Spete pretentii comerciale. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECZIE NR. 27
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelanta-intimată CONSTRUCȚII FEROVIARE M I în contradictoriu cu intimata-apelantă ROMANIA B, având ca obiect pretenții, apel formulat împotriva sentinței civile nr. 5682/E din 14 noiembrie 2006 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data 10.04.2008, când, din aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru data de 16.04.2008, când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de astăzi 22.04.2008 când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului comercial d e față;
Prin sentința civilă nr. 5682/E/14 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Iașis -a dispus:
Respinge excepția prescripției extinctive privind acțiunea, invocată de pârât. Admite în parte cererea formulată de reclamantul C Construcții Feroviare "M", cu sediul în I,- jud. I, în contradictoriu cu pârâtul România SRL, cu sediul în B, B-dul. - - nr. 38, sector 1.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 262.938,28 lei RON, reprezentând garanție de bună execuție nerestituită și suma de 51715,58 lei RON, cu titlu de contravaloarea lucrării prestate.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor legale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 5520 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererile depuse la dosar, părțile au recunoscut că, la data de 22.04.2002, între ele a fost încheiat un subcontract modificat printr-o serie de acte adiționale reclamantul executându-și obligațiile contractuale de reabilitare DN 24 și 28 pe anumite porțiuni, lucrări recepționate prin procesul verbal nr. 79/21.11.2002, iar pârâtul plătind debitul principal, constituit din sumele de 262.938,28 lei RON, garanție de bună execuție nerestituită și 51.715,58 lei RON, contravaloarea lucrărilor prestate solicitat de reclamant, prin P nr. 655/10.10.2005 către creditorul popritor a Județului I, în urma înființării popririi asupra sumelor de bani datorate societății reclamante,de către societatea pârâtă.
Astfel, prin adresa nr. 1190/5.02.2004, emisă de a județului I, s-a înființat poprirea asupra sumelor de bani datorate de România B, cu orice titlu debitorului urmărit Construcții Feroviare I, poprire ce a fost suspendată, în baza prev. art. 16 alin. 5 lit. c din Legea nr. 137/2002, până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, măsură ce a fost adusă la cunoștința pârâtului prin adresa nr. 1599/17.XI.2004.
În urma unei corespondente purtate între societatea pârâtă și Agenția Națională de Administrație Fiscală, pârâtului i se comunică adresa nr. -/22.06.2005, prin care i se indică faptul că sumele poprite trebuie să fie virate în contul precizat de a jud. I, menționat în coloana a IV-a din tabel, în adresa nr. 1190 5.02.2004.
Ca urmare a acestui răspuns, pârâtul virează suma datorată societății reclamante, în cuantum de 314.653,86 lei RON (262.938,28 lei RON, 51.715,58 lei RON) în contul precizat anterior.
Având în vedere că poprirea înființată asupra sumelor datorate de pârât reclamantului a fost suspendată, ea neproducându-și efectele în perioada suspendării tocmai în vederea accelerării privatizării societății reclamante, instanța apreciază că se impunea ca pârâtul să vireze debitul principal în contul creditorului său, societatea reclamantă, plata acestei sume către a județului I, în baza unei recomandări din partea Direcției Juridice a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, având natură juridică a unei plăți nedatorate în perioada de suspendare a efectelor popririi și neconstituind o cauză exoneratoare de răspundere pentru neexecutarea obligației contractuale de achitare a prețului și garanției de bună execuție către reclamant.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de dobânzi legale, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată deoarece pârâtul nu a manifestat rea credință în neexecutarea obligației sale de plată a debitului, dobânda legală reprezentând o sancțiune aplicată celui vinovat pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a unei obligații contractuale ce are ca obiect o sumă de bani și, în același timp, o modalitate de reparare a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a atitudinii culpabile a debitorului său, avându-se în vedere evaluarea legală reglementată de nr.OG 9/2000.
B credință a pârâtului rezultă din succesiunea în timp a evenimentelor legate de raporturile contractuale dintre părți și din plata efectuată de acesta, chiar dacă a fost făcută eronat către o altă persoană.
Astfel, recepția definitivă a lucrărilor aferente contractului dintre părți, a avut loc la data de 3.12.2003, conf. procesului - verbal nr. 98/3.12.2003.
Conform art. 16 pct. 4 din subcontract, ultima tranșă din garanția de bună execuție, trebuia restituită de pârât în termen de 15 zile de la data restituirii garanției de către, restituire ce a avut loc la 22.12.2003, obligația de restituire devenind scadentă la data de 7.01.2004.
Pentru a proceda la restituirea sumei reprezentând garanția de bună execuție, ce reprezintă o operațiune economico-financiară, societatea pârâtă avea nevoie de un document justificativ care potrivit prev. art. 6 din Legea nr. 82/1991, să stea la baza înregistrărilor în contabilitate, document ce a fost emis de reclamanți abia în data de 30.01.2004, emiterea cu întârziere a acestuia constituind culpa exclusivă a societății reclamante, această factură fiscală fiind primită de pârât după câteva zile.
La data de 5. 02. 2004, a fost înființată poprirea asupra debitului principal, pârâtul fiind în imposibilitatea să facă plata acestuia către reclamant până în momentul suspendării acestei măsuri.
Toate aceste elemente dovedesc că pârâtul nu a acționat cu rea credință în neexecutarea obligației sale de plată către reclamant, însăși plata efectuată prin nr. 655/10.10.2005, deși îndreptată eronat, reprezentând proba cea mai concludentă a bunei sale credințe.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite în parte cererea reclamantului, obligând pârâtul la plata sumelor reprezentând debit principal și respingând cererea de acordare a dobânzilor legale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât Construcții Feroviare "M" I, cât și România B, ambele prin reprezentanți legali,
considerând-o nelegală și netemeinică pentru motive diferite.
Apelanta Construcții Feroviare "M" I în motivarea apelului susține că n mod greșit Tribunalul Iașia respins cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale aferente garanției de bună execuție de 262.938,28 RON.
Pentru a se garanta buna execuție a lucrării contractate subscrisa am constituit o garanție în cuantum de 10% din valoarea totală a lucrării (potrivit prevederilor art. 2.2 din contract).
Potrivit prevederilor art. 16.3 din contract această garanție s-a constituit prin reținerea de către pârâtă, la fiecare plată către subscrisa a lucrărilor parțiale efectuate, a 10% din suma ce ar fi trebuit plătită.
Lucrarea efectuată a fost recepționată la data de 21.11.2002, potrivit procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 79 din 21.11.2002, lucru recunoscut de ambele părți.
Potrivit prevederilor art. 16.4 din contract, sumele reținute de pârâtă trebuiau restituite către subscrisa după cum urmează:
- o Jd in garanție după 35 de zile de la emiterea certificatului de recepție a lucrării și de la restituirea garanției constituite de pârâtă în favoarea Administrației Naționale a Drumurilor, sumă ce a fost restituită de pârâtă amiabil și nu a format obiectul prezentului litigiu;
- cealaltă J la expirarea perioadei de garanție a lucrării (care era de 365 de zile potrivit anexei la contract la articolul 14.2) și în termen de 15 zile de la data la care pârâta recupera cealaltă J de garanție de la Administrația Națională a Drumurilor - suma de 262.938,28 RON obiect al primului capăt de cerere al prezentei cauze.
Pârâta și-a recuperat garanție pe care o constituise în favoarea Administrației Naționale a Drumurilor potrivit contractului principal dintre acestea la data de 22,12.2003, așa cum rezultă din adresa 14878 din 22.12.2003 emisă de Administrația Națională a Drumurilor aflată la dosarul cauzei (fila 162 dosar fond).
În consecință obligația sa de a restitui garanția de 262.938,28 RON a devenit exigibilă la data de 07.01.2004, lucru recunoscut de intimată prin punctul 3 al precizărilor depuse la dosarul de fond la termenul din 10.10.2006.
Cum potrivit prevederilor art. 43 Cod Comercial "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile", suma de 262.938.28 RON a început să producă dobândă de la data de 07.01.2004.
Dobânda pe care o pretinde este cea legală, reglementată prin prevederile OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale în obligațiile bănești și care se calculează în funcție de dobânda de referință stabilită lunar de către Banca Națională a României.
Ulterior, la data de 05.02.2004, prin adresa 1.190/05.02.2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice I, în calitate de creditor al apelantei a înființat poprirea asupra sumelor datorate apelantei de către intimată (fila 11 dosar fond).
La data de 06.08.2004 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 43/2004 prin instituia procedura de administrare specială în perioada de privatizare la subscrisa (anexa 3 la prezenta).
Potrivit prevederilor art. 16 alin. 5 lit. c din Legea 137/2002 modificată, de la data instituirii procedurii de administrare specială în perioada de privatizare a unei societăți comerciale se aplică măsura excepțională a suspendării executărilor silite declanșate de creditorii bugetari ai acesteia. Pârâta a și fost încunoștințată expres de către I cu privire la suspendare prin adresa 15991/17.11.2004 (fila 12 dosar fond).
În consecință de la data de 06.08.2004 poprirea înființată de Iaf ost suspendată de drept și pârâta trebuia, din nou. să facă plata sumei de 262.938,28 RON, lucru reținut de altfel de instanța de fond prin sentința pronunțată.
Cum instanța de fond a constatat faptul că plata sumei de 262.938,28 RON efectuată pârâtă către la data de 10.10.2005 nu a fost o plată valabilă, de natură a stinge obligația intimatei către subscrisa, dobânda aferentă sumei de 262.938,28 RON a continuat să curgă până azi și va curge până ia data achitării efective a sumei de 262.938,28 RON către subscrisa.
Față de faptul că suma de 262.938,28 RON a devenit scadentă la data de 07.01.2004, intimata avea obligația de a ne achita această sumă la data de 07.01.2004.
Intimata este în culpa pentru faptul că nu a achitat această sumă imediat în luna ianuarie 2004. Dacă ar fi efectuat această plată în ianuarie 2004, I nu ar mai fi avut nici un motiv să instituie vreo poprire asupra intimatei la data de 05.02.2004.
Față de această situație practic în cauză nu mai au nici o relevanță aspectele privind intervenirea popririi și apoi suspendarea de drept a popririi, în condițiile în care pârâta este în culpă pentru neefectuarea plății anterior acestor momente.
În aceeași ordine de idei în mod greșit instanța de fond a reținut buna credință a intimatei rezultată din "succesiunea în timp a evenimentelor, în condițiile în care obligația sa de plată a fost scadentă anterior întregii succesiuni.
Solicită să se înlăture aprecierea instanței de fond potrivit căreia apelanta emis de abia la data de 30.01.2004 un document justificativ din punct de vedere contabil pentru ca intimata să- poată restitui garanția de bună execuție.
Așa cum am mai arătat, constituirea garanției s-a făcut prin neplata de către intimată a 10% din valoarea fiecărei facturi emise de către subscrisa.
Pentru fiecare lună calendaristică apelanta a emis facturi pentru întreaga valoare a lucraților și pe fiecare factură fiscală garanția era evidențiată separat.
Cu titlu de exemplu, factura fiscală -/19.07.2000 (fila 3 din dosarul cusut la fila 139 dosar) are valoarea totală 297.179.213, din care TVA 47.448.782 lei si valoare fără TVA 249.730.431 lei. iar garanția de 10% figurează expres ca fiind de 24.793.043 lei.
Aceasta înseamnă că intimata avea deja documente justificative pentru garanție, respectiv toate facturile fiscale emise lunar de subscrisa în derularea lucrărilor și care conțin expres garanția de 10%.
Toate aceste facturi fiscale se află la dosarul de fond, in dosarul cusut la fila 139.
Mai mult decât atât, factura din 30.01.2004 (fila 40 dosar fond) reținută de instanță ca fiind pretinsul document justificativ emis de către apelantă nu este o factură pentru garanție, ci ultima factură de lucrări emisă de apelantă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la 03.03.2006 (fila 25 dosar) și prin precizările din 24.10.2006 (fila 168 dosar) a arătat expres faptul că factura - din 30.01.2004 este parte componentă a debitului principal de 51.715,58 RON și astfel nu este în nici un caz factură specială și separată pentru garanția de 262.938,28 RON.
Din conținutul facturii - din 30.01.2004 reiese clar faptul că aceasta a fost emisă pentru lucrări de "Reabilitare DN 28 între km 46+000/68+200 si DN 24 intre km 200+350/219+050", garanția de buna execuție a aceste facturi particulare fiind de 20.340 177 lei vechi (anexa 4 la apel).
Se cere s se constate că intimata a avut în permanență documentele contabile justificative în baza cărora putea restitui garanția, ceea ce face ca intimata să nu poată fi considerată de bună-credință în decizia sa de a nu restitui garanția de bună execuție.
În consecință solicităm obligarea intimatei la plata sumei de 103.604,74 RON eu titlu de dobânzi legale aferente sumei de 262.938,28 RON, sumă calculată în anexa 1 la prezentul apel pentru perioada 07.01.2004 - 12.03.2007, lunar, în conformitate cu prevederile OG9/2000 privind dobânda legală la obligațiile bănești.
Solicită, de asemenea, obligarea intimatei la plata de dobânzi legale de la data de 12.03.2007 și până la data ia care va restitui efectiv suma de 262.938,28 RON.
A calculat aceste dobânzi în anexa 1 la prezenta cerere de apel, pornind de la dobânda de referință stabilită lunar de
Cu titlu de exemplu, în luna septembrie 2004, la o dobândă de referință de 19,24% pe an stabilită de, dobânda produsă în septembrie 2004 a fost de 262.938,28 * 19,24% * 1/12 = 4215.78 RON.
În mod greșit Tribunalul Iași a respins cererea de obligare a pârâtei Ia plata dobânzilor legale aferente sumei de 51.715,58 RON reprezentând contravaloare lucrări prestate.
Prin cererea introductivă de instanță am solicitat și instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 51.715,58 RON reprezentând contravaloarea de lucrări prestate în anii 2003 și 2004 la DN 24 și DN 28, pentru care s-au emis următoarele facturi fiscale (filele 38-40 dosar fond);
- factura - din 28.02.2003 în valoare totală de 1.347.039.108 lei vechi, din care suma efectiv datorată după deducerea garanției de 10% era de 1.233.842.544 lei și din care pârâta:nai are de plată suma de 28.804,58 RON;
- factura - din 15.05.2003 în valoare totală de 808,12 RON din care suma efectiv datorată după deducerea garanției de 10% era de 740.21 RON;
- factura - din 30.01.2004 în valoare totală de 24.204,81 RON din care suma efectiv datorată după deducerea garanției de 10% era de 22.170,79 RON.
cu cele arătate la punctul 2, am calculat dobânzi legale pentru fiecare dintre:ele 3 facturi fiscale. în anexa 2 la prezenta cerere de apel am calculat detaliat dobânda produsă de fiecare factură în parte, după cum urmează:
- factura - din 28.02.2003 din care mai este de achitat suma de 28.804,58 RON a produs până la data prezentului apel o dobândă totală de 15.960,09 RON;
- factura - din 15.05.2003 din care suma efectiv de achitat este de 740.21 RON a produs până la data prezentului apel o dobândă totală de 383.95 RON;
- factura - din 30.01.2004 în valoare totală de 24.204,81 RON din care suma efectiv datorată după deducerea garanției este de 22.170,79 RON a produs până la data prezentului apel o dobândă totală de 8331.93 RON.
Totalul dobânzii datorate de intimată pentru cele 3 facturi care totalizează 51.715,58 ei este de 24.675,96 lei și solicităm astfel obligarea intimatei la plata sumei de 24.675,96 RON cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal de 51.715.58 RON.
Solicită, de asemenea obligarea intimatei la plata de dobânzi legale de la data de 12.03.2007 și până la data la care va restitui efectiv suma de 51.715,58 RON.
Solicită să se înlăture aprecierea instanței de fond potrivit căreia intimata a ost de bună-credință în decizia sa de a nu plăti debitele principale până la plata greșit îndreptată din 10,10,2005.
Să se constate faptul că intimata este de rea credință în condițiile în care atât garanția (scadentă la 07.01.2004), cât și contravaloarea lucrărilor facturi din 28.02.2003, 15.05.2003 și 30.01.2004) erau scadente anterior momentului instituirii popririi.
În intervalul 07.01.2004 - 05.02.2004 intimata nu a avut nici un motiv pentru a nu efectua plata către subscrisa.
Dacă ar fi fost de bună credință ar fi efectuat plata anterior instituirii popririi și nici poprirea, nici prezentul litigiu nu ar mai fi existat.
Așa cum se arată la fila 4 din prezentul apel, intimata avea facturi fiscale pe baza cărora putea face atât plata lucrărilor, cât și plata garanției.
În plus pârâta și-a pierdut buna-credință, o dată mai mult, de la data de 06.08.2004 la care Ordinul de instituire a procedurii de administrare specială a fost publicat în Monitorul Oficial, urmare a faptului că prin publicare acest ordin a devenit opozabil tuturor, iar pe de altă parte cunoașterea prevederilor legale (în speță al art. 16 din Legea 137/2002) este prezumată.
Să se constate faptul că în materie comercială instituția bunei-credințe nu are nici o influentă asupra dobânzilor legale, în condițiile în care în raporturile comerciale dobânda curge de drept și debitorul este de drept în întârziere de la data exigibilității debitului principal: potrivit prevederilor art. 43 Cod comercial "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile ".
Să se aibă în vedere faptul că de la data de 07.01.2004 și până în prezent intimata a deținut fără drept suma de 262.938.28 RON și a lipsit-o pe apelantă de folosința acestei sume, iar prețul folosirii fără drept a unei sume de bani este tocmai dobânda legală.
Practica judiciară este constantă în materie.
Potrivit prevederilor art. 1088 Cod civil, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală, și aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă.
Cheltuielile de judecată au fost eronat stabilite doar la suma de 5.520 RON. Solicităm modificarea sentinței în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 7.357,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Taxa judiciară de timbru datorată pentru debitul principal de 262.938,28 + 51.715,58 = RON în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea 146/1997 și achitată de noi a fost de 6.152,80 RON (fila 22 dosar fond). judiciar a fost de 5 RON.
Față de obligarea pârâtei la plata debitelor principale de 262.938,28 și 51.715,58 RON se impunea și admiterea cererii noastre de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cheltuielile totale de judecată sunt de 7357,80 RON și se compun din taxa judiciară de timbra de 6.152,80 RON, timbra judiciar de 5 RON și onorar de avocat de 1.200 RON (fila 179 dosar fond).
În drept se invocă dispozițiile art. 274, 282 și următoarele Cod procedură civilă, art. 969 și 1088 Cod civil, art. 43 Cod comercial, art. 3 din.OG nr. 9/2000.
Față de aceste motive se solicită admiterea apelului.
Apelanta România B, în motivarea apelului susține că:
În principal, conform art. 297, 3433si 3434Cod procedura civilă, solicitam sa anulați hotărârea atacata si sa constatați lipsa de competenta generala a instanțelor judecătorești in soluționarea litigiului, contractul dintre părți conținând la art. 19.1 clauza compromisorie conform căreia părțile au decis sa supună orice litigii ce ar rezulta din interpretarea si executarea contractului arbitrajului Camerei Internaționale de Comerț din. Instanța de fond a reținut greșit prin încheierea de ședință publică din data de 14.04.2006 faptul că "clauza prevăzută la art. 19.1. din contract este lovită de nulitate pentru motivul ca nu se indică alte elemente de individualizare afară de denumirea generală de "International of ".
Greșit a apreciat instanța ca denumirea "International of " ar fi generală și că nu au fost indicate alte elemente de individualizare, deoarece clauza arbitrala prevăzuta in contract este clauza standard a Camerei Internaționale de Comerț (International of ), instituție de sine stătătoare, cu sediul la, la care sunt afiliate majoritatea camerelor de comerț naționale ale tarilor lumii. Clauza compromisorie precizează si procedura de urmat in cazul ivirii unor litigii, respectiv procedura stabilita de către Regulile de mediere si arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț. Aceeași clauza este cuprinsă și în contractul încheiat intre societatea noastră si beneficiarul lucrărilor (fosta Administrația Națională a Drumurilor).
Cameră Internațională de Comerț (International of ) este des uzitata in literatura si practica de specialitate din domeniul dreptului comerțului internațional indicând cu precizie instituția la care se refera, fapt confirmat atât de Curtea Suprema de Justiție prin decizia nr. 2679/19.06.2003 (aflata la dosarul cauzei), cat si, cu caracter de exemplu, de clauza compromisorie conținuta de Acordul privind relațiile comerciale intre Guvernul României si Guvernul Unite ale Americii din data de 03.04.1992 ratificat prin Legea nr. 50/27.05.1992 publicata in Monitorul Oficial nr. 116/01.07.1992 (extras aflat la dosarul cauzei), ambele nemanifestând nici o rezervă în uzitarea acestei denumiri.
A reține ca lovită de nulitate o clauza compromisorie pe considerentul generalității denumirii Camerei Internaționale de Comerț reprezintă, in opinia noastră, o eroare si un grav precedent in materia jurisprudenței referitoare la arbitrajul comercial internațional, cu atât mai mult cu cat aceasta instituție este aleasa pentru reglementarea diferendelor apărute cu privire la interpretarea si executarea contractelor de construcții civile deoarece este general recunoscuta (in mod special de Federația Internaționala a Constructori - ) ca fiind specializata in aceasta materie.
Mai mult, după cum s-a arătat și în fața instanței de fond chiar denumirea "International of " este o marcă înregistrată internațional a acestei instituții, înregistrată conform de la Madrid privind înregistrarea internaționala a mărcilor, în forma revizuită la, la data de 14 iulie 1967, ratificat de România prin Decretul nr. 1176 din 28.12.1968 publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 06.01.1969. În acest sens fiind depus la dosarul cauzei, extras din baza de date oficiala Madrid a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale ( - ), disponibilă pe internet la adresa www.wipo.int.
În subsidiar, greșit a respins instanța cererea de a fi introdus in cauza, conform art. 57 si urm. Cod procedura civilă - Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului I, cu sediul în-, I, jud. I, pentru ca hotărârea ce a fost pronunțată să-i fie opozabilă și acesteia deoarece existenta pe rolul instanțelor de judecată a prezentei cauze se datorează exclusiv acțiunilor sau inacțiunilor, atât ale apelantei-intimate, cât și ale - I, ei arătându-și întotdeauna disponibilitatea de a-și îndeplini obligațiile, atât legale, cât și contractuale, și aveau interesul ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă și organului de executare, acesta aflându-se în posesia sumei de bani ce face obiectul prezentei cauze, astfel cum reiese și din adresa nr. 4930/09.03.2006.
Prin adresa Ministerului Finanțelor Publice I - - S nr. 1190/05.04.2004 a fost înființată poprirea asupra sumelor de bani pe care societatea apelantă le datora către Construcții.Feroviare M Astfel, ei având calitatea de terț poprit, nu au putut să dea curs solicitărilor apelantei-intimate de a le achita direct aceste sume de bani și au solicitat organului de executare silită detalii și instrucțiuni precise în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor lor.
Ulterior, în data de 17.08.2004 a fost înștiințată de către apelanta-intimată că a redevenit o societate cu capital majoritar de stat (la data semnării contractului fiind o societate privată) și că, datorită faptului că se afla în curs de privatizare și administrare specială, sunt suspendate măsurile de executare silită. Mult mai târziu, în data de 22.11.2004, organul fiscal de executare silită le-a comunicat prin adresa nr. 15.991/17.11.2004 solicitarea de suspendare a executării, dar numai la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor. Prin adresa nr. 1884/23.11.2004 au solicitat organului de executare fiscală să le comunice totuși contul în care trebuiesc virate sumele de bani indisponibilizate prin poprire, însă niciodată nu au primit răspuns la această solicitare.
După solicitări repetate de a primi un răspuns, au revenit în data de 22.06.2005 cu o nouă solicitare, la care au primit răspuns prin adresa Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Juridică nr. -/22.06.2005, care i-a indicat să vireze sumele poprite în contul bugetului statului indicat în adresa de înființare a popririi, conformându-se indicațiilor organului de executare silită și efectuând plata conform ordinului de plata nr. -.10.2005.
Greșit a apreciat instanța reținând că plata efectuată de către apelanta - intimată conform instrucțiunilor organului de executare nu constituie o plată valabilă și are natura juridică a unei plăți nedatorate, deoarece dacă ar fi fost așa organul de executare le-ar fi indicat să efectueze plata în contul apelantei-intimate, iar reglementarea raporturilor dintre creditorul bugetar () și debitorul bugetar (apelanta-intimată) îi privește exclusiv pe aceștia. Mai mult, instituția suspendării privește eventuale sume de bani datorate în viitor, iar nu înlătură măsura popririi dispusă anterior și efectele acesteia, ci doar o "îngheață".
De asemenea, greșit a apreciat instanța când a refuzat să solicite de la - Administrația Contribuabili B, organ fiscal la care apelanta-intimată era arondată la data efectuării plății de către ei, relații cu privire la datele cuprinse în fișa sintetică a apelantei-intimate, deoarece ar fi aflat că plata efectuată de către ei a fost operată în contul apelantei-intimate, deci suma de bani solicitată de către aceasta prin acțiune se afla de la data efectuării plății în contul său, probabil ștergând datoriile sale către bugetul statului. Menționează că aceste relații erau absolut necesare în vederea adoptării unei hotărâri juste de către instanță ele, conform prevederilor legale, putând fi furnizate de către organul fiscal numai la solicitarea titularului (apelanta-intimata) care nu avea interesul să o facă sau a instanței de judecată.
Totuși, prin adresa nr. 4930/09.03.2006 a - B - Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică, apelanta - intimată a demonstrat că această plată a fost efectuată în contul apelantei-intimate. Mai mult, dacă sumele nu ar fi fost încasate în contul și beneficiul apelantei-intimate, sumele de bani ar fi fost refuzate la decontare și s-ar fi întors în contul lor ori, după cum rezultă și din acte, acest lucru nu s-a întâmplat.
În drept se invocă dispozițiile art. 282 și următoarele, 297, 343 ind. 3 și 343 ind. 4 Cod procedură civilă.
Față de aceste motive se solicită admiterea apelului.
Legal citate ambele apelante - intimate au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului formulat de cealaltă parte, ca nefondate.
Analizând apelurile ambelor părți, conținutul dosarului de fond, în contextul dispozițiilor legale invocate, instanța de recurs constată că apelul formulat de Construcții Feroviare "M" I este nefondat și că apelul formulat de către România B este fondat. În motivarea acestei soluții, instanța de apel reține că, referitor la apelul formulat de Construcții Feroviare "M" I, prin care critică sentința primei instanțe pentru faptul că a respins cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente garanției de bună execuție de 262.938,28 RON, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fiind dovedită buna credință a România, B prin faptul că în succesiunea în timp a evenimentelor legate de raporturile contractuale dintre părți și din plata executată de aceasta, chiar dacă a fost achitată către o altă persoană juridică care era la rândul ei creditoare a apelantei Construcții Feroviare "M"
În acest sens din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recepția definitivă a lucrărilor aferente contractului dintre părți a avut loc în data de 3 decembrie 2003 conform procesului - verbal nr. 98/3 decembrie 2003, iar conform art. 16 pct. 4 din subcontract, ultima tranșă din garanția de bună execuție, trebuia restituită de pârât în termen de 15 zile de la data restituirii garanției de către, ce a avut loc la 22 decembrie 2003 obligația de restituire fiind scadentă la 7 ianuarie 2004.
Așa cum reține temeinic instanța de fond, pentru a se proceda la restituirea sumei reprezentând garanția de bună execuție, societatea pârâtă - apelantă România B avea nevoie de un document justificativ care, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 82/1991, să stea la baza înregistrărilor în contabilitate, document ce a fost emis de reclamanții - apelanți Construcții Feroviare "M" I, abia în data de 30 ianuarie 2004, emiterea cu întârziere a acestuia constituind culpa exclusivă a societății comerciale reclamante, această factură fiind primită de pârât după câteva zile.
De altfel, la data de 5 februarie 2004 a fost înființată poprirea asupra debitului principal, pârâtul fiind în imposibilitatea să facă plata acestuia către reclamant până în momentul suspendării acestei măsuri, instanța reținând totuși că plata debitului a fost efectuată de pârâta-apelantă prin nr. 655/10 octombrie 2005, deși îndreptată eronat.
În același context apelul formulat de pârâta - apelantă România B este întemeiat deoarece, debitoare i-a achitat debitul - reprezentând 262.938,28 RON garanția de execuție, cât și 51.715,58 RON, cu titlu de contravaloare lucrări prestate prin nr. 655/10 octombrie 2005 către bugetul statului în contul datoriilor la buget cerute de reclamanta - apelantă Construcții Feroviare "M" I, întrucât prin adresa nr. 1190/5 aprilie 2004 a Ministerului Finanțelor Publice - I - - a fost înființată poprirea asupra sumelor de bani, pe care România B le datora către reclamanta apelantă.
Din adresa Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Juridică nr. -/22 iunie 20095 i s-a indicat pârâtei - apelante România B să vireze sumele poprite în contul bugetului statului indicat în adresa de înființare a popririi, operațiune ce a fost efectuată conform nr. 655/10 octombrie 2005, astfel că prima instanță a apreciat greșit că această plată efectuată conform instrucțiunilor organului de executare nu ar constitui o plată valabilă, ci o plată nedatorată, deoarece într-o asemenea situație organul de executare i-ar fi indicat să efectueze plata în contul apelantei intimate - reclamante.
În sprijinul acestei situații de fapt sunt și concluziile expertizei tehnice contabile efectuate în apel unde la punctul 5 din concluzii, expertul precizează că "în urma verificării, la sediul Construcții Feroviare "M" a fișei contului 4423 " de plată" s-a constatat existența unei obligații de plată a către bugetul de stat, la data de 31.12.2004, de 6.343.809,83 RON, precum și faptul că suma de 314.653,86, achitată de România B, cu nr. 65/12 octombrie 2005, ca urmare a adresei de înființare a popririi nr. 1190/5 februarie 2005 a fost operată în fișa contului 4423 " de plată" la data de 31 martie 2006, diminuând astfel obligația de plată a către bugetul statului, cu această sumă de către Construcții Feroviare "M" (fila 359 dosar apel).
În concluzie, instanța va respinge apelul declarat de Construcții Feroviare "M" I; va admite apelul declarat de România B, va schimba în parte sentința primei instanțe în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta Construcții Feroviare "M" I în contradictoriu cu pârâții "" România
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;
Va menține soluția primei instanțe privind excepția prescripției extinctive privind dreptul la acțiune al Construcții Feroviare "M" I invocată de pârâta România
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Construcții Feroviare M I împotriva sentinței civile nr. 5682/E/14 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Iași.
Admite apelul declarat de România B, împotriva sentinței civile nr. 5682/E/14 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe o schimbă în parte.
Respinge cererea formulată de reclamanta Construcții Feroviare "M" I, cu sediul în I,-, în contradictoriu cu pârâtul România, cu sediul în B, B-dul. - -, nr. 38, sector 1.
Obligă intimata - apelantă Construcții Feroviare "M" I să plătească apelantei - intimate România B cheltuieli de judecată în sumă de 13579,50 lei noi, reprezentând: 5.000 lei noi cheltuieli de judecată de la prima instanță și 8579,50 lei noi cheltuieli de judecată din apel.
Menține soluția primei instanțe privind excepția prescripției extinctive privind dreptul la acțiune al Construcții Feroviare "M" I, invocată de pârâta OL România
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
06.06.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi
