Spete pretentii comerciale. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.371

Ședința Publică de la 19.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Pănescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO 2001 SRL și de apelanta pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.13361 din 5.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta reclamantă, reprezentată de avocat dna. I și apelanta pârâtă Agenția Domeniilor Statului, prin consilier juridic dna..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Apelanta pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar copia deciziei nr.30 din 16.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială, în dosarul nr- prin care s-a respins recursul declarat de SC SA și ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO 2001 împotriva Încheierii nr.12946 din 4.10.2007 pronunțată de judecătorul delegat la.C de pe lângă Tribunalul Brașov prin care s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii cuprinse în cererea de înregistrare nr.58004/3.10.2007 și în notificarea nr.58755/4.07.2007, în sensul înregistrării Agenției Domeniilor Statului în calitate de acționar al SC SA, în locul fostului acționar ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO 2001. Solicită încuviințarea acestui înscris.

Curtea comunică apelantei reclamante copia deciziei nr.30/16.10.2008 a Curții de Apel Brașov depusă de apelanta pârâtă.

Apelanta reclamantă, prin apărător, arată că nu se opune încuviințării înscrisului depus la termenul de astăzi.

Curtea în temeiul art.138 alin.1 punctul 2. proc.civ. încuviințează proba cu înscrisul depus de apelanta pârâtă la termenul de astăzi, respectiv decizia nr.30/16.10.2008 a Curții de Apel Brașov - Secția Comercială.

Apelanta pârâtă Agenția Domeniilor Statului arată că insistă în cererea de completarea probatoriului cu efectuarea unui supliment de expertiză contabilă.

Apelanta reclamantă arată că se opune completării probatoriului cu efectuarea unui supliment de expertiză contabilă, probă pe care nu o consideră utilă soluționării cauzei în actualul moment procesual.

Curtea deliberând, apreciază că suplimentarea probei cu expertiză contabilă, astfel cum a fost solicitată de apelanta pârâtă S, nu este utilă și concludentă soluționării cauzei în acest moment procesual astfel încât, respinge cererea de completarea probatoriului formulată de apelanta pârâtă.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelurilor.

Apelanta reclamantă, prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, arătând că instanța fondului s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art.315 proc.civ. fiind depășite limitele deciziei de casare, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește apelul formulat de pârâta S, apelanta reclamantă a arătat că cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost depusă cu încălcarea dispozițiilor art.119 alin.3 proc.civ. astfel încât, solicită aplicarea dispozițiilor art.120 alin.2 proc.civ.

Apelanta pârâtă, prin consilier juridic, a solicitat admiterea apelului propriu, schimbarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată, respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă, ca nefondat și obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecata în fond, a cauzei.

CURTEA:

Asupra apelului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 13361/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă cererea reclamantei-pârâte privind solicitarea de modificare a acțiunii în sensul majorării pretențiilor privind daunele la suma de 8.030.719,07 lei. De asemenea, au fost respinse ca inadmisibile cererile prin care reclamanta-pârâtă Asociația Agricolă Agro 2001 a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor - Agenția Domeniilor Statului să se constate: culpa pârâtei-reclamante în întocmirea documentelor de privatizare prin neevidențierea cuantumului real al datoriilor societății privatizate, inexistența în contractul nr. 39/2000 a oricăror clauze exoneratoare de garanția pentru evicțiune, existența obligației de garanție pentru evicțiune, suspendarea plății restului de preț de la data introducerii acțiunii, compensarea de drept a datoriilor reciproce ale părților până la concurența sumei de 29.580.886.800 ROL, să se constate existența unei datorii a reclamantei-pârâte în sumă de 29.580.886.800 ROL, reprezentând rest preț neplătit din prețul contractului 39/2000. A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta-reclamantă. A fost respinsă cererea de constatare a nulității clauzei nr. 8.9.1 din contractul nr. 39/2000 încheiat între părți. Au fost respinse cererile reclamantei-pârâte privind plata daunelor de 56.205.637.563 ROL și a sumei de 26.624.750.763 ROL rezultate în urma compensării. A fost respinsă cererea reconvențională. A fost respinsă cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. 1037/2003 pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a Comercială, reclamanta Asociația Agricolă Agro 2001 solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, să se constate că obligația de plată a prețului stabilit în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/21.09.2000 a fost stinsă prin achitarea sumei de către reclamantă și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 43.331.082.221 lei (ROL) încasată necuvenit.

Cererea a fost motivată în sensul că, prin contractul nr. 39/2000, reclamanta a cumpărat de la pârâtă acțiuni reprezentând 69,9883% din capitalul social al C., între părți încheindu-se și contractul de concesiune nr. 39/2000. Din caietul de sarcini și din dosarul de prezentare al a rezultat că aceasta avea datorii mult mai mici decât cele pe care le-a avut în realitate. Astfel, nu s-au evidențiat: efectele devalorizării monedei naționale față de dolarul american în ceea ce privește creditul de un milion de dolari al societății emitente a acțiunilor față de Agenția de Valorificare a Activelor Bancare, datoria reală suplimentară a societății emitente fiind de 7.214.149.000 ROL; penalizări în cuantum de 21.742.540.000 ROL pentru datoriile neachitate față de furnizorii societății emitente; penalizări de 22.370.500.000 ROL pentru neachitarea datoriilor față de bugetul de stat; neplata impozitului pe clădiri, iar calculul acestor impozite după cumpărarea acțiunilor a evidențiat suma totală de 308 miliarde ROL, față de 100.000.000 ROL trecută în dosarul de prezentare; datoriile existente în realitate la data de 30.06.1999 au fost evidențiate ca existente la data de 30.06.2000. La data de 24.11.2003 reclamanta a precizat că, proporțional cu participarea sa la capitalul societății emitente, suma datoriilor reale preluate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni este de 3.723.469.879 ROL.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile prevederile art. 5 și 11 alin. 1 din Decretul nr.167/1958. Cu privire la fondul litigiului, a susținut netemeinicia acțiunii.

Prin încheierea din data de 15.12.2003, Curtea de Apel București - Secția a V-A Comercială a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, iar prin sentința nr. 55/10.05.2004, aceeași instanță a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând că reclamanta nu a făcut dovada unor plăți către pârâtă și că aceasta și-a asumat un risc contractual prin neexercitarea unui control propriu cu privire la veridicitatea informațiilor oferite de vânzător.

Prin decizia nr. 3230/01.10.2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a admis recursul declarat de către reclamantă și a casat sentința de mai sus cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București. Instanța de recurs a stabilit că prima instanță a reținut greșit exonerarea de răspundere a instituției implicate în privatizare, că trebuia să analizeze existența datoriilor reciproce invocate și să se stabilească dacă acestea există și dacă se pot compensa, apreciind că este necesară și efectuarea unei expertize contabile în acest sens.

La Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, căreia i-a fost trimisă cauza spre rejudecare, la data de 22.03.2005, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii prin care a solicitat:

- să se constate culpa pârâtei în întocmirea documentelor de privatizare prin neevidențierea cuantumului real al datoriilor societății privatizate, conform art. 998- 999C.civ. rap. la art. 22 alin. 1 lit. a și b din nr.OUG 198/1999 și pct. 6.3 din nr.HG 97/2000 și art. 13 alin. 3 din nr.OUG 198/1999, art. 7.4.1 din contractul nr. 39/21.09.2000;

- să se constate inexistența în contractul nr. 39/2000 a oricăror clauze contractuale prin care pârâta-vânzătoare să fie exonerată de obligația de garanție pentru evicțiune;

- în subsidiar, dacă se va aprecia ca și exoneratoare de obligația de garanție pentru evicțiune, să se constate nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 8.9.1 din contractul nr. 39/2000, conform art. 1339.civ;

- să se constate existența obligației de garanție pentru evicțiune în sarcina pârâtei în executarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000, contract încheiat între pârâtă, în calitate de vânzătoare, și reclamanta, în calitate de cumpărătoare, conform art. 1337 rap. la art. 1313.civ.;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 56.205.637.563 ROL cu titlu de daune constând în prejudiciul cauzat prin neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății privatizate, prejudiciu calculat proporțional cotei aferente a pachetului de acțiuni ce a constituit obiectul vânzării, conform art. 970, 1073, 1074 și 1084.civ.;

- să se constate existența unei datorii a reclamantei în sumă de 29.580.886.800 ROL reprezentând rest neplătit din prețul contractului nr. 39/2000, conform art. 969.civ.;

- să se constate suspendată plata restului de preț de la data introducerii acțiunii, conform art.1364 civ;

- să se constate compensate de drept datoriile reciproce ale părților până la concurența sumei de 29.580.886.800 ROL, datorii menționate în capetele de cerere nr. 4 și 5 din prezenta, conform art. 1144.civ.;

- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 26.624.750.763 ROL diferența de achitat rezultată în urma compensării, conform art. 1144.civ. cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că în motivarea cererii modificatoare, motivare completată la data de 05.04.2005, reclamanta a invocat acte normative din care rezultă obligația întocmirii cu corectitudine a documentelor de prezentare ale societăților supuse procesului de privatizare, a susținut că pârâta a încălcat prevederile acestor acte normative, fiind în culpă pentru prezentarea unei situații nereale, că garanția pentru prezentarea unor date reale de către conducerea societății privatizate este în sarcina autorității implicate în privatizare, că accesul direct al pârâtei la datele societății era prohibit și se putea realiza doar cu acordul ministerului căruia îi era subordonată pârâta. În ceea ce privește cererile referitoare la clauzele contractuale, reclamanta a susținut că interpretarea extensivă a clauzei art. 8.9.1 nu este permisă de art. 1339.civ. a fost evinsă de diverși creditori și că pârâta are obligația de garanție pentru evicțiune.

S-a arătat că la data de 19.04.2005, pârâta a reiterat excepțiile invocate cu prilejul primei judecăți, respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de obiect al cererii de chemare în judecată și a formulat apărări în legătură cu pretențiile deduse judecății prin cererea modificatoare. A susținut că cererea este lipsită de obiect pentru că, în temeiul art.5.7 din contractul nr. 39/2000, contractul a fost desființat de drept pentru neplata ratelor scadente la datele 31.11.2003, 31.12.2003 și 31.12.2004. A mai susținut că cererile privind constatarea existenței culpei și a inexistenței unor clauze sunt inadmisibile față de prevederile art. 111.pr.civ. clauza de la art. 8.9.1 nu este nulă pentru că nu sunt aplicabile prevederile legale referitoare la evicțiune și pentru că reclamanta nu poate invoca încălcarea de către ea însăși prin acceptarea acestei clauze, nu s-a născut dreptul reclamantei la dividende, nu s-a făcut dovada plății datoriilor societății privatizate, astfel că cererea de obligare la plata acestor daune este neîntemeiată, este inadmisibilă cererea de constatare a existenței unor datorii ale reclamantei față de pârâtă, este inadmisibilă cererea de suspendare a plății prețului deoarece contravine dispozițiilor art. 111.pr.civ. și pentru că instanța nu poate modifica acordul de voință al părților, pârâta nu are nici o datorie față de reclamantă, încât nu se pot aplica dispozițiile legale privind compensarea de drept.

Prin încheierea din data de 19.04.2005, tribunalul a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, argumentând că motivele invocate sunt relevante pentru aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei cererii și, prin aceeași încheiere, a unit cu fondul excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a inadmisibilității acelor cereri pentru care această excepție a fost invocată de către pârâtă.

S-a apreciat că, deoarece pârâta nu s-a opus cererii modificatoare pe motivul că a fost formulată cu încălcarea prevederilor art. 132.pr.civ. invocând chiar apărări în legătură cu această cerere, tribunalul constată că a fost investit cu soluționarea ei.

La data de 14.02.2006, reclamanta a majorat pretențiile privind daunele pentru neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății privatizate la suma de 8.030.719,07 lei (RON), majorare cu privire la care pârâta a invocat excepția de tardivitate.

S-a mai expus că la data de 19.06.2007 tribunalul a solicitat pârâtei să precizeze dacă susținerile referitoare la desființarea contractului au caracterul unor simple apărări sau al unei cereri reconvenționale. Ca urmare, pârâta a formulat, la data de 18.09.2007, cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata ratelor restante, evaluate provizoriu la 4.885.843,32 lei (RON), iar la data de 13.11.2007, pârâta a precizat cuantumul pretențiilor la suma de 11.211.781,5 lei (RON), sumă alcătuită din debit în cuantum de 6.667.069,95 lei și debit consolidat în euro de 1.332.762 euro, adică 4.544.711,6 lei. Reclamanta a invocat la data de 19.02.2008 tardivitatea formulării cererii reconvenționale, iar la data de 04.03.2008 tribunalul a stabilit că cererea reconvențională se va judeca împreună cu cererea principală, fiind acoperită nulitatea relativă determinată de formularea tardivă.

Prin încheierea din 19.04.2005 tribunalul a admis cererea de efectuare a unei expertize având ca obiective verificarea înscrisurilor contabile și stabilirea datoriilor reciproce și, dacă există, cuantumul acestor debite. Ulterior, s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, pentru determinarea ratelor scadente, a dobânzilor aferente și a penalităților de întârziere pe care trebuia să le plătească reclamanta.

Tribunalul a reținut că nu poate primi cererea reclamantei de majorare la suma de 8.030.719,07 lei (RON) a daunelor pentru neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății privatizate, deoarece pârâta nu a fost de acord cu modificarea cererii, aceasta a fost făcută mult ulterior primei zile de înfățișare și nu privește dobânzi sau alte daune din întârzierea plății unui debit principal invocat în cererea de chemare în judecată.

Tribunalul a constatat că, față de dispozițiile art. 111.pr.civ. potrivit cărora acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept se pot face numai dacă reclamantul nu are calea acțiunii în realizare, sunt inadmisibile următoarele cereri care vizează constatarea existenței sau inexistenței unui fapt:

- să se constate culpa pârâtei în întocmirea documentelor de privatizare prin neevidențierea cuantumului real al datoriilor societății privatizate;

- să se constate inexistența în contractul nr. 39/2000 a oricăror clauze exoneratoare de garanția pentru evicțiune;

- să se constate existența obligației de garanție pentru evicțiune;

- să se constate suspendată plata restului de preț de la data introducerii acțiunii;

- să se constate compensate de drept datoriile reciproce ale părților până la concurența sumei de 29.580.886.800 ROL.

De asemenea, s-a considerat că este inadmisibilă cererea de constatare a existenței unei datorii a reclamantei în sumă de 29.580.886.800 ROL reprezentând rest neplătit din prețul contractului nr. 39/2000, cu motivarea că reclamanta-pârâtă nu are interesul legitim de a cere să se constate că are o datorie, scopul acestei cereri fiind unul păgubitor, iar interesul este o condiție specială de admisibilitate impusă de prevederile art. 111.pr.civ.

În ceea ce privește clauza de la art. 8.9.1 din contractul nr.39/2000, prin care "cumpărătorul se angajează să nu țină răspunzător pe vânzător pentru datoriile, creanțele și pierderile societății", tribunalul a constatat că acțiunea în constatarea nulității absolute a unei clauze contractuale este imprescriptibilă. Ca urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de constatare a nulității clauzei de la art. 8.9.1 este neîntemeiată.

Referitor la cererile de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani, tribunalul a constatat că acestea au fost formulate explicit la data de 22.03.2005 și că cererile privind plata de daune sunt supuse termenului special de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, iar nu termenelor speciale invocate de pârâtă, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind respinsă ca neîntemeiată. Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererile a căror inadmisibilitate a fost constatată de către tribunal a fost considerată ca lipsită de obiect.

Tribunalul a precizat că are a se pronunța pe fondul următoarelor cereri formulate de către reclamantă:

- să se constate nulitatea clauzei de la art. 8.9. 1 din contractul nr. 39/2000;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 56.205.637.563 ROL cu titlu de daune pentru neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății privatizate;

- să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 26.624.750.763 ROL, datorie rezultată în urma compensării.

S-a reținut că acea clauză inserată la art. 8.9.1 din contractul nr. 39/2000 nu este nulă și se referă la datoriile, creanțele sau pierderile societății privatizate, care au izvorul în îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor de mediu.

S-a arătat că, din raportul de expertiză efectuat în cauză și din răspunsul la obiecțiunile formulate de părți, precum și din nota nr. 303/25.02.2003 a Serviciului de Control din cadrul Agenției Domeniilor Statului rezultă că datoriile societății privatizate au fost, la data privatizării, cu circa 100% mai mari decât cele reale. Nota de control s-a întocmit ca urmare a sesizării făcute de reclamanta-pârâtă la data de 16.12.2002 și a avut drept consecință analizarea de către autoritatea de privatizare a cererii reclamantei-pârâte privind compensarea datoriei respective cu prețul încă neplătit. Deși a refuzat compensarea, pârâta-reclamantă, prin hotărârea nr. 66/26.02.2003 a fost de acord cu încheierea unui act adițional la contract prin care să fie reeșalonate ratele. Părțile au încheiat actul adițional nr. 3/20.03.2003 la contractul nr. 39/2000 prin care ratele neachitate au fost reeșalonate.

Prima instanță a considerat că nu a operat o compensare de drept a datoriilor, deoarece suma reprezentând contravaloarea daunelor nu constituie o datorie lichidă, astfel cum impune art. 1045.civ.

Deoarece nu a avut loc o compensație convențională, tribunalul a apreciat că trebuie să analizeze dacă poate să purceadă la o compensație judiciară. În acest sens, a menționat că reclamanta a invocat compensarea de drept a datoriilor potrivit art. 1144 și art. 1145.civ. Dacă s-ar lua în discuție o compensație judiciară, tribunalul a constatat că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovezi din care să rezulte că a plătit datoriile neevidențiate și nu a făcut dovezi din care să rezulte ce dividende ar fi de încasat dacă societatea privatizată nu ar fi avut datoriile respective.

S-a arătat astfel că cererile reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor pentru neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății privatizate și de plată a sumei rezultate din compensarea datoriilor reciproce vor fi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale, s-a expus că, în conformitate cu prevederile art. 5.3 din contractul nr. 39/2000, astfel cum a fost modificat prin cele trei acte adiționale la contract, reclamanta-pârâtă avea obligația de a plăti pârâtei -reclamante următoarele sume de bani, reprezentând rate din prețul contractului: 208.316 euro - la 30.11.2003, 7.395.221.700 ROL la 31.11.2003, 7.395.221.700 ROL la 31.11.2004 și 7.395.221.700 ROL la 31.11.2005.

Instanța a arătat că reclamanta-pârâtă nu a plătit nici una din cele patru rate și că a considerat că acestea ar trebui compensate cu datorii referitor la care tribunalul a stabilit că nu puteau să constituie temei pentru o compensare de drept. A constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația de plată a două rate scadente, contractul fiind desființat de drept conform pactului comisoriu de gradul IV convenit prin clauza contractuală de la art. 5.7. Manifestarea de voință a pârâtei-reclamante în sensul aplicării pactului comisoriu a fost transmisă reclamantei-pârâte prin adresa nr. 59462/09.10.2007, ulterior formulării cererii reconvenționale (18.09.2007) și anterior precizării acesteia (13.11.2007), prin adresa nr. 58755/04.07.2007 pârâta comunicând reclamantei că, dacă nu plătește ratele datorate, va da eficiență pactului comisoriu.

Cum efectele pactului comisoriu constau în repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, s-a apreciat că pârâta-reclamantă nu mai are temei pentru a solicita ca reclamanta-pârâtă să plătească ratele scadente sau daunele pentru întârzierea plății acestora, cererea reconvențională fiind constatată ca neîntemeiată.

În raport de prevederile art. 274.pr.civ. și de faptul că a respins pretențiile reclamantei, tribunalul a respins cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 13361/05.12.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială au formulat apel în termen legal ambele părți.

Apelanta-reclamantă Asociația Agricolă Agro 2001 solicitat în principal, în temeiul art. 397 alin.1 pr.civ. desființarea în parte a sentinței cu privire la modul de soluționare a cererii principale și trimiterea cauzei spre rejudecare în această limită, cu motivarea că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, prin admiterea excepției tardivității cererii ei de majorare a câtimii pretențiilor și prin admiterea excepției inadmisibilității unora dintre capetele de cerere din cererea principală. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului în sensul schimbării în parte a sentinței și admiterii cererii principale, cu menținerea celorlalte dispoziții.

Au fost invocate următoarele motive de apel:

1) Hotărârea este pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. 1.pr.civ. respectiv cu nerespectarea deciziei comerciale nr. 3230/01.10.2004 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Comercială. În această decizie care a dezlegat probleme de drept ce erau obligatorii pentru judecătorii fondului, s-a reținut că:, în calitate de instituție publică implicată avea obligația de a întocmi dosarul de prezentare pentru societatea supusă privatizării, iar conform art. 13 din nr.OUG 198/1999, era obligată să procedeze la întocmirea unui raport de evaluare; instituția implicată în privatizare nu este exonerată de răspundere, problemele de drept privind existența obligației pârâtei de a întocmi documentele de privatizare, precum și neîndeplinirea corespunzătoare a acesteia de către pârâta au fost dezlegate de către instanța supremă.

2) Tribunalul a soluționat excepția tardivității cererii de majorare a câtimii pretențiilor formulate de apelantă, la suma de -,07 lei, cu încălcarea dispozițiilor art. 127, art. 128 și art. 129 alin. 4.pr.civ.;

3) Tribunalul a soluționat greșit excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind constatarea culpei pârâtei în întocmirea documentelor de privatizare, constatarea inexistenței unor clauze exoneratoare de răspundere pentru evicțiune, existența obligației de garanție pentru evicțiune, constatarea suspendării obligației de plată a restului de preț și constatarea compensării de drept a datoriilor reciproce, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 111.pr.civ. Fiecare dintre capetele de cerere se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu a unui fapt, așa cum greșit a apreciat tribunalul, iar cererea de constatare a suspendării obligației de plată a restului de preț al acțiunilor este o consecință a invocării excepției de neexecutare a contractului de către pârâtă.

4) Greșit a fost soluționată pe fond acțiunea care reprezintă o cerere în realizarea dreptului patrimonial al reclamantei cu privire la prejudiciul cauzat prin neevidențierea în documentele de privatizare a unor datorii ale societății comerciale privatizate. Tribunalul nu s-a pronunțat asupra tuturor susținerilor și probelor din care rezultă că pârâta nu a evidențiat în dosarul de prezentare datoriile reale ale, deși avea obligația legală și contractuală să o facă. Ca urmare, solicită obligarea acesteia la plata daunelor interese.

În motivarea apelului declarat de apelanta-pârâtă, s-a invocat faptul că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins cererea reconvențională.

În primul rând, instanța nu a luat în considerare prevederile art. 5.6 din contractul nr. 39/2000, prevederi conform cărora pentru nerespectarea termenelor de plată a ratelor, cumpărătorul avea obligația de a plăti vânzătorului o penalitate de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, calculată din valoarea sumei neachitate pe perioada dintre data scadentă și data plății efective.

În al doilea rând, s-a invocat că instanța de fond nu a luat în considerare prevederile art. 21 din nr.OG 25/2002, ignorând faptul că debitul care face obiectul cererii reconvenționale cuprinde atât dobânzi cât și penalități de întârziere, sume pe care instanța trebuia să le analizeze distinct, în raport de clauzele contractuale și de respectarea dispozițiilor art. 21 din nr.OG 25/2002.

În al treilea rând, s-a mai susținut că prin nr.OUG 64/29.06.2005, dispozițiile nr.OG 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și S:, în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare. Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 719/2006, 30/2007 și 708/2007 a constatat că dispozițiile G: nr. 64/2005 sunt constituționale.

Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse, se constată că sunt fondate, pentru considerentele care vor fi redate.

Cu privire la apelul declarat de apelanta-reclamantă Asociația Agricolă Agro 2001, se constată că este întemeiată critica referitoare la greșita admitere a excepției tardivității cererii de majorare a câtimii pretențiilor reclamantei la suma de -,07 lei reprezentând daune pentru neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății privatizate.

Potrivit art. 132 alin. 2.pr.civ. "cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale e făcute în instanță: 2) când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii."

Se deduce că majorarea pretențiilor solicitate prin acțiune nu reprezintă o modificare a acțiunii, care poate fi făcută numai în condițiile alin. 1 al art. 132.pr.civ. respectiv până la prima zi de înfățișare sau până la termenul acordat în acest scop de către instanță.

Respingerea ca tardiv formulată și nepronunțarea instanței asupra fondului cererii de majorare a pretențiilor reclamantei echivalează cu rezolvarea procesului de către prima instanță fără a se intra în cercetarea fondului cererii majorate a reclamantei de acordare a daunelor, fiind întrunite condițiile art. 297 alin. 1.pr.civ.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 315.pr.civ. se constată că instanța de fond, pronunțând hotărârea atacată, a nesocotit problemele de drept dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3230/2004 și care au caracter obligatoriu pentru judecătorii fondului. Astfel, prin decizia instanței de recurs s-a reținut că "existența dispozițiilor speciale privind privatizarea societăților agricole constituie norme derogatorii de la dispoziția generală respectiv Legea nr. 99/1999 cu Normele de aplicare nr. 450/1999, situație în care susținerea instanței de fond privind asumarea riscului contractual prin neexercitarea unui control propriu este nejustificată, cum nejustificată este și invocarea dispozițiilor nr.OG 88/1997 în sensul că potențialul cumpărător putea cere garanții speciale și inserarea unor clauze suplimentare în ipoteza constatării unor informații incorecte"; "apreciind că în speță se aplică dispozițiile Legii nr. 99/1999, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 14 alin. 9 potrivit cărora instituția implicată în privatizare nu este exonerată de răspundere ea fiind ținută în toate cazurile să răspundă în limita prețului plătit"; "deși prin acțiunea introductivă s-a solicitat să se constate că obligația de plată a prețului din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost stinsă prin achitarea sumei datorate prin compensație în condițiile art. 1091.civ. nu rezultă cu certitudine asupra căror sume urmează a opera compensarea având în vedere plățile efectuate de reclamanta-recurentă și suma neevidențiată în caietul de sarcini de pârâta care nu consideră cercetările efectuate de propriile servicii un act de control, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de o eventuală expertiză contabilă".

Este întemeiată și critica privind greșita soluționare a excepției inadmisibilității capetelor de cerere ale reclamantei, constând în: constatarea culpei pârâtei în întocmirea documentelor de privatizare, constatarea inexistenței unor clauze exoneratoare de răspundere pentru evicțiune, existența obligației de garanție pentru evicțiune, constatarea suspendării obligației de plată a restului de preț și constatarea compensării de drept a datoriilor reciproce.

În primul rând prin aceste capete de cerere nu s-a solicitat constatarea existenței sau inexistenței unor stări de fapt.

Astfel, capetele de cerere nr. 1 și 4, prin care se solicită constatarea culpei instituției implicate în privatizare în întocmirea documentelor de privatizare prin neevidențierea cuantumului real al datoriilor societății privatizate și, respectiv, constatarea existenței obligației de garanție pentru evicțiune în sarcina vânzătoarei în executarea contractului de vânzare-cumpărare nu au o existență de sine stătătoare. Ele sunt subsumate și reprezintă motivări ale capătului de cerere nr. 5 prin care se solicită obligarea pârâtei la daune interese constând în prejudiciul cauzat prin neevidențierea în documentele de privatizare a datoriilor reale ale societății. Se deduce că cererea în realizarea dreptului prin care se solicită daune este argumentată de către reclamantă atât pe considerente ale răspunderii civile delictuale cât și pe cele ale răspunderii civile contractuale, situație în care instanța trebuia să clarifice corecta întemeiere în drept a acestei cereri.

Cu privire la acest aspect, se consideră că, fiind vorba despre o răspundere determinată de ipoteza neîntocmirii reale a documentelor de privatizare ale societății, deci despre o răspundere ce privește faza anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, aceasta nu poate avea decât caracter delictual.

Capătul de cerere nr. 2 se referă la constatarea inexistenței unui drept și nu a unui fapt, respectiv la constatarea inexistenței dreptului pârâtei-vânzătoare de a fi exonerată de obligația de garanție pentru evicțiune.

Greșit a considerat prima instanță și că capătul de cerere nr.6 prin care se solicită constatarea existenței unei datorii a reclamantei față de pârâtă este inadmisibilă pentru că nu este întrunită condiția interesului formulării unei asemenea cereri. Interesul în a solicita constatarea existenței datoriei indicate de către reclamantă există având în vedere cererea ulterioară a acesteia de a se constata compensarea de drept a datoriile reciproce ale părților.

Cererea având ca obiect constatarea suspendării plății restului de prețul al acțiunilor este consecința invocării unei excepții de neexecutare a contractului și se referă la inexistența dreptului pârâtei de a solicita plata restului de preț ca efect al excepției de neexecutare a contractului.

Capătul de cerere nr. 8 prin care se solicită constatarea operării compensării de drept vizează existența dreptului la compensarea debitelor reciproce ale părților, potrivit art. 1144.civ. Nu poate fi considerată ca îndeplinită condiția prevăzută de art. 111.pr.civ. referitoare la existența unei acțiuni în realizare, pentru ca o astfel de cerere să fie inadmisibilă.

În ceea ce privește apelul declarat de către apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului, se constată că în mod greșit a considerat prima instanță că nu sunt aplicabile prevederile G.nr. 25/2002, pe motiv că singura sancțiune în situația operării pactului comisoriu de gradul IV convenit prin clauza contractuală nr. 5.7 este reținerea garanției depuse de către reclamantă.

Art. 21 din nr.OG 25/2002, act normativ care este de aplicare imediată, prevede daunele-interese pe care cumpărătorul este obligat să le plătească pentru prejudicii cauzate Autorității, în cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară. Acestea includ: "sumele reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului".

Față de cele arătate, se constată că ambele apeluri sunt fondate și, în consecință, vor fi admise.

Întrucât prima instanță, prin greșita respingere a cererii de majorare a pretențiilor reclamantei și soluționarea eronată a excepției de inadmisibilitate a unora dintre capetele de cerere, așa cum s-a arătat, precum și prin neclarificarea temeiului juridic al acțiunii în pretenții a reclamantei și prin modul de soluționare a cererii reconvenționale, a rezolvat litigiul fără cerceta fondul raporturilor juridice deduse judecății, se constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. 1.pr.civ. în temeiul cărora va fi desființată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Aceasta va trebuie să procedeze la rejudecarea cauzei cu respectarea dezlegărilor în drept ale pricinii realizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cele expuse prin prezenta decizie. Totodată, în ceea ce privește efectuarea expertizei contabile recomandată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se va calcula prejudiciul cauzat reclamantei prin neevidențierea corectă a datoriilor societății privatizate în documentele de privatizare, ceea ce nu este același lucru cu suma care reprezintă aceste datorii și care nu au fost trecute în aceste documente, precum și sumele solicitate de apelanta potrivit nr.OG 25/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D CIDE:

Admite apelurile declarate de apelanta reclamantă ASOCIAȚIA AGRICOLĂ AGRO 2001 SRL și de apelanta pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.13361 din 5.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.

Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /4 ex/19.11.2009

Președinte:Alina Pănescu
Judecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

    Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Bucuresti