Spete pretentii comerciale. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 339/2009
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 3: Eugenia Florescu
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâta I împotriva Încheierii nr.1/CC din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă avocat în substituirea av. pentru reclamanta intimată -. S,fiind lipsă pârâta recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se constată că la dosar s-a depus din partea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași fișa de identificare a pârâtei recurente - I
Se mai constată că pârâta recurentă a depus la dosar, pe fax și original, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar în limita sumelor consemnate în dispozitivul de citare.
Avocata reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială de substituire și declară că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata reclamantei intimate solicită respingerea recursului formulat de I ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin Încheierea nr. 1/29 ianuarie 2009, Tribunalul Sibiu, a admis cererea reclamantei SRL " " S, și a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile din patrimoniul pârâtei SRL "- " I până la concurența sumei de 319.371 lei, sub condiția dării unei cauțiuni de 7500 lei în 3 zile de la comunicarea încheierii.
Pentru a pronunța încheierea arătată, judecătorul a enunțat textul art. 591 din Codul d e procedură civilă, motivând astfel: " petenta a dovedit îndeplinirea cerințelor art.591 Cod pr.civ. "pe rolul Tribunalului Sibiu fiind înregistrată sub nr- având aceleași părți și ca obiect recuperarea sumei de 319.371 lei de către petenta, tribunalul urmează a admite prezenta cerere și a dispune înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale intimatei sub condiția dării unei cauțiuni ."
Împotriva încheierii, pârâta a declarat recurs susținând că admiterea cererii de sechestru este nelegală întrucât, judecătorul a făcut abstracție de împrejurarea că în Dosarul nr- pârâta deține la rându-i calitatea de reclamantă și opune reclamantei pretenții bănești într-un cuantum mai mare, de 433.895, 11 lei, iar prin compensarea creanțelor reciproce, până la limita celei mai mici sume, pârâta ar deține calitatea de creditoare.
Instanța a ignorat inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de reclamantă și rezultată dintr-un titlu executoriu, pentru a fi admisibilă sechestrarea asigurătorie, și nu a observat că în dosarul aflat pe rolul tribunalului este invocată nulitate absolută a contractului care nu poartă semnătura reprezentantului legal al pârâtei.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
În temeiul art. 6 din Titlul IV al Legii nr.99/1999, fondul de comerț are natura juridică de bun mobil incorporal.
În aceeași concepție, toate bunurile aparținând comerciantului, mobile, imobile, corporale sau incorporale destinate exploatării comerciale, sunt considerate elemente componente ale fondului de comerț.
Cum prin lege, toate bunurile, inclusiv bunurile imobile ale unui comerciant, sunt incluse în fondul de comerț, iar acesta figurează în activul patrimonial al debitorului (esse in credito) ca bun mobil incorporal, regimul juridic special aplicabil acestui bun, diferă de cel incident bunurilor corporale "ut singuli".
Cu alte cuvinte, calitatea de bun mobil incorporal prezintă relevanță juridică esențială deoarece, indisponibilizarea, sechestrul ori ale măsuri conservatorii nu sunt posibile și admisibile decât cu privire la bunuri a căror existență materială este independentă.
Regimul juridic aplicabil fondului de comerț trebuie înțeles într-un sens opus celui desprins din prevederile art. 468 cod civil conform cărora, unele bunuri mobile atașate fondului funciar, forestier, cinegetic, etc. sau alte mobile încorporate în imobile, devin imobile prin destinație.
Într-adevăr, întemeiat pe legea precitată la care se adaugă prevederile art.21 din Lega nr.26/1990, toate bunurile care sunt destinate exploatării comerciale sunt "încorporate" în fondul de comerț, devenind astfel, elemente incorporale, adică mobile prin destinație.
Din acest motiv, măsura sechestrării tuturor bunurilor mobile și imobile dispusă "in globo", la care se referă art. 907 Cod comercial este improprie fondului de comerț întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, fondul de comerț reprezintă conform legii, elemente componente ale unui bun mobil incorporal.
Este deci necesar să se rețină că în privința raporturilor de drept material cât și a celor de drept procesual născute în legătură fondul de comerț, dreptul comercial pozitiv este specializat, dovadă fiind dispozițiile actelor normative derogatorii de la normele de drept comercial comun, aplicabile acestei valori.
A fortiori, regimul juridic comercial specializat derogă de la normele materiale și procesuale de drept civil.
Așa se explică de ce, raportat la dispozițiile Legii nr. 26/1990 și la cele ale Legii nr.99/1999, fondul de comerț face parte din categoria bunurilor la care se referă art. 407 Cod procedură civilă astfel cum a fost redactat prin OUG. nr. 138/2000 cel puțin pentru faptul că exploatarea comercială reprezintă nu numai o ocupație dar chiar obiectul de activitate al unei societății comerciale.
Or, sechestrarea fondului de comerț provoacă blocajul acestei activități punând comerciantul în riscul grav al falimentării.
Pentru motivele arătate, în materie comercială, instituirea măsurii de indisponibilizare impune observarea regulilor speciale determinate de natura juridică particulară a fondului de comerț și de felul sechestrului.
Din acest punct de vedere, sechestrul judiciar asupra fondului de comerț este permis numai în ipoteza deschiderii procedurii executării silite concursuale a societății comerciale care fiind dizolvată, încetează activitatea comercială, iar bunurile ce au compus fondul de comerț redobândesc autonomie fiind posibilă măsura inventarierii și aplicării sigiliilor de către mandatarul judiciar.
Prin urmare, în privința fondului de comerț, simpla existență a unui cadru procesual, nu reprezintă o condiție de instituire a sechestrului conservator (având scopul de custodiere) deoarece nu este indiferent de obiectul procesului.
Altfel spus, sechestrarea conservatorie, sau sechestrarea provizorie la care se referă art.600 și 601 Cod procedură civilă, poate fi dispusă numai din rațiuni de importanță majoră pentru părțile raportului juridic, și numai în două ipoteze care prin prisma legii se configurează în două condiții și anume: dacă părțile într-un litigiu își dispută proprietatea, posesia, administrarea sau folosința fondului de comerț; dacă datornicul și creditorul se află în raporturi obligaționale consacrate irevocabil printr-un titlu executoriu.
Chiar și în aceste ipoteze, măsura sechestrării necesită atenție și exigențe sporite întrucât, admiterea cererii impune desemnarea unui terț în calitate de administrator provizoriu care ar putea prejudicia grav comerciantul dacă nu este bine ales și dacă, o astfel de măsură nu este însoțită de măsuri concrete, punctual descrise prin încheierea judecătorului, cu scopul de a circumscrie activitatea și răspunderile acestui custode și de a permite societății comerciale su comerciantului persoană fizică, să beneficieze de toate drepturile derivate din exploatarea comercială.
În speță, în procesul purtat de reclamantă cu pârâta, aflat pe rolul tribunalului, nu se află în dispută vreunul din drepturile reale asupra fondului de comerț care, necontestat, este proprietatea pârâtei.
Pe de altă parte, în absența unui titlu executoriu, astfel cum este definit de art.372 indice 3 Cod de procedură civilă, nici reclamanta și nici pârâta nu se legitimează calificat în calitatea de creditoare și respectiv de debitoare.
Or, această cerință este impusă de art. 907 Cod comercial care subordonează expres admisibilitatea cererii de instituire a sechestrului de calitatea petentului de a fi creditor personal al acționarului-debitor.
În sfârșit, în cauză este relevant izvorul juridic al obligației opusă de reclamantă, pârâtei.
Cum, fondul de comerț nu face parte din rândul efectelor de comerț, nici sub acest aspect speței nu-i sunt aplicabile nici prevederile art. 908 teza I și teza II Cod comercial. Textul acestui articol reprezintă dreptul comercial comun în materia sechestrului și popririi, fiind impropriu fondului de comerț supus regimului juridic special-derogatoriu la care s-au făcut referirile de mai sus.
Regimul juridic special este evocat, per a contrario de art.908 teza II, în concepția căreia, cauțiunea nu este datorată dacă cererea de sechestru asupra bunurilor sau cererea de înființare a popririi asupra numerarului, se bazează pe cambie, pe biletul la ordin sau pe alt efect comercial (cecul) la ordin sau la purtător, neplătit și în legătură cu care s-a dresat protestul de neplată.
Și această reglementare este explicabilă dacă avem în vedere că în temeiul Legii nr.58/1934 și al Legii nr.59/1934, titlurile de credit absolute (emise individual) denumite și "efecte de comerț" au juridic, valoarea similară banilor, conferind purtătorului sau deținătorului, calitatea de creditor sau de beneficiar al plății sub condiția de a se legitima în calitatea de proprietar, prin șirul neîntrerupt al girului.
Prin urmare, legiuitorul a oferit creditorilor pârghii juridice speciale pe care le pot utiliza la data contractării, și de care se pot prevala pentru a recupera creanțele de la debitorul comerciant.
În aceste condiții, dacă se învederează pericolul de a nu încasa creanța certă, lichidă și exigibilă, creditorul are deschisă calea sechestrării altor bunuri sau a popririi altor sume de bani ale debitorului, în asemenea ipoteze, inclusiv obligarea la plata unei cauțiuni fiind lipsită de justețe deoarece ar anihila tocmai protecția vizată.
În speță, părțile își opun reciproc pretenții bănești dar afirmarea datoriei bănești diferă de instituția juridică a creanței certe, lichide și exigibile care se evidențiază exclusiv dintr-un titlu executoriu, nicidecum dintr-o cerere de chemare în judecată.
În concluzie, atât criticile din recursul pârâtei cât și considerentele expuse mai sus, rezultate din cercetarea pricinii sub toate aspectele în sensul prevăzut de art.304 indic 1 Cod de procedură civilă, conduc la "finele de neprimire" a cererii reclamantei.
Raportat la art. 304 pct.7 și 9 Cod pr. civilă recursul va fi admis, iar sentința atacată se va modifica în sensul că cererea reclamantei va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta " " împotriva Încheierii comerciale nr. 1/29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 15 aprilie 2009 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
-concediu medical-
semnează Președintele
Curții de Apel
Grefier,
- -
Red.și th.EF
Ex.2/16.06.2009
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Mircea Noșlăcan, Eugenia Florescu
