Spete pretentii comerciale. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Decizia nr. 36/2009
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de apelanții și împotriva sentinței civile nr. 357 din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 mai 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra apelului comercial d e față constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 4670/21.06.2004 reclamanții și au chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului B și B în contradictoriu cu care au solicitat anularea autorizației de construire nr. 461/10.09.2003 emisă pentru terenul din B, B-ul - nr. 79, precum și suspendarea acestei autorizații până la soluționarea cauzei.
Prin încheierea pronunțată la data de 1.09.2004 Tribunalul Bacăua constatat suspendată de drept autoritatea contractantă nr. 461/10.09.2003 emisă de Primăria Municipiului B și, pe cale de consecință, a dispus oprirea lucrărilor până la soluționarea în fond a cauzei.
Cererea reconvențională
La termenul din 10.11.2004 pârâta Podu Taf ormulat cerere reconvențională solicitând ca, prin hotărâre, instanța să rețină excepția exercitării abuzive a drepturilor procedurale de către reclamanți și să-i oblige pe reclamanți, ca urmare a exercitării abuzive a drepturilor procedurale - prin introducerea acțiunii la plata pagubelor pricinuite în valoare de 500.000.000 lei (rol).
În motivarea cererii reconvenționale pârâta a susținut că, prin promovarea acțiunii reclamanții și-au exercitat abuziv drepturile, motivele invocate, atitudinea reclamanților reliefând un vădit abuz de drept, aceștia urmărind doar tergiversarea soluționării cauzei; că reclamanții au promovat acțiunea pentru anularea autorizației de construcție fără a exista vreun litigiu cu privire la proprietatea terenului și au solicitat și suspendarea executării astfel încât a împiedicat-o să realizeze construcția și să obțină profit.
Prin Sentința civilă nr. 101/08.06.2005 Tribunalul Bacău hotărât următoarele:
- a disjuns acțiunea principală de cererea reconvențională;
- a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes;
- a respins acțiunea principală, ca nefondată.
Această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamanți.
Ca urmare a disjungerii s-a format dosarul nr. 4805/2005. Ca urmare a divizării, terenul și construcția în legătură cu care s-a născut litigiul au fost preluate de Prin urmare, prin încheierea din 7.09.2005 s-a dispus introducerea în cauză a acestei din urmă societăți în calitate de reclamantă.
La termenul din 5.10.2005 reclamanta Baf ormulat precizări cu privire la modalitatea în care i s-a transmis calitatea procesuală și la motivele pentru care a formulatcerere reconvenționalăsusținând următoarele:
Pârâții au exercitat cu rea-credință acțiunea în contencios administrativ, producându-i pagube. Fapta ilicită și exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale constă în: inexistența vreunui act de proprietate al pârâților ori a vreunei acțiuni în justiție împotriva dispoziției nr. 239/5.02.2002, promovând prezenta acțiune în anularea și suspendarea autorizației de construire; suspendarea a fost dispusă prin încheierea din 1.09.2004; deși contractul de vânzare-cumpărare invocat de pârâți în dovedirea dreptului lor de proprietate - nr. 3678/11.08.1971 - este pentru 323 mp teren, pârâții au solicitat anularea și suspendarea autorizației de construire pentru întreg terenul societății, de 4221,48 mp; pe parcursul derulării procesului pârâții au formulat mai multe cereri de recuzare - la unele renunțând, altele fiind respinse - cu scopul unic de a se soluționa cauza cu întârziere.
Dacă nu se recurgea la formularea acțiunii în contencios administrativ, lucrarea ar fi fost terminată în 15 zile de la data la care au fost sistate lucrările. Pe întreaga perioadă de sistare a lucrărilor cuprinsă între 01.09.2004 și 08.06.2008 reclamanta a fost prejudiciată cu suma de 314.720 lei RON prin nerealizarea profitului pe care societate l-ar fi obținut dacă funcționa, avându-se în vedere că lucrarea era finalizată în proporție de 95%.
Conflictul negativ de competență
Prin Sentința civilă 1408/16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 4805/2005 (format nou nr-) s-a admis excepția lipsei competenței materiale, tribunalul declinându-și competența în favoarea Judecătoriei.
La rândul său, Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 983/07.02.2008 a admis excepția necompetenței materiale și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Prin sentința civilă nr. 3/3.03.2008 Curtea de APEL BACĂUa stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținând următoarele:
Obiectul speței în litigiu îl reprezintă o acțiune în pretenții formulată în cadrul unei cereri reconvenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din Codul d e procedură civilă "cererile accesorii și incidentale (deci și cererea reconvențională) sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală". Acest text este așezat de legiuitor sub Titlul III - "dispoziții speciale", deci derogă de la dispozițiile generale înscrise în art. 1 - 4 din Codul d e procedură civilă care reglementează competența materială. Or, în ipoteza concursului dintre o normă generală și o normă specială se va aplica norma specială în cazul de față art. 17 din Codul d e procedură civilă.
Cum, în cauză, competența acțiunii principale este a secției comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău, pe cale de consecință competența cererii reconvenționale va aparține aceleiași instanțe.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Bacău
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-. Prin sentința civilă nr. 357 din 24.06.2008 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de împotriva pârâților și, obligând pârâții în solidar să achite reclamantei suma de 314.720 lei daune și suma de 6.458 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4670/21.06.2004 reclamanții și au chemat în judecată pârâta SC SRL și Primarul mun. B în vederea anulării și suspendării autorizației de construcție nr.4511/10.09.2003 pentru construcția unei stații de carburanți pe terenul situat în B,-, cu motivarea că sunt proprietari pe o suprafață de teren de 323 mp pe care urmează a fi edificată această construcție. Prin încheierea de ședință din data de 01.09.2004 s-a admis cererea și s-a dispus suspendarea executării autorizației, fiind sistată construcția care fusese edificată în procent de 85%.
Începând cu această dată soluționarea cauzei a fost tergiversată atât la cererea reclamanților, cât și a avocatului ales, precum și prin numeroase cereri de recuzare, după cum urmează: la termenul din 06.10.2004 - lipsă apărător, la data de 03.11.2004 - lipsă apărător și cerere de recuzare formulată de la care au renunțat la data de 04.11.2004, o altă cerere de recuzare a întregii instanțe pentru data de 22.12.2004.
S-a trimis dosarul la Curtea de APEL BACĂU în vederea soluționării cererii de recuzare a întregii instanțe, care a respins- Totodată s-a declarat recurs de către aceeași reclamanți împotriva încheierii de ședință din data de 08.12.2004. Recursul a fost respins ca inadmisibil prin Decizia 276/05.05.2005 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosar nr. 148/2005.
Dosarul fiind la Curtea de APEL BACĂU, Tribunalul nu a mai instrumentat cauza fiind sub incidența recuzării acordându-se mai multe termene de judecată în acest sens: 20.04.2005, 04.05.2005. Nici la data de 20.05.2005 cauza nu a putut fi instrumentată deoarece aceeași reclamanți au renunțat la cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Bacău, dar nu expirase termenul de recurs, astfel încât dosarul se afla tot la Curtea de APEL BACĂU, judecătorii tribunalului aflându-se sub incidența recuzării.
Cauza a fost soluționată abia la data de 01.06.2005, iar prin Sentința civilă nr. 101/08.06.2005 s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților cu motivarea că prin sentința civilă nr. 8368/2000 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar nr. 9379/2000 a fost respinsă cererea reclamanților pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, respectiv pârâții din prezenta cauză; recursul a fost respins prin decizia civilă nr. 1495/17.11.2005 pronunțată în dosarul nr.4266/2005.
În tot acest timp (01.09.2004 - 08.06.2005) reclamanta din prezenta cauză nu a mai executat construcția, fiind sub incidența suspendării autorizației. Lucrările finale au fost recepționate la data de 27.06.2005.
În toată această perioadă reclamanta ar fi obținut un profit de 314.720 lei atât pentru activitatea de vânzare a carburanților, cât și a produselor alimentare și industriale comercializate prin magazin.
Nu se poate reține apărarea pârâților că prejudiciul ar fi mai mic deoarece terenul pe care au pretins că îl au în proprietate s-ar fi aflat sub construcția cu destinația de magazin deoarece aceștia au solicitat suspendarea întregii autorizații de construcție; ori SC SRL s-a conformat dispoziției instanței dată la cererea reclamanților.
Pe de altă parte, vânzarea de carburanți din cisterne îngropate în sol este indisolubil legată de funcționarea magazinului unde se afla casieria iar pe întreg terenul sunt amplasate aleile de acces.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 723 din Codul d e procedură civilă și art. 998 din Codul civil. Fapta culpabilă a reclamanților este abuzul de drept prin cererea de suspendare a executării autorizației de construcție, ca măsură provizorie, fără a deține vreun drept de proprietate care să-i îndrituiască a cere anularea autorizației de construcție, așa cum s-a hotărât irevocabil de cele două instanțe de fond și de recurs.
Abuzul procesual a constat și în formularea unor cereri de recuzare la care s-a renunțat sau au fost respinse astfel încât instanța investită nu a putut soluționa fondul cauzei cu celeritate.
Prejudiciul suferit de pârâtă prin imposibilitatea obținerii unui profit, care este de esență unei societăți comerciale este pe deplin dovedit. Este dovedit și raportul de cauzalitate între faptele pârâților și prejudiciul suferit de reclamantă deoarece nu s-a făcut nici o altă dovadă că prejudiciul ar fi putut fi datorat și altor împrejurări.
Apelul
În termen legal, împotriva hotărârii tribunalului, reclamanții-pârâți și au formulat prezentul apel în motivarea căruia au arătat următoarele:
1. Obiectivul de investiții este o,stație de alimentare cu carburanți, magazie, snack bar". La momentul sistării lucrărilor mai trebuiau executate doar finisajele la grupurile sanitare. Prin urmare, nu se poate reține că profitul pe care societatea l-ar fi obținut din vânzarea carburanților reprezintă beneficiu nerealizat atâta timp cât pompele erau terminate și puteau fi date oricând în exploatare; totodată, se puteau face și vânzările din magazin, neterminarea finisajelor la grupurile sanitare afectând doar funcționarea snack-barului. Așadar, beneficiul nerealizat îl reprezintă doar profitul pe care l-ar fi obținut de pe urma funcționării snack-barului.
2.Beneficiul nerealizat a fost determinat nu de introducerea acțiunii, ci de suspendarea efectelor autorizației de construire și sistarea lucrărilor, măsură dispusă prin încheierea din 1.09.2004. trebuie reținute două aspecte: suspendarea a fost dispusă de instanță; la termenul din 10.11.2004 pârâta-reclamantă a solicitat suspendarea de drept doar pentru 323 mp, iar instanța a suspendat pentru 4211 mp, încheierea nefiind recurată sub acest aspect.
La subsolul suprafeței de 323 mp se aflau rezervoarele de motorină care erau funcționale la suprafață, pompele fiind în afara acestui perimetru, perimetru care nu se suprapune nici cu snack-barul.
3.Prejudiciul a fost constatat și prin prisma cererilor dispoziții recuzare. Acestea au fost formulate de apărător, fără consultarea lor și au fost determinate de faptul că instanța îi respingea toate cererile. Ca părți în proces și-au exercitat drepturile cu bună-credință în măsura cunoștințelor lor, nefiind vina lor că apărătorul a avut o conduită deficitară.
Dacă exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale a fost determinată de cererile de recuzare atunci doar pentru această perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare ar trebui calculat pretinsul prejudiciu.
4.Prin actul de divizare nr. 297/3.03.2005 a devenit proprietara stație, primind creanțe, stocuri și pasiv, fără a se realiza o cesiune de drepturi litigioase care trebuia precizată expres. Așadar, nu este titulara acestei creanțe, fiind potențiala titulară a unui beneficiu nerealizat începând din 3.03.2005, dar care ar determina o acțiune separată. În aceste condiții, nu are calitate procesuală.
II. 1.Nu se poate reține că exercitarea abuzivă a dreptului de a promova acțiunea în anularea autorizației de construire este dovedită doar de respingerea acțiunii. Asupra acestei chestiuni instanța s-a pronunțat implicit. Exercitarea abuzivă presupune reaua-credință, dar o acțiune făcută cu rea-credință este făcută fie de o persoană care nu este titulara dreptului dedus judecății, fie al cărei interes nu este legitim. Or, sub acest aspect instanța s-a pronunțat când a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.
II. 2.Nu au introdus acțiunea cu rea-credință. Sunt proprietarii suprafeței de 232 mp, teren revendicat în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare și pentru care nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, ci doar posesia, statul preluând terenul fără nici un titlu. Acțiunea în revendicare împotriva Primăriei Baf ost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive întrucât primăria nu mai deținea terenul. În baza Legii nr. 10/2001 Primăria le-a propus despăgubiri, iar o contestație împotriva acestei decizii nu ar fi determinat obținerea terenului în natură în condițiile în care primăria nu mai avea terenul în patrimoniu.
Toate demersurile făcute nu au privit decât exercitarea drepturilor de proprietari conform art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Întâmpinarea
Intimata a solicitat respingerea recursului - considerând că pârâții au denumit impropriu calea de atac ca fiind apel - pentru următoarele considerente:
1.La momentul sistării lucrărilor nu rămăseseră de executa doar finisajele la grupurile sanitare, ci și alte lucrări: montarea tavanului, aplicarea statului de glet, zugrăveli interioare și montarea stâlpilor de; grupurile sanitare erau total impracticabile. În aceste condiții, nu putea convoca comisia de recepție a Primăriei B pentru încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În lipsa acestui proces-verbal nu putea solicita și obține autorizația de funcționare.
2.Suspendarea autorizației de construire opera de drept, în temeiul art. 91din Legea nr. 50/1991 și, prin urmare, instanța nu a avut a decide, ci a constatat intervenirea suspendării de drept. Pârâții s-au adresat și executorului judecătoresc care i-a notificat să suspende lucrările.
Pârâții nu se pot prevala dispoziții presupusa necunoaștere a legii pentru a evita să răspundă pentru prejudiciile pe care cu intenție i le-a creat.
Suspendarea nu a privit o suprafață de teren, ci o autorizație de construire. Autorizația este unică și unitară.
3.Nu poate fi luată în considerare apărarea pârâților că apărătorul lor a acționat fără mandat. Formal, mandatul se află în dosarul cauzei, iar pârâții erau ținuți a respecta dispozițiile art. 129 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de recuzare depusă la data de 3.11.2004 a fost formulată de pârâta; tot aceasta a renunțat la cerere a doua zi. La cea de-a doua cerere de recuzare, formulată împotriva tuturor judecătorilor de la Tribunalul Bacău, niciunul dintre pârâți nu a mai renunțat. Când, pentru a bloca soluționarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Bacău, au formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor de la Curtea de APEL BACĂU, pârâții consideră că au acționat cu bună-credință. Totuși nici la această cerere nu au renunțat, dosarul ajungând la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La momentul formulării acțiunii, pârâții au susținut drept motiv dreptul lor de proprietate asupra terenului pe care urma să se construiască imobilul. În acest moment pârâții au acționat cu rea-credință întrucât la acel moment cunoșteau că nu au niciun drept asupra terenului. Cererea lor de retrocedare în natură întemeiată pe Legea nr. 10/2001 fusese respinsă prin dispoziția nr. 239/5.02.2002 a Primarului municipiului B, iar acțiunea lor în revendicare fusese irevocabil respinsă prin sentința civilă nr. 8368/2000.
4.Excepția lipsei calității sale procesuale este nefondată. Din înscrisurile depuse la dosar reiese că a devenit nu doar proprietara stației. Prin divizare a preluat atât elemente de activ, cât și de pasiv. În cadrul elementelor de activ a preluat creanțe și investiții în curs, iar în cadrul investițiilor preluate figurează și investiția în curs,Stație B -". Mai mult, a preluat și tot pasivul aferent investiției, adică și prejudiciul suferit prin imposibilitatea punerii în funcțiune a investiției în termenul preconizat.
II.1.Caracterul abuziv al exercitării drepturilor procesuale a fost stabilit de către instanță față de amânările repetate cauzate de pârâți și prin obstrucționarea de către aceștia, cu vădită intenție, a cursului procesului pentru a prelungi cât mai mult posibil suspendarea de drept a autorizației de construire.
Instanța a fost ținută, în temeiul art. 137 din Codul d e procedură civilă, să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor. Fiind o cauză de contencios administrativ, excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes au fost respinse avându-se în vedere dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004. Abia în urma administrării probelor instanța a constatat că așa-zisul drept de proprietate al reclamanților nu exista în patrimoniul acestora.
II. 2.Pârâții recunosc că la momentul promovării acțiunii cunoșteau că cererea lor de retrocedare în natură și acțiunea în revendicare fuseseră respinse. Nemulțumirea lor cu privire la măsura reparării în echivalent nu face obiectul prezentei cauze.
Calificarea căii de atac.
Împotriva hotărârii tribunalului, reclamanții-pârâți au formulat apel. La înregistrarea cauzei, din eroare, dosarul a fost repartizat unui complet care soluționează recursuri în materia contenciosului administrativ. De aceea, prin încheierea din 26.03.2009, Curtea de APEL BACĂUa dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea spre repartizare aleatorie într-un complet care soluționează apeluri (în materie comercială).
Astfel, cauza a fost înregistrată la nr-. La termenul din 24.04.2009 Curtea de APEL BACĂUa reținut ca fiind corectă calificarea căii de atac ca fin apel. S-a avut în vedre că cererea reconvențională - așa cum s-a reținut în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 3/3.03.2008 prin care Curtea de APEL BACĂUa soluționat conflictul negativ de competență - cauza reprezintă,o acțiune în pretenții formulată în cadrul unei cereri reconvenționale". Prin urmare, nu se poate considera că cererea reconvențională are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, iar incidența art. 17 din Codul d e procedură civilă a determinat doar competența de soluționare în primă instanță, nu și calea de atac în condițiile în care cererea reconvențională a fost disjunsă de cererea principală.
Chiar dacă, potrivit art. 17 din Codul d e procedură civilă, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, aceasta nu înseamnă că instanța căreia i s-a determinat în acest fel competența va aplica celelalte reguli de procedură specifice acțiunii principale. Cererii reconvenționale de natura celei soluționate prin hotărârea atacată nu i se pot aplica dispozițiile din Legea nr. 29/1990 - și nu ale Legii nr. 554/2004 cum în mod greșit a susținut intimata, dat fiind faptul că acțiunea principală (adică veritabila acțiune în contencios administrativ) a fost formulată la data de 18.06.2004, iar Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la data de 7.01.2005; potrivit art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile la data sesizării instanței - această cerere fiind o acțiune comercială în pretenții; prin urmare, i se aplică regulile de procedură din materie comercială, cu excepția competenței în primă instanță. Se are în vedere și faptul că o acțiune în contencios administrativ este îndreptată întotdeauna împotriva unei autorități publice, raporturile procesuale într-o astfel de acțiune legându-se în mod obligatoriu cu o astfel de autoritate; or, în cauză, cererea reconvențională s-a judecat între persoane de drept privat, respectiv reclamanții din acțiunea în contencios administrativ și persoana (terț față de reclamanți) care era beneficiarul actului administrativ contestat în justiție.
Examinarea hotărârii apelate
Acțiunea în contencios administrativ a fost formulată la data de 18.06.2004, iar cererea reconvențională a fost formulată la al optulea termen de judecată, respectiv la data de 10.11.2004. Ignorând total dispozițiile art. 119 alin. 3 din Codul d e procedură civilă cu privire la momentul în care se depuse cererea reconvențională și considerându-se, chiar în aceste condiții, de bună-credință - deși, reglementarea de către lege a termenului în care poate fi formulată o astfel de cerere a fost făcută tocmai în scopul prevenirii unor manifestări abuzive - autoarea intimatei a formulat cererea reconvențională la un moment la care în cauză nu fusese formulată decât o cerere de recuzare a completului de judecată, respectiv cea formulată la termenul din 3.11.2004, cerere pentru soluționarea căreia se acordase un termen de doar o săptămână și la care reclamanta a renunțat la data de 4.11.2004.
În aceste condiții, cererea reconvențională s-a fundamentat pe exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale materializată în formularea acțiunii în anularea autorizației de construire și consecința acesteia, suspendarea executării lucrărilor. Este important de constatat că, prin hotărârea apelată, tribunalul nu a reținut în niciun fel o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale de către reclamanți la data formulării acțiunii, ci doar ulterior datei de 1.09.2004 când s-a dispus suspendarea executării autorizației de construire. Astfel, tribunalul a reținut că,începând cu această dată soluționarea cauzei a fost tergiversată atât la cererea reclamanților, cât și a avocatului ales, cât și prin numeroase cereri de recuzare: la termenul din 06.10.2004 - lipsă apărător, la data de 03.11.2004 - lipsă apărător și cerere de recuzare formulată de la care au renunțat la data de 04.11.2004, o altă cerere de recuzare a întregii instanțe pentru data de 22.12.2004".
Așadar, tribunalul a reținut ca fiind întemeiate doar susținerile intimatei din precizarea cererii reconvenționale făcută la termenul din 5.10.2005, după disjungerea, prin sentința civilă nr. 101/8.06.2005, acestei cereri de acțiunea principală. De altfel, motivarea tribunalului este pe deplin concordantă cu soluția de respingere, prin încheierea din 20.10.2004, a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes. Lipsa interesului implică ideea de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale; fiind respinsă această excepție, nu se poate reține o exercitare abuzivă a dreptului de a formula acțiunea în contencios administrativ.
În acest cadru stabilit de tribunal - necontestat de intimată în condițiile art. 293 din Codul d e procedură civilă și prohibit de art. 296 teza a II-a din același cod - urmează a fi analizat modul de exercitare a drepturilor procedurale de către reclamanți. Totodată, se impune a fi stabilită perioada suspusă acestei analize ținându-se seama de perioada pentru care societatea pârâtă a solicitat repararea prejudiciului, respectiv 1.09.2004 - 8.06.2005. De altfel, chiar reclamanții au solicitat despăgubiri pentru pagubele suferite începând cu data suspendării - deși, potrivit art. 91din Legea nr. 50/1991 (în forma în vigoare la acea dată) invocat și de intimați în apel, suspendarea opera de drept de la data introducerii acțiunii - autorizației de construire și nu de la data introducerii acțiunii. Dacă, potrivit susținerilor intimatei, aceasta a suferit un prejudiciu în perioada 1.09.2004 - 8.06.2005, analiza modului de exercitare a drepturilor procedurale de către reclamanți trebuie să se cantoneze la această perioadă, fiind irelevant comportamentul procesual al reclamanților după data de 8.06.2005.
Pentru lipsă de apărare cauza a fost amânată o singură dată la cererea reclamanților, respectiv la termenul din 6.10.2004, oad oua cerere pentru acest motiv a fost respinsă prin încheierea din 3.11.2004 când a fost formulată prima cerere de recuzare. Este de reținut că, până la termenul din 6.10.2004 când amânarea a fost pronunțată (în mod legal în temeiul art. 156 alin. 1 din Codul d e procedură civilă) la cererea reclamanților, cauza a suferit alte patru amânări pentru care reclamanții nu au nicio culpă. Astfel, prima amânare a fost determinată de nerespectarea de către intimată a dispozițiilor art. 114 alin. 2 din Codul d e procedură civilă și de nelegala citare a pârâtului Primarul municipiului B; a doua amânare a fost dispusă pentru ca părțile să ia cunoștință de întâmpinarea formulată (de asemenea, cu nerespectarea termenului de 5 zile anterior judecății) de pârâtul Primarul municipiului B; a treia amânare a fost dispusă la termenul din 1.09.2004 (când s-a constatat suspendată de drept autorizație de construire) întrucât instanța a încuviințat proba cu expertiză topografică solicitată de reclamanți; a patra amânare s-a dispus ca urmare a faptului intimata a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, iar reclamanții au solicitat termen pentru a răspunde acestor excepții.
Așadar, se constată că singura amânare imputabilă reclamanților - până la momentul formulării cererii reconvenționale - are o durată de o săptămână, de la 3.11.2004 la 10.11.2004, fiind determinată de cererea de recuzare a completului de judecată formulată de reclamanta.
La termenul din 10.11.2004 cauza a fost amânată pentru ca reclamanții să ia cunoștință de cererea reconvențională și pentru a se face adresă expertului în vederea efectuări expertizei topo, expertiză care fusese încuviințată la termenul din 1.09.2004; obiectivele expertizei au fost stabilite la termenul din 10.11.2004.
La data de 21.12.2004 reclamanții au formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Bacău, invocând în drept dispozițiile art. 27 pct. 7 și 8 din Codul d e procedură civilă, cererea fiind pe larg motivată în fapt. Este adevărat că formularea acestei cereri a determinat amânarea cauzei pentru soluționarea acestui incident procedural. Amânarea cauzei a fost determinată și de cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Curtea de APEL BACĂU.
Însă, la fel de adevărat este și faptul că, chiar în lipsa unor asemenea cereri, cauza nu ar putut fi soluționată întrucât raportul de expertiză tehnică a fost depus la dosar abia la data de termenul din31.01.2005, în condițiile în care cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Curtea de APEL BACĂU fusese soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 380 din25.01.2005.
În ceea ce privește modalitatea în care a ajuns să fie soluționată cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Bacău și circuitul dosarului după formularea acestei de cereri sunt de reținut următoarele: deși cererea a fostformulată la data de 21.12.2004, iar Tribunalul Bacăua dispus, în temeiul art. 30 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, trimiterea dosarului la Curtea de APEL BACĂU pentru soluționarea cererii de recuzare prin încheierea din 22.12.2004, această cererea a fostînaintatăde Tribunalul Bacău Curții de APEL BACĂU abia la data de30.03.2005(după mai bine de 3 luni); la data de 7.04.2005 Curtea de APEL BACĂUa luat act de renunțarea reclamanților la cererea de recuzare, iar dosarul a fost restituit de Curtea de APEL BACĂU abia la data de11.05.2005. Prin urmare, dacă s-ar putea reține că, la data la care au formulat cererea de recuzare, reclamanții s-au bazat pe faptul că trimiterea unui dosar de la o instanță la alta, pentru soluționarea unei astfel de cereri, durează câteva luni atunci s-ar putea reține că singurul lor scop ar fi fost tergiversarea cauzei, astfel cum a reținut tribunalul. Însă, un astfel de raționament este inadmisibil a fi reținut ca temei al răspunderii în condițiile în care culpa în prelungirea total nejustificată a duratei procesului nu le aparține.
Așadar, se constată că determinate în prelungirea duratei procesului au fost alte două cauze: depunerea de către expertul tehnic a expertizei ordonate în cauză cu foarte mare întârziere și circuitul defectuos al dosarului după formularea cererii de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul Bacău.
Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea societății pârâte cu privire la inexistența dreptului de proprietate al reclamanților este de constatat că acțiunea în anularea autorizației de construire nu a fost respinsă pentru că reclamanții nu au un astfel de drept, ci - astfel cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 1495/17.11.2005 prin care Curtea de APEL BACĂUa respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 101/8.06.2005 - pentru că autorizația,respectă, sub aspect formal, toate condițiile prevăzute de art. 6 alin. 8 din Legea nr. 50/1991, modificată prin Legea nr. 543/2001". Prin aceeași decizie s-a reținut și faptul că efectuarea în teren a lucrărilor fără respectarea prevederilor autorizației nu determină nelegalitatea actului administrativ și poate reprezenta temeiul pentru declanșarea procedurilor prevăzute de art. 26 35 din Legea nr. 50/1991.
De altfel, dacă s-ar reține inexistența dreptului reclamanților de a formula acțiunea în anularea autorizației de construire nu s-ar putea reține nici abuzul de drept, căci abuzul de drept nu este posibil în lipsa dreptului subiectiv,
În concluzie, această instanță nu poate reține că reclamanții și-au exercitat drepturile procedurale contrar scopului pentru care aceste drepturi au fost recunoscute - o astfel de exercitare a drepturilor exclude caracterul ilicit al faptei, ca element al răspunderii civile - și nici faptul că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel:
- nu se poate reține existența raportului de cauzalitate dintre exercitarea drepturilor procedurale de către reclamanți și prejudiciul produs pârâtei dat fiind concursul real al cauzelor care au determinat prelungirea procesului (depunerea de către expertul tehnic a expertizei ordonate în cauză cu foarte mare întârziere și circuitul defectuos al dosarului după formularea cererii de recuzare a judecătorilor de la Tribunalul Bacău );
- în privința vinovăției cerința elementului subiectiv ca element constitutiv al abuzului de drept este clar exprimată de art. 723 din Codul d e procedură civilă. -se despre rea-credință vinovăția nu poate fi săvârșită decât cu intenție; or, nu se poate reține că introducând acțiunea în contencios administrativ reclamanții au avut ca unic scop sistarea lucrărilor de construcții în condițiile în care aceștia nu au pierdut niciodată nuda proprietate pentru o suprafață de 323 mp teren din perimetrul stației. În condițiile în care, la acea dată, Legea nr. 50/1991 prevedea suspendarea de drept a lucrărilor executate în baza unei autorizații de construire contestate pe cale judecătorească, nu se poate reține că oricine formula o acțiune avea ca unic scop obținerea acestui rezultat. În privința cererilor de recuzare, dacă instanțele care le-au soluționat ar fi considerat că ar fi fost introduse cu rea-credință i-ar fi sancționat pe reclamanți cu amendă potrivit art. 1081pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente curtea de apel constată că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală. Față de aceste considerente, curtea de apel consideră că nu se mai impun a fi analizate motivele referitoare la întinderea efectelor suspendării și culpa avocatului ales.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a societății această instanță consideră că nu este întemeiată. Intimata a preluat de la Podu T, conform actului de divizare autentificat sun nr. 297/3.03.2005 și protocolului de predare-primire nr. 866/7.03.2005, terenul pe care este edificată construcția în legătură cu care s-a născut litigiul; profitul de care societatea s-a considerat prejudiciată și acordat de prima instanță constituie contravaloarea fructelor comerciale pe care investiția nefinalizată s-a considerat că le-ar fi produs dacă lucrările nu erau sistate.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, curtea va schimba în tot hotărârea apelată și va respinge cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, ca nefondată.
Având în vedere că prin încheierea din 7.05.2009 a fost încuviințată cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma reducerii cu 50% a taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, intimata va fi obligată să plătească statului suma pentru care apelanții au beneficiat de reducere. În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă intimata va fi obligată să plătească apelanților suma reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care nu a operat scutirea, sumă pe care apelanții au fost obligați să o plătească în mod eșalonat și pentru care obligația de plată se menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții și cu domiciliul în B, str. -,. 67,. C,.8, județul B împotriva sentinței civile nr. 357 din 24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în contradictoriu cu intimata B, cu sediul în B,-, județul
Schimbă în tot sentința civilă nr. 357 din 24 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în sensul că respinge acțiunea (cererea reconvențională) formulată de pârâta-reclamantă B împotriva reclamanților-pârâți și.
Obligă intimata să plătească apelanților și suma de 1.583,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 18 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/2008, obligă intimata - cu sediul în B, B-ul -, nr. 77, înregistrată la ORC sub nr. J-, având codul unic de înregistrare - - să plătească către stat suma de 1.583,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată pentru care apelanții au beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red. 5ex.
25.05.2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Maria Violeta Chiriac
