Spete pretentii comerciale. Decizia 31/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 31/A/2008
Ședința publică de la 21 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul Romi și pârâtul Consiliul Județean A, împotriva sentinței civile nr. 1430/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea pârâtului apelant - Consiliul Județean
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 martie 2008 prin care s-a dispus amânarea pronunțării, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față;
Constată că prin sentința civilă nr.1430/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea precizată și formulată de reclamantul Romi în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean A, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, a fost respinsă în rest acțiunea și obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele.
Potrivit disp.art 137 indice 1 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările ulterioare administratorul revocat de adunarea generală a acționarilor este îndreptățit la plata unor daune interese în cazul în care revocarea s-a realizat fără "justă cauză ".
În speța de față s-a constatat că reclamantul a fost ales prin hotărârea nr.158/26.08.2004 a Consiliului Județean A în funcția de director general și președinte al Consiliului de administrație al SC și Poduri Locale SA începând cu data de 1.09.2004. Ulterior, la data de 23.09.2004 Consiliul Județean Aaa doptat hotărârea nr.180 prin care s-a decis revocarea reclamantului din funcțiile în care a fost desemnat prin hotărârea nr.158.
Argumentele menționate de pârât referitoare la faptul că reclamantul nu îndeplinea criteriile pentru a putea fi considerat un bun manager care să dispună măsuri eficiente pentru redresarea economico - financiară a societății nu pot fi acceptate în condițiile în care anterior datei de 26.08.2004 reclamantul, nu a făcut parte din comitetul de direcție și nici din consiliul de administrației al societății și nu a avut încheiat contract de performanță prin care să se stabilească indicatori de performanță ce trebuiau îndepliniți. Documentele depuse la dosar de către pârât relevă faptul că anterior alegerii în funcția de director general și președinte al consiliului de administrație reclamantul deținea funcția de inginer șef mecanizare, perioadă în care nu a fost sancționat în vreun fel de societate și nici nu i s-a imputat nerealizarea sarcinilor de serviciu care erau specifice funcției avute. Totodată, este de remarcat că în răstimp de nici o lună de zile s-a conturat o opinie total contrară celei inițiale referitoare la calitățile manageriale ale reclamantului, deși nu au apărut elemente noi care să justifice această schimbare de atitudine, documentația avută în vedere fiind aceeași.
Așadar, s-a constatat că revocarea reclamantului nu a avut un just temei de drept pentru care acesta putea solicita plata unor despăgubiri în acest sens.
Daunele materiale solicitate de reclamant ca fiind diferența dintre veniturile nete realizate și cele pe care le-a realizat actualul manager al SC și PODURI LOCALE A SA până în prezent nu pot fi acordate acestuia deoarece veniturile actualului manager nu pot constitui un element de referință al pretențiilor reclamantului. Astfel, s-a observat că, potrivit art.4 din OUG nr.79/2001, contractul de performanță reprezintă acordul de voință încheiat între agentul economic și conducătorul acestuia prin care i se încredințează acestuia conducerea, organizarea și gestionarea activității unității și este însărcinat cu îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță în schimbul drepturilor salariale stabilite prin contractul individual de muncă. Ca atare, drepturile salariale pe care urmează să le dobândească managerul se acordă integral numai dacă se îndeplinesc criteriile de performanță și sunt diminuate corespunzător cu gradul de neîndeplinire a acestor criterii. Îndeplinirea de către actualul manager a obiectivelor și criteriilor de performanță nu poate profita reclamantului care este un terț față de raporturile contractuale intervenite între părți, din care el nu poate obține un folos personal.
În cauză nu s-a putut face nicio estimare a veniturilor pe care le-ar realiza reclamantul ca director general și președinte al consiliului de administrație, deoarece actul de alegere în funcție este prin natura sa un act revocabil și necenzurabil, astfel că nu se poate cunoaște perioada de timp cât reclamantul ar fi deținut această funcție, iar pe de altă parte cuantumul drepturilor salariale ar fi depins de îndeplinirea criteriilor și obiectivelor prevăzute în contractul de performanță ce s-ar fi încheiat.
Cât privește oferta de muncă făcută reclamantului de către societatea SC A SA, conform căreia ar fi obținut un venit de 850 Euro lunar, aceasta nu a putut fi luată în considerare deoarece nu reprezintă o ofertă fermă, susținută cu acte emanând de la această societate prin care să se prevăd în mod neechivoc funcția care ar fi făcut obiectul ofertei, modul de salarizare, condițiile pe care trebuia să le îndeplinească reclamantul, eventualele cereri din partea altor persoane care voiau postul respectiv.
Totodată, nu a existat certitudinea că reclamantul ar fi fost persoana selectată pentru ocuparea acelui post și chiar dacă s-ar fi întâmplat acest lucru nu s-a putut stabili perioada cât ar fi deținut funcția respectivă.
Față de considerentele expuse anterior s-a constatat că pretențiile materiale ale reclamantului în sumă de 110.000 lei sunt neîntemeiate, astfel că au fost respinse.
Referitor la prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a revocării din funcție s-a reținut că acest subiect a fost dezbătut de mass media, fiind publicate o serie de articole în diverse ziare locale în care s-ar fi făcut afirmații în sensul că reclamantul nu ar fi fost un bun manager pe durata deținerii acestei funcții.
Este evident faptul că în acest context s-a creat un prejudiciu de imagine reclamantului și un disconfort psihic, fiind în concediu medical mai multe luni.
În consecință, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata unor daune morale în cuantum de 5000 lei, sumă considerată corespunzătoare pentru repararea prejudiciului moral cauzat acestuia.
În baza art.274 Cod pr.civilă pârâtul a fost obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată de judecată corespunzător pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul Consiliul Județean A și reclamantul.
Pârâtul Consiliul Județean Aas olicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepțiilor invocate și respingerea acțiunii reclamantului cu motivația lipsei calității procesuale a părților în litigiu, iar în subsidiar respingerea în totalitate a capătului de cerere privind daunele morale și exonerarea de plata sumei de 5.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În drept se invocă prevederile art.282 indice 3 aliniat 1 și 2, art.296 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâtul apelant susține că întrucât nu s-a încheiat cu reclamantul un contract de mandat sub forma contractului de performanță prin care să i se încredințeze mandatul pentru conducerea SC A SA nu există în speță mandant și mandatar astfel că nu se poate lega raporturi juridice în plan procesual între reclamant și respectiva autoritate.
Se mai susține că potrivit prevederilor OUG nr.79/2001 calitatea de mandatar poate rezulta doar din contractul de performanță ca acord de voință, iar nu din hotărârea nr.158/2004 a Consiliului Județean
În ce privește fondul cauzei pârâtul susține că articolele din presă la care se face referire în acțiune nu aduc niciun prejudiciu de imagine reclamantului, iar în perioada lunilor în care reclamantul a pretins că a suferit un disconfort psihic aceasta a beneficiat de venituri substanțiale în cuantum de 146.670.000 lei vechi, reprezentând indemnizații de concedii medicale.
Pârâtul susține că față de managementul defectuos al colectivului de conducere al SC A SA în perioada 2003 - sem. I 2004 revocarea din funcție a reclamantului nu poate fi socotită un act nelegitim, iar potrivit Legii nr.31/1990 administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privind revocarea lor din funcție.
Apelul pârâtului Consiliul Județean A este scutit de plata taxei de timbru.
Reclamantul Romi a solicitat prin apelul declarat să fie schimbată sentința nr.1430/CA/5.12.2007 în sensul admiterii acțiunii pentru plata daunelor interese și daunelor morale așa cum a fost precizată la termenul de judecată din 28.11.2007, respectiv să fie obligat pârâtul la plata sumei de 110.000 RON cu titlu daune interese reprezentând câștigul net nerealizat începând cu 23.09.2004 și până la 30.09.2007, să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 20.000 RON daune morale și suma de 3.952 lei cheltuieli de judecată.
Reclamantul susține că prima instanță a interpretat greșit probele de la dosar și a ignorat alte probe întrucât neîncheierea contractului de performanță este imputabilă pârâtului care nu a dus la îndeplinire Hotărârea nr.158/26.08.2004 potrivit art.4 alin.2 și art.7 alin.2 di n OUG nr.79/2001.
Mai susține că dacă ar fi rămas în funcția de director general și de președinte al consiliului de administrație al SC A SA pentru un mandat de 4 ani ar fi obținut suma de 168.417 lei, diferența dintre câștigul realizat de actualul administrator Conțan și cel realizat de reclamant fiind de 111.532 lei.
Reclamantul arată că în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere și oferta făcută de managerul SC SA de a lucra cu o remunerație lunară de 850 EURO.
Se mai critică neacordarea sumei de 20.000 lei daune morale întrucât aceasta nu acoperă decât parțial prejudiciul moral creat prin schimbarea reclamantului din funcție și încălcarea art.274 Cod pr.civilă prin neacordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 3.952 lei.
Apelul reclamantului a fost legal timbrat cu suma de 1873,06 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate de apelanți raportat la piesele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel reține următoarele.
Prin încheierea de ședință din 18.10.2006 instanța de fond a stabilit că reclamantul are calitate procesuală activă, iar Consiliul Județean A are calitate procesuală pasivă întrucât este emitentul hotărârii prin care reclamantul a fost revocat din funcție și are calitate de mandant întrucât hotărârea a fost adoptată în calitate de acționar unic al SC A "SA.
Potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 "Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și la cele special prevăzute de această lege ".
Reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârât pe Consiliul Județean A care este acționarul unic al SC și PODURI LOCALE A SA, solicitându-i plata de daune interese și morale, fără a se îndrepta împotriva societății comerciale.
Chiar în absența încheierii unui contract de performanță reglementat de art.4 aliniat 2 din OUG nr.79/2001 care prevede că acesta este acordul de voință încheiat întreagentul economicși conducătorul acestuia prin care se conferă expres calitatea demandantsocietății comerciale, acționarul - în speță Consiliul Județean A nu poate avea calitatea de mandant, această calitate putându-i reveni doar societății comerciale.
În hotărârea de revocare în funcție a reclamantului din 23.09.2004 se prevede în cuprinsul "notei" că a fost adoptată în exercitarea drepturilor acționarului unic la Societatea Comercială " și Poduri Locale A " SA, deci este o hotărâre a adunării generale a acționarilor, chiar dacă în cauză este un singur acționar.
Potrivit art.132 aliniat 1 din Legea nr.31/1990 în forma de la data revocării reclamantului " hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii. ", iar aliniatul 6 al art.132 stipulează că societatea va fi reprezentată în justiție.
Împrejurarea că sentința nr.468/CA/2006 a Tribunalului dată în dosarul nr. 3410/2006 prin care a fost respinsă acțiunea pentru anularea hotărârii AGA nr.180/23.09.2004 nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Societatea Comercială și Poduri Locale A" SA, iar aceasta a rămas irevocabilă prin neapelare, nefiind supusă verificării de către o instanță superioară, nu are relevanță în ce privește calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Consiliul Județean A neavând calitate de mandant instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Județean A, eventualele dezdăunări la care face referire decizia Curții de Constituționale nr.47/24.01.2006 putând fi solicitate de la societatea comercială care are posibilitatea să se întoarcă cu acțiune în regres, astfel că va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în baza art.296 Cod procedură civilă urmează a fi admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean A, modificată în tot sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantului Romi împotriva pârâtului.
Raportat la soluția de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului motivele de apel invocate de reclamant privind greșita interpretare a probelor de la dosar privind acordarea daunelor interese și morale nu pot fi reținute de instanță, astfel că în baza art.296 Cod procedură civilă va fi respins apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe.
Față de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, reclamantul fiind partea căzută în pretenții, se va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în fond și apel.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul Consiliul Județean A împotriva sentinței civile nr.1430/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-, modifică în tot sentința atacată și respinge acțiunea reclamantului Romi împotriva pârâtului Consiliul Județean
Respinge apelul declarat de reclamantul Romi împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată în fond și apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21.03.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./22.04.2008
Ex.- 4
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie