Spete pretentii comerciale. Decizia 226/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.226
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.3416/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/02.06.2008 aflată la fila 6 și pârâtă prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 7.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin Serviciul Registratură la data de 08.05.2009 apelanta-reclamantă a depus la dosar precizare scrisă a cuantumului pretențiilor.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, învederează că a luat cunoștință de conținutul precizării scrise depusă la dosar de către apelanta-reclamantă.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise. Totodată, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în principal, obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 838.007,6 lei. În subsidiar, solicită obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 663.705,86 lei, în ambele variante suma urmând să fie actualizată cu rata inflației de la data demolării construcției și până la plata efectivă. Consideră că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea, deoarece judecătorul de la fond a interpretat în mod eronat normele de drept, considerând că societatea reclamantă trebuie să facă dovada bunei-credințe. Or, astfel cum este unanim recunoscut atât în doctrină, cât și în practica judiciară, buna credință se prezumă, reaua-credință trebuind a fi dovedită. Învederează faptul că societatea reclamantă a fost un constructor de bună credință în baza unei autorizații de construire, fiind adevărat că s-a efectuat o extindere a construcției, însă acest fapt nu atrage reaua-credință cu privire la construcția inițială. Totodată, caracterul demontabil al construcției nu impunea ca societatea reclamantă să ridice această construcție, deoarece dispoziția de demolare nu a fost emisă cu respectarea legii, iar pe de altă parte nici o normă legală nu impunea acest lucru. Prin demolarea construcției cu nerespectarea dispozițiilor legale de către intimata-pârâtă a fost produs un prejudiciu cuantificat prin raportul de expertiză. Solicită obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele expuse prin întâmpinare.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, precizează faptul că, în rejudecare în fața instanței fondului, apărătorul intimatei-pârâte a menționat că, în situația în care se va admite acțiunea, să fie obligată doar la contravaloarea construcției inițiale ridicate în baza autorizației de construcție, acest aspect regăsindu-se în pagina a doua a sentinței apelate.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-, reclamanta -, reprezentată prin administrator, a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul B, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata contravalorii reactualizate cu indicele de inflație a construcției proprietatea sa, demolată între 29.10.2003 - 30.11.2003, situată la intersecția Bd. - cu (stație metrou Noi) sector 4.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost proprietara restaurantului - pizzerie "" situat în B la intersecția Bd. - cu, imobilul fiind realizat în perioada 1993 - 1999, conform autorizației de construire nr.885/09.12.1992. La parterul construcției se găseau un salon restaurant, dotat cu bar și cuptor pizza, grupuri sanitare, depozit marfă, centrală termică, iar la etaj se găseau un salon restaurant și birou. Construcția avea o structură de rezistență din stâlpi și grinzi din profile metalice laminate, cadre de beton și geamuri termopan. Cu toate că autoritățile locale au eliberat autorizația de construire pentru ridicarea construcției, la data de 28.10.2003, orele 10:00, pe geamul construcției a fost găsită somația de desființare a imobilului, emisă în baza Dispoziției Primarului General nr.29/16.01.2002. În cursul lunii noiembrie 2003, a demolat construcția. Prin sentința civilă nr.3507/20.09.2004, Tribunalul București - Secția a VIII - aad ispus anularea somației și anularea poziției 18 din anexa Dispoziției Primarului General nr.29/16.01.2002. Astfel, măsura demolării a fost considerată de către instanța de judecată, ilegală.
Reclamanta a mai arătat că a fost un constructor de bună - credință ce a edificat cu acceptul proprietarului terenului restaurantul - pizzerie "". Dacă proprietarul a dorit demolarea construcției, era obligat în conformitate cu art.494 cod civil să o despăgubească cu contravaloarea materialelor și a muncii, obligație pe care nu a îndeplinit- De asemenea, instanța de judecată a considerat că demersul proprietarului a fost ilegal și întrucât, prin demolarea clădirii a suferit un prejudiciu material, a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii imobilului demolat, reactualizată cu indicele de inflație.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, în a cărei rază teritorială își are sediul, conform art.5 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.75/06.01.2006, Judecătoria Sectorului 2 Bad eclinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 10.03.2006, instanța a încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și o expertiză construcții.
Prin sentința civilă nr.4212/16.06.2006, instanța de judecată a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 838.000 RON, reprezentând contravaloarea construcției demolate, precum și 12.855 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Municipiul B, prin Primar General, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V - a Civilă.
Apreciind că litigiul are natură comercială, instanța a admis excepția necompetenței funcționale și a înaintat dosarul Secției a VI - a Comerciale, pe rolul căreia a fost înregistrat sub nr-.
Prin decizia comercială nr.11A/02.04.2007, Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Municipiul B, prin Primar General, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a V - a Comercială.
Prin decizia comercială nr.1395/24.09.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V - a Comercială a admis recursul, a casat decizia pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială și a trimis cauza spre competentă soluționare, în fond, aceleiași instanțe, reținând că litigiul are un caracter comercial, iar competența de soluționare în primă instanță aparține Tribunalului - Secția Comercială, conform art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă.
Pe rolul Tribunalului București - Secția a VI - a Comercială, cauza a fost reînregistrată sub nr-.
Prin sentința comercială nr.3416/10.03.2008, Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială a reținut că la 9.12.1992, Primăria Sectorului 4 Bae mis autorizația nr.885 prin care, numitul a fost autorizat să amplaseze o construcție metalică, demontabilă cu caracter provizoriu, cu dimensiunile în plan de 10x10 m și regim de înălțime, autorizația fiind valabilă pe o perioadă de 6 luni pentru executarea lucrărilor.
Anterior, la 23.10.1992, aceeași autoritate administrativă a emis certificatul de urbanism nr.295 pentru amplasarea pe un teren aparținând domeniului public a unui chioșc cu caracter provizoriu, construcție metalică demontabilă cu regim de înălțime, chioșc destinat comercializării bunurilor de larg consum, fără băuturi alcoolice. Trecând peste autorizația de construire și certificatul de urbanism, reclamanta a construit un adevărat imobil - pizzerie restaurant, cu o suprafață desfășurată a parterului de 188,38 mp aproape dublul suprafeței autorizate, din care numai bucătăria și anexele au ocupat suprafața de 81,20 mp. Prin primirea autorizației și a certificatului de urbanism emise pentru o suprafață ocupată la parter de 100 mp, reclamanta și-a însușit condiția impusă de autoritatea administrativă în ce privește caracterul provizoriu și demontabil al chioșcului metalic. Este adevărat că somația de demolare și dispoziția nr.29/16.06.2002 emisă de Primarul General au fost anulate în ce privește construcția reclamantei, însă această sentință nu poate constitui un motiv de a aprecia pe reclamantă ca fiind un constructor de bună credință, deoarece rațiunea anulării parțiale nu a fost aceea a caracterului de constructor de bună credință, ci aceea de necompetență materială de demolare prin dispoziția Primarului General. Calitatea de constructor de bună credință nu este prezumată în mod absolut, ci trebuie dovedită prin acte și fapte care să conducă instanța la această concluzie, ori din actele de la dosar nu rezultă acest aspect. Mai mult, după emiterea somației, reclamanta și beneficiarul autorizației de construire au solicitat autorităților administrative să se constate că nu mai desfășoară activitate comercială, deoarece taxele impuse erau prea mari. În principiu, fiind vorba despre autorizarea unei construcții provizorii și demontabile, reclamantei îi revenea dreptul de a-și însuși materialele de construcții rezultate în urma demolării și obligația de a dovedi contrariul, aspecte care nu au fost dovedite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel, legal timbrat, reclamanta -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivare, în esență, următoarele:
Sentința este contrară punctului unanim de vedere, atât al doctrinei, cât și al practicii judiciare, instanța de fond plecând de la premisa că buna credință nu este prezumată în mod absolut, ci trebuie dovedită prin acte și fapte. În speță, în calitate de proprietar al terenului, Municipiul B nu a făcut dovada relei credințe a societății, Dispoziția nr.29/16.06.2002 și somația de demolare fiind anulate, în mod irevocabil, de către instanța de judecată.
Instanța de fond a considerat, în mod greșit, că ridicarea unei construcții cu depășirea limitelor prevăzute de autorizația de construire reprezintă o dovadă a relei credințe a, însă doctrina și practica judiciară au statuat, în mod clar, că reaua credință a trebuie stabilită în funcție de condițiile în care s-a edificat construcția, apreciindu-se în raport cu atitudinea proprietarului terenului pe timpul executării acesteia. Nici Primăria Sectorului 4, care a eliberat autorizația de construire, nici proprietarul fondului nu au întreprins nicio acțiune pe durata edificării construcției, având o atitudine pasivă. de mai mult de 12 ani, Municipiul Baî ncasat de la -, taxa de ocupare a domeniului public pentru suprafața de teren efectiv ocupată de construcție, aproximativ 200 mp. Față de această situație nu se poate reține că societatea ar fi fost de rea credință și demersul intimatei în sensul obligării la ridicarea construcției apare ca fiind un abuz de drept.
În mod greșit, instanța de fond a considerat că societății apelante îi revenea obligația de a-și însuși materialele de construcție, ca o consecință a autorizării unei construcții provizorii și demontabile, acest raționament fiind corect în raporturile cu Primăria Sectorului 4, însă, raportul dedus judecății este de natură comercială. Obligația de însușire a materialelor de construcție îi revine doar de rea - credință, aceasta apreciindu-se în funcție de criteriile menționate anterior și nu în funcție de caracterul construcției, demontabile sau nu. Dacă un constructor este de rea credință, fapt care trebuie demonstrat, acesta este obligat să ridice construcția indiferent dacă are un caracter permanent sau provizoriu.
De altfel, însuși intimatul, în fața instanței de fond și-a recunoscut culpa, fiind de acord cu plata unei despăgubiri corespunzătoare suprafeței pentru care s-a eliberat autorizație de construire. În condițiile în care intimatul recunoaște caracterul nelegal al demersului său de demolare a construcției, nu are importanță suprafața construită, obligația de dezdăunare revenind pentru întregul prejudiciu suferit. Dacă apelanta ar trebui să fie despăgubită doar pentru suprafața pentru care s-a eliberat autorizație de construire, atunci intimatul ar trebui să restituie contravaloarea taxei încasate de peste 12 ani pentru diferența de teren între suprafața efectiv construită și cea menționată în autorizația de construire.
Intimatul Municipiul Baf ormulat și a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că reaua credință a apelantei a constat în faptul că. Deși societatea a avut certificat de urbanism și autorizație provizorie de construcție, aceasta a depășit cu mult prevederile actelor administrative emise în acest scop. De asemenea, apelanta nu a făcut nici un demers în vederea obținerii autorizației de construcție, precum și faptul că solicită o sumă de bani pentru o construcție ce nu poate fi considerată că a fost realizată cu respectarea autorizației de construire și a normelor legale. Pe de altă parte, suma pe care apelanta o solicită este foarte mare și nu este justificată, expertiza efectuată pe baza unor fotografii și a unor planuri de situație nu poate constitui o probă elocventă, acțiunea constituind mai mult o îmbogățire fără justă cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază că apelul este fondat pentru considerentele ce vor fi menționate în continuare.
În fapt, prin autorizația de construire nr.885/09.12.1992, apelanta a fost autorizată de către Primăria Sectorului 4 B să execute lucrări de amplasare a unei construcții metalice, demontabile, cu caracter provizoriu, având dimensiunile în plan de 10x10 m și regim de înălțime. În baza acestei autorizații apelanta a edificat o construcție în zona autorizată, situată la intersecția Bd. - cu (stația de metrou Noi) sector 4.
Conform Dispoziției nr.29/16.01.2002 a Primarului General s-a dispus desființarea construcțiilor provizorii situate la intersecția cu Calea, la poziția 18 din anexa 1 la această dispoziție fiind menționată și construcția edificată de reclamantă.
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.10.2003 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B apelanta a solicitat constatarea nulității absolute a somației prin care s-a dispus desființarea acestei construcții, precum și constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului General.
Prin sentința civilă nr.3507/20.09.2004 pronunțată în dosarul nr.206/CA/2004, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis acțiunea și a anulat parțial Dispoziția Primarului General nr.29/16.01.2002 cu privire la aprobarea desființării construcției aparținând - și somația emisă în baza Dispoziției Primarului General. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.636/31.03.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
În motivarea sentinței se reține că Dispoziția Primarului General a fost emisă nelegal, în temeiul art.28 din Legea nr.50/1991, situația reglementată de acest text de lege nefiind aplicabilă reclamantei, care era deținătoarea unei autorizații de construire.
În raport de cele reținute în considerentele acestei hotărâri, faptul demolării nelegale a construcției edificate de reclamantă întrunește condițiile faptei ilicite. Raportul dedus judecății are natură comercială, iar acest fapt atrage incidența dispozițiilor art.998 - 999 Cod civil.
În mod greșit, instanța de fond a reținut că apelanta a fost de rea credință când a edificat construcția și că buna credință nu se prezumă.
Într-adevăr, în privința lucrărilor efectuate cu depășirea autorizației de construire și a certificatului de urbanism, apelanta și-a asumat riscul efectuării acestora, cunoscând faptul că autorizația de construire și certificatul de urbanism sunt emise pentru o suprafață mai mică de teren. Prin urmare, nu se pot reține ca fiind întemeiate apărările apelantei în sensul că intimatul ar trebui să restituie contravaloarea taxei pentru diferența de teren dintre suprafața efectiv construită și cea menționată în autorizația de construire, pe care a încasat-o de peste 12 ani și nici cea conform căreia nici Primăria Sectorului 4, nici proprietarul fondului nu au întreprins vreo acțiune, pe durata edificării construcției, având o atitudine pasivă.
Însă, în privința părții de construcție pentru care a existat aprobare din partea autorităților administrative nu se poate aprecia altfel decât că apelanta a fost de bună credință, edificând-o în considerarea acestor aprobări, respectiv a autorizației de construire și a certificatului de urbanism.
Față de dispozițiile art.494 Cod civil, dacă proprietarul terenului a dorit demolarea construcției, acesta era obligat să despăgubească apelanta cu contravaloarea materialelor și a muncii. Caracterul provizoriu al construcției nu are nici o relevanță, întrucât dispozițiile art.494 Cod civil nu condiționează acordarea despăgubirilor de caracterul construcției.
De altfel, intimatul, a arătat că apelanta este cel mult constructor de bună credință pentru suprafața de teren în privința căreia au existat aprobări administrative, recunoscând implicit caracterul nelegal al demersului său de demolare a construcției.
Așadar, cuantumul prejudiciului produs prin demolare apelantei este dat de valoarea lucrărilor efectuate conform autorizației de construire și a certificatului de urbanism, prejudiciul fiind stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, necontestat de către părți.
Astfel fiind, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul la plata sumei de 663.705,86 lei reprezentând contravaloarea construcției demolate, actualizată cu rata inflației începând cu data de 01.01.2004 (astfel cum s-a solicitat prin precizarea cererii de apel depusă la data de 08.05.2009 - fila 53 dosar apel), până la plata efectivă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă - L cu sediul în B,-,.21,.B,.7,.93 sector 2 împotriva sentinței civile nr.3416/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Municipiul B, reprezentat prin Primar General, cu sediul în B,- sector 5.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, admite în parte acțiunea și obligă pârâtul Municipiul B la plata sumei de 663.705,86 lei reprezentând contravaloare construcție demolată, actualizată cu rata inflației, începând cu data de 01.01.2004, până la plata efectivă.
Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 15645,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel, către apelanta - reclamantă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.Jud. - 01.06.2009
Tehnored. - 01.06.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea
