Spete pretentii comerciale. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 261

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 6 OCTOMBRIE 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

GREFIER - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.15 T J, împotriva sentinței nr.300 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - - T J, prin lichidator T

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin cererea adresată instanței la data de 21 mai 2008, reclamanta - -, prin lichidator judiciar Tg.J, chemat in judecată pârâta Asociația de Proprietari nr. 15 Tg.J, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 116.361,06 lei, reprezentând contravaloare servicii de gospodărire comunală ( apă, canal, salubritate ) prestate de către - -, conform facturilor fiscale anexate acțiunii introductive și neachitate de către pârâtă.

Prin sentința nr.300 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 116.361, 06 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta și-a dovedit pretențiile, iar pârâta nu a contestat debitul.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari nr.15 Tg J, susținând că din eroare a fost obligată la plata sumei de 116.361,06 lei, când în realitate suma datorată intimatei reclamante era de numai 48.714, 47 lei.

În dezvoltarea motivului de recurs, a arătat că, prin sentința nr.81/27.01.2006, pronunțată în dosarul nr.11/COM/2006 al Judecătoriei Tg J, a fost obligată la plata sumei de 67.646,59 lei către intimată, iar instanța de fond nu procedat la scăderea acestei sume din debitul total.

În dovedirea susținerilor sale, a depus la dosar sentința nr.81/27.01.2006 a Judecătoriei Tg

La data de 09.09.2008, recurenta Asociația de Proprietari nr.15 Tg Jad epus la dosar o completare a motivelor de recurs, precizând că suma de 67.646,59 lei ce face obiectul sentinței nr.81/27.01.2006 a Judecătoriei Tg J, a fost pusă în executare de Biroul Executorului Judecătoresc. A precizat că s-a constituit dosarul de executare nr.936/E/2008, astfel încât din eroare a fost avută în vedere de instanța de fond.

La data de 10.09.2008, intimata reclamantă, prin lichidator judiciar Tg J, a depus o întâmpinare la dosar prin care a solicitat admiterea recursului, întrucât recurenta pârâtă îi datorează numai suma de 48714,47 lei.

În ședința publică de la 15.09.2008, Curtea a calificat drept apel calea de atac. S-a avut în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanta - - T J, prin lichidator T J, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.15 T J la plata sumei de 116.636,06 lei și conform art. 2 alin.1 lit. a proc. civ. procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei se judecă în primă instanță de tribunal, iar potrivit art. 282.proc. civ. hotărârea dată în primă instanță de tribunal este supusă apelului la curtea de apel și nu recursului.

Apelul este fondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, prin contractul de prestări servicii nr.37/2003 și anexele la contract, intimata s-a obligat să furnizeze apelantei agent termic.

Cum beneficiarul serviciului nu a achitat în întregime c/valoarea prestației, prin sentința nr.81/27.01.2006 pronunțată în dosarul nr.11/COM/2006 al Judecătoriei Tg J, a fost obligat la achitarea sumei de 67.646,59 RON.

Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, intimata reclamantă - - T J, prin lichidator T J, a solicitat obligarea pârâtei apelante la plata sumei de 116.361,06 lei, reprezentând c/valoarea serviciilor de gospodărire comunală (apă, canal, salubritate), sumă care nu a fost contestată de către pârâtă prin întâmpinare și în dovedirea căreia s-au depus facturi fiscale la dosar.

Cum susținerile apelante potrivit cărora în suma de 116.361,06 lei la care a fost obligată de către instanța de fond, s-a inclus și suma de 67.646,59 lei, la care a fost obligată anterior prin sentința nr.81/27.01.2006 a Judecătoriei Tg J, sunt confirmate de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea urmează ca, potrivit art.296 Cod pr. civilă, să admită apelul, să schimbe sentința, în sensul de a admite în parte acțiunea și de a obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 48.714,47 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.15 T J, str. -,.5,.1,. parter, jud. G, împotriva sentinței nr.300 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribalul G - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - - T prin lichidator T J cu sediul în Tg J, str. - (Complex nr.18-20,.3,. camera 10, jud. G și în Tg J,-,.3,. camera 10, jud.

Schimbă sentința, în sensul că admite în parte cererea.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 48714,47 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud.

jud. Fond

tehnored. /5ex./23.10.2008

07 Octombrie 2008

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 261/2008. Curtea de Apel Craiova