Spete pretentii comerciale. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr.27/Ap Dosar nr-
Ședința publică din 6 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Fețeanu JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții PRIMĂRIA și CONSILIUL LOCAL și de pârâta ", împotriva sentinței civile nr.1224/C din 25 octombrie 2007, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelanților reclamanți Primăria și Consiliul Local și a apelantei pârâte ".
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 6 martie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată în dosar nr.1429/2005, reclamantul Consiliul Local și Primăria au chemat în judecată pârâta solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 870.514.213 lei vechi cu titlu de dividende restante pe anii 2000, 2001, 2002, și a dobânzilor legale aferente calculate de la nașterea dreptului și până la data de 01.01.2007 în sumă de 509.128.564 lei precum și în continuare la plata dobânzii legale până la achitarea efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că reclamantul consiliul local este acționar la societatea pârâtă și că potrivit acestei calități are dreptul la dividende.
Pe anii 2000, 2001, 2002 societatea a achitat o parte din dividende, însă în urma unui control al Camerei de Conturi a județului C s-a constatat că societatea pârâtă a calculat și plătit greșit dividendele, mai rămânând de achitat suma menționată mai sus.
Prin sentința civilă nr.1224/25.10.2007 a Tribunalului Covasnas -a respins acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local și Primăria comunei pentru următoarele considerente:
Potrivit actelor constitutive - contract de societate și statut - încheiate în anul 1994, mai multe persoane fizice și juridice s-au asociat pentru înființarea
Consiliul local al comunei a participat cu aport în natură constând din terenul situat în localitatea,-/A, întabulat în CF nr.4396 și 5243 în suprafață totală de 9.113 mp, teren care, potrivit celor înserate în contractul de societate constituia proprietatea privată a consiliului local în sensul Legii nr.18/1991.
Conform art.6 lit.b din contract, consiliul local se obliga să pună la dispoziția societății terenul în întregime și fără sarcini pentru întabularea dreptului de proprietate în favoarea acesteia.
În anul 1996, numiții, și au intentat o acțiune împotriva Consiliului local, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor având ca obiect revendicarea unor terenuri, printre care și cele aduse ca aport în natură de consiliu local, rectificarea cărților funciare și despăgubiri.
Prin Sentința civilă nr.350/2.11.1999 a Tribunalului Bacău, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea persoanelor reclamante menționate, s-a dispus anularea încheierilor de întabulare nr.436/1963, 862/1972, 982/1994, 502/1995 și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al statului român, dreptul de administrare al consiliului local al comunei și al Întreprinderii Forestiere Tg.S (actualmente B - Tg.S) cu privire la mai multe parcele, printre care și terenurile aduse ca aport în natură de Consiliul local.
De asemenea, prin sentința pronunțată, consiliul local și au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate terenurile respective, societatea fiind obligată și la plata unei sume de 247.540.200 lei cu titlu de despăgubiri.
Urmare acestei stări de fapt și de drept, prin Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor din data de 25.09.2004, s-a decis reducerea capitalului social de 9.200.000.000 lei cu 340.000.000 lei reprezentând contravaloarea celor 3400 acțiuni pe care le-a deținut consiliul local, anularea acestor acțiuni și eliminarea din lista acționarilor a consiliului local.
Din cele expuse se desprind următoarele concluzii:
Prin anularea încheierilor de întabulare, s-a dispus restabilirea situației anterioare.
Efectele sentinței pronunțate sunt retroactive, având un efect declarativ, coborând în timp până la momentul înscrierii greșite a dreptului de proprietate în favoarea statului.
Prin anularea încheierilor de carte funciară, se înlătură toate efectele înscrierilor existente, din momentul nașterii actelor juridice și până la anularea lor.
Ca efect al principiului "quod nullum est, nullum producit efectum" nulitatea actului juridic inițial atrage nulitatea tuturor actelor juridice ulterioare sau subsecvente.
Din perspectiva acestui principiu se constată că anularea încheierilor prin care s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, respectiv dreptul de administrare în favoarea consiliului local, atrage și nulitatea actului juridic subsecvent, respectiv a aportului în natură la capital social a terenurilor din speță, deoarece dreptul de proprietate asupra acestora al consiliului local este nul.
Ca urmare acestor efecte, pe cale de consecință, dobândirea calității de acționar al consiliului local în baza contractului de societate încheiat este la rândul ei lovită de nulitate.
În aceste condiții dreptul la dividende al consiliului local, bazat pe o operațiune juridică nulă nu există în patrimoniul său.
Sub acest aspect, se mai reține că prin Hotărârea din 25.09. 2007 s-au anulat acțiunile deținute de reclamant la societate, acesta fiind eliminat din lista acționarilor; și în acest caz anularea produce efecte retroactive și consecințele expuse mai sus, considerându-se că reclamantul nu a dobândit niciodată calitatea de acționar.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Consiliul Local și Primăria solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului se arată următoarele:
În temeiul contractului de societate autentificat prin încheierea nr.61/1994 Consiliul Local a fost acționar la societatea pârâtă și deci are dreptul de a primi dividende. Pe anii vizați prin acțiune pârâta a și achitat o parte din dividendele cuvenite, însă prin procesul verbal de constatare Camera de Comerț a județului Caa preciat că pe anii menționați societatea a calculat și a plătit greșit dividendele societății, rămânând datoare cu sumele pretinse prin acțiune.
Nu pot fi primite argumentele instanței de fond din moment ce acțiunile Consiliului Local au fost anulate de nelegal și mult ulterior perioadei vizate prin acțiune, iar contractul de societate nu a fost modificat până în prezent.
Pârâta a formulat cerere de aderare la apel pentru plata cheltuielilor de judecată la fond dovedite cu înscrisul de la fila 32.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.350/2.11.1999 a Tribunalului Bacău, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea foștilor proprietari, s-au anulat încheierile de întabulare și s-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate al statului român, dreptul de administrare al Consiliului Local al Comunei cu privire la mai multe parcele, printre care și terenurile aduse ca aport în natură de Consiliul Local. Au fost obligați Consiliul Local și să lase în deplină proprietate terenurile respective, efectele acestei sentințe fiind retroactive, până la momentul înscrierii greșite a dreptului de proprietate în favoarea statului.
Anularea încheierilor prin care s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea statului atrage și nulitatea aportului în natură la capitalul social și a dobândirii calității de acționar a consiliului local, ca atare dreptul la dividende, bazat pe o operațiune juridică nulă nu există.
Faptul că prin raportul Curții de Conturi din 25.02.2004 s-a decis urmărirea dividendelor în sumă totală de 870.514.213 lei neîncasate pe anii 2001, 2002, 2003 și că pe anii vizați s-au achitat o parte din dividende este lipsit de relevanță față de pierderea retroactivă a calității de acționar a reclamantului Consiliul Local.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.296 pr.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamanți.
Cererea de aderare la apel formulată de intimata este întemeiată, față de respingerea acțiunii reclamantelor, astfel că în baza art.296 pr.civ. coroborat cu art.274 pr.civ. urmează a fi admisă și obligate reclamantele la plata sumei de 12.000 lei cheltuieli de judecată la fond dovedite cu înscrisul de la fila 32 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite cererea de aderare la apel formulată de pârâta împotriva sentinței civile nr.22/17.01.2007 pronunțate de Tribunalul Covasna, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă reclamanții Consiliul Local și Primăria com. să plătească pârâtei suma de 12.000 lei cheltuieli de judecată la fond.
Respinge apelul declarat de reclamanții Consiliul Local și Primăria comunei împotriva aceleiași sentințe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Lilioara Nechita
- - - -
Grefier,
- -
Red.: / 7.03.2008
Dact.: / 10.03.2008 /- 5ex -
Judecător fond:
Președinte:Laura FețeanuJudecători:Laura Fețeanu, Carmen Bujan, Lilioara Nechita