Spete pretentii comerciale. Decizia 342/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.342

Ședința publică de la 26 iunie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I -

JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.4017/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA SALARIATILOR

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare.

Se comunică întâmpinarea către apelantă, reprezentantul acesteia nesolicitând acordarea unui termen pentru conținut.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de -,32 lei cu titlu de daune interese constând în dividende aferente anilor 1996, 1997, 1998 și 2001, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.4017/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu pârâta Asociația Salariaților care a fost obligată la plata sumei de 459.808,73 lei reprezentând dobânzi, penalități și alte daune interese conformart.21 alin.3 din OG nr.25/2002.

În motivarea sentinței se reține că pârâta a cumpărat în temeiul contractului nr.92/1996 acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social al SC SA T M, că pârâta nu și-a onorat obligația de plată a ratelor, astfel că în baza art.3 din convenția încheiată la 19.03.2003 contractul s-a desființat de plin drept. S-a constatat că pârâta datorează dobânzi și penalități pentru achitarea cu întârziere a ratelor nr.8 și 9, dar nu și dividendele în sumă de 108.299,32 lei aferente anilor 1996, 1997, 1998 și 2001, deoarece nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost încasate de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 108.299,32 lei cu titlu de daune interese constând în dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului.

În motivarea apelului se susține că din fișele de repartizare a profitului SC SA, aflate la dosar, rezultă că pârâta a încasat dividende în cuantum de 108.299,32 lei, fapt recunoscut chiar de pârâtă prin aceea că a afirmat în cadrul întâmpinării că sumele încasate ca dividende au fost folosite pentru plata ratelor la contract. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că sumele cu titlu de dividende au fost încasate scriptic și au fost virate reclamantei în contul ratelor, așa cum rezultă din ordinele de plată de la dosar.

Analizând sentința atacată în raport de critica adusă de apelantă și având în vedere probele administrate în primă instanță, Curtea apreciază că apelul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele motive:

Singurul motiv pentru care se critică hotărârea se referă la aprecierea eronată a probelor de către prima instanță numai în ceea ce privește obligația de plată a dividendelor încasate de pârâtă pe perioada de valabilitate a contractului,respectiv pentru anii 1996, 1997, 1998 și 2001. Prima instanță a respins această pretenție a reclamantei, considerând că nu s-a făcut dovada încasării de către pârâtă a dividendelor, astfel că nu sunt datorate.

Instanța de fond nu a ținut seama de apărările și înscrisurile depuse de pârâtă prin care aceasta a susținut că sumele reprezentând dividende au fost folosite pentru plata ratelor datorate în baza contractului încheiat cu reclamanta.

Așadar, utilizarea dividendelor la achitarea ratelor demonstrează că pârâta a încasat aceste dividende pentru a le putea folosi ulterior la plata prețului acțiunilor cumpărate.

În consecință, în mod greșit a fost respinsă această pretenție a reclamantei.

Curtea urmează ca în conformitate cu dispozițiile art.296 proc.civ. să admită apelul și să schimbe în parte sentința atacată în sensul că, va obliga pârâta și la plata sumei de 108.299,32 lei cu titlu de daune interese constând în dividende aferente anilor 1996, 1997, 1998 și 2001. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.4017 din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA SALARIATILOR cu sediul în T M,-, județul

Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că:

Obligă pârâta și la plata sumei 108.299,32 lei cu titlu de daune interese constând în dividende aferente anilor 1996, 1997, 1998 și 2001.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2008.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Aurică Avram

I - - -

Grefier,

- -

Red.Jud.

3.07.2008

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Prelipcean
Judecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 342/2008. Curtea de Apel Bucuresti