Spete pretentii comerciale. Decizia 241/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.241/C/2008 - R

Ședința publică din 12 iunie 2008

PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar

JUDECĂTOR 3: Florica

JUDECĂTOR: -

GREFIER:

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra cererii de revizuire, în comercial, formulată de revizuienta - & SRL cu sediul în O, Str.-, nr.25, Județ B, în contradictoriu cu intimații- Serv SRLcu sediul în O,-, Județ B, și ambii domiciliați în O,-, Județ B, împotriva deciziei nr.374 din 11.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, având ca obiectpretenții.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că dezbaterea cauzei asupra cererii de revizuire a avut loc la data de 5 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 12 iunie 2008, dată la care s-a și pronunțat hotărârea.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului în comercial d e față, curtea constată următoarele:

Prin decizia nr.374 din 11.10.2007 pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat recursul declarat de, și - Serv SRL O, împotriva sentinței nr.624 din 15 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor - O, pe care a modificat-o în totalitate și în consecință a respins ca prescrisă cererea din acțiune vizând reactualizarea sumei de 100.000.000 lei (vechi), formulată de reclamanta - & SRL O, în contradictoriu cu pârâții, și - Serv SRL

A respins pentru lipsa calității procesuale pasive cererea din acțiunea formulată de reclamanta - & SRL O în contradictoriu cu pârâții, și - Serv SRL O, vizând contravaloare debit și reactualizarea sumei de 59.000.000 lei (vechi), cu obligarea intimatei reclamante - & SRL la plata sumei de 1.036,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurenților.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta - & SRL a solicitat obligarea pârâților, și - Serv SRL la plata reactualizată a debitelor acestora, în cuantum de 339.866.270 lei (vechi).

Potrivit considerentelor acțiunii, s-a arătat că suma reprezenta reactualizarea a două creanțe ale pârâților recurenți, respectiv o primă creanță de 100.000.000 lei (vechi), compusă la rândul său din câte 50.000.000 lei (vechi), reprezentând o creditare pentru pârâți în vederea prezentării la licitație, respectiv valoarea a 10 părți sociale, iar oad oua creanță în sumă de 59.000.000 lei (vechi). Această din urmă creanță a fost ulterior precizată la suma de 59.950.000 lei (vechi).

Analizând actul de la fila 9 din dosarul primei instanțe, respectiv actul încheiat la 16 martie 1998, coroborat cu chitanțele de la file 14 - 15 din același dosar, s-a reținut că raportul juridic ce făcea obiectul actului sub semnătură privată, s-a încheiat între reclamantă și recurenți, în calitatea lor de administratori ai - Serv SRL, cât și între reclamantă și - Serv SRL. Acest aspect a rezultat din faptul că cele două persoane fizice au semnat întâmpinarea declinându-și această calitate.

Chiar dacă actul în cuprins face mențiunea că, cel creditat este, rezultă că el a fost creditat pentru a participa la licitația la care de fapt a participat societatea - Serv SRL, și nu persoana fizică. Pe de altă parte, chitanțele menționate, prin care s-a restituit suma de 100.000.000 lei (vechi) la care s-a făcut referire în cuprinsul actului, au fost emise pe numele - Serv SRL, ca și plătitor al sumelor de bani.

A fost evident că acordul de voință al părților a fost în sensul de a fi creditată societatea și administratorii acesteia. În ce o privește pe, aceasta este semnatară a actului sub semnătură privată, în calitatea sus menționată.

Potrivit actului sub semnătură privată 50.000.000 lei (vechi) trebuiau achitați până la data de 30 martie 1998, iar restul reprezentau valoarea a 10 părțile sociale, potrivit unui act adițional de vânzare cumpărare a acestora, vânzare care nu s-a mai putut perfecta.

Datoria de 100.000.000 lei a fost plătită de către - Serv SRL prin cele trei chitanțe și ordinul de plată, a căror copie se află la filele 14 - 15 din dosarul primei instanțe. Ultima plată în sumă de 25.000.000 lei (vechi) s-a făcut cu chitanța nr.- din 21.02.2000. La această dată, datoria a fost achitată integral.

Așa fiind, cele două chitanțe a căror copie se află la fila 16 din dosarul primei instanțe, ce apar a fi achitate de - Serv SRL, respectiv de (deși în fața numelui este trecută mențiunea -), chiar dacă au fost plătite în mod efectiv de aceste persoane, nu reprezintă valoarea debitului ce face obiectul actului sub semnătură privată, ce fusese așa cum s-a arătat, deja stins prin plată.

În consecință, cele două chitanțe nu pot fi interpretate ca fiind plăți ce întrerup prescripția în sensul celor susținute de către reclamanta intimată, astfel că, față de data promovării acțiunii 26 iunie 2003 și data ultimei plăți a creanței de 100.000.000 lei (vechi) 21.02.2000, acest capăt al cererii de chemare în judecată ce vizează reactualizarea sumei datorate este prescris.

În ce privește cea de a doua creanță, respectiv suma de 59.950.000 lei (vechi), sumă pe care - SA Bar eținut-o nelegal de la reclamanta intimată, deși reprezenta contravaloarea a două autobasculante adjudecate de către pârâta recurentă - Serv SRL, se va reține că aceasta este o plată nedatorată a reclamantei intimate către terțul din acest litigiu - SA

Cum din nici un act de la dosar nu rezultă existența unui raport juridic cu privire la această creanță între reclamanta intimată și pârâți, în opinia instanței această plată nedatorată trebuind a fi recuperată de la cel în favoarea căruia s-a făcut, instanța apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către recurenți este fondată cu privire la această creanță, ce face obiectul acțiunii principale.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire revizuienta - & SRL, solicitând schimbarea deciziei atacate în sensul respingerii recursului declarat de recurenții, și - Serv SRL O, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că instanța se contrazice pe sine în momentul în care susține că acțiunea este prescrisă dacă nu se iau în considerare ultimele două chitanțe, respectiv nr.- (ianuarie 2001) și - (februarie 2001), respectiv ordinul de plată din februarie 2000, acceptând susținerile intimaților, că ar fi "Pro causa" pentru că anterior debitul a fost achitat integral. Ori, dacă se face un simplu calcul matematic, vom observa că sumele totalizate nu acoperă suma pretinsă de revizuientă, deci, deși se susține că acesta ar fi fost achitat integral, în realitate, prin eliminarea celor două chitanțe, totalul este de 80.000.000 lei. Ca atare, susținerea că debitul ar fi fost achitat sau cele 50.000.000 lei diferență nu reprezintă valoarea debitului, este incorectă.

Un alt motiv de contradictorialitate a hotărârii este susținerea că suma ce reprezintă debitul încasat de este o plată nedatorată, ca atare nu există calitate procesuală. Ori, Decizia nr.118/C/2000 a Tribunalului Bihor - Dosar nr.666/2000 constată existența acestui debit sarcina intimaților - Serv SRL și, respectiv.

Este evidentă contradictorialitatea celor două hotărâri, a celei a cărei revizuire se solicită, respectiv a celei din 2000 care este definitivă și irevocabilă. Mai mult, în 2002 făcut plângere penală pentru sustragerea, respectiv neînregistrarea în contabilitate a celor două chitanțe, pentru ca astfel să se invoce tocmai elementele susținute în sensul unor acte "pro causa".

În drept au fost invocate prev. art.322 pct.1 și 7 Cod procedură civilă.

Prin motivele de ședință depuse la termenul din 13.03.2008, intimații, și - Serv SRL au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuienta - & SRL O, instanța o apreciază ca nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.322 Cod procedură civilă, "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate."

În speță, instanța de recurs a statuat în sensul că acțiunea reclamantei - & SRL O este prescrisă în ceea ce privește reactualizarea sumei de 100.000.000 lei ROL și a respins pentru lipsa calității procesuale pasive cererea pentru contravaloare debit și reactualizare a sumei de 59.000.000 lei ROL. Prin urmare, nu subzistă motivul de revizuire prev. de art.322 pct.1 Cod procedură civilă, nefiind vorba de dispoziții potrivnice și care nu pot fi aduse la îndeplinire.

Cu privire la motivul de revizuire prev. de art.322 pct.7 Cod procedură civilă, se reține că prin Decizia penală nr.188/R/7.04.2000 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.666/2000 a fost respins ca nefondat recursul penal declarat de partea vătămată - & SRL împotriva sentinței penale nr.2616/3.12.1999 a Judecătoriei Oradea, care a fost menținută în întregime.

În considerentele sentinței penale nr.2616/3.12.1999 a Judecătoriei Oradea se menționează expres că pretențiile bănești dintre partea vătămată - & SRL și inculpatul urmează a fi soluționate pe calea unui proces civil și cum această hotărâre a fost menținută prin decizia Tribunalului Bihor menționată mai sus, se constată că nu există contradictorialitate între aceste hotărâri penale și decizia atacată cu revizuire.

Prin decizia penală nr.118/C/2000 a Tribunalului Bihor nu se constată existența vreunui debit în sarcina intimaților - Serv SRL și.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev. art.326 Cod procedură civilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta - & SRL va fi respinsă ca nefondată.

În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga revizuienta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, reprezentând onorariu avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatăcererea de revizuire declarată de revizuienta - & SRL cu sediul în O, Str.-, nr.25, Județ B, în contradictoriu cu intimații- Serv SRLcu sediul în O,-, Județ B, și ambii domiciliați în O,-, Județ B, împotriva deciziei nr.374 din 11.10.2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.

Obligă partea revizuientă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în revizuire.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept. 12.06.2008

Jud.rec. / /-

Dact.

3 exemplare/ 13 iunie 2008

Președinte:Ovidiu Blaga
Judecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 241/2008. Curtea de Apel Oradea