Spete pretentii comerciale. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 972/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 352
Ședința publică de la 01 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta-pârâtă MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și apelanta - reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 3965 din data de 29.09.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 688/2005 în contradictoriu cu intimata - chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25.06.2008, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 01.07.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3965/29.09.2005 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei MUNICIPIUL B, prin Primar general și a obligat pârâta la plata sumei de 554.750.000 lei vechi (55.475 RON) reprezentând contravaloare sumă încasată necuvenit de pârâtă; a respins ca neîntemeiată cererea privind dobânda; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a MINISTWRULUI FINANȚELOR.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3365/30.11.1999 de Societatea Civilă spațiul comercial situat în B, bd. - - nr. 25, sector 1 în suprafață utilă de 579,97 mp, precum și cota indiviză din terenul aferent în suprafață de 51,44 mp, la prețul de 3.500.000.000 lei vechi. Urmare a sentinței civile nr. 10624/22.10.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, prin care a fost admisă cererea formulată de reclamantul, continuată de moștenitoarea sa, s-a dispus evacuarea reclamantei din imobilul situat la aceeași adresă, compus din prăvăliile 1 și 2 situate la parter între scara de acces a locatarilor și scara de acces la subsol din vecinătatea magazinului Unic, precum și din depozitele 1 și 2 situate sub prăvăliile 1 și 2. În consecință, reclamanta a fost deposedată de suprafața de 91,95 mp, solicitând prin acțiune să i se restituie echivalentul bănesc precum și dobânda legală.
A fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la faptul că suprafața retrocedată nu se suprapune suprafeței vândute reclamantei, constatându-se cî în cadrul acțiunii de evacuare a fost efectuată o expertiză care a concluzionat că cele două suprafețe se suprapun.
În raport de cele reținute, judecătorul fondului a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei, având în vedere prejudicierea acesteia cu suprafața menționată,astfel încât i se cuvine restituită suma calculată proporțional cu suprafața deposedată.
A fost respinsă cererea privind acordarea dobânzii legale, reținându-se că reclamanta nu a făcut dovada sumei pretinse cu acest titlu, nerezultând modul în care a fost calculată.
Pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR, față de împrejurarea că potrivit reglementărilor în vigoare la momentul vânzării cumpărării, o parte din sumă reprezentând un procent de 30 % a fost vărsată la bugetul de stat. Judecătorul fondului a apreciat ca netemeinică această cerere, reținând că Hotărârea de Guvern pe care se întemeiază pârâta a fost adoptată în anul 2005, în timp ce vânzare a avut loc în 1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta - SRL, cât și pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin Primar general.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VI-a Comercială la data de 30.11.2005 sub nr. 5773/2005 (ulterior fiind atribuit numărul unic în sistem Ecris -).
Apelanta reclamantă critică soluția judecătorului fondului sub aspectul greșitei respingeri a pretențiilor constând în dobânda legală, arătând că a depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară cu privire la modul în care a fost stabilită suma pretinsă cu acest titlu. De asemenea, în condițiile în care nu a dat valoare probatorie acestui raport, judecătorul, în virtutea rolului activ, putea ordona efectuarea unei expertize care să stabilească cuantumul dobânzii legale solicitate.
A solicitat, în consecință, modificarea în parte a sentinței apelate și obligarea intimatei pârâte la plata dobânzii legale; de asemenea, a solicitat efectuarea unei expertize judiciare pentru stabilirea acestei sume.
Apelanta pârâtă a solicitat admiterea apelului și în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, motivat de faptul că nu este dovedită suprapunerea părții retrocedate cu suprafața vândută reclamantei. Solicită sub acest aspect efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea acestei suprapuneri.
În subsidiar a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție. A arătat sub acest aspect că dintr-o regretabilă eroare în cuprinsul cererii de chemare în garanție a fost dactilografiată data publicării HG nr. 505 ca fiind 20.08.2005, actul fiind publicat în Monitorul oficial în data de 20.08.1998. De altfel, se arată că cererea de chemare în garanție a fost înregistrată la grefa Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în data de 04.03.2005, fiind evident că nu putea invoca prevederi ale unui act normativ care urma să fie adoptat peste nu mai puțin de 6 luni. Or, judecătorul fondului nu a observat această eroare și nu a solicitat lămuriri cu privire la acest aspect, limitându-se la a aprecia că nu sunt aplicabile dispozițiile actului adoptat în anul 2005 la un raport juridic născut în 1999.
A fost administrată proba cu expertiză judiciară contabilă, prin care s-a stabilit cuantumul penalităților pentru perioada solicitată de apelanta reclamantă, cu două variante, de la data încheieri contractului de vânzare cumpărare și de la data deposedării prin evacuare.
Prin decizia comercială nr. 234 din 08.05.2007 instanța de apel a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a obligat pârâta către reclamantă și la plata sumei de 79.043 lei, reprezentând dobânda legală calculată pe perioada 01.12.1999 - 31.01.2005; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de intimata MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a admis cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și a obligat chemata în garanție față de pârâtă la plata sumei de 13.641,39 lei, cotă de 30 % și la 15.909,39 lei dobândă legală aferentă.
În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că este fondată susținerea apelantei reclamante cu privire la acordarea dobânzii legale, cuantumul acesteia fiind stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Nu au fost reținute susținerile apelantei pârâte cu privire la caracterul netemeinic al cererii introductive, apreciindu-se că, în urma evicțiunii apelanta reclamantă trebuie să fie despăgubită cu partea corespunzătoare valoric de care a fost deposedată.
A fost apreciată temeinicia apărărilor apelantei pârâte cu privire la cererea de chemare în garanție. În raport de probele administrate, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata chemată în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reținându-se că o cotă de 30 % din prețul vânzării a intrat în contul acesteia, conform ordinelor de plată atașate și în baza dispozițiilor HG nr. 505/1998. a fost înlăturată susținerea acestei părți cu privire la faptul că trebuia chemat în garanție statul român prin MINISTERUL FINANȚELOR, fiind reținută și incidența prevederilor Legii nr. 486/2006 care menționează că despăgubirile stabilite pe baza hotărârilor judecătorești definitive ca fiind datorate de minister, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, se acoperă de către MFP.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs chemata în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și pârâta MUNICIPIUL B prin Primar general. Ambele recurenta au criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 1009/12.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a comercială a admis ambele recursuri și a casat decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca motiv de casare necesitatea de a se verifica dacă situația de fapt enunțată de reclamantă în acțiunea sa se încadrează în temeiul de drept invocat și dacă nu cumva judecătorul fondului și instanța de apel au acordat ceea ce nu s-a cerut. S-a mai arătat că, în măsura în care se consideră necesar, instanța de apel va dispune și efectuarea unor expertize tehnice construcții și contabile.
În ce privește recursul declarat de chemata în garanție, s-a apreciat că în condițiile admiterii recursului pârâtei acestea va fi admis fără a mai fi cercetate motivele invocate, cauza urmând a fi rejudecată în urma casării.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VI-a Comercială la data de 22.05.2008 sub nr-.
În cadrul rejudecării apelului, s-a apreciat ca neutilă cauzei administrarea probei cu expertiză tehnică în materia construcțiilor pentru următoarele considerente: în cadrul procesului de evacuare inițiat de persoana căreia i-a fost retrocedat o parte din imobil, și continuat de moștenitor, a fost efectuată o expertiză în domeniul construcțiilor cu obiectivul de a se determina dacă suprafața retrocedată se suprapune suprafeței care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. În cadrul acestui proces, deschis împotriva - SRL a intervenit și MUNICIPIUL B, prin Primarul general, probele administrate și sentința pronunțată de judecător fiindu-i opozabilă în întregime și acestei instituții.
Prin sentința pronunțată în acțiunea de evacuare, judecătorul, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză a statuat, cu autoritate de lucru judecată că cele două suprafețe se suprapun, consecința fiind aceea că - SRL a fost obligată să evacueze spațiul retrocedat.
În aceste condiții, nu poate fi administrată o nouă probă care să verifice din nou situația de fapt a suprapunerii celor două suprafețe, în condițiile în care o instanță judecătorească s-a pronunțat în mod irevocabil cu privire la acest aspect. Efectuarea unei noi expertize în aceste condiții ar aduce atingere directă principiului autorității de lucru judecat, considerentele care conturează și motivează soluția pronunțată de judecătorul unei cauze fiind supuse, conform practicii judiciare și literaturii de specialitate, acestui principiu a cărui încălcare ar avea consecințe deosebit de grave în ce privește stabilitatea și forța hotărârii judecătorești, nemodificată în căile de atac, deci, irevocabilă sub toate aspectele.
Se cuvine subliniat că sentința pronunțată în dosarul de evacuare a rămas irevocabilă prin renunțarea MUNICIPIULUI B la apelul declarat.
De asemenea, se arată că nu poate fi vorba de o nerespectare de îndrumării dată de instanța de casare, prin decizie statuându-se că se va efectua această expertiză în măsura în care va fi apreciată utilitatea probei de către instanța de apel în cadrul rejudecării.
Efectuarea unei noi expertize contabile a apărut, de asemenea, ca neutilă cauzei, față de administrarea acestei probe și cursul primei judecăți a apelului, niciuna din părți nefăcând obiecțiuni la raport. În plus, apelanta pârâtă nu a indicat noi obiective care să fie avute în vedere de expert și care să impună, în consecință, administrarea probei.
Analizând cauza în raport de criticile formulate și de îndrumările date de instanța de recurs, se rețin următoarele:
Singurul considerente care a împins instanța de recurs la admiterea căii de atac și, totodată, singura îndrumare dată în rejudecare, a fost aceea de a se verifica dacă situația de fapt evocată de reclamantă se încadrează în temeiurile de drept arătate în cererea de chemare în judecată și dacă nu cumva s-a acordat ceea ce nu s-a cerut în raport de aceste două elemente.
De principiu, este adevărat că art. 112.pr.civ. statuează că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, pe lângă alte elemente și temeiurile de drept pe care se întemeiază acțiunea. Dar, indicarea eventual greșită a acestor temeiuri nu poate atrage, ca o consecință, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, probabil pe considerentul că situația de fapt și probele administrate conduc la concluzia că cererea are ca temei alte texte legale, dar, nefiind invocate de reclamantă, acțiunea acesteia ar fi netemeinică.
O asemenea soluție ar conduce la o gravă denegare de dreptate, prin aceea că acțiunea ar fi întemeiată, dar judecătorul ar refuza să o soluționeze favorabil pentru că reclamanta, din eroare, sau neștiință, a indicat greșit temeiurile de drept.
Este unanim admis atât de practica judecătorească cât și de literatura de specialitate că judecătorul nu este ținut de temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată câtă vreme situația de fapt și probele administrate dovedesc temeinicia pretențiilor reclamantei și încadrarea situației în dispoziții legale, chiar și neinvocate.
Mergând pe linia deciziei de casare, se poate exemplifica situația unor cereri de chemare în judecată ce menționează ca temei de drept Codul civil sau Codul comercial. În aceste situații, probabil că judecătorul ar trebui să analizeze în întregime respectivele codificări pentru a verifica dacă nu cumva cererea reclamantei excede temeiurilor de drept invocate. situația unor cereri de chemare în judecată în care reclamanta omite să indice temeiul de drept, dar prezintă în amănunt situația de fapt și administrează probatoriu pe aceasta. Probabil că soluția ar fi aceea de respingere a cererii ca neîntemeiată în drept.
În altă ordine de idei, chiar și Codul d e procedură civilă are dispoziții care acreditează ideea că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat, ci are obligația de a soluționa cauza. Este cazul recursului de legalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304.pr.civ. Codul prevede că și în acest caz, deosebit de restrictiv, cu motive strict și limitativ prevăzute de text, că indicarea greșită a motivelor de recurs nu poate atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 (art. 306.pr.civ.). Cu atât mai mult nu poate fi ținut judecătorul fondului de temeiurile de drept invocate, câtă vreme situația de fapt și probele administrate fac posibilă încadrarea cererii în anumite texte legale, care impun caracterul temeinic al cererii de chemare în judecată.
În consecință, în raport de critica din decizia de casare, se reține că nu se poate aprecia că s-a acordat ce nu s-a cerut, chiar dacă reclamanta a indicat ca temeiuri de drept art. 998 - 999.pr.civ.
Întreaga argumentație pe situația de fapt, precum și probatoriul administrat induc ideea de întemeiere a acțiunii pe răspunderea pentru evicțiune, nefiind administrate probe care să conducă la angajarea răspunderii pe tărâm delictual. De altfel, câtă vreme fapta imputată se încadrează pe tărâm contractual nici nu ar fi posibilă atragerea răspunderii delictuale, ci numai cea contractuală. Răspunderea delictuală ar putea fi angajată doar pentru fapte ce exced cadrului contractual, situația neregăsindu-se în speță.
Pe fondul cererilor de apel formulate de reclamantă și pârâtă se reține următoarele:
Apelul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente: reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată de la momentul imediat următor încheierii contractului de vânzare cumpărare (decembrie 1999) până la data introducerii acțiunii (ianuarie 2005). În nici un moment reclamanta nu și-a modificat cerere de acordare a dobânzii legale.
Natura controversată a contractului dintre părți impune anumite discuții.
Astfel, în practica judecătorească și literatura de specialitate, contractul de vânzare cumpărare a unui imobil (teren și construcție) cu destinație comercială a fost considerat ca fiind de natură civilă (apreciindu-se că vânzarea - cumpărarea de imobile nu este act/fapt de comerț așa cum sunt ele reglementate în art. 3.com.) sau de natură comercială (apreciindu-se că imobilul având destinație comercială, intră în fondul de comerț și este supus, în consecință legii comerciale).
Dacă ne situăm pe tărâm civil, dobânda legală - cu caracter de daune interese, este datorată numai din momentul în care debitorul a fost pus în întârziere printr-una din modalitățile prevăzute de lege (respectiv momentul formulării cererii de chemare în judecată). Or, așa cum s-a arătat reclamanta a solicitat dobânda legală pentru perioada anterioară depunerii cererii de chemare în judecată. Deci, în raport de considerentele arătate dobânda legală nu poate fi acordată, dobânda în materie civilă necurgând de drept (art. 1088 alin. 2.civ.).
Dacă ne situăm pe tărâm comercial (ipoteză pe care o împărtășim), regimul dobânzii este reglementat de OG nr. 9/2000, raportat la art. 43.com. Potrivit art. 43.com. datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.
Deci, pentru a se acorda dobânda legală în materie comercială, o primă condițiile este aceea a existenței unei datorii în bani.
De asemenea, textele legale mai impun două condiții, respectiv obligația să fie lichidă, adică valoarea ei să fie determinată, și să fie exigibilă, adică să fi ajuns la scadență.
Or, în speță, nu pe poate vorbi de o obligație în bani a pârâtei la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, în suma astfel cum s-a solicitat de reclamantă, respectiv ca diferență valorică pentru suprafața de care a fost evinsă.
Nu se poate reține existențe unei obligații a pârâtei de restituire în bani nici la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de evacuare, și nici măcar la momentul în care a fost deposedată, în urma executării sentinței de evacuare.
Chiar dacă s-ar aprecia că s-a născut pentru reclamantă dreptul de a solicita restituirea sumei la momentul la care a fost evinsă prin punerea în executare a sentinței de evacuare, deci dacă ar fi apreciată ca fiind născută obligația pârâtei de restituire a unei sume de bani, se reține că la acel moment nu erau îndeplinite celelalte două condiții pentru acordarea dobânzii legale, respectiv creanța nu era lichidă și exigibilă.
Abia la momentul formulării cererii de chemare în judecată se poate aprecia ca fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea dobânzii legale, respectiv creanța a devenit lichidă, fiind cadă nu determinată, cel puțin determinabilă, prin probele administrate, care au statuat și asupra cuantumului sumei de restituit și exigibilă, prin punerea în întârziere ca urmare a formulării cererii de chemare în judecată (în condițiile în care nu se poate statua că obligația de restituire s-a născut automat, la momentul deposedării, în lipsa unei cereri directe de valorificare a dreptului decurgând din garanția pentru evicțiune).
În consecință, față de împrejurarea că apelanta reclamantă a solicitat acordarea dobânzii legale pentru o perioadă anterioară formulării cereri de chemare în judecată, fără a exista alte precizări cu privire la perioada pentru care s-ar datora această dobândă, se reține caracterul netemeinic al acestei pretenții, astfel încât în temeiul art. 296.pr.civ. apelul declarat de reclamantă va fi respins.
În ce privește apelul declarat de pârâtă de rețin următoarele:
Sunt înlăturate criticile formulate de această parte pe fondul cauzei, apreciind că judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a probatoriului administrat, considerând ca fiind îndeplinite condițiile angajări răspunderii sale pentru evicțiune. Nu sunt reținute nici criticile cu privire la pretinse diferențe între suprafața retrocedată și cea care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanta, în condițiile în care o instanță judecătorească a statuat în mod definitiv și irevocabil cu privire la suprapunerea celor două suprafețe, nefiind posibilă cenzurarea celor intrate sub puterea lucrului judecat de către o lată instanță, în cadrul altui litigiu.
Este apreciată temeinicia apelului pârâtei în ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție. Astfel, judecătorul fondului nu a făcut o minimă verificare a temeiului de drept invocat de pârâtă, verificare în urma căreia ar fi constatat că actul normativ indicat ca fiind HG nr. 505/2002 are un alt conținut decât cel arătat de această parte, situație în care ar fi trebuit să solicite lămuriri părții.
Se reține că temeiul de drept al cererii apelantei pârâte este reprezentat de HG nr. 505/1998, act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. În raport de acest act normativ, s-a făcut dovada virării în contul aflat la dispoziția chematei în garanție a sumelor reprezentând cota de 30 % din prețul vânzării.
Nu va fi reținută apărarea chematei în garanție, formulată în apel cu privire la lipsa calității procesuale pasive, întemeiată pe faptul că nu poate sta în judecată în nume propriu, ci doar ca reprezentant al statului. În speță, nu este vorba de o pretenție îndreptată împotriva instituției statului român, ci de o pretenție îndreptată împotriva instituției care a primit în contul său suma virată conform HG nr. 505/1998, ea fiind cea care a dispus și administrat cu privire la această sumă.
Deci, în mod corect apelanta pârâtă a chemat în judecată prin cererea de chemare în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, nefiind vorba de un drept solicitat împotriva statului, ca entitate juridică. De altfel, nu se poate reține nici apărarea că MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în sensul că nu ar putea sta în judecată în nume propriu, în speță, obiectul litigiului fiind reprezentat de obligația de restituire a contravalorii suprafeței de care reclamanta a fost evinsă, o parte procentuală din această sumă fiind încasată de Minister.
În concluzie, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemata în garanție va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, apelul pârâtei va fi admis, în condițiile art. 296.pr.civ. iar sentința pronunțată de judecătorul fondului va fi schimbată în parte în sensul că va fi admisă cererea de chemare în garanție.
Va fi obligată chemata în garanție la plata sumei corespunzător procentual sumei ce trebuie restituită reclamantei de către pârâtă.
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ", și " din B, nr. 147-153 Clădirea, sector 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3965/29.09.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 688/2005.
Admite apelul declarat de apelanta MUNICIPIUL B prin Primar general, cu sediul în B, bd. - - nr. 47, sector 5 în contradictoriu cu - SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ", și " din B, nr. 147-153 Clădirea, sector 5 și intimata MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, str. -. -. nr. 13, sector 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3965/29.09.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 688/2005.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Admite cererea de chemare în garanție a MINISTWRULUI FINANȚELOR PUBLICE, formulată de pârâtă.
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 13.641,39 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/6ex.
08.07.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu
