Spete pretentii comerciale. Decizia 321/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.321

Ședința publică din data de 07.07.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă

GREFIER - -

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței comerciale nr.13779/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 30.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.07.2009, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.13779/12.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Bucureștia admis în parte cererea reclamantei SC SA împotriva pârâtei SC SRL, obligând pârâta la plata sumei de 413.254,32 lei în favoarea reclamantei, din care 299.780,71 lei reprezintă TVA neachitat, iar 113.473,61 lei reprezintă penalități de întârziere pentru acest TVA, și a respins ca prematură cererea în pretenții pentru suma de 48.823,09 lei. De asemenea, pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în valoarea de 7.324,06 lei.

Pentru a hotărî în acest fel, prima instanță a reținut că între SC SA, în calitate de vânzător, și SC, în calitate de cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 11 din 18.01.2007, prin care vânzătorul s-a obligat să vândă pe teritoriul României, iar cumpărătorul să cumpere produsele în cantitatea și calitatea specificate, respectiv, conforma art. 16.1 din contract, beton fasonat cu diametrul ≤ 16 mm și respectiv, beton fasonat cu diametrul ≥ 16 mm.

Prin contractul de cesiune din 12.02.2007, SC SRL a preluat toate drepturile, accesoriile și garanțiile contractului nr.11/18.01.2007, dar și obligațiile prevăzute în sarcina vânzătorului.

În Monitorul Oficial al României Partea I nr. 94 din 06.02.2007 a fost publicat Ordinul nr. 155, care prevedea că în cadrul măsurilor de simplificare prevăzute în art. 160 alin. 2 lit. c din Legea nr. 571/2003, în secțiunea f) a legii, lucrările de reparații, transformare și modernizare a unui bun imobil sunt supuse măsurilor de simplificare fiscală, acestea nefiind supuse TVA-ului.

Pentru a determina câmpul de aplicare al acestui ordin și pentru a stabili în mod oficial dacă obiectul operațiunilor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare nr.11/18.01.2007 sunt scutite de TVA, reclamanta a solicitat Institutului Național de Statistică și Ministerului Finanțelor Publice lămuriri cu privire la aplicarea Ordinului.

Astfel, prin adresa nr. 62124/26.02.2007, Institutul Național de Statistică a răspuns solicitării SC SA în sensul că operațiunea de fasonare a oțelului beton prin procedee mecanice pe baza proiectelor de execuție se regăsește potrivit codului în cadrul clasei 4525 "alte lucrări speciale de construcții".

Prin adresa nr. -/08.03.2007, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite a precizat că la subdiviziunea 4525 codului se încadrează fasonarea oțelului beton fiind exclusă însă producerea și livrarea componentelor din.

Astfel, livrarea din repere din fasonat nu constituie o lucrare specială de construcții și nu intră în sfera măsurilor de simplificare prevăzută de art.160 alin.2 lit.c din Codul fiscal.

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite a comunicat reclamantei același punct de vedere și prin adresa nr.-/07.09.2007, arătând că livrarea de beton fasonat este o operațiune independentă conform contractului și supusă plății TVA, concluzie reținută și de către tribunal, potrivit art.5.1 din contract.

procedura agreată de către părți și natura contractului ca fiind unul de vânzare-cumpărare, prima instanță de fond a subliniat că reclamanta a emis facturi pentru plata produselor livrate, facturi care conțineau și identificau și valoarea TVA-ului, însă a stornat relativ recent facturile emise numai în ce privește plata TVA-ului, datorită ezitării în ceea ce privește interpretarea și aplicarea Ordinului nr.155/2007.

În urma explicațiilor finale oferite de Ministerul Finanțelor Publice, SC SA a emis facturi distincte pentru plata TVA-ului, suma înscrisă în acestea fiind refuzată la plată de către SC SRL.

că obligația de plată a SC SRL față de SC SA are caracter contractual și nu fiscal, evocând și clauza penală inserată de părți în art.10.1 al contractului, dintre acestea, tribunalul a admis pretențiile reprezentând TVA și penalități de întârziere.

În ceea ce privește suma de 48.823,09 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, tribunalul a reținut că părțile nu au făcut conciliere cu privire la această sumă, această diviziune nefiind menționată de către SC SA în invitația la conciliere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC SRL, solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, și, prin rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei.

Se arată că înainte de publicarea Ordinului Ministerului Finanțelor () nr. 155/2007, lucrările de construcții și montaj prevăzute în art. 160 alin.2 lit.c din Legea nr. 571/2003 erau purtătoare de TVA. Ulterior, după aparția nr. 155/2003, la 16.02.2007 SC SA a comunicat apelantei stornarea facturilor emise pentru plata oțelului beton fasonat cumpărat de către aceasta în ceea ce privește plata TVA-ului aferent livrărilor 01.01.2007 - 15.02.2007.

Această inițiativă a SC SA s-a întemeiat pe răspunsul Institutului Național de Statistică cu privire la încadrarea contractului dintre părți în cadrul subdiviziunii 4525 "alte lucrări speciale de construcții" scutită de TVA.

În măsura în care la 04.04.2007 SC SA a revenit comunicând taxarea cu impozit indirect a livrării de beton fasonat datorită comunicărilor Ministerului Finanțelor Publice, pe care se întemeiază și pretențiile reclamantei, SC SRL consideră că nu datorează aceste sume.

Se arată că SC SRL a comunicat SC SA faptul că problema interpretării domeniului de aplicare a trebuie soluționată de către Comisia Centrală Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice iar nu de către Institutul Național de Statistică, așa cum procedat inițial SC SA.

În aceste condiții, pentru confuziile și ezitările SC SA, SC SRL este lipsită de orice culpă.

Apelanta a subliniat că, față de dispozițiile art. 125 și 134 alin. 3 din Codul fiscal, obligația de plată a TVA-ului este purtătoare de majorări de întârziere către bugetul de stat, potrivit perioadelor fiscale determinate în art.1561și art.1562din Codul fiscal.

Se arată astfel că datorită naturii de impozit indirect al TVA-ului, plata majorărilor este în sarcina debitorului față de bugetul de stat, respectiv SC SA.

Or, în aceste condiții, întârzierile la plată ale SC SA nu pot fi puse în sarcina apelantei atunci când, potrivit art.1083 Cod civil, debitorul nu a putut executa obligația datorită unui caz fortuit sau de forță majoră ori a altui caz exonerator de răspundere, cum este în speță.

După ezitările SC SA cu privire la facturarea TVA-ului pentru livrările efectuate în perioada 01.01.2007 - 15.02.2007, contravaloarea sumelor reprezentând TVA a fost înscrisă în facturile neîncasate începând cu data de 16.02.2007, astfel încât culpa în întârzierea facturărilor aparține emitentului facturilor deoarece nu este îndeplinită condiția vinei debitorului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelanta a criticat faptul că instanța nu a procedat la aplicarea proporționalității prevăzută de art.276 Cod procedură civilă.

Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare SC SA, solicitând respingerea apelului, detaliind în cadrul apărărilor faptul că potrivit nr. 877/2005 Comisia Centrală Fiscală nu soluționează probleme care nu presupun adoptarea unor soluții unitare la nivel general, aceste probleme rezolvându-se potrivit atribuțiilor direcțiilor prevăzute în regulamentele de organizare și funcționare ale Ministerului Finanțelor Publice și ANAF.

Astfel, comisia emite decizii pentru coroborarea legislației în domeniu cu legislația conexă și pentru o soluționare unitară în scopul eliminării interpretărilor legislative.

În măsura în care prin adresele din 07.09.2007 Ministerul Economiei și Finanțelor a comunicat faptul că "în prezent Comisia Centrală Fiscală nu funcționează datorită reorganizării Ministerului Finanțelor" era evident că răspunsul acestei autorități nu putea fi așteptat.

Astfel, actul la care SC SA s-a raportat a fost cel al Ministerului Finanțelor Publice, act acre a stat la baza facturării TVA-ului către apelantă.

În cadrul apelului părțile s-au prevalat de probele cu înscrisuri administrate în fața primei instanțe de fond.

Analizand apelul, Curtea constata ca acesta nu este intemeiat si il va respinge, pentru considerentele pe care le va reda in cele de mai jos.

de considerentele primei instante, considerente care au explicat solutia pronuntata in prima judecata de fond, Curtea sesizeaza ca o prima critica formulata in apel vizeaza abilitarea Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite de a raspunde solicitarii SC SA in sensul interpretarii si aplicarii Ordinului nr. 155, care prevedea că în cadrul măsurilor de simplificare prevăzute în art. 160 alin. 2 lit. c din Legea nr. 571/2003, în secțiunea f) a legii, lucrările de reparații, transformare și modernizare a unui bun imobil sunt supuse măsurilor de simplificare fiscală, acestea nefiind supuse TVA-ului.

Astfel, aceasta solicitare a fost adresata de catre reclamanta-intimata Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite la 06.03.2007, dupa ce Institutului Național de Statistică raspunsese la aceeasi solicitare prin adresa nr. 62124/26.02.2007, in sesnul ca operaiunea de fasonare a otelului beton face parte din clasa 4525 activitatilor clasificate, fiind scutita de plata TVA potrivit nr. 155/2007.

Curtea arata ca, in acest context, dupa raspunsul dat de catre Institutului Național de Statistică, SC SA a procedat la stornarea partiala a facturilor emise pentru produsele livrate catre SC SRL in perioada ianuarie-februarie 2007, beton fasonat cu diametrul ≤ 16 mm și respectiv, beton fasonat cu diametrul ≥ 16 mm, astfel casingura obligatie de plata a cumparatorului a constat in plata pretului TVA pentru produsul cumparat, plata care era supusa, in privinta scadentei si sanctiunilor de intarziere, prevederilor contractului de vânzare-cumpărare nr. 11 din 18.01.2007.

La a doua solicitare, dupa stornarea facturilor aferente lunii ianuarie-februarie 2007 si emiterea lor catre parata fara TVA, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite a raspuns reclamantei-intimate cu adresa nr. -/08.03.2007 in sesnul ca "livrarea de fasonat nu constituie lucrare speciala de conastructii si nu se aplica masurile de simplificare prevazute de art 160 alin. 2 lit. c) din Codul fiscal", astfel,operatiunea de vanzare fiind supusa platii impozitului indirect.

In masura in care SC SRL a sustinut ca Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite nu avea abilitatea sa formuleze un astfel e raspuns si ca singura institutie abilitata sa aprecieze asupra interpretarii si aplicarii Ordinul nr. 155/2007 era Comisia Centrală Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cf. pct. 82 din HG nr. 44/2004, Curtea subliniaza canr. 877/2005 inlocuit prin nr. 1318/2008 privind constituirea și atribuțiile Comisiei fiscale centrale stipuleaza in art. 2 lit a) se prevede in domeniul competentelor decizionale ale Comisiei aceea de a emite decizii in problemele de natură fiscală și cele de procedură fiscală, prin coroborarea legislației din domeniu cu legislația conexă, după caz, pentru care se impune o soluționare unitară în vederea eliminării interpretărilor diferite în aplicarea legislației.

Prin natura lor, deciziile Comisiei au valoare interpretativa si reprezinta pentru subiectele implicate acte cu valoare normativa secundara, atunci cand legislatia principala si conexa in domeniu nu este armonizata sau nu este aplicata unitar si au functia de uniformizare, conformizare si unificare.

Or, solicitarea SC SA nu a avut ca scop acest demers, ci a reprezentat o initiativa proprie, care a presupus incadrarea actiunilor sale in cadrul unei anumite clase pentru a putea aprecia daca acestea sunt sau nu scutite de TVA ca urmare a intrarii in vigoare a unui act administrativ obligatoriu, la care dorea sa se raporteze.

Curtea nu intrevede rolul Comisiei Centrale Fiscale, deoarece problema aplicarii neunitare a normelor fiscale sa a interpretarii lor unitare cu caracter generalizat nu facea domeniul solicitarii.

Asadar, nu sunt intemeiate sustinerile SC SRL cu privire la delimitatea de competente intre institutiile abilitate sa raspunda chestiunii de interes in cauza.

Cu toate acestea, Curtea noteaza ca SC SA a adresat solicitarea atat Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite, cat si ANAF si Comisiei Centrale Fiscale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, insa aceasta din urma institutie nu functiona la data sesizarii, asa cum rezulta din raspunsul Directiei de legislatie in domeniul TVA din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor cu nr. -/07.09.2007.

Prin urmare, Direcția Generală Legislație Impozite a avut abilitatea de a emite interpretarea solicitata, iar solutia este confirmata si de Directia de legislatie in domeniul TVA, acte necontestate de catre parata, apelanta de astazi, dar si de catre ANAF in adresa nr. 9145/ad/14.03.2007.

In consecinta, actele autoritatilor administrativ fiscale solicitate au raspuns SC SA in sensul ca operatiunea derulata in temeiul art. 2.1 si art. 16.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 11 din 18.01.2007 este purtatoare de TVA, astfel incat in mod justificat, societatea vanzatoare a emis noi facturi in care a inclus si cota de TVA pentru operatiunile de vanzare efectuate in perioada ianuarie-februarie 2007, solicitand SC SRL plata.

Or,o data emise facturile fiscale pentru plata TV-ului, ele genereaza intre SC SA si SC SRL activarea clauzelor contractuale privind plata, clauze reglementate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 11 din 18.01.2007.

Curtea subliniaza in acest context ca, obligatia SC SA de a plati catre bugetul de stat suma facturata cu titlu de TVA isi are izvorul intr-un raport obligational fiscal, distinct de raportul contractual dintre partile litigiului.

Astfel, este lipsit de relevanta daca SC SA a executat plata obligatiei bugetare in termen sau nu, deoarece toate normele fiscale la care SC SRL face referire in expunerea motivelor apelului sau reglementeaza raportul fiscal nascut ex lege, exclusiv intre SC SA si statul R prin ANAF.

de acest raport SC SRL este tert si nu poate invoca executarea sau neexecutarea la termen a obligatiei de plata de catre SC SA sau suportarea vreunui prejudiciu pentru aceasta.

Modul in care SC SA si-a executat obligatiile bugetare este fara nicio legatura cu raportul contractual cu caracter privat nascut intre SC SA si SC SRL, raport care include modalitati cu privire la plata facturilor emise in baza contractului dintre parti, facturi care includ ti sume corepunzatoare TV-ului.

Prin urmare,sumele facturate sunt purtatoare de penalitati contra SC SRL daca ele nu au fost platite in termen(apreciat in conditiile art. 8.5 din contract), potrivit art. 1069 Cod civil, conform clauzei penale contractuale din art. 10.1 din contractul nr. 11/2007 inclusa camijloc conventional de predeterminare a prejudiciului pentru interziere la plata si mijloc de garantiecare nu are legatura cu dovada producerii efective a prejudiciului.

Curtea mai retine ca SC SRL invoca intre motivele apelului sau faptul ca plata cu intarziere s-a datorat culpei si SC SA, care reprezinta un caz fortuit pentru parata-apelanta, iar in lipsa culpei debitorului, raspunderea sa, fie si contractuala, nu poate fi antrenata.

Nici acest motiv al apelului nu este fondat.

Dupa receptionarea raspunsului Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Legislație Impozite cu privire la caracterul taxabil al operatiunilor derulate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 11 din 18.01.2007, la sfarsitul lunii martie 2007, SC SA a emis facturi catre parata-apelanta, facturi care includeau si TVA-ul pentru operatiunile de vanzare efectuate in cele doua luni anterioare ale contractului.

Se poate observa din tabelele de centralizare a datei emiterii acestor facturi ca data scadentei a fost calculata in conditiile contractului, art. 8, iar scadenta, chiar si pentru TVA-ul anterior, a operat la 40 de zile de la receptia facturilor.

Asadar, faptul ca SC SA a avut ezitari, fondate sau nu, si a emis cu intarziere facturi nu influenteaza obligatia de plata a celeilalte parti si nici executarea contractului.

Emiterea cu intarziere a facturilor a presupus un risc al vanzatorului (pe care acesta l-a suportat atata vreme cat caracterul taxabil cu TVA al vanzarilor sale potrivit nr. 155/2007 a fost imprecis), iar in privinta obligatiei de plata pentru datoriile din TVA-ul pentru lunile ianuarie-februarie 2007 SC SRL a avut numai un avantaj, in masura in care facturarea lor intarziata a presupus o decalare a termenului de plata pentru cumparator,termen in favoarea acestuia.

Insa, neplatite la scadenta de 40 de zile de la data facturarii, 31.03.2007, datoriile din TVA incluse in aceste facturi au generat activarea clauzei penale, asa cum a fost exprimata pretentia reclamantei.

In fine, nici motivul de apel prin care SC SRL critica neaplicarea, de catre prima instanta a dispozitiile art. 276 Cod procedură civilă pentru materia cheltuielilor de judecata, nu este fondat.

Chiar si daca prima instanta nu a dat o explicatie elaborata rationamentului prin care a subsumat pretentiei admise cheltuielile judiciare aferente acordate reclamantei, in realitate, aceasta proportionalitate a fost aplicata, potrivit art. 276 Cod procedură civilă.

Judecatorul in cauza a explicat ca suma de 7.324,06 lei reprezinta contravaloarea taxelor judiciarecalculate pentru pretentiile admise, iar acestei explicatii Curtea ii adauga, dupa efectuarea verificarii matematice a calculului, faptul ca aceste taxe au fost calculate potrivit art. 2 al Legii nr. 146/1997 si art. 2 din OG nr. 32/1995 si erau datorate de catre parata in masura sumei de 413.254,32 lei pentru care a cazut in pretentii.

Pentru toate considerentele prezentate, Curtea a considerat ca apelul declarat in cauza nu este fondat si il va respinge atat in privinta pretentiei principale vizand rejudecatrea in fond, cat si in privinta cheltuielilor de judecata ale apelantei in apel, in lipsa culpei procesuale a celeilalte parti, potrivt art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către apelanta SC SRL cu sediul în B, șos. B-T, nr.16, Corp Administrativ,.1, sector 1,împotriva sentinței comerciale nr.13779/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în B, str. - -. Câmpineanu, nr.9-11, sector 1, ca nefondat.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.07.2009.

Președinte, Judecător,

-

Grefier,

Red.Jud.

24.07.2009

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Veronica Dănăilă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 321/2009. Curtea de Apel Bucuresti