Spete pretentii comerciale. Decizia 253/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 253
Ședința publică din 3 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de către pârâții C și SC SA P, împotriva Deciziei comerciale nr. 327/R din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtului recurent C, avocat de la Baroul Argeș, cu împuternicire avocațială la fila 66 din dosar și reclamantul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, este legal timbrat cu 1603,30 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, precum și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Raportat la cauza dedusă judecății se reține că la data de 20 ianuarie 2010, după închiderea dezbaterilor, s-au înregistrat la dosar "Concluzii - Notă de ședință - Cereri" din partea reclamantului intimat, din care câte un exemplar s-a comunicat cu pârâții recurenți C și SC SA Pitești, cu citație.
Reprezentantul pârâtului recurent C învederează instanței că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu SC SA Pitești, însă Curtea, verificând dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 93 din dosar constată că pentru acest termen procedura de citare este legal îndeplinită cu societatea pârâtă.
Reclamantul intimat învederează instanței că la fila 13 din dosarul Tribunalului există o delegație de apărător, atât pentru SC SA, cât și pentru C, iar mandatul este presupus a fi dat pentru toate actele judecății, astfel încât domnul avocat îi apără pe ambii recurenți.
Reprezentantul pârâtului recurent C arată că întrucât are delegație numai pentru persoana fizică C, înțelege să-l reprezinte numai pe acesta, făcând trimitere la împuternicire avocațială aflată la fila 66 din dosar.
Totodată reprezentantul pârâtului recurent C arată că s-a invocat excepția inadmisibilității și excepția tardivității. În combaterea excepției tardivității depune la dosar copia trimiterii recomandate a Procesului-verbal încheiat la data de 18 iunie 2009 de Biroul Executorului Judecătoresc, din care un exemplar se comunică cu reclamantul intimat.
Reclamantul intimat arată că hotărârea comunicată este făcută atât de părți, cât și de executor și din acest motiv nu s-ar mai pune problema că pârâții n-au știut sau n-au văzut această hotărâre.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității.
Cu privire la această excepție reclamantul intimat arată că calea de rezolvare a prezentului dosar, având în vedere că partea adversă a considerat să facă recurs împotriva unei hotărâri definitive și irevocabile pusă în executare silită, desăvârșindu-se actele de executare silită, inclusiv vânzarea la licitație a imobilelor și ca urmare excepția inadmisibilității este admisibilă. Susține că potrivit tratatelor de drept excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva unei hotărâri irevocabile este în realitate o excepție de fond pentru că privește exercitarea dreptului la acțiune și în acest caz ea se soluționează înainte de a se intra în fondul discuțiilor. Potrivit art. 299.pr.civ. recursul se declară împotriva hotărârilor date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege sunt supuse recursului. În cazul de față avem de a face cu o hotărâre definitivă, irevocabilă și executată. Depune la dosar note de ședință care se comunică cu partea adversă.
Reprezentantul pârâtului recurent C arată că calea de atac este dată de lege și că potrivit criteriului valoric pricina beneficia și de calea apelului și de cea a recursului. Cauza s-a judecat în recurs și consideră că acest criteriu valoric trebuie apreciat la momentul hotărârii primei instanțe, valoarea fiind de peste un miliard de lei, astfel încât legea le dă dreptul și la apel și la recurs, iar calea de atac este corectă.
Reclamantul intimat arată că pârâții au formulat recurs în primul ciclu procesual, s-a returnat dosarul, s-a rejudecat, pârâții au declarat din nou recurs. Dacă pârâții au declarat recurs în condițiile în care s-a majorat valoarea pretinsă, pentru refuzul manifestat continuu de a executa acea hotărâre el, reclamantul a cerut pagube. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4063/2006 a Judecătoriei Pitești, dată în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului, împotriva pârâților SC SA Pitești și C, fiind obligați, în solidar, la plata sumei de 41.884 EUR, calculată pentru perioada 23.03.2004-23.06.2006 și în continuare câte 51,60 EUR pentru fiecare zi de întârziere până la data predării în posesia reclamantului a terenului în suprafață de 258 mp. sume plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, pe cale judecătorească, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 258 mp. situat în Pitești, str. -, respectiv-, reclamantul fiind prejudiciat prin aceea că nu a intrat încă în posesia imobilului.
Prin decizia civilă nr. 22/RC/2007, dată de către Tribunalul Comercial Argeș,calea de atac a recursurilor formulate de către pârâți a fost admisă, sentința instanței de fond casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea de a se analiza temeiul răspunderii civile a pârâților și în ce măsură aceștia sunt vinovați de faptul nepredării imobilului și prin urmare de existența pretinsului prejudiciu.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 4961/01.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosar nr-,s-a respins cererea formulată de către reclamantul împotriva pârâților C și SC SA P, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a invocat aspectul că nu a putut să-și exercite dreptul constatat și consfințit prin sentința civilă nr. 6853/1999, definitivă și irevocabilă, respectiv dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 258 mp, situat în Pitești, zona A, Strada -, respectiv-, din pricina opoziției pe care a întâmpinat-o din partea pârâților. În realitate, neexecutarea titlului executoriu este cauzată de existența pe terenul în litigiu a unei construcții, edificată înainte de anul 1989, ce aparține pârâtei SC SA, pe care nici una din hotărârile judecătorești pronunțate între părți nu au sancționat-o prin obligarea la demolare. Soluția juridică și totodată, practică a acestei construcții nu a fost găsită până în prezent între părți, astfel încât existența ei pe terenul reclamantului constituie un impediment obiectiv la eliberarea terenului, ce nu ține de culpa vreunui pârât. Neexecutarea s-ar putea imputa, cel mult, executorului judecătoresc în eventualitatea în care, din culpa sa, nu ar pune în executare titlul executoriu, însă în cazul de față nu i se poate reține nici acestuia vreo culpă, pentru considerentul că este pus într-o imposibilitate obiectivă de executare, întrucât reclamantul nu deține vreun titlu care să-l îndreptățească pe executor cu punerea în posesie pe teren, să dispună ori demolarea ori asimilarea construcției în schimbul unor despăgubiri în favoarea proprietarului de drept al acesteia, în speță SC SA. Faptele proprii ale pârâților, constând în îngrădirea dreptului de proprietate al reclamantului, nu pot fi asimilate cu existența construcției edificate în urmă de 30 de ani de către un succesor al pârâtei SC SA, care este independentă de vreo atitudine ori intervenție a vreuneia dintre pârâți. Practic, nu există trei din cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale, anume nu există fapta delictuală, nu există culpa și prin urmare, nici legătură de cauzalitate. Prejudiciul constatat prin raportul de expertiză nu poate fi pus în sarcina pârâților, care dețin în mod legal o construcție pe terenul de 258 mp proprietatea reclamantului, a cărei situație este indecisă juridic. Prin urmare, în baza art. 998, 999.civ. instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, raportat la considerentele arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, la data de 13.02.2008, reclamantul, înregistrat în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Argeș. Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate, admiterea acțiunii și obligarea pârâților sau numai a pârâtei la repararea pagubelor pricinuite recurentului pentru lipsirea de folosință a terenului în suprafață de 258 mp, în valoare de 41.884 EUR pe perioada 23.03.2004-23.06.2006 și câte 51,60 EUR pentru fiecare zi de întârziere până la data punerii efective în posesie, sume plătibile în lei la cursul de schimb comunicat de către BNR la data plății efective, cu majorările și dobânzile legale de întârziere sau să păstreze sentința din dosarul inițial, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în mod netemeinic și nelegal a respins instanța de fond cererea formulată, deoarece principala cauză a prejudiciilor cauzate pentru lipsa de folosință a suprafeței de 258 mp teren o constituie faptul că intimata SC SA a vândut terenul proprietatea recurentului unei terțe persoane, SC P SRL. Prin sentința civilă nr. 5570/2002 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul nr. 6853/1999, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 165/23.03.2004 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iuliaa fost obligată intimata SC SA să lase recurentului în deplină proprietate și posesie suprafața de 258 mp situați în Pitești,-, respectiv Strada -. Recurentul a notat opoziția la vânzare și orice fel de înstrăinare a suprafeței de teren în cartea funciară și a notificat-o pe intimată să execute hotărârea în dosarul execuțional nr. 650/2004, aceasta refuzând executarea titlului executoriu. Mai mult, pârâtul C, reprezentant al pârâtei SC SA, s-a opus cu violențe la executarea titlului executoriu. Pârâții au falsificat actele emise de către OCPI A, pe care se notase că imobilul este în litigiu, pentru a putea autentifica fraudulos contractul de vânzare-cumpărare a suprafeței de 443,95 mp în care au inclus și suprafața de teren de 258 mp în litigiu. De asemenea, pârâții în complicitate cu cumpărătoarea SC P SRL, folosind contractul de vânzare-cumpărare autentificat fraudulos cu nr. 3491/26.08.2004 au formulat cerere președințială și două contestații la executare prin care au solicitat și obținut suspendarea executării silite pentru punerea recurentului în posesia suprafeței de 258 mp. Prin sentința civilă nr. 3308/31 august 2005 instanța a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3491/26.08.2004 de către notarul, cu privire la înstrăinarea unei suprafețe de 258 mp teren, proprietatea reclamantului. Intimații au formulat recurs împotriva acestei hotărâri, iar prin decizia nr. 1082/R/30.06.2006 Curtea de Apel Piteștia respins recursul declarat, în cuprinsul acestei decizii, arătându-se că vânzarea imobilului contrar opoziției reclamantului este de natură a-i frauda interesele acestuia, la săvârșirea căreia a avut contribuție și cumpărătoarea SC SRL, care avea dreptul de proprietate asupra imobilului, urmare a notării opoziției în cartea funciară. Complicitatea la fraudă a cumpărătoarei a înlăturat buna-credință a acesteia, nemaiputându-se prevala de acest principiu în virtutea căruia actul de vânzare-cumpărare ar putea fi păstrat. Astfel, intimata SC SA, prin administratorul mandatar C, l-a fraudat pe recurent, întârzierea intrării acestuia în folosința terenului, conducând la obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin întârzierea executării titlului executoriu. Înstrăinarea făcută prin contractul de vânzare-cumpărare a fost simulată de către intimată cu complicitatea cumpărătoarei SC P SRL, prețul vânzării nefiind achitat de către cumpărătoare, fiind încheiat între vânzătoare și cumpărătoarea la data de 19.08.2004 un act adițional prin care acționarul majoritar al cumpărătoarei SC P SRL a fost primit în societatea pârâtă, hotărându-se trecerea suprafeței de 443,95 mp din patrimoniul SC SA în patrimoniul SC P SRL, astfel că vânzarea a fost fictivă. Instanța de fond a greșit când a considerat drept cauză a lipsei de folosință numai unele fapte, fără a menționa că intimata a vândut terenul proprietatea recurentului în complicitate cu cumpărătorul, a falsificat acte pentru a vinde, a ascuns faptul că se făcuse notarea opoziției la vânzare când a autentificat vânzarea, a sustras suprafața de teren pusă în executarea silită de la executare și astfel a creat prejudicii recurentului, prelungind durata lipsei de folosință a suprafeței de teren. De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de fond că existența unei construcții ar fi împiedecat executarea titlului executoriu. Instanța de fond trebuia să dispună continuarea obligației de plată a reparării pagubelor cauzate recurentului de către intimați și pentru perioada următoare cât a durat lipsa de folosință, întrucât intimata SC SA a fost notificată de mai multe ori și somată de executorii judecătorești să execute titlul executoriu, iar aceasta a înstrăinat terenul pentru a-l sustrage de la executare. Referitor la reținerile instanței de fond în sensul că neexecutarea titlului executoriu este cauzată de existența pe terenul în litigiu a unei construcții, recurentul arată că practic se putea face punerea în posesie pe dreptul său de proprietate dacă intimata accepta executarea titlului executoriu de bună-voie așa cum prevede art. 3711.pr.civ. existând un corp de proprietate format din clădire și suprafața de teren de 258 mp cu doi coproprietari care aveau posibilitatea de a solicita pe cale legală ieșirea din indiviziune. De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de fond că imobilul existent pe terenul în litigiu este proprietatea intimatei SC SA, deoarece nu s-a dovedit niciodată că aceasta a construit clădirea. Clădirea a fost construită de fostul proprietar al terenului de la care recurentul a cumpărat terenul și luată abuziv odată cu terenul.
Prin scriptul depus la dosarul nr- al Tribunalului Comercial Argeș, recurentul a arătat că în mod nelegal a procedat instanța de fond la termenul din data de 01.10.2007, când a respins cererea de acordare a unui termen pentru administrarea de probe, respectiv înscrisuri, acest termen fiind primul la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, astfel că la acest termen trebuiau încuviințate probele noi propuse de părți sau pe care însăși instanța le considera necesare. Probele pot fi administrate numai după încuviințarea lor în principiu de către instanță, motiv pentru care recurentul a solicitat acordarea unui termen pentru depunerea altor înscrisuri în susținerea acțiunii sale, neavând asupra sa toate documentele necesare. Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ conferit prin art. 129, alin. 5.pr.civ. întrucât nu a dispus administrarea de probe pentru a stabili în ce măsură existența clădirii pe terenul proprietatea recurentului ar fi putut împiedica executarea titlului executoriu. Recurentul a arătat că susținerea instanței de fond în sensul că există la dosar sentințe judecătorești cu privire la accesiunea aparentă nu este reală, la dosar neexistând hotărâri în acest sens. De asemenea, recurentul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor existente în dosar, respectiv decizia civilă nr. 165/23.03.2004 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă și irevocabilă, privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului până la data pronunțării hotărârii - 23.03.2004 și decizia civilă nr. 1082/R/30.06.2006, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3491/26.08.2004 pentru cauză ilicită, notificările către SC SA pentru a executa de bunăvoie titlul executoriu, transmise înainte de începerea executării silite, cât și după anularea actului de înstrăinare a terenului, încheierea din data de 05.08.2004 a Biroului de Carte Funciară de înscriere a opoziției la înstrăinare a terenului, procesul-verbal de opunere la executare întocmit de executorul judecătoresc la 27.07.2004. Recurentul a considerat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nemotivată și netemeinică, întrucât nu arată probele pe care este întemeiată, imposibilitatea obiectivă de executare evocată de instanță fiind nedovedită, neexistând probe care să o dovedească. Prin decizia civilă nr. 165/23.03.2004 pronunțată de către Curtea de Apel Alba Iuliaa fost obligată intimata să-i plătească reclamantului repararea pagubelor suferite prin lipsa de folosință a terenului proprietatea acestuia pentru o perioadă anterioară calculată până la data pronunțării hotărârii. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii recurentului prin care acesta a solicitat extinderea dispozitivului titlului executoriu și obligarea intimatei la repararea prejudiciului pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii irevocabile, devenită titlu executoriu, respectiv de la data de 23.03.2004 și până la data punerii efective în posesie, calculat pentru fiecare zi a lipsei de folosință, actualizat la data plății efective, inclusiv dobânzi și penalități. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri a recurentului.
Intimatul Cas olicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În urma admiterii cererii de-/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă și înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj.
Prin decizia comercială nr. 327/R/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de către recurentul, împotriva sentinței civile nr. 4961/01.10.2007 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în dosarul nr-, care a fost modificată, astfel:
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții SC SA și C și, în consecință, pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri echivalentul în lei la cursul oficial BNR de la data plății a sumei de 41.884 EUR, calculate pentru perioada 23.03.2004-23.06.2006 și în continuare echivalentul în lei la cursul oficial BNR de la data plății a câte 51,60 EUR pentru fiecare zi de întârziere până la data predării în posesia reclamantului a terenului în suprafață de 258 mp, cu dobânda legală aplicabilă în materie comercială, calculată începând din data de 23.03.2004 și până la plata integrală a debitului.
Pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului suma de 401,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Pârâții au fost obligați, în solidar, să plătească recurentului suma de 1.608,30 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei faptul că este evident că dreptul de proprietate al recurentului, în contradictoriu cu intimata persoană juridică, asupra terenului în suprafață de 258 mp, situat în Pitești, str. -, respectiv Strada -, n 4 fost recunoscut prin sentința civilă nr. 5570/2002 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă. Tot la fel de evident este și că reclamantul are dreptul de a obține despăgubiri pentru faptul că nu poate folosi terenul proprietatea sa, acesta nefiindu-i predat de către intimați. Susținerea instanței de fond că intimații nu au nici o vină pentru faptul că terenul nu a fost predat recurentului, pe motiv că pe el se află o construcție, nu poate fi acceptată. Terenul putea fi predat și cu construcția existentă pe el, sau pârâții aveau posibilitatea să demoleze construcția și să predea terenul liber de aceasta. Oricum, prin accesiune imobilul teren și construcție formează un tot unitar, art. 488, 489.civ. arătând că proprietarul terenului este și proprietarul construcției. Existența unei construcții pe terenul ce trebuia predat nu este motiv pentru neexecutarea sentinței ce constituie titlul executoriu.
Intimatul C, prin faptul că s-a opus la admiterea acțiunii, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, el formulând calea de atac a recursului și în nume personal și făcând apărări de fond în cauză, a recunoscut astfel indirect că nu dorește să predea de bună-voie imobilul. În calitate de reprezentant al intimatei persoană juridică, acesta a săvârșit fapta ilicită constând în nepunerea în executare a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus predarea imobilului, ceea ce a dus la lipsa de folosință a recurentului cu privire la acesta și a determinat producerea prejudiciului.
Vina pentru situația creată nu poate fi dată pe executorul judecătoresc, pârâții fiind cei care au obligația de a preda imobilul și nu executorul judecătoresc. Pârâții nu pot fi considerați exonerați de obligația stabilită de către instanțele judecătorești prin simplul fapt că a fost deschis un dosar execuțional împotriva lor iar acest dosar nu s-a finalizat, indiferent din ce motiv. Reclamantul putea nici să nu ceară executarea silită, faptul introducerii unei acțiuni în despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului fiind el însuși un mijloc legal pentru repararea pagubei suferite și constituind totodată o modalitate de "forțare" a pârâților la a-și îndeplini obligațiile stabilite pe cale judecătorească.
O modalitate de apreciere a despăgubirilor este aceea a calculării lor în funcție de chiria minimă percepută de către Primăria Pitești pentru terenurile închiriate în zonă, care este de 6 euro/mp/lună. Expertiza efectuată în dosarul nr. 2515/2005 al Judecătoriei Pitești, de către expertul contabil a relevat acest aspect, tot el făcând și calculele din care rezultă că pentru perioada 23 martie 2004-23 iunie 2006, suma ce ar fi datorată este de 41.884 euro. Pe fiecare zi de întârziere, chiria pentru cei 258 mp se ridică la suma de 51,6 euro.
Tribunalul a arătat că acțiunea trebuia admisă, recurentul fiind îndreptățit să pretindă și acordarea cheltuielilor de judecată dovedite ca fiind făcute în prima instanță, reprezentând taxele de timbru și timbru judiciar achitate, în sumă de 401,15 lei.
De asemenea, căzând în pretenții și în calea de atac a recursului, conform art. 274.pr.civ. intimații au fost obligați, în solidar, să achite recurentului și suma de 1.608,3 lei, cheltuieli de judecată dovedite ca fiind făcute.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții C și SC SA Pitești, solicitând recalificarea de mersului procesual ca fiind un apel și nu un recurs.
Valoarea pretențiilor reclamantului așa cum a fost precizată de acesta este superioară sumei de 100.000 lei (RON) (. lei vechi). Numai în situația în care pretențiile reclamantului erau sub nivelul acestui cuantum, pricina era susceptibilă a fi atacată numai cu recurs potrivit dispozițiilor art.2811.proc.civ.
S-au purtat dezbateri asupra unui recurs, instanța a fost alcătuită într-o compunere de recurs însă cauza trebuia judecată în apel d e către un complet alcătuit în compunere de apel.
Calea de atac este dată de lege și nu de completul de judecată prin urmare dacă legea reglementează ca pentru situația din speță (o valoare superioară sumei de 100.000 lei (RON)) existența căii de atac a apelului, rezultă că față de decizia nr.327/R/22.dec.2008 recurenții beneficiază de posibilitatea declarării prezentului recurs. Orice interpretare în sensul inadmisibilității acestei cereri de recurs lovește în liberul acces la justiție.
Hotărârea recurată nu le-a fost comunicată niciodată astfel încât se află înăuntrul termenului legal de declarare a prezentei cereri de recurs.
Motivele recursului:
Instanța nu fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art.304 pct. l Cod proc.civ.)
Așa cum am arătat in situația premisă expusă, cauza dedusă judecății a fost soluționată de către Tribunalul Comercial Cluj într-un complet nelegal alcătuit. Deși, potrivit legii (art.2811Cod proc.civ.) (după valoarea pretențiilor reclamantului) recurenții trebuia să fie judecați într-o compunere specifică unui complet de apel, au fost judecați într-o compunere specifică unui complet de recurs, deși pricina se afla în apel și nu in recurs.
Această critică se constituie într-un motiv de ordine publică a cărui admitere atrage casarea pricinii și trimiterea cauzei Tribunalului Comercial Cluj pentru corecta soluționare într-un complet de apel legal constituit.
Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 Cod proc.civ.)
Recurenții au în vedere încălcarea art.6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează și garantează dreptul la un proces echitabil.
Obligația instanței de judecată de a proceda la un examen atent al tuturor cererilor constituie una din garanțiile dreptului la un proces echitabil.
Din această perspectivă apare ca inadmisibilă și într-o totală contradicție cu principiul mai sus enunțat, ignorarea de către instanța de judecată a solicitării formulate în partea introductivă a concluziilor scrise, anume de a repune cauza pe rol pentru a pune în discuția părților calificarea căii de atac, arătând că este vorba despre un apel și nu de un recurs și că în situația în care s-ar pronunța o hotărâre într-o compunere de recurs se va încălca legea și se va răpi părților un grad de jurisdicție.
Aceste texte legale au fost în mod flagrant încălcate, deși au evidențiat un aspect de ordine publică și exista calea legală a repunerii cauzei pe rol pentru a se discuta în contradictoriu aspectul evidențiat instanța a ignorat cererea.
Pe de altă parte, în situația în care instanța nu considera necesar să repună cauza pe rol, atunci trebuia să motiveze respingerea acestei cereri și să motiveze de ce cauza a fost în mod legal judecată în complet de recurs și nu de apel.
Și această explicație lipsește din cuprinsul hotărârii atacate astfel că și din acest punct de vedere le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.
Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 proc.civ.)
Recurenții au în vedere încălcarea dispozițiilor art.998, 999 Cod civ. și a dreptului la apărare.
În considerente, la pg.6 alin.2 din Decizie, instanța reține următoarele:
"Intimatul C, prin faptul că s-a opus la admiterea acțiunii, atât în fata instanței de fond cât și în fata instanței de recurs, el formulând calea de atac a recursului și în nume personal și făcând apărări de fond în cauză, a recunoscut astfel indirect că nu dorește să predea de bună-voie imobilul. "
a) Iată că instanța stabilește fapta ilicită în sarcina subsemnatului C și în sarcina recurentei-pârâte SC SA printr-o prezumție dedusă din calitatea procesuală de pârâți și din exercitarea drepturilor procesuale ale acestora.
Așadar simplul fapt că am stat în proces în calitate de pârâți și am formulat apărări ce tindeau la admiterea acțiunii prezumă fapta ilicită de a nu ne supune titlului executoriu al reclamantului.
Această statuare a instanței încalcăa prioriesența dreptului la apărare a unei persoane în procesul civil.
Se încalcă a priori posibilitatea legală a pârâtului de a se opune admiterii acțiunii reclamantului, posibilitatea pârâtului de a formula apărări de fond, posibilitatea pârâtului de a formula calea de atac a recursului.
Se transformă garanțiile procesuale acordate de lege pârâtului în contrariul acestora, în dovezi de necontestat ale vinovăției acestuia.
b) Pe de altă parte, se ignoră și se încalcă, pe de o parte, natura acțiunii reclamantului, precum și esența apărărilor formulate și expuse în mod constant deoarece:
Prin acțiunea introdusă de reclamant nu s-a solicitat obligarea de a-i preda bunul imobil față de care reclamantul deținea deja titlu executoriu, ci s-a solicitat obligarea la plata unor sume cu titlu de daune pentru prejudiciul produs prin lipsa de folosință a imobilului proprietatea sa.
Deci obiectul acțiunii l-a constituit repararea prejudiciului generat de lipsa de folosință a imobilului.
Apărările recurenților au fost în sensul lipsei legăturii de cauzalitate dintre fapta pretinsă și prejudiciu și în sensul lipsei prejudiciului după modalitatea de calcul propusă de reclamant,
Instanța reține că prin poziția procesuală, recurenții s-au opus predării terenului, ceea ce este fals, nu rezultă de nicăieri și nu este în conformitate nici cu obiectul acțiunii reclamantului.
După cum au arătat, recurenții au negat legătura de cauzalitate dintre fapta imputată (aceea de a ne fi opus la predarea terenului) și prejudiciul pretins (lipsa de folosință) arătând că terenul nu putea fi valorificat economic de către reclamant în scopul închirierii ca spațiu comercial așa cum a pretins acesta, deoarece este ocupat de o construcție care nu este proprietatea reclamantului, ci este proprietatea noastră a recurentei pârâte SC SA.
Dispozițiile art. 998, 999 Cod civ. sunt încălcate de decizia Tribunalului Comercial Cluj, deoarece nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru ca acțiunea să poată fi admisă.
Instanța de judecată schimbă natura apărăriirecurenților, deturnând atenția de la condițiile răspunderii civile delictuale care nu sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, se arată că existența construcției asupra terenului proprietatea reclamantului nu este motiv pentru neexecutarea obligației de a preda terenul, așa cum este stabilită în titlul executoriu.
Instanța apreciază de asemenea că noi, pârâții aveau posibilitatea să demoleze construcția și să predea terenul liber de aceasta. (decizie pg.7 alin 1 teza a IV-a final.)
Trebuie reținut astfel că instanța recunoaște existența dreptului de proprietate asupra construcției în patrimoniul recurentei-pârâte SC SA, construcție ce ocupă aproape toată suprafața de teren proprietatea reclamantului (a se vedea filele 71-74 dosar fond)
În ciuda acestor aspecte instanța nu verifică îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și ignoră apărările pe care noi le-au făcut în mod constant: grupate în cadrul a două direcții de apărare:
l) prejudiciul pretins de reclamant nu este cauzat de conduita recurenților (deci nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu)
2) întinderea prejudiciului așa cum le-a fost imputat, nu poate fi dovedită cum a încercat reclamantul.
1) fundamentarea juridică a pretențiilor reclamantului nu poate fi alta decât răspunderea civilă delictuală.
Astfel, se evidențiază existența unei situații faptice pretins creată prin conduita recurenților care îl pune pe reclamantul în imposibilitatea de a-și exercita atributele dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea sa.
Au demonstrat, susțin recurenții, că elementul care îl împiedică pe reclamant să își valorifice economic atributele dreptului de proprietate asupra terenului proprietatea sa, este totalmente străin conduitei lor și, prin urmare, nu le poate fi imputată nici ca faptă proprie nici ca răspundere pentru fapta unui terț, lucru sau animal.
Reclamantul nu își poate valorifica economic atributele dreptului de proprietate asupra terenului nu datorită atitudinii recurenților.
Aceștia au obligația de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren. Orice opoziție poate fi înlăturată de executorul judecătoresc cu prilejul executării silite imobiliare.
Legea pune la dispoziția creditorului toate mijloacele necesare îndepărtării debitorului din imobilul supus executării silite oricât de mult s-ar opune acesta. 1 se dă numai un termen de 5 zile.
Situația din speță este alta. Nu datorită recurenților nu își poate exercita reclamantul dreptul de proprietate asupra terenului său, ci datorită ocupării acestuia de o construcție, proprietate a acestora, clădită pe acest teren de statul comunist cu mai bine de 30 de ani în urmă. Asupra acestei construcții recurentul nu are nici un drept. Neavând nici un drept, recurentul nu poate folosi construcția, însă nici nu îi poate aduce atingere în vreun fel.
Reclamantul nu poate folosi terenul nici fizic, însă nu poate valorifica nici economic dreptul de proprietate asupra acestuia prin închiriere, deoarece terenul este ocupat de această construcție.
Prin urmare, existența construcției pe teren îl obstrucționează pe reclamant în exercițiul dreptului său atât faptic cât și juridic. Executorul judecătoresc nu poate face nimic în această privință.
Existența construcției pe terenul proprietate a reclamantului le-ar putea fi imputată faptic recurenților pentru a atrage răspunderea delictuală pentru lipsa de folosință a terenului în două moduri:
Le-ar putea fi imputate:
a) edificarea construcției
b) nedemolarea sa.
a) nu le poate fi imputată edificarea construcției deoarece construcția a fost edificată de statul comunist cu mai bine de 30 de ani în urmă.
b) nu le poate fi imputată nici nedemolarea sa, deoarece nu au nici o obligație în acest sens. S-a încercat obligarea recurenților să demoleze construcția în cadrul revendicării, însă a fost respins irevocabil acest capăt de cerere.
Din cele expuse rezultă că nu le poate fi imputat nimic din existența și menținerea construcției pe terenul proprietate a reclamantului și atunci nu pot fi obligați să-i acorde acestuia nici o despăgubire pentru imposibilitatea sa de a-și exercita dreptul de proprietate asupra terenului.
Nu există nici o faptă ilicită în sarcina acestora, nu există nici o vinovăție și nici nu există vreo obligație de a răspunde pentru fapta altuia, a vreunui lucru sau animal.
Situația se poate rezolva numai prin intermediul accesiunii imobiliare artificiale așa cum este reglementată de dispozițiile Codului civil art.494 alin.3 teza a doua.
2.Lipsa prejudiciului - condiție a atragerii răspunderii civile delictuale:
a) Potrivit regimului juridic al răspunderii civile delictuale, acesta trebuie să dovedească întinderea prejudiciului produs prin fapta ce ne-o impută. Reclamantul-intimat își justifică prejudiciul prin raportarea la chiria practicată pe metru pătrat spațiilor comerciale în zona centrală a orașului Pitești.
Justificarea acestuia nu este însă compatibilă cu situația de fapt recunoscută de acesta și reținută de instanță deoarece trenul acestuia nu este liber ci este ocupat de acea construcție. Prin urmare, prejudiciul pe care îl poate invoca nu poate fi raportat la contravaloarea chiriei obținute pe metru pătrat de teren deoarece nu poate închiria terenul de sub construcție cu o chirie care se percepe pentru un spațiu comercial.
b) intimatul-reclamant a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc asupra suprafeței de 258 mp prevăzuți în titlul executor, cu mult anterior judecății din cadrul Tribunalului Comercial Cluj.
Așadar acesta se află în situația pe care și-a dorit-o de proprietar, care are folosința bunului său. Terenul este în continuare ocupat de clădirea despre care am făcut vorbire.
Pentru a-i fi admisă acțiune în ceea ce privește prejudiciul (cuantumul prejudiciului), acesta ar trebui să facă dovada sumelor de bani pe care le-a obținut din valorificarea dreptului de folosință asupra terenului său, după ce a fost pus în posesie și până In prezent. Veniturile obținute în concret ar putea susține concluziile raportului de expertiză pe baza căruia a fost dispusă obligarea recurenților la plată.
Intimatul-reclamant nu a prezentat nici o dovadă a sumelor de bani pe care le-a obținut în concret din folosința terenului realizată după punerea sa în posesie și până în acest moment.
Acesta nu a prezentat această dovadă deoarece nu poate obține vreo sumă de bani din valorificarea dreptului de folosință asupra terenului deoarece acesta este ocupat de construcția asupra căreia intimatul-reclamant nu are nici un drept.
Argumentele expuse în cadrul motivului de recurs determină admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței ca legale și temeinice.
Potrivit dispozițiilor art. 312 alin.3 teza finală, soluția care se impune este casarea deciziei Tribunalului Comercial Cluj.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de recurenți ca fiind inadmisibilă.
Cererea de recurs este inadmisibila întrucât recurenții înțeleg sa exercite o cale de atac cauzei in recurs rămasa definitiva si irevocabila, investita cu formula executorie si pentru care s-a început executarea silita.
Decizia 327/R/22--2008 menționează în paragraful 5 că însăși debitorii au folosit calea recursului în primul ciclu procesual, iar sumele s-au mărit în timpul judecății.
Prin cererea precizata a solicitat instanței sa ii oblige pe aceștia la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosința a terenului proprietatea sa, calculate pentru fiecare până la data punerii efective in posesie. La data introducerii acțiunii în anul 2005 despăgubirile acestea se cifrau la aprox. 86000 lei, sub valoarea de - lei, astfel încât (conf. prev. art. 1 si 2 alin. 1 li1. a Cod pr. civ) competenta de soluționare a cererii a revenit judecătoriei
Numai faptul ca punerea in posesie s-a prelungit datorita conduitei recurenților care s-au opus la executare și au vândut terenul cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 3491/26.08.2004 și care s-a anulat cu hotărârea nr. 3308/2006 pronunțată în Dosar nr. 9167/2004 al Judecătoriei Pitești, a determinat ca suma rezultata sa se mărească - fara ca aceasta sa schimbe natura cererii.
Trebuie observat ca dosarul a fost judecat de doua ori in recurs în două cicluri procesuale - o data la Tribunalul Comercial Argeș (.civ. in dosar m.2511/(2005 al Judecătoriei Pitești.) si a doua la Tribunalul Comercial Cluj (. in dosar -/2008) - fără ca recurenții intimați-pârâți sa invoce motive de competenta in cererea de recurs sau întâmpinare in cadrul celor doua judecării in recurs deși au avut aceasta posibilitate.
Mai mult, aceștia nu pot invoca încălcarea dreptului la apărare in condițiile in care, deși li s-a acordat termen pentru depunerea întâmpinării in cadrul dosarului - (Tribunalul Com. C) si au fost reprezentați de către un avocat ales, aceștia nu au depus întâmpinare si nu au ridicat excepții (nu au invocat motive de necompetenta) pana la închiderea dezbaterilor.
Dosarul s-a aflat la Înalta Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea cererii de strămutare. Daca ar fi existat motive de încălcare a dispozițiilor privitoare la competenta instanța s-ar fi sesizat din oficiu si s-ar fi pronunțat in consecința.
Eronat susțin petiționarii în paragraful 7 că nu au luat cunoștință de hotărâre deoarece întrucât intimatul le-a comunicat-o prin notificarea pentru executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarea situație de fapt:
In 8.03.2005, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Pitești solicitând obligarea pârâților SC SA și C la plata unor despăgubiri cuantificate la 86.000 lei.
Competența materială a instanței se determină după valoarea obiectului, menționată în acțiunea introductivă. La data sesizării Judecătoriei, pretențiile reclamantului, circumscrise valorii de 86.000 lei, atrăgeau competența acesteia, în condițiile art. 1 Cod proced. civilă.
Ulterior, pretențiile au fost majorate la suma de 41.884 euro iar acțiunea reclamantului a fost admisă.
Faptul că, pe baza unei expertize, valorile au fost reactualizate, depășind valoarea prag stabilită în art. 2 pct. 1 lit. a Cod proced. civilă, nu atrage competența unei alte instanțe, aplicându-se prevederile art. 18 ind. 1 Cod proced. civilă.
Astfel, prin sentința civilă nr. 4063/2006 a Judecătoriei Pitești, dată în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului, împotriva pârâților SC SA Pitești și C, fiind obligați, în solidar, la plata sumei de 41.884 EUR, calculată pentru perioada 23.03.2004-23.06.2006 și în continuare câte 51,60 EUR pentru fiecare zi de întârziere până la data predării în posesia reclamantului a terenului în suprafață de 258 mp. sume plătibile în lei la cursul BNR din ziua plății efective.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții au declarat recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 22/RC/2007, dată de către Tribunalul Comercial Argeș, sentința instanței de fond fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 4961/01.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de către reclamantul împotriva pârâților C și SC SA P, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, la data de 13.02.2008, reclamantul, înregistrat în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Argeș, cauza fiind ulterior strămutată la Tribunalul Comercial Cluj.
Curtea apreciaza că, raportat la dispozițiile art. 282 ind 1 Cod proced. civilă, calea de atac împotriva sentințelor civile nr. 4063/2006 a Judecătoriei Pitești, dată în dosarul nr- și 4961/01.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosar nr- ar fi trebui să fie, într-adevăr, apelul, în condițiile în care, pe de-o parte, calea de atac este dată de lege iar pe de altă parte, la momentul pronunțării, valoarea pretențiilor depășea valoarea prag de 100.000 lei.
Cu toate acestea, se impun a fi făcute următoarele precizări:
1. Recurenții pârâți au sesizat Tribunalul Comercial Argeș cu recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4961/01.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosar nr-.
2. Decizia civilă nr. 22/RC/2007, dată de către Tribunalul Comercial Argeș, deși pronunțată omisso medio, a intrat în putere de lucru judecat, producându-si efectele în mod irevocabil asupra tuturor părților litigante.
3.Nu i se poate imputa reclamantului faptul că, la rândul său, a exercitat aceeași cale de atac ca și pârâții, împotriva SC 4961/01.10.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosar nr-, calificarea căii de atac fiind implicit, lămurită, prin DC 22/R/2007 a Tribunalul Comercial Argeș.
4. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu cererea de strămutare a cauzei, a investit Tribunalul Comercial Cluj cu judecarea recursului, această instanță fiind îndreptățită să se pronunțe, în limitele strămutării, asupra pretențiilor părților.
5. Recurenții pârâți au achiesat tacit la calificarea căii de atac exercitată de către reclamant, neinvocând vreo vătămare a drepturilor lor procesuale la termenele de judecată din 10.11.2008 si 8.12.2008 ( când au fost prezenți în instanță sau reprezentați ) și punând concluzii, cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare, în sensul respingerii recursului.
6. Doar cu prilejul depunerii concluziilor scrise, deci după închiderea dezbaterilor, pârâții au sesizat aspectul legat de necesitarea recalificării căilor de atac, Tribunalul apreciind că nu se impune repunerea pe rol.
7. Eventualele critici ce puteau fi formulate cu privire la calea de atac ce putea fi exercitată împotriva sentințelor Judecătoriei au fost acoperite prin intrarea în putere de lucru judecat a DC 22/R/2007 a Tribunalul Comercial Argeș și prin stabilirea cadrului judecății prin hotărârea de strămutare.
Toate aceste împrejurări au condus Curtea la concluzia potrivit căreia Tribunalul Comercial Cluja soluționat cauza în compunerea legală, aceea a unui complet de recurs iar prezentul recurs declarat de către pârâți excede cadrului stabilit prin art. 299 Cod proced. civilă impunându-se, în condițiile art. 312 Cod proced. civilă, respingerea lui ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității și respinge recursul declarat de pârâții C și SC SA Pitești împotriva Deciziei nr. 327 din 22.12.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
--- - - - -
GREFIER
-
Red./dact.
5ex./09.02.2010
Jud.fond:
Jud.apel: Seman//
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
