Spete pretentii comerciale. Decizia 256/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 558/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 256
Ședința publică de la 22 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 664 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr- cât și împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2008 în contradictoriu cu intimata - 2000 SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 59/2009, intimata prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La prima strigare a cauzei, intimata, prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, în temeiul art.96 proc.civilă comunică apelantei un exemplar al întâmpinării.
Apelanta, prin avocat, arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării dar arată că în cauză este o problemă legată de calitatea de reprezentant a d-nei consilier juridic a societății intimate -, întrucât ar avea și calitatea de administrator într-o altă societate, respectiv COM SRL, fapt confirmat de consilierul juridic.
Curtea, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât în cauză nu este un motiv de amânare fără discuții.
La a doua strigare a cauzei, apelanta prin avocat, invocă excepția lipsei calității de reprezentant a d-nei consilier juridic întrucât ar avea și calitatea de administrator într-o altă societate, respectiv COM SRL.
Doamna face mențiunea pe întâmpinarea depusă ca fiind concluzii scrise și învederează instanței că înțelege să nu mai reprezinte în calitate de consilier juridic societatea intimată, solicitând să se ia act că nu mai răspunde pentru această societate.
Curtea ia act de cererea d-nei privind retragerea sa din prezenta cauză.
Apelanta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe apelul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru atât în primă instanță cât și în apel.
În susținere, arată că excepția prematurității acțiunii este întemeiată, având în vedere că procedura concilierii directe nu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art.7201proc.civilă, notificarea concilierii neajungând la cunoștința sa.
Mai arată că între părți a existat o compensare, astfel încât nu se datorează nici o sumă de bani.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 27.12.2007, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 13.637,0702 lei contravaloarea marfă, actualizată cu rata inflației până la data achitării efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare invocând excepția prematurității acțiunii, iar pe fond, solicitând respingerea acesteia întrucât marfa a fost livrată pârâtei în compensare.
La data de 24.03.2008, reclamanta și-a majorat pretențiile arătând că solicită plata sumei de 31.677,05 lei, cu titlu de actualizare a prețurilor cu rata inflației.
Prin sentința comercială nr.664/15.12.2008, Tribunalul Teleormana admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de m136.372,07 lei cu titlu de preț și 31.677,05 lei, reprezentând actualizarea pretențiilor cu indicele de inflație la data introducerii acțiunii, urmând ca actualizarea să fie făcută în continuare până la plata efectivă.
Totodată, tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 4.613 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin întâmpinarea depusă pârâta a recunoscut că a primit marfa expediată de reclamantă, recunoaștere care coroborată cu factura fiscală emisă de reclamantă și nota de recepție din 23.12.2007, fac dovada, conform art.46 Cod comercial, că reclamanta a livrat mărfuri în valoare de 136.372,07 lei.
Tribunalul a reținut că prin întâmpinare pârâta a invocat faptul că marfa i-a fost livrată în compensare, în vederea acoperirii unui prejudiciu produs de administratorul reclamantei, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
Instanța de fond a reținut rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale împotriva administratorilor reclamantei și pârâtei, nu au autoritate de lucru judecat cu privire la natura raporturilor contractuale dintre părți, nefiind hotărâri judecătorești.
Tribunalul a apreciat că depozițiile martorilor nu au făcut dovada unei atare înțelegeri, iar decizia comercială dată în procedura insolvenței nu analizează felul pricinii, ci doar îndeplinirea condițiilor din legea specială.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 05.03.2009.
Totodată, apelanta -pârâtă a arătat și soluția dată prin încheierea din 25.04.2008.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția prematurității acțiunii, întrucât în speță nu au fost respectate de către reclamantă condițiile impuse de art.7201și următoarele Cod procedură civilă. Sub acest aspect, apelanta a arătat că prin invitația la conciliere, apelanta a fost invitată la sediul intimatei, sediu care a expirat încă din anul 2005, conform certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului.
Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că sentința de fond a fost dată cu interpretarea greșită a materialului probator administrat în cauză.
Apelanta a învederat că administratorul intimatei a fost de acord ca marfa în litigiu să fie livrată în compensare, aspect confirmat de rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede, care reține că printr-o înțelegere verbală dintre reprezentanții celor două societăți s-a stabilit că diferența de bani pe care intimata o avea de achitat către apelantă, să fie acoperită prin livrarea de semințe de soarelui, porumb și erbicid.
Ca atare, a arătat apelanta, în mod greșit instanța de fond a motivat soluția de respingere a apărărilor pârâtei privind compensarea, prin trimitere la excepția autorității de lucru judecat, excepție ce nu a fost niciodată invocată de apelanta-pârâtă.
Apelanta a arătat că, în speță, compensarea dintre părți a fost demonstrată și de decizia comercială nr.1762R/03.12.2007 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială, probă care, în mod greșit a fost apreciată ca fiind neconcludentă de către instanța de fond. Or, a arătat apelanta, în această hotărâre se reține că între părți a intervenit o compensare, astfel încât nu este îndeplinită condiția caracterului cert al creanței.
Apelanta-pârâtă a arătat că, în speță, compensarea este dovedită și de declarația martorului, depoziție atestată de avocat și în care se arată că marfa a fost livrată în compensare, această declarație coroborându-se cu declarațiile celor doi martori audiați de instanță.
Apelanta a învederat că intimata-reclamantă a avut ea însăși o poziție ezitantă, apelând la mai multe căi procedurale și emițând factura la mai bine de 1 an de la livrarea mărfurilor.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește motivele invocate de apelantă cu privire la soluționarea greșită a excepției prematurității acțiunii, Curtea reține că acestea sunt nefondate, față de înscrisurile aflate la filele 8-11 din dosarul de fond, instanța apreciind în mod legal că scopul pentru care a fost instituită procedura concilierii a fost atins prin demersurile făcute de intimata-reclamantă.
Curtea nu poate reține motivul invocat de apelanta-pârâtă în sensul că a fost invitată la conciliere la un sediu care a expirat încă din anul 2005, astfel încât nu a fost îndeplinită procedura concilierii directe, întrucât mențiunile din Registrul Comerțului sunt făcute pentru realizarea efectului de publicitate față de terți, simpla expirare a contractului de închiriere pentru sediul social neavând efecte juridice, în absența unei hotărâri judecătorești de dizolvare a societății pentru lipsa sediului social, conform art.237 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, republicată.
Pe de altă parte, Curtea reține că în cererea de apel formulată, apelanta a indicat ca sediu social al intimatei locația la care a fost invitată la conciliere, procedura în fața instanței îndeplinindu-se la același sediu social.
Curtea apreciază ca nefondat și motivul invocat relativ la absența semnăturii administratorului apelantei și a ștampilei acesteia pe dovada de primire a invitației la conciliere, întrucât pe verso-ul confirmării de primire de la fila 9 din dosar există o semnătură olografă care confirmă primirea acesteia, semnătură care nu a fost contestată de către apelanta-pârâtă prin inițierea unei proceduri judiciare în acest sens.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Compensația este statuată în dreptul civil român ca un mod de stingere a obligațiilor reciproce până la concurența celei mai mici, de unde rezultă că pentru invocarea acestui mod de stingere trebuie să existe două raporturi juridice obligaționale distincte, raporturi în cadrul cărora aceleași persoane sunt creditor și debitor, una față de cealaltă.
Curtea reține că, în speță, apelanta-pârâtă a invocat compensația judecătorească între marfa livrată de intimata-reclamantă și prejudiciul cauzat apelantei-pârâtă, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de administratorul intimatei-reclamante.
Or, întrucât pentru invocarea compensației judiciare cele două creanțe trebuie să fie reciproce, certe și exigibile, Curtea reține că, în speță, suma reprezentând prejudiciul invocat de apelanta-pârâtă, a cărui compensare cu marfa livrată de solicită, nu îndeplinește aceste condiții și în primul rând condiția reciprocității, administratorul unei societăți comercialerăspunzând penal și civil pentru fapta ilicită săvârșită, neputând fi imputată societății comerciale pe care o reprezintă.
Curtea va respinge motivările apelantei în sensul că, în speță, compensarea a fost dovedită prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede, întrucât simpla reținere că între părți - respectiv, reprezentanții celor două societăți comerciale, a intervenit o înțelegere verbală privind compensarea, nu face dovada compensației, în sensul de mod de stingere a obligațiilor, reglementată de Codul civil român, putând fi cel mult un început de probă scrisă, care în absența unor probe certe, nu poate forma convingerea instanței în sensul existenței unei compensări judiciare.
Curtea apreciază că nici hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea de Apel București în procedura insolvenței nu face dovada intervenirii compensației, întrucât, astfel cum în mod legal a reținut instanța de fond, în decizia nr.1762R/03.12.2007 instanța a analizat doar condițiile impuse de Legea nr.85/2006, republicată, relative la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, apreciind că, întrucât se invocă compensația, aceasta nu poate fi analizatădecât în cadrul unei acțiuni de drept comun. În alți termeni, compensația nu a fost analizată de instanță în această hotărâre judecătorească, întrucât depășea limitele procedurii deschise pe dispozițiile Legii nr.85/2006, republicată.
Nici susținerile apelantei-pârâte în sensul că în speță compensația a fost probată de depoziția martorului coroborată cu celelalte depoziții, întrucât aceste afirmații nu au fost susținute de celelalte probe administrate în prezenta cauză.
Cât privește motivul de apel relativ la emiterea facturii la peste 1 an de la data livrării mărfurilor, Curtea reține că acesta este superfluu, nedovedind în speță, netemeinicia pretențiilor intimatei-reclamante, putând atrage eventuale sancțiuni fiscale.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.296 Cod procedură civilă raportat la art.1143 și următoarele Cod civil, văzând și dispozițiile art.7201și următoarele Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - SRL cu sediul în de Vede, str. - Doamna, - 106,.A,.2,.10, județul T, împotriva sentinței comerciale nr.664 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr-, cât și împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2008, în contradictoriu cu intimata - 2000 SRL cu sediul în de Vede,--105, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2009.
Președinte, Judecător,
Dr. I-- - - -
Grefier,
---
Red.Jud. - 1.06.2009
Tehnored. - 1.06.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul Teleorman
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu
