Spete pretentii comerciale. Decizia 227/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 227
Ședința publică de la 02 2009
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
Grefier -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta-pârâtă reconvențional DE CONSUM - TG. J împotriva sentinței nr. 76 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - reclamantă reconvențional ȘT., intimata pârâtă ST. ÎNTREPRINDERE și intimatul intervenient în nume propriu.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic G, pentru apelanta DE CONSUM - TG. J și intimatul intervenient, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-au depus de către părțile prezente concluzii scrise, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului:
Consilier juridic G, pentru apelanta DE CONSUM - TG. J solicită admiterea apelului conform motivelor și concluziilor scrise aflate la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul intervenient solicită respingerea apelului conform concluziilor scrise depuse la dosar.
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 76/10.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta --J în contradictoriu cu pârâta PF Șt..
A fost obligată pârâta PF St. către reclamantă la plata sumei de 3630,87 lei, chirie.
A fost respins capătul de cerere în reziliere contract și evacuare.
S-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în contradictoriu cu reclamanta --
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta.
S-a constatat că intervenientul și pârâta au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra spațiului comercial Magazin Mixt, situat pe terenul proprietatea acestora din comuna, sat., Județul
Au fost obligați intervenientul și pârâta reclamantă, în solidar, către reclamanta pârâtă la 20.001 lei, contravaloare construcție fără îmbunătățiri.
A fost obligată reclamanta pârâtă --J către intervenient și pârâta reclamantă la 1500 lei despăgubiri - uzufruct teren.
S-au compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 296,43 lei și a fost obligată reclamanta pârâtă la diferența de cheltuieli de judecată către intervenient și pârâta reclamantă, în cuantum de 2444,73 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3042 din 01.09.2003 intervenientul și pârâta au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren construibil în suprafață de 540. situat p. în intravilanul comunei, sat., Județul G învecinat la răsărit și zi cu, la apus J 671 - B și cu, pe care se află construit magazinul proprietatea --J, respectiv.
Prin contractul de închiriere nr. 140 din 01.07.2005 încheiat între, în calitate de proprietar ( locator) și PF, în calitate de chiriaș ( locatar) s-a dat în folosința locatarei spațiu comercial în suprafață de 120. pe p. o durată de trei ani, cu începere de la 01.07.2007 până la 01.07.2008, cu o chirie de 65 USD plătibilă în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu plata lunară până la data de 30 ale fiecărei luni.
Prin actul de dare în plată încheiat la 30 august 2006 a dat în plată și --J a primit în proprietate, în contul unui debit, activul denumit Magazin Mixt, situat în localitatea din comuna, G, activ evaluat, potrivit raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator autorizat, la suma de 23.600,00 lei.
Prin același act de dare în plată s-a stabilit că, începând cu data încheierii actului, toate sarcinile și taxele asupra activului și terenului trec la --
Prin decizia nr. 49 din 27.12.2006 a --J s-a stabilit că, începând cu data de 01.01.2007, se desființează prin absorbție totală de către a activului și pasivului. Conform art. 4 din decizie, începând cu 01.01.2007, --J a preluat patrimoniul aflat pe raza comunelor și. Prin actul de dare în plată încheiat la 30.08.2006 --J a primit în proprietate de la, activul denumit Magazin Mixt situat în localitatea, evaluat la 23.600, în contul unui debit de 18646,15 lei lei.
Prin acest act s-a precizat că, începând cu data încheierii, toate sarcinile și taxele asupra activului și terenului trec în sarcina --
Cu actul de dare în plată s-a considerat că reclamanta --J face dovada dreptului de proprietate, în sensul art. 480. civ. asupra spațiului Magazin Mixt situat în localitatea, iar potrivit art.482 civ. proprietatea unui lucru dă dreptul asupra a tot ce produce lucrul respectiv.
Ulterior actului de dare în plată, respectiv la data de 13.10.2006, a întocmit un act adițional la contractul de închiriere nr. 140/01.07.2006, pe care pârâta a refuzat să-l semneze.
Totuși, în condițiile în care pârâta nu a părăsit spațiul comercial ce a făcut obiectul unui contract de închiriere,după expirarea contractului, s-a reținut că se prezumă tacita relocațiune.
Instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata chiriei pe perioada 30 august 2006 - august 2007 este întemeiată, întrucât, începând cu data de 30 august 2006, --J a preluat toate sarcinile și creanțele aferente spațiului Magazin Mixt, inclusiv chiria pe care locatara PF o datora pentru acest spațiu.
Față de dispoz. art. 969 cod civil, conform cărora,convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante s-a reținut că pârâta avea obligația legală de plată a chiriei către reclamanta --J de la data la care aceasta a preluat în proprietate magazinul închiriat pârâtei.
Pentru restul perioadei pentru care s-a solicitat chiria, respectiv 01.03.2006 - 31.09.2006, instanța de fond a reținut că reclamanta nu este îndreptățită a primi chirie întrucât, deși invocă decizia nr. 49 din 27.12.2007 ca și temei juridic prin care a absorbit în totalitate, aceasta nu produce efecte juridice cât timp nu a fost parcursă etapa de fuziune prevăzută de Legea 31/1990, respectiv publicarea în Monitorul Oficial înregistrarea fuziunii în registrul comerțului.
Date fiind dispoz. art. 249 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora fuziunea produce efecte de la data înregistrării în registrul comerțului a hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea, reclamantei, i s-a pus în vedere să depună înscrisuri de la ORC G, care să dovedească înscrierea în registrul comerțului a fuziunii, acordându-se termene în acest sens, însă aceasta nu s-a conformat.
Deși s-a acordat termen exclusiv pentru ca reprezentantul reclamantei să depună la dosar înscrisuri cu privire la fuziunea Cooperativei de Consum și --J și să precizeze dacă s-au efectuat mențiunile în registrul comerțului, nu s-a efectuat nici o precizare în acest sens.
În ce privește capătul de cerere privind rezilierea contractului, instanța de fond a reținut că este rămas fără obiect, întrucât la data pronunțării contractul a expirat.
În ce privește cererea de intervenție a intervenientului și cererea reconvențională a pârâtei, instanța de fond a apreciat că sunt întemeiate în parte, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3042 din 1 septembrie 2003, interveninetul și pârâta-reclamantă au dobândit dreptul de proprietate, în sensul arătat de art.480 Cod civil, asupra terenului în suprafața de 540. situat p. în comuna, sat., Județul G pe care se află amplasat magazinul mixt.
Conform art. 494 Cod civil, dacă construcțiile pe un teren au fost făcute de oat reia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul sau aoî ndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă clădirile au fost făcute de a treia persoană de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cerere ridicarea acestora, dar va avea dreptul sau a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii sau a plăti o sumă de bani egală cu cea a creșterii valorii fondului.
În speță, s-a considerat că --J deține un act de proprietate valabil asupra spațiului Magazin Mixt aflat pe terenul proprietatea intervenientului și pârâtei reclamante, astfel că s-a apreciat ca fiind un constructor de bună credință.
În baza textului legal anterior citat, s-a reținut că proprietarii terenului sunt îndreptățiți a dobândi prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcțiilor de pe terenul proprietatea lor, având obligația de aod espăgubi pe reclamantă cu valoarea acestora.
Pentru aceleași considerente, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantei de evacuare a pârâtei din spațiu.
Cât privește valoarea construcției, s-a reținut că prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit ca fiind de 23567 lei, valoare menținută prin răspunsul la obiecțiuni, iar un evaluator autorizat a stabilit un preț de 23.600 lei, fiind deci apropiat de cel stabilit de expertul desemnat în cauză.
S-a mai avut în vedere că și prin actul de dare în plată prin care --J a preluat spațiul de la la data de 30 august 2006 s-a precizat valoarea acestuia ca fiind de 23.600 lei.
Susținerea reclamantei că nu se justifică scăderea procentului de 30% calculat ca fiind impus de " situația unui imobil cu acte neclarificate" pentru că imobilul a fost calificat autorizat de, dobândit ulterior de reclamantă, s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 55 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate dobândit prin construire se va putea înscrie în Cartea Funciară pe baza unui certificat eliberat de primarul localității, prin care se atestă, când este cazul, că proprietarul a edificat construcția în conformitate cu autorizația de construire eliberată potrivit legii, precum și a unei documentații cadastrale.
În lipsa documentelor privind edificarea construcției în baza unei autorizații de construcție și a documentației cadastrale cerute imperativ de Legea nr. 7/1996, s-a apreciat că spațiul magazin mixt a fost corect calificat de expert ca fiind " imobil cu acte neclarificate" reținând o uzură pentru această situație de 30%.
În temeiul principiului accesiunii imobiliare, instanța a precizat că intervenientul și pârâta reclamantă sunt îndreptățiți a dobândi construcția la valoarea stabilită de expert, de 23.600 lei.
Din valoarea totală a construcției, de 23.600 lei, s-a scăzut, în vederea dobândirii ei prin accesiune imobiliară de către intervenient și pârâtă, costul îmbunătățirilor aduse de aceștia, de 3599 lei, rămânând o valoare de plată către reclamată de 20.001 lei.
Cererea de uzufruct pentru terenul proprietatea intervenientului și pârâtei pe ultimi ani s-a considerat că este întemeiată, uzufructul evaluat de expert fiind de 1500 lei.
S-a motivat că un atribut al dreptului de proprietate, astfel cum prevede art. 480 Cod civil, este dreptul de folosință al bunului, ori prin amplasarea construcției pe terenul proprietatea intervenientului și pârâtei, aceștia au fost lipsiți de dreptul de folosință al terenului, astfel încât sunt îndreptățiți la despăgubiri.
Art. 482 civ. prevede că proprietatea unui lucru dă dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul respectiv.
Întrucât terenul a fost ocupat de construcția Magazin Mixt, s-a reținut că modalitatea de utilizare nu putea fi alta decât concesionarea, modalitate folosită pe piața imobiliară pentru construire spații cu diferite folosințe ( casă de locuit, spațiu comercial, parcării, etc.). S-a avut în vedere contravaloarea concesionării, stabilită de expert la 1500 lei, reținându-se că a fost calculată cu respectarea dispozițiilor HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societăți comerciale cu capital de stat.
În temeiul art. 274 Cod civil, s-a considerat că cererile de cheltuieli de judecată sunt întemeiate, întrucât atât reclamanta cât și pârâta au căzut în pretenții, a fost admisă cererea de intervenție și cererea reconvențională.
Constatând că cererea reclamantei de plată a chiriei a fost admisă în parte, pentru suma de 3630,87 lei, iar taxa de timbru aferentă pretențiilor admise este de 296,43 lei, prima instanță a considerat că reclamanta este îndreptățită la cheltuieli de judecată în acest din urmă cuantum.
S-a avut în vedere că intervenientul și pârâta au efectuat cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu expert, 1541,16 lei, reprezentând taxă de timbru și 700 lei, reprezentând onorariu avocat.
Instanța de fond a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența celei mai mici sume datoare, de 296,43 lei și a obligat reclamanta către intervenient și pârâta la diferența de cheltuieli de judecată, în cuantum de 2444,73 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA DE CONSUM - TG. J, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În esență, recurenta a invocat următoarele critici: instanța a reținut în mod eronat că nu s-au depus acte privind edificarea autorizată a construcției și nu obligat pârâții - reclamanți la plata valorii reale a activului, de 108.339 lei; admiterea cererii reconvenționale și obligarea recurentei la plata sumei de 1500 lei s-a întemeiat greșit pe dispozițiile art. 480 și 482 Cod civil, precum și pe dispozițiile HG nr. 834/1991, deși în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 187 din Legea nr. 109/1996 și art. 87 din Legea 1/2005; nu s-a ținut cont de faptul că la data dobândirii terenului acesta era afectat de construcția ce le-a fost închiriată intimaților și că stabilirea chiriei lunare modice s-a datorat calității acestora de proprietari ai terenului.
În privința cheltuielilor de judecată, a susținut că s-au avut în vedere în mod eronat dispozițiile art. 274 proc.civ. fără a se lua în considerare faptul că pârâții reclamanți au procedat eronat, prin aceea că s-au adresat instanței cu o cerere în accesiune imobiliară, deși în prealabil nu au depus o cerere de cumpărare a activului.
A arătat că, din moment ce anterior introducerii cererii reconvenționale, nu s-a formulat o astfel de cerere și nu s-a stabilit, prin evaluare, o valoare a construcției neconvenabilă pârâților - reclamanți, onorariul expertului și taxa de timbru aferentă capătului de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune imobiliară nu îi poate fi imputabilă.
Cât privește onorariul avocatului, a considerat că poate fi compensat numai în situația în care ar fi fost legală admiterea cererii de uzufruct.
Având în vedere valoarea obiectului litigiului, precum și dispozițiile art. 282 alin. 1 proc.civ. în încheierea pronunțată în ședința publică de la 22 iunie 2009, Curtea a calificat calea de atac ca apel.
Prin cererile formulate la data de 22 iunie și 24 septembrie 2009, apelanta a precizat că renunță la motivele de apel ce vizează netemeinicia sentinței în privința modului de soluționare a capătului de cerere privind constatarea dobândirii construcției prin accesiune imobiliară de către intimați.
Examinând sentința apelată, în raport de motivele de apel precizate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că apelul este fondat, date fiind următoarele considerente:
Prin cererea reconvențională formulată la data de 14.11.2007, s-a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata uzufructului terenului pe care este amplasat magazinul ce a făcut obiectul contractului de închiriere, începând cu data de 30 august 2006 și până la introducerea cererii reconvenționale.
În justificarea cererii s-a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3052/01.09.2003 de BNP, având ca obiect terenul în suprafață de 540 situat în comuna, sat, jud. G, din care rezultă că o parte a terenului ce a făcut obiectul vânzării este ocupată de magazinul proprietatea reclamantei pârâte, fără a se preciza cât reprezintă acea parte.
Potrivit dispozițiilor art. 517 civ. uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța.
Deci, dreptul de uzufruct este un drept real ce se poate stabili, potrivit art. 518 civ. prin lege sau prin voința omului.
Instituirea uzufructului prin voința omului se poate face: prin convenție intervenită între proprietar și uzufructuar, prin testament sau prin uzucapiune.
Cum terenul pe care este construit magazinul aparține intimaților și, aceștia, în calitate de proprietari, nu pot beneficia de drepturile uzufructuarului, astfel încât criticile apelantei ce vizează obligarea sa greșită la plata sumei de 1500 lei, reprezentând uzufruct teren sunt întemeiate.
Prin urmare, față de considerentele expuse mai sus, potrivit dispoz.art.296 pr.civ. se va admite apelul, se va schimba sentința, în parte, în sensul că se va respinge cererea privind obligarea reclamantei pârâte TG. J la plata sumei de 1500 lei, reprezentând despăgubiri - uzufruct teren.
Cât privește criticile apelantei ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 proc.civ. de către instanța de fond, se constată că sunt întemeiate în parte.
Astfel, potrivit art. 274 alin.1 proc.civ. artea p. care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar în conformitate cu dispoz. art. 276 pr.civ. când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Dat fiind faptul că, în speță, există cereri ale părților admise parțial, instanța a procedat corect la compensarea cheltuielilor de judecată, cu respectarea, în raport de soluția pronunțată, a dispoz. art.276 proc.civ.
Cum însă, conform considerentelor expuse mai sus, se reține că nu sunt întemeiate pretențiile intervenientului și pârâtei privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1500 lei, reprezentând uzufruct teren, urmează să se acorde cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiile admise. Deci, se va modifica cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta-pârâtă de la 2444, 73lei, la 2318,77lei, prin scăderea taxei de timbru aferente acestui capăt de cerere.
S-a avut în vedere faptul că, poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. Din moment ce apelanta nu a criticat modul de rezolvare a capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, nu pot fi primite nici criticile ce vizează cheltuielile de judecată efectuate în scopul judecării acestei cereri.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Cât privește cheltuielile de judecată efectuate în apel, în temeiul dispoz. art.274 pr.civ, vor fi obligați intimații către apelantă la plata sumei de 194,48 lei, din care suma de 62,98 lei reprezintă taxă timbru, iar diferența reprezintă cheltuieli de deplasare justificate cu înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta-pârâtă SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM - TG. J împotriva sentinței nr. 76 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - reclamantă ȘT., intimata pârâtă ST. ÎNTREPRINDERE și intimatul intervenient în nume propriu.
Schimbă în parte sentința nr. 76 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în sensul că respinge cererea privind obligarea reclamantei pârâte TG. J la plata sumei de 1500 lei, reprezentând despăgubiri - uzufruct teren.
Menține compensarea cheltuielilor de judecată și obligă reclamanta pârâtă la plata sumei de 2318,77 lei către pârâta reclamantă-reconvențional Șt., pârâta Șt. - Întreprindere Individuală și intervenientul, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimații către apelantă la plata sumei de 194,48 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
09 2009
Red. / 6 ex.
Tehnored. /25.11.2009
Jud. fond: - Tr. G
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen
