Spete pretentii comerciale. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1622/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 220
Ședința publică de la 23 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
Grefier - -
*****************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR împotriva sentinței comerciale nr.3030/05.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMÂNIA SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 16 aprilie 2009 și 26 aprilie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la numărul - din 19 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, instituție aflată sub autoritatea Consiliului General al Municipiului Bac hemat-o în judecată pe pârâta SC ROMANIA SRL, cu sediul în B și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 39.243,38 USD, în echivalent în lei la data efectuării plății, sumă reprezentând contravaloare lipsă de folosință spațiu și penalități aferente pentru folosința spațiului situat în B,- sector 3, pe perioada 1 august 2003 - 31 mai 2006.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta a utilizat acest spațiu în baza fișei de calcul nr. 3604/1998 și a dispoziției nr.105/1998 a Primarului General, chiria calculându-se în conformitate cu dispozițiile nr.59/1997.
A susținut că obligația de plată a chiriei nu a fost îndeplinită, că pârâta a figurat în contabilitatea reclamantei cu debite neachitate, pentru a căror recuperare s-a promovat acțiune ce a format obiectul dosarului cu nr.unic - al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială. Reclamanta a arătat că prin sentința comercială nr. 2556/2006, pronunțată în acest dosar, a fost admisă în parte acțiunea, dar cu toate acestea pârâta nu a achitat sumele înscrise în dispozitivul sentinței, motiv pentru care reclamanta și-a înregistrat în evidențele contabile penalizări,
A arătat că aceste penalizări, împreună cu debitele înregistrate ulterior pronunțării sentinței invocate, au format obiectul invitației la conciliere pentru 29 iunie 2006, dată când pârâta a solicitat un alt termen și încă unul, fără a achita debitul
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile sentinței comerciale nr. 2556/2006 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, pe dispozițiile nr. 59/1997, pe dispozițiile articolului 3 din Dispoziția nr. 105/1998 a Primarului General și pe dispozițiile articolului 3 din nr.221/1998.
La termenul din 4 decembrie 2006 pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția prematurității cererii motivat de nerespectarea dispozițiilor articolului 7201punctele 1,2 și 5 Cod procedură civilă.
Pârâta și-a formulat și apărări pe fondul cauzei, susținând în esență că începând din anul 2000 și-a încetat activitatea și nu mai folosește spațiul pentru care reclamanta pretinde despăgubiri, arătând și că despre această împrejurare a încunoștințat-o pe reclamantă.
La termenul din 15 ianuarie 2007, excepția invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea de esență că reclamanta a dovedit convocarea la conciliere, prezentarea părților la 29 iunie 2006, solicitarea pârâtei de amânare a concilierii pentru data de 6 iulie 2006, precum și noua solicitare pentru data de 31 iulie 2006, pentru acest termen reclamanta comunicându-i pretențiile și fișa privind modul de calcul al debitului.
Prima instanță a mai reținut sub același aspect cea de a treia solicitare venită din partea pârâtei pentru 9 septembrie 2006, apreciind că în raport de aceste trei amânări succesive pârâta a beneficiat de un interval suficient pentru a-și formula apărări.
Prin sentința comercială nr. 3030 din 5 martie 2007 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că față de pretențiile reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 1 august 2003 - 28 februarie 2004 regula căreia trebuia să i se supună reclamanta era cea prevăzută de articolele 998 - 999 Cod civil, respectiv întrunirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale și proba acestora în condițiile articolului 1169 Cod civil. prima instanță a reținut că reclamanta avea de dovedit că pârâta, deși evacuată pe cale judecătorească din spațiul comercial, a continuat să-l folosească în mod ilicit, producându-i în acest fel reclamantei un prejudiciu constând în lipsa de folosință a bunului.
S-a reținut că reclamanta nu a făcut această dovadă nereieșind din nici unul din mijloacele de probă prezența pârâtei în spațiul comercial după 1 august 2003, astfel încât pretențiile aferente perioadei ulterioare acestei date au fost apreciate ca neîntemeiate.
În considerarea caracterului accesoriu al penalităților față de debitul principal, prima instanță a respins ca neîntemeiate și majorările de întârziere aferente sumei pretinse cu titlu de vânzare - cumpărare lipsă de folosință.
În ce privește majorările la soldul din 31 iulie 2003, astfel cum rezultă din precizarea făcută de reclamantă și aflată la fila 27 dosarului, instanța a evocat sentința comercială nr. 2556 din 26 aprilie 2006, prin care pârâta a fost obligată la plata sumei de 25.119, 80 USD, nu la plata sumei de 14.913,36 USD, reclamanta solicitând penalități pentru această din urmă sumă.
Prima instanță a reținut și că, deși reclamantei i s-a pus în vedere să indice temeiul juridic al sumei pretinse și să depună modul de calcul al acestora, reclamanta a depus la 4 decembrie 2006 același mod de calcul ce însoțește cererea de chemare în judecată, fără a explica valoarea pretențiilor cu titlu de majorări de întârziere.
Din acest punct de vedere, prima instanță a apreciat pe de o parte lipsa de temeinicie a acestei cereri în raport de lipsa oricărei determinări pretențiilor cu titlu de majorări de întârziere, iar pe de altă parte lipsa oricărei dovezi sub acest aspect, reținând că nu s-a propus nici administrarea unei probe cu expertiză contabilă care să lămurească sumele pretinse.
A apreciat că reclamanta nu și-a probat pretențiile în condițiile articolului 1169 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 28 iunie 2007 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.
Motivele de apel au fost depuse la 18 octombrie 2007, cu respectarea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, reclamanta a trecut în revistă considerentele primei instanțe și a arătat că sentința comercială nr. 2556 din 26 aprilie 2006 Tribunalului București - Secția a VI a Comercială a fost desființată prin decizia comercială nr. 106 din 16 februarie 2007 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, unde a fost înregistrată sub nr-.
Privitor la folosirea spațiului de către pârâtă, apelanta reclamantă a arătat că intimata pârâtă a fost acționată în judecată și de către asociația de proprietari din imobilul în care se află spațiul administrat de reclamantă, obținându-se sentința civilă nr.4166 din 28 mai 2004, prin care intimata pârâtă a fost obligată la plata unor sume de bani. A arătat și că. urmare a pronunțării acestei sentințe, între părțile litigante s-a încheiat la 14 decembrie 2004 un proces verbal, în care s-a arătat printre altele că intimata pârâtă nu mai ocupă spațiul de la 1 martie 2004.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolelor 282 și 287 alineat 2 Cod procedură civilă.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Prin decizia comercială nr. 306 din 26 iunie 2008, Curtea a anulat apelul ca netimbrat.
Această decizie a fost casată prin decizia nr.19 din 13 ianuarie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare a apelului la aceeași instanță.
La termenul fin 9 aprilie 2009, apelanta reclamantă a arătat că nu mai insistă în cererea de judecare a suspendării apelului, față de susținerile și înscrisurile depuse de partea adversă la același termen.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Se constată din dezvoltarea argumentelor aduse de apelanta reclamantă că nici o critică nu este formulată la adresa hotărârii prin care instanța de fond a reținut lipsa dovezilor în condițiile articolului 1169 Cod civil.
Din acest punct de vedere Curtea apreciază, față de probele administrate în fața primei instanțe și față de poziția procesuală a apelantei reclamante, care nu și-a precizat proveniența și modul de calcul al sumei pretinse cu titlu de majorări de întârziere la debitul restant la 31 iulie 2003, nici în fața primei instanțe și nici în apel, că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor articolelor 1169-1170 Cod civil, a principiului de drept actori incumbit probatio, precum și a principiului de drept idem est non esse non probari.
În ce privește apărarea pe care intimata pârâtă și-a făcut-o constant referitoare la faptul că nu a mai folosit spațiul în litigiu pe perioada pretinsă de apelanta reclamantă, Curtea o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Această împrejurare este cunoscută chiar de apelanta reclamantă, astfel cum rezultă din adresa nr.5030 din 12 februarie 2004, aflată la fila 58 dosarului de recurs, adresă din care reiese că intimata pârâtă nu mai folosește spațiul în litigiu de aproximativ 4 ani.
Aceeași adresă a fost reținută și în considerentele sentinței comerciale nr.13677 din 20 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, dosar format urmare a desființării cu trimitere sentinței comerciale nr. 2556/2006 a aceleiași instanțe, sentința comercială nr.13667 din 20 noiembrie 2007, devenit irevocabilă prin respingerea apelului formulat de apelanta - reclamantă, ca și prin respingerea recursului formulat de aceeași parte împotriva deciziei de apel (filele 63-64 ale dosarului Curții de APEL BUCUREȘTI ).
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut cu putere de lucru judecat împrejurarea că pârâta nu mai folosește spațiul în litigiu, de aceea cererea de evacuare apare ca neîntemeiată, Curtea reținând în plus în speță și relevanța adresei 5030 din 12 februarie 2004 emanând chiar de la apelanta reclamantă, adresă în raport de care este recunoscută împrejurarea că folosința spațiului a încetat practic din cursul anului 2000.
În raport de această împrejurare, pretențiile cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 1 august 2003 - 31 mai 2006 sunt lipsite de fundament și în mod corect prima instanță a pronunțat o soluție de respingere a cererii cu acest obiect, atât în privința debitului principal, cât și în privința penalităților aferente, potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Având în vedere faptul că cea de a doua componentă a pretențiilor cu care apelanta reclamantă a învestit instanța de fond consta în majorări raportate la debitul stabilit prin sentința comercială nr. 2556/2006 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, iar această sentință a fost desființată, aceste pretenții sunt neîntemeiate și în mod corect au fost respinse aceasta cu atât mai mult cu cât, urmare a desființării cu trimitere a sus-menționatei sentințe comerciale, instanța de rejudecare a apreciat prescrise pretențiile reclamantei pentru perioada aprilie 2000 - ianuarie 2001 și neîntemeiate celelalte pretenții, soluția fiind confirmată în căile de atac.
Prin urmare, nemaiexistând debit principal, lipsește și temeiul de acordare accesoriului constând în majorări de întârziere.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și argumentele reținute în prezenta decizie în funcție de probele nou administrate, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, bazându-se pe o situație de fapt corect stabilită, motiv pentru care, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
De va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în B,- sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.3030/05.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMÂNIA SRL, cu sediul în B,--186,. 5 sector 2.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
