Spete pretentii comerciale. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 805/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.259
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER ---
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta împotriva sentinței comerciale nr. 14174 din data de 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 22.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate intimatei să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 29.05.2009, când în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 27.05.2003, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la plata sumei de 29.920 EURO, echivalentul a 546.829.710 lei la data de 17.05.2000, reprezentând depunerile reclamantei la, din data de 12.11.1999 și 06.07.1999.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând anularea acțiunii ca insuficient timbrată, și invocând excepția prematurității cauzei, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința comercială nr.1122/09.03.2005, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția insuficientei timbrări, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive ca nefondate și a admis excepția prescripției extinctive respingând acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată ca prescrisă.
Prin decizia comercială nr.121/13.03.2006, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Prin decizia comercială nr.124/12.01.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă și, în consecință, a modificat decizia instanței de apel, în sensul că a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, trimițând cauza aceleiași instanțe în vederea soluționării pe fond.
La rejudecarea pe fond a cauzei, prin încheierea din 28.09.2007 tribunalul a dispus suspendarea judecății prezentei cauze, conform art.244 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal de către Curtea de Apel București.
Ulterior, la data de 09.10.2008, cauza a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantei, care a făcut dovada renunțării la pretențiile civile formulate de reclamanta din prezenta cauză, în cauza penală.
Prin sentința comercială nr.14174/19.12.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a deținut la un număr de 5.289 unități de fond, astfel cum rezultă din adeziunile aflate la filele 227-228 din primul dosar de fond, iar conform comunicării SA, reclamanta a depus cerere de răscumpărare a celor două carnete de investitor nr.78329 din 17.05.2000 și nr.30371 din 15.05.2000 (fila 236 din primul dosar de fond).
Instanța de fond a reținut că, deși reclamanta a probat la repunerea cauzei pe rol, că a renunțat la calitatea de parte civilă în procesul penal, din certificatul eliberat de Curtea de Apel București reiese că i-au fost acordate despăgubiri prin două hotărâri judecătorești în care a figurat ca parte civilă, însă nu se poate determina că aceste despăgubiri au fost încasate sau nu.
Pe fondul cauzei, tribunalul a apreciat că întrucât cererea precizatoare a fost depusă tardiv, cererea astfel cum a fost formulată inițial privind obligarea pârâtei la plata unei sume în EURO, este neîntemeiată, neexistând nici un temei legal pentru acordarea de despăgubiri într-o monedă străină.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 01.04.2009.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că sentința de fond este nelegală, întrucât s-a reținut că, deși reclamanta a renunțat la calitatea de parte civilă în procesul penal, nu a făcut dovada că nu a încasat sumele reprezentând despăgubiri civile, deoarece, conform art.1169 Cod civil, fiind vorba de proba unui fapt negativ, sarcina probei revine pârâtei, în sensul că sumele de bani au fost încasate.
Apelanta a învederat că în mod netemeinic instanța de fond a reținut că nu există temei legal pentru acordarea despăgubirii într-o monedă străină, întrucât reclamanta a solicitat ca plata sumelor de bani exprimată în monedă străină să se facă la cursul BNR din ziua plății.
Apelanta a arătat, pe fondul cauzei, că la data de 06.12.1999, între SA, și CEC a intervenit contractul de fidejusiune-cauțiune nr.2205/06.12.1999, conform căruia CEC s-a obligat să garanteze valoarea plății de răscumpărare a titlurilor de participare din ziua depunerii cererii de răscumpărare, atunci când se constată imposibilitatea de plată.
Întrucât, conform Legii nr.333/2001, AVAS este garant subrogat în poziția CEC orice creditor al fondului poate solicita debitorului principal sau garanților săi, plata unităților de fond printr-o cerere de răscumpărare.
Apelanta a arătat că a făcut cerere de răscumpărare pentru 4.878 unități de fond la data de 15.05.2000 și, respectiv, pentru 411 unități de fond la data de 17.05.2000, în total 5.289 unități de fond, și a respectat procedurile prealabile prevăzute de art.2.2 din contractul de fidejusiune-cauțiune, notificând în prealabil pe cauționar.
S-a mai arătat că valabilitatea și natura contractului menționat au fost în mod irevocabil stabilite prin decizia nr.1321/01.03.2001 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mult, prin procesul-verbal din 14.03.2003, a recunoscut debitul pe care îl are față de apelanta-reclamantă, respectiv contravaloarea celor 5.289 unități de fond subscrise la.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta-reclamantă a deținut la, urmare a depunerilor bănești efectuate, un număr de 5.289 unități de fond, astfel cum rezultă din înscrisurile intitulate "adeziune", aflate la filele 227 și 228 din primul dosar de fond nr.9446/2003. Acest aspect este confirmat și de procesul-verbal încheiat la data de 14.03.2003 (fila 39 din dosarul - Secția a V-a Comercială nr-) proces-verbal încheiat între, în calitate de debitor garant și, în calitate de creditor, prin care se recunoaște expres datoria față de creditor constând în contravaloarea a 5.289 unități de fond subscrise de către aceasta la.
Conform contractului de fidejusiune-cauțiune nr.2205/06.12.1999, încheiat între, SA și CEC (filele 32-36 din același dosar), contract a cărui valabilitate a fost stabilită în mod irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.1323/01.03.2001, s-a stabilit prin art.1.1 garantarea valorii plății de răscumpărare a titlurilor de participaredin ziua depunerii cererii de răscumpărare, în caz de imposibilitate de plată datorată riscurilor la care sunt supuse fondurile de investiții.
În art.2.2 din același contract, care conform art.969 cod civil este legea părților, s-au stabilit condițiile pentru îndeplinirea de către debitorul garant a obligației prevăzute în art.1.1, sub forma unei proceduri prealabile, reprezentată de necesitatea formulării unor cereri de răscumpărare, și a unei notificări prealabile adresată administratorului, în speță SC SA.
În speță, condiția notificării prealabile a fost acoperită prin înscrisul aflat la fila 5 din primul dosar de fond, respectiv, nr.9446/2003, notificare adresată direct intimatei din prezenta cauză, care, față de dispozițiile Legii nr.333/2001, a dobândit calitatea de garant în contractul de fidejusiune-cauțiune, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile garantului inițial, în speță CEC.
Totodată s-a făcut dovada formulării în termen a cererii de răscumpărare, aspect probat prin înscrisurile aflate la filele 37-38 din dosarul - Secția a V-a Comercială nr-, respectiv adresa nr.178/24.02.2005, emisă de SC SA, din al cărei cuprins reiese că apelanta reclamantă a făcut două cereri de răscumpărare înregistrate sub nr.30371/15.05.2000, și respectiv nr.78329/17.05.2000, cereri prin care s-a solicitat răscumpărarea a 5.289 unități de fond.
Ca atare, având în vedere probele administrate în prezenta cauză și conținutul contractului de fidejusiune-cauțiune nr.2205/06.12.1999, contract ce a fost declarat valid prin hotărâre judecătorească irevocabilă, și având în vedere dispozițiile Legii nr.333/2001 ce-i conferă intimatei calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, Curtea apreciază că apelul declarat este întemeiat, sentința de fond fiind netemeinică și nelegală, urmând ca în baza art.296 Cod procedură civilă să fie admis și să se dispună schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii pe fond a acțiunii în despăgubiri formulată.
Curtea reține ca întemeiat și motivul de apel relativ la nelegalitatea sentinței de apel sub aspectul nedovedirii de către apelantă a neîncasării despăgubirilor civile din procesul penal, întrucât, fiind vorba despre dovada unui fapt negativ, ce poate fi probat doar prin proba faptului pozitiv contrar, sarcina probei este inversată, revenindu-i intimatei obligația de a face dovada încasării acestor sume de bani. De altfel, din atitudinea intimatei pe parcursul prezentului proces se reține că aceasta nu ar fi invocat în apărare efectuarea plății despăgubirilor obținute în fața instanțelor de fond penale.
Totodată, instanța de apel reține că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât se reține că nu se pot acorda despăgubiri într-o monedă străină, atâta timp cât, prin acțiunea introductivă apelanta-reclamantă a prevăzut și echivalentul în lei al sumei exprimate în EURO, la data formulării cererii de răscumpărare, respectiv, 17.05.2000.
În ceea ce privește solicitarea apelantei-reclamante de acordare a sumei în EURO, urmând ca plata să fie făcută la cursul BNR din ziua plății, Curtea reține că, față de conținutul contractului de fidejusiune-cauțiune nr.2205/06.12.1999, respectiv, clauza 1.1, contract pe care se întemeiază acțiunea comercială de față, conform art.969 Cod civil, o atare solicitare apare ca nefondată, întrucât prin articolul nr.1.1 din contractul menționat s-a stabilit expressis verbis, căse garantează valoarea plățiide răscumpărare a titlurilor de participaredin ziua depunerii cererii de răscumpărare, în speță, ultima cerere fiind din 17.05.2000.
Ca atare, având în vedere principiulpacta sunt servanda, instanța de judecată nu poate acorda decât valoarea titlurilor de participare din ziua de 17.05.2000, respectiv, 54.682,971 lei reprezentând contravaloarea a 5.289 unități de fond subscrise la.
Cât privește capătul de cerere având ca obiect cheltuielile ocazionate de desfășurarea prezentului proces, față de poziția exprimată de reprezentantul apelantei-reclamante, respectiv d-na avocat, conform împuterniciri avocațiale de la fila 11 din dosar, în sensul rezervării dreptului de a solicita cheltuielile de judecată, pe cale separată, fără nici o distincție între cheltuielile ocazionate la fond și în apel, astfel cum s-a reținut și în încheierea de ședință de la acel termen, Curtea apreciază că solicitarea din notele scrise de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul proces, mai puțin onorariu de avocat din apel, nu mai poate fi analizată, întrucât nu a făcut obiectul dezbaterilor în fond a pricinii, conform art.150 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.296 Cod procedură civilă raportat la art.969-970 Cod civil, văzând și dispozițiile Legii nr.333/2001, Curtea va admite apelul și va schimba sentința atacată, urmând ca, pe fond, să admită acțiunea formulată de reclamantă.
În baza principiului disponibilității aplicabil în procesul civil, Curtea va lua act că apelanta-reclamantă își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-, -4,.2,.48, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.14174 din data de 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B,--11, sector 1.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta la plata sumei de 54.682,971 lei reprezentând contravaloarea a 5.289 unități de fond subscrise de reclamantă la.
Ia act că reclamanta-apelantă își rezervă dreptul de a recupera cheltuielile de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2009.
Președinte, Judecător,
I-- - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 2.06.2009
Tehnored. - 4.06.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu
