Spete pretentii comerciale. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/2009
Ședința publică din 09 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA DE INVETIȚII FINANCIARE OLTENIA -, împotriva sentinței comerciale nr. 1281 din 02.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al de Tribunalul Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 martie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința comercială nr. 1281, pronunțată la data de 2 iunie 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive ale pârâților, ca neîntemeiate, fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de către pârâții și și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA - în contradictoriu cu pârâții, și.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Excepțiile lipsei calităților procesuale pasive ale tuturor pârâților au fost respinse ca neîntemeiate, reclamanta chemând în judecată persoanele ce consideră ea că ar fi vinovate și s-ar încadra în categoria celor enumerate în art. 155, al. 1 din Legea nr. 31/1990. Argumentele invocate în întâmpinare țin de fondul cauzei, urmând ca instanța să verifice faptele ce susține reclamanta că au fost săvârșite de către pârâți, legalitatea lor, eventuala existență și valoare a prejudiciului produs și raportul de cauzalitate dintre fapte și valoarea prejudiciului.
Excepția prematurității introducerii acțiunii invocată doar de către pârâții chemați inițial în judecată pe motiv că prejudiciul nu este cert, lichid și exigibil decizia de impunere fiind atacată în contencios fiscal, nu putea să fie admisă, chestiunea existenței certitudinii și lichidității prejudiciului fiind una ce ține la rândul ei de fondul cauzei.
Pe fond, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, decizia de impunere fiscală nefiind un act care să fie opozabil pârâților chemați în judecată. Actul ce stă la baza acțiunii a fost atacat în contencios fiscal (filele 84-90), astfel că datoriile acolo menționate nu reprezintă deocamdată o creanță certă care eventual să fie imputată persoanelor din conducerea societății datoare. Astfel, instanța nu poate să stabilească, raportat la fiecare pârât, faptele pe care aceștia le-au săvârșit, raportul de cauzalitate dintre aceste fapte și prejudiciu, acest din urmă aspect nefiind încă clarificat cu certitudine. În lipsa altor probe ce trebuiau să fi fost aduse de către reclamantă (de exemplu o expertiză tehnică de specialitate), acțiunea nu poate fi respinsă decât ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA - solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată și, fie trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru cercetarea fondului și efectuarea expertizei solicitate în cererea de chemare în judecată, fie reținerea cauzei spre judecată și efectuare expertizei, principala probă pe care se bazează cererea de chemare în judecată, care, pornind de la cele constatate și reținute de organul fiscal să stabilească prejudiciul și răspunderea pârâților.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta arată că, din motivarea soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, se poate observa că instanța s-a limitat la a menționa că " instanța nu poate să stabilească, raportat la fiecare pârât, faptele pe care aceștia le-au săvârșit, raportul de cauzalitate dintre aceste fapte și prejudiciu, acest din urmă aspect nefiind încă clarificat cu certitudine."
În mod greșit, în motivare este reținut că "în lipsa altor probe ce trebuiau să fie aduse de către reclamantă, acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată."
Motivarea respingerii excepției de prematuritate are la bază reținerea faptul că atacarea în contencios a deciziei de impunere nu face ca prejudiciul să nu fie cert, lichid și exigibil, stabilirea prejudiciului fiind o chestiune care ține de fondul cauzei.
La argumentarea respingerii cererii pe fond ca neîntemeiată instanța a reținut exact contrariul "decizia de impunere fiscală nu este un act opozabil pârâților. Actul ce stă la baza acțiunii a fost atacat în contencios fiscal, astfel că datoriile acolo menționate nu reprezintă o creanță certă care să fie eventual imputată persoanelor din conducerea societății datoare".
În cererea de chemare în judecată și toate apărările ulterioare ale apelantei au fost menționate următoarele: potrivit art. 1442din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, administratorii răspund pentru toate obligațiile legale sau statutare, conform regulilor aplicabile contractului de mandat; pârâtul în calitate de administrator unic și director general al - - a încheiat direct și nemijlocit în numele și pe seama societății operațiuni în care era direct interesat, cauzând prejudicii societății; cel puțin de la data realizării controlului fiscal, ceilalți doi pârâți și - au luat cunoștință de aceste fapte și de prejudiciile aduse și nu au încunoștiințat nici Consiliul de Administrație, nu le-au denunțat nici cenzorilor și nu au întreprins nimic pentru stoparea și limitarea pagubelor. Aceștia au continuat să efectueze în continuare, înregistrările contabile cu încălcarea acelorași dispoziții legale, deducând în continuare TVA, înregistrând cheltuieli cu amortizarea, etc. În aceste condiții, conform legii, este antrenată răspunderea solidară împreună cu pârâtul.
Intimații și prin întâmpinarea depusă la data de 12 noiembrie 2008 solicită respingerea apelului formulat în cauză ( 24-26).
Intervenienta prin cererea de intervenție în interesul reclamantei OLTENIA -, înregistrată la data de 17 noiembrie 2008 solicită admiterea apelului OLTENIA, casarea hotărârii de fond și retrimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu instrucțiunea administrării la fond a unei expertize evaluatorii de specialitate care să certifice, să cuantifice și să actualizeze prejudiciul de care se fac răspunzători administratorii societății,.
În măsura în care, pe baza probelor deja administrate la dosarul cauzei, și având în vedere dezvoltările teoretice care urmează, administrarea unei astfel de expertize va fi considerată superfluă, solicită să rețină cauza spre judecată obligând în solidar pârâții la repararea către societate a unui prejudiciu la nivelul sumei de 753.683,90 RON.
Apreciază că pe baza probelor administrate de reclamantă la fond este nu numai justă dar și certă estimarea prejudiciului la nivelul sumei de 753.683,90 RON. Prejudiciul provine din imputarea către societatea unde și aceștia figurează ca acționari, a unor obligații suplimentare de plată a TVA în urma recalculării de către a unor cheltuieli ale societății efectuate în cadrul unor contracte fictive cu acționarul majoritar - - B, cu achiziția unor mijloace fixe inutile de la acționarul majoritar indirect - R - P N, precum și din facturarea dublă a unor servicii fictive ale aceleiași - - P
Raportul de inspecție fiscală din 29 august 2006 are semnificația unei expertize extrajudiciare ce ar putea reprezenta punctul de plecare în expertizarea judiciară și contradictorie a faptelor și împrejurărilor reclamate, în timp ce decizia de impunere 102/26 aprilie 2007 are semnificația unui act sancționator imputabil prin regres persoanelor direct, personal și solidar răspunzătoare de corecta administrare a patrimoniului societății, în baza raporturilor juridice de mandat
Analizând apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA - prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.292 și urm. pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantei SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA - urmărește condamnarea pârâților -director general, - director economic și - administrator unic și director genera,l la plata, în solidar, a sumei de 753.683,91 RON, sumă despre care se afirmă că reprezintă prejudiciul cert creat de pârâți - - C, astfel cum acest prejudiciu a fost constatat și reținut prin raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 29 august 2006.
Acest raport de inspecție fiscală precum și decizia de impune întocmită în baza lui, vizează obligații fiscale suplimentare stabilite de către organele fiscale în sarcina - - urmare a controlului efectuat pentru perioada fiscală a anilor 2000 - 2001; concluziile acestor acte fiscale de creanță - care nu stabilesc în mod direct obligații în sarcina pârâților ci a societății - au fost contestate iar litigiul se află în curs de soluționare, sumele înscrise acolo nefiind exigibile.
Probele administrate în cauză respectiv înscrisurile depuse de părți relevă fără echivoc împrejurarea că susținerile reclamantei potrivit cărora achiziția bunurilor și prestarea serviciilor contestate de reclamantă a avut loc în mod vădit nelegal apar ca fiind nefondate. Astfel, se poate observa, că achiziția bunurilor și prestarea serviciilor s-a făcut pe bază de contracte ( 44-58), că dobândirea bunurilor s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 19 lit. k din Actul constitutiv al societății ( aceste dispoziții fiind identice cu cele ale art.146 din Legea nr.31/1990, în vigoare la momentul respectiv și care corespund cu art. 15322din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006 și OUG nr. 82/2007 ) potrivit căruia consiliul de administrație avea competența de a încheia acte juridice prin care societatea să dobândească bunuri a căror valoare să nu depășească din valoarea activelor societății; de asemenea, valoarea activelor societății la 1 ianuarie 2001 fost de 132.330.991.000 lei iar la 31 decembrie 2001 valoarea activelor societății a crescut ajungând la 217.994.400.000 lei prin încorporarea valorii bunurilor achiziționate, împrejurare evidențiată în bilanțul contabil la 31 decembrie 2001 iar valoarea bunurilor dobândite de societate, așa cum este precizată de reclamantă în cererea de chemare în judecată reprezenta 5,6 % din valoarea activelor societății la 1 ianuarie 2001; 3,4 % din valoarea activelor societății la 31 decembrie 2001.
Întreaga procedură de achiziție a bunurilor în litigiu, odată finalizată, a fost evidențiată în actele contabile ale societății, însușite de societate prin raportul comisiei de cenzori întocmit cu privire la bilanțul contabil al anului 2001; mai mult, aceste operațiuni patrimoniale au fost verificate și de către un cenzor extern, independent care prin raportul de expertiză întocmit a certificat - cu toate consecințele ce decurg de aici - bilanțul contabil al anului 2001 fără a evidenția existența unor nereguli inclusiv pentru bunurile achiziționate ( 61-86).
Se poate observa, totodată, că situațiile financiare ale societății, inclusiv bilanțul contabil al anului 2001 fost aprobat de către societate, prin acționarii acesteia, deci și reclamanta la data de 29 martie 2002 prin hotărârea adunării generale a acționarilor cu nr.1, administratorii și cenzorii societății obținând astfel descărcarea pentru activitatea desfășurată, potrivit art.194 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Nu trebuie omisă, însă, împrejurarea că pârâții, sunt directori ai - - din data de 24 martie 2003 respectiv 01 martie 2002, adică ulterior perioadei verificate de către organele fiscale, iar anterior acestui moment nu au fost administratori sau cenzori ai societății astfel încât să le poată fi imputate eventuale activități comerciale sau administrativ - fiscale apreciate ca nelegale în perioada 2000-2001.
Se poate constata, de asemenea, că demersurile făcute de societate în scopul achiziționării unor bunuri, servicii, etc. au fost cunoscute de către acționari, deci și de reclamantă, care și-au însușit hotărârile adunărilor generale ale acționarilor și care, potrivit art. 132 alin 2 din Legea nr. 31/1990, avea posibilitatea să atace în justiție atât hotărârea adunării generale ordinare a acționarilor la închiderea exercițiului financiar pe anul 2000 cât și hotărârea adunării generale ordinare a acționarilor nr. 1/29 martie 2002 la închiderea exercițiului financiar pe anul 2001.
Nu există probe la dosarul cauzei care să ateste împrejurarea că pârâții, prin activitățile desfășurate sau prin omisiunea îndeplinirii unor atribuții legale, au cauzat societății vreun prejudiciu.
Prin apelul declarat, apelanta critică nejustificat lipsa de rol activ al instanței de fond, însă, omite prevederile art.1169 civ. potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Se poate observa din cuprinsul încheierilor de ședință întocmite cu prilejul primei judecăți în fond precum și din conținutul înscrisurilor depuse de apelantă, inconsecvența acesteia cu privire la cererile în probațiune și a tezei lor probatorii. Astfel, deși s-a susținut încă din cererea de chemare în judecată că se dorește efectuarea unei expertize contabile care să cuantifice prejudiciul cauzat de pârâți, ea nu a mai fost susținută cu prilejul dezbaterilor care au avut loc; mai mult chiar, reclamanta a înțeles să se prevaleze doar de raportul de inspecție întocmit de organele fiscale precum și de o expertiză contabilă întocmită într-un alt dosar aflat pe rolul aceleiași instanțe. De altfel, și în apel reclamanta nu a susținut cererea în probațiune cuprinsă în declarația de apel, apreciind, prin reprezentanții săi, că depunerea raportului de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj este o probă suficientă pentru dovedirea pretențiilor deduse judecății.
Acest înscris, însă, nu va putea fi reținut de către instanță în soluționarea cauzei întrucât reprezintă o probă extrajudiciară, contestat de către pârâți, administrată într-un dosar pendinte.
Adoptarea acestor soluții de către instanța de apel este în deplină concordanță și cu jurisprudența CEDO. Astfel este cunoscut faptul că instanța europeană a susținut constant împrejurarea că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
Totodată, este știut faptul că Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), iar dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
În speță, instanță constată că, prin cererea de chemare în judecată și ulterior prin declarația de apel, reclamanta a solicitat o experti ză în sprijinul cererii formulate, însă, ulterior, implicit a renunțat la această probă apreciind că înscrisurile depuse sunt suficiente pentru dovedirea pretențiilor deduse judecății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE OLTENIA - ca fiind nefondat iar în temeiul art.269 pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea apelată, respingând, pe cale de consecință cererea de intervenție accesorie.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 pr.civ. apelanta va fi obligată să plătească pârâților și suma de 2380 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE Oltenia - cu sediul în C- împotriva sentinței civile nr. 1281 din 02.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de cu sediul ales în B B-dul - de nr. 3-5 etaj 1 tronson 1 sector 2.
Obligă apelanta să plătească intimaților și ambii cu domiciliul ales în C-N-. 30 suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
8 ex./18.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Augusta Chichișan
