Spete pretentii comerciale. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.339
Sedinta publica din 25.06.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
Grefier - -
*************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentintei comerciale nr.2804/13.06.2005 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr.21979/2002, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr.2804/13.06.2007, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC COM SERV SRL și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 450.450.508 lei reprezentând despăgubiri, către reclamantă.
A respins celelalte pretenții ca neîntemeiate și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 10.000.000 lei reprezentând onorariu de expert majorat, în contul Biroului de Expertiză Judiciară Tehnice și Contabile.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut cu privire la primul capăt de cerere formulat de reclamantă că au fost dovedite elementele răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită a consignatarului constând în nepredarea bunurilor rămase nevalorificate, și deprecierea altor bunuri care i-au fost predate în regim de consignație și care s-au degradat, culpa pârâtei fiind prezumată în baza articolului 1082 Cod civil, prejudiciul reprezentat de contravaloarea bunurilor menționate, stabilit prin raportul de expertiză cât și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
La stabilirea despăgubirilor de 450.450.508 lei, tribunalul a luat în considerare varianta a doua din raportul de expertiză, prima variantă înlăturându-se, având în vedere că în această variantă erau cuprinse și procese - verbale de predare primire nesemnate de consignatar, situație în care s-a apreciat că acestea nu au făcut dovada certă a predării bunurilor.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat întrucât clauza penală de la articolul 7 din contract prevede penalități pentru sumele neachitate la termenul convenit - sume provenind din vânzarea bunurilor - și nu penalități la valoarea prejudiciului reprezentat de lipsa la inventar și degradarea unor mărfuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat criticile vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul cuantumului despăgubirilor și al respingerii capătului de cerere privind penalitățile.
În esență, apelanta susține că, a făcut dovezi cu procesele verbale de predare - primire semnate de ambele părți, că debitul principal reprezentat de lipsurile la inventar și bunurile degradate este de 739.479.901 rol și nu de 450.450.509 rol cum s-a stabilit prin expertiza contabilă.
În ce privește capătul de cerere privind penalitățile, apelanta apreciază că se aplică articolul 7 din contractul de consignație (clauza penală) și în privința sumelor aferente bunurilor lipsă la inventar.
Așa fiind, apelanta solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul obligării intimatei pârâte la plata sumei de 739.479.901 rol reprezentând contravaloare bunuri lipsă la inventar sau deteriorate și a sumei de 2.026.175.200 rol reprezentând penalități.
În temeiul articolului 294 alineat 2 Cod procedură civilă, apelanta a solicitat acordarea penalităților pe perioada ulterioară pronunțării hotărârii supuse apelului, până la plata efectivă a sumei datorate cu titlu de debit.
În subsidiar, în ipoteza în care instanța de apel va constata că tribunalul a apreciat corect că debitul este de 450.450.308 rol, apelanta a solicitat să fie obligată intimata pârâta la plata penalităților calculate la acest debit de la data expirării contractului de consignație 1.05.1999 până la achitarea debitului.
În ședința publică de la 25.10.2007 apelanta a depus adresa nr. -/2.10.2007 eliberată de privind furnizarea de informații referitor la SC COM SERV SRL, din care rezultă că societatea intimată a fost radiată de drept la data de 27.03.2006 conform articolului 31 din Legea nr.359/2004.
În raport de situația juridică a intimatei și față de articolul 40 din Decretul nr.31/1954 coroborat cu articolul 233(4) din Legea nr.31/1990, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților, excepția lipsei capacității de folosință a intimatei pârâte în calea de atac apelului.
Prin decizia comercială nr. 478 din 25.10.2007, Curtea de Apel București - Secția a a Comercială a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei în calea de atac a apelului și a respins apelul ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană rămasă fără capacitate de folosință.
Prin decizia nr. 2430 din 17.09.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a admis recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva deciziei comerciale nr. 478 din 25.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a a Comercială, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
După pronunțarea instanței de fond prin sentința comercială nr.2804 din 13 iunie 2005 și înainte de soluționarea apelului a intervenit radierea societății pârâte la 27 martie 2006. Cum. societatea pârâtă era o societate comercială cu răspundere limitată, având ca unic asociat pe iar la data radierii societății era în vigoare art.236 alin.1 din Legea nr.31/1990 în următoarea redactare: "dizolvarea unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare", la data radierii a intervenit transmiterea universală a patrimoniului C Serv SRL către asociatul unic. În urma transmiterii universale a patrimoniului datoriile societății au devenit datoriile asociatului unic, creditorii sociali devenind creditorii asociatului unic. Ca atare, în asemenea situații operează o transmitere și a calității procesuale către asociatul unic, acesta preluând, în cauză, calitatea de pârât.
Întrucât instanța de apel a soluționat apelul pe excepția lipsei capacității de folosință a intimatei iar această excepție a fost admisă cu ignorarea prevederilor art.236 alin.1 din Legea nr.31/1990, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat decizia atacată și trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului în contradictoriu cu asociatul unic al societății pârâte.
În apel după casare, intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.
În susținerea poziției sale, intimatul a solicitat să se constate tardivitatea apelului declarat la 17.05.2007 față de data pronunțării sentinței nr. 2804 din 13.06.2005 și comunicarea acesteia la 28.07.2005 către părți; să se aibă în vedere principiul neretroactivității legii, raportat la aplicarea articolului 236 alineat 1 din Legea nr.31/1990 în vigoare la data radierii societății; să se rețină că apelanta nu a atacat cu recurs încheierea de dizolvare a societății pronunțată la 15.02.2005 și nici cea de radiere, arătându-și astfel dezinteresul de a recupera creanța inclusiv pe calea procedurii falimentului, caz în care cererea acesteia apare ca inadmisibilă deoarece avea la îndemână mijloace specifice de recuperare a creanței, mijloace de care s-a folosit:
Susține intimatul și că apelanta a formulat plângere penală împotriva sa, Parchetul constatând că nu s-a săvârșit nici o faptă penală privind bunurile primite în consignație, iar prejudiciile invocate de apelantă nu mai pot fi pretinse deoarece asupra acestora s-a pronunțat organul de urmărire penală, hotărârea acestuia avînd autoritate de lucru judecat în fața instanțelor civile.
Apreciază intimatul că apelul prin care se solicită plata sumelor menționate este neîntemeiat, întrucât s-a reținut că toate sumele încasate din vânzarea bunurilor, mai puțin comisionul de 18% datorat, au fost virate către apelant, iar la data dizolvării/radierii societatea nu avea nici un fel de bunuri în patrimoniu și asociatul unic nu se face vinovat și răspunzător de nici un prejudiciu.
În ședința publică de la 7.05.2009 Curtea a respins excepția tardivității apelului, invocată de intimat, având în vedere că, singura comunicare a hotărârii atacate cu apel aflată la dosarul cauzei este cea de la 22.05.2007 (fila 121 vol.V dosar fond), caz în care excepția este neîntemeiată față de dispozițiile articolului 284 Cod procedură civilă.
S-au înlăturat și toate apărările intimatului structurate pe aplicarea principiului neretroactivității legii cu trimitere la dispozițiile articolului 236 alineat 1 din Legea nr.31/1990, având în vedere că această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia de casare nr. 2430 din 17.09.2008, caz în care sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de articolul 315 Cod procedură civilă care reglementează obligativitatea hotărârilor instanței de control judiciar pentru instanța de trimitere cu privire la problema de drept dezlegată.
Nici apărările ce vizează posibilitățile reclamantei apelante de a ataca în justiție încheierile judecătorului delegat la. și de a proceda la recuperarea creanței prin alte acțiuni decât cea formulată de reclamantă în cauza de față în temeiul articolului 1073 Cod civil, nu au suport legal, inadmisibilitatea fiind expres prevăzută de lege, iar acțiunea de față nefiind supusă vreunei restricții de acest gen.
Referitor la susținerea intimatului subsumată existenței în ce îl privește a Ordonanței nr. 4139/P/2002 din 30.08.2006 de scoatere de sub urmărire penală (în care s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile articolului 10 litera d Cod procedură penală), motiv pentru care operează instituția autorității de lucru judecat, Curtea reține următoarele:
Potrivit articolului 22(1) Cod procedură penală "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".
Or, în cauza de față, nu s-a făcut proba unei hotărâri judecătorești definitivă pronunțată într-o acțiune penală, cum nu s-a făcut nici proba îndeplinirii condițiilor prevăzute de articolul 2781(11) Cod procedură penală, pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat, singura dovadă de scoatere de sub urmărire penală pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B (fila 15) neavând regimul unei hotărâri judecătorești.
Astfel, prejudiciile suportate de reclamantă pot fi pretinse de aceasta pe calea acțiunii civile întemeiată pe articolul 1073 Cod civil, neexistând un fine de neprimire a unei asemenea cereri în raport de considerentele Ordonanței parchetului de sub urmărire penală.
În fine, apărările intimatului sub aspectul nedatorării sumelor pretinse de reclamantă, vizează apărări pe fondul cauzei, or având în vedere împrejurarea că pârâtul nu a uzat de calea de atac apelului și nici de prevederile articolului 293(1) Cod procedură civilă prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe,dat fiind dispozițiile articolului 315 (4) Cod procedură civilă raportat la articolul 296 teza a II a Cod procedură civilă, apelantei nu i se poate înrăutăți situația în propria care de atac.
În aceste condiții, singura soluție legală este aceea a menținerii obligației de plată a sumei de 450.450.508 Rol (45045,05 RON) despăgubiri și 10.000.000 ROL (1000 RON) onorariu majorat de expert în sarcina fostului asociat unic al SC COM SERV SRL ca urmare a transmiterii calității procesuale de pârât către (prin transmiterea universală a patrimoniului societății/datoriilor societății în baza articolului 236(1) din Legea nr.31/1990 conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată în precedent).
În ce privesc criticile aduse hotărârii atacate prin apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, Curtea le apreciază nefondate, pentru următoarele considerente:
În mod corect s-a apreciat de instanța în urma probatoriului administrat că pentru diferența dintre 739,479.901 ROL despăgubiri solicitate de reclamantă și suma de 450.450.508 ROL cât s-a acordat acesteia, reclamanta nu a făcut dovada predării tuturor bunurilor către consignatar pe baza de procese verbale.
Procesele verbale identificate de apelantă în conținutul cererii de apel (fila 4 dosar apel) au fost avute în vedere de expertiza contabilă și de suplimentul la expertiză, atunci când s-a analizat întreaga documentație pusă la dispoziția expertului.
Astfel expertiza a avut în vedere inclusiv procesul verbal de inventariere (filele 7-9 dosar fond vol.I) în care s-a constatat existența prejudiciului în cuantum de 739.479.901 lei, numai că în urma expertizării tuturor documentelor puse la dispoziție de părți, s-a concluzionat că valoarea bunurilor primite de pârât după deducerea reducerilor de preț a donațiilor și a restituirilor, este mai mică decât cea stabilită de reclamantă.
Expertul a procedat la calcularea despăgubirilor în două variante - varianta a Ia în care s-au luat în considerare toate actele, procesele verbale de predare - primire, incluzându-se și pe cele nesemnate de consignator, și varianta a II a în care nu au fost cuprinse influențele din procesele verbale care nu poartă semnătura consignatorului.
Astfel, s-a ajuns la o sumă nejustificată de pârât de 548.117.749 lei în varianta a Ia și la suma de 440.754.718 lei în varianta a II a, la ambele sume adăugându-se pierderile determinate de necorespunzătoarea depozitare a bunurilor (perdele degradate) în sumă de 9.659.790 lei (filele 66-74 vol.V doar fond).
În aceste condiții, instanța de fond a optat corect, în opinia Curții, pentru varianta a II a, în considerarea faptului că valoarea probatorie a predării - primirii unor bunuri, se poate da procesului verbal semnat în momentul predării unui lot de bunuri către consignator și reciproc confirmarea de primire de către acesta, prin aplicarea semnăturii.
Raportat la aprecierea apelantei ce vizează existența dovezilor privind predarea bunurilor către consignatar, fapt ce impune despăgubirea integrală a reclamantei cu suma de 739.479.901 ROL, Curtea reține, pe de o parte, că apelanta nu a prezentat dovada celor susținute, în sensul că procesele verbale avute în vedere de expertiza contabilă efectuată ar fi fost semnate în integralitate de consignatar (procesul verbal nr. 11576/1997 nesemnat, fila 290 vol.IV; proces verbal nr. 15186/1997 nesemnat, fila 273; procesul verbal nr. 76922/1997 nesemnat, filele 271, 275, 285 vol.IV; procesul verbal nr.80703 nesemnat, fila 302 vol.IV; procesul verbal nr.97136/1997 nesemnat, fila 235 vol.IV, procesul verbal nr. -/1997 nesemnat, fila 298 vol.IV și procesul verbal nr. 80703/1997 nesemnat, fila 302) pe de altă parte că în apel, nu s-au solicitat probe de către apelantă (conform articolului 292(1) și articolului 295(2) Cod procedură civilă) în combaterea situației de fapt și a modalității de calcul reținută în expertiză și suplimentul de expertiză.
În plus, Curtea reține și că după efectuarea expertizei contabile s-au formulat obiecțiuni la care expertul a răspuns (filele 64-74 vol.V dosar fond) prin "Supliment la raportul de expertiză contabilă - răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză".
În ședința publică de la 9.12.2004 (fila 80 vol.V) reclamanta (apelantă în cauza de față) a pus concluzii cu privire la expertiză în sensul că "expertul a respectat obiectivele admise de către instanță și a efectuat expertiza având în vedere contractul mr. 2104/2008 și procesul verbal comunicat pârâtei,expertul a arătat corect concordanța între produsele din procesele verbale și cele din rapoartele de expertiză"
În ședința publică de la 20.01.2005, reclamanta a apreciat că "raportul de expertiză efectuat în cauză este suficient pentru lămurirea instanței asupra problemelor supuse judecății" fila 81 vol.V dosar fond).
În ședința publică de la 3.03.2005, reclamanta "apreciază că raportul de expertiză este complet și consideră că nu se impune efectuarea unei contraexpertize în cauză" (fila 90 vol.V).
În acest context, care prezintă poziția reclamantei față de raportul de expertiză contabilă, raport în care s-a apreciat că nivelul despăgubirii solicitate în cuantum de 739.479,901 lei este nejustificat față de cercetarea înscrisurilor și efectuarea calculelor, și în consecință s-au propus cele două variante (menționate în precedent), Curtea reține că susținerea apelantei reclamante ce vizează acordarea despăgubirii astfel cum a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată (739.479.901 ROL), neîntemeiată.
De altfel, chiar apelanta reclamantă a solicitat atât în fața instanței de fond, în subsidiar admiterea acțiunii pentru suma stabilită prin raportul de expertiză (filele 113 vol.V dosar fond) cât și în apel (fila 5).
În ce privește critica adusă de apelantă cu referire la soluția de respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat plata penalităților de întârziere întemeiul articolului 7 din contractul nr. 2104/19.06.1998,Curtea o apreciază ca nefondată.
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere asupra convenției părților cu privire la clauza penală din articolul 7 din contract (filele 90-92 vol.I dosar fond), atunci când a constatat că această clauză penală vizează sancțiunea ce se aplică pentrusumele neachitate la termenul stabilitși nu pentru prejudiciul reprezentat de lipsuri la inventar sau degradarea mărfurilor pe perioada cuprinsă între 1995 - 1998.
Așa fiind, cum potrivit articolului 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile în cauză, iar penalitățile reprezintă rezultatul exclusiv al manifestării de voință a părților, neputând fi dedusă prin interpretare de către instanță fără a se contraveni prin aceasta principiului libertății contractuale, Curtea va respinge și această critică a apelantei.
În aceste condiții și cu aceste considerente, reținând Decizia nr. 2430 din 17.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit aplicabilitatea articolului 236 (1) din Legea nr.31/1990 și prin urmare a devenit pârât în cauză fost asociat unic al SC COM SERV SRL ca o consecință a transmiterii universale a patrimoniului societății, Curtea va admite apelul, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pe pârâtul în calitate de succesor al SC COM SERV SRL la plata sumei de 45.045,05 RON despăgubiri către reclamantă și 1.000 RON onorariu de expert majorat în contul Biroului de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, cu sediul în B, str. -. -., nr. 13 sector 2, împotriva sentintei comerciale nr.2804/13.06.2005 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr.21979/2002, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în B,--5 sector 3.
Schimbă în parte hotărâre atacată în sensul că obligă pe pârâtul, în calitate de succesor al SC COM SERV SRL, la plata sumei de 45.045,05 RON despăgubiri către reclamantă și 1000 lei onorariu de expert majorat, în contul Biroului de Expertize Judiciare, Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
17.07.2009
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
