Spete pretentii comerciale. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 39
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rolul instanței se află pronunțarea asupra apelului declarat dereclamanta, domiciliată în municipiul S, str. - (fostă ) nr. 20, județul S,împotriva deciziei nr.13 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de - de APEL SUCEAVA - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriucu pârâta intimată - SRL
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 13 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a oferi tuturor părților posibilitatea de a-și argumenta poziția în litigiul de față prin redactarea și depunerea de concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 16 martie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
La data de 14.06.2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta- SRLpentru a fi obligată să-i plătească suma de 1.574.246.300 lei cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în conformitate cu procesul verbal de adjudecare nr. 29.753/08.07.2004 numita - H SRL a fost obligată să predea spațiul comercial din- către pârâtă, însă predarea s-a făcut cu ignorarea contractului de închiriere existent între - SRL și reclamanta.
Cum marfa reclamantei a fost trecută în custodia pârâtei, au început o serie de litigii, iar în cele din urmă, în cadrul unei contestații la executare, prin decizia civilă nr. 891/27.04.2006 - de APEL SUCEAVAa admis recursul, anulând actele de executare.
Mai arată reclamanta că prin expertiza contabilă efectuată în dosarul nr. 7249/2004 a Judecătoriei Suceava, având ca obiect " asigurare dovezi" s-au constatat lipsuri destul de mari față de procesul - verbal de preluare în custodie, stabilindu-se în final un prejudiciu în valoare de 1.574.246.300 ROL.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 998 cod civil și art. 422, 274 Cod pr. civilă.
Prinsentința nr. 1604/28 mai 2007 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând în esență, că în cauză nu sunt date elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 Cod civil, în sensul că pârâta nu a săvârșit nici o faptă ilicită ci doar a încercat să elibereze spațiul comercial proprietatea sa și că, dimpotrivă, reclamanta a încercat să liniștita posesie a pârâtei prin refuzul de a-și ridica marfa depozitată în spațiul comercial la data la care a fost solicitată să facă acest lucru.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel reclamanta, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că tribunalul a reținut în mod greșit că nu ar fi date condițiile prev. de art. 998 Cod civil, din înscrisurile existente la dosar rezultând în mod cert că atât numita - SRL cât și reclamanta i-au adus la cunoștință pârâtei despre existența contractului de închiriere încheiat la data de 15.06.2002 motiv pentru care s-a solicitat un răgaz de două săptămâni în vederea preluării bunurilor din spațiul societatea pârâtei. Ori aceasta a ignorat contractul încălcând obligația de a- respecta, conform art. 519 Cod pr. civilă care prevede că o astfel de locațiune trebuie să rămână în ființă.
Mai arată apelanta că cererea sa se poate întemeia și pe disp. art. 404/1 cod pr. civilă privind întoarcerea executării având în vedere faptul că atitudinea abuzivă a pârâtei fost sancționată prin decizia nr. 891/27 aprilie 2006 a Curții de APEL SUCEAVA care a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 255/2004.
În fine, mai susține reclamanta apelantă, instanța de fond a analizat doar o fracțiune a probatoriului administrat în cauză, ignorând înscrisurile din care rezultă că a început demersurile în vederea reintrării în posesia mărfurilor încă din luna august 2004, că în mod greșit s-a reținut culpa sa pentru că nu s-ar fi prezentat la adresa indicată de pârâtă în vederea ridicării mărfurilor când de fapt, din chiar conținutul notificării rezultă că predarea bunurilor era condiționată de plata unei sume de bani cu titlu de chirie pentru care pârâta nu a prezentat nici dovada scrisă.
La dosar există dovezi că reclamanta ar fi solicitat în repetate rânduri să i se restituie marfa, cereri refuzate de pârâtă, încât rezultă în mod cert culpa acesteia în producerea prejudiciului cauzat, fiind dat și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, conchide reclamanta apelantă.
Prin decizia nr. 13/28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, fost respins apelul reclamantei, ca nefondat, decizie ce a fost casată de ICCJ prin decizia nr. 2569/24 septembrie 2008, care a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleași instanțe.
S- reținut de instanța de recurs că au fost încălcate disp. art. 294 alin. 1 Cod pr. civilă, întrucât instanța de apel și-a motivat decizia pe disp. art. 1620 Cod civil deși reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 Cod civil, schimbând astfel cauza acțiunii formulată de reclamantă și întemeindu-și soluția pe argumente străine, nu verificat situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Reinvestită cu soluționarea apelului, instanța îl constată neîntemeiat.
Astfel, pentru respecta hotărârea instanței supreme în ce privește problemele de drept dezlegate și care sunt obligatorii, conform art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă, instanța va analiza apelul prin prisma disp. art. 998 Cod civil, text de lege invocat de reclamantă și examinat de prima instanță.
Potrivit acestui text de lege, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".
Așadar, pentru atragerea răspunderii civile delictuale, legea cere îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv: fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, un prejudiciu care trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil, culpa persoanei responsabile de săvârșirea faptei și, nu în ultimul rând, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
În lipsa unuia dintre aceste elemente nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a unei persoane.
În speță, cum în mod corect a reținut și tribunalul, nu sunt date toate cele patru condiții cerute de lege pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a societății pârâte.
Astfel, cât privește fapta ilicită, reclamanta apelantă nu făcut dovada că pârâta ar fi săvârșit vreo astfel de faptă.
Spațiul comercial situat în mun. S,-, jud. S în care reclamanta avea depozitată marfa în discuție în virtutea contractului de închiriere sus-menționat i-a fost predat pârâtei, conform procesului-verbal încheiat de Biroul Individual executor Judecătoresc " " la data de 11-12.08.2004, ocazie cu care, bunurile reclamantei i-au fost predate reprezentantului pârâtei în custodie.
Din corespondența purtată între părți, rezultă că reclamanta i-a cerut pârâtei să-i comunice modul în care poate să-și ridice marfa dată în custodie, solicitare la care pârâta i-a răspuns să se prezinte la data de 10.09.2004 pentru ridicarea bunurilor (notificare - fila 27 și dovada comunicării 29 dosar fond).
Reclamanta însă nu s-a prezentat la data și locul indicat pentru a-și ridica bunurile (proces-verbal 30 dosar fond), chiar aceasta recunoscând neprezentarea sa motivat de faptul că ar fi știut că bunurile nu s-ar afla la locul indicat de pârâtă. Urmare acestui fapt, reprezentantul pârâtei a notificat pe reclamantă ( 32), aducându-i la cunoștință faptul că, în cazul în care refuză în continuare să-și ridice marfa, nu mai răspunde pentru integritatea acesteia.
Dacă reclamanta ar fi dorit cu adevărat să-și ridice bunurile, s-ar fi prezentat la data de 10.09.2004 pentru care a fost notificată și la locul indicat în notificare iar în situația în care ar fi constatat că bunurile nu s-ar fi aflat în acel loc (așa cum a susținut că avea informații), iar pârâta ar fi refuzat să-i indice locul unde acestea s-ar afla, atunci s-ar fi putut vorbi de o faptă culpabilă din partea acesteia din urmă.
Cât privește Decizia nr. 891/27 aprilie 2006 a Curții de APEL SUCEAVA
(8 dosar 5169/14.06.2006) invocată de reclamantă, este adevărat că prin această hotărâre au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 255/2004 a Biroului Individual al Executorului Judecătoresc
" " față de intervenientă, însă este tot atât de adevărat că această decizie fost pronunțată după aproape doi ani de la data când pârâta a notificat-o pe reclamantă să-și ridice bunurile, și cum, nici executarea silită nu fusese suspendată pe durata procesului respectiv, nu se poate vorbi de o conduită culpabilă din partea pârâtei, încât, pentru producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantei nu pârâta este responsabilă ci însăși reclamanta care a refuzat să-și ridice bunurile aflate în custodia pârâtei.
Față de cele expuse mai sus și cum nici motive de ordine publică nu au fost reținute, instanța, constatând că sentința tribunalului este legală și temeinică, în baza art. 296 Cod pr. civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții, reclamanta va fi obligată, în baza art. 274 Cod pr. civilă la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, cu domiciliată în municipiul S, str. - (fostă ), nr. 20, județul Sdeciziei nr. 13 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de - de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Ex.4/18.03.2009
Președinte:Nechifor VetaJudecători:Nechifor Veta, Ududec Elena
