Spete pretentii comerciale. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 3 /Ap Dosar nr-
Ședința publică din 24 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.3205/C din 3 octombrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 17 ianuarie 2008, potrivit încheierii de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 24 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.3205/3.10.2007 Tribunalul Brașova respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
În motivarea hotărârii se arată că împrumutul contractat la 29.06.1999 era scadent la 29.06.2000, termenul de prescripție fiind împlinit la 29.06.2003. Prin actele adiționale din 3.01.2004 și 25.03.2006, cât și prin bilanțul contabil aprobat prin din 1 martie 2005 nu s-a produs întreruperea cursului prescripției, întrucât actele au fost întocmite după împlinirea prescripției.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamantul invocând greșita apreciere a probelor și a dispozițiilor legale. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că după împlinirea prescripției dreptul de creanță al reclamantului nu s-a atins, iar actele adiționale încheiate au semnificația unor renunțări la prescripția cursă și împlinită.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, menționând că instituția renunțării la dreptul de prescripție nu beneficiază de o reglementare legală, iar actele invocate de reclamant sunt îndoielnice sub acest aspect.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel si actele dosarului, în baza art.296 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății cu privire la împlinirea termenului de prescripție al dreptului la acțiune în raport de contractul de împrumut încheiat sub nr.6097/ 29.06.1999.
Considerentele instanței de fond legate de actele adiționale din 3.01.2004 si 25.03.2006, cât și cele privind raportul cenzorilor aprobat prin hotărârea AGA din 18.03.2005 nu au avut în vedere însă apărările reclamantului referitoare la renunțarea la prescripția extinctivă.
În principiu, prescripția stinge doar dreptul la acțiune în sens material, iar nu însuși dreptul subiectiv, concluzia rezultând din interpretarea prevederilor art.20 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și de art.1092 alin.2 Cod civil, astfel încât dreptul subiectiv devine un drept imperfect fiind privat de protecția acțiunii judiciare. Cele două texte de lege nu abrogă expres dispozițiile art.1838 - 1840 și ale art. 1843 cod civil care reglementează teza renunțării la prescripția extinctivă. De altfel, prevederile Decretului nr.167/1958 se referă parțial la principiul renunțării la beneficiul prescripției împlinite în cuprinsul art.20 alin.1 în care se arată că debitorul care a executat obligația după ce prescripția s-a împlinit, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, renunțând astfel la beneficiul prescripției.
Este adevărat că aceste dispoziții vizează doar actele de executare voluntară ale obligației prescrise, însă în speță s-au efectuat nu doar acte de executare voluntară parțiale (potrivit extraselor de cont din perioada 1.05.2005 - 30.06.2005 și 1.07.2005 - 9.01.2006), ci s-au încheiat și două acte adiționale la 3.01.2004 și 25.03.2006, ulterioare împlinirii termenului de prescripție. Cele două acte adiționale, dintre care ultimul nu a mai fost exhibat de parte în apel, au semnificația juridică de renunțare la prescripția împlinită întrucât se referă la creditul contractat la 26.06.1999, la aplicarea unei dobânzi la întreaga sumă, cât și la prelungirea creditării până la 31.12.2006.
Chiar dacă nu am lua în considerare actul adițional din 25.03.2006, întrucât partea nu a înțeles să-l mai invoce în apel, reținem valabilitatea actului adițional din 3.01.2004 și efectele produse de acest act între părțile contractante, fiind evident că actul provine de la debitoarea intimată, prin semnarea actului de către reprezentantul societății, persoana împuternicită să angajeze societatea debitoare.
Prin urmare, dacă prevederile art.20 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 recunosc efectele juridice produse de executarea unei prestații precise, rezultă că și obligațiile asumate de părți ulterior împlinirii prescripției pot fi considerate valabile și licite, întrucât consolidează situația juridică incertă cu privire la creanță, cu atât mai mult cu cât aceste obligații îmbracă forma unor acte juridice consensuale.
În speță, prin actul adițional din 3.01.2004 se recunoaște datoria contractuală, iar stabilirea unei dobânzi contractuale asupra creditului are semnificația consolidării dreptului asupra sumei de bani împrumutate, drept ce nu este considerat prescris de către părțile contractante, debitoarea renunțând astfel în mod explicit la prescripția câștigată.
Pe de altă parte, evidențierea datoriei în documentele contabile ale debitoarei (raportul cenzorilor, bilanțul contabil pe anul 2004), chiar dacă nu are valoarea unei recunoașteri exprese prin prisma dispozițiilor Legii nr.82/1991 și ale art. 1838 - 1840 Cod civil, dobândește semnificația consolidării situației juridice incerte din perspectiva plăților parțial efectuate, plăți ce vizează dobânda calculată la întreaga valoare a creditului. În acest fel nu se poate reține cu temei că datoria a fost recunoscută parțial doar în măsura plăților efectuate, întrucât aprobarea existenței creanței în întregul său însoțită de dobânzi, are valoarea unei renunțări totale la dreptul de a invoca aplicarea prescripției.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 1839 Cod civil, urmează a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, a desființa hotărârea instanței de fond și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe (art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă)
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.3205/C/3.10.2007 pronunțate de Tribunalul Brașov pe care o desființează în tot, și-n consecință:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Liliana Dobrogeanu
- - - -
Grefier,
- -
Red.CB/25.01.2008
Dact.LD/28.01.2008/ 5 ex.
Jud.fond. C
Președinte:Carmen BujanJudecători:Carmen Bujan, Laura Fețeanu, Liliana Dobrogeanu
