere trebuie să o prezinte la plată, fie în ziua în care este plătibilă fie în una din cele 2 zile lucrătoare ce urmează și observând modul cum s-au derulat operațiunile prin contul trasului s-a reținut că trasul a avut banii în cont la datele scadente numai dacă ar fi fost introduse la plată biletele la ordin din data de 17.03.2003, 15.04.2003, 22.04.2003. La celelalte termene scadente trasul fie a avut sume modice în cont sau deloc.
Astfel biletele la ordin din primul contract în număr de 4, ( căci 6 au fost executate ) erau scadente la 17.03.2003, 19.03.2003, 24.03.2003, 27.03.2003, iar din celălalt contract la 2.04.2003, 4.04.2003, 9.04.2003, 11.04.2003, 15.04.2003, 17.04.2003, 22.04.2003, 25.04.2003, 29.04.2003, 2.05.2003. aceste date scadențe plus cele 2 zile lucrătoare cu operațiunile din contul curent al trasului - SRL Tg.J redat în expertiza celor 3 experți ( filele 312 - 314 dosar) se reține că la 17.03.2003 aceasta avea în cont 7 miliarde lei, deci putea fi acoperită valoarea primului bilet la ordin din 17.03.2003 însă nefiind introdus la plată nu s-a tras această sumă din contul respectivei societăți.
Al doilea bilet la ordin din 19.03.2003 nu putea fi onorat la plată de către tras pentru că acestuia i-a intrat în cont suma de 728.125.000 lei și a reprezentat angajare credit BCR deci nu putea lua altă destinație această sumă.
La 24.03.2003 trasului i-a intrat în cont doar 1.436.140 lei, iar valoarea biletului la ordin era de 550 milioane lei. La fel la 27.03.2007 i-a intrat în cont 75.000 lei. Pentru celelalte 10 bilete la ordin s-a menționat că la scadență puteau fi onorate numai două bilete și cum valoarea acestora nu s-a retras din linia de credit a reclamantei, față de obiectul acțiunii precizate și arătat mai sus nu se mai impune discutarea fiecăruia în parte în raport de posibilitatea de a fi sau nu onorate din contul trasului.
S-a reținut, astfel că apelanta a retras din contul reclamantei în modalitatea arătată mai sus contravaloarea a 4 bilete la ordin din contractul nr.670/19.09.2002 în valoare de 2.200.000.000 lei cu dobânda aferentă. Fiind vorba de cauzarea unui prejudiciu trebuie să se dovedească legătura cauzală între aceasta și fapta băncii, ori banca este în culpă numai în legătură cu retragerea sumei de 550 milioane lei cu accesoriile aferente pentru biletul la ordin ce trebuia introdus la plată la 17.03.2003 pentru celelalte nemaifiind răspunzătoare căci și dacă le introducea la plată la scadență ( pe contul trasului) nu puteau să fie onorate. La alte termene decât cele scadente ( art.41 din Legea nr.58/1934) nu puteau fi trase din contul trasului, pentru că legea nu permite, exceptând situația când plătește de bună voie ceea ce nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.
Potrivit art.109 din Normele - cadru nr.6/1994 " girantul răspunde față de giratar și față de posesorii titlului pentru acceptarea și plata titlului, în caz de neplată la scadență din partea debitorului ". Deci, așa cum s-a mai arătat mai sus chiar dacă au fost încheiate contractele de garanție de cash- flow, banca avea obligația, potrivit articolului menționat, să-și introducă în circuit biletele la ordin, ceea ce nu a făcut și apoi în caz de neplată să retragă contravaloarea biletelor la ordin menționate în contractele de scont plus dobânda aferentă până la data efectuării operațiunii. Deci, paguba ce i-a fost produsă reclamantei de către bancă, pentru considerentele arătate, este luarea din contul curent a sumei de 550 milioane lei cu accesoriile aferente și la această sumă urmează a fi obligată.
În această situație, banca prin executarea necorespunzătoare a convențiilor răspunde de prejudiciul cauzat, în temeiul art.1073 cod civil și următoarele. Deci, o asemenea acțiune în principiu este admisibilă, astfel că excepția de inadmisibilitate invocată de apelantă este nefondată.
Pe cale de consecință s-a apreciat ca fiind nefondată și excepția necompetenței materiale a instanței.
Prin aceeași decizie s-au apreciat ca fiind nefondate capetele de cerere solicitate în subsidiar, respectiv constatarea nulității contractelor cash-flow; compensarea datoriilor reciproce; suspendarea executării silite; radierea ipotecilor, întrucât, pe de o parte, contractele de cash - flow sunt valabil încheiate în garantarea contractelor de scont care din definiția dată de lege și redată mai sus împrumută și trăsăturile contractului de împrumut deci, contractele principale există iar cele de cash - flow sunt accesorii acestora, iar pe de altă parte, potrivit art.1143 și următoarele compensația nu are loc decât între două datorii care deopotrivă au de obiect o sumă de bani și care sunt deopotrivă lichide și exigibile. În cazul în speță nu există o asemenea situație pentru a opera compensarea, astfel că greșit a fost efectuată de către instanță prin reținerea concluziilor grupului de experți. Fără ca reclamanta să precizeze în ce constă prejudiciul instanța și-a însușit concluziile experților care s-au străduit să demonstreze că apelanta pârâtă a obstrucționat activitatea economico - financiară a intimatei reclamante și a dus la apariția unor datorii și obligații către creditorii statali așa cum ar rezulta și din actul de control din 17 oct.2004 dar nu s-a dovedit că există legătură cauzală între fapta băncii de a fi luat banii din cont pentru acoperirea biletelor la ordin și neplata creditorilor bugetari; s-a reținut chiar și prejudiciul moral nesolicitat de către reclamantă. Deci, în concluzie, singura sumă care a fost încasată de pe contul curent cu încălcarea normelor legale arătate mai sus, a fost cea de 550 milioane lei cu accesoriile aferente și aceasta este întinderea prejudiciului cauzei intimatei.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs ambele părți, atât reclamanta cât și pârâta.
În recursul său reclamanta susține că în materia răspunderii contractuale nu este necesară verificarea legături de cauzalitate, aceasta fiind prezumată, pretinde că obligația se năștea dacă banca introducea biletele la ordin la plată și emitentul nu avea disponibil în cont.
O critică se referă la încălcarea dispozițiilor art.969 a art.48, 49 din Legea nr.58/1934 și a art.109 din Normele BNR nr.6/1994. Se susține că neintroducând la plată biletele la ordin rezultă că nu se naște dreptul de a solicita atragerea răspunderii întrucât nu există refuz de plată.
Și încălcarea art.106, raportat la art.41 din Legea nr.58/1934 este invocată de reclamantă care arată că în mod greșit s-a reținut că doar un bilet la ordin se putea valorifica, în realitate toate biletele la ordin puteau fi valorificate.
Se mai susține că au fost încălcate și dispozițiile art.1143 și 1153 Cod civil deoarece, în cauză erau îndeplinite condițiile compensării.
În recursul său pârâta arată că există solidaritate în obligațiile cambiale și plata făcută de un debitor cambial nu face să dispară solidaritatea.
Se susține că, în mod greșit a fost obligată banca la plata sumei de 55.000 lei noi.
În baza contractului de cesiune a cash - flow- ului, banca a rambursat creditul acordat conform contractului nr.670/2002.
Prin decizia nr.1282/21.03.2007 pronunțată în dosar nr- Înalta Curte de Casației și Justiție a admis ambele recursuri, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova.
Pentru a pronunța această soluție Înalta Curtea constatat că s-a reținut de către instanța de apel că recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente: că pârâta a retras din contul reclamantei valoarea a 4 bilete la ordin însă este în culpă numai în legătură cu retragerea sumei de 550.000.000 lei cu accesoriile aferente pentru biletul la ordin ce trebuia introdus la plată la 17 martie 2003, pentru celelalte oricum nu existau bani în cont; că reducerea culpei pârâtei numai la acest bilet la ordin s-a făcut prin raportarea la șansele de a obține plata nu la însăși obligația acesteia de a introduce biletele la plată. Pârâta avea întâi această obligație și în raport de rezultatul obținut se putea utiliza și alte căi de recuperare a banilor, specifice materiei cambiale, respectiv acțiunea în regres care însă era condiționată de constatarea refuzului de plată într-un protest de plată conform art.49 alin.1 din Legea nr.59/1993.
În aceste condiții s-a apreciat că este necesar a se analiza dacă există sau nu refuz de plată.
Pe de altă parte, contractele de cesiune a cash- flow-ului garantau doar obligațiile născute după introducerea acțiunii în regres, ceea ce, de asemenea nu a fost analizată de instanța de apel ( art.VII din contractele de scont).
Nici situația celor zece bilete la ordin din contractul nr.723 din 9 octombrie 2002 nu a fost lămurită din perspectiva dispozițiilor legale menționate.
Cu ocazia rejudecării instanța de apel va analiza și situația rezultată din executarea garanțiilor imobiliare la contractul de scont nr.723/2002 prin vânzarea la licitație la data de 11 decembrie 2006.
În ceea ce privește recursul pârâtei acesta s-a apreciat ca nefondat, în cauză nepunându-se în discuție solidaritatea în materie cambială care nu se contestă de nimeni ci existența și întinderea prejudiciului rezultat din reținerea valorii biletelor la ordin din cash - flow-ul reclamantei în raport de culpa contractuală a pârâtei.
De asemenea, s-a apreciat că urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei necontestându-se încălcarea nici a art.4, 5 sau 6 din contractul de cesiune a cash- flow- ului și nici dispozițiile art.52 din Legea nr.58/1934 modificată prin Legea nr.83/1994.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel Craiova însă prin Încheierea din 02.04.2008 ba fost trimis Curții de Apel Alba Iulia, ca urmare a strămutării prin Hotărârea, fiind înregistrat la această instanță sub același număr.
Având în vedere chestiunile de drept soluționate prin Decizia de casare nr.1282/21.03.2007 a Înaltei Curți de Casației și Justiție în sensul că nu se pune în discuție solidaritatea în materie cambială invocată de pârâtă, care nu se contestă de nimeni, ci existența și întinderea prejudiciului rezultat din reținerea valorii biletelor la ordin din cash-flow-ul reclamantei în raport de culpa contractuală a pârâtei care ar fi trebuit să introducă la plată biletele la ordin emise de reclamantă în garantarea celor două contracte de scont și, de asemenea, că în cauză nu se contestă nici încălcarea art.4, 5 sau 6 din contractul de cesiune cash - flow-ului sau dispozițiile art.52 din Legea nr.58/1934( motive pentru care, de altfel, a fost respins recursul acesteia), precum și indicațiile date cu privire la necesitatea lămuririi faptului că în cauză există sau nu un refuz de plată al biletelor la ordin emise de reclamantă, dacă contractul de cesiune al cash-flow-ului garantează doar obligațiile născute după acțiunea în regres precum și observării situației rezultate din executarea garanțiilor imobiliare la contractul de scont nr.723/2002 prin vânzarea la licitație la data de 11 decembrie 2006, în cauză s-a efectuat o completare a raportului de expertiză efectuat în primă instanță de către experții G, și, cu unele obiective, la cererea părților precum și a instanței din oficiu, în acest din urmă caz urmând ca expertul să stabilească:
- dacă există sau nu un refuz de plată al biletelor la ordin;
- dacă contractul de cesiune al cash- flow-ului garantează doar obligațiile născute după acțiunea în regres;
- situația rezultată din executarea garanțiilor imobiliare la contractul de scont nr.723/2002 după vânzarea la licitație din 11.12.2006.
Verificând, în rejudecare, legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma dezlegărilor în drept date de instanța de casare precum și a obiectivelor lămurite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, se constată că apelul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Într-adevăr, așa cum s-a reținut de către instanța de casare obiectul prezentei cauze îl reprezintă eventualul prejudiciu cauzat reclamantei prin reținerea de către pârâtă a valorii celor 14 bilete la ordin, date de reclamantă pentru garantarea celor două contracte de scont nr.670/19.09.2002 și nr.723/9.10.2002, din contractul de cesiune a cash-flow-ului fără ca în prealabil să se încerce de către pârâtă introducerea la plată a biletelor împotriva - SRL, în calitate de emitent, tras și obligat principal, iar în raport de rezultatul obținut, dacă se putea utiliza și de alte căi de recuperare a banilor specific materiei cambiale precum și condițiile în care s-ar fi putut forma o acțiune în regres, condiționată de constatarea refuzului de plată printr-un protest de neplată în condițiile art.49 alin.1 din Legea nr.59/1993.
În acest sens, în cauză se constată că pe perioada scadenței celor 14 bilete la ordin - 10 bilete din contractul de scont nr.723/9.10.2002 și 4 bilete din contractul de scont nr.670/19.09.2002 în valoare totală de 770.000 lei (RON) adică 55.000 lei/bilet (14.03.2003 - 2.05.2003) s-au derulat operațiuni de încasări de 1.190.288 lei și aceeași sumă la plăți, de către - SRL ca fiind subscriitoul, emitentul, trasul, obligatul principal, operațiuni care s-au derulat prin BCR - Sucursala Tg.J, Agenția Novaci fără ca aceasta să introducă cele 14 bilete la ordin în circuitul bancar pentru a le încasa.
Potrivit art.VII din fiecare din cele două contracte de scont menționate, în cazul în care la scadență subscriitoul/trasul nu achită biletul la ordin, banca va iniția acțiune cambială direct asupra debitorului/subscriitor/tras, adică împotriva - SRL.
Pârâta apelantă nu a făcut dovada că la scadență subscriitorul/trasul - - SRL nu a achitat biletele la ordin, întrucât nici nu le-a introdus în circuitul bancar pentru a iniția o astfel de acțiune cambială împotriva debitorului principal - SRL. Textul art.VII din aceleași contracte de scont prevede în mod expres că banca nu renunță la dreptul de regres împotriva clientului său în cazul în care la scadență subsriitorul/ trasul, adică - SRL nu achită biletul la ordin. Numai în această situație, respectiv după ce a constatat refuzul de plată din partea obligatului principal, adică - SRL, printr-un act de protest, banca va putea iniția acțiunea cambială de regres în baza art.48 din Legea nr.58/1934 împotriva clientului - SRL, respectiv împotriva reclamantei intimate din prezentul dosar.
Nefiind, prin urmare introduse în circuitul bancar cele 14 bilete pentru încasare de către BCR - Sucursala județeană G nu există o constatare a refuzului de plată de către tras - - SRL și nici un act de protest în conformitate cu art.48 din Legea nr.58/1934 din data de 8.05.2003 pe cele 14 bilete pe care s-au înscris formula "protestat azi 8.05.2003" aplicându-se ștampila cu numărul 13 cu inscripția " executor bancar -. Juridică și Bancară " peste o semnătură indescifrabilă, necunoscându-se calitatea și persoana, este ulterior datei scadenței, nefiind făcut în două zile lucrătoare ce urmează zilei în care acestea erau plătibile, potrivit art.49 alin.3 din Legea nr.58/1934. Oricum, protestul făcut pe cele 14 bilete la data de 8.05.2003 nu mai avea niciun obiect întrucât nu există un refuz de plată, iar în conformitate cu Convenția cadru încheiată între părți la data de 7.03.2002 nerespectarea cel puțin a uneia dintre condițiile sau elementele obligatorii prevăzute în Normele cadru ale BNR nr.6/1994 și Normele Tehnice nr.10/1994 privind cambia și biletul la ordin, atrage obligația băncii trasului, subsriitorului - SRL de a refuza biletul la ordin la plată declarând titlurile la Centrala Incidentelor de plăți.
În aceste condiții, ca urmare a inexistenței refuzului de plată a subsriitorului/trasului - SRL, a protestului tardiv, nu se justifică acțiunea în regres întreprinsă de bacă împotriva reclamantei - SRL potrivit art.VIII din cele două contracte de scont.
În același sens sunt și dispozițiile art.2 din cele două contracte de cesiune a cash-flow-ului, date pentru garantarea celor două contracte de scont, înregistrate la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare cu avizul nr.2128/20.09.2002 și respectiv, avizul nr.2344/10.10.2002, unde se prevede în mod expres că " în condițiile în care împrumutatul cedent înregistrează debite neachitate la scadență provenite din contractul de credit - scont, banca are dreptul să debiteze contul de disponibilități cu suma datorată iar conform art.3 " banca va înștiința pe împrumutatul cedent - SRL despre cuantumul sumei debitate și ce reprezintă acestea ".Reiese clar din cele menționate că nu se puteau executa contractele de cesiune de cash-flow decât în condițiile în care nerambursarea creditelor acordate prin cele două contracte de scont s-ar fi datorat culpei reclamantei, contractele de cesiune fiind contracte accesorii la contractele de scont. Or, așa cum rezultă și din art.VIII și IX din cele două contracte de scont, coroborate cu dispozițiile art.2 și 3 din contractele de cash - flow menționate, aceste din urmă contracte garantează doar în subsidiar obligațiile aferente, după acțiunea de regres împotriva reclamantei însă numai în condițiile respectării mai întâi a celorlalte proceduri, respectiv a refuzului de plată și a acțiunii de protest, care nu cad în sarcina reclamantei, ci a pârâtei care nu le-a respectat.
Din actele dosarului rezultă că pentru recuperarea prejudiciului rezultat din neplata contractului de credit nr.176/2002 și a contractului de scont nr.723/2002 apreciat de pârâta apelantă la 1.722.335,30 lei, aceasta a procedat, în condițiile mai sus amintite, respectiv fără încasarea prealabilă a celor 10 bilete la ordin, la exonerarea unor bunuri imobile ale reclamantei, din totalul acestora pârâta neacoperind suma de 1.724.222,15 pentru cele două dosare în condițiile în care obligatul principal, împotriva căruia banca era obligată să se îndrepte pentru plata biletelor la ordin, a efectuat operațiuni de plăți și încasări nesemnificative, în valoare de aproximativ 11.900.000 lei, chiar prin contul curent deschis la BCR fără ca aceasta să sesizeze și să introducă biletele în circuitul bancar pentru încasare.
Așa fiind, câtă vreme pârâta nu a procedat la recuperarea pe această cale a contravalorii celor două contracte, procedând la executare silită este evident că suma de 1.724.222,15 lei obținută (790.104,04 lei pentru contractul de credit 176/2002 plus 728.100 lei pentru contractul de scont 723/2003 plus 201.509,09 și 4.509,02 cheltuieli de judecată, (fila 10 din expertiza efectuată în apel) este încasată nejustificat.
Rezultă, de asemenea, cu privire la contractul de scont nr.723/2002 în valoare de 5,5 miliarde lei, că reclamanta nu o datorează întrucât pentru această sumă a scontat 10 bilete la ordin emise de - SRL pentru creanțele de încasat ce le avea în baza contractului nr.5/1.08.2002, văzute de subscriitor la data de 27.08.2002, transmise prin gir la BCR Sucursala județeană G, avalizate la aceasta, astfel că trecerea la restanță a acestor bilete s-a făcut cu încălcarea art.41,47- 50, 58, 66 și urm. din Legea nr.58/1934, a dispozițiilor art.106 din Normele cadru nr.6/1994 aprobate prin Ordinul nr.138/1995 al BNR precum și încălcarea clauzelor contractuale nr.VII și VIII din contractul de scont nr.723/2003, a Convenției cadru încheiată între părți la 7.03.2002 precum și a capitolului VIII lit. H din Normele privind activitatea de creditare nr.1/2000 ale BNR.
În aceleași împrejurări de fapt, în legătură cu contractul de scont nr.670/19.09.2002 întemeiat între părți, se constată că pârâta a prezentat spre încasare la scadență numai primele 6 bilete la ordin. Aceste bilete au fost plătite de către - SRL în calitate de obligat principal astfel că, cu atât mai mult nu se explică întreruperea acestui demers în legătură cu restul biletelor. În aceste condiții, în legătură cu aceste 4 bilete la ordin neintroduse la plată nu se poate decât a se constata, la fel ca și pentru cele 10 bilete la ordin emise pentru garantarea contractului de scont nr.723/2002 mai sus examinat, încălcarea dispozițiilor legale și contractuale mai sus indicate cu privire la activitatea de creditare. biletelor la ordin avea obligația în caz de refuz să constate acest fapt printr-un act autentic ( protest de neplată) conform art.49 din Legea nr.58/1934 și să încunoștințeze pe girant, respectiv pe reclamantă, conform art.50 din același act normativ.
În același fel, în condițiile în care aceste bilete la ordin fuseseră girate de către reclamanta intimată la data de 27.08.2002 către banca pârâtă, protestul adresat la data de 8.05.2003 este tardiv, el putând a se face, potrivit art.49 din lege în una din cele două zile lucrătoare ce urmau zilei în care biletele la ordin era plătibil, și nu au la bază un refuz de plată. Nepunându-le la plată, pârâta apelantă era decăzută din drepturile sale împotriva reclamantei apelante în calitate de girant conform art.58 din Legea nr.58/1934 și pct.310 din Normele cadru nr.6/1994 ale BCR date în aplicare, respectiv a acțiunii în regres față de girant.
Așa fiind, trecerea pârâtei apelante la executarea din contul reclamantei, prin note contabile, sumei de 220.000 lei, în perioada 7.04.2003 - 23.07.2003, apare ca fiind nelegal efectuată, de natură a provoca un dezechilibru între încasări și plăți cu efect negativ asupra altor obligații de plată ale reclamantei către bugetul statului, furnizori și alte asemenea persoane, inclusiv către pârâta apelantă a creditului de 400.000 lei prin contractul nr.176/11.03.2002.
Procedând în modalitatea menționată, pârâta apelantă a prejudiciat reclamanta cu suma de 3.275.623.572 lei, sumă compusă din:
- 2.200.000.000 lei
- 101.303.772 lei
- 209.298.769 lei pag. 27 din raport
- 259.147.851 lei
- 505.873.360 lei
Astfel cum acest sume rezultă din completarea la raportul de expertiză efectuat în apel ( filele 27 din raport).
Cu această sumă se impunea a fi diminuat, prin compensare, creditul de 4.000.000.000 lei trecut la scadență la data de 25.09.2003 rezultând o diferență de plată în favoarea pârâtei de 72.437,62 lei ( fila 27 din raport).
Așa fiind, creanța totală pe care pârâta o poate invoca împotriva reclamantei se compune din această sumă la care se pot adăuga dobânzi în sumă de 68.373,07 lei determinate în conformitate cu dispozițiile art.11 și 17 din contractul de credit nr.142/2002, în total 140.810,69 lei ( pc.28 din raportul de expertiză).
În același timp, se poate spune că reclamanta nu datorează pârâtei vreo sumă în baza contractului de scont nr.723/2002 întrucât, așa cum s-a arătat neîncasarea celor 10 bilete la ordin achiziționate în baza acestuia de BCR este urmarea culpei sale exclusive, de a nu fi introdus la scadență pentru încasarea de la obligatul principal, respectiv - SRL care avea în cont disponibilitățile necesare plății.
În aceste condiții, în care culpa exclusivă a pârâtei este evidentă nu pot fi primite apărările acesteia prin care susține că a calculat corect dobânzile la creditul acordat prin contractul nr.176/2002, dacă cele două credite de scont au fost corect trecute la restanță, cu respectarea normelor de creditare BCR ori dacă dobânda aferentă restantă sau creanțele atașate fost corect calculate.
În considerarea argumentelor mai sus menționate rezultă că dobânda aferentă creditului din contractul nr.176/2002 a fost corect calculată doar până la data preluării de sume din contul clientului fără acceptul acestuia, respectiv încasarea celor 4 bilete la ordin de către bancă din contul curent al reclamantei, în condițiile nerespectării obligației principale de introducere a acestor bilete în circuitul bancar și încasarea acestora așa cum au fost, de altfel încasare restul de 6 din cele 10 bilete la ordin, din contul - SRL. Începând cu data preluării de sume din contul curent al reclamantei dobânda totală a fost denaturată prin includerea în baza de calcul a sumelor nelegal încasate de bancă.
Aceeași soluție se impune și în legătură cu cele două contracte de scont.
Astfel, creditul acordat în baza acestora în valoare de 11 miliarde lei nu a fost corect trecut la scadență și prin urmare accesoriile nu au fost corect calculate deoarece pe perioada scadenței obligatul principal, respectiv - SRL a solicitat sume de bani suficiente pentru încasarea celor 10 bilete la ordin iar pârâta nu a respectat dispozițiile art.VII și VIII din contract privitoare la posibilitatea de a se îndrepta cu regres împotriva reclamantei în lipsa existenței unui refuz de plată din partea obligatului principal.
Așa cum s-a arătat mai sus, pârâta apelantă a pornit executarea garanțiilor imobiliare date de reclamantă pentru executarea contractului de credit nr.176/11.03.2002, a actelor adiționale nr.1/8.09.2002, nr.2/5.03.2003 și nr.3/28.08.2003 la același contract precum și a contractului de scont nr.723/9.10.2002, în dosarele de executare nr.6133/E/2006 și nr.6134/E/2006 (dosar nr.27/2006 și nr.9/2006 reținute în raportul de expertiză ca fiind ale executorului bancar A din cadrul BCR) pentru suma de 1.722.335,30 lei ( fila 21 dosar completare expertiză în apel).
Cu ocazia executării respectivelor garanții imobiliare s-a obținut, așa cum rezultă din expertiză, suma de 1.072.500 lei + 728.100 lei ( fila 21 dosar completare expertiză în apel) din care banca a încasat în total suma de 1.724.222,15 lei ( fila 22 expertiză).
Această executare imobiliară a fost atacată cu contestație la executare de către reclamanta intimată din prezentul dosar în dosarul nr- al Judecătoriei Rm. V, unde prin sentința nr.4151/3.06.2008 completată cu încheierea nr.1325/2.10.2008 ( de lămurire a dispozitivului sentinței) s-a anulat executarea silită începută de BCR în condițiile menționate și s-a dispus întoarcerea executării în sensul că BCR să restituie contestatoarei suma încasată, respectiv 1.724.222,15 lei, mai puțin suma de 22.571,55 lei ( sentința și încheierea menționate se găsesc în dosar la filele 270 - 282.II).
Contestatoarea( reclamanta intimată din prezentul dosar) a început întoarcerea executării silite în dosarul execuțional nr.802/E/2008 al executorului judecătoresc pentru suma de 1.847.448,80 lei ( rezultată ca urmare a adoptării de cheltuieli de executare la suma inițială de 1.724.222, 15 lei primită de bancă).
Pentru a stinge litigiul, astfel născut din întoarcerea executării, BNR a plătit în contul BCR G suma solicitată, respectiv 1.847.448,80 lei astfel cum rezultă din Procesul - verbal al executorului judecătoresc de la fila 381 dosar apel,II.
Între timp, însă sentința nr.4151/3.07.2008 și încheierea nr.1325/2.10.2008 pe baza cărora s-a dispus anularea formelor de executare de BCR împotriva debitoarei - SRL a fost casată în parte, prin decizia nr.195/11.02.2009 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că se anulează dispozițiile privitoare la întoarcerea executării pe motiv că această operațiune urmează a se judeca în contradictoriu cu terțul adjudecatar, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței prin care au fost anulate formele executării silite imobiliare începută de BCR, așa cum rezultă din certificatul de grefă al Tribunalului Vâlcea aflat la fila 419.II.
În aceste împrejurări, în care deși se mențin dispozițiile sentinței nr.4151/3.07.2008 și ale încheierii 1325/2.10.2008 cu privire la anularea executării silite imobiliare începute de BCR împotriva debitoarei - SRL însă se anulează întoarcerea executării, deci inclusiv plata sumei de 1.847.448,80 lei făcută de BNR în favoarea BCR, se poate spune că în condițiile în care această creanță a devenit incertăse - SRL, în calitate de creditoare a întoarcerii executării nu mai este beneficiară a acestei sume. Această constatare va dobândi relevanță în cele ce urmează, cu ocazia stabilirii datoriilor reciproce ale părților avându-se în vedere și expertizele efectuate în cauză.
În legătură cu această decizie nr.195/11.02.2009 a Tribunalului Vâlcea pârâta apelantă BCR apreciază, prin concluziile scrise formulate în cauză, că este de natură a limita efectele obligatorii ale Deciziei nr.1282/21.03.2007 prin care prezenta cauză a fost trimisă spre rejudecare, atât cu privire la problemele de drept dezlegate cât și cu privire la expertiza efectuată în cauză (completarea la expertiză) în sensul că concluziile acesteia, în care se reține culpa exclusivă a pârâtei apelante în executarea contractelor de credit și de scont mai sus menționate, prin neexecutarea garanțiilor reprezentate de cele 14 bilete la ordin deși emitentul avea disponibil în cont, nu mai pot fi luate în considerare, opunându-se autoritatea de lucru judecat a deciziei nr.195/11.02.2009.
Mai mult, se apreciază că această decizie este de natură să rezolve pe fond cauza dedusă judecății, în favoarea sa, întrucât tribunalul, ajungând la soluția anulării întoarcerii executării silite a apreciat, implicit, că executarea silită începută pe baza contractelor de credit și de scont mai sus menționate, este legală, legalitate care nu poate rezulta decât din regularitatea operațiunilor pe care le-a efectuat în legătură cu aceste contracte în ceea ce înseamnă aprecierea scadențelor contractelor, trecerea la scadență pentru neplată și debitarea cash-flow-ului reclamantei intimate.
În realitate, nu se poate trage o asemenea concluzie întrucât, pe de o parte, dispozițiile deciziei Înalte Curți de Casației și Justiție nr.1282/21.03.2008 au fost date tocmai pentru lămurirea chestiunilor de drept cu efect hotărâtor asupra soluției ce se va pronunța pe fondul cauzei privitoare la obiectul prezentei cauze dedus judecății și care este o acțiune în pretenții, spre deosebire de acțiunea în care s-a pronunțat decizia nr.195/2009 invocată, și care are ca obiect o contestație la executare.
Pe de altă parte, din conținutul Deciziei nr.195/2009 nu rezultă, așa cum susține apelanta, că s-au înlăturat dispozițiile sentinței nr.4151/3.07.2008 cu privire la anularea formelor de executare silită pornită de bancă împotriva debitoarei - SRL ci, dimpotrivă, aceste dispoziții au fost menținute în mod expres, singurele dispoziții privitoare la anularea privesc chestiunea relativă la întoarcerea executării, și aceasta doar pentru motivul că această chestiune nu s-a judecat în contradictoriu cu terțul adjudecatar.
Revenind cu privire la natura juridică a raportului juridic născut între părți ca urmare a încheierii celor două contracte de scont, că prin acestea s-au transmis biletele la ordin prin gir, în conformitate cu dispozițiile art.106 raportat la art.14 și urm. din Legea nr.58/1934 modificată, coroborate cu art.88 și urm. din Normele cadru nr.6/1994 ale BNR. Punctul 92 din norme, prevede în mod expres faptul că girarea titlului către o societate bancă poartă denumirea de scontare și constituie o modalitate prin care posesorul cambiei își poate procura banii mai înainte de scadență.
În aceste condiții, faptul că în contractele de cash - flow se menționează " garantarea contractelor de credit"în loc de contracte de scont nu schimbă natura obligațiilor părților în legătură cu plata biletelor la ordin, ca izvorând din Legea nr.58/1934 modificată și normele cadru menționate.
Pe de altă parte, chiar dacă, așa cum se susține de către apelantă, s-ar avea în vedere toate contractele încheiate între părți și care ar trebui interpretate unele prin altele, nu ar putea fi înlăturată obligația acesteia de a proceda la deducerea cash - flow-ului doar în mod subsidiar, după ce s-ar fi constatat cu certitudine o imposibilitate de executare a biletelor la ordin date în garantarea celor două contracte de scont. Or, așa cum a rezultat din ansamblul materialului probator administrat în cauză, pârâta apelantă se face vinovată de nerespectarea acestei obligații legale și convenționale.
În concluzie, față de cele menționate, având în vedere că reclamanta, în calitate de împrumutat, nu înregistra debite la scadență deoarece avea la dispoziție biletele la ordin transmise de reclamantă; că potrivit actelor normative mai sus menționate privitoare la procesele cambiale, banca avea obligația valorificării biletelor la ordin prin introducerea lor în circuitul cambial, sens în care puteau fi valorificate în persoana emitentului - - SRL care avea în cont disponibilul necesar; că în aceste condiții în mod nelegal s-a procedat de către bancă la trecerea la scadență a debitelor reclamantei și la debitarea contului acesteia existent în baza cash- flow-ului pus la dispoziția acesteia, reclamanta a suferit un prejudiciu pe care pârâta, în temeiul art.998- 999 Cod civil este obligată să-l repare în integritatea sa.
Sub acest aspect, având în vedere tocmai această culpă a pârâtei, în cauză s-a procedat la determinarea prejudiciului suferit de reclamantă constând în: suma de 220.000 lei reprezentând contravaloarea celor 4 bilete la ordin prin diminuarea liniei de credit, dobânzi penalizatoare pentru creditul de scont, dobândă pentru linia de credit micșorată cu cei 220.000 lei, dobândă calculată pentru retragerea nejustificată din cont a sumei de 220.000 lei la nivelul dobânzii aplicate chiar de bancă, lipsirea de folosință a reclamantei pentru sumele reținute de pârâtă în mod nelegal și care au produs diminuarea capacității de plată a reclamantei pentru plata datoriilor scadente proprii către stat și diverși alți creditori inclusiv a datoriei reprezentând creditul de 400.000 lei acordat de pârâtă în temeiul contractului nr.176/2002, diminuarea profitului, toate acestea calculate în primă instanță la 4.759.251.300 lei vechi, sumă care, prin compensare cu datoria de 4.000.000.000 lei vechi a reclamantei reprezentând creditul menționat, a rezultat suma de 759.251.300 lei la care pârâta a fost obligată în primă instanță.
În prezentul apel, cu privire la întinderea prejudiciului astfel datorat s-au efectuat două determinări, din care una prin completarea de expertiză, așa cum s-a arătat, din care a rezultat un prejudiciu de 3.275.623.752 lei și care compensat cu datoria reclamantei către bancă de 4.000.000.000 lei a condus la faptul că reclamanta ar mai datora pârâtei suma de 72.487,62 lei - diferența + 68.373,07 lei dobânda, în total 140.810,69 lei ( expertiza pag.27).
Se observă, în această variantă că pârâta ar mai putea fi obligată să plătească vreo sumă cu titlu de prejudiciu reclamantei astfel încât apelul de față ar trebui admis cu consecința schimbării sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Cu toate acestea, în cauză s-a făcut oad oua determinare a prejudiciului, la cererea băncii, printr-o completare a expertizei efectuate în prezentul apel, și prin care aceasta a solicitat expertului să constate dacă, în urma plății sumei de 1.847.448,80 lei ( plătită de BNR în contul BCR cu titlu de întoarcerea executării, în condițiile mai sus menționate) mai există în prezent creanțe ale - SRL față de BCR iar dacă există creanțe care este creditorul, cuantumul creanței și structura acesteia.
S-a solicitat, așadar, a se stabili dacă între părți mai rămân sau nu datorii și, respectiv creanțe de încasat ca urmare a compensării acestora.
Făcând un calcul s-a constatat că BCR datorează - SRL suma de 3.412.859,44 lei, despre care am arătat mai sus, rezultată din folosirea ilegală a cash-flow-ului reclamantei intimate, suma de 1.847.448,80 lei reprezentând contravaloarea celor două imobile - spații comerciale - vândute de BCR în cursul executării silite imobiliare despre care, de asemenea, s-a făcut vorbire mai sus și suma de 243.895 Euro cu titlu de folos de tras pentru lipsa de folosință a celor două imobile pe perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2008, în total 5.260.308,24 lei și 243.895 Euro.
Prin compensarea acestor sume cu datoria reclamantei către banca pârâtă 4.000.000 lei rezultă că pârâta apelantă mai datorează reclamantei intimate suma de 1.260.308,24 lei precum și suma de 243.895 Euro, ambele cu titlu de despăgubiri.
Prin hotărârea primei instanțe, atacată cu apel în prezentul dosar s-au acordat reclamantei cu titlu de despăgubiri, făcându-se aceeași operațiune de compensare, suma de 759.251.300 lei, deci mai puțin decât rezultă din calculul sus menționat, așa încât soluția respingerii apelului se impune ca o consecință logică.
Această soluție, se impune chiar dacă se are în vedere că, reclamantei i s-a predat de către pârâtă suma de 1.847.448,80 lei cu titlu de întoarcere a executării.
Așa cum s-a arătat, această sumă a devenit incertă în patrimoniul reclamantei ca urmare a casării sentinței nr.4151/2008 prin Decizia nr.195/2009 a Tribunalului Rm.V prin care s-a dispus rejudecarea dispoziției privitoare la întoarcerea executării, așa încât până la momentul definitivării sale, în urma rejudecării, nu va putea fi compensată, în sensul de a fi scăzută din datoria băncii pârâte. În sensul art.1143 și urm. Cod civil pot fi compensate doar datoriile certe între debitori, ceea ce nu este cazul cu creanța menționată în condițiile în care aceasta se află în devenire pe rolul unei alte instanțe judecătorești.
În condițiile în care prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.1282/21.03.2007 s-a stabilit că obiectul prezentei cauze este unul patrimonial, prin care se tinde la repararea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor legale și contractuale în legătură cu raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractelor mai sus menționate, urmează că vor fi înlăturate inclusiv criticile apelantei, exprimate sub forma celor două excepții, privitoare la inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni pe calea dreptului comun precum și excepția privitoare la competența materială a instanței.
Pe parcursul apelului intimata - SRL a solicitat, în temeiul art.294 alin.2 Cod pr.civilă obligarea apelantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 759.251.300 lei la care pârâta a fost obligată la prima instanță.
Se constată, cu privire la această cerere că reclamanta intimată nu a declarat apel în cauză și nici nu a aderat la apelul pârâtei așa încât o atare cerere este inadmisibilă.
Pe de altă parte, se observă că reclamanta intimată nici nu a formulat o atare cerere la prima instanță astfel că, cu atât mai mult, ea nu poate fi formulată direct în apel.
În realitate, cererea reclamantei intimate, având ca obiect actualizarea sumei datorate printr-o hotărâre judecătorească, este o chestiune de executare care excede cadrului prezentului apel.
Pentru aceste motive
( continuarea deciziei comerciale nr. 22/A/13 martie 2009)
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta Banca Comercială Română, Sucursala județeană G împotriva sentinței nr.127/2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr.2795/COM/2003.
Respinge cererea formulată de reclamanta intimată - ""SRL Tg.J prin care solicită dobânda comercială aferentă sumei de 759.251.300 lei vechi începând cu data de 24.06.2005 și până la plata efectivă în temeiul art.294 alin.2 Cod pr.civilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./ 31.03.2009
Ex.- 4
Jud.fond.
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
