Spete pretentii comerciale. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.3

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -

JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta - SRL, cu sediul în B, Calea G nr.23, județ B, împotriva sentinței nr.533 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - - cu sediul în B,-, Județul

Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 3.282 lei, conform OP nr.2/2008 și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă - SRL, reprezentată de avocat, din Baroul Buzău, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și intimata-reclamantă - - B reprezentată de consilier juridic în baza împuternicirii nr.13/2009, pe care o depune la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat și timbrat, după care:

Apelanta-pârâtă - SRL, reprezentată de avocat, din Baroul Buzău și intimata-reclamantă - - B reprezentată de consilier juridic, având pe rând cuvântul precizează că nu mai au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea ia act de declarația părților prezente prin reprezentanți, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Apelanta-pârâtă - SRL, reprezentată de avocat, din Baroul Buzău, având cuvântul în susținerea apelului, prezintă instanței istoricul litigiului, respectiv că în anul 2005, au comandat reclamantei execuția a două grinde de metal cu o anumită specificație tehnică și cu un anumit standard de calitate, ce trebuiau folosite la montarea unei macarale de mare tonaj, piese ce au fost luate fără recepție de la reclamantă și transportate la beneficiarul extern, care a returnat una dintre piese care nu corespundea cerințelor, iar societatea apelantă la rândul ei a restituit-o intimatei la data de 4 ianuarie 2006.

În susținerea sa arată că după emiterea facturii pentru lucrarea celor două piese, la data de 15 decembrie 2005 și în urma refuzului de recepție a partenerului extern, au returnat piesa defectă către reclamantă, după ce în prealabil au transmis un fax, în data de 22 decembrie 2005, prin care arătau deficiențele calitative ale mărfii, respectiv nemulțumirile lor cu privire la modul de execuție al grinzii.

Mai menționează că factura în baza căreia s-a făcut livrarea a fost stornată de furnizor la data de 24 ianuarie 2006, înscriindu-se cu semnul "-" valoarea din prima factură, ca urmare a reclamației de calitate și a însușirii acesteia de către executant fără a obiecta, iar partea de produs executată corect a fost achitată ulterior în data de 3 mai 2006.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a ajuns la concluzia greșită că piesa nu trebuie refăcută ci doar remediată, iar prin soluția pronunțată scăzut din valoarea piesei valoare remedierii, mai mult au fost obligați să plătească piesa executată corect din nou.

Totodată susține că apelanta nu are certitudinea că în cazul remedierii, piesa ar îndeplini standardele de calitate, întrucât în lucrare a fost inoculată tablă de calitate inferioară de 2.2, în loc de 3.1 B, nerezistând astfel prelucrărilor prin sudură și depășind standardele pe o suprafață mai mare de 50% la cordonul de sudură.

Mai arată că din motivarea instanței au fost obligați la a plăti și suma plătită pentru piesa corect executată, și mai mult suma la care au fost obligați nu rezultă din nici o factură

Față de susținerile orale, a actelor și lucrărilor din dosar, a motivelor de apel, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.

Intimata-reclamantă - - B reprezentată de consilier juridic, având cuvântul în combaterea apelului arată că prevederile contractului se aplică comenzii contrar susținerilor pârâtei, deși comanda a fost dată anterior încheierii contractului acest fapt a fost prevăzut în anexa

În susținerea sa arată că reclamația a fost emisă în baza contractului, (în care era stipulat în cadrul unui punct: garanții, pârâta fiind obligată că anunțe eventuale neclarități ), apelanta trimițând-o prin fax în data de 22 decembrie dar pe care au primit-o în data de 5 ianuarie 2006 odată cu piesa ce era însoțită de un aviz, întrucât societatea nu a lucrat în această perioadă.

Astfel, menționează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, suma de -,25 lei se compune din 148.081,40 lei c/v facturii, 59.972,97 lei penalizări contractuale și 7130.88 lei cheltuieli de judecată, sumă ce rezultă din notele scrise aflate în dosarul de fond.

Precizează că în urma convocării la conciliere prealabile, s-a încheiat în data de 14 martie 2006 prin minuta semnată de ambele părți, apelanta se obliga să le comunice soluția de utilizare a grinzii, să le pună la dispoziție documentația tehnică de execuție în acest sens și se angaja ca după încheierea operațiunilor de aducere a grinzii în parametrii de utilizare să preia marfa și să achite prețul stabilit de comun acord. Prin urmare, încă din faza concilierii pârâta nu a contestat faptul că grinda poate fi remediată și că remedierile nu pot afecta calitatea grinzii, fapt reținut de altfel și prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Solicită respingerea apelului, menținerea sentinței. Depune la dosar note scrise, precizând că nu doresc acordarea de cheltuieli de judecată.

Apelanta-pârâtă - SRL, reprezentată de avocat, din Baroul Buzău, având cuvântul în replică, menționează că reclamanta nu a menționat despre stornarea primei facturii și so0licită ca instanța să rețină bună credință a pârâtei și reaua-credință a reclamantei, întrucât aceasta putea pune capăt litigiului prin remedierea.

CURTEA:

Asupra apelului de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-, reclamanta - - Bac hemat în judecată pe pârâta - SRL B solicitând să fie obligată la plata sumei de 337.733,90 lei, reprezentând contravaloare marfă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a livrat pârâtei în baza contractului nr.24/2005 un produs numit grindă pentru care primise anterior o comandă, livrarea produsului fiind făcută conform facturii nr.-/2005, ce trebuia achitată până la data de 16 ianuarie 2006. A mai arătat reclamanta că pârâta a preluat marfa de la sediul său, semnând de primire pe cartea tehnică a produsului fără nici un fel de obiecțiuni, iar ulterior i-a comunicat printr-o adresă la data de 22 decembrie 2005 că nu au fost respectate prescripțiile din documentație referitor la sudurile executate, motiv pentru care a și returnat produsul, părțile convenind executarea unor remedieri.

Ulterior, pârâta a refuzat plata produsului, motiv pentru care, potrivit contractului încheiat între părți a procedat la calcularea penalităților de întârziere.

Pârâta a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că certificatul de calitate al produsului livrat a fost falsificat, că pentru produsul livrat a existat o comandă 326/2005 și nu un contract în baza căruia să se calculeze penalități de întârziere, iar din punct de vedere tehnic, produsul finit era neconform cu specificațiile tehnice din documentația ce i-a fost înmânată reclamantei.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința nr.533 din 13 iunie 2008 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 215.185,25 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între părți au existat relații contractuale, în urma cărora s-a livrat un produs numit grindă, pe care pârâta după ce l-a preluat a constatat că nu corespunde parametrilor tehnici din comandă.

Pentru verificarea acestui produs s-a efectuat în cauză și o expertiză tehnică care constatat că pretențiile reclamantei sunt de 215.185,25 lei, fiind scăzute cheltuielile cu remedierile pe care reclamanta le-a executat în vederea aducerii produsului la caracteristicile tehnice pretinse de beneficiar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

Prima critică vizează faptul că soluția instanței nu este motivată suficient și nu se bazează pe probele administrate în cauză, nefăcându-se referire la toate actele depuse în dosar, caz în care soluția corectă ar fi fost aceea de respingere a acțiunii.

A doua critică se referă la faptul că instanța nu a motivat concluzia la care a ajuns în ce privește comanda emisă de apelantă și motivele pentru care îi sunt aplicabile prevederile contractului întocmit ulterior, între cele două acte neexistând nici un fel de legătură.

Sub acest aspect apelanta a susținut că produsul livrat s-a făcut în baza comenzii 336, nefiindu-i aplicabile prin urmare clauzele contractuale din contractul încheiat ulterior.

Referitor la acest contract apelanta susținut că reclamanta a înlocuit materia primă indicată la art.5.2. cu o altă materie primă inferioară, fără avea acordul său.

De asemenea, reclamanta nu a respectat art.7 pct.1 din contract, neîntocmind un aviz de expediție, cu toate că a procedat la întocmirea facturii.

Pârâta învederează faptul că în speță nu a fost întocmit un proces verbal al mărfii, iar că semnarea pe cartea tehnică a produsului nu presupune lipsa obiecțiunilor legate de calitatea mărfii, situație notificată reclamantei la data de 22 decembrie 2005, aceasta fiind de acord să procedeze la remedierile sesizate prin notificare.

Apelanta susține că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata sumei de 215.185,25 lei, fără a ține seama că suma rezultată din factură a fost stornată de către furnizor ulterior, că au fost scăzute contravaloarea remedierilor și că nu datorează penalități de întârziere, întrucât la baza executării comenzii nu a stat un contract cu clauză penală.

Intimata a depus la dosar Note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în apel, Curtea reține următoarele:

Prima critică vizând nemotivarea soluției instanței de fond în raport de probatoriile administrate în cauză nu este fondată, întrucât în mod succint sunt prezentat în considerentele sentinței, evoluția raporturilor juridice dintre părți, care au demarat prin comanda nr.336 și au fost transpuse ulterior în contractul nr.24/2005 semnat de ambele părți.

A doua critică este de asemenea nefondată întrucât la baza raporturilor comerciale dintre părți a stat contractul mai sus arătat, fapt care rezultă și din trimiterile pe care le face apelanta în prezenta cerere, atunci când invocă nerespectarea dispozițiilor referitoare la materia primă ce trebuia utilizată în producerea grinzii și la documentația tehnică ce constituie Anexă la contract.

Cu privire la criticile vizând calitatea tehnică a produsului și însușirea obiecțiunilor formulate de beneficiar ceea ce a condus la efectuarea remedierilor ce ulterior au fost scăzute din factură instanța constată că acestea sunt nefondate, în cauză fiind efectuată și o expertiză tehnică de specialitate, care confirmă situația existentă și reduce cuantumul pretențiilor la suma menționată în dispozitivul sentinței.

Față de cele mai sus arătate instanța urmează, în baza art.276 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta - SRL, cu sediul în B, Calea G nr.23, județ B, împotriva sentinței nr.533 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - - cu sediul în B,-, Județul

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2009.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena

G - - -

Grefier,

- -

Red. / tehnored.

4 ex./15.01.2009

ds. fond - Tribunalul Buzău

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Giurgiu Afrodita
Judecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Ploiesti