Spete pretentii comerciale. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

(Nr. în format vechi 344/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.230

Ședința publică din data de 29.04.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

JUDECĂTOR 2: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.14012/26.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.04.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Prin sentința comercială nr.14012/26.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția VI- Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat obligarea pârâtei ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR la plata sumei de 145.995,864 Ron reprezentând penalități calculate ca urmare a majorării cu întârziere a capitalului social cu valoarea investițiilor, cu nerespectarea termenului de scadență prevăzut prin art.9.19.2.3 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.10/29.04.2002, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.3/04.11.2003, penalități datorate conform clauzei înscrisă la art.17 din actul adițional privind completarea art.11 din contract.

În pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a respins excepția nulității clauzei penale invocată pe cale de excepție prin întâmpinare, prin care pârâta a susținut că aceasta este excesivă și în vădită disproporție a cuantumului, raportat la prețul de cumpărare, dar și ambiguă, apreciind că, argumentele prezentate nu pot atrage nulitatea și nici încălcarea prevederilor art.5 ale Codului civil.

Pe fondul cererii dedusă judecății, instanța fondului a reținut în esență, în privința clauzei penale de care s-a prevalat reclamanta, în virtutea căreia termenul inițial stabilit la 90 zile lucrătoare s-a modificat într-un termen de 90 zile calendaristice prevăzut pentru majorarea capitalului social, că aceasta creează dubiu, prin folosirea sintagmei "zile de zile" nefiind certă voința concomitentă a părților în sensul de a avea în vedere zile calendaristice.

A mai menționat prima instanță că, potrivit regulii de interpretare a contractelor stabilită prin art.983 Cod civil, când există îndoială, clauza se interpretează în favoarea celui care se obligă, în speță în favoarea pârâtei.

În final instanța fondului, în raport de probele administrate, a concluzionat că pârâta a îndeplinit obligația asumată prin art.9.19.2.3 din contractul în litigiu, majorând capitalul social al societății cu valoarea investiției efectuate, într-un termen de 90 zile lucrătoare, de la data scadenței fiecărei tranșe investiționale prevăzută în anexa nr.5 din contract, astfel încât devine inoperantă clauza penală pretinsă de reclamantă.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului motivat în drept pe dispozițiile art.282 - 298 Cod procedură civilă, și ale art.969. art.970 și art.1073 Cod civil.

După prezentarea considerentelor de fapt și de drept care au determinat promovarea acțiunii și redarea conținutului clauzei înscrisă în dispozițiile art.9.19.2.3. din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat cu pârâta și a celei convenită prin actul adițional nr.3/4.11.2003, cu referire la stipularea clauzei penale sancționatorii cu raportare la termenul de scadență al obligației privind majorarea capitalului social revenind pârâtei, respectiv modul de calcul al penalităților pentru perioada anilor 2004-2006, apelanta a susținut în esență că, interpretarea dată de prima instanță este greșită, pentru că articolul înscris prin respectiva clauză modificată, "nu creează dubiu, ci mai mult prin faptul că nu se folosește mențiunea90 zile lucrătoareeste clar că voința părților a fost aceea de a schimba termenul maxim stabilit inițial, în cel mult 90 de zile obișnuite, calendaristice".

În opinia apelantei, în mod greșit au fost invocate prin hotărârea atacată prevederile art.983 Cod civil, interpretând respectiva clauză în favoarea pârâtei, întrucât "nu există nici un dubiu că părțile nu au semnat actul adițional cu mențiunea90 zile lucrătoareși deci nu se poate interpreta în acest mod", partea susținând și că sintagma "zile de zile" întărește faptul că este vorba de zile obișnuite, calendaristice.

Urmare admiterii căii de atac, apelanta a solicitat modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18.03.2008 intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului reclamantei, invederând în esență că în mod întemeiat prima instanță a interpretat conținutul clauzei penale în lumina dispozițiilor art.983 Cod civil, în opinia acestei părți, modificarea adusă clauzei contractuale prin actul adițional nr.3/4.11.2003, reflectând numai dorința vânzătorului de a da o mai exactă definire tipului investițiilor ce urmau a fi realizate de cumpărător, prin schimbarea sintagmei "cu valoarea investiției efectuate", în, "cu valoarea investițiilor tehnologice efectuate", fiind evident și faptul că, noua formulare "90 zile de zile", creează dubiu, nefiind certă întrunirea concomitentă a voinței părților în sensul de a schimba conotația de "zile lucrătoare" în "zile calendaristice", cum în mod injust susține apelanta, în realitate fiind vorba de o simplă greșeală umană de tehnoredactare atunci când s- înscris "zile de zile" în loc de "zile lucrătoare".

În dovedirea susținerilor intimata pârâtă a depus la dosar odată cu întâmpinarea, sentința comercială apelată, contractul intervenit între părțile în litigiu, actul adițional încheiat la 04.11.2003, procesul-verbal al al pârâtei din 17.10.2007, certificatele de înregistrate mențiuni emise de registrul comerțului urmare admiterii înregistrării actelor adiționale de majorare a capitalului social pentru anii 2003 - 2006, corespondența purtată cu apelanta-reclamantă anterior promovării acțiunii dedusă judecății.

Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a admite apelul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Actele și lucrările dosarului relevă faptul că între părțile în litigiu a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.10/29.04.2002, prin art.9.19.2.3. intimata cumpărător asumând obligația de a majora capitalul social al societății privatizate, anual,în termen de maximum 90 de zile lucrătoarede la data scadenței fiecărei tranșe investiționale prevăzută în anexa nr.5, cu valoarea investiției efectuată de cumpărător.

Termenele de scadență stabilite prin anexa nr.5 la contract (fila 46 dosar fond) se împlineau pentru fiecare an investițional la data de 30.04. ale anului respectiv, rezultând deci că pentru anul 2004 scadența investiției se împlinea la data de 30.07.2004, pentru anul 2005 la data de 30.07.2005 iar pentru anul 2006 la data de 30.07.2006.

Înaintea împlinirii acestor termene de scadență, cele două părți au semnat actul adițional nr.3 din data de 04.11.2003, prin articolul 1 din acest act, convenindu-se modificarea art.9.19.2.3. din contract, urmând ca acesta să aibă cuprinsul: "cumpărătorul se obligă să majoreze anual capitalul social al societății cu valoarea investițiilor tehnologice efectuate,în termen de maximum 90 zile de zilede la data scadenței fiecărei tranșă investițională prevăzută în anexa nr.5."

Prin articolul 17 din același act adițional, a fost completat articolul 11 din contract în sensul prestabilirii unei clauze penale sancționatorii de 20% din prețul de cumpărare, atunci când cumpărătorul nu respectă obligația prevăzută la art.9.19.2.3.

Actul adițional nr.3/04.11.2003 poartă semnătura reprezentanților legali ai părților contractante, având aplicată și ștampila acestora.

În opinia Curții, modificarea convenită prin acordul de voință al părților contractante, prevederilor art.9.19.2.3. din formularea inițială a contractului, astfel cum a fost statuată prin art.1 din actul adițional, nu este susceptibilă de crea dubiu, în cauză nefiind incidente prevederile art.983 ale Codului civil privind interpretarea în caz de îndoială.

Dacă cele două părți contractante nu ar fi dorit modificarea conținutului inițial al clauzei penale, cu referire la stabilirea termenului scadenței, nu ar mai fi fost necesară nici un fel de înserare a modificării acesteia, prin act adițional.

Cu alte cuvinte, dacă în realitate părțile ar fi dorit păstrarea termenului de 90 zile lucrătoare înscris în conținutul inițial al art.9.19.2.3. din contract, astfel cum susține intimata, nu era nevoie de nici un fel de modificare a acestei prevederi contractuale prin actul adițional intervenit după trecerea unui interval de timp de peste 1,6 ani de la data semnării înțelegerii convenționale.

Nu poate fi primită nici susținerea intimatei, în sensul că era justificată această modificare prin act adițional pentru a se defini exact că este vorba de "investiții tehnologice"(în formularea actului adițional), în loc de "investiție efectuată" (potrivit clauzei inițiale a contractului), în condițiile în care întreg capitolul 9.19 din contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părți, poartă denumirea "investiții tehnologice/aport de capital", neputându-se pune problema calificării naturii investițiilor respective.

Curtea apreciază deci că, prin articolul 1 din actul adițional nr.3/04.11.2003 părțile au înțeles să modifice termenul stipulat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.10/29.04.2002 la articolul 9.19.2.3. în sensul că au convenit ca, termenul de scadență pentru majorarea capitalului social să fie calculat pe zile calendaristice, iar nu pe zile lucrătoare cum au convenit inițial, numai astfel acest articol având rolul de a modifica o clauză anterioară, chiar dacă pentru respectiva modificare s- apelat la o formulare mai puțin uzitată "zile de zile".

Pornind de la această constatare, Curtea urmează a reține că probele administrare în cele două faze procesuale parcurse, au dovedit că intimata-pârâtă nu a respectat termenul în care trebuia a fi majorat pentru fiecare an investițional capitalul social, cu valoarea investiției tehnologice efectiv realizată.

Astfel pentru anul calendaristic 2004, deși scadența investiției se împlinea la data de 30.07.2004, hotărârea AGA a societății privatizate a fost adoptată cu nerespectarea acestuia, numai la data de 02.08.2004 (fila 65 dosar fond), actul adițional modificator fiind încheiat numai la 05.08.2004 (filele 93-94 dosar fond), fiind dispusă înregistrarea acestuia prin încheierea judecătorului delegat pronunțată la data de 18.08.2004 (anexată la fila 92 cauzei primei instanțe).

Pentru anul investițional 2005, hotărârea adunării generale a acționarilor în sensul majorării capitalului social fost adoptat la data de 13.08.2005 (fila 79 fond), actul adițional de modificare a actelor consitutive la data de 23.08.2005, iar încheierea judecătorului delegat de înscriere a acestuia la data de 26.08.2005 (fila 96 dosar fond), deși scadența era îndeplinită la data de 30.07.2005.

Tot astfel și pentru anul investițional 2006, când hotărârea AGA a fost adoptată la data de 16.08.2006 (fila 79 primului dosar), actul adițional cuprinzând majorarea de capital numai la data de 28.08.2006 (fila 107 fond) și dispusă înregistrarea lui prin încheierea judecătorului delegat pronunțată la data de 29.08.2006 (fila 120 dosar fond), după împlinirea scadenței convenită prin acordul părților contractante la data de 30.07.2006.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.296 pr.civ. Curtea va admite apelul, va dispune schimbarea în tot a sentinței comerciale atacate, în sensul că va admite acțiunea dedusă prezentei judecăți, fiind incidente prev. art.969, 970 și art.1066 Cod civil, pârâta urmând a fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 145.995,864 Ron reprezentând penalități contractuale pentru neîndeplinirea în termen a obligației de majorare a capitalului social corespunzător investiției tehnologice realizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.14012/26.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR cu sediul în B,-, Jud.

Schimbă în tot, sentința atacată, în sensul că pe fond:

Admite acțiunea.

Obligă pârâta la plata sumei de 145.995,864 Ron. Penalități către reclamantă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Bucuresti