Spete pretentii comerciale. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 223/2008
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelurile declarate de către pârâții SC SA, și respectiv de către intimata SOCIETATEA AUSTRIA, împotriva sentinței civile nr. 1747/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 05.11.2008 și 12.11.2008 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1747 din 15.07.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalul Comercial Cluj s-au respins ca neîntemeiate excepțiile de ordine publică invocate de către pârâtă, privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat și, pe cale de consecință s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților SC SA și, pârâții fiind obligați în solidar la plata sumei de 34.478 Euro, precum și a sumei de 3.335,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că dreptul material la acțiunea exercitată de reclamantă nu s-a prescris, întrucât cursul prescripției extinctive a fost întrerupt prin recunoașterea dreptului dedus judecății, făcută de pârâții în folosul cărora curgea prescripția.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a statuat că este nefondată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civ. în sensul existenței a două cereri de chemare în judecată, din care una să fi fost soluționată irevocabil, iar cealaltă să fie în curs de judecată și să fie îndeplinită condiția triplei identități privitoare la obiect, părți și cauză.
Pe fondul raportului juridic litigios, tribunalul a reținut că între părțile litigante au avut loc mai multe tranzacții prin care s-a tranșat soarta creanței invocate de reclamantă și dând efect contractului de tranzacție a statuat că pârâții mai datorează suma de 34.478 Euro. S-a relevat că pârâții au recunoscut prin tranzacție creanța în valoare de 50.000, achitând prima tranșă, motiv pentru care au fost obligați să plătească doar diferența de 34.478 Euro.
Prin încheierea comercială pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 12.08.2008, tribunalul a admis cererea formulată de pârâți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința comercială nr. 1747/2008, în sensul că suma la care au fost obligați pârâții în solidar reprezintă 25.000 franci elvețieni și nu 34.478 Euro, cum în mod greșit s-a menționat în dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel atât pârâții, cât și reclamanta.
Prin apelul exercitat la 9 septembrie 2008, pârâții au solicitat reformarea hotărârii atacate în sensul schimbării în parte a sentinței comerciale nr. 1747/2008, cu privire la modul de soluționare a excepției de ordine publică referitoare la autoritatea de lucru judecat.
S-a solicitat reformarea hotărârii și din perspectiva dispoziției referitoare la plata cheltuielilor judiciare, relevându-se că dispozițiile art. 276.pr.civ. nu au fost corect aplicate, câtă vreme pretențiile reclamantei au fost admise în parte, iar cheltuielile judiciare nu au fost compensate.
În motivarea cererii de apel pârâții și SC SA au arătat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor art. 1201.civ. coroborat cu dispozițiile art. 1711.civ. respingând excepția autorității de lucru judecat.
În esență, s-a susținut că pretențiile ce exced sumei de 25.000 nu sunt fondate atâta tip cât prin încheierea tranzacției dintre părțile litigante, la 14.08.2007, s-a creat o prezumție a autorității de lucru judecat, art. 1711.civ. conferind tranzacției puterea unei sentințe definitive, dispoziție ce trebuie coroborată cu pct. 4 al art. 1200.civ. prezumția puterii de lucru judecat netrebuind restrânsă doar la hotărârile judecătorești, ea putând să acopere și sfera celorlalte acte juridice care au valoarea de a tranșa pretențiile litigioase.
S-a învederat că se împărtășește teza doctrinară conform căreia odată încheiată tranzacția împiedică părțile să formuleze din nou pretenții cu privire la drepturile extinse sau recunoscute prin tranzacție, ea având caracter extinctiv.
Pârâții au susținut totodată că, în dreptul material civil se asimilează puterea tranzacției cu puterea unei hotărâri judecătorești definitive.
Prin apelul promovat la 11.09.2008, reclamanta a solicitat reformarea sentinței comerciale nr. 1747/2008 așa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 12.08.2008, în sensul schimbării în tot a acestei hotărâri, cu consecința admiterii integrale a cererii introductive de instanță.
În motivarea cererii de apel, reclamanta a criticat legalitatea hotărârii atacate, relevând că dispoziția legală referitoare la efectele contractului de tranzacție a fost în mod greșit aplicată.
S-a susținut, de asemenea, că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligarea pârâților la plata daunelor interese solicitate de la momentul scadenței, respectiv 30.11.2004, și până la momentul plății efective, acordând numai în parte cheltuielile de judecată pretinse.
Reclamanta a arătat că efectele extinctive ale contractului de tranzacție nu puteau fi reținute atât timp cât prin neexecutarea obligațiilor contractuale asumate de pârâți, conform acestui act juridic, a fost activată, anterior exercitării acțiunii,clauza rezolutorie, pactul comisoriu expres de gradul IV,ce a avut drept consecință desființarea contractului sinalagmatic de tranzacție cu titlu de sancțiune, părțile litigante fiind repuse în situația anterioară.
Judecătorul fondului nu mai putea da eficiență unei tranzacții rezoluționate de plin drept prin activarea acestei clauze contractuale, atâta timp cât creditorul a optat pentru invocarea acestei sancțiuni.
Neexecutarea de către pârâți a obligațiilor derivând din contractul de tranzacție a condus la desființarea acestui act juridic, cu consecința redobândirii de către pârâți a calității de debitori față de reclamantă pentru întreaga datorie de 75.736.
Apelanta a arătat că diferența rămasă de plătit în sumă de 75.736 rezultă din deducerea din valoarea totală a creanței de 168.636 recunoscută de pârâți prin protocol, a sumelor deja plătite voluntar și anume 68.000 achitate de pârâtul firmei după realizarea cesiunii de creanță și suma de 24.000 plătită apelantei la 14.08.2007 ca primă aferentă tranzacției.
Prin întâmpinarea formulată reclamanta s-a opus admiterii apelului exercitat de către pârâți.
A relevat că apelul este inadmisibil, fiind în același timp lipsit de interes, atât timp cât apelanții nu critică soluția instanței de fond în ceea ce privește conținutul dispozitivului sentinței și câtimea pretențiilor ce au fost admise.
S-a susținut că pârâții nu pot critica modalitatea de soluționare a excepției prezumției autorității de lucru judecat, indiferent de modul formal de soluționare al excepției prima instanță pronunțându-se ca și cum ar fi fost ținută de aplicarea prezumției puterii de lucru judecat.
S-a arătat că pârâții nu au dezvăluit legitimitatea interesului lor procesual în a obține reformarea considerentelor acestei hotărâri.
Totodată, s-a învederat că excepția nu putea fi luată în considerare pentru motivul că tranzacția invocată de apelanți ca fundament al acestei excepții a fost rezoluționată de plin drept în temeiul pactului comisoriu expres de gradul IV. Nu există o incompatibilitate între natura juridică a contractului de tranzacție și pactul comisoriu expres de grad ultim. De altfel, contractul de tranzacție judiciară încheiat în speță nu a fost consfințit prin hotărâre de expedient, această tranzacție având natura unei tranzacții extrajudiciare.
Cu privire la cheltuielile de judecată, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 276.pr.civ. nu sunt aplicabile în cauză atât timp cât pârâții nu au avut pretenții proprii în litigiu.
În cursul soluționării cererii de apel reclamanta a individualizat cuantumul daunelor interese solicitate în baza art. 4 din OG nr. 9/2000, calculată pentru perioada 30.11.2004 - 30.10.2008, dobânda fiind calculată potrivit formulei D= (160.408,83 x 6% x 3ani) + (160.408,83 x 6% x 1an x 1 1/12) = 28.873,6 + 8.822,5 = 37.696,08 RON.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții s-au opus admiterii apelului formulat de către reclamantă.
S-a susținut că dreptul material la acțiune se raportează la momentul la care s-a realizat plata către mbH&CO, adică 18.12.2000 și nicidecum la 30.11.2004, dată până la care se afirmă că s-ar fi prelungit termenul de plată al cesiunii prin Protocolul nr. 3408/DG/2004. Pârâții consideră că nu există nici o datoriei izvorâtă în sarcina SC SA din livrarea de piese de schimb.
Deliberând asupra cererilor de apel, Curtea reține următoarele:
La data de 15.07.1999 s-a perfectat un contract comercial între părțile contractante. și SC SA.
Potrivit clauzelor contractuale asumate de părți, SC SA s-a obligat să pună la dispoziția firmei sezonul anului 1999, în baza unui contract de închiriere, o întreprindere de prelucrare pentru producerea de concentrat de suc de mere. Pentru punerea în funcțiune a acestui obiectiv erau necesare piese de schimb ce urmau să fie livrate de firma, în valoare de 236.050. Pentru ca acestea să fie livrate firmei SA, și-a asumat față de firma, iar firma față de, obligația de plată până cel târziu la 30.11.1999.
Firma s-a obligat să livreze toată producția de concentrat de suc de mere exclusiv firmei.
Prin contractul de cesiune nr. 0072/DG/2002 AG, CH, în calitate de creditor cedent, s-a obligat să vândă creanța pe care o avea față de debitorul cedat SA Z, creditorului cesionar Internațional
Creanța ce a făcut obiectul cesiunii avea valoarea de 210.795, valoarea de cumpărare a creanței fiind stabilită prin actul adițional încheiat la 22.04.2002, la suma de 168.636, plata urmând a fi efectuată de către creditorul cesionar în două tranșe, prima în valoare de 80.000 până la 31.12.2002, iar doua în sumă 88.636 până la 31.12.2003.
Din momentul semnării contractului creditorul cedent a declarat că nu mai are nici o pretenție față de debitorul cedat.
Prin contractul de cesiune de creanță nr. 0086A/DG/08.10.2003 creditorul cedent Internațional fost de acord să vândă creditorului cesionar creanța în valoare de 210.795, valoarea de cumpărare a creanței fiind 168.636. Prețul cesiunii urma să fie achitat până la 31.12.2004.
Prin Protocolul 3408/DG/12.07.2004 părțile contractante, AG, SA au convenit asupra prelungirii termenului de plată al valorii cesiunii preluate de de la Internațional conform contractului 0086A/DG/2003 față de AG, până la 30.11.2004. Obligația de plată a acestei sume a fost asumată de SC SA în calitate de garant. S-a stipulat totodată că,în situația în care pârâtul, în calitate de acționar majoritar al SC SA, nu își va îndeplini la termenul stabilit prin protocol obligațiile de plată față de AG, SA autorizează AG să încaseze suma restantă, dar nu mai mult de 168.636, direct de la cumpărătorul de suc, desemnat de SA, prin cesionarea parțială a încasărilor SA din vânzarea sucului concentrat de măr, cu o notificare prealabilă în acest sens.
La data de 04.05.2005, comunică apelantei că, sub rezerva acordului firmei, confirmă cesiunea tuturor creanțelor și a drepturilor secundare față de SC și pârâtul, către firma.
Trebuie menționat totodată că, în baza contractului din 15.07.1999, se susține că au fost livrate de către către SA Z piese de schimb, pe care acesta din urmă nu le-a achitat. a susținut că a plătit firmei suma de 120.000, solicitând executarea obligației de garanție primită de la firma.
Prin adresa atașată la fila 14 din dosarul de fond al cauzei, se susține că ar fi plătit în contul acestei garanții firmei suma de 120.000 la data de 18.12.2008.
Prin tranzacția încheiată la 14.08.2007 SC, pârâții și SC SA, în scopul stingerii oricăror chestiuni litigioase și pentru preîntâmpinarea oricăror litigii născute sau care s-ar putea naște cu privire la pretențiile SC născute sau care s-ar putea naște din contractul nr. 0072/2002, actul adițional la acest contract și Protocolul nr. 3408/DG/2004, precum și adresa SC din 04.05.2005, adresa Austria din 30.11.2001, au convenit următoarele: pârâtul s-a obligat să achite suma totală de 50.000 la următoarele termene: suma de 25.000 la data semnării actului, 14.08.2007; suma de 10.000 cel târziu la 31.08.2007 și suma de 15.000 cel târziu la 20.09.2007. Apelanta accepta stingerea tuturor pretențiilor prin aceste plăți, părțile convenind asupra faptului că tranzacția se va rezoluționa de drept fără intervenția instanței, fără nici o altă formalitate, în ipoteza în care suma convenită nu este achitată la scadențele stipulate contractual.
SC consimțea prin această tranzacție că nu mai are nici o pretenție față de pârâții, SC SA, precum și față de SC SRL, sub condiția achitării acestor sume.
Prin scriptul de la fila 51 pârâtul a confirmat că din suma de 50.000 A achitat doar 15.252 Euro la 14.08.2007, relevând că diferența nu a mai fost plătită, această diferență fiind recunoscută ca având caracter datorat.
Curtea apreciază că cererea de apel formulată de către reclamantă este fondată.
Pentru a dispune în acest sens reține că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale referitoare la efectele extinctive ale contractului de tranzacție, a dispozițiilor ce vizează caracterele juridice ale acestui act, precum și a celor referitoare la efectele rezoluțiunii convenționale generate de pactele comisorii exprese de gradul IV.
Curtea constată, de asemenea, că nu există concordanță între aprecierea faptelor alegate, interpretarea regulilor de drept aplicabile în ceea ce privește considerentele de și dispozitivul hotărârii.
Tribunalul nu a evocat rațiunile pentru care a dat în final eficiență efectelor contractului de tranzacție, motivarea s-a nefiind pertinentă, întemeiată și omogenă.
Contractul de tranzacție este un contract sinalagmatic cu titlu oneros și comutativ, fiind un contract consensual.
Tranzacția este un contract sinalagmatic întrucât părțile își asumă obligații reciproce de a nu continua ori începe procesul în schimbul concesiilor sau prestațiilor noi făcute de cealaltă parte.
Fiind sinalagmatic este evident că în absența unui pact comisoriu expres de gradul IV se poate cere rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea de obligații dacă una din părți și-a asumat o obligație nouă pe care nu o execută.
S-a susținut în doctrină că în privința concesiilor neexecutarea este exclusă, întrucât instanța trebuie să respingă acțiunea prin care s-ar încerca valorificarea dreptului care a făcut obiectul tranzacției (concesiunii).
Tranzacția poate fi însă afectată de o condiție. În caz de nerealizare a condiției, tranzacția nu produce efecte dacă condiția a fost suspensivă sau se desființează cu efect retroactiv, dacă condiția fost rezolutorie.
Condiția rezolutorie este aceea de a cărei îndeplinire depinde desființarea drepturilor subiective și a obligațiilor corelative.
Dacă tranzacția extrajudiciară încheiată de părți ar fi calificată drept strict concesivă, valorificarea dreptului care a făcut obiectul concesiei era afectat de o condiție rezolutorie.
Reclamanta a condiționat realizarea concesiei privitoare la cuantumul creanței sale, de plata creanței diminuate într-un anumit termen.
Reclamanta a consimțit să facă concesii în privința cuantumului creanței ce urma să fie considerată stinsă prin plata sumei de 50.000 în tranșele mai sus enunțate, până la data de 30.09.2007. Această obligație a fost asumată de reclamantă sub condiție potestativă, iar calitatea de creditor al acesteia conferă obligației astfel asumate valabilitate, fapt ce rezultă din interpretareaper a contrarioa prevederilor art. 1010.civ.
Așadar efectul extinctiv al contractului de tranzacție era sub semnul unei condiții.
Părțile contractante au stipulat că tranzacția se desființează de plin drept fără somație sau punere în întârziere, fără intervenția instanței dacă plata sumei de 50.000 nu era realizată integral până la 30.09.2007.
Reclamanta datora concesia făcută pârâților sub condiție rezolutorie.
Atunci când condiția rezolutorie s-a realizat și anume obligația de plată a creanței nu a fost onorată de pârâți la data de 30.09.2007, obligația născută din tranzacție în sarcina reclamantei, privitoare la concesia făcută, a încetat să mai existe.
Această condiție care afecta existența dreptului subiect al pârâților de a se prevala de conținutul tranzacției era o condiție pozitivă. Câtă vreme evenimentul plății trebuia să aibă loc într-un anumit termen și acest termen a expirat fără ca evenimentul să fi avut loc, atunci condiția pozitivă trebuia socotită drept neîndeplinită.
Nu se poate socoti că tranzacția ar fi fost afectată de modalitatea unui termen, fiind că termenul ca modalitate afectează numai executarea actului, nu și existența sa.
Prin stipularea pactului comisoriu expres de gradul IV părțile au înțeles să pună efectele extinctive ale tranzacției sub semnul unei condiții. Reclamanta nu mai era împiedicată să formuleze pretenții cu privire la drepturile recunoscute prin tranzacție, dacă pârâtul nu își onora obligația de plată în termenul stipulat.
În contextul neplății la termen a creanței în privința căreia reclamanta susține că a înțeles să facă concesii sub aspectul valoric, aceasta și-a exercitat dreptul de opțiune apreciind că este cazul să invoce activarea pactului comisoriu expres de gradul IV și să pretindă că tranzacția s-a desființat cu efect retroactiv.
Acest raționament juridic este valabil în cazul în care se consideră că prin tranzacția încheiată de părți aceștia și-au făcut doar concesii reciproce.
Curtea apreciază că se poate considera că părțile litigante și-au asumat obligația reciprocă de a nu începe un proces în vederea valorificării pretențiilor ce se puteau naște din încheierea contractului nr. 0072/2002, actului adițional la acest contract și Protocolului nr. 3408/DG/2004, precum și adresei SC din 04.05.2005, adresei Austria din 30.11.2001, în schimbul unei prestații noi făcute de pârâtul.
Curtea apreciază că obligația asumată de acesta prin tranzacție are valoarea unei obligații noi dacă se are în vedere obligația inițială.
Obligația inițială pentru care SC SA a dobândit calitatea de garant, fiind înlăturată poziția sa inițială de debitor cedat, așa cum rezultă din Protocolul nr. 3408/DG/2004, urma să fie executată într-o altă modalitate și anume prin cesionarea parțială a încasărilor sale din vânzarea sucului concentrat de măr, încasări făcute de la cumpărătorul acestui produs, sub condiția notificării prealabile.
Garanția dată viza creditorul AG, or, în tranzacție se recunoaște calitatea de creditor a SC pentru pretențiile ce s-ar pute naște din același Protocol nr. 3408/DG/2004.
S-a renunțat în tranzacție la acordul firmei, care inițial era necesar pentru cesionarea creanțelor față de SC și către firma.
Din această perspectivă nu s-ar mai putea ridica problema incompatibilității dintre tranzacția extrajudiciară și stipularea pactului comisoriu expres de gradul IV pentru neexecutarea obligației noi ce rezulta din tranzacție.
De aceea, raționamentul primei instanțe care a afirmat și s-a prevalat de efectele extinctive ale tranzacției încheiate la14.08.2007 nu a fost corect.
Tribunalul nu trebuia să asimileze puterea tranzacției cu puterea unei hotărâri judecătorești definitive. Chiar dacă a respins excepția, indirect, prin cele statuate i-a da eficiență.
Tribunalul trebuia să țină cont de caracterul sinalagmatic al tranzacției extrajudiciare și de faptul că în raport de considerentele speței, această tranzacție trebuia considerată desființată cu efect retroactiv, cu toate consecințele specifice.
Întrucât fondul raportului juridic litigios nu a fost cercetat, Curtea urmează să facă aplicațiunea prevederilor art. 297.pr.civ. și, pe cale de consecință, să admită apelul declarat de reclamantă în contra sentinței comerciale nr. 1747/2008, să desființeze această hotărâre și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării va avea în vedere că acțiunea exercitată de reclamantă tinde la valorificarea unei drept de creanță în cuantum de 75.636, cu daunele interese aferente, pretinse de reclamantă pentru intervalul 30.11.2004 - 30.10.2008.
În rejudecare tribunalul va analiza legitimitatea dreptului reclamantei de a invoca această creanță din perspectiva izvorului juridic al acesteia, din perspectiva legitimării sale procesuale active, a excepției prescripției extinctive, urmând să se cerceteze consecințele pe care le-a avut încheierea tranzacției, desființarea retroactivă a acesteia asupra cursului prescripției și asupra cuantumului creanței ce se pretinde a fi recunoscută.
Totodată se va pronunța instanța în rejudecare asupra caracterului datorat ori nedatorat al daunelor interese pretinse.
Pe cale de consecință, va respinge apelul exercitat de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA AUSTRIA împotriva sentinței comerciale nr. 1747/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
Respinge apelul declarat de pârâții SC SA și .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.11 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- AL - - - - -
red./dact.MM
7ex.
jud.fond:
Președinte:Simona HajjarJudecători:Simona Hajjar, Mirela Budiu
