Spete pretentii comerciale. Decizia 259/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALA NR:259
Sedința publică din 04 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanții reclamanți și, împotriva sentinței comerciale nr.54/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata intimatul reclamant lichidator judiciar al SC SRL A și intimatele pârâte SC AGRIO. SA prin administrator și SC SRL prin administrator.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, dovada achitării taxelor judiciare de timbru pentru apel, în sumă de 20 lei și timbru judiciar mobil de 0,15, lei, acestea fiind anulate de
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 54 din 18.02.2008 a Tribunalului Teleorman - Secția Civilă, s-a respins, ca prematură, acțiunea reclamanților:, lichidator judiciar al SC SRL -, jud. T, și, domiciliat în A, împotriva pârâtelor SC AGRIO. SA, prin administrator, și SC SRL, prin administrator.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții și, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că, prin cererea, înregistrată sub nr-, au solicitat, Tribunalului Teleorman, obligarea pârâtelor SC AGRIO. SA - și SC SRL -, la plata despăgubirilor, constând în lipsa de folosință a terenului în suprafață de 3,72 ha. amplasat în comuna, județul T, a construcțiilor existente, pe acest teren, și a utilajelor din dotarea și a -bunuri care nu au constituit obiectul licitației din 29.07.2003, și pe care, cele două pârâte le folosesc, de peste 4 ani,fără nici-un titlu legal.
În dovedirea cererii de chemare în judecată au depus înscrisuri, din care rezultă că, în urma licitației, organizată de R de Vede, în 29.07.2003, pârâta SC SA "și-a adjudecat", din tot patrimoniul SC SRL, o parte, din suprafața construită a imobilelor, respectiv - Moară, și pavilion ad-tiv, restul suprafeței, construite, de 600. rămânând în proprietatea reclamanților, și că, terenul în suprafață de 3,72 ha. pe care se află amplasate construcțiile, nu a fost scos la vânzare-fiind proprietatea lor, în calitate de persoane fizice, iar anterior, Judecătoria Alexandria, prin sentința civilă nr.1213/28.07.2006, irevocabilă și investită cu formulă executorie, pârâta SC SA a fost obligată la plata sumei de 63.908 lei, reprezentând despăgubiri, pentru lipsa de folosință a unei suprafețe de 5126. din totalul de 3,72 ha. dar în același timp, cu ocazia soluționării dosarului nr-, au făcut dovada, cu înscrisuri, că deposedarea lor de bunurile menționate mai sus, s-a făcut printr-o licitație trucată, prin manopere frauduloase, concertate, ale directorului R de Vede cu administratorul, din cadrul SC SA,elocvente fiind, Raportul ANAF, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, și Raportul de evaluare, întocmit la cererea IPJ T, de către expertul tehnic judiciar; împotriva directorului R de Vede - C-tin, fiind începută urmărea penală, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.248 Cod penal, în legătură cu licitația din 29.07.2003.
În mod absolut, nejustificat, și nelegal, ignorând actele depuse la dosarul cauzei,prima instanță a calificat litigiul, ca fiind de natură comercială, fără să existe, nici cel puțin, un element, care să determine această calificare și, ca o consecință, a acestei calificări, a reținut excepția prematurității cererii de chemare în judecată, prin neîndeplinirea procedurii prealabile, a concilierii directe, prevăzută de art.720 ind.1 Cod procedură civilă.
Soluția este contrară probelor administrate și a fost pronunțată, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.998-999 Cod civil.
reclamanților, în calitate de proprietari, s-a făcut de către cele două pârâte, prin forță, intrarea celor două pârâte, pe terenul proprietatea lor, nu a avut la bază un act, care să le confere acest drept și care, ar fi trebuit urmat, în opinia primei instanțe, de o conciliere directă.
De altfel, în sentința comercială 54/2008, se face vorbire de " chirie constând în lipsa de folosință, "în contextul în care, reclamanții au făcut dovada că, pârâtele se fac vinovate de săvârșirea unui delict; că, abuziv, au intrat pe proprietatea lor (nu au drept de superficie, nu au drept de servitute, utilajele nu au constituit obiectul licitației din 29.07.2003, astfel, cum rezultă din sentința nr.1969/2003 a Judecătoriei Roșiori d Vede, investită cu formulă executorie; împotriva numitului C-tin a fost începută urmărirea penală).
Pentru aceste motive, consideră că, excepția prematurității acțiunii, prin prisma calificării cauzei, ca fiind de natură comercială, respectiv -prin prisma neîndeplinirii procedurii concilierii directe, este complet greșită, instanța apreciind cauza, ca fiind de natură comercială, doar pentru faptul că, pârâtele sunt comercianți, ceea ce nu atrage, automat, natura comercială a cauzei, în lipsa unor elemente, care să configureze natura comercială a raporturilor juridice dintre părți.
Mai mult, deși cauza a fost calificată ca fiind de natură comercială, în dispozitiv se menționează -contrar celor reținute în considerente-drept cale de atac "apelul în 15 zile de la comunicare ", în raport cu calificarea cauzei, ca fiind de natură comercială, prima instanță ar fi trebuit să rețină, în dispozitiv, calea de atac a recursului.
În susținerea apelului s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Apelul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de apel invocate, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit articolului 25 litera g din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar are și atribuția de a formula și susține acțiuni, în pretenții, pentru încasarea creanțelor debitorului.
Având în vedere regimul juridic, special, al legii insolvenței, derogatoriu de la dreptul comun, Curtea constată că, la acțiunile, în pretenții, introduse de lichidatorul judiciar, așa cum este și cazul în speță, pentru recuperarea creanțelor debitorului, nu mai este necesară, și nici obligatorie, procedura prealabilă, a concilierii directe, prevăzută de articolul 7201Cod procedură civilă, în condițiile în care, procedura executării silite colective se desfășoară,de urgență și cu celeritate.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că motivele de apel d e invocate sunt, în parte, întemeiate, în condițiile în care, litigiul este de natură comercială, cum corect a fost calificat, de prima instanță.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este netemeinică și nelegală, și urmează a fi desființată, prin admiterea apelului, în temeiul articolului 297 alineat 1 Cod procedură civilă, și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță - Tribunalul Teleorman, întrucât, acțiunea în pretenții a fost introdusă, în principal, de reclamantul, în calitate de lichidator judiciar, al debitoarei SC SRL -, jud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți, domiciliat în A,-,. 1613,. B,. 3,. 25, Județ T, și, domiciliat în - A, str. -,. 905,. A,. 1, Județ T, împotriva sentinței comerciale nr.54/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, lichidator judiciar al SC SRL - jud. T, domiciliat în A,-, Județ T, și intimatele pârâte SC AGRIO. SA, cu sediul în com, Județ T, prin administrator, domiciliat în de Vede, str. -. -, nr. 5, Județ T, și SC SRL, cu sediul în com, Județ T, prin administrator, domiciliat în de Vede,-, Județ T, și în consecință:
Desființează sentința atacată, menționată mai sus, și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță - Tribunalul Teleorman.
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi - 4.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
10 ex.
12.06.2008
Tribunalul Teleorman
Judecător fond G
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu