Spete pretentii comerciale. Decizia 239/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 239/2008
Ședința publică din 15 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 715/2007/UI din 20.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI - PRIN PRIMAR și PRIMĂRIA COMUNEI, având ca obiect pretenții.
În data de 12.12.2008, s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea apelantei - SRL ( 81 - 86).
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2004, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA
deliberând, reține că,
Prin sentința civilă nr. 715/2007/UI din data de 20 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița Na fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva pârâtei VIȘEUL DE, aceasta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 63.445,29 lei RON cu titlu de preț și suma de 63.445,29 lei RON cu titlu de penalități contractuale de întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin expertiza contabilă efectuată în cauză, s-a stabilit că între Primăria comunei (în realitate reclamantul Consiliul local al com.) și pârâta Vișeul de, au existat raporturi comerciale legate de existența a două contracte de vânzare masă lemnoasă, respectiv contractul nr.2425/20.09.2001, pentru partida 644 și cantitatea de 2439 mc, valoarea totală a contractului fiind de 1.578.035.893 lei și contractul nr. 5/19.03.2002, în care este contractată vânzarea masei lemnoase din partida 86, în cantitate de 2101 mp. facturată cu factura ce face obiectul prezentului litigiu, nr. -/2002, în valoare totală de 763.834.126 lei.
Expertiza a mai stabilit că pârâta a efectuat către reclamant plăți în valoare totală de 1.707.415.72 8 lei, prin 26 instrumente de plată (chitanțe și ordine de plată) în perioada 10.09.2001 - 30.12.2002, dar din aceste plăți doar una singură are stipulat pe ea că achită factura nr. -, respectiv nr. 5/04.12.2002 în valoare de 90.000.000 lei vechi și chitanța nr. -/18.03.2002 care prezintă garanția de participare la licitație și trebuia compensată din c/v facturii nr. -.
Cum din cele două contracte pârâta datora reclamantei o sumă totală de 2.341.870.021 lei vechi din care s-a achitat suma de 1.707.415.728 lei, rămânând de achitat suma de 634.454.293 lei, experta a stabilit că această sumă reprezintă datorie din factura în litigiu (-), întrucât celelalte plăți s-au considerat efectuate în contul facturilor din contractul anterior pentru partida 644, imputație ce trebuie operată în conformitate cu. P nr. 1752/2005 care instituie principiul că plățile sting datorii în funcție de vechimea acestora, adică prima dată se stinge datoria cea mai veche.
Având în vedere concluziile expertizei contabile, coroborate cu celelalte acte ale dosarului, în temeiul disp. art. 969 și urm. Cod civil, rap. la art. 1294 alin.1 Cod civil, instanța de fond a admis ca întemeiată în parte acțiunea precizată și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 63.445,29 lei (RON) reprezentând contravaloarea cantității de 2101 mc. masă lemnoasă pe picior din partida 86. instanța de fond a apreciat că nu se poate reduce cantitatea de 356 mc. așa cum a solicitat pârâta și cum s-a propus printr-o expertiză de specialitate anterioară ( 103-105 dosar nr. 2090/2004 al Judecătoriei Năsăud ) întrucât potrivit prevederilor art. 8 din contract, obiecțiunile beneficiarului referitoare la evaluarea masei lemnoase trebuia formulate până la începerea exploatării masei lemnoase, însă în speță pârâta, în calitate de beneficiară a exploatării, nu s-a prevalat de această clauză în termenul stabilit în contract și nici până la terminarea exploatării ce s-a încheiat prin procesul verbal de reprimire a parchetului din data de 30 mai 2002 ( 54, dosar nr. 2090/2004).
Așa cum s-a stabilit și prin expertiza contabilă, instanța de fond nu a luat în considerare nici factura de prestări servicii către Primăria pentru suma de 31.416.000 lei, pentru care reprezentanta pârâtei a susținut că trebuia compensată din suma datorată, deoarece această factură nu fusese transmisă Primăriei până la data efectuării expertizei.
Deși în contractul nr. 5/2002 s-au stabilit și penalități de întârziere de 2 % pe zi pentru neplată prețului la termen (art. 17, pct. B, lit. d) și deși prin expertiză s-au calculat penalități contractuale de 2.553.255.350 lei vechi ( 255.325,53 lei RON), instanța a admis în parte acest petit, doar pentru suma de 63.445,29 lei, la nivelul sumei admise prin prezenta hotărâre, întrucât, potrivit prev. art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, "totalul penalităților în decontare, prevăzută la alin. (1) și (2) nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Deși prin cererea introductivă s-au solicitat cheltuieli de judecată, o astfel de cerere nu a mai fost reiterată la judecarea cauzei în fond, nu au fost cuantificate și nici nu s-au arătat dovezile pe care s-ar putea sprijini, astfel că nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, pârâta VIȘEU DE, solicitând modificarea în întregime a sentinței apelate ca fiind netemeinică și nelegală și pe cale de consecință, să se constate că pârâta nu mai datorează nici o sumă de bani intimatei, întrucât întreaga sumă de bani înscrisă în factura nr. -/ 21.10.2002 emisă pentru partida 86, în baza contractului nr. 5/19.03.2002, a fost achitată integral conform documentelor de plată depuse la dosar și în această situație, nu mai poate fi obligată nici la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Dezvoltându-și motivele de apel, pârâta a arătat că prin sentința atacată a fost obligată la plata sumei de 63.445,29 lei cu titlu de preț și 63.445,29 lei cu titlu de penalități de întârziere, fiindu-i ignorate în mod cu totul nejustificat, apărările formulate. Astfel, din actele justificative depuse la dosar, pârâta pretinde că rezulta faptul că nu datorează aceste sume de bani intimatei, așa cum reiese și din mijloacele de plată prezentate instanței.
De asemenea, s-a subliniat că instanța de fond în mod cu totul eronat, a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deși nu a fost investită a se pronunța asupra unor debite rezultate dintr-un contract anterior încheiat între apelantă și intimată, aceasta a înțeles să-l includă în motivare, compensând și sumele de bani achitate de apelantă, aferente facturii nr. -/21.10.2002 emisă în baza contractului încheiat între părți nr. 5/19.03.2002 ca fiind sume achitate în contul unui contract anterior.
Criticile pe care le-a adus instanței de fond sunt acelea că și-a motivat hotărârea bazându-se doar pe expertiza contabilă efectuată în cauză, deși din aceasta reieșea doar faptul că aceste sume au fost achitate fără a se stabili destinația lor.
Se susține că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul contabil, în mod cu totul ciudat, a dat o altă destinație plăților efectuate de apelanta, deși din contabilitate societății nu reieșea acest aspect. Având în vedere ca pe unul dintre ordinele de plata depuse la dosar este prevăzută în mod expres destinația plății, pârâta apreciază că se poate deduce faptul că și celelalte modalități de plată au fost efectuate în contul aceluiași debit.
Față de constatările raportului de expertiză, pârâta apreciază că expertul contabil ar fi trebuit să ia în calcul si factura nr. - din data de 02.02.2002 depusă de societate pentru suma de 3141,6 lei emisă către Primăria Comunei, deoarece aceasta nu a fost achitată.
O alta critică adusă raportului de expertiza este aceea că, calculul penalităților s-a efectuat pentru perioada cuprinsă între 04.04.2002 și 05.10.2007, deși factura pentru care s-au acordat aceste penalități a fost emisă la data de 21.10.2002.
Un alt aspect pe care instanța de fond l-a ignorat, relevat de către pârâtă, este acela că urmare a actului de punere în valoare nr. 86 din 25.03.2002, înălțimea arborilor trebuia să fie de 28,5, iar din procesul-verbal încheiat de Comisia de Agricultură si la data de 28.03.2002 a reieșit că înălțimea medie este de 24,64. In acest sens prin expertiza silvică s-a constatat că intimata de fapt nu a pus la dispoziția apelantei 2101 mc. material lemnos, ci doar 1745 mc. însă acesteia i se impune plata a 2101 mc. material lemnos.
Prin adresa pârâtei, înregistrată sub nr. 4053/18.11.2002 s-a adus la cunoștința Consiliului Local constatările comisiei si anume înălțimea reală a arborilor si s-a solicitat modificarea cantității de masă lemnoasă.
Pârâta a invocat și adresa nr. 3498/28.09.2002, a Ministerului Finanțelor Publice Oficiul Concurentei, se prevede obligativitatea furnizorului de masă lemnoasă de a specifica separat de prețul masei lemnoase pe picior si taxa pentru folosința drumurilor auto-forestiere precum și necesitatea încheierii de către furnizori a unui act adițional la contractele deja aflate in derulare, care să cuprindă aceste modificări.
Față de această dispoziție, pârâta a arătat că la contractul nr. 5/19.03.2002, Consiliul Local al Comunei, nu a încheiat nici un act adițional, iar din prețul contractului nu s-au scăzut sumele datorate cu titlu de taxă pentru folosința drumurilor auto forestiere, deși societatea a achitat taxa de drum pentru partida 86, în contul Ocolului Silvic, iar aceste sume îi sunt solicitate din nou de către intimată.
În final, pârâta relevă o altă omisiune din partea instanței de fond raportat la excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Comunei ridicată de societatea-apelantă.
Raportat la toate aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând apelul declarat de către pârâta - SRL prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor art.292 și urm. pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În baza raporturilor comerciale încheiate între părți, reclamantul Consiliul Local a pus la dispoziția pârâtei - SRL diverse cantități de mase lemnoase, rășinoase sau de esență tare. Urmare a furnizării masei lemnoase contractate, pentru plata prețului au fost emise mai multe facturi. În derularea raporturilor contractuale, pârâta a achitat diverse sume de bani reclamantului în contul bunurilor livrate, reclamantul efectuând imputația plății.
Pentru masa lemnoasă livrată pârâtei în baza contractului nr.5 din data de 19 martie 2002, reclamantul a emis factura fiscală nr.- din data de 21 octombrie 2002 în valoare de 763.834.126 lei; pârâta a efectuat mai multe plăți parțiale, însă, reclamantul susține că prețul nu a fost achitat integral.
Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile în cauză pentru a lămuri dacă pârâta datorează suma solicitată de reclamant sau, dimpotrivă, aceasta a fost achitată.
Prin concluziile sale expertul a stabilit că pârâta a efectuat către reclamant plăți în valoare totală de 1.707.415.72 8 lei, prin 26 instrumente de plată (chitanțe și ordine de plată) în perioada 10.09.2001 - 30.12.2002, dar din aceste plăți doar una singură are stipulat pe ea că achită factura nr. -, respectiv nr. 5/04.12.2002 în valoare de 90.000.000 lei vechi și chitanța nr. -/18.03.2002 care prezintă garanția de participare la licitație și trebuia compensată din c/v facturii nr. -.
De asemenea, s-a stabilit că din cele două contracte pârâta datora reclamantei o sumă totală de 2.341.870.021 lei vechi din care s-a achitat suma de 1.707.415.728 lei, rămânând de achitat suma de 634.454.293 lei, experta a stabilit că această sumă reprezintă datorie din factura în litigiu (-), întrucât celelalte plăți s-au considerat efectuate în contul facturilor din contractul anterior pentru partida 644, imputație ce trebuie operată în conformitate cu. P nr. 1752/2005 care instituie principiul că plățile sting datorii în funcție de vechimea acestora, adică prima dată se stinge datoria cea mai veche.
Întrucât pârâta a contestat concluziile raportului de expertiză întocmit în fața instanței de fond, Curtea a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă.
Prin concluziile acestuia, expertul a stabilit că din totalul plăților efectuate de către pârâtă, în contul facturii în litigiu cu nr.-/21.10.2002 aceasta a achitat doar o parte fiind debit suma de 63.445,43 lei ( 634.454.293 ROL) celelalte plăți fiind efectuate pentru plata unor facturi anterioare, neachitate. De asemenea, s-a stabilit de către expert că penalitățile de întârziere calculate pentru factura nr.-/21.10.2002 sunt în sumă de 265.836,35 lei aferente sumei rămase neachitate și sunt calculate pentru perioada 05 noiembrie 2002 -31 iulie 2008.
Se poate observa, așadar, că pârâta datorează reclamantului suma de 63.445,43 lei ( 634.454.293 ROL) cu titlu de preț astfel că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta, în temeiul art.969 civ. să plătească această sumă, susținerile contrare ale pârâtei nefiind fondate.
Nefondate sunt și susținerile referitoare la modul de calcul al penalităților respectiv a perioadei pentru care s-au stabilit.
După cum rezultă din expertiza contabilă efectuată valoarea penalităților de întârziere pentru factura nr.-/21.10.2002 sunt în sumă de 265.836,35 lei aferente sumei rămase neachitate și sunt calculate pentru perioada 05 noiembrie 2002 -31 iulie 2008. Având în vedere, însă, împrejurarea că raporturile contractuale s-au derulat între părți sub imperiul Legii nr.469/2002, în mod corect instanța de fond a procedat la diminuarea acestora până la nivelul debitului neachitat, dând astfel eficiență prevederilor art.4 alin.3 din lege.
Cât privesc apărările apelantei referitoare la cantitatea de masă lemnoasă efectiv livrată, acestea nu au fost reținute de instanță. Astfel, după cum în mod corect a stabilit instanța de fond, că nu se poate reduce cantitatea de 356 mc. așa cum a solicitat pârâta și cum s-a propus printr-o expertiză de specialitate anterioară ( 103-105 dosar nr. 2090/2004 al Judecătoriei Năsăud ) întrucât potrivit prevederilor art. 8 din contract, obiecțiunile beneficiarului referitoare la evaluarea masei lemnoase - trebuia formulate până la începerea exploatării masei lemnoase, iar în speță pârâta, în calitate de beneficiară a exploatării, nu s-a prevalat de această clauză în termenul stabilit în contract și nici până la terminarea exploatării ce s-a încheiat prin procesul verbal de reprimire a parchetului din data de 30 mai 2002.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către pârâta - SRL ca fiind nefundat iar în temeiul art.296 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta VIȘEU DE împotriva sentinței civile nr. 715 din 20 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./5 ex./18.12.2008
jud. fond:.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
