Spete pretentii comerciale. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 27/A-

Ședința publică din 25 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str. -. -. nr. 450, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 22/C din 07 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - reprezentată de lichidator judiciar EXPERT, cu sediul în Pitești,-,. 17, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind apelanta-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătoarea intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire avocațială nr. 292/24.03.2009, precum și concluzii scrise și practică judiciară, respectiv decizia nr. 39/A-C/02.04.2008 a Curții de APEL PITEȘTI și decizia nr. 3740/11.12.2008 a ÎCCJ. Totodată, învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.

În raport de această împrejurare, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătoarea intimatei-reclamante - reprezentată de lichidator judiciar EXPERT solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, potrivit concluziilor scrise pe care le-a depus la dosar. Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței până la soluționarea apelului, apreciază că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a judecării apelului la acest termen de judecată.

Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit facturii fiscale nr. FC 149/24.03.2009 și ordinului de plată din data de 24.03.2009, pe care le depune, în copie, la dosar.

CURTEA

Asupra apelului de față,

Constată că rin p. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2008, reclamanta, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea activului Moara și a suprafeței de teren de 956,33 mp. situate în comuna, sat, județul A, activ ieșit din patrimoniul reclamantei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că a fost privatizată în anul 2000, prin Contractul de privatizare AG 21/2000, în condițiile nr.OUG88/1997, Legii nr.99/1999 și Legii nr.137/2002, prin care legiuitorul a înțeles să protejeze interesele cumpărătorilor implicați în programul de privatizare în masă, garantând că, în cazul în care anumite active (imobile) ar ieși din patrimoniul său urmare unor hotărâri judecătorești irevocabile, instituția implicată în privatizare va asigura despăgubirea justă a societății comerciale, prin negociere directă, sau - în caz de opunere a acesteia - pe calea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele competente.

A mai arătat reclamanta în motivarea cererii sale, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.324din nr.OUG88/1997, și nu cele ale Legii nr.137/2002 care se aplică numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea ei în vigoare, precum și faptul că solicită ca despăgubirile să-i fie acordate în cuantum de 100% din valoarea ce va fi stabilită de instanță prin expertiză.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002, art.324din Legea nr.99/1999 și pe Contractul de privatizare AG 21/2000, precum și pe dispozițiile art.480 cod civil și ale Constituției României.

Legal citată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat întâmpinare (filele 20-24), prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanta, fie pe cale de excepție, fie pe fond, ca neîntemeiată.

Astfel, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, cu invocarea prevederilor art.5 teza I Cod procedură civilă, potrivit cărora "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului", coroborate cu cele ale art.10 pct.1 Cod procedură civilă, care dau litigiile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract în competența instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii.

S-a mai invocat excepția anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată la valoarea pretențiilor formulate, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea, pe de-o parte, că termenul de prescripție ce se aplică speței este cel special - de o lună - arătat de dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002, cu modificările ulterioare, și el curge de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii dreptului.

Pe de altă parte, pârâta a făcut trimitere în susținerea acestei excepții și la dispozițiile art.3228din nr.OUG88/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.99/1999, care stabilesc un alt termen de prescripție special - de trei luni - de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii dreptului.

Cu privire la fondul dreptului dedus judecății, pârâta s-a apărat arătând că prejudiciul suferit de reclamantă urmare restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă cu care aceste bunuri se găseau înregistrate în contabilitatea societății la data când s-a încheiat contractul de privatizare, iar din această valoare i s-ar cuveni despăgubiri în proporție de numai 90,19% întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni AG 21/2000 AVAS a vândut acțiuni ce reprezintă numai 90,19% din capitalul social al, iar diferența urmează a fi suportată de ceilalți acționari ai societății.

În acest sens, pârâta a invocat prevederile art.3 alin.3 din Legea 31/1990 potrivit cărora "acționarii răspund numai până la concurența capitalului social subscris" și nicidecum mai mult.

Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2008 (filele 35-36) instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș, excepția anulării cererii ca netimbrată și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea arătată la acea dată.

În cauză s-a administrat proba cu expertiză, având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la care are dreptul reclamanta, fiind depuse la dosar: Raport de expertiză contabilă efectuată de expert, care a evaluat bunurile mobile aparținând activului Moara, bunuri ce se regăsesc și în procesul-verbal de predare-primire prin care activul a fost retrocedat (filele 53-55) și Raportul de expertiză efectuat de expert evaluator pentru activul clădire Moara și terenul în suprafață de 956,33 mp. (filele 62-68).

Prin sentința comercială nr.22/C din 7 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Argeșa admis cererea precizată formulată de reclamantă și obligată pârâta la plata sumei de 179.430 lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.Ag 21 din 15.06.2000 (filele 14-19) Fondul Proprietății de Stat - în calitate de asociat majoritar al la data aceea - a vândut lui - G, reprezentant al reclamantei, pachetul majoritar de acțiuni, adică un număr de 317.211 acțiuni, reprezentând 90,19% din valoarea capitalului subscris al acesteia.

Prin sentința civilă nr.3620/14.03.2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a dispus restituirea în natură a și a suprafeței de teren aferente de 956,33 mp. către foștii proprietari.

În baza acestei sentințe, foștii proprietari au intrat în posesia activului prin procesul-verbal întocmit la data de 10.06.2006.

Cadrul legal incident speței este dat de dispozițiile nr.OUG88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, în varianta sa aflată în vigoare urmare modificărilor aduse prin Legea 99/1999.

Potrivit dispozițiilor art.324din nr.OUG88/1997, modificată și completată, "(1) Instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

(2) Instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin.(1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

(3) Despăgubirea prevăzută la alin.(2) se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție. -

(6) Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în prezentul articol."

Cât privește valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei la care pârâta, ca instituție publică implicată în procesul de privatizare (succesoare legală a Fondului Proprietății de Stat) urmează să fie obligată, instanța urmează să rețină că acordul privind despăgubirile nu a fost realizat în condițiile art.323și 324din Legea nr.99/1999, iar reclamanta a fost nevoită să apeleze la justiție, unde prin expertizele întocmite de cei doi experți, s-a stabilit că valoarea de circulație a activului Moară, împreună cu bunurile mobile aflate în aceasta la data retrocedării și cu terenul aferent este în sumă totală de 179.430 lei

În acord cu practica constantă în materie promovată de instanța de control judiciar (filele 31-34), instanța a dispus astfel obligarea pârâtei la plata acestei sume, și nu a sumei reprezentând valoarea contabilă a activului, cu motivarea că dispozițiile legale incidente speței nu limitează echivalentul bănesc al prejudiciului la valoarea înscrisă în evidența contabilă a societății.

Pârâta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei prin prisma dispozițiilor art.39 din Legea nr.137/2002, modificată, ceea ce potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă, atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Deosebit, instanța s-a pronunțat cu încălcarea competenței teritoriale a altei instanțe, respectiv Tribunalul Municipiului B, Secția comercială, în aplicarea greșită a dispozițiilor art.12 Cod procedură civilă și ignorarea dispozițiilor art.5 alin.1 Cod procedură civilă, precum și art.10 pct.1 Cod procedură civilă, privitoare la domiciliul pârâtului, respectiv locul executării contractului - sediul vânzătorului.

În această situație, a apreciat că se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Municipiului

Soluția adoptată este nelegală și privitor la statuarea că acțiunea nu este prescrisă, nereținându-se că data nașterii dreptului la acțiune o reprezintă data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de restituire, potrivit art.324din nr.OUG88/1997, respectiv 12 iunie 2001, când s-a pronunțat decizia civilă nr.1699/R de către Curtea de APEL PITEȘTI. În funcție de această dată s-a împlinit și termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

Pe fondul judecării cauzei, pârâta a susținut că instanța a greșit apreciind cuantumul despăgubirilor la valoarea de circulație al bunurilor și nu la valoarea de înregistrare a acestora în evidențele contabile ale societății, cum era corect, din care reclamantei i se cuvine procentul de 90,19%, cât a vândut AVAS prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni invocat ca temei al despăgubirii.

De asemenea, potrivit art.30 alin.1 din Legea nr.137/2002, legiuitorul a limitat despăgubirile la maximul 50% din prețul plătit de cumpărător, pentru valoarea acțiunilor pe care instanța trebuia să-l rețină.

Pârâta a solicitat, deosebit, suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului, apreciind că prin obligarea sa la plata sumei de 130.300 lei către reclamantă, se creează un grav prejudiciu bugetului statului.

Apelul este nefondat față de considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de apel prin care s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune față de dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002, este nefondat.

Conform art.39 din Legea nr.137/2002, modificată, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte legi speciale din domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acestea, este de 1 lună de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului.

Este adevărat că prin apărarea pe care și-a făcut-o, exprimată în conținutul întâmpinării depusă la dosar, pârâta a ridicat această excepție, iar instanța în considerentele sentinței, apreciind că acțiunea nu este prescrisă, nu a motivat și asupra acestei susțineri.

Potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, numai atunci când aceasta nu a intrat în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, situație neincidentă în cauză deoarece tribunalul a soluționat fondul, iar părțile au fost legal citate.

Potrivit alin.2 al aceluiași articol, instanța de apel anulează hotărârea atacată atunci când prima instanță a soluționat cauza deși nu era competentă, situație în care o va trimite spre judecare instanței competente.

Atunci când, însă, există alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, reține procesul spre judecare.

Rezultă în consecință că sesizând omisiunea instanței de a-și motiva soluția privitor la excepția prezentată, instanța de apel evocând fondul constată că aceasta este nefondată, deoarece așa cum corect a reținut tribunalul, în cauză se aplică termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă de la data executării hotărârii de restituire, respectiv 6 iunie 2004.

Așa fiind, data nașterii dreptului la acțiune nu este momentul în care hotărârea judecătorească de restituire a devenit irevocabilă, 12 iunie 2001, susținerea din apel, în acest sens, fiind de asemenea neîntemeiată, după cum nu poate fi primită nici critica potrivit căreia acțiunea s-a prescris și prin raportare la dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.

Din această perspectivă, interpretarea art.324din nr.OUG88/1997, care dispun că instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea foștilor proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat este că legiuitorul a înțeles să se raporteze la momentul restituirii efective a acestora, concretizată prin intrarea în posesia foștilor proprietari.

În termenul de trei ani de la obținerea titlului executoriu foștii proprietari pot cere executarea silită potrivit dispozițiilor art.6 din Decretul nr.167/1958, iar în tot acest interval de timp, societățile comerciale obligate la restituire pot spera în neaducerea la îndeplinire a celor dispuse prin hotărârea judecătorească.

În cazul în care s-ar aprecia că termenul de prescripție curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de restituire a imobilelor, interesele societății comerciale ar putea fi vătămate, iar prejudiciul nu ar mai putea fi recuperat dacă spre exemplu, s-ar proceda la executarea silită în ultima zi a termenului de prescripție prevăzut de art.6 din Decretul nr.167/1958.

La data restituirii efective a imobilului, patrimoniul societății comerciale este diminuat și suferă un prejudiciu, până la acest moment având folosința bunul respectiv, iar în caz de neexecutare a hotărârii putând dobândi proprietatea prin prescripție, în condițiile art.645 coroborat cu art.1837 și urm. Cod civil.

În această ipoteză este evident că nu ar mai putea suferi o pagubă care să justifice obligarea instituției implicate în privatizare la plata unei despăgubiri, în acest context și art.29 din Legea nr.137/2002 subliniind asupra acestui moment când se referă la executarea hotărârii prin care s-a dispus restituirea imobilului.

Critica referitoare la încălcarea competenței teritoriale a altei instanțe prin aplicarea greșită a dispozițiilor art.5, art.10 și art.12 Cod procedură civilă, este nefondată.

Potrivit art.5 Cod procedură civilă cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, aceasta fiind norma cu caracter general, iar art.10 Cod procedură civilă, instituie o competență alternativă, dispunând că în afară de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente și alte instanțe, la pct.1 fiind menționată instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligațiunii, iar la pct.4 instanța locului unde a luat naștere obligațiunea sau cea a locului plății.

Art.12 Cod procedură civilă instituie însă în favoarea reclamantului, posibilitatea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, în cauză față de natura comercială a litigiului, reclamanta a optat potrivit art.10 pct.4 Cod procedură civilă, pentru instanța locului plății despăgubirilor, respectiv Tribunalul Comercial Argeș care este și instanța de la locul executării contractului ca fiind sediul vânzătorului, Fondul Proprietății de Stat - Direcția Teritorială

Tot nefondată este și critica în sensul că despăgubirile trebuiau acordate în limita valorii contabile a bunurilor restituite, deoarece prejudiciul suferit de reclamantă, căreia i-a ieșit din patrimoniu aceste bunuri, nu poate fi limitat la valoarea evidențiată în contabilitatea societății.

În această ordine de idei, chiar dispozițiile art.324alin.2 din nr.OUG88/1997 stabilesc că instituțiile publice implicate în privatizare vor plăți societăților comerciale, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Deosebit, valoarea bunurilor se determină de principiu în funcție de valoarea de circulație a acestora, cu excepția cazurilor în care se fac referiri exprese la alte criterii de evaluare și care nu se regăsesc în situația analizată.

Mai mult, pârâta amestecă noțiunile privind patrimoniul unei societăți și capitalul social al acesteia, fiind irelevant că vânzarea acțiunilor s-a făcut în raport de valoarea contabilă a capitalului, așa încât acoperirea prejudiciului de către trebuie să se facă integral, neputând reprezenta decât valoarea efectivă a bunurilor ce au ieșit din patrimoniul reclamantei.

Invocarea dispozițiilor art.30 alin.1 din Legea nr.137/2002 este lipsită de suport, întrucât potrivit alin.3 din acest act normativ, prevederile art.324 din nr.OUG88/1997 se aplică contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.137/2002, or, în cauză contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în anul 2000.

Față de toate considerentele prezentate, rezultă în concluzie că apelul este nefondat și urmează a fi respins.

În raport de soluționarea apelului la primul termen de judecată, cererea de suspendare a executării formulată nu mai are obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.22/C/7 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -reprezentată de LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, cu sediul în Pitești,-, etaj 1,.17, județul

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red./2.04.2009

GM/5 ex.

Jud.fond:

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Ingrid Emina Giosanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Pitesti