Spete pretentii comerciale. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.384

Sedința publică din 07 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

GREFIER - - -

****************

Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă - SRL B, împotriva sentinței comerciale nr.9414/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL Otopeni.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 30.09.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 07.10.2009, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA

Deliberând asupra apelului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în data de 15.04.2008 reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să predea și să monteze pe semiremorca Multi - N-4L-A-18AT-8.90-17.5-2.54 () rama pentru rampe gât de lebădă, rampele de aluminiu și inelele de ancorare cu suport și dispozitiv de amplasare, ce urmau a fi livrate până cel mai târziu la data de 4.05.2007, conform procesului verbal de predare primire încheiat între părți în data de 13.04.2007, însoțite de un document din care să rezulte proveniența și caracteristicile tehnice ale acestora.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că piesa "ramă pentru gât de lebădă" a fost montată pe vehicul încă de la livrarea acestuia; piesele rămase de livrat până la data de 4.05.2007 s-au aflat în incinta societății pârâte putând fi predate încă din data de 20.04.2007, însă reprezentanții reclamantei au refuzat ridicarea acestora cauza invocată fiind lipsa certificatului de garanție deși acesta a fost ridicat la livrarea utilajului.

Prin sentința comercială nr. 9414/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în cuantum de 2.500 lei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că pârâta și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția reclamantei piesele contractate însă aceasta a refuzat ridicarea lor; totodată, la livrarea autovehiculului i s-a predat reclamantei și certificatul de garanție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială, criticile formulate vizând modul eronat în care instanța a interpretat probele aflate la dosar, schimbând înțelesul lămurit al actului dedus judecății pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal.

Susține apelanta că a plătit lunar ratele de leasing pentru piesele achiziționate de la intimată, astfel că nu avea nici un motiv real să refuze nejustificat ridicarea acestora. Nu le-a ridicat însă întrucât nu aveau documentele de proveniență și certificatul de garanție, care au fost depuse abia în fața instanței de fond.

În drept: art.296 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că toate instrucțiunile de folosire și întreținere a utilajului, precum și certificatul de garanție au fost predate apelantei odată cu livrarea vehiculului.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Între părți s-a încheiat în data de 6.02.2007 contractul de vânzare-cumpărare nr.11765/31.01.2007, având ca obiect vânzarea unei semiremorci pentru transport agabaritic, marca, care a fost livrată reclamantei conform procesului verbal de predare primire încheiat în data de 13.04.2007, în care se precizează că vehiculul livrat și înmânat funcționează corespunzător și nu are defecțiuni (fila 45 dosar fond). În aceeași dată - 13.04.2007 a fost semnat și certificatul de garanție al vehiculului, care acoperea defectele de fabricație ale tuturor componentelor acestuia (fila 46 dosar fond).

Astfel fiind, susținerea apelantei reclamante că nu s-a prezentat să ridice piesele pe care pârâta intimată s-a obligat să i le predea până cel mai târziu în data de 4.05.2007, pentru că acestea nu aveau acte de proveniență și certificat de garanție nu poate fi primită de Respectivele piese (menționate în petitul acțiunii) au fost predate de producător pârâtei, conform avizului de expediție din data de 16.04.2007 și facturii din data de 18.04.2007, fiind preluate de aceasta conform notei de recepție din data de 20.04.2007, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă - SRL, cu sediul în B,-, Județ B și ales în B, la CABINET DE AVOCAT din-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.9414/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL, cu sediul în Otopeni,-, Județ

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 7.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex./5.11.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Minodora Condoiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Bucuresti